Legea 10/2001. Decizia nr. 1365/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1365/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1365/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1365
Ședința publică de la 19.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenții reclamanți O. P. și O. F. și de către recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 637 din 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 12.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.09.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2008, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._ , reclamantul O. Ș. M. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o a pronunța să fie obligat pârâtul la restituirea imobilului teren din București, .. 110, sector 1, compus din: suprafața de 92,97 mp. teren situat sub apartamentul nr. 1, corp A, parter; grădina; doi metri liniari din spatele proprietății.
În motivarea cererii, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 iulie 1947 și autentificat sub nr._, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului nr.1 situat la parterul corpului A al imobilului din .. 110 (în prezent M. V. nr. 110), compus din trei camere, hol, baie, bucătărie și dependințe, precum și proprietarul pivniței din fața casei, a camerei de servitori, a cotei de ½ din podul clădirii și a următoarelor suprafețe de teren: 70 mp. lipiți de terenul dinspre stradă; grădina de flori; doi metri liniari din spatele curții începând de la trotuar până la proprietatea vânzătoarei, spre . hotarul de nord.
Imobilul a fost preluat prin Decizia nr. 4242/1950, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ încheiat cu G. A., în temeiul Legii nr. 112/1995, . a înstrăinat o parte din imobil, astfel: două camere, hol, bucătărie, baie, terasă, vestibul și pivniță; 59.24 mp. teren situat sub construcție, în condițiile prevăzute de art. 33 din HG nr. 20/1996, astfel cum se menționează la pct. 5 din contractul de vânzare-cumpărare. Cumpărătoarea G. A. nu a formulat cerere de atribuire în proprietate a acestei suprafețe de teren, în conformitate cu dispozițiile legale, motiv pentru care nu are titlu de proprietate și în prezent nu are nici posesia terenului. Restul imobilului face obiectul contractului de închiriere nr._ încheiat cu Z. C.. Din fișa suprafeței locative, anexă a acestui contract, rezultă că suprafața închiriată este de 33.73 mp., astfel: cameră – 22 mp.; bucătărie – 5,87 mp.; baie – 2 ,52 mp; vestibul – 3,34 mp.
Reclamantul a arătat că atât partea din imobilul construcție care a făcut
obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._, cât și aceea care face obiectul contractului de închiriere nr._ i s-au restituit prin decizia civilă nr. 21 din 27 ianuarie 2003 de către Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, definitivă și irevocabilă. Prin această decizie, instanța a reținut că preluarea imobilului de către stat nu a fost făcută cu titlu valabil.
A învederat instanței că, deși i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului construcție, terenul pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 iulie 1947 și autentificat sub nr._ a rămas în detenția Municipiului București, astfel: 33,73 mp. care constituie amprenta imobilului închiriat, gradina și doi metri liniari din spatele proprietății; 59,24 mp. suprafața de teren care constituie amprenta imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._, suprafața totală fiind de 92.97 mp. (33,73 mp. + 59,24 mp.).
Prin notificarea nr. 400 din data de 11 februarie 2002 transmisă prin intermediul Biroului de executori judecătorești „E. și P.”, reclamantul a solicitat pârâtului M. București prin Primar General restituirea în natură a imobilului teren și construcție.
Potrivit dispozițiilor ari 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Până la această dată însă, pârâtul, în calitate de persoană juridică deținătoare, nu a soluționat notificarea, situație în care se impune ca instanța să cenzureze acest refuz, să soluționeze pe fond cererea de restituire (potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție) și să constate că este îndreptățit la restituirea imobilului teren situat în București, .. 110, sector 1, compus dintr-o suprafață de 92,97 mp. teren situat sub construcție, grădina și doi metri liniari din spatele proprietății, aflat în detenția pârâtului.
Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul în care nu există vreo cauză de imposibilitate fizică sau juridică de restituire. în speță, terenul există în materialitatea sa și se află în detenția pârâtului.
Având în vedere că prin decizia civilă nr. 21 pronunțată la data de 27 ianuarie 2003 de către Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 2014/2002, s-a reținut că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și i s-a restituit o parte din imobil, reclamantul a susținut că are o speranța legitimă și beneficiază de garantarea dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul 1.
Astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza E. și N. I. c. României), nerespectarea dreptului de proprietate asupra bunului, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, creează o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 1 Protocol nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr. 1981 din 16 decembrie 2010, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 70 mp. situat sub construcția corp A din .. 110, sector 1, și pentru terenul în suprafață totală de 154 mp. ce a reprezentat grădina (adică 130 mp.) și fâșia de teren de 2 ml (adică 24 mp.) situați în spatele construcției, teren imposibil de restituit.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul O. Ș. M. M., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
La data de 23 februarie 2012, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului O. Ș. M. M., respectiv a numiților O. P. și O. F., față de conținutul certificatului de moștenitor nr. 50 din 24 noiembrie 2011 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați „B. T. și C. P.” și testamentului autentificat sub nr. 135 din 22 aprilie 2008 de același birou notarial.
Prin decizia civilă nr. 427 din 08 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr._ (726/2011), s-a admis recursul declarat de recurenții reclamanți O. P. și O. F., împotriva sentinței civile nr. 1981 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru efectuarea unei noi expertize.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă la data de 30 martie 2012 sub nr._ .
S-a efectuat raportul de expertiza topo de către expert C. V..
Prin sentința civilă nr. 637 din 21 martie 2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții O. P. și O. F. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General; a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 10,76 mp. situat sub construcția corp A din București, .. 110, sector 1, și a terenului în suprafață de 110,07 mp. curte; a fost obligat pârâtul să emită dispoziției cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 59,24 mp. teren de sub construcție și pentru restul terenului curte fără până la suprafața de 154 mp.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc „E. și P.” sub nr. 400 din 11 februarie 2001 (ce constituie în prezent dosarul de restituire nr._) reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 110, corp A, parter, . jumătate din terenul pe care se găsește construită casa și anume 70 mp., grădina de flori și doi ml din fundul curții, începând cu bordura trotuarului până în proprietatea vânzătoarei, mergând din . peretele casei vecinului dinspre nord.
În cuprinsul aceleiași notificări, notificatorul a arătat că imobilul a fost preluat de stat, în baza Decretului nr. 92/1950 și a deciziei nr. 4242, pe numele fostei proprietare, L. A., deși acest imobil îi fusese vândut reclamantului în anul 1940.
Având în vedere că, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX/2007, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul a analizat pe fond această notificare.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că autorul reclamanților a devenit proprietar al . parterul blocului nr. 1 de la . nr. 110, cât și „a jumătății din terenul pe care se afla construita casa nr. 1 și anume, 70 mp. care vor fi lipiți de terenul dinspre stradă, gradina cu flori, pentru a face o singură suprafață, precum și doi metri liniari din fundul curții începând cu bordura trotuarului pana la proprietatea vânzătoarei, mergând de la . peretele casei vecinului dinspre nord”.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub nr._/1947 de Tribunalul I. – Secția notariat și transcris sub nr._/1947, așa cum a rezultat din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și din cuprinsul procesului verbal de Carte funciară nr._/1940 (verso).
Ulterior anului 1947, denumirea străzii s-a modificat din General A. în . păstrând aceeași numerotare, și anume nr. 110. În prezent . M. V., iar imobilul nr. poștal 110.
Deși . fusese înstrăinat de vânzătoarea L. A. către reclamant, acesta a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la L. A. – poziția 4242 în anexa la decret.
Tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București, a înstrăinat către numita G. A. o parte din fostul apartament dobândit în anul 1947, respectiv . parterul blocului A (adică blocul de la strada) din .. 110, sector 1 – compus din două camere, precum și suprafața indiviză de teren de 59,24 mp. sub construcție, rămânând în proprietatea municipiului restul apartamentului.
Prin decizia civilă nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul O. S. în contradictoriu cu numita G. A. și M. București, aceștia din urmă fiind obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 110, corp A, parter, ..
Curtea de Apel în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate în dosar în primul ciclu procesual a constatat că reclamatul nu a formulat cerere în revendicare a terenului, hotărârea mai sus arătată limitându-se doar la analizarea cererii reclamantului formulata cu privire la construcție.
Totodată, Curtea a reținut că reclamantul a solicitat, pe calea unei alte acțiuni, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._ încheiat de ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București cu G. A., însă prin sentința civilă nr. 242 din 04 martie 2002 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1448 din 23 iunie 2006, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Așadar, nefiind anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar decizia civila nr. 21 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București a admis cererea reclamantului doar pentru revendicarea construcției, partea indiviză de 59,24 mp. teren sub construcție este în prezent proprietatea numitei G. A. și nu în proprietatea Municipiului București.
Ca atare, având în vedere și constatările instanței de recurs, față de dispozițiile art. 315 Cod de procedură civilă tribunalul a apreciat că această suprafață de teren nu poate fi restituită reclamantului, în natură, ci doar acordate măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel a mai arătat în decizia de casare că dispoziția de restituire în natură nr. 6485 din 05 octombrie 2006 emisă de către Primăria Municipiului București în favoarea lui Ș. R. și N. V. a fost modificată în parte prin dispoziția nr. 9059 din 07 noiembrie 2007 în sensul că se respinge notificarea formulată de către aceștia privind restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat la parter corp A împreună cu cota de teren aferentă de 59,24 mp., precum și cota de teren de 110,07 mp. care a fost vândută de autorii notificatorilor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/1947. Prin sentința civilă nr.1 6034 din 22 septembrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, s-a partajat folosința terenului aferent imobilului din .. 110, sector 1, și s-a atribuit reclamantei porțiunea de teren aflată în fața apartamentului în suprafață de 110,07 mp. Or, așa cum a rezultat din chiar dispozitivul acestei hotărâri, prin aceasta s-a realizat un partaj de folosință.
Tribunalul a mai reținut totodată că la data de 20 decembrie 2011 prin procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc „P. C. G.” în cadrul executării silite îndreptate împotriva Municipiului București în temeiul titlului executor reprezentat de decizia civilă nr. 21/2003, reclamanții au fost puși în posesie în privința imobilului situat în București, .. 110, corp A, parter, ..
Așadar, apreciind preluarea imobilului abuziva în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, având în vedere dispoziția Primarului General nr. 9059/2007 ce a fost depusă în dosarul de recurs, precum și raportul de expertiză efectuat în cauză din care a rezultat că suprafața de teren liberă de construcții este de 154 mp., iar suprafața de teren aferentă restului din apartamentul dobândit de autorul reclamanților și nevândut în baza Legii nr. 112/1995 este de 10,76 mp., tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primarul general să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 10,76 mp. situat sub construcția corp A din București, .. 110, sector 1 și a terenului în suprafață de 110,07 mp. curte.
În ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009 care dispun în sensul că: „Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare „Tribunalul apreciază că întrucât apartamentul nr. 1 a fost restituit foștilor proprietari nu mai este necesară individualizarea suprafeței de teren ce reprezintă împrejurimile construcției”.
În ceea ce privește restul terenului ce formează curtea imobilului de până la suprafața de 154 mp., întrucât din raportul de expertiză din care a rezultat că sunt și alți proprietari în spatele curții iar dispoziția nr. 9059/2007 se referă doar la suprafața de teren curte de 110,07 mp. tribunalul a apreciat că reclamanților li se pot acorda doar măsuri reparatorii în echivalent. Astfel, a obligat pârâtul să emită dispoziției cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 59,24 mp. teren de sub construcție și pentru restul terenului curte până la suprafața de 154 mp. – având în vedere restituirea în natură a suprafeței de 110,07 mp.
Împotriva acestei sentințe civile, la data de 29 aprilie 2013, a declarat recurs M. București prin Primarul General.
În motivare se arată că instanța de judecată dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 110,07 mp. curtea imobilului situat în .. 110, sector 1, fără a clarifica însă situația juridică a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică efectiv imobilul solicitat.
Motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natură a acestei părți din imobilul în litigiu nu poate fi interpretată decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de Administrația Fondului Imobiliar sau ., . și . au atribuții în administrarea bunurilor municipalității, în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică în mod efectiv imobilul.
Necesitatea existenței unor astfel de relații în opinia recurentului, rezidă din faptul că, existența unor eventuale vânzări sau o neindentificare corectă a imobilului duce la imposibilitatea punerii în executare a unei astfel de hotărâri și încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
Cât privește suprafața de teren restituită recurentul consideră că, instanța de judecată trebuia să aibă în vedere dispozițiile speciale ale art. 7 alin. 4 și 5 din Legea nr. 1/2009, și să le aplice în sensul reglementat de legiuitor fără a încălca astfel dreptul de proprietate al unor terțe persoane, cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Legea nr. 1/2009 a completat art. 7 din Legea nr. 10/2001, care a reglementat modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin adăugarea alin. 5 în care se preciza expres faptul că terenurile aferente imobilelor înstrăinate chiriașilor, conform Legii nr. 112/1995, nu se restituie chiriașilor.
Fiind vorba de o normă precizatoare a unei legi speciale de reparație, acestea erau de imediată aplicare și, în condițiile în care imobilul a cărui restituire se solicită de către reclamantă intră sub incidența acestei legi, instanța de fond trebuia să țină seama de aceasta.
H.G. nr. 923 din 1 septembrie 2010 cuprindea Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, lege în vigoare la data formulării acțiunii reclamantei. Atât dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile Legii nr. 112/1995, interpretate prin HG nr. 923/2010, erau în vigoare la data pronunțării sentinței instanței de fond, motiv pentru care le-ar fi trebuit aplicate în sensul edictat de legiuitor.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că, terenul aferent construcțiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv curtea imobilului-curte este și suprafață de teren restituirea în speța de față, nu se restituie în natură.
În același sens sunt și dispozițiile art. 7 pct. 3 din HG nr. 923 din 01 septembrie 2010 coroborat cu art. 5 din același act normativ care vin și explicitează în mod clar ce se înțelege prin noțiunea de teren aferent și faptul că acesta nu se restituie în natură.
Prin noțiunea „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995” se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.
Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea investită cu soluționarea notificării. Entitatea investită cu soluționarea notificării va menționa în mod expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, și-a întemeiat motivare pe baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, totodată a solicitat ca în baza art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 14 mai 2013, au declarat recurs împotriva aceleiași sentințe și O. P. și O. F., prin care solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării Municipiului București la restituirii în natură a suprafeței de 154 mp. teren curte.
În motivare au arătat că, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus restituirea în natură a terenului curte în suprafață de 110,07 mp., motivat de faptul că dispoziția nr. 9059/2007 se referă la această suprafață.
Dispoziția menționată anterior prevede la art. 1 că se respinge notificarea formulată de către Ș. R. și N. V., moștenitorii vânzătoarei L. A., privind restituirea în natură a paramentului nr. 1 situat la parter, corp A, împreună cu cota de teren aferentă de 59,24 mp. precum și cota de teren de 110,07 mp. care a fost vândut de autorii notificatorilor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/1947.
Or, suprafața cumpărată de către autorul recurenților în baza contractului nr._/1947 este de 154 mp., conform măsurătorilor efectuate în cadrul expertizei depuse în cauză.
Această suprafață de teren este compusă din 130 mp. (T1), grădină de flori din actul de vânzare-cumpărare nr._/1947 și 24 mp. (T2), suprafața descrisă în același act ca din doi metri liniari din fundul curții începând din bordura trotuarului până în proprietatea vânzătoarei, mergând din . peretele casei vecinului dinspre nord.
Referitor la suprafața de 130 mp. ce se află situată între construcția corp A și . cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiză, aceasta reprezintă grădina de flori menționată în actul de vânzare-cumpărare din 1947. Stabilirea identității dintre suprafața identificată prin raportul de expertiză și cea cumpărată de autorii recurenților, se face având în vedere descrierea actului menționat anterior și anume, cei 70 mp. situați sub clădirea nr. 1 vor fi lipsiți de terenul dinspre stradă, respectiv grădina de flori.
La aceeași suprafață de teren se referă și expertiza efectuată în cadrul dosarului finalizat prin sentința civilă nr._ din 22 septembrie 2000 prin care s-a partajat folosința terenului curte și a fost atribuit în folosință numitei G. A. porțiunea de teren aflată în fața apartamentului nr. 1 din corp A, aspect ce rezultă din identificarea făcută în cadrul dispozitivului sentinței civile menționate anterior prin stabilirea vecinătăților, însă, conform măsurătorilor de la acea vreme, aceasta este de 110,07 mp. Suprafața stabilită prin aceste măsurători a fost avută în vedere și la momentul emiterii dispoziției nr. 9059/2007, suprafață la care s-a raportat și instanța de fond.
Însă, conform măsurătorilor efectuate în cadrul expertizei dispuse în cauză, suprafața de teren ce reprezintă grădină de flori este de 130 mp., situație în care se impune omologarea raportului de expertiză de către expert C. V., având în vedere că aceeași suprafață de teren a fost exceptată de la restituire către Ș. R. și N. V..
În drept, și-au întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.
Examinând sentința recurată si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Criticile formulate prin ambele recursuri declarate în cauză referitoare la modalitatea restituirii imobilului, respectiv, la întinderea restituirii în natură, în raport de situația juridică și de expertiza tehnică efectuată în cauză, sunt întemeiate, atât din perspectiva interpretării și aplicării eronate prin sentința recurată a dispozițiilor legale incidente ale Legii nr. 10/2001, cât și a modalității în care, în rejudecarea pricinii, s-a înțeles a se da curs îndrumărilor obligatorii ale instanței de casare, conform prevederilor art. 315 C.proc.civ., după cum se va arăta în continuare.
Obligând pârâtul M. București, prin Primarul General, prin sentința recurată, să emită o dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 10,76 mp. situat sub construcția corp A din București, .. 110, sectorul 1, și a terenului în suprafață de 110,07 mp. curte, tribunalul – raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009 – a reținut că nu ar mai fi necesară individualizarea suprafeței de teren ce reprezintă împrejurimile construcției.
Curtea reține însă că prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 9059/7.11.2007, restituindu-se în natură, în proprietatea domnului Ș. R., imobilul situat în București, . actuală, M. V.) nr. 110, sectorul 1 – construcțiile de tip B (P, P+1, P+2), s-a avut în vedere imposibilitatea aplicării acestei modalități de restituire în situațiile înstrăinării altor părți din imobil, menționându-se că s-au încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare privind părți din imobil.
Astfel, pentru corpul A, se arată că au fost încheiate, în temeiul Legii nr. 112/1995, contractul nr._ – pentru apartamentul nr. 1, parter, cu o cotă de teren aferentă de 59,24 mp – și contractul nr._ – pentru mansardă, cu o cotă de teren aferentă de 10,17 mp, acest ultim act fiind ignorat de instanță, care nu a făcut nicio analiză privind această înstrăinare și posibilele sale consecințe asupra restituirii solicitate în speță.
După ce reclamanții au fost puși în posesie în privința imobilului (construcție) situat în București, .. 110, corp A, parter, ., conform deciziei civile nr. 21/27.01.2003 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, tribunalul, în rejudecare, contrar celor dispuse prin decizia de casare, apreciind că împrejurările de fapt ale speței s-au schimbat, a apreciat că nu ar mai fi necesară, în aplicarea art. 7 alin.5 din Legea nr. 10/2001, individualizarea suprafeței de teren ce reprezintă împrejmuirile construcției, cum deja s-a arătat .
Curtea constată că, în aceste condiții, tribunalul a dispus restituirea în natură a unui teren de 10,76 mp de sub construcția corp A, calculat de expert ca o diferență din suprafața de 70 mp, aferentă întregii locuințe situate la parter, conform actului de proprietate al reclamanților din anul 1947, mai precis, aferentă apartamentului ce a făcut obiectul contractului nr._ (de 59,24 mp, conform mențiunilor acestui contract) și garsonierei în suprafață de 33,73 mp, în legătură cu care același expert a arătat însă că pentru calculul terenului aferent garsonierei ar fi necesară opinia unui expert tehnic cu specializarea construcții (fila 39 dosar fond).
Totodată, prin sentința recurată s-a reținut că, deși din expertiza efectuată în rejudecare reiese că „sunt și alți proprietari în spatele curții”, dispoziția Primarului General al Municipiului București mai sus menționată se referă doar la o suprafață de 110,07 mp ca reprezentând curtea ce a făcut obiectul aceluiași act de proprietate din 1947, astfel încât tribunalul a restituit în natură această ultimă suprafață, apreciindu-se că este curtea care a aparținut autorului reclamanților, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii pentru „restul terenului curte”, în fapt, toată suprafața de teren liberă de construcție identificată prin expertiză ca fiind de 154 mp.
Or, Curtea reține, pe de o parte, că actul de vânzare-cumpărare din 24.07.1947 nu menționează despre curte decât că cei 70 mp situați sub construcția înstrăinată „vor fi lipiți de terenul dinspre stradă, grădina de flori”, vândută „spre a face o singură suprafață, precum și 2 m liniari din fundul curții începând din bordura trotuarului până în proprietatea vânzătoarei, mergând din . peretele vecinului dinspre N.”
Pe de altă parte, din schița anexă la singurul raport de expertiză tehnică omologat de prima instanță (fila 20 dosar fond) nu se identifică nicio suprafață de teren (liber de construcții) de 110,07 mp, ci doar un teren de 130 mp aflat la stradă în fața corpului de construcție A, identificată ca fiind grădina din fața casei, un teren de 24 mp situat în spatele acestui corp A (posibil între corpul A și corpul B) – ambele reprezentând, în opinia expertului, terenul liber de construcții, total 154 mp – la care se adaugă o alee de acces de la stradă spre corpul B de construcție.
Este deci evident că, în lipsa oricăror alte repere în cadrul sentinței atacate pentru a se putea individualiza suprafața în discuție care a fost restituită în natură, măsura dispusă de tribunal nu s-ar putea executa, identificarea terenului fiind echivocă.
Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Conform dispozițiilor art. 7 alin.1 din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar potrivit alin. 2 dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. Potrivit alin. 5 al aceluiași articol, introdus prin Legea nr. 1/2009, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
In acest sens, H.G. nr. 923/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007, a introdus după pct. 7.2 un nou punct, 7.3, cu următorul cuprins: „Sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1905, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii. Prin noțiunea ”teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995” se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Entitatea investită cu soluționarea notificării va menționa în mod expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.”
Prin urmare, în aplicarea art. 7 alin.5 din lege și a textului corespondent din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se restituie în natură terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției, necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.
Pe acest temei, posibilitatea restituirii în natură, către fostul proprietar al imobilului compus din teren și construcție, a vreunei suprafețe din terenul pe care se află amplasată construcția, precum și a întinderii acestei suprafețe, se determină în raport de situația juridică a imobilului cumpărat de către foștii chiriași, iar determinarea motivată a terenului necesar bunei utilizări a construcției, se face numai după identificarea eventualelor amenajări de utilitate publică pe terenul în litigiu și a legăturii acestora cu construcțiile de la acea adresă, avându-se în vedere modalitățile de acces ale proprietarilor construcției la drumul public, posibilitatea racordării acestora la alte rețele de utilitate publică decât cele eventual identificate, prin traversarea terenului în litigiu și posibilitatea creării accesului la drumul public, în eventualitatea restituirii în natură a unei suprafețe de teren, separat de cel al proprietarilor construcției.
Ținând seama că, în speță, nu a fost emisă o dispoziție motivată de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, revine instanței de judecată care examinează în fond notificarea, în temeiul Deciziei nr. XX/19.03.2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligația de a determina atât suprafața ocupată de amprenta construcției, cât și suprafața necesară bunei utilizări a construcției, precum și de a expune criteriile avute în vedere în această apreciere.
Curtea constată că această obligație nu a fost îndeplinită de tribunal, în rejudecare, contrar îndrumărilor date prin decizia de casare, iar măsurile de restituire dispuse în temeiul legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, nu sunt fundamentate pe actele dosarului și nu au ținut seama de toate particularitățile regimului imobilului în litigiu, astfel cum au fost prezentate mai sus.
In consecință, față de cele reținute de instanța de recurs, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite ambele recursuri declarate în cauză, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți O. P. și O. F. și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 637 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
Grefier,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnodact.C.F./ M.A.N.G.
2ex./7.11.2013
T.B.-S.3.-T.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1571/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1361/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
