Legea 10/2001. Sentința nr. 2085/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2085/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 893/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 893 R
Ședința publică din data de 25.04.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă . sentinței civile nr.2085/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. I. și U. A., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001 – contestație”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta pârâtă . avocat R. N. M., cu împuternicire avocațială la fila 20 dosar, și intimații reclamanți R. I., U. A., personal și asistați de avocat V. L., cu împuternicire avocațială la fila 21 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimații reclamanți au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, în 2 exemplare, comunicată recurentei pârâte la data de 18.04.2013.
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimați, prin întâmpinare.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. precizează că mai există un aspect ce trebuie pus în discuție prealabil excepției tardivității, și anume faptul că în această speță sunt scutiți de plata taxei judiciare de timbru numai reclamanții și apreciază că pârâta nu ar trebui să fie scutită.
Apărătorul recurentei pârâte . că cererile de această natură sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, nu doar reclamanții.
Curtea, după deliberare, constată că cererea ce face obiectul prezentei cauze este o contestație întemeiată pe Legea nr.10/2001, astfel încât nu numai cererile formulate de contestatori, ci și căile de atac formulate împotriva hotărârilor pronunțate în astfel de cauze sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Prin urmare, pune din nou în discuția părților excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca fiind tardiv formulat, având în vedere că cererea de recurs a fost depusă prin Serviciul Registratură în afara termenului legal de 15 zile.
Apărătorul recurentei pârâte . respingerea excepției, având în vedere că recursul a fost depus în termenul legal, respectiv la data de 04.03.2013. Arată că ziua de 03.03.2013, când ar fi expirat termenul de recurs a fost o zi de duminică, astfel încât, în temeiul art.101 alin.5 C.pr.civ., termenul s-a prelungit până la sfârșitul primei zi de lucru următoare.
În replică, apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. arată că aceste dispoziții nu se aplică în civil, ci numai în penal.
Curtea, după deliberare, constată că sentința instanței de fond a fost comunicată la data de 15.02.2013, conform dovezii aflată la fila 263 dosar fond, iar declarația de recurs s-a făcut la data de 04.03.2013, astfel încât, conform art.101 alin. 5 C.pr.civ., având în vedere că ultima zi a termenului a fost într-o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungește până la sfârșitul primei zi de lucru următoare, 04.03.2013.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. arată că ziua de duminică nu este o sărbătoare legală.
Curtea, pe acest aspect, precizează că este vorba despre o zi liberă, nelucrătoare, declarată astfel prin Codul muncii. Prin urmare, Curtea respinge excepția tardivității declarării recursului, apreciind că a fost depus în termen și, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei pârâte . admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea, în tot, a sentinței recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei arată că instanța de fond a fost investită cu o cerere întemeiată pe Legea nr.10/2001 și nu cu o acțiune în revendicare, iar din dispozițiile art. 21 și art. 29 din lege, rezultă că nu mai există posibilitatea restituirii în natură, atâta timp cât Statul este acționar minoritar la societatea deținătoare, iar valoarea imobilului este mai mare decât valoarea cotei de capital pe care o deține Statul la această societate. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. arată pe de o parte că, după cum s-a desfășurat procesul nu are încredere în completul de judecată iar, pe de altă parte, adversara din proces face afirmații fără a fi susținute de înscrisuri. Astfel, arată că se susține faptul că Statul nu mai este acționar majoritar, dar nu se cunoaște actul prin care Statul a devenit acționar minoritar, nu există o hotărâre a Adunării Generale prin care să se hotărască diminuarea capitalului social al Statului.
În altă ordine de idei, arată că mărirea capitalului social de către acționarul privat nu s-a făcut, nu există un act modificator al statutului. Mai arată că dovada faptului că Statul ar fi devenit acționar minoritar este o Hotărâre A.G.A., iar din faptul că o asemenea hotărâre nu există, rezultă că Statul este acționar majoritar, iar susținerile recurentei sunt nefondate.
Apărătorul intimaților mai arată faptul că potrivit Legii nr.10/2001, valoarea capitalului social deținut de Stat nu trebuie să depășească valoarea bunului imobil, or, în speță, există la dosar expertize din care rezultă valoarea foarte scăzută a acestui imobil. Mai arată că reclamanții dețin acest imobil de 7 ani și nimeni nu a formulat vreo pretenție. De asemenea, arată că societatea recurentă nu face dovada dreptului de proprietate, nu se cunoaște dacă bunul a fost trecut în patrimoniul societății fără dovada dreptului de proprietate, nu se cunoaște în ce mod a fost deținut imobilul anterior anului 1989, când societatea pârâtă era comunistă.
Totodată, apărătorul intimaților reclamanți arată că partea adversă invocă o hotărâre a C.L. al Municipiului București, însă, în opinia sa, acesta nu putea să emită o hotărâre cu privire la bunurile imobile ce se află pe teritoriul altui județ.
Pentru aceste motive, apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, indiferent dacă se susține că este vorba despre o acțiune întemeiată pe Legea nr.10/2001 sau de o acțiune în revendicare împotriva deținătorilor fără titlu. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În replică, apărătorul recurentei pârâte . că la fila 199 dosar fond și următoarele, există toate dovezile cu privire la calitatea de acționar minoritar a Statului. Cu privire la lipsa calității procesuale a societății arată că există un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, există monitoare oficiale și există extrase din registrul acționarilor, astfel încât apreciază că dovezile necesare au fost făcute și nu subzistă apărările părții adverse, câtă vreme temeiul de drept al acțiunii a fost Legea nr.10/2001.
În contrareplică, apărătorul intimaților reclamanți R. I. și U. A. arată că nu există certificat fiscal, nu există un registru al acționarilor, etc., și nu există un titlu de proprietate, cât timp nu se prezintă o Hotărâre A.G.A.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2011, la Tribunalul București- Secția a III-a Civilă, reclamanții R. I. și U. A. au chemat în judecată pe pârâta . contestație împotriva deciziei nr. 2/11.01.2011 și solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 3796 mp, și construcția moară situate în . I.. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că, prin notificarea nr.11/02.07.2001, trimisă prin Biroul executorului judecătoresc I. Viore, numita Sculy Logotheti M. M. Ileanal a solicitat pârâtei restituirea în natură a clădirii "moară” și a terenului aferent, intrat fără titlu în proprietatea statului în anul 1948.
Prin contractul de cesiune autentificat de BNP C. V., sub nr. 1494/14.06.2007, contestatorii au primit drepturile asupra bunurilor imobile, reprezentând construcția-moară și terenul aferent în suprafață de 3796 mp. Contestatorii au mai arătat că s-a încercat rezolvarea situației juridice pe cale necontencioasă, dar din vina intimatei nu a fost posibil.
În anul 2010, mai arată contestatorii, au introdus cerere pe rolul Judecătoriei B., având drept obiect revendicare, aceasta fiind înregistrată sub nr._ . Prin Decizia nr. 2/11.01.2011, intimata a suspendat procedura de restituire, fără a motiva măsura luată. În această ordine de idei, contestatorii au solicitat să se observe că decizia contestata este practic un refuz de restituire a bunurilor notificate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001.
Anexat contestației, a fost depusă la dosar Decizia nr. 2/11.01.2011 emisă de intimata .>
Intimata S.C. I. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației formulate de contestatorii U. A. și R. I. împotriva deciziei nr. 2/11.01.2011 emisă de S.C. I. S.A.
Prin întâmpinare intimata a arătat că la data de 14.06.2007 între cedenta Sculy - Logotheti M. M. I. și cesionarii U. A. și R. I. a intervenit contractul de cesiune de drepturi autentificat la B.N.P. C. V. pentru imobilul situat în . județul I..
În anul 2010 cesionarii U. A. și R. I. au acționat în judecată S.C. I. S.A. în patrimoniul căreia se află bunul imobil situat în . de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 480 cod civil și s-a aflat pe rolul Judecătoriei B. făcând obiectul dosarului civil nr._ .
Între timp cesionarii au formulat o cerere de chemare în judecată având același obiect, dar întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că pentru obținerea unui drept se poate folosi numai o singură cale și ținând cont de faptul că la data cererii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pe rolul Judecătoriei B. se afla și cererea contestatarilor formulată pe calea dreptului comun, intimata a considerat că se impunea suspendarea procedurii astfel că a emis decizia nr. 2/11.01.2011.
Ulterior prin încheierea din 21.03.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea prezentului proces.
În opinia intimatei cesionarii de drepturi nu pot beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, decât dacă aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 3 din lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 - 118 C.pr.civ. și ale Legii nr. 10/2001.
Intimata a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: anexa nr. 1 - Decizia nr. 2/11.01.2011 emisă de S.C. I. S.A. cu adresele de înaintare și confirmările de primire; anexa nr. 2 - încheierea din 21.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ pronunțată de Judecătoria B..
La termenul din 20.05.2011, tribunalul, față de dovezile comunicare atașate de intimată la întâmpinare a reținut că formularea contestației s-a realizat în termenul prevăzut de Legea 10/2001.
Prin cererea depusă prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, dar și înscrisuri suplimentare, respectiv: adresa nr._/11.06.1999 emisă de PMB – DGAFI, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 514/20.08.1998 și Decizia nr. 1144/3.12.1990 emisă de PMB.
La termenul din 2.12.2011 a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun, disp. art. 480 C.civ., desfășurat între aceleași părți, privind același teren, cu cel ce a făcut obiectul deciziei contestate, tribunalul constatând că prin încheierea pronunțată la data de 21.03.2011 de Judecătoria B. s-a dispus suspendarea judecății cererii în revendicare, în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar înregistrat cu nr._ .
Totodată, la dosarul Judecătoriei B. se află atașat și dosarul nr. 1278/1998, având ca obiect acțiunea în revendicare introdusă de fostul proprietar Sculy-Logotheti M. M. I., introdusă împotriva pârâtei . data de 3.03.1998, privind același teren.
Tot la termenul din 2.12.2011, instanța a încuviințat probele solicitate de contestatori și intimată, respectiv înscrisuri și expertiză judiciară specialitatea topografie.
S-a avut în vedere faptul că în dosarul Judecătoriei B. nr._, atașat prezentului dosar, s-a efectuat o expertiză de identificare a terenului, de către expertul A. I., astfel că obiectivele pentru expertiza din această cauză, au fost stabilite în conformitate cu art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobată prin HG 250/2007, fiind desemnat în cauză același expert.
Prin adresa emisă de Primăria Dragomirești-V. (fila 100 din dosar) s-a comunicat tribunalului situația juridică a terenului notificat, arătându-se că este situat în . 8, . aflat în intravilanul localității la data emiterii notificării, în iulie 2001, că, în prezent, are același regim juridic, fără a se avea cunoștință dacă la data preluării de către stat în baza Legii nr. 119/1948 se afla tot în intravilanul localității, dar s-a făcut mențiunea că pe acest teren a existat o moară care aparținea foștilor proprietari ai terenului.
S-a mai arătat că regimul juridic al terenului revendicat nu este reglementat de Legea nr. 18/1991 și nici de Legea nr. 1/2001, nefăcând obiectul unor solicitări potrivit acestor legi. Însă, terenul a făcut obiectul prevederilor HG nr. 834/1991 pentru stabilirea dreptului de proprietate fiind deținut de .>
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus la dosar la data de 23.04.2012, părțile neformulând obiecțiuni împotriva acestuia.
Intimata a depus la dosar înscrisuri în dovedirea faptului că este o societate privatizată integral, în conformitate cu art. 29 din Legea 10/2001, raport de evaluare al terenului și alte înscrisuri privind elaborarea documentației tehnice întocmite conform HG 834/1991, în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza acestui act normativ și alte înscrisuri.
La termenul de judecată din 16.11.2012, contestatorii au pretins că bunul constituit din teren și moară se află în posesia lor, depunând în acest sens, facturi de plată a utilităților - energie electrică - emise începând cu ianuarie 2011.
Prin sentința civilă nr. 2085/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a admis contestația formulată de contestatorii U. A. și R. I., s-a dispus anularea deciziei nr. 2/11.01.2011, a fost obligată intimata . restituirea în natură către contestatori (cesionarii drepturilor de la persoana îndreptățită la restituire) a imobilului compus din teren în suprafață de 3167 mp, identificat de expertul A. I., prin raportul de expertiză efectuat în cauză și în planul de situație – Anexa nr. 1, precum și din construcțiile situate pe teren, și, totodată, a fost obligată intimata să emită contestatorilor decizie în acest sens.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 2/11.01.2011, emisă de intimata .-a decis suspendarea de drept a procedurii necontencioase promovată în conformitate cu prevederile art. 21 prin Legea 10/2001, privind imobilul din Dragomirești - V., numit moară și format din construcție și terenuri aferent, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului civil nr._, avându-se în vedere notificarea trimisă intimatei cu nr. 11/2.07.2001, înregistrată sub nr. 851/5.07.2001.
Împotriva acestei decizii, contestatorii U. A. și R. I. au formulat contestație în conformitate cu disp. art. 26 din Legea 10/2001 solicitând restituirea în natură a imobilului notificat.
În dosarul nr._ al Judecătoriei B., a fost pronunțată încheierea din data de 21.03.2011, prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea dosarului pendinte, instanța constatând că reclamanții au formulat cu privire la același imobil o cerere și în baza Legii 10/2001.
Tribunalul a constatat, așadar, că procedura de restituire a imobilului desfășurată în baza Legii 10/2001 a început anterior introducerii cererii de revendicare pe calea dreptului comun și chiar dacă, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea 10/2001, modificată și completată, în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și 47 din lege, procedura de restituire începută în temeiul acestei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acestea nu sunt incidente cu privire la notificarea contestatorilor, în condițiile în care, pe de o parte, contestatorii nu au formulat o cerere de constatare a nulității a vreunui act juridic încheiat de intimată, iar pe de altă parte, notificarea formulată în anul 2001 se impunea a fi soluționată cu prioritate.
Prin urmare, din punct de vedere procedural, tribunalul a considerat că, beneficiază de legalitate încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 21.03.2011, de suspendare a cererii de revendicare pe calea dreptului comun, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procedurii desfășurate în baza Legii 10/2001, condiții în care a reținut că, în mod nelegal prin Decizia nr. 2/11.01.2011 s-a dispus suspendarea procedurii necontencioase.
În ceea ce îi privește pe contestatori, tribunalul a constatat că prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1494/14.06.2007, Sculy-Logotheti M. M. I., în calitate de cedent, s-au cesionat definitiv și irevocabil către R. I. și U. A., în calitate de cesionari, drepturile cedentului asupra bunului imobil format din moară și terenul aferent situat în . I., drepturi pe care cedentul le-a solicitat ., ca moștenitoare a defuncților părinți (A. I. E. B. și I. B.), conform notificării trimise societății prin executor judecătoresc I. V., înregistrată la biroul acestuia cu nr. 11/17.07.2001.
Prin contractul de cesiune s-a prevăzut că cesionarii urmează să se substituie în toate drepturile cedentului privind drepturile care au fost transmise prin cesiune.
Referitor la cedentul Sculy-Logotheti M. M. I., tribunalul a reținut că, aceasta a mai formulat o acțiune în revendicare a aceluiași imobil, în anul 1998, acțiune care a fost soluționată pe fondul ei, reținându-se atât legitimarea procesuală activă a reclamantei, cât și faptul că imobilul ar fi trecut legal la acea dată în proprietatea statului, în baza Legii nr. 119/1948, iar . imobilul prin efectul legii, respectiv Legea 15/1990 și Decizia nr. 1144/3.12.1990.
Tribunalul a observat că actualmente, prin art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 10/2001, s-a stabilit că în sensul respectivei legi, prin imobile preluate în mod abuziv, se înțeleg, printre altele, (...) imobilele naționalitate prin Legea nr. 119/1948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.
În ceea ce privește procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, prin notificarea înregistrată la B. I. V. sub nr. 11/2.07.2001 și la . nr. 851/5.07.2001, Sculy-Logotheti M. M. I. a solicitat restituirea în natură a terenului și morii care nu mai are utilaje, ce au aparținut mamei petentei, aceasta fiind unica moștenitoare în calitate de fiică. În notificare se arăta că, în anul 1948, statul român a confiscat părinților petentei, moara cu utilajele acesteia situată în . I., așa cum rezultă din M.Of. nr. 229/1948, în care este menționată Legea 119/1948, și odată cu naționalizarea morii, s-a preluat abuziv terenul aferent și construcțiile aflate pe acesta.
Tribunalul a mai constatat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1938 A. I. E. B. a cumpărat parte din moșia proprietatea indiviză a vânzătorilor Frederica Sanft și G. Sanft, denumită Dragomireștii din Deal, situată în ., și anume, parcelele împreună cu toate construcțiile, instalațiile și inventarul, astfel cum sunt enumerate în contract, la litera a fiind menționată . suprafață de 36 ha și 2279 m.p., care cuprindea și moara cu turbină instalată pe râul Dâmbovița, în stare de funcțiune, precum și un inventar, din parcelă făcând parte și suprafața terenului ocupat de conac și locul de lângă moară, având o întindere de aproximativ 4 ha și 5726 m.p..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 568/1975, B. A. a decedat la data de 14.08.1971, în calitate de unic moștenitor fiind menționată petenta Sculy-Logotheti M. M. I..
În dosarul Judecătoriei B. cu nr._, s-a procedat la administrarea de probe, efectuându-se un raport de expertiză tehnică judiciară de către expertul A. I., pentru identificarea proprietăților părților, și pentru a se stabili dacă pârâta ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea reclamanților, expertul concluzionând că terenul pe care părțile și-l dispută este unul și același, aflându-se în . 8, ., fiind delimitat pe planul anexat de punctele A-N, cu o suprafață de 3167 m.p și împrejmuit doar pe laturile G-H-I-J-K. Pe teren se află ruinele clădirii fostei mori a satului, pe care reclamanții încearcă să o consolideze.
Aceste concluzii ale expertizei s-au coroborat, în opinia tribunalului, cu concluziile unei alte expertize judiciare efectuate într-un prim dosar înregistrat în anul 2002 pe rolul instanțelor în care notificatoarea a pretins soluționarea notificării, în care, în cadrul istoricului rezultat din documentele prezentate de părți, existente în dosar și constatările pe teren a rezultat că terenul, inclusiv alte construcții, are o suprafață totală de 4,5726 ha, conform actului de vânzare-cumpărare menționat, iar în prezent terenul aferent și delimitat cu împrejmuire al morii este de 3769 m.p., în anul 1948 moara fiind naționalizată și trecută în proprietatea statului.
Tribunalul a observat că, în speță, contestatorii au solicitat măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, numai pentru suprafața de teren identificată de expertul A. I., de 3176 m.p., împreună cu construcțiile situate pe acest teren.
Față de situația de fapt expusă mai sus, tribunalul a constatat că petenta Sculy-Logotheti M. M. I. are calitatea de persoană îndreptățită în conformitate cu disp. art. 3 alin. 1 litera a, coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001, potrivit cărora, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se pot acorda cesionarilor persoanei îndreptățite, tribunalul a constatat că terenul are în prezent destinația de curți-construcții, că pe teren se află ruinele unei clădiri (fostă moară a satului), fără a fi afectat de amenajări de utilitate publică, astfel că poate fi restituit în natură în totalitate în suprafața indicată de 3.167 m.p., acesta fiind situat în intravilanul localității.
Tribunalul a constatat că prin adresa nr._/11.06.1999 emisă de Primăria Municipiului București, se arată că mijloacele fixe cuprinse în Anexa nr. 2 la Decizia nr. 1144/3.12.1990 nu figurează în evidențele contabile ale DGAFI. În anexă erau cuprinse mijloace fixe, clădiri industriale, împrejmuiri, depozite și utilaje, preluate de I. prin reorganizare de la IPIPS București, la data de 30.11.1990.
Prin Decizia nr. 1144/3.12.1990 emisă de Primăria Municipiului București, în baza prevederilor Legii 15/1990 și în temeiul Legii 5/1990, s-a decis ca începând cu data de 1.12.1990, IPIPS București se reorganizează în societate comercială pe acțiuni, cu denumirea I., având obiectul de activitate și capitalul inițial prevăzute în Anexele nr. 1 și 2. Pe data înființării . București și-a încetat activitatea, activul și pasivul său fiind preluat de societatea comercială înființată în baza deciziei. Capitalul social inițial urma a fi modificat corespunzător, pe baza reevaluării patrimoniului societății comerciale care trebuia finalizat până la 15.12.1990.
În Anexa nr. 2, parte integrantă din Decizia nr. 1144/3.12.1990, cuprinzând lista mijloacelor fixe preluate de I. SA de la IPIPS București la 30.11.1990 era menționată și clădirea zid (atelier), în . baraca metalică situată tot în .> Intimata a susținut că în conformitate cu procesul-verbal emis de Registrul Român al Acționarilor SA cu nr. 4940/5.02.1999 (fila 192), în anul 1999, statul român nu mai era acționar la . fiind privatizată integral. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 514/20.08.1998, s-au vândut_ acțiuni, reprezentând 46,71% din valoarea capitalul social al societății. Din adresa privind structura sintetică consolidată a deținătorilor de instrumente financiare, aflată la fila 190 din dosar, tribunalul a constatat că la 2.02.1999, cota de 46,71% din capitalul social era deținută de cumpărătorul menționat în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar restul procentului de 53,29% de alți acționari, iar la data de 31.03.2000, procentul s-a modificat, în sensul deținerii de 69,82% de către cumpărător, de 30,18% de alți acționari.
În anul 2001, a avut loc o majorare a capitalului social al intimatei, statul român prin A. redevenind acționar la . o cotă de 15,19% din capitalul social, situație care se menține și în prezent, conform adresei privind structura sintetică consolidată a deținătorilor de instrumente financiare din capitalul social al . data de 8.05.2012.
În drept, tribunalul a reținut că potrivit art. 21 din Legea 10/2001, imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul este acționar sau asociat majoritar, se restituie persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Legea 10/2001 a intrat în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial nr. 75/14.02.2001, moment la care, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 191 din dosar, invocat mai sus, statul nu mai era acționar majoritar, în condițiile în care . România SRL deținea un procent de 69,82% din capitalul social al . data de 31.03.2000.
Potrivit art. 29 din Legea 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. 1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente, imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul a apreciat că . era privatizată integral nici la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 și nici în prezent, fiind însă privatizată într-o proporție în care nu se poate reține calitatea de acționar sau asociat majoritar a statului român.
Contrar celor arătate de contestatori, prin avocat, tribunalul a apreciat că interpretarea gramaticală a dispoziției legale, presupune ca statul să fie ori acționar majoritar, ori asociat majoritar, așa cum rezultă din particula sau prevăzută în textul legal, nefiind suficient ca statul să fie pur și simplu acționar, indiferent de cota din capitalul social, pentru a se dispune restituirea în natură așa cum au apreciat contestatorii. De altfel această interpretare rezultă din Normele metodologice de aplicare a art. 21 și 29 din lege, unde se face vorbire de posibilitatea restituirii în natură pentru acele societăți comerciale care mai au cote de capital neprivatizate, în măsura în care valoarea imobilului restituibil este mai mică sau egală cu valoarea cotei neprivatizate.
Cu toate acestea, tribunalul a considerat că terenul se poate restitui în natură, întrucât intimata . este o societate privatizată într-o proporție care nu ar mai permite aplicarea art. 21 din lege, nu a dobândit niciodată imobilul notificat, nici după privatizare și nici după înființarea acesteia, atâta timp cât nu a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren, intimata exercitând doar un drept de administrare asupra terenului, care se află în continuare în proprietatea statului.
Raportându-se la dispozițiile legii nr. 15/1990, Tribunalul a concluzionat că, la data înființării regiilor autonome si a societăților comerciale rezultate in urma reorganizării fostelor unități economice de stat, acestea deveneau ope legis proprietare doar asupra bunurilor mobile si imobile, altele decât terenurile, pe care le-au preluat la data înființării cu titlu de drept de administrare, necesare desfășurării obiectului de activitate, urmând ca dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa aibă loc ulterior, după . HG nr. 834/1991 conform documentației supusă procedurii de stabilire și evaluare stabilită expres prin acest act normativ".
Analizând natura juridica a certificatului de atestare al dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, astfel cum aceasta a fost stabilită în practica instanței supreme, tribunalul a considerat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri ca fiind act administrativ de autoritate constitutiv de drepturi care produce efecte subsecvente de drept civil (ICCJ- secția c. administrativ., decizia nr. 4649/30.11.2007 publicata in Jurisprudența Secției de contencios administrativ si fiscal pe anul 2007, vol. II, ed. Hamangiu, pag. 237-238). Deci, dreptul de proprietate nu îi putea fi constituit intimatei decât în baza prevederilor art. 16 (unitățile economice de stat, cu excepția celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în condițiile prevăzute de lege) raportat la art. 18 lit. c din Legea nr.15/1990.
Potrivit art. 1 și 2 din HG 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană.
Tribunalul a considerat însă că intimata are calitatea de unitate deținătoare, atâta timp cât pretinde un drept de proprietate în numele statului asupra terenului în cauză.
Chiar dacă intimata este o societate constituită în baza Legii nr. 15/1990, tribunalul a considerat că aceasta era obligată să își reglementeze situația juridică a terenului în conformitate cu HG 834/1991, prin contractul de vânzare-cumpărare pe acțiuni, intimata nedobândind și dreptul de proprietate asupra terenurilor ce existau în patrimoniul societății de la care a preluat mijloacele fixe prin Decizia nr. 1144/3.12.1990.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 321 Capitolul V1 din Legea nr. 99/1999, care a modificat OUG 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, pârâta avea obligația de a reglementa situația juridică a terenului și a construcției existente pe acest teren, prin efectuarea demersurilor și obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, cererea de eliberare a titlului de proprietate, fiind înregistrată la OCPI I. sub nr. 857/27.11.2006, intimata confirmând că până în prezent nu a fost emis un astfel de certificat de atestare a dreptului de proprietate, concluzia firească fiind acea că în prezent deține terenul fără nici un fel de titlu.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de contestatori, aceștia se află în posesia bunului constituit din teren și moară, și câtă vreme expertul a concluzionat că terenul poate fi restituit în natură, tribunalul a considerat că nu există nici un impediment legal pentru a nu se putea dispune o astfel de măsură.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs pârâta .>
În motivarea recursului se arată că: instanța de fond a pronunțat sentința recurată, fără a pune în vedere contestatorului minor să precizeze temeiul de drept pe care își întemeiază acțiunea; instanța a analizat cererea pentru alte motive decât cele invocate de contestator și a nesocotit dispozițiile sart. 21 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, restituirea în natură a imobilelor deținute la societățile comerciale la care statul este acționar sau asociat, poate fi făcută doar dacă statul este acționar majoritar, sau, în caz contrar, dacă valoarea imobilului a cărui restituire se solicită, este mai mică decât valoarea acțiunilor deținute de către stat, ceea ce nu a fost cazul în speță, în opinia recurentei; instanța de fond a reținut că imobilul se află în continuare în proprietatea statului și în posesia contestatorilor, dar cu toate acestea, pronunțând o hotărâre contradictorie, obligă recurenta să restituie în natură imobilul în cauză; instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de efecte juridice, din moment ce reține că . are nici proprietatea, nici posesia imobilului,dar trebuie să îl restituie.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 și pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care arată, în primul rând că recursul este tardiv, și în al doilea rând că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Sub aspectul tardivității, se arată că termenul de 15 zile începe să curgă de la data comunicării sentinței (15.02.2013), se calculează pe zile libere și se împlinește la data de 03.03.2013. Or, în speță, recursul a fost depus la data de 04.03.2013.
Pe fond, intimații arată că nu contează dacă statul este acționar minoritar sau majoritar la societatea privatizată, deoarece recurenta nu poate să probeze dreptul de proprietate asupra imobilului, nici în condițiile Legii nr. 15/1990 prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, și nici în alt fel.
Relativ la calitatea de acționar majoritar al statului, intimații consideră că aceasta exista la nivelul anului 2000, după ce a avut loc o majorare de capital, în condițiile în care, în anul 1998, acționarul privat cumpărase un pachet de acțiuni reprezentând 46,71% din întregul capital social.
Intimații consideră că recurenții nu au nici interes, nici calitate procesuală pentru ca să poată invoca apărări legate de procentajul acționariatului.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
După cum rezultă din practicaua prezentei decizii Curtea a respins excepția tardivității declarării recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
1. Prima instanță a reținut în mod corect calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii, în temeiul legii nr. 10/2001, în persoana autoarei contestatorilor, numita Sculy Logotheti M. M. I. care a fost titulara notificării nr. 11/02.07.2001, trimisă prin Biroul executorului judecătoresc I. V..
Constatând că recurenta nu critică aspectele legate de stabilirea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri a autoarei intimaților, respectiv a legalității contractului de cesiune nr. 1494/14.06.2007, Curtea nu le va reanaliza.
Oricum, calitatea numitei Sculy Logotheti M. M. I., de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii ca urmare a preluării de către stat a imobilului din Dragomirești-V. care face obiectul notificării nr. 11/02.07.2001 a fost implicit afirmată în considerentele deciziei irevocabile nr. 2442/12.10.1999, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă în dosar nr. 1447/1999.
2. Prin decizia menționată s-a statuat irevocabil că imobilul ce face obiectul prezentei cauze, a intrat în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948, și că, după preluarea legală a acestuia de către stat, în baza Legii nr. 15/1990 și a deciziei nr. 1144/03.12.1990 emisă de Primăria Municipiului București, a intrat în proprietatea pârâtei ., reorganizată în societate pe acțiuni.
Observând că . calitatea de pârâtă atât în dosarul finalizat prin decizia menționată anterior, cât și în prezenta cauză, Curtea reține că este neconformă cu legea, aserțiunea primei instanțe din dosarul pendinte, conform căreia, . imobilul care a făcut obiectul deciziei nr. 2/2011, fără titlu de proprietate. O astfel de aserțiune nu poate fi valabilă, decât dacă se nesocotesc cele statuate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2442/1999, ceea ce nu poate fi acceptat.
Dacă în privința legalității preluării imobilului de către stat prin Legea nr. 119/1948, prima instanță a reținut corect că dispozițiile Legii nr. 10/2001 schimbau situația, deoarece stabileau expres caracterul abuziv al preluării, nu același lucru se poate susține și despre aspectul legat de titlul de proprietate (reprezentat de lege) al . cu privire la imobil.
Interpretarea dispozițiilor legii nr. 15/1990 și ale HG nr. 834/1991 nu poate duce la altă concluzie decât cea reținută într-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă care stabilește expres și fără echivoc că . în patrimoniu imobilul în litigiu cu titlu.
Curtea are rezerve față de aprecierile primei instanțe relative la existența unei practici constante a instanței supreme în sensul de a se afirma caracterul constitutiv de drepturi al certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. În contra exemplului dat în motivarea sentinței de fond, Curtea face referire la decizia nr. 3282 din 7 iunie 2011, pronunțată de ÎCCJ - secția de contencios administrativ și fiscal, publicată pe www scj.ro,în care se arată expres că „certificatul emis nu are efect al constitutiv dreptului de proprietate”.
Instanța supremă observa în decizia menționată un aspect care este valabil și în prezenta speță și anume că „Instanța de fond nu a motivat inaplicabilitatea prevederilor art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990 invocată de recurentă în susținerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului, prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia” și nici nu a demonstrat nelegalitatea documentației întocmite pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Modalitatea specifică în care recurenta a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, prin cumpărarea de acțiuni, în procesul de privatizare, nu a fost analizată în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990”.
Adoptând teoria menționată, tribunalul ar fi trebuit să o aplice cu toate consecințele sale și să constate că persoana sesizată cu notificarea nu era unitate deținătoare, deoarece nu avea nici un titlu de proprietate asupra imobilului, astfel că în cauză ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 28 alin. 1 sau 3 din legea nr. 10/2001. Nicidecum nu era posibil să se rețină că . este unitate deținătoare în sensul legii nr.10/2001, dar este obligată la restituirea în natură a imobilului și la emiterea unei decizii în acest sens. Așadar procedeul primei instanțe, nu doar că este neconform cu legea dar este și contradictoriu în sine însuși.
Deci Curtea reține că . calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. 1 din legea nr.10/2001 potrivit căruia „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.”
3. Întrucât contestatorii au dreptul la obținerea de măsuri reparatorii iar recurenta pârâtă este unitate deținătoare este necesar să se stabilească dacă, potrivit dispozițiilor legale, imobilul se restituie în natură sau persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a acestuia (art. 29 alin. 1 din legea nr. 10/2001).
Pentru aceasta trebuie să se stabilească dacă în speță sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. 2 din legea nr. 10/2001, în funcție de următoarele aspecte: (1) caracterul de acționar majoritar sau minoritar al statului la . momentul intrării în vigoare a legii nr. 10/2001 și anume 14.02.2001; (2) valoarea acțiunilor deținute de către stat la societatea menționată la același moment; și (3) valoarea imobilului care face obiectul notificării la momentul intrării în vigoare a legii nr. 10/2001.
În sensul celor arătate se va pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile și a unei expertize evaluatorii imobiliare, deoarece susținerile recurentei sunt mutual contradictorii cu susținerile intimaților, aceștia din urmă considerând că statul era acționar majoritar în anul 2001 și că, oricum valoarea imobilului la același moment era mai mică decât valoarea acțiunilor deținute de către stat. Curtea nu reține ca probă expertiza extrajudiciară (intitulată raport de evaluare) efectuată la cererea . la dosar deoarece, pe de o parte, chiar evaluatorul arată că are responsabilitate numai față de client, iar, pe de altă parte, articolul 169 c.proc.civ. instituie principiul nemijlocirii în sensul că administrarea probelor se face în fața instanței, dacă legea nu prevede altfel.
4. Curtea observă că prima instanță, interpretând greșit legea, în sensul art. 304 pct. 9 cp.p.c., nu s-a preocupat de stabilirea celor arătate anterior, limitându-se doar la a identifica terenul, aspect care va fi reținut ca atare de către prezenta instanță.
Având în vedere că cererea introductivă de instanță datează din 22.02.2011, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile codului de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 202/2010. În sensul arătat, Curtea reține că art. 312 alin. 4 c.p.c. prevede că în caz de casare, curțile de vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop, iar art. 315 alin. 3 ind.1 c.p.c. prevede că în cazul rejudecării după casare, cu reținere sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.
Pentru toate cele arătate Curtea va admite recursul, va casa sentința și va reține cauza pentru rejudecarea pricinii în fond, acordând termen la data de 13.06.2013, când se vor cita părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . sentinței civile nr.2085/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. I. și U. A..
Casează sentința și reține cauza pentru rejudecarea pricinii în fond.
Termen: 13.06.2013.
Se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A.-M.
GREFIER
M. D.
Red. DMG
Tehnored. GC – 4 ex
30.04.2013
Jud. fond I. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 126/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
