Legea 10/2001. Decizia nr. 1815/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1815/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-10-2012 în dosarul nr. 1815/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1815R
Ședința publică de la data de 19.10.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - G. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât S. DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ împotriva sentinței civile nr. 679/06.04.2012 a Tribunalului București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – contestatoare L. M., cu intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu intimatul – intervenient C. M., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 05.10.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat succesive pronunțarea la datele de 19.10.2012 și de 24.10.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr. 4632/20.06.2002, contestatoarea L. M. a contestat Hotărârea emisă de pârâtul Serviciului de Protecție și Paza – UM 0149 București, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 4, compus din 6 camere și dependințe, plus camerele de serviciu situate la etajul 2 și cota aferenta de teren de circa 500 mp din suprafața totală de 900 mp situat în imobilul din București Calea Stirbey V. nr. 17, colt cu .. 6-8.
Contestatoarea a solicitat și obligarea intimatului la plata lipsei de folosință a imobilului începând cu data de 01.02.2002 până la predarea efectivă a imobilului.
În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatoarea a arătat că G. și E. G. au cumpărat în anul 1919 un teren de 900 mp situat în . și nr. 8 din București, actualmente Calea Stirbey V. nr. 17 colt cu .. 6-8 în vederea construirii de apartamente conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._.05.1919 la Tribunalul I. Secția notariat.
În baza autorizației nr. 36S/5.07.1935 se construiește un imobil compus din subsol, magazine la parter și 7 etaje din care sunt vândute mai multe apartamente proprietarii păstrând numai o parte din acestea și spatiile comerciale.
E. G. a păstrat un apartament compus din 6 camere și dependințe și camere de serviciu de la etajul 2 .
De la G. G. se naționalizează 3 apartamente conform Decretului nr.92/1950 poziția 2887. în ceea ce privește celelalte apartamente și prăvălii nu exista nici o dispoziție de preluare,deși au fost efectiv preluate.
Reclamanta arata ca G. E. a decedat la data de 24.12.1960, moștenitoarea sa fiind Chintescu S..
G. G. a decedat la data de 3.01.1963, iar Paianu F. la data de 15.05.1952, moștenitoarea acestora fiind tot Chintescu S..
Chintescu S. a decedat la data de 27.12.1993 fiind moștenita de soțul sau, Chintescu C., legatar universal, si C. M., legatar cu titlu particular.
Chintescu C. a decedat la data de 3.05.1994 moștenitoare fiind contestatoarea în calitate de fiica conform certificatului de moștenitor nr.1228/1994.
Contestatoarea a arătat ca paratul i-a comunicat prin adresa nr. D 577/27.05.2002 ca imobilul nu ii poate fi restituit pentru ca a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil,adică în baza Decretului nr.92/1950 și ca imobilele deținute de SPP sunt în domeniul public al statului de interes național și sunt scoase din circuitul civil.
Reclamanta a arătat ca prin HG nr.541/07.06.2001 s-a transmis în administrarea SPP numai un apartament cu 5 camere.
Contestatoarea a arătat ca apartamentul a aparținut lui G. E., dar nu a fost naționalizat pe numele lui, ci luat fara nici un temei.
Apartamentele menționate în anexa la Decretul nr.92/1950 erau în proprietatea lui G. G..
S-au invocat prevederile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001 și art.6 din Legea nr.213/1998 care arata ca bunurile preluate de stat fara nici un titlu pot fi revendicate de foștii proprietari.
Contestatoarea a mai arătat ca trecerea în domeniul public al statului s-a realizat fara temei legal și ca este posibil ca apartamentul sa fi suferit modificări fata de autorizația de construire.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pârâtul S. de Protecție și Paza a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că este insuficient dovedit dreptul de proprietate, ca apartamentul este insuficient identificat; că nu este suficient dovedită nici calitatea de moștenitor al reclamantei, pentru ca moștenitor este C. M.; nu rezulta din înscrisuri modul în care frații G. au împărțit apartamentele construite, mai ales ca se arata ca o parte din apartamente au fost vândute; s-a mai susținut ca apartamentul face parte din domeniul public al statului de interes național.
Pârâtul S. de Protecție și Paza a formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care a aratat ca titularul dreptului este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a fost citat în calitate de parat.
Prin sentința civila nr. 27/13.01.2003 Tribunalul Bucuresti, Secția a IV-a civilă, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, actiunea fiind respinsa pentru considerentul ca nu s-a facut dovada calitatii de mostenitor pentru apartamentul ce face obiectul cauzei, fiind instituit un legatar cu titlu particular, C. M..
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea L. M..
Numitul C. M. a formulat cerere de interventie în interesul reclamantei, prin care a solicitat admiterea contestatiei și a arătat ca E. G. era proprietarul apartamentului; că este legatar particular și a mostenit numai o pravalie din imobil pe care a revendicat-o, actiunea sa fiind admisa conform sentintei civile nr._.
Prin decizia civila nr. 375A/27.06.2003 Curtea de Apel Bucuresti sectia a III-a civila a admis apelul contestatoarei, a schimbat în tot sentinta apelata, a admis contestația, a anulat Hotărârea emisă de pârâtul S. de Protecție și Pază UM 0149, pe care l-a obligat să restituie în natura reclamantei apartamentul nr.4 din imobilul situat în Bucuresti, Calea Stirbey Voda nr.17 colt cu ..6-8 și cota aferenta de teren de 50 m.p. din suprafata totala de 900 m.p.
La termenul din data de 27.06.2003 contestatoarea a arătat că înțelege să renunțe la capatul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul S. de Protecție și Pază UM 0149.
Prin decizia civila nr. 531/27.01.2005 Inalta Curte de Casatie și Justitie a admis recursul declarat de S. de Protecție și Pază UM 0149, a casat decizia civila nr.375A/27.06.2003 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti sectia a III-a civila și sentinta civila nr.27/13.01.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Secția a IV-a Civilă, cauza fiind trimisa spre rejudecare la instanta de fond.
Instanța de recurs a retinut în considerentele deciziei de casare că din probele administrate în cauză nu se poate stabili cu certitudine ce apartamente au aparținut fraților Guirgea și dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiilor pe care le revendică.
În consecință, instanța de recurs a arătat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
In rejudecare cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a III-a civilă sub nr. 2300/2005.
Prin sentinta civila nr.1672/07.12.2006 Tribunalul Bucuresti – secția a III-a civilă a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finantelor Publice și a respins actiunea formulata fata de acest pârât pentru acest motiv; a respins contestația formulată de reclamanta L. M. și cererea de interventie în interesul contestatoarei formulată de intervenientul C. M., ca neintemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, referitor la contestația formulată de contestatoarea L. M., că pe numele lui G. G. au fosta naționalizate trei apartamente, astfel cum rezultă din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, poz. 2887, iar în privința celorlalte apartamete și a prăvăliei ce a aparținut lui G. E. nu există nicio dispoziție legală de preluare în proprietatea statului, cu toate că acestea au fost preluate. Prăvălia ce a aparținut lui G. E. a fost revendicată după anul 1989 și a reintrat în proprietatea succesorilor lui G. E..
Tribunalul a mai reținut faptul că, din certificatul de moștenitor nr. 2004/1994, supliment la certificatul de moștenitor nr. 1228/1994, rezultă că de pe urma defunctei Chintescu S. a rămas moștenitorul C. M.; astfel încât contestatoarea L. M. nu este moștenitoarea acesteia.
Tribunalul a mai reținut că la dosar a fost depusă încheierea de rectificare nr. 419/2003 privind certificatul de moștenitor nr. 1228/1994 și a certificatului de moștenitor nr. 2004/1994, precum și a certificatului de moștenitor nr. 1533/1994. Conform acestei încheieri, contestatoarea L. M. este moștenitoarea numiților G. E., G. G., Chintescu S. și Chintescu C..
Tribunalul a constatat că există neconcordanțe între mențiunile cuprinse în certificatele de moștenitor menționate mai sus și încheierea de rectificare a acestora nr. 419/2003, motiv pentru care a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că L. M. este moștenitoarea defuncților G. E. și G. G., astfel încât nu are calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că nu există suficiente elemente de identificare a imobilului revendicat, astfel încât să se poată stabili identitatea între imobilul notificat și cele aflat în prezent în administrarea Serviciului de Protecție și Pază UM 0149.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea L. M..
Prin decizia civila nr. 252/01.04.2009 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a civila a respins apelul declarat de apelanta, constatând că de pe urma defuncților G. E. și G. G. a rămas ca moștenitoare Chințescu S., iar reclamanta L. M. nu este moștenitoarea acesteia, deoarece legatul cu titlu particular întocmit de aceasta în legătură cu eventuale drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului din .. 17 îl vizează numai pe C. M., și nu pe reclamantă, care nu poate pretinde nici un fel de bun instituite prin legat cu titlu particular în favoarea lui C. M..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea L. M..
Prin decizia civilă nr. 4149/01.07.2010 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civila și de Proprietate Intelectuala a admis recursul declarat de reclamanta L. M., a modificata decizia civila nr.252/01.04.2009 pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în sensul ca a fost admis apelul contestatoarei declarat împotriva sentinței civile nr. 1672/07.12.2006 pronunțata de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, sentința a fost desființata și cauza a fost trimisa spre rejudecare la același tribunal.
În considerentele deciziei de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
- apartamentul revendicat se află într-un . G. G. și G. E.,
- potrivit anexei Decretului nr. 92/1950, de la G. G. au fost naționalizate 3 apartament situate în acel . G. au fost moșteniți de Chintescu S., dar singurele bunuri menționate în certificatul de moștenitor emis la 16 decembrie 1966 pentru ambele succesiuni sunt cotele indivize, de câte 1/3, din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci,â
- prin testamentul autentificat la 24 iunie 1993, Chintescu S. a instituit două legate, unul universal în favoarea soțului său Chintescu C. și celălalt cu titlu particular, în favoarea intervenientului C. M., care urma să primească două terenuri intravilane (amplasate în satul R., . Militari), precum și „1/3 din imobilul obținut prin moștenire de la unchiul meu G. E., situat în .. 17, sector 1”,
- potrivit certificatului de moștenitor nr. 128/30 mai 1994, emis consecutiv decesului testatoarei (survenit la 27 decembrie 1993), defuncta a fost moștenită de Chintescu C. (soț supraviețuitor) și intervenient, legatul cu titlu particular al acestuia din urmă fiind compus din cele două terenuri intravilane menționate în testament, precum și „eventuale drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului din București, .. 17, sector 1”,
- tot în certificatul de moștenitor nr. 1228/30 mai 1994 s-a consemnat că reclamanta a renunțat la succesiunea mamei sale dar este unica moștenitoare a defunctului Chintescu C., tatăl său (decedat la 3 mai 1994),
- acest certificat, ca și alte două certificate de moștenitor subsecvente (nr. 1533/5 septembrie 1994 și nr. 2064/9 septembrie 1994) au fost rectificate prin încheierea notarială nr. 419/10 februarie 203, în sensul că mențiunea testamentară privitoare la cota de 1/3 din imobilul situat în București, .. 17, sector 1, se referă la un spațiu comercial de 42 m.p. și terenul aferent de 8 m.p., iar reclamanta este singura moștenitoare a defuncților G. G., G. E., Chintescu S. și Chintescu C.,
- rectificarea celor 3 certificate de moștenitor a fost operată la cererea comună a reclamantei și a intervenientului care, în prealabil, obținuse retrocedarea spațiului comercial de 42 m.p. și a terenului aferent, prin continuarea acțiunii în revendicare de drept comun inițiate de către Chintescu S. anterior decesului,
- ulterior, în baza încheierii notariale de rectificare, a fost emis certificatul nr. 38/9 mai 2003, supliment la certificatul de moștenitor nr. 1228/1994, în care s-a menționat că masa succesorală a defunctului Chintescu C. cuprinde, pe lângă bunurile enumerate inițial, și „eventuale drepturi ce se nasc din redobândirea imobilului din București, .. 17, sector 1, cu excepția magazinului-spațiu comercial, în suprafață de 42 m.p. și terenul aferent de 8 m.p.”,
- deși valabilitatea rectificării și a certificatului de moștenitor nr. 38/2003 nu era contestată de niciuna din persoanele direct interesate (reclamanta și intervenientul), prima instanță nu a luat în considerare aceste înscrisuri, cu motivarea că actele supuse rectificării (certificatele de moștenitor inițiale) nu au fost anulate și ar exista neconcordanțe între mențiunile pe care le cuprind și mențiunile din încheierea notarială,
- certificatul de moștenitor și suplimentul său, emis în baza încheierii notariale de rectificare, fac dovada incontestabilă că reclamanta este moștenitoarea defunctei Chintescu S. și că masa succesorală cuprinde și eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, .. 17, sector 1, cu excepția spațiului comercial retrocedat intervenientului.
Înalta Curte a îndrumat instanta de trimitere sa completeze materialul probator și sa stabileasca de la care dintre fratii G. a fost preluat apartamentul tinand seama de faptul ca reclamanta este mostenitoare, ambilor și ca a obtinut în baza Legii nr.l0/2001 restituirea mai multor parți din blocul situat în Bucuresti ..17 sector l, respectiv un apartament la primul etaj, 3 spatii comerciale la parter, spatiile de la subsol si terenul aferent, imobile ce au apartinut lui G. G. și lui Paianu F., mama lui Chintescu S..
În rejudecare, cauza a fost re-înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a III-a civila sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 679/06.04.2012 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins contestația formulată de contestatoarea L. M. față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis contestația formulată de aceeași contestatoare în contradictoriu cu pârâtul S. de Protecție și Paza – UM 0149 și a dispus anularea hotărârii emise de pârâtul S. de Protecție și Pază – UM 0149 comunicată contestatoarei cu adresa nr. D577/27.05.2002; a obligat intimatul S. de Protecție și Pază – UM 0149 să restituie în natură contestatoarei apartamentul nr. 4 compus din 5 camere și dependințe, situat la etajul 2 din imobilul din .. 17, București, sector 1 și cota de teren aferentă apartamentului în suprafață de 26,36 mp; a admis cererea de intervenție accesorie în interesul contestatoarei formulată de intervenientul C. M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a Statului R. prin Ministeru Finantelor Publice, tribunalul a constatat că acesta nu este unitate detinatoare în sensul Legii nr.l0/2001 și nici nu a emis hotararea contestata.
Pe fondul contestației, tribunalul a reținut că reclamanta L. M. este mostenitoarea lui G. și E. G. asa cum a retinut și Inalta Curte de Casatie și Justitie în considerentele deciziei nr. nr.4149/1.07.2010 și în masa succesorala sunt cuprinse și drepturi rezultate din revendicarea imobilului situat în imobilul din Bucuresti Calea Stirbey Voda nr.17, cu exceptia spatiului comercial de la parter.
Astfel, apartamentul nr.4 etajul 2 și cota aferenta de teren de circa 500 m. p. din suprafata totala de 900 m.p. situat în imobilul din Bucuresti Calea Stirbey Voda nr.17 colt cu ..6-8 ce face obiectul contestatiei este situat . spatii comerciale la parter construit de G. și E. G., care erau și proprietarii terenului în suprafata de 900 mp conform actului de vanzare cumparare autentificat la nr. 1028/27.05.1919 autentificat la Tribunalul I. Sectia Notariat la data de 30.05.1919 la nr.5067 și a autorizatiei de constructie nr.36SIS.07.1935.
Potrivit acestor inscrisuri G. și E. G. erau coproprietari asupra terenului, iar ulterior asupra constructiei.
Dupa ridicarea constructiei acestia au vandut o parte din apartamente. Prin Decretul nr.92/1950 se nationalizeaza de la G. G. 3 apartamente.
E. G. nu figureaza în Decretul nr.92/1950, insa, asa cum rezulta din declaratia martorului T. G. audiat la data de 2.04.2012 care l-a cunoscut personal pe E. G., acesta detine în proprietate un apartament în imobil. Martorul mai arata ca acest imobil a fost preluat de stat și ca apartamentul avea 4-5 camere, acesta fiind nevoit sa se mute în . și laboratorul de fizica.
Chintescu S. este, potrivit certificatului de moștenitor nr. 566/16.12.1966, moștenitoarea lui Paianu F. decedata la data de 15.05.1952 în calitate de fiica.
Potrivit aceluiasi certificat de mostenitor, Chintescu S. este mostenitoarea lui G. E. decedat la data de 24.12.1960 în calitate de nepoata de sora predecedata, mentionandu-se ca G. G. este renuntator la succesiune nefacand nici un act de acceptare a succesiunii fratelui sau.
G. G. a decedat la data de 3.01.1963, mostenitoare a acestuia fiind Chintescu S. în calitate de nepoata de sora predecedata.
Conform certificatului de mostenitor nr.1228/30.05.1994 intocmit de fostul Notariat de Stat sector 2 de pe urma defunctei Chintescu S. decedata la data de 27.12.1993 au ramas ca mostenitori, Chintescu C., sot și legatar universal, și intervenientul în interes accesoriu C. M., în calitate de legatar cu titlul particular. La data de 10.02.2003 a fost rectificat acest certificat de mostenitor prin incheierea de rectificare nr.19 emisa de BNP R. C. din Bucuresti în sensul ca intervenientul în interes accesoriu C. M. este numai legatar particular cu privire la spatiul comercial în suprafata de 42 m. p. situat în imobil.
Potrivit certificatului de mostenitor nr.38/9.05.2003 suplimentar la certificatul de mostenitor nr.1228/30.05.1994 rezulta ca L. M. este renuntatoare la mostenirea mamei sale, Chintescu S., astfel ca unicul mostenitor al acesteia este Chintescu C., sotul supravietuitor. Dar, contestatoarea este mostenitoarea tatalui sau, Chintescu C., asa cum rezulta din acelasi certificat de mostenitor.
Prin urmare, desi reclamanta a renuntat la mostenirea mamei sale, l-a mostenit pe tatal sau care a decedat ulterior și care, la data decesului sau, avea în patrimoniu masa succesorala lasata de sotia sa predecedata.
Potrivit aceluiasi certificat de mostenitor de pe urma defunctului Chintescu C. decedat la data de 3 mai 1994 a ramas ca mostenitoare contestatoarea în calitate de fiica.
Prin urmare, mostenitoarea lui G. G. și G. E. este contestatoarea L. M., intervenientul C. M. mostenind numai spatiul comercial de la parterul imobilului în suprafata de 42 m. p., pe care, de altfel, l-a vandut conform contractului de vanzare cumparare autentificat la nr.722/26.06.1997.
In consecinta, apartamentul nr. 4 din imobil face parte din masa succesorala ramasa de pe urma lui G. E. de la care statul l-a preluat în fapt, fara titlu.
Tribunalul constată că persoana îndreptățită în baza dispozițiilor art. 4 alin 2 din Legea nr.10/2001 este contestatoarea L. M..
Apartamentul nr. 4 ce face obiectul notificarii formulate de reclamanta în temeiul Legii nr.10/2001 și a hotararii nr. D 577/27.05.2002 emisa de S. de Protectie și Paza este, potrivit raportului de expertiza tehnica în constructii efectuat de expert N. T. și aflat la filele 67-78 din dosarul nr._ al Curtii de Apel Bucuresti sectia a IV-a, acelasi cu cel identificat pe teren și detinut de S. de Protectie și Paza.
Astfel, potrivit raportului de expertiza și schitelor anexa s-a constatat identitatea din punct de vedere al alurii, conturului exterior, pozitionarii în cadrul ansamblului intre teren, plan vechi și plan nou. Elementele de diferentiere sunt nesemnificative și se datoreaza unor interventii la executie pe insasi planul initial, interventii pe structura de rezistenta, consolidare sau modificari arhitecturale efectuate pana în prezent.
Se sustine de catre paratul S. de Protectie și Paza ca apartamentul este domeniu public al statului conform HG nr.541/7.06.2001.
Coroborând dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 cu cele din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că art.21 din Legea nr.l0/2001 prevede ca se restituie în natura imobilele detinute de catre orice institutie de drept public, astfel ca apartamentul nr.4, facand parte din aceasta categorie, a fost restituit în natură reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. de Protecție și Pază – Palatul Parlamentului.
În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, aceasta fiind rezultatul unei aprecieri eronate a materialului probator existent în dosarul cauzei și al aplicării greșite a dispozițiilor legale În vigoare.
Instanța de fond a considerat în mod greșit că s-a făcut de către contestatoare dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Totodată se reține fără nici un temei calitatea contestatoarei de moștenitoare a lui G. și E. G. precum și faptul că în masa succesorală sunt cuprinse și drepturile rezultate din revendicarea imobilului situat În București,Calea Ș. V.,nr.17, sector 1, cu excepția spațiului comercial de la parter.
Instanța de fond, prin greșita interpretare a probelor, stabilește că apartamentul revendicat, descris în raportul de expertiză tehnică construcții întocmit de exp. N. T., este unul și același cu cel deținut de către S. de Protecție și Pază.
Recurentul susține că nu s-a dovedit de către contestatoare calitatea de succesoare a defuncților G. E. și G. G. și nici dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu iar în al doilea rând, nu s-a probat identitatea între imobilul revendicat și cel aflat în prezent în administrarea Serviciului de Protecție și Pază.
Recurentul susține că, din actele de succesiune anexate notificării și ulterior depuse în instanță, reiese doar calitatea mamei petentei Chintescu S. de unică moștenitoare a fraților G. E. și G., foști proprietari ai imobilului dar, în ceea ce privește moștenirea de pe urma lui Chintescu S. (decedată la data de 27.12.1993) se observă că bunurile imobile de la punctele b1) și b2) din certificatul de moștenire nr.1228/30.05.1994 revin unui legatar cu titlu particular pe nume C. M., iar nu soțului defunctei Chintescu C. așa cum susține contestatoarea.
L. M. și-a probat doar calitatea de moștenitoare a defunctului Chintescu C., persoană care nu a avut nici un drept de proprietate asupra imobilului din București, Calea Ș. V. nr.17, sector 1 și nici nu a moștenit de la soția sa eventualele drepturi ce s-ar naște din revendicarea acestui imobil, aceste drepturi revenind legatarului cu titlu particular C. M..
Singurele bunuri moștenite de către Chintescu C. au fost bunurile mobile, respectiv obiecte de uz personal și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat În cimitirul Ș. V. din București. L. M. a renunțat la moștenirea mamei sale Chintescu S..
O parte din înscrisurile doveditoare au fost prezentate de către L. M. doar în fața instanței de judecată acestea nefiind cunoscute instituției recurente la data soluționării notificării, certificatul de moștenitor nr.38/09.05.2003 supliment la certificatul de moștenitor nr.1228/1994 și încheierea de rectificare nr.419/10.02.2003 eliberată de B.N.P. R. C. fiind obținute pa parcursul procesului.
În nici unul dintre actele prezentate de către contestatoare (act de vânzare-cumpărare, contract de construcție, autorizație de construire, schițe, acte succesorale) nu se menționează nimic în legătură cu apartamentul nr.4 de la etajul 2 al imobilului din București, ..17, sector 1, pe care ÎI revendică L. M..
Din contractul de construcție din 29.01.1937 nu reiese decât faptul că lui G. E. i-au fost construite apartamentele grupa I și II de la etajul al II-lea, grupa I de la etajul V și grupa IV de la etajul V, fără a se indica despre câte apartamente este vorba și cu câte camere și eventual ce numerotare au primit acestea.
Nu există dovezi privind modul în care frații G. și-au împărțit apartamentele și prăvăliile construite pe terenul din București, Calea Ș. V. nr.17, sector 1, astfel încât să se poată stabili cu certitudine cui i-a revenit apartamentul nr.4 de la etajul 2.
Toate acestea conduc la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a apartamentelor ce au aparținut fiecăruia dintre frații G., a faptului că în anul 1950 apartamentul în litigiu aparținea sau nu unuia dintre frați sau fusese deja înstrăinat și, pe cale de consecință a dreptului de proprietate al contestatoarei L. M. asupra imobilului pe care-I revendică.
Instanța de fond face o apreciere greșită a declarației martorului T. G. considerând că aceasta poate constitui o probă certă (unica de altfel) a faptului că la data preluării de către stat apartamentul nr.4 de la etajul 2 al imobilului din București, Calea Ș. V. nr.17, sector 1 aparținea lui G. E..
În ceea ce privește identificarea apartamentului în litigiu ca fiind unul și același cu cel aflat în administrarea SPP, recurentul consideră că expertizele tehnice imobiliare efectuate în cauză de către ing. V. V. și ing.N. T. nu au reușit să stabilească identitatea dintre imobilul a cărui restituire se solicită și cel aflat în prezent în administrarea S.P.P, concluziile ambilor experți fiind total nefondate și în contradicție vădită cu materialul probator din dosar.
Conform dispoziției art. 86 alin.2 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale eliberarea suplimentului este posibilă prin reluarea de către notar a procedurii succesorale și cu acordul tuturor moștenitorilor. În consecință, un supliment la un certificat de moștenitor nu poate conține mențiuni contrare celor din certificatul inițial nici privind persoana moștenitorilor și nici cote le succesorale ale acestora ci doar completări ale masei succesorale cu bunuri noi.
Recurentul solicită a se constata că prin certificatul de moștenitor nr.38/09.05.2003 supliment la certificatul de moștenitor nr.1228/1994 nu se completează de fapt masa succesorală, mențiunea de la punctul b) fiind identică cu cea de la punctul b) din certificatul inițial. Deosebirea constă doar în aceea că moștenitorul bunului imobil menționat la punctul b) este în acest supliment Chintescu C. iar nu legatarul cu titlu particular C. M., cum ar fi fost normal potrivit certificatului de moștenitor inițial dar și testamentului lăsat de Chintescu S..
Față de cele arătate, consideră că certificatul de moștenitor nr.38/09.05.2003 supliment la certificatul de moștenitor nr.1228/1994 nu poate fi luat în considerare de către instanță ca probă deoarece contravine conținutului altor înscrisuri prezentate de aceeași parte iar datele înscrise în acest act nu sunt susținute de alte probe.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 679/06.04.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul civil nr._ și, pe fond, respingerea în totalitate ca neîntemeiată a contestației și a cererii de intervenție în interesul contestatoarei formulată de către intervenientul C. M..
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În soluționarea recursului declarat de pârât, Curtea va porni, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. 1 C.pr.civ. - potrivit cărora hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului - de la problemele de drept dezlegate cu caracter irevocabil prin cea de-a doua decizia de casare, respectiv prin decizia nr. 4149/01.07.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, asupra recursului declarat de reclamanta L. M. prin care invoca faptul că legatul cu titlu particular instituit în favoarea intervenientului de către defuncta Chintescu S. avea ca obiect doar spațiul comercial de la parter, astfel că reclamanta este singura persoană care are calitate procesuală activă în contestația formulată împotriva Hotărârii emise de recurentul-pârât sub forma adresei nr. D577/27.05.2002.
Astfel, prin această decizie instanța de recurs a statuat în mod irevocabil asupra faptului că reclamanta are calitatea de moștenitoare a defunctei Chintescu S., precum și asupra componenței masei succesorale rămase de pe urma acesteia, ca unică moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului revendicat (frații G. G. și G. E.), în sensul că masa succesorală cuprinde și eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea imobilului situat în București, .. 17, sector 1, cu excepția spațiului comercial retrocedat intervenientului C. M..
Cele două aspecte soluționate prin decizia de casare – respectiv calitatea de moștenitor a foștilor proprietari ai imobilului notificat și componența masei succesorale rămase de pe urma defunctei Chintescu S. – reprezintă probleme de drept, care au fost dezlegate în mod irevocabil prin decizia instanței de recurs.
D. consecință, ele se impun și prezentei instanțe de recurs, în virtutea caracterului lor irevocabil și a faptului că au intrat sub puterea lucrului judecat.
De aceea, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., reținând în considerentele hotărârii recurate faptul că problema calității de moștenitoare a reclamantei L. M. de pe urma foștilor proprietari ai imobilului notificat a fost dezlegată în mod irevocabil prin decizia de casare, rejudecarea continuând în limitele stabilite prin decizia de casare, în sensul că instanța de rejudecare urma să stabilească identitatea dintre imobilul notificat și cel aflat în administrarea pârâtului și tipul măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge criticile din recursul de față prin care recurentul-pârât susține faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de moștenitoare a lui G. G. și G. E..
Susținerea recurentului conform căreia nu s-a dovedit dreptul de proprietate al defuncților G. E. și G. G. asupra imobilului în litigiu este nefondată, având în vedere faptul că instanța supremă a stabilit prin decizia de casare nr. 4149/2010 faptul că apartamentul revendicat se află într-un . G. G. și G. E. pe terenul situat în București, .. 17. Frații G. G. și G. E. sunt proprietarii acestui teren în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028/27.05.1919 de Secția Notariat a fostului Tribunal I. și asupra construcției edificate de aceștia pe terenul proprietatea lor, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.
Susținerea recurentului-pârât conform căreia din actele de succesiune reiese doar calitatea mamei petentei Chintescu S. de unică moștenitoare a fraților G. E. și G. este nefondată, având în vedere faptul că prin decizia de casare nr. 4149/2010 instanța supremă a stabilit faptul că frații G. au fost moșteniți de Chintescu S., care a instituit prin testamentul autentificat la 24 iunie 1993 două legate, unul universal în favoarea soțului său Chintescu C. și celălalt cu titlu particular, în favoarea intervenientului C. M., iar contestatoarea L. M. este singura moștenitoare a defuncților G. G., G. E., Chintescu S. și Chintescu C., conform certificatului de moștenitor nr. 1228/30 mai 1994, certificatele de moștenitor subsecvente nr. 1533/5 septembrie 1994 și nr. 2064/9 septembrie 1994, încheierea notarială de rectificare nr. 419/10 februarie 2003 și certificatul nr. 38/9 mai 2003, supliment la certificatul de moștenitor nr. 1228/1994.
Susținerea recurentului-pârât conform căreia, în ceea ce privește moștenirea de pe urma lui Chintescu S., bunurile imobile de la punctele b1) și b2) din certificatul de moștenire nr.1228/30.05.1994 revin unui legatar cu titlu particular (intervenientul C. M.), iar nu soțului defunctei Chintescu C., este nefondată, având în vedere faptul că certificatul de moștenitor nr. 1228/1994 a fost rectificat cu privire la compunerea masei succesorale prin încheierea de rectificare nr. 419/10.02.2003 emisă de BNP R. C., în baza căreia a fost emis ulterior certificatul de moștenitor nr. 38/09.05.2003 de același BNP.
Critica recurentului conform căreia singurele bunuri moștenite de Chintescu C. au fost bunuri mobile și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci este nefondată, având în vedere faptul că din certificatul de moștenitor nr. 38/09.05.2003 – supliment la certificatul de moștenitor nr. 1228/1994 reiese că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Chintescu C. se comune, în ceea ce privește bunurile imobile, din „eventualele drepturi ce se nasc din redobândirea imobilului situat în București, .. 17, sector 1, cu excepția magazinului-spațiu comercial în suprafață de 42 m.p. și terenul aferent de 8 m.p.”
Nu va fi reținută de către instanță critica potrivit căreia reclamanta a depus înscrisurile doveditoare a calității sale de persoană îndreptățită doar în fața instanței de judecată, astfel că nu au fost cunoscute emitentului Hotărârii contestate la data soluționării notificării, având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 rep. și faptul că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil al părților litigiului, acestea pot să administreze dovezi și în instanță, în etapa contencioasă de soluționare a notificării.
Recurentul-pârât mai susține faptul că nu s-a probat identitatea între imobilul revendicat și cel aflat în administrarea sa, întrucât apartamentul în litigiu nu figurează în nici unul dintre actele prezentate de către contestatoare și nu există dovezi privind modul în care frații G. și-au împărțit apartamentele și prăvăliile construite pe terenul din București, Calea Ș. V. nr.17, sector 1, fapt ce conduce la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a apartamentelor ce au aparținut fiecăruia dintre frații G..
Critica este nefondată, Curtea reținând că în mod corect a reținut tribunalul preluarea în fapt a apartamentului în litigiu, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că pe numele lui G. G. au fost preluate 3 apartamente (lista anexă al Decretul nr. 92/1950, poz. 2887), iar în privința celorlalte apartamente și a prăvăliei nu există nicio dispoziție legală de preluare în proprietatea statului.
Pârâtul nu contestă faptul că apartamentul notificat a fost preluat de stat, ci susține că nu s-a stabilit cu certitudine pe numele căruia dintre frații G. a fost preluat, susținere care nu poate fi reținută, având în vedere faptul că reclamanta este moștenitoarea atât a lui G. E., cât și a lui G. G., iar tribunalul a administrat proba testimonială pe aspectul preluării abuzive, ca urmare a îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin decizia de casare.
Curtea nu va reține nici criticile potrivit cărora instanța de fond a făcut o apreciere greșită a declarației martorului T. G., constatând faptul că proba testimonială administrată în primă instanță se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, constând în autorizația de construire nr. 36S/5 iulie 1935, contractul de construcție autentificat sub nr. 4081/1937 de Secția Notariat a fostului Tribunal I. și expertizele tehnice imobiliare efectuate în cauză de către
În ceea ce privește critica referitoare la identitatea apartamentului în litigiu ca fiind unul și același cu cel aflat în administrarea recurentului, Curtea constată că ambele expertize tehnice administrate în cauză, atât expertiza efectuată de expert ing. V. V., cât și expertiza efectuată de expert ing. N. T., au concluzionat în sensul existenței acestei identități.
Se mai susține de către recurentul-pârât faptul că Legea notarilor publici consacra posibilitatea eliberării unui supliment la un certificat de moștenitor doar în ipoteza omiterii unor bunuri din masa succesorală, însă prin certificatul de moștenitor nr. 38/09.05.2003 nu se completează de fapt masa succesorală, ci se fac anumite precizări care nu au nici un suport în înscrisurile administrate în cauză.
Curtea reține că potrivit art. 54 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată:
„Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-și manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului”.
De asemenea, potrivit art. 83 din aceleași act normativ:
„(1) După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decât în situațiile prevăzute de lege.
(2) Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar”.
În cauză, notarul public a emis atât o încheiere de îndreptare, sub nr. 419/10.02.2003, prin care a rectificat mențiunile pe care le-a constatat a fi eronate din cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. 1228/30 mai 1994, nr. 1533/5 septembrie 1994 și nr. 2004/9 septembrie 1994; în sensul că mențiunea testamentară privitoare la cota de 1/3 din imobilul situat în București, .. 17, sector 1, se referă la un spațiu comercial de 42 m.p. și terenul aferent de 8 m.p., iar reclamanta este moștenitoarea legală de drept a defuncților G. G., G. E., Chintescu S. și Chintescu C.; precum și un certificat de moștenitor suplimentar, nr. 38/09.05.2003, prin care a completat bunurile din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților Chintescu S. și Chintescu C. și cu „eventualele drepturi ce se nasc din redobândirea imobilului situat în București, .. 17, sector 1, cu excepția magazinului-spațiu comercial în suprafață de 42 m.p. și terenul aferent de 8 m.p.”
Așa cum a reținut și instanța supremă prin decizia de casare nr. 4149/2010, aceste înscrisuri notariale au fost emise la cererea comună a reclamantei și a intervenientului, astfel încât instanța constată că este îndeplinită în cauză cerința acordului tuturor moștenitorilor, prevăzută de art. 54 și de art. 83 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.
În plus, atât cât aceste înscrisuri notariale nu au fost contestate de partea interesată în condițiile art. 96 și art. 97 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, în mod corect au fost reținute în cadrul mijloacelor de probă de instanța de fond.
În mod corect tribunalul a înlăturat susținerea intimatului conform căreia apartamentul în litigiu este domeniu public al statului conform HG nr. 541/2001 deoarece hotărârea de Guvern a fost emisă la data de 07.06.2001, deci după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, or, potrivit dispozițiilor art. 21.1 lit. a9 și b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 250/2007, prevederea cuprinsă la art. 21 alin. 1 din lege statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea respectivă operând începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză de recurentul – pârât S. de Protecție și Pază, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât S. DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ împotriva sentinței civile nr. 679/06.04.2012 a Tribunalului București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – contestatoare L. M., cu intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu intimatul – intervenient C. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. S. M. Z. D. G. D.
GREFIER,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS 2 ex.
28.10.2012
Jud. fond. L. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 709/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 706/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
