Legea 10/2001. Decizia nr. 1361/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1361/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1361/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1361
Ședința publică de la 19.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă R. A. și de către recurenta intervenientă S.C. R. G. INVEST S.A., împotriva sentinței civile nr. 182 din 30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Toia P., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante R. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurenta intervenientă S.C. R. G. Invest S.A.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei reclamante R. A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a hotărârii recurate, cu precizarea că Legea nr. 165/2013 dispune în mod expres ca unitatea deținătoare să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualmente Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Solicită obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 792 din 29.08.2013, pe care o depune la dosar.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București-Secția a V-a Civilă, la data de 06.01.2012, sub număr_, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 23.01.2013, reclamanta R. A. a chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primarul General, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța: să soluționeze notificarea nr.4808/2001, respectiv să constate că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent valoric, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 175 mp și construcție, situat în mun.București, ., reprezentând ½ din suprafața de 350 mp ce a aparținut autoarei sale, R. M., derivat din nr. 6 și să oblige S. român la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului, în funcție de standardele internaționale de evaluare, conform art.10 alin.8 și alin.9 din Legea nr.10/2001, iar în subsidiar, să oblige pârâtul M. București la emiterea dispoziției de restituire în natură și/sau cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul susmenționat, în termen e 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea acestui pârât să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată.
Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta și-a motivat cererea arătând că pentru imobilul din mun.București, ., fostă . formulate cinci notificări potrivit Legii nr.10/2001, respectiv: nr.4427/2001 și nr.3017 formulate de Ispășescu A. și M., formând obiectul dosarelor nr._/2001 și nr._/ 2002 conexate ulterior; nr.3018/2001, nr.4809/2001, nr._/2001 și_/ 2002, formulate de reclamantă și fratele acesteia, pentru imobilul din . și 6C .
Prin notificarea nr.4808/2001, obiect al dosarului nr._/2002, formulată de reclamantă împreună cu Ispășescu A. și M., au fost solicitate conform Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun.București, . Sector 1, derivat din nr.6. Imobilul ce face obiectul acestei notificări a făcut parte dintr-un lot de teren a cărui suprafață inițială era de 1700 mp, dobândit de R. G. și R. E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 6287/1919, transcris sub număr 4442/1918. Terenul astfel dobândit a fost împărțit de către dobânditori în mai multe loturi, pe care le-au înstrăinat fiilor lor, astfel: fiicei R. M. i-au vândut 350 mp, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub umăr_/1930 de Tribunalul I. – Secția notariat, fiind înscrisă în cartea funciară cu număr 6A; fiicei R. A. i-au fost vândute două loturi, de 350 mp și 650 mp, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub număr_/1932 de Tribunalul I.-Secția Notariat, acestea fiind înscrise în cartea funciară cu număr 6A și 6C, acesta din urmă cu suprafața de 756 mp; R. L. a primit ca dotă, la trecerea în căsătorie, o suprafață de teren de 350 mp, prin actul dotal autentificat sub număr_/17.08.1923 de Tribunalul I. Secția Notariat, care a primit nr. poștal 6B.
Cele trei loturi au fost înscrise în evidențele organului fiscal sub un singur număr poștal, respectiv .. Terenul în suprafață totală de 1760 mp și construcția de 147,72 mp au fost preluate abuziv de S. român, în baza Decretului nr. 62/1961, iar pentru acestea au fost încasate despăgubiri în valoare de 5.000 lei.
Lotul de 350 mp cumpărat de fiica R. M. a fost înscris în Cartea funciară în anul 1943, primind număr poștal 6 A, și face obiectul notificării nr. 4808/2001. R. M., fosta proprietară, a decedat în anul 1975, moștenitorii acesteia fiind soțul R. C. și sora R. L.. Unicul moștenitor rămas de pe urma defunctei R. L. este, conform certificatului de moștenitor eliberat, R. C., deși defuncta R. L. mai avea un frate, Ispășescu N.A., moștenit la rândul său de Ispășescu M. și Ispășescu A.A.. Acești doi moștenitori ai lui Ispășescu N.A. au depus notificare, care a fost disjunsă, iar cota lor, de ½, nu face obiectul notificării formulate de reclamanta R. A., pentru cealaltă cotă de ½, aceasta fiind unica moștenitoare rămasă de pe urma defunctului R. C..
Reclamanta a arătat că, raportat la art.4 alin.1 din Legea nr. 10/2001 și la Norma Metodologică de aplicare a acestei legi nu este obligată să adopte atitudinea pasivă a conotificatorilor Ispășescu M. și Ispășescu A.A., astfel că, notificarea sa pentru cota de ½ din imobil, poate fi soluționată pe fond în cadrul prezentului dosar.
Până în prezent, notificarea sa nu a fost soluționată, fiind depășit termenul de 60 zile prevăzut de art.25 alin.1 și art.26 din Legea nr.10/2001și de pct.25 din HG nr.250/2007, iar entitatea deținătoare nu a invocat necesitatea completării documentației.
Pentru respectarea accesului la justiție, astfel cum s-a pronunțat Î.C.C.J. în decizia nr.XX/2007 dată în recursul în interesul legii, se impune ca instanța să soluționeze pe fond această notificare.
Necesitatea obligării Statului la plata de despăgubiri bănești echivalente cu valoarea de piață a imobilului ce nu poate fi restituit în natură a fost argumentată prin faptul că, deși Fondul Proprietatea a început să listeze la bursă acțiunile, creând impresia că devine funcțional, aceasta nu este o măsură de reparație viabilă în sensul legilor speciale, mai ales că există numeroase opțiuni pentru despăgubiri bănești.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, deciziile în recurs în interesul legii nr.33/2008 și nr.XX/2007, art.1 din Primul Protocol adițional, art.6 CEDO, hotărârea pilor A. contra României, art.6 din Legea nr.213/1998.
La termenul de judecată din data de 25.10.2012, a fost formulată în cauză o cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienta . SA (fila 100 volum 1), care a fost admisă în principiu la același termen (fila 104). Prin cererea susmenționată, intervenienta a învederat instanței că, în baza contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr.1394/13.06.2012 de Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, reclamanta a cedat intervenientei cota de 29% din dreptul la măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilul în litigiu în baza Legii nr. 10/2001, astfel că se impune a fi soluționată notificarea nr. 4808/2001, în condițiile menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, cu luarea în calcul a cotelor deținute și de intervenienta în interes propriu din dreptul la măsurile reparatorii.
Deși legal citat, pârâtul M. București, prin Primar General, nu a depus întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.182/30.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea principală precizată; a admis cererea de intervenție în interes propriu; în consecință, în soluționarea notificării nr.4808/2001, obiect al dosarului administrativ_/2002 constituit în baza Legii nr. 10/2001: a constatat că reclamanta R. A. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul situat în mun.București, . sector 1, teren în suprafață de 350 mp, inclus în . nr.4-8 pe .; a constatat că, în temeiul contractului de cesiune de drepturi autentificat sub număr 1394/13.06.2012 de Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, intervenienta . SA deține cota de 29% din dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul mun.București, să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilul din mun.București, . sector 1, teren în suprafață de 350 mp, inclus în . nr.4-8 pe ., prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, pentru cota de ½ din terenul susmenționat, în următoarele procente: 71% pentru reclamanta R. A.; 29% pentru intervenienta . SA; a respins în rest, ca nefondate, cererile din acțiunea principală și din cererea de intervenție în interes propriu; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 800 lei în favoarea reclamantei R. A. și în cuantum de 300 lei în favoarea intervenientei . SA.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr.4808/08.11.2001 comunicată Prefecturii municipiului București prin executor judecătoresc B. C., numiții R. C., R. A., Ispășescu M. și Ispășescu A. au solicitat să fie despăgubiți prin echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 395 mp situat în . Sector 1 și terenul în suprafață de 350 mp situat în . sector 1. Această notificare formează în prezent obiectul dosarului administrativ nr._/2002 constituit în baza Legii nr. 10/2001, iar până în prezent nu s-a pronunțat în acest dosar o decizie/dispoziție motivată.
Potrivit deciziei nr. XX/ 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În speță, notificarea 4808/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001 și pentru care se solicită instanței soluționarea pe fond, privește imobilul situat în mun.București . sector 1, care a fost intabulat în cartea funciară la data de 1 iunie 1943, în baza procesului-verbal nr._/1940 (fila 19 volum 1), în proprietatea numitei R. G.M., cu următoarea componență: teren în suprafață de 350 mp și două corpuri de case, corpul I din dreapta având două camere, antreu și bucătărie, și corpul II din fund, având 4 camere. Acest imobil a fost dobândit de R. M., necăsătorită, de la părinții săi, R. G. și R. E., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub număr_/09.03.1930 de Tribunalul I. și transcris sub număr_/1930. În contractul de vânzare-cumpărare (fila 11) se consemnează că imobilul vândut este format din terenul de 350 mp, construcțiile existente pe acest teren fiind edificate pe cheltuiala cumpărătoarei.
Coroborând actul susmenționat cu actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. –Secția Notariat sub număr_/1932 (fila 16) și cu actul dotal autentificat de Tribunalul I. –Secția Notariat sub număr_/17 august 1923 (fila 20), tribunalul a reținut că terenul în litigiu, de 350 mp înscris în cartea funciară în 1943 cu adresa poștală ., face parte din suprafața totală de 1760 mp cumpărată în anul 1919 de soții R. G. și R. E., pe . (fost .), care a fost împărțită în loturi și transmise către fiicele acestora, prin diferite operațiuni juridice.
Tribunalul a reținut că notificarea nr. 4808/2001 se referă la imobilul din ., astfel cum a fost înscris în anul 1943 în cartea funciară în proprietatea numitei R. M., cu număr de parcelă 75/1558( fila 26). Astfel, imobilul susmenționat a dobândit o existență de sine stătătoare, iar situația lui din perspectiva aplicării Legii nr. 10/2001 nu este afectată de notificările formulate cu privire la celelalte loturi care au luat naștere din suprafața inițială totală de 1760 mp.
Pe de altă parte, s-a constatat că prin notificarea nr. 4808/2001 sunt solicitate măsuri reparatorii de mai multe persoane. Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale imobilului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun. În legătură cu același aspect, pct.4.1 din Norma Metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, din 7 martie 2007, prevede că în cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora; ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune, pe calea dreptului comun.
Aplicând argumentul unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicată aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet - tribunalul a apreciat că prevederile legale susmenționate se aplică și în situația în care soluționarea pe fond a notificării se realizează de către instanța judecătorească, prin restituire în natură sau măsuri în echivalent.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că soluționarea notificării nr. 4808/2001 în prezentul dosar nu este împiedicată de faptul că aceasta nu este solicitată de toți coproprietarii, urmând ca instanța să aibă în vedere cota parte ideală cuvenită notificatorului reclamant.
Cât privește calitatea reclamantei R. A. de persoană îndreptățită, tribunalul a avut în vedere că imobilul din . sector 1 – teren de 350 mp și două corpuri de clădire - a fost proprietatea numitei M. R.. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1755/1981 depus la fila 50 dosar, proprietara M. R. a decedat la data de 14 martie 1975, iar de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori R. L., soră, decedată la 2 ianuarie 1980, și R. C., frate, în cote de ½ fiecare. Din același certificat de moștenitor rezultă că de pe urma defunctei R. L., decedată la 2 ianuarie 1980, a rămas ca unic moștenitor R. C., în calitate de frate. Anterior decesului M. R. intervenise decesul surorii sale, R. A., care a lăsat ca moștenitori, în cote de 1/3 fiecare, pe R. M.-soră, R. L.- soră, și R. C.-frate. Astfel, după decesul numitei R. L., în 1980, R. C. a preluat toate drepturile asupra succesiunii după R. M. conform certificatului de moștenitor nr. 1531/ 1992( fila 53), R. C., moștenitorul lui R. M., a decedat în 1985, iar de pe urma acestuia au rămas ca moștenitori R. Evghenia, în calitate de soție, și copiii R. A. și R. C.. R. Evghenia a decedat la în 1995, iar R. C. a decedat în anul 2005, iar din certificatele de moștenitor 1496/1995 (fila 52) și nr. 112/2005 (fila 54) rezultă că reclamanta R. A. este în prezent unica moștenitoare a familiei, deci a preluat de la tatăl său toate drepturile asupra succesiunii după R. M..
Tribunalul a reținut că și pentru ipoteza în care notificatorii Ispășescu ar fi moștenitorii unei cote de ½ din succesiunea numitei R. L., reclamantei R. A. i-ar reveni mai mult decât cota de ½ cu privire la măsurile reparatorii pentru imobilul în litigiu, având în vedere cota de ½ culeasă, prin tatăl său, de la R. L., la care se adaugă cota culeasă direct la tatăl său.
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art.129 alin.6 C.pr.civ., care obligă judecătorul să se pronunțe doar asupra obiectului cererii, tribunalul a analizat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei R. A. doar cu privire la cota de ½ din imobilul situat în mun.București, . sector 1, format inițial din 350 mp și două corpuri de clădire.
Cât privește corpurile de clădire, din adresa nr.5657/21.04.2003 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1(fila 59), care face trimitere la fișa proprietății bombardate nr.1736/ 25.09.1944, rezultă că un apartament din cărămidă a fost distrus, iar celălalt apartament, din paiantă, a fost grav avariat.
În baza Decretului nr.62/23 februarie 1961, întreaga suprafață de 1760 mp ce forma imobilul din ., din care provine și cel din . în litigiu, a fost expropriat, ca și construcție de 147,72 mp. În Tabelul anexă la decret (fila 57) sunt indicați numele proprietarilor de la care se efectuează exproprierea: R. A., R. M., R. L. și R. C., toți cu domiciliul în . deoarece toate loturile desprinse din suprafața de 1760 mp expropriată erau înscrise în evidențele organelor fiscale pe adresa din ..
Astfel, în baza art.2 alin.1 lit.h) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că imobilul din . sector 1 a fost preluat abuziv de statul român și intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Acest imobil este identificat prin conturul determinat de punctele 10-3-4-9-10 din anexa 1 la Nota de reconstituire din dosarul administrativ (filele 152-162). Potrivit raportului întocmit de Primăria Municipiului București - Direcția Juridic la data de 29.06.2009, în dosarul administrativ, notificatoarea R. A. a dat o declarație autentificată sub număr 739/29.05.2008, în care a arătat că nu cunoaște dacă, urmare exproprierii, au fost încasate despăgubiri pentru imobilele cu număr poștal nr. 6 și nr.6A, dar că au fost primite despăgubiri pentru imobilul, teren și construcție, de la număr poștal 6C. Coroborând declarația dată de reclamantă pe propria răspundere cu adresa nr. 5657/21.04.2003 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 (fila 59) și cu tabelul anexă în care se menționează expropriată o construcție de 147 mp, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește imobilul nr.6A, a fost expropriat de la numita M. R. doar terenul de 350 mp, construcția expropriată fiind preluată de la imobilul nr. 6C.
Tribunalul a reținut că la data exproprierii, în 1961, proprietarul imobilului în litigiu, din ., era R. M., astfel că, în temeiul art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, reclamanta R. A. are calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de ½ din terenul de 350 mp, ca moștenitoare prin succesiuni succesive.
Potrivit Notei de reconstituire de la fila 152 dosar, imobilul expropriat de pe . se identifică în prezent cu secțiuni din actualul număr administrativ 4-8 de pe . Generală nr.175 Sector 1, iar suprafața de 350 mp aparținând fostului imobil de pe . este ocupată parțial de clădirea școlii - construcție tip A, P+2 și parțial de curtea școlii.
Având în vedere dispozițiile art.10 și art.11 din Legea nr.10/2001, s-a reținut de tribunal că nu este posibilă restituirea în natură a acestui imobil. Potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Practica recentă a instanței supreme (decizia 1832/02.03.2011 dată de Î.C.C.J. – Secția Civilă și de proprietate Intelectuală), este în sensul că prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art.16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii se face de către Comisia susmenționată, care va ține seama la determinarea întinderii acestora și de despăgubirilor primite, în sensul art.11 alin.7 din Legea nr.10/2001 coroborat cu art.11.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 07.03.2007.
În concluzie, în temeiul art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. XX/2007 dată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, tribunalul, în soluționarea notificării nr. nr.4808/2001, obiect al dosarului administrativ_/2002 constituit în baza Legii nr. 10/2001 a admis în parte acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu, iar pe cale de consecință: a constatat că reclamanta R. A. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând despăgubiri acordate conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul situat în mun.București, . sector 1, teren în suprafață de 350 mp, inclus în . nr.4-8 pe .; a constatat că, în temeiul contractului de cesiune de drepturi autentificat sub număr 1394/13.06.2012 de Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, intervenienta . SA deține cota de 29% din dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul mun.București, să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilul din mun.București, . sector 1, teren în suprafață de 350 mp, inclus în . nr.4-8 pe ., prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, pentru cota de ½ din terenul susmenționat, în următoarele procente: 71% pentru reclamanta R. A.; 29% pentru intervenienta . SA.
Au fost respinse ca nefondate pretențiile de recunoaștere a dreptului la măsuri reparatorii și pentru construcție, deoarece s-a reținut de către tribunal că de la imobilul de pe . a fost preluat doar terenul de 350 mp.
În lipsa unei prevederi exprese în legea specială, în temeiul căreia este soluționată pe fond notificarea, tribunalul a apreciat ca nefondată solicitarea de obligare la emiterea dispoziției susmenționate în 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de obligare a Statului R. la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, deoarece aceasta ar reprezenta o jurisprudență creată în afara legii, ceea ce ar încălca exigențele de previzibilitate pe care le impune Convenția Europeană. Potrivit art.21.6 din Norma Metodologică de aplicare a legii nr.10/2001, din 07.03.2007, instituția prefectului exercită un control de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari, iar potrivit art.16 alin.1 din Capitolul V titlul VII din Legea nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau, pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, iar dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Din dispozițiile legii speciale nr.247/2005 rezultă că, după emiterea dispoziției motivate de către autoritatea publică locală, urmează etapa centralizării la nivel de prefect, care transmite documentația Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În consecință, a fost respinsă ca nefondată cererea de a obliga pârâtul M. București la transmiterea dosarului administrativ direct către S. român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Văzând dispozițiile art.274 C.pr.civ., M. București, prin Primarul General, aflat în culpă procesuală prin refuzul nejustificat de soluționare a notificării, a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de avocat, în cuantum de 800 lei în favoarea reclamantei R. A. și în cuantum de 300 lei în favoarea intervenientei . SA.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta R. A. și intervenienta S.C. R. G. INVEST S.A., solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării Municipiului București prin Primarul General să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 4808/2001, însoțit de hotărârea judecătorească pronunțată în cauză; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.
În motivare, s-a susținut că recursul privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General de a trimite dosarul aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civ și ale art.304 indice 1 Cod proc.civ.
Recurentele au arătat că, într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, art.16 alin.2 indice l din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr.81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natura, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin, 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces-verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
În speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire Ia calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Oricum, instanța de judecata are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel ca un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării noastre, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Dispozițiile art. 16 alin. 2/1 din Titlul VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe cale administrativă de primarii localităților unde sunt situate imobilele preluate abuziv, situații în care dispozițiile emise de primar, împreună cu întreaga documentație aferentă, se înaintează prefectului, pentru a se realiza controlul de legalitate al măsurilor stabilite de primar și doar în subsidiar pentru a se centraliza dosarele pe județe.
Măsura înaintării centralizate a dosarelor de către Instituția Prefectului, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus, prin lege, pentru a se degreva Comisia Centrală de obligația de a efectua controlul de legalitate al măsurilor dispuse de primari, prin dispozițiile emise.
Or, în speța prezentă, atâta timp cât notificarea nu a fost soluționată de primar, iar instanța judecătorească sesizată cu soluționarea pe fond a notificării, a analizat dosarul sub toate aspectele, nu se mai impune ca acest dosar să fie înaintat prefectului, pentru ca acesta să realizeze o activitatea pur formală, constând în înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Măsura invocată de prima instanță ar fi excesivă și ar conduce la prelungirea inutilă a termenului de soluționare definitivă a notificării, prin emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la soluționarea cererilor adresate autorităților statului, într-un termen rezonabil.
Pârâtul M. București prin Primarul General va fi obligat să pună în executare hotărârea instanței, prin care s-a soluționat pe fond notificarea și s-a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de masurile reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, fără a mai adopta alte masuri suplimentare, care să poată eventual să facă obiectul controlului de legalitate din partea prefectului.
Astfel, recurentele au susținut că este întemeiată solicitarea de transmitere a dosarului administrativ însoțit de hotărârea judecătorească și raportat la faptul că odată obținută hotărârea de obligare a pârâtului de a emite dispoziție motivată, pentru valorificarea efectivă a acesteia se impune ca pârâtul să fie obligat și la transmiterea dosarului, astfel încât să fie continuată procedura administrativă.
În drept, au fost invocate disp. art.299, 3041, 304 pct. 9 și art. 312 alin.3 Cod proc.civ.
Curtea, analizând cererea de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Astfel, prin sentința civilă atacată, instanța de fond a procedat, urmare aplicării deciziei în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la soluționarea pe fond a notificării reclamantei dispunând obligarea pârâtului M. București prin Primar, să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale, pentru cota de ½ din imobilul situat în mun.București, . sector 1, teren în suprafață de 350 mp, inclus în . nr.4-8 pe ., în următoarele procente: 71% pentru reclamanta R. A.; 29% pentru intervenienta . SA.
Curtea are în vedere că la data de 19 mai 2013 a intrat în vigoare un nou act normativ cu incidență în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr.165/2013, care în art. 4 dispune în sensul că: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, dispoziție care face aplicabil acest act normativ și cauzei de față.
Astfel, potrivit art. 16 din legea sus-citată: „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”, iar potrivit art. 17 din aceeași lege: „(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru…”.
Curtea reține în soluționarea criticii de față, dispozițiile art. 21, potrivit cu care: „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (3)Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Prin urmare, legiuitorul a menținut în esență conținutul art. 16 alin. 21 din titlul VII din Legea nr.247/2005 – abrogat în mod expres prin art. 50 lit. c din Legea nr. 165/16.05.2013 - care dispunea în sensul că dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate, de către acesta.
Raportat la pricina de față, potrivit textului de lege în vigoare sus-citat edictat de Legea nr.165/2013 - art. 21 - care dispune în mod clar și neechivoc, în sensul că Primarul Municipiului București nu poate fi obligat la a înainta dispoziția cu propuneri la despăgubiri împreună cu dosarul întocmit direct către Secretariatul Comisiei Naționale, ci trebuie să înainteze dispoziția către prefect, acesta din urmă fiind abilitat să înainteze dispoziția respectivă către acest Secretariat.
Într-adevăr, în cauză s-a pronunțat de către prima instanță o hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat pe fond notificarea, însă, la fel de adevărat este și faptul că aceeași instanță a dispus obligarea unității deținătoare la emiterea unei alte dispoziții administrative în baza acestei hotărâri, aspect necontestat în recurs. Așa fiind nu este vorba doar de o hotărâre judecătorească, ci și de o dispoziție ce urmează a fi emisă de unitatea administrativă.
Textul de lege sus-enunțat face trimitere clară la dispoziția autorității administrației publice locale, fără a distinge după cum aceasta reprezintă soluționarea notificării de însăși unitatea deținătoare sau aceasta a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești. Ca urmare, cum textul de lege nu distinge, nici instanța de judecată nu trebuie să distingă, potrivit principiului de drept: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
Mai mult, din interpretarea teleologică a textului de lege mai sus-enunțat rezultă că legiuitorul a dorit ca toate aceste dispoziții de soluționare a notificării să fie evidențiate într-un centralizator, de natură a oferi date statistice și de a fi înaintate după un criteriu comun, fără a lăsa la îndemâna autorității administrației publice posibilitatea de a oferi discreționar, nici măcar exprimate în unități de timp, situații de avantaj unora dintre notificatori.
Curtea reține că atât Convenția, cât și Curtea Europeană lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsește de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
În acest sens, în cauza P. împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Însă, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică.
Curtea constată, însă, că în această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 modificată prin Legea nr.165/2013.
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea Europeană în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Așa cum cu ușurință se degajă din aceste acte normative cu caracter special, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 modificată prin Legea nr.165/2013, procedura prealabilă sesizării instanței s-a scindat în două etape, respectiv, unitatea deținătoare emite decizie/dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, iar Secretariatul Comisiei Naționale stabilește valoarea finală a despăgubirilor.
Câtă vreme prin dispoziții legale exprese se instituie un anumit mecanism de soluționare a notificărilor și, mai mult, etapele pe care acestea trebuie să le urmeze pentru a căpăta finalitate acest mecanism, judecătorului instanței civile nu-i este permis, potrivit art. 4 Cod civil, să statueze pe cale de norme generale, să creeze dreptul într-o materie în care nu există lacună legislativă. Acesta este chemat doar să tranșeze litigii prin interpretarea legii și aplicarea normei de drept incidente.
Or, stabilind alte procedee și căi în locul celor stabilite de legiuitor judecătorul și-ar aroga practic, o funcție normativă.
Mai mult, soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată nu justifică suprimarea unei proceduri administrative legale pentru a pune în locul ei o alta, creată pe cale jurisprudențială, întrucât astfel nu se asigură o eficacitate a măsurilor dispuse prin hotărârile judecătorești, câtă vreme ele sunt în afara oricărei previziuni și prospecțiuni bugetare.
Înregistrarea și centralizarea acestor dispoziții are drept scop asigurarea eficienței dispozițiilor administrațiilor locale, titlurile executorii pe care le-ar obține partea să aibă o garanție de executare, în acest sens oferind o imagine centralizată a mecanismului legal al mijloacelor reparatorii și deci, situarea lor în interiorul bugetului de stat proiectat.
Admițându-se posibilitatea trimiterii directe a dispozițiilor emise în urma soluționării pe fond a notificării către Secretariatul Comisiei Naționale, pe lângă nesocotirea unei norme legale, s-ar ajunge și la o situație discriminatorie - între cei care, conformându-se prescripțiilor legii au urmat procedura statuată de aceasta și au așteptat soluționarea notificărilor de către unitatea administrativ teritorială și cei care, adresându-se direct instanței, pot primi o soluționare mai rapidă, cu respectarea termenelor de rezonabilitate impuse de dispozițiile procedurale instanțelor.
Tot astfel, înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la Strasbourg), sens în care sunt și dispozițiile alt. 11 și 20 din Constituția României (sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față), după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne sau a dreptului la un recurs efectiv - art.13 din Convenție), în domeniul drepturilor sau intereselor legitime pentru proteguirea cărora, un resortisant al unui stat membru al Convenției, solicită antrenarea mecanismului judiciar național.
Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor recurenților, iar împrejurarea că aceștia invocă termene nerezonabile pentru realizarea dreptului lor la măsuri reparatorii, excede cadrului procesual de față.
Cum existența unei legislații speciale de restituire a bunurilor preluate de regimul anterior nu vine în conflict cu norma europeană, aceasta se înscrie în cadrul soluțiilor adoptate și asumate de stat în cadrul marjei sale suverane de apreciere cu privire la acestea.
Mai mult, transmiterea dosarului prefecturii pentru emiterea avizului de legalitate nu vizează, în sine, un control de legalitate a însăși hotărârii judecătorești, legiuitorul fiind conștient de acest aspect. Ca urmare, Curtea are în vedere un control de legalitate efectuat de prefect și care se referă la situația în care dispoziția de acordare a despăgubirilor este emisă în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a acestui drept la despăgubiri. Prefectul are obligația controlului dispoziției emise conform hotărârii pronunțate și raportat la datele și împrejurările de fapt și de drept reținute de instanță.
Față de considerentele de drept și de fapt expuse, Curtea urmează să constate nefondată această critică de recurs, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă R. A. și de recurenta intervenientă S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva sentinței civile nr.182/30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M.- A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/30.09.2013
-----------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – C.D.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1365/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1363/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
