Evacuare. Decizia nr. 1715/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1715/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1715/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1715 R
Ședința publică de la 09.10.2012
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – M. S. C.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 1165R/07.06.2012 și a contestației în anulare formulate de contestatorii C. D. și C. N., împotriva deciziei civile nr. 1165R/07.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. A. și M. N. C. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul M. N. C. F. personal, lipsind contestatorii C. D. și C. N. și intimatul C. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către contestatorii C. D. și C. N. dovada achitării taxei de timbru în sumă de 10 lei (chitanța nr._/08.10.2012) și timbru judiciar de 0,30 lei și concluzii scrise.
Curtea acordă cuvântul părților pe cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 1165R/07.06.2012, care ar rămâne fără obiect și în dezbaterea motivelor contestației în anulare.
Intimatul M. N. C. F. personal solicită respingerea contestației în anulare ca fiind lipsită de temei legal și suport probatoriu, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, menținerea hotărârii pronunțată în cauză conform considerentelor expuse prin întâmpinare. Să se constate că dispozițiile art. 317 pct. 1 C.pr.civ. stipulează că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar contestatorii nu au făcut dovada că procedura de citare ar fi fost viciată. Solicită respingerea cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 1165R/07.06.2012, având în vedere că a rămas fără obiect. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând prezenta contestație în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1165 R din 07.06.2012, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins excepția nulității recursului, ca neîntemeiată, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții –pârâți C. D. și M. N., împotriva sentinței civile nr._/27.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Mărăsescu N. C. F. și intimatul - pârât C. A.. A obligat recurenții - pârâți la plata către intimatul - reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant pârât, în temeiul art. 306 alin. 3 C.pr. civ., pentru neîncadrarea motivelor de recurs nr.1, 2 și 4, în prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., că aceasta este neîntemeiată, întrucât criticile invocate vizează nelegalitatea hotărârii, din perspectiva încălcării art. 27 pct. 7, art. 165 și art. 120 Cod procedură civilă, art. 16 și 21 din Constituție, art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 480 Cod civil.
Chiar dacă recurenții reclamanți nu au indicat în concret toate textele legale enunțate mai sus, din motivele invocate rezultă implicit invocarea încălcării acestora, astfel încât Curtea a dat calificarea corespunzătoare în drept .
Criticile formulate au fost apreciate însă ca fiind nefondate. În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea a constatat că în mod corect instanța de apel a înlăturat criticile aduse hotărârii primei instanțe sub aspectul disjungerii cererii reconvenționale și a soluționării cererii de ajutor public judiciar.
Astfel, cu privire disjungerea cererii reconvenționale, din cuprinsul încheierii din data de 13.10.2010, rezultă că instanța a rămas în pronunțare asupra cererii principale și asupra solicitării de disjungere a cererii reconvenționale, nu a luat așadar măsura disjungerii cererii reconvenționale, conform art. 165 C.pr. civ. și nu s-a desistat de soluționarea acesteia, astfel cum susțin recurenții.
Cauza a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuție excepția netimbrării și excepția inadmisibilității, fiind prorogată aplicarea măsurii disjungerii reconvenționale. Prin urmare, repunerea pe rol a vizat cauza în întregime(atât cererea principală cât și cererea reconvențională).
Întrucât s-a dispus repunerea pe rol pentru se pune în discuție excepția netimbrării, această excepție se impunea a fi analizată cu prioritate, astfel că nu puteau fi administrate probatorii pe fondul cererii reconvenționale.
Faptul că instanța a repus cauza pe rol în vederea discutării unei excepții procesuale nu echivalează cu antepronunțarea, întrucât prin această măsură instanța nu și-a spus părerea asupra soluției ce se va da în cauză pentru a fi incidente dispozițiile art. 27 pct. 7 C.pr. civ.
În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, în mod corect aceasta a fost soluționată de aceeași instanță învestită cu soluționarea cauzei, conform prevederilor art. 11 din OUG 51/2008.
Criticile referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de ajutor public judiciar nu pot fi formulate în calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în cauză, încheierea prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de ajutor public judiciar devenind irevocabilă prin respingerea cererii de reexaminare.
În orice caz, Curtea a constatat că oricum susținerea recurenților reclamanți în sensul că în mod greșit cererea de ajutor public judiciar a fost soluționată fără să li se dea posibilitatea de a depune înscrisuri doveditoare, nu ar putea fi primită în condițiile în care recurenții aveau obligația de a depune aceste înscrisuri odată cu cererea de ajutor public judiciar conform art. 14 din OUG 58/2008 și mai ales dat fiind faptul că recurenții reclamanți au exercitat calea de atac împotriva încheierii prin care cererea a fost respinsă, fără a depune însă alte înscrisuri doveditoare, deși aveau această posibilitate.
Așadar, deși recurenții au avut la îndemână toate mijloacele procesuale pe care legea le prevede pentru a beneficia de ajutor public judiciar și au uzat de acestea, cu toate acestea, nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau de a face dovada că nu pot face față cheltuielilor procesului, cererile formulate fiind soluționate în consecință.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că în cauză nu se poate susține nici antepronunțarea instanței și nici încălcarea principiului egalității părților în proces, a dreptului la un proces echitabil și a accesului liber la justiție, garantate de art. 16 și 21 din Constituție și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a constatat că în mod corect instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dispus disjungerea cererii reconvenționale, ci cauza a fost repusă pe rol iar măsura disjungerii a fost prorogată, astfel cum s-a arătat mai sus.
Critica recurenților în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, fiind încălcate dispozițiile 120 alin. 1 C.pr. civ., este nefondată, cererea reconvențională fiind soluționată prin hotărârea asupra fondului procesului și fiind anulată ca insuficient timbrată.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8 C.pr. civ., recurenții au arătat că instanțele de fond au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura sau înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia.
Și această critică a fost găsită ca nefondată, instanța de recurs apreciind că în mod corect reținând instanța de apel că actul juridic în discuție nu poate fi opus de recurenți, intimatului, în condițiile în care recurenții nu figurează ca părți în contractul respectiv, actul fiind neechivoc în acest sens, astfel încât nu se poate susține interpretarea greșită a acestuia.
Într-adevăr, în contractul sub semnătură privată intitulat chitanță având ca obiect închirierea garsonierei, sunt menționați ca și locatari M. E. și T. C., iar pe de altă parte, recurenții, cărora le revenea sarcina probei sub acest aspect, conform art. 1169 C. civ. nu au făcut dovada că ar avea calitatea de avânzi cauză ai acestora, pentru ca respectiva convenție să producă efecte și față de ei, conf. art. 969 C.civ.
Prin urmare, în mod corect au reținut instanțele de fond că recurenții nu justifică nici un titlu locativ în cauză cu privire la imobilul în litigiu.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs referitor la faptul că în mod greșit s-a respins cererea recurenților de calificare a acțiunii ca fiind una în revendicare și nu una în evacuare, Curtea a constatat de asemenea că acesta este nefondat, deoarece prin prezenta acțiune intimatul reclamant solicită apărarea atributului folosinței ce derivă din dreptul să de proprietate iar recurenții pârâți, la rândul lor nu contestă dreptul de proprietate, ci pretind la rândul lor un drept de folosință asupra imobilului.
În condițiile în care cererea dedusă judecății vizează așadar folosința imobilului, reclamantul își poate valorifica pretențiile pe calea acțiunii în evacuare.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenții M. N. și C. D., în temeiul art. 317 rap. la art. 318 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare s-a arătat că la instanța de fond s-a rămas în pronunțare pe disjungerea cererii reconvenționale, apoi cauza a fost repusă pe rol, iar la termenul când instanța de fond a rămas în pronunțare nu s-a mai discutat disjungerea cererii reconvenționale, ci s-au pus concluzii pe fondul acțiunii în evacuare, în această situație fiind încălcat dreptul contestatorilor la un proces echitabil.
Mai mult, în ședința publică când instanța de fond a rămas în pronunțare, contestatorii au formulat cerere de ajutor public judiciar, iar instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.
Contestatorii au mai arătat că instanța de recurs a respins recursul fără a intra în cercetarea criticilor formulate.
Un alt motiv al contestației în anulare îl constituie lipsa de temei legal a hotărârii atacate, întrucât, deși se reține opozabilitatea convenției față de intimat, conf. art. 969 C.civ., instanța de control judiciar respinge recursul ca nefondat, fără a mai intra în cercetarea criticilor formulate în recurs.
Contestatorii au mai arătat că, prin prisma motivelor de fapt și de drept arătate în cererea de chemare în judecată, acțiunea trebuia calificată ca o acțiune în revendicare imobiliară, iar nu în evacuare.
Prin contestația în anulare s-a solicitat, în temeiul art. 3191C.proc.civ., suspendarea executării hotărârilor a căror anulare se solicită.
La termenul de judecată din 09.10.2012, față de susținerile părților, care au arătat că nu mai au alte cereri în prezenta cauză, situație în care contestația în anulare este în stare de judecată, și față de dispozițiile art. 3191C.proc.civ., Curtea a pus în discuția părților cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, care, prin soluționare contestației în anulare, rămâne fără obiect.
Soluționând cu prioritate această cerere, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 3191 C.proc.civ. „instanta poate suspenda executarea hotararii a carei anulare se cere, sub conditia depunerii unei cautiuni. Dispozitiile art. 403 alin. 3 si 4 se aplica in mod corespunzator”.
Această măsură are caracter vremelnic, respectiv suspendarea dispusă în temeiul acestui text putând fi dispusă numai până la soluționarea contestației în anulare. În speță, având în vedere că la termenul stabilit în cauză părțile nu au mai avut cereri, iar contestația în anulare s-a aflat în stare de judecată, Curtea apreciază că cererea de suspendare nu mai poate fi soluționată, ea rămânând fără obiect, prin soluționarea contestației în anulare.
Verificând legalitatea deciziei contestate în raport de criticile formulate, Curtea apreciază ca nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește contestația în anulare formulată în temeiul art. 318 C.proc.civ., Curtea reține că în temeiul dispozițiilor art.318 teza I Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.
Greșeala materială, ca motiv de contestație în anulare, în înțelesul restrictiv al art. 318 C. proc. civ., trebuie să existe în dosar, să fie evidentă și săvârșită de instanță datorită omiterii sau confundării unor elemente și date materiale importante ale cauzei.
Contestația în anulare întemeiată pe aceste dispoziții tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale, ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, întrucât pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată.
În speță, criticile formulate de către contestatori sunt de natură a conduce la reexaminarea cererilor formulate în cauză. Astfel, aspectele legate de modul în care instanța de fond a dispus disjungerea cererii reconvenționale sau nepronunțarea aceleiași instanțe asupra cererii de ajutor public judiciar, ori cele privind calificarea dată acțiunii, ce au format obiect al controlului instanței de recurs, nu reprezintă greșeli materiale în sensul legii, ci sunt de natură a deschide calea unui recurs la recurs, ceea ce nu este posibil.
Așadar, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă atacată cu prezenta contestație în anulare și a principiului securității raporturilor juridice, contestatorul nu este îndreptățit să obțină o rejudecare și o nouă analiză a cauzei prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
În acest sens au fost și reținerile Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza M. vs. Romania, a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu (de ex. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich c. Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko c. Rusiei)
Prin urmare, în absența unor circumstanțe excepționale, desființarea prin intermediul prezentei contestații în anulare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, nu se justifică.
În ceea ce privește dispozițiile art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, acestea prevăd că "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație..... când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În literatura și practica judiciară, se face constant deosebirea între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestor motive.
Art.318 teza a II-a Cod procedura civilă, are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept încadrate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanța de recurs este astfel în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurenților.
În speță, se constată că instanța de recurs a analizat critica ce viza interpretarea contractul sub semnătură privată intitulat chitanță având ca obiect închirierea garsonierei, apreciind că actul juridic în discuție nu poate fi opus de recurenți, intimatului, în condițiile în care recurenții nu figurează ca părți în contractul respectiv, actul fiind neechivoc în acest sens, astfel încât nu se poate susține interpretarea greșită a acestuia.
Legalitatea și temeinicia deciziei instanței de recurs nu pot forma obiectul analizei prin calea de atac extraordinara a contestației în anulare, astfel încât în prezenta cale extraordinară de atac nu pot fi reanalizate criticile formulate în recurs, întrucât, astfel cum s-a arătat deja, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță.
Față de cele reținute, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.317 alin. (1) rap. la art. 318 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii C. D. și C. N. împotriva deciziei civile nr. 1165R/07.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. A. și M. N. C. F..
Obligă pe contestatori la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul M. N. C. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2012.
PREȘEDINTE J UDECĂTOR JUDECĂTOR
D.-L. M. D.-F. G. M.-S. C.
GREFIER
S. V.
Red. DLM
Tehnored. GC – 2 ex
18.10.2012
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 96/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1041/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
