Legea 10/2001. Decizia nr. 1537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1537/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1537/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1537
Ședința publică de la 21.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. C. I.
*********
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – reclamant M. V., împotriva sentinței civile nr.1383 din data de 21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr/10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Klassek I., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant M. V., în baza îmuputernicirii avocațiale nr._/2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul și stadiul dosarului, după care:
Curtea ia act că prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 20.06.2014 recurentul – reclamant M. V. și-a indicat un domicilu ales pentru comunicarea actelor de procedură, sens în care dispune rectificarea mențiunilor din sistemul informatic Ecris.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Recurentul –reclamant M. V., prin avocat, solicită administrarea probei cu înscrisuri, referitoare atât la actualizarea situației juridice a imobilului solicitat în compensare, cât și a indicelui de inflație.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General nu se opune probei solicitate.
Curtea, în urma deliberării respinge proba solicitată, dat fiind că partea avea posibilitatea de a face personal aceste demersuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul –reclamant M. V., prin avocat, solicită admiterea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 ind.1 și art.304 pct.9 C.pr.civ., respectiv au fost aplicate în mod greșit dispozițiile legii nr.165/2013, câtă vreme acțiunea de față a fost formulată înainte de apariția acestei legi. Cu privire la situația juridică a bunurilor solicitate în compensare susține că acestea îndeplinesc condițiile legale pentru a fi acordate în compensare pentru bunul expropriat în anul 1981. Prin expertizele efectuate în cauză s-a constatat că au o valoare similară.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de Tribunalul București.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2012 sub nr._, reclamantul M. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, soluționarea pe fond a notificării nr. 256/07.02.2002 privind imobilul situat în București, ..5, sector 3 prin emiterea unei dispoziții cu titlu de restituire în natură prin compensare cu alte bunuri din patrimoniul Municipiului București, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la momentul exproprierii, pentru imobilul în cauză autorii săi au primit despăgubiri modice în valoare de 0, 78 RON, respectiv 7822 ROL, fiind de notorietate că la acea dată pentru terenul expropriat nu se acordau despăgubiri. Reclamantul a mai arătat că a dovedit calitatea de proprietari a autorilor săi cu actul de proprietate existent la dosarul administrativ, fișa tehnică a imobilului și situațiile juridice, certificatele de moștenitor nr. 62/1973 și nr. 12/1987.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Decizia nr. 20/2007 a ÎCCJ.
Prin cererea depusă la fila 97 reclamantul a indicat imobilul solicitat în compensare ca fiind cel din București, Calea Moșilor nr. 127, sector 2..
Prin sentința civilă nr.1383/21.06.2013 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul M. V., a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii stabilite în condițiile Cap. III din Legea nr.165/2013 pentru imobilul situat în București, ..5, sector 3 compus din teren în suprafață de 113 mp. și construcție edificată pe acesta în suprafață de 48 m.p., în prezent demolată, imposibil de restituit în natură, numărul de puncte fiind stabilit după scăderea valorii actualizate a sumei de 7822 lei reprezentând despăgubirile plătite de stat și, pe cale de consecință a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată în favoarea reclamantului prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii stabilite în condițiile Cap. III din Legea nr.165/2013 pentru imobilul situat în București, .. 5, sector 3 compus din teren în suprafață de 113 mp și construcție edificată pe acesta în suprafață de 48 mp., în prezent demolată, imposibil de restituit în natură, respingând ca neîntemeiată cererea de acordare în compensare a imobilului situat în București, Calea Moșilor nr. 127, sector 2.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată la B. V. P. sub nr. 256/01.02.2002, reclamantul M. V. V. a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 3 format din teren în suprafață de 100 m.p. și construcție demolată, expropriat de stat. (fila 72).
În acest sens, Tribunalul a constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4792/03.02.1945 la Tribunalul I. – Secția notariat, V. M. a cumpărat imobilul situat în București, Fundătura Laborator nr.159 compus din teren în suprafață de 100 mp. și 3 camere mici din paiantă (filele 63-64).
Potrivit istoricului de rol fiscal comunicat de Primăria Sector 3 – D.I.T.L., M. V. a figurat impus pentru imobilul din București, .. 5 din 1952 și până în 1981, în baza declarațiilor și proceselor verbale de impunere (fila 67).
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 53-58, prin Decretul nr. 55/1981 imobilul situat în București, ., sector 3 compus din teren în suprafață de 113 m.p. și construcție în suprafață utilă de 41, 28 m.p. a fost expropriat, fiind preluat de la soții M. V. și M., ce figurau la poziția nr. 63 din Anexa la decret. Astfel cum rezultă din adresa emisă de S.C. Titan Al. SA aflată la fila 60 și din recunoașterea reclamantului din cererea de chemare în judecată, autorii săi au privit despăgubiri în cuantum de 7822 lei.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că imobilul solicitat prin notificare face obiectul Legii nr.10/2001, fiind preluat abuziv de stat, potrivit prevederilor art.2 din acest act normativ.
Cât privește calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Tribunalul a reținut că potrivit certificatelor de moștenitor nr.62/19.01.1973 eliberat de Notariatul de Stat Local Sector 4 și nr.12/12.01.1987 eliberat de Notariatul de Stat Local Sector 3 (filele 65 și 51), de pe urma soților M. V. și M. M. a rămas ca unic moștenitor fiul acestora, reclamantul M. V..
Prin urmare, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile art. 4 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului, astfel cum rezultă din nota de reconstituire depusă la filele 38 și planșele foto depuse la filele 47-48, terenul, în suprafață totală de cca. 113 mp. și construcția în suprafață de 48 mp. nu pot fi restituite în natură, terenul fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare – trotuar, stradă, iar construcția fiind în prezent demolată. Potrivit fișei tehnice a imobilului, construcția avea un singur nivel – parter, era compusă din locuință construită din paiantă cu suprafață desfășurată de 30 m.p. și suprafață utilă de 24, 11 m.p. și anexă - magazie în suprafață de 18 m.p. (filele 41-42).
Prin cererea de chemare în judecată și, ulterior, prin cererile precizatoare, reclamantul a solicitat, față de imposibilitatea de restituire în natură a imobilului, acordarea în compensare, a imobilului din Calea Moșilor nr. 127 sector 2, măsură reparatorie care însă nu mai este posibilă în condițiile Legii nr. 165/2013.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că, potrivit art.4 din acest act normativ, dispozițiile acestuia se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituiri imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi.
Or, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prev. la Cap. III.
În raport de cele expuse anterior, în temeiul art. 4 alin. 2 rap. art.3 alin.1 lit.a și art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii stabilite în condițiile Cap. III din Legea nr.165/2013 pentru imobilul situat în București, .. 5, sector 3 compus din teren în suprafață de 113 mp și construcție edificată pe acesta în suprafață de 48 m.p., în prezent demolată, imposibil de restituit în natură, numărul de puncte fiind stabilit după scăderea valorii actualizate a sumei de 7822 lei reprezentând despăgubirile plătite de stat.
Împotriva acestei sentințe, la data de 20.08.2013 a declarat recurs reclamantul M. V. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30.09.2013.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul – reclamant a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr.165/2013, deoarece aplicabile în cauză sunt dispozițiile Legii nr.10/2001, dispoziții legale, în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă.
Cauza de față a fost înregistrată la data de 08.06.2012, dată la care dispozițiile legale aplicabile în materie erau: Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005 și nu în ultimul rând Decizia XX/2007, pronunțată de ÎCCJ.
Arată că a procedat la investirea instanței, raportat la dispozițiile legale în vigoare la acel moment și la nepăsarea de care au dat dovada autoritățile, în problema retrocedării, care învestite fiind cu soluționarea notificării au refuzat să soluționeze notificarea până în prezent.
După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr.XXl2007, că instanțele de judecată pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor, în anul 2012 a investit instanța cu soluționarea pe fond a notificării pe care a formulat-o.
După numeroase termene de judecată, interval în care au fost administrare probatorii, a fost adoptată Legea nr.165/2013, care cuprinde în conținutul său dispoziții cu efecte retroactive, în raport de dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013.
Având în vedere cele de mai sus, recurentul apreciază că textul din art.4 contravine dispozițiilor din Constituția României art.15 alin 2 (legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile).
Prin urmare art.4 din Legea nr.165/2013, raportat la art.33, 34 si 35 din aceeași lege, încalcă principiul fundamental consacrat prin art.15 alin 2 din Constituția României.
Litigiile aflate pe raiul instanțelor au avut in vedere legea aplicabilă la momentul sesizării originale, iar faptul ca procesele în curs de judecată au fost surprinse de apariția Legii nr.165/2013, care reglementează alte termene și alte condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica în condițiile art.4 din aceasta lege, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivității legii.
Acest principiu este expres prevăzut și în art.6 alin.1 Cod Civ.,potrivit căruia: "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, ea neavând putere retroactivă", reprezentând o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, îndeosebi a libertății și siguranței naționale.
Urmare a consacrării sale constituționale, acest principiu a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să-I respecte în procesul de legiferare.
Dispozițiile art.4 și art.33-35 din Legea nr.165/2013, sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de condițiile Legii nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare și de Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-i să se supună noii ordini de drept intervenită ulterior și anulând orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii legi.
În aceste condiții este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legii care reglementează o altă conduită, in condițiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.
AI doilea motiv de recurs pe care îl invocă se întemeiază pe dispozițiile art.3041 Cod Proc Civ:" instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele".
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere obiectul acțiunii sale, prin care a solicitat restituirea în natură prin compensare cu imobilul spațiul cu altă destinație, situat în București, Calea Moșilor nr.127, sector 4, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001, in vigoare la data înregistrării cererii sale de chemare în judecată, ulterior precizată.
Instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză evaluatoare, atât pentru imobilul fosta proprietate a autorilor săi, cât și pentru imobilul solicitat în compensare, expertiză efectuata în cauză.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere probele încuviințate, respectiv înscrisurile și expertiza evaluatoare a celor două imobile de către instanța de fond și depuse la dosar, însă neavute în vedere la soluționarea cauzei, înțelegând să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr.165/2013, dispoziții pe care le consider "neaplicabile cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor înainte de apariția Legii nr.165/2013.
Față de cele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul obligării pârâtului la soluționarea Notificării nr.256/2002, ce face obiectul Dosarului nr._/2002, prin emiterea unei dispoziții cu titlu de restituire în natură prin compensare cu spațiul cu altă destinație situat în Calea Moșilor nr.127, sector 2, București, pentru imobilul fost proprietatea autorilor săi imposibil de restituit în natură.
In drept au fost invocate dispozițiile art.3041, art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, Decizia nr.XX/2007.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea cererii de recurs formulate de reclamant, Curtea constată că s-a formulat două critici ce vizează aplicarea legii 165/2013, cu încălcarea principiului neretroactivității legii și faptul că imobilul identificat nu a fost atribuit în compensare, ambele motive întemeindu-se pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
În ceea ce privește acest motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
În ceea ce privește primul motiv de critică, referitor la constituționalitatea dispozițiilor art 4 din legea 165/2013, Curtea reține următoarele:
Curtea pornește de la faptul că a intrat în vigoare legea 165/2013, care prin dispozițiile art 16 a statuat asupra măsurilor reparatorii care se pot acorda în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă( situație care se regăsește în prezenta cauză), în sensul că se instituie o unică modalitate de despăgubire prin echivalent, care îmbracă forma măsurilor compensatorii, sub formă de puncte, stabilite în condițiile aceste legi. În ceea ce privește modalitatea în care dispozițiile acestui act normativ urmează să fie aplicate, Curtea reține că legiuitorul a tranșat această chestiune prin dispozițiile art 4, care consacră principiul aplicării directe și mediate a noi legi, atât în privința notificărilor nesoluționate de către entitățile învestite potrivit legii cu rezolvarea acestor cereri, cât și cauzelor în această materie, aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și celor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul hotărârii pilot pronunțate în cauza M. A.. În privința conformității cu legea fundamentală a dispozițiilor art 4 din actul normativ anterior menționat, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr 88/2014, în sensul că aceste prevederi legale sunt considerate constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Dispozițiile legii 165/2013, sub aspectul naturii măsurilor reparatorii alternative retrocedării în natură, au suferit modificări aduse prin legea 368/2013, care statuează în art I faptul că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte.
Pe cale de consecință, inclusiv pentru acțiunile în curs de soluționare, vizând imobile ce fac obiectul acestei legi, indiferent că este vorba de contestații formulate în temeiul prevederilor art 26 din legea 10/2001 sau de cereri ce au ca obiect soluționarea pe fond a notificării, în temeiul deciziei civile nr 20/2007 a Instanței supreme, pronunțată în recurs în interesul legii, se vor aplica prevederile noii legii, în sensul că persoanele( reclamanta, în speță) îndreptățite vor primi măsuri reparatorii în echivalent, care se vor stabili în condițiile legii 165/2013
Revenind la decizia Curții Constituționale anterior menționate, s-a reținut, în considerentele acesteia, că, din analiza întregului context normativ, precum și din analiza cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate( acțiuni directe întemeiate pe dispozițiile legii 10/2001, așa cum este și cauza de față), pot fi distinse mai multe ipoteze. Astfel, în funcție de natura dispozițiilor din Legea nr. 165/2013, Curtea a reținut, pe de-o parte, existența unor prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, prevederi în care se încadrează și dispozițiile de lege criticate, iar, pe de altă parte, existența unor prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare de măsuri compensatorii. Totodată, în funcție de momentul introducerii cererii de chemare în judecată în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, Curtea remarcă faptul că acestea, fie au fost introduse înainte de . Legii nr. 165/2013 și se aflau pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, fie au fost introduse după . Legii nr. 165/2013.
Curtea Constituțională concluzionează că este chemată să stabilească dacă aplicarea noilor norme procedurale cauzelor introduse înainte de . Legii nr. 165/2013, aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, determină o încălcare a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Cu privire la acțiunea în timp a legii procesuale civile, Curtea a remarcat existența a două posibilități: aplicarea imediată a legii procesuale civile noi și ultraactivitatea legii procesual civile vechi. Curtea a reținut că aplicarea imediată a legii procesual civile noi, în privința unor efecte juridice consumate, poate da naștere unei încălcări a dispozițiilor constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii. Curtea a mai reținut că rezolvarea conflictului în timp a dispozițiilor procesual civile, care din punct de vedere constituțional are ca scop respectarea principiului neretroactivității legii, necesită o apreciere diferențiată a acestora. Astfel, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005, Curtea a statuat că, dacă reglementarea în discuție se referă la o situație juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivității. În continuare, Curtea a analizat în ce măsură dispozițiile art 4 din legea 165/2013 generează posibilitatea invocării excepției prematurității cererii de chemare în judecată, introduse înainte de . Legii nr. 165/2013 și dacă au aceeași natură juridică precum cele de mai sus. În raționamentul său, Curtea observă că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea reține că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea constată că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Plecând de la aceste constatări, Curtea a reținut că dispozițiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor", conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
Curtea a mai reținut că, relativ la principiul neretroactivității legii, a statuat că acesta este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepție pe care o îngăduie norma constituțională privește legea penală sau contravențională mai favorabilă, concluzionând în sensul că suntem în prezența unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Consecințele consacrării principiului neretroactivității în Constituție sunt foarte severe și, probabil, tocmai de aceea soluția aceasta nu se întâlnește în foarte multe state, însă ridicarea la rang de principiu constituțional garantează securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, constituind o expresie a principiului separației puterilor în stat, respectiv separația dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte.
Curtea a analizat totodată dacă dispozițiile art. 4 teza a doua, interpretate în sensul că termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor", reprezintă o implicare a statului, ca parte, în procesele aflate în curs, dacă influențează rezultatul procesului sau creează un dezavantaj substanțial între părțile din proces ori înlătură o cale eficientă de soluționare a pretențiilor reclamantului. Curtea continuă, evidențiind că deși nu în toate cazurile procedurile judiciare se desfășoară în contradictoriu cu statul, adoptând și aplicând legislația care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de către un regim anterior, statul își asumă responsabilitatea realizării unui cadru eficient pentru realizarea mecanismului de restituire. Astfel, Curtea observă că statul ocupă o poziție importantă chiar și în cazul în care nu este parte în proces, fiind cel îndrituit să adopte și să aplice legislația necesară. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că dificultățile de ordin organizatoric ale autorităților cu competențe în implementarea măsurilor privind retrocedările sunt consecința modificărilor repetate pe cale legislativă ale mecanismului de restituire. Instanța europeană a considerat deja că aceste modificări au fost inoperante în plan practic și au creat un climat de incertitudine juridică, ce a fost evidențiată în practica instanțelor judecătorești române, inclusiv de instanța supremă, care au încercat, fără un succes durabil, să elimine "echivocul situațiilor juridice incerte" și "să sancționeze lipsa de diligență din partea autorităților competente
În ceea ce privește influențarea rezultatului procesului, Curtea observă că rezultatul iminent al acestei interpretări a Legii nr. 165/2013 îl reprezintă aplicarea noilor termene de soluționare a notificărilor și, în consecință, respingerea, de către instanțele de judecată, a cererii reclamantului ca prematur introdusă. Curtea remarcă necesitatea unificării legislației referitoare la restituirea bunurilor confiscate și la măsurile reparatorii și stabilirii unor termene și a unei proceduri de soluționare a notificărilor și a dosarelor de compensare. Cu toate acestea, Curtea a observat că aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de noua legislație are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanțelor și obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiției la suportarea unei sarcini suplimentare față de, deja, cunoscuta inactivitate a autorităților. Din această perspectivă, Curtea a constatat că aplicarea retroactivă a intervenției legislative determină o influențare a rezultatului procesului, precum și un dezavantaj substanțial între părțile din proces.
Referitor la aprecierea eficienței soluționării pretențiilor reclamantului prin folosirea căii de atac în justiție în această materie, Curtea, având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, a reținut că acțiunile în instanță întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reprezintă căi eficiente în soluționarea pretențiilor reclamantului, acțiuni ce sunt afectate de aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate.
Apreciind aspectele relevate anterior dintr-o perspectivă de ansamblu, Curtea a constatat că aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție.
În egală măsură, Curtea a reținut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei.
Concluzionând, Curtea constată că forul constituțional a examinat conformitatea dispozițiilor art 4 cu legea fundamentală, din perspectiva principiului neretroactivității legii și a reținut că aceste prevederi legale devin neconstituționale numai în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere că reclamantul nu se află într-o astfel de situație, precum și caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, instanța de recurs reține, pentru toate considerentele expuse anterior, că aplicarea dispozițiilor art 4 din legea 165/2013 nu contravine prevederilor art 15 din Constituție.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea îl apreciază ca nefondat, în condițiile în care, din situația juridică a imobilului solicitat a fi acordat în compensare, potrivit relațiilor comunicate de Administrația Fondului Imobiliar, rezultă că acesta se află pe lista spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau locale sau în patrimoniul regiilor autonome de interes local, de vânzare în temeiul legii 550/2002, listă aprobată prin HCGMB nr 271/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 550/2002 arată că actul normativ anterior menționat stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spații comerciale sau de prestări de servicii. În alineatul al doilea se evidențiază procedura de vânzare, în sensul că înstrăinarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii se realizează prin negociere directă sau, după caz, prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei legi. Relevante sunt de asemenea și dispozițiile art 5 alin 1 din legea 550/2002, care stabilesc că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi consiliile județene și consiliile locale vor aproba, prin hotărârea a două treimi din numărul consilierilor, lista spațiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Din întreaga economie a dispozițiilor legii 10/2001, lege cu caracter esențialmente reparator, care acordă realizarea procedurilor de retrocedare( în natură sau prin echivalent) unităților deținătoare, respectiv entităților investite de lege cu soluționarea notificărilor, recunoscându-le acestora atribuțiile și prerogativele legal necesare precum și din interpretarea sistematică a prevederilor legii 550/2002, lege specială, care reglementează procedura de vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, se desprinde concluzia că instanța nu poate aprecia ca fiind abuziv refuzul intimatului pârât (entitatea notificată) de a-l atribui în compensare, în condițiile Legii 10/2001recurenților reclamanți, din moment ce administratorul imobilului a stabilit, în conformitate cu competențele care îi sunt conferite prin lege, că regimul juridic al spațiului comercial în litigiu este acela de spațiu care urmează a fi valorificat prin vânzare în temeiul Legii 550/2002.
Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1.7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, conform cărora măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege. În egală măsură, trebuie examinate și prevederile art. 1 alin. 5 din Legea 10/2001 care stabilesc că primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Din analiza coroborată a normelor juridice enunțate rezultă, în mod indubitabil, că pot constitui obiect al unei măsuri reparatorii prin compensare acele bunuri care sunt identificate de primari ca disponibile.
Or, spațiul comercial în litigiu nu poate fi calificat ca unul disponibil în condițiile în care există o hotărâre a autorității abilitate prin Legea 550/2002 – alta decât primarul – prin care i s-a stabilit un statut juridic special, și anume acela de spațiu comercial care urmează a fi vândut conform acestui din urmă act normativ.
În egală măsură, Curtea reține inaplicabilitatea dispozițiilor art 21 alin 5 din legea 10/2001, prin care legiuitorul, urmărind să confere prioritate în aplicare legii speciale, interzice sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, efectuarea actelor de înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, asociere în participațiune, ipotecarea, locațiune, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii 10/2001. Din examinarea acestor dispoziții legale, sub aspectul domeniului de aplicare, rezultă în mod clar cauza pentru care nu se poate reține incidența lor în prezenta cauză. Prin textul de lege anterior enunțat, legiuitorul, pentru a oferi efectivitate și eficiență procedurilor de retrocedare declanșate prin formularea notificării, urmărește să conserve regimul juridic ala imobilului notificat, până la finalizarea procedurii reglementate de legea 10/2001, instituind interdicția efectuării oricăror acte de dispoziție sau de administrare asupra imobilului notificat, prevăzând sancțiunea nulității absolute. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece imobilul, a cărui situație juridică se impune a fi clarificată nu este imobilul notificat, ci este cel identificat de reclamanți, ca susceptibil de a fi atribuit în compensare.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că reclamantul recurent nu a solicitat cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – reclamant M. V., împotriva sentinței civile nr.1383 din data de 21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Ia act că recurentul – reclamant nu solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S.
Ex.2/03.12.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.I.T.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1520/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1545/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
