Legea 10/2001. Decizia nr. 494/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 494/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 494
Ședința publică de la 21.04.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1116 din data de 09.10.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți N. I. – A. și N. B. – M..
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL,în baza delegației pe care o depune și intimatul – reclamant N. I. A., personal, lipsind intimatul – reclamant N. B. – M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 17.04.2015, intimații au depus întâmpinare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant N. I. – A., acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.
Reprezentantul recurentului – pârât și intimatul – reclamant personal, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii contestației formulate de reclamanți și menținerea dispoziției Primarului General al M. București.
Consideră că Tribunalul București greșit a apreciat dispozițiile Legii nr.10/2001.
În opinia sa, prezenta instanță se impune a aprecia asupra incidenței dispozițiilor acestui act normativ raportat la Decretul nr.831/1982 care a stat la baza schimbului de proprietăți.
Intimatul – reclamant, N. I. – A., personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinic argumentată raportat la documentele depuse la dosarul cauzei și pe de altă parte, din punct de vedere moral, se impune a se reține că autorii reclamanților au încercat într-o perioadă îndelungată (aproximativ 60 ani) să–și recupereze dreptul asupra apartamentului pentru care „toată viața au muncit”.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Princererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.04.2012, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._ , reclamanții N. I. A. și N. B. M. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr._/27.02.2012 emise de pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, să se dispună desființarea Dispoziției menționate, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să li se acorde măsuri reparatorii constând în diferența de valoare dintre apartamentul nr. 3 proprietatea lor din București, .. 28, sectorul 2, ce a fost preluat abuziv de stat, și apartamentul nr. 4 din Iași, ., ., etaj 1 pe care au fost obligați a-l primi în baza Deciziei nr. 445/1984 a Consiliului Popular al județului Iași, diferență evaluată la suma de 50.000 euro.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 4220/21.04.1948, părinții lor au dobândit cota de 684/10.000 părți indivize din terenul situat în București, ..16 – actual T. A. nr. 28 – pe care s-a construit un imobil conform autorizației nr. 2D/1946 compus din 7 etaje, aceștia devenind proprietarii apartamentului nr. 3 situat la etajul 1. Întregul imobil a fost rechiziționat, inclusiv apartamentul părinților, pentru Direcțiunea Administrativă a Bunurilor din Primăria M. București în martie 1949, iar familia lor a fost mutată la o altă adresă. Prin decizia nr. 183/17.02.1959 emisă de Fostul Sfat Popular al raionului IV Stalin s-a dispus să li se restituie apartamentul rechiziționat, dar în fapt acest lucru nu s-a făcut niciodată, iar în apartamentul lor a fost instalată o policlinică aparținând Ministerului Afacerilor Interne. Timp de 35 de ani, familia lor a făcut numeroase cereri insistente la fostul Consiliu Popular al sectorului 1, la Direcția Sanitară a MB. Demersurile lor au avut ca efect neașteptat, emiterea decretului Consiliului de Stat nr. 231/02.07.1984 prin care părinții lor au fost obligați, sub presiunea evacuării, să accepte schimbul de proprietate între apartamentul din București, cu apartamentul nr. 4 din Iași ., ., unde se mutaseră între timp, fără nici o despăgubire cu privire la diferența de valoare dintre cele două apartamente. Notificarea formulată în anul 2001 le-a fost respinsă.
În drept, reclamanții au indicat art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, expertize de evaluare și au anexat cererii lor, în susținere, înscrisurile de la filele 3-5 dosar.
Pârâtul Municipiul București nu a formulat întâmpinare, dar a comunicat la dosarul cauzei copia certificată a dosarului administrativ nr._, aferent notificării nr. 2101/2001, soluționat prin Dispoziția atacată nr._/27.02.2012, filele 13-114 dosar.
Tribunalul a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse de reclamanți și comunicate de pârât ca formând dosarul administrativ soluționat prin Dispoziția atacată.
Prin sentința civilă nr.1116/09.10.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată – contestație Legea nr.10/2001 formulată, a anulat Dispoziția nr._/27.02.2012 emisă de Municipiul București, a obligat pârâtul Municipiul București să emită în favoarea reclamanților, ce au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, Dispoziție motivată de acordare măsuri compensatorii în condițiile legii speciale nr. 165/2013 pentru diferența de valoare între imobilul din București, .. 28, apartament nr.3, sector 2 (fosta .. 16, .) și imobilul apartament din Iași, ., ., .. 4, județ Iași.
Analizând probatoriile administrate prin prisma dispozițiilor legale incidente, Tribunalul a reținut cele ce urmează:
Prevalându-se de prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, autoarea reclamanților, numita N. S. A., prin împuternicit N. I. A., a formulat notificare (fila 22 dosar) comunicată prin executor judecătoresc S. și N., notificare purtând nr. 2101/03.08.2001 și prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești sau restituirea în natură pentru apartamentul nr. 3 de la etajul 1 din . 16, actuala .. 28. S-a precizat în notificare că părinții N. A. și N. S. A. au fost evacuați în mod abuziv din apartament în baza Ordinului nr. 603/1949 și a deciziei de mutare nr. 631/14.03.1949 a Comisariatului 1 al M. București. Tatăl N. A. era decedat la data notificării, decesul intervenind la data de 07.05.1998, potrivit CM nr. 7/07.01.1999 de la fila 30 dosar.
Prin Dispoziția contestată nr._/27.02.2012, pârâtul a respins, ca fiind lipsită de obiect, notificarea sus indicată, pe motiv că în schimbul apartamentului notificat, notificatorii au primit apartamentul nr. 4 situat în imobilul din Iași, ., . Deciziei nr.445/1984 a Consiliului Popular al județului Iași.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001- forma în vigoare la acest moment, împotriva deciziei emise de unitatea notificată persoana îndreptățită poate formula contestație la secția civilă a tribunalului.
Prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv (cazul de față), ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut:
„În raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului”.
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent (…) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”. Iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Totodată, conform art. 4 alin. 4 din lege, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Față de aceste dispoziții legale sus arătate, Tribunalul a apreciat că reclamanții N. I. A. și N. B. M. au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, ambii fiind unicii moștenitori ai autoarei decedate, defuncta lor mamă N. S. A. – CCM nr. 104/2007 de la fila 31 dosar, aceasta din urmă fiind singura moștenitoare a defunctului tată N. A..
Cât privește imobilul notificat din București .. 28, . 2 (fosta .. 16, . 2), Tribunalul a reținut că acesta a aparținut în proprietatea autorilor reclamanților, părinții lor N. A. și N. S. A., astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare din 21.04._ – fila 24, 25 dosar și din autorizația de construire din 01.11.1946, dar și din Decizia nr. 445/27.08.1984 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Iași – fila 23 dosar, act ce indică apartamentul în discuție ca fiind proprietatea cetățenilor N. A. și N. S. A..
Din acest imobil (în care la acest moment funcționează Direcția de Sănătate Publică a M. București Centrul Medical Batiștei, aspect rezultat și din adresa nr._/12.09.2006 eliberată de PMB – fila 51 dosar), familia reclamanților a fost evacuată abuziv prin Ordinul nr. 603/1949 și nr. 149/1949, așa cum rezultă din Fișa nr. 3 Comisariatul I Viza Comisariat 631/14.03.1949 – fila 57 dosar. Împrejurarea evacuării a fost relevată de proprietarii N. și organelor fiscale de la acea vreme la data de 05.03.1949 – fila 61 dosar, înștiințare prin care aceștia aduceau la cunoștință că au fost evacuați din apartament de către Oficiul central de Închiriere, apartamentul urmând a fi rechiziționat pentru Direcțiunea Administrativă a bunurilor din PMB, astfel că impozitul pe clădiri urma a fi plătit de instituția care a rechiziționat întregul imobil.
Față de actele anterior arătate și avute în vedere, Tribunalul a apreciat că imobilul notificat face parte din obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind un imobil preluat abuziv în sensul art. 2 lit. i). De altfel preluarea abuzivă este susținută atât de actele arătate până aici, dar și de numeroasele cereri/memorii de restituire a apartamentului preluat formulate de soții N. – cerere anul 1974 fila 71, cerere anul 1977 fila 73, cerere anul 1972 fila 74, adresă răspuns din anul 1974 fila 84, cerere anul 1971 fila 86, cerere anul 1974 fila 92, 96, cerere adresată Policlinicii Batiște anul 1974 fila 95, cerere către Consiliul Popular al MB anul 1977 fila 97. Deși scriptic, apartamentul notificat făcuse obiectul unei Decizii de restituire nr. 183/17.02.1959- fila 83 și 72, în fapt restituirea proprietății preluate abuziv nu a avut loc, dovadă fiind numeroasele memorii și cereri, anterior arătate, prin care soții N. au solicitat evacuarea Policlinicii Batiștei și redobândirea proprietății preluate.
Printr-o cerere din anul 1971, fila 86-89, soții N. au solicitat în schimbul apartamentului proprietatea lor din .. 26, fostă D. L. nr. 16, primirea unui alt apartament echivalent ca valoare, suprafață, confort, cum ar fi un apartament din imobilul din ..3-5 sector 1 sau în alt imobil din București, plasat central.
Ulterior cererilor, memoriilor și solicitărilor familiei N., este emisă Decizia nr. 445/27.08.1984 – fila 23 în aplicarea Decretului CS nr. 231/1984 – fila 167 și urm, prin care apartamentul notificat, proprietatea familiei N., este preluat în proprietatea Statului și în administrarea directă a Direcției sanitare a M. București, iar în schimbul acestuia s-a dat în proprietate apartamentul nr. 4, scara B, ., ., proprietate de stat.
În soluționarea notificării formulate de autoarea reclamanților și în cadrul prezentei contestații, reclamanții au pretins acordarea, pe tărâmul legii nr.10/2001, a diferenței de valoare dintre cele două apartamente.
Având în vedere istoricul imobilului notificat, mai sus arătat, preluarea abuzivă a acestuia, încadrată de Tribunal în art.2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, Tribunalul a apreciat pretenția reclamanților ca fiind una fondată, iar Dispoziția atacată ca nelegal emisă. Prin chiar cererea întocmită în anul 1996 și înregistrată la PMB cu nr. 9082/1/25.06.1996 – fila 69, familia N. a reclamat acordarea cu titlu de despăgubiri a diferenței de valoare dintre cele două apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995. Diferența de valoare este reținută și de Tribunal și aceasta rezultă în primul rând din descrierile celor două apartamente, proprietatea din Iași fiind mai mică decât apartamentul din București (suprafață construită desfășurată de 148,90 mp și suprafață utilă de 110,40 mp plus cota-parte indiviză din terenul aferent în suprafață de 459 mp, față de suprafață construită desfășurată de 107,45 mp și suprafață utilă de 82,92 mp, potrivit Deciziei nr. 445/27.08.1984), dar și din faptul că apartamentul dat în schimb nu era situat în municipiul București. Așadar, această diferență de valoare va fi acordată cu titlu de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut că măsurile compensatorii în favoarea reclamanților urmează a fi acordate în condițiile legii speciale nr. 165/2013. În acest sens tribunalul a reținut decizia ÎCCJ nr 27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, considerentele acestei decizii fiind aplicabile și cauzei de față.
Astfel, a reținut Curtea: „Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.”
În această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor”.
Împotriva sentinței civile nr.1116/09.10.2014 a formulat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Cu privire la dispoziția nr.1242/18.08.2003, față de înscrisurile din dosarul administrativ, recurentul – pârât consideră că fost emisă conform dispozițiilor legale.
Urmare a exproprierii potrivit Deciziei nr. 445/27.08.1984 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al M. București, domnii N. A. și N. S. A. au primit în proprietate un apartament în lași, ., ., . de 107,45 mp.
Conform Decretul de expropriere nr.231/1982, persoanele fizice expropriate aveau posibilitatea ca pentru imobilul preluat să opteze între contravaloarea în bani a acestuia și un apartament în proprietate din fondul locativ de stat. Potrivit aceluiași act normativ în situația în care valoarea apartamentului atribuit era mai mică decât valoarea imobilului expropriat, diferența în numerar urma a fi achitată direct fostului proprietar de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Orașului București.
Din cuprinsul Deciziei nr. 445/27.08.1984, reiese că măsura acordării unui apartament în schimbul imobilului expropriat a fost luată ca urmare a opțiunii persoanelor expropriate.
În acest context, recurentul – pârât face precizarea că imobilul mai sus menționat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, situația juridică născută prin aplicarea decretului de expropriere și emiterea deciziei de atribuire în proprietate a apartamentului, fiind cea a unui contract de schimb. Potrivit art. 1405 din Codul Civil din 1864 schimbul este un contract prin care părțile își dau respectiv un lucru pentru altul.
În situația în care valoarea bunurilor schimbate nu ar fi egală, echivalența se stabilește prin plata unei sume de bani, numită sultă. Neplata sultei urmează regimul juridic și regulile aplicabile neplății prețului în cazul contractului de vânzare-cumpărare.
Din analiza Deciziei nr. 445/27.08.1984, nu rezultă o diferență de valoare între cele două imobile.
Dacă, totuși, ar fi existat o diferență de valoare între bunurile ce au făcut obiectul schimbului, petenții aveau posibilitatea de a promova o acțiune în plata sultei în termenul general de prescripție de 3 ani.
Având în vedere cele expuse mai sus, recurentul – pârât consideră că o acțiune în plata sultei, este prescrisă.
Mai mult, Legea nr. 10/2001 nu prevede situația exproprierilor cu schimb de imobile.
În cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.
Având în vedere cele arătate, recurentul - pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Intimații au formulat întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea observă că prima instanță de judecată a realizat o corectă stabilire a situației de fapt, prin prisma probelor administrate cauzei, pe care și prezenta instanță de recurs, la rândul său, le-a evaluat în cadrul rezolvării căii de atac prezente.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către tribunal, faptul că familia intimaților a fost evacuată abuziv din imobilul în litigiu încă din anul 1949, prin Ordinele nr. 603/1949 și nr. 149/1949, așa cum rezultă din Fișa nr. 3 Comisariatul I Viza Comisariat 631/14.03.1949 – fila 57 dosar fond, caracterul abuziv al îndepărtării rezultând din neindicarea vreunui temei legal care să fi stat la baza acestor acte de dispoziție ale autorităților comuniste, aspect care atrage incidența art.2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Ulterior, faptul deposedării abuzive a autorilor intimaților, de imobilul proprietatea dumnealor, a fost confirmat în mod repetat de-a lungul a decenii, de către diversele instituții publice în a căror administrare s-a aflat imobilul, sesizate cu numeroase plângeri și cereri de către autorii intimaților, în scopul restituirii sale: adresa nr._/28.04.1972 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 1 Municipiul București, prin care li s-a adus la cunoștință autorilor, că a dumnealor cerere de atribuire a unui alt apartament în locul celui în litigiu, a fost luată în evidența Serviciului locativ și va fi soluționată când vor avea posibilitatea (fila 74 dosar fond); adresa nr.178/N/30.04.1974 a Direcției Sanitare a M. București prin care s-a învederat autorilor, faptul că nu li se poate restitui imobilul dumnealor, întrucât acesta se află în incinta unei unități sanitare care nu poate fi dezafectată, iar direcția va face demersurile pentru ca imobilul dumnealor să fie trecut în proprietatea statului, cu atribuirea unui alt apartament la schimb (fila 84 dosar fond).
De asemenea, prin adresa nr. 2448/13.06.1977 a Spitalului Clinic Dr. C. D., i se comunica autorului A. N. față de solicitarea sa de a fi evacuată Policlinca Batiște, din imobil, că aceasta va funcționa pe mai departe, ca și până acum (fila 54 dosar fond).
Același răspuns negativ îl furniza spitalul, prin adresa nr. 4629/17.10.1977, prin precizarea că „urmează ca după stabilirea amplasamentului și a construirii noii policlinici teritoriale, organele în drept să decidă asupra redării imobilului de la adresa sus citată în circuitul locativ” (fila 73 dosar fond).
Din perspectiva tuturor acestor probe, rezultă în mod inechivoc, faptul că preluarea imobilului realizată în mod abuziv, încă din anul 1949, a subzistat de-a lungul deceniilor, în pofida emiterii deciziei nr. 183/1959 a Sfatului Popular al Raionului I.V. Stalin de restituire către autori (fila 72 dosar fond).
Prin prisma tuturor acestor elemente, rezultă că Decretul CS nr. 231/1984 în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 445/27.08.1984, nu a reprezentat titlul statului comunist de preluare a imobilului, expolierea autorilor intimaților realizându-se în fapt, cu circa 35 ani în urmă.
Pe cale de consecință, raportat la întreg acest context factual caracterizat prin particularitățile expuse, Curtea observă, contrar aserțiunii recurentului, că aceste ultime două acte juridice enunțate nu pot fi calificate ca reprezentând un contract civil de schimb între autorități și autorii intimaților.
Deși termenii utilizați în cuprinsul lor, ar putea determina această concluzie, Curtea observă însă, că un contract civil de schimb este rezultatul unui acord de voințe liber exprimate. Raportat însă, la preluarea abuzivă a imobilului, încă din anul 1949, la eșecul tuturor demersurilor (ilustrate și de tribunal) susținute, realizate de autorii intimaților pe parcursul a circa trei decenii și jumătate, în vederea restituirii proprietății dumnealor, Curtea constată că autorii au fost puși de către autoritățile comuniste, în situația de a fi nevoiți să aleagă răul cel mai mic în privința lor, respectiv să accepte acest schimb, față de varianta alternativă a expolierii de imobilul lor, și pentru viitor, fără nici un fel de despăgubire, în mod similar situației celor trei decenii și jumătate anterioare. Contrar susținerilor recurentului din motivele sale de recurs, în cadrul Decretului CS nr. 231/1984 și al Deciziei nr. 445/27.08.1984, nu s-a prevăzut posibilitatea opțiunii pentru autori de a primi contravaloarea bunului lor imobil, astfel încât să se poată aprecia asupra unui anumit grad de libertate contractuală al acestora atunci când au acceptat schimbul.
Contextul factual evocat exclude o voință liberă și neviciată la încheierea actului juridic bilateral invocat de recurent. Dimpotrivă, considerentelor expuse configurează natura juridică a actelor menționate, ca reprezentând o dispoziție de despăgubire a autorilor pentru expolierea lor de imobilul care le aparținuse. Așadar, apartamentul din Iași, primit în proprietate în anul 1984, reprezintă din punct de vedere juridic, o despăgubire în natură pentru preluarea abuzivă a imobilului proprietate privată.
Efectul juridic al constatării în cadrul algoritmului juridic prezent, al inexistenței unui contract valabil de schimb între părți, constă în neincidența în cauză, a regulilor edictate de Codul Civil în materia contractului de schimb, invocate de către recurent.
Curtea realizează sub acest aspect, și mențiunea faptului că (astfel cum se procedează în toate cauzele de acest gen, întemeiate pe Legea nr. 10/2001) în cadrul cercetării aspectului preluării abuzive a imobilului de către autoritățile comuniste, parte a algoritmului juridic presupus de Legea nr. 10/2001, instanța poate să analizeze actele materiale și juridice emise în privința imobilului și să configureze astfel, situația faptică și juridică a imobilului, chiar dacă nu a fost sesizată cu un capăt de cerere distinct având ca obiect constatarea nulității juridice a acestor acte, în speță a Decretului CS nr. 231/1984 sau a Deciziei nr. 445/27.08.1984. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât acest aspect este contestat de recurentul prezent prin motivele sale de recurs.
Revenind, constatându-se așadar, preluarea abuzivă a imobilului încă din anul 1949 și acordarea unei despăgubiri în natură de-abia în anul 1984, prin atribuirea în proprietate a unui apartament în Iași, Curtea constată faptul că pentru eventuala diferență care ar rezulta între acești doi termeni imobiliari, trebuie aplicate prevederile legii în al cărei domeniu de aplicare imobilul preluat abuziv se încadrează, respectiv Legea nr. 10/2001, concret principiul dedus din prevederile art. 10 și art. 11 din lege, relativ acordării pentru diferența ce nu se poate restitui în natură, a măsurilor reparatorii prin echivalent.
În cauză, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, a fost deja inițiată încă de la momentul 1984, prin acordarea în proprietate, a apartamentului din Iași, iar intimații reclamanți au solicitat prin acțiunea prezentă, exclusiv acordarea diferenței de valoare menționate.
În mod similar tribunalului, Curtea apreciază că chiar dacă prin Decretul CS nr. 231/1984 sau Decizia nr. 445/27.08.1984, nu s-a evidențiat o diferență de valoare între cele două imobile, totuși elementele ilustrate de instanța de fond (suprafața fiecărui imobil, proprietatea din Iași fiind mai mică decât apartamentul din București; existența unei cote-părți dintr-un teren de 459 mp aferent apartamentului din București, spre deosebire de apartamentul din Iași ce nu avea corelat teren; orașul și poziția citadină a situării fiecărui imobil), sunt de natură a conduce în mod logic, rezonabil, la concluzia existenței unei valori superioare a imobilului din București preluat și deci, a unei diferențe de valoare între cele două imobile, diferență care se impune a acordată cu titlu de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, evident în forma măsurilor compensatorii edictate de Legea specială nr. 165/2013, potrivit procedurii de stabilire a cuantumului și de plată acolo reglementate.
Întrucât astfel cum am arătat, imobilul și accesoriul său – diferența de valoare care se impune a fi acordată, se încadrează în domeniul de aplicare al Legii speciale nr. 10/2001, rezultă în temeiul principiului specialia generalibus derogant (legea spacială derogă de la cea generală), că această diferență de valoare nu este supusă prevederilor de drept comun relative termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune de 3 ani, astfel cum în mod eronat a invocat recurentul.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat, recursul formulat de recurentul – pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1116/09.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți N. I. A. și N. B. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./TB-S.5 – L.I.G.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 502/2015. Curtea de... → |
|---|
