Legea 10/2001. Decizia nr. 126/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2012 în dosarul nr. 126/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.126A
Ședința publică de la 20 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-reclamant . SRL, cu sediul în București, . nr. 213, sector 4 împotriva sentinței civile nr.1477/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 13 martie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 20 martie 2012.
CURTEA
Prin cererea din 02.07.2010, reclamanta . SRL, a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați să-i acorde despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, . nr. 34, Sector 2, preluat în mod abuziv de către statul român și care nu poate fi restituit în natură, astfel cum rezultă din Dispoziția nr._/07.06.2010 a Primăriei Municipiului București.
În motivare, a arătat că imobilul sus citat constând în suprafața de 1600 mp teren a fost proprietatea numiților D. Jean și D. A., care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5675/1702./1936 de către Tribunalul I. – Secția notariat.
Moștenitorii foștilor proprietari i-au vândut cota de 100% din dreptul litigios cu privire la acest teren, dar pârâții refuză să-și îndeplinească obligația de a soluționa notificarea prin restituirea în natură a imobilului, și nici nu dau curs sentinței civile nr._/10.03.2008 a Tribunalului București- Secția a IV-a Civilă, prin care s-a constatat că beneficiar al măsurilor reparatorii este . SRL.
Municipiul București prin Primarul General a eludat dispozițiile legale, prin neacordarea de despăgubiri, iar Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice este culpabil în temeiul art. 998 și 999 cod civil pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, prin neachitarea contravalorii terenului la nivelul de piață a acestuia.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999, 1073-1075 Cod civil, Legea nr. 10/2001, HG nr. 250/2007, art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O.
La termenul din 02.03.2011, reclamanta a arătat că înțelege să se judece dosar în contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, sens în care, în raport de acest pârât, menține temeiurile de drept constând în dispozițiile art. 998-999 și 1073 și urm,. Cod civil și art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1477/07.09.2011 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român ca neîntemeiată și a respins și acțiunea precizată de reclamantă, în raport de același pârât, ca nefondată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată cu privire la o cerere referitoare la plata contravalorii imobilului întemeiată pe dispozițiile art.1 Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, și art.998-999 C.civ..
În consecință, față de temeiurile de drept invocate calitate procesuală pasivă își găsește justificarea în dispozițiile art.25 din Decretul 31/1954, în discuție nefiind aplicabilă procedura prevăzută de Legea 247/2005.
Pe fondul tribunalul a constatat că prin dispoziția nr._/2010 s-a luat act de sentința civilă nr.477/2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, definitivă prin decizia și irevocabilă și s-au propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Prin sentința civilă nr.477/2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a fost anulată dispoziția nr.8009/2007 și s-a constatat că beneficiar al măsurilor reparatorii este reclamanta, dar a fost respinsă cererea de compensarea cu un alt teren.
Având în vedere această hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat, cât și faptul că prin prezenta acțiune se solicită despăgubiri bănești, tribunalul a reținut că toate apărările referitoare la posibilitatea compensării cu un alt teren sunt nerelevante.
Totodată, tribunalul a constatat că cererea este susținută, în principal, pe lipsa de eficiență a procedurii prevăzute de Legea 247/2005, ceea ce ar face ca măsurile reparatorii prevăzute să fie iluzorii și nu efective.
Or, acest argument nu mai poate fi primit, deoarece prin listarea Fondului Proprietatea, posibilitatea valorificării acțiunilor acordate în procedura Legii 247/2005, devine efectivă. De altfel, considerentul principal avut în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în nenumăratele decizii pronunțate a fost tocmai acela al nelistării Fondului Proprietatea. Or, acest impediment a fost depășit, probleme rămase vizând, în principal, lipsa de personal cât și lipsa unor termene clare de soluționare a dosarelor.
Aceste aspecte vizează doar problema soluționării într-un termen rezonabil a dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Or, pentru o astfel de situație există mijloace juridice interne care permit scurtarea acestor termen prin formularea în fața instanței de contencios administrativ a unor cereri similare celor care au fost avute în vedere de ICCJ atunci când a pronunțat deciziile IX/2006 și XX/2007. Cu alte cuvinte remediul juridic nu este acela al acordării direct de despăgubiri bănești, ci acela al soluționării pe fond a dosarele aflate în procedura prevăzută de Legea 247/2005, de către instanțele competente.
Pe de altă parte, la acest moment, este prematur a se discuta în ce măsură Fondul Proprietatea poate acoperi toate despăgubirile care trebuie plătite.
Pe de altă parte prejudiciul cauzat nu poate fi raportat la lipsa de folosință a bunului, deoarece acesta nu poate fi restituit în natură, ci doar la eficiența sau nu a procedurii care include și rapiditatea cu care se soluționează procedura prevăzută de Legea 247/2005. Or, în dosar nu există dovezi cu privire la stadiul acestei proceduri, dacă dosarul a fost înaintat comisiei centrale și dacă au fost făcute demersuri în vederea urgentării acesteia.
De asemenea a subliniat că solicitarea acordării contravalorii imobilului nu poate fi susținută nici pe argumentul că au trecut 8 ani de la formularea notificării, în cazul unei astfel de tergiversări, existența unui prejudiciu material putând consta în diferența de valoare dintre momentul notificării și cel al soluționării definitive a procedurii Legii 247/2005, dar față de anul 2001 evoluția pieței imobiliare a fost una absolut pozitivă.
Având în vedere considerentele de mai sus tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, iar pe fond a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței, a declarat apel reclamanta, care în susținerea motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, i-a adus următoarele critici:
- instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, prin care se stipulează că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, instanța nu a observat că în cuprinsul dispoziției nr._/07.06.2010 Municipiul București prin Primarul General nu a menționat obligativitatea continuării procedurii, în temeiul Legii nr. 247/2005, respectiv trimiterea dosarului pentru acordarea efectivă a acestor despăgubiri la Fondul Proprietatea. În acest mod, instanța a nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 26 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 prin care se stipulează în mod expres că în virtutea prevederilor art. 26 alin. 1 din lege, entității investite cu soluționarea notificării îi revine obligația ca prin decizie/dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, pârâta devine, în calitate de unitate deținătoare, debitor al unei obligații principale care constă în acordarea de măsuri compensatorii și a unei obligații subsidiare, constând în obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii. De altfel, și din dispozițiile art. 16 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă obligația entității investite cu soluționarea notificării de a înainta propunerea către Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- greșit instanța nu a constatat ineficiența procedurilor prevăzute de Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005 privind acordarea despăgubirilor la nivelul prețului de piață al imobilului, deși, inclusiv prin Hotărârea pilot M. A. contra României din 12.10.2010, s-a menționat că Fondul Proprietatea nu funcționează ca un mecanism eficient de acordare a despăgubirilor, și că legile speciale în materie nu conțin termene clare și precise de soluționare a dosarelor. Aceasta, în condițiile în care, ea, reclamanta deține un bun actual în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
- instanța nu a luat în considerare hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15.07.1964 din cauza C. și Enel contra statului italian … prin care s-a decis că dreptul comunitar se aplică, indiferent dacă norma națională prevede altceva, judecătorul național având obligația de a asigura realizarea dreptului european împotriva oricăror dispoziții contrare ale legislației naționale.
Curtea constată că apelul este întemeiat, în raport de cele ce urmează:
Prin dispoziția nr._/07.06.2010 Municipiul București prin Primarul General a luat act de conținutul sentinței civile nr. 477/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, care a anulat dispoziția nr. 8009/21.05.2007, în sensul că a constatat că beneficiar al măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, ., nr. 34, Sector 2 compus din teren în suprafață de 1600 mp și construcții demolate în suprafață construită desfășurată, de 430,79 mp, imposibil de restituit în natură, este . SRL.
Totodată s-a luat act că prin aceeași sentință, s-a respins cererea privind atribuirea în compensare a terenului în suprafață de 1521 mp, situat în . 3 București, ca neîntemeiată. S-a dispus ca dispoziția să fie comunicată instituției Prefectului Municipiului București și Primăriei Sectorului 2 București.
Deși prezenta acțiune și raportul juridic dedus judecății se leagă de dispoziția nr._/07.06.2010, emisă de Primarul General al Municipiului București, chemat în judecată în calitate de pârât, judecătorul primei instanței nu s-a pronunțat în raport de acesta și nici nu a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de el.
Prin art. 26 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a statuat că „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.
Cum just pretinde apelanta, în temeiul acestei dispoziții legale, Municipiul București devine debitor al unei obligații principale, care constă în acordarea de măsuri compensatorii și al unei obligații subsidiare constând în obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii.
Cum în speță, asupra neacordării de măsuri compensatorii, justiția s-a pronunțat deja prin sentința civilă nr. 477 din 10.03.2008 a Tribunalului București- Secția a IV-a Civilă intrată în puterea lucrului judecat, Municipiului București nu-i rămăsese decât obligația de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv sub formă de despăgubiri.
Aceste despăgubiri nu se pot acorda decât în condițiile art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Aceasta, întrucât Statul Român, în aplicarea tezei a III-a a art. 1 din Protocolul nr. I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cu care statele pot reglementa folosința bunurilor conform interesului general și a limita în acest mod exercițiul dreptului de proprietate, a înțeles să stabilească anumite modalități și proceduri de acordare și plată a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, ce nu pot fi restituite în natură.
Conform art. 16 alin. 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, unitatea deținătoare are obligația nu numai de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci și de a înainta aceste propuneri cu întreaga documentație aferentă, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea demarării procedurii de acordare și plată a acestora.
Cum just a reținut reclamanta în primul motiv de apel, prin dispoziția sus citată, Primarul General al Municipiului București nu a dispus și înaintarea dispoziției Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care, acest prim motiv de apel va fi admis și sentința va fi schimbată în acest sens.
Referitor la celelalte motive de apel, Curtea reține că sunt neîntemeiate.
Celelalte motive de apel vizează neobligarea Statului Român la plata contravalorii de piață a imobilului în temeiul dispozițiilor de drept comun a art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care, s-a constatat inclusiv prin Hotărârea pilot A. și alții contra României, că procedurile instituite prin Legile nr. 10/2001 și nr. 247/2005, sunt ineficiente.
Referitor la această problemă juridică, Curtea constată că prin Decizia nr. 27 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în interesul legii și cu putere obligatorie pentru toate instanțele că 1. În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. 2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
În considerentele deciziei, s-a reținut că în ceea ce privește acțiunile directe, îndreptate împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Cât privește acțiunile directe, îndreptate împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-au solicitat despăgubiri bănești în temeiul art. 480 și următoarele din Codul civil și al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, acestea nu pot fi primite, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant.
Aceeași este soluția și în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, ce reglementează acțiunea în revendicare, respectiv art. 563 - 566.
Astfel, atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și excepția admisibilității acțiunii sunt excepții de fond, ce au strânsă legătură cu exercitarea dreptului la acțiune.
Legea nu prevede ordinea în care urmează a fi soluționate excepțiile de același tip, limitându-se a dispune doar în art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cazul excepțiilor de același tip, atât practica judiciară, cât și doctrina au stabilit că, în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale din caracterul și efectele produse de excepțiile invocate.
Or, față de problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, analiza posibilității de a cere despăgubiri în justiție pe calea dreptului comun, în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială, primează analizei calității procesuale a statului ori a altei entități în astfel de acțiuni.
Raționamentul este identic cu cel expus de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009.
Prin Decizia în interesul Legii nr. 33/2008 a fost analizată admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
Este așadar evidentă similitudinea problemei de drept în discuție, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamant.
Astfel, prin decizia menționată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, se constată că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza P. împotriva României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție.
Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
De altfel, chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părțile se pot prevala de existența unui "bun", în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a "valorii patrimoniale" astfel stabilite.
Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.
Tratatele și celelalte acte normative ale Uniunii Europene, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au într-adevăr prioritate în aplicare, în raport de dreptul intern, însă, strict limitat la domeniile sale de reglementare.
Or, restituirea imobilelor preluate în mod abuziv sau acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea, nu intră în sfera de reglementare a instituțiilor europene pentru a putea deveni incident în cauză dreptul comunitar.
Așa fiind,Curtea reține netemeinicia celorlalte motive de apel.
Ca urmare, în baza art. 296 Cod procedură civilă urmează a admite apelul și a se schimba doar în parte sentința, numai în sensul modificării parțiale a dispoziției nr._/07.06.2010 a Primăriei Municipiului București, obligând-o pe aceasta să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de măsuri reparatorii, cât și întreaga documentație conform art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant . SRL, cu sediul în București, . nr. 213, sector 4 împotriva sentinței civile nr.1477/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admițând în parte acțiunea, modifică parțial dispoziția nr._/07.06.2010 a Primăriei Municipiului București, obligând-o pe aceasta să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de măsuri reparatorii, cât și întreaga documentație conform art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 20.03.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. A. V.
GREFIER
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. GC – 4 ex
29.03.2012
Jud. fond C. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1881/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Sentința nr. 2085/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
