Partaj judiciar. Decizia nr. 1545/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1545/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1545/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1545
Ședința publică de la 21.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. C. I.
*********
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul - pârât G. F. C., împotriva deciziei civile nr.1155 A din data de 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant N. I. A..
P. are ca obiect - partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat T. G., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât G. F. C., în baza îmuputernicirii avocațiale nr._ din 12.09.2013 emisă de Baroul București, aflată la fila 17 din dosarul Tribunalului București Secția a IV a Civilă lipsind intimatul-reclamant N. I. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs au fost comunicate intimatului, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
La data de 12.08.2014 numitul S. A. a formulat și depus cerere de transmitere a calității procesuale de la intimatul-reclamant N. I. A., precum și Întâmpinare la ecursul promovat în cauză, câte un 1 ex. fiind comunicat și recurentului-pârât.
Recurentul-pârât G. F. C. depune chitanța nr._ din 17.10.2014 în sumă de 877 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru având aplicat timbru judiciar în valoare de 5,00 lei.
Se prezintă și S. A., personal și asistat de avocat Ș. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012 emisă de Baroul București, aflată la fila 17 dosar.
Curtea ia act că prin contractul de drepturi litigioase încheiat între intimatul-reclamant Naex I. – A. și numitul S. A., autentificat sub nr.58 din 28.01.2014 la B.N.P. Ț. A. M., s-a transmis și calitatea procesuală a intimatului reclamant către S. A..
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Recurentul –pârât G. F. C., prin avocat, solicită administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia depune copia procesului verbal încheiat de către executorul judecătoresc la 23.09.2014 și copia ordinului de plată din 10.10.2014, arătând că acesta a fost evacuat silit.
Intimatul-reclamant S. A., prin avocat, se opune probei cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât. În combaterea recursului solicită administrarea probei cu înscrisuri, cele aflate la dpsar.
Curtea, în baza art.305 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse de către recurentul-pârâ G. F. C., urmând ca relevanța acestora să fie analizată la momentul deliberării.
Intimatul-reclamant S. A., prin avocat, invocă excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de legalitate. Astfel susținerile recurentului sunt fapte terțe speței prezente, neputând fi calificate drept motive de nelegalitate, de aprecierea probelor administrate în fața instanței de apel.
Recurentul-pârât G. F. C., prin avocat, solicită respingerea excepției nulității recursului, arătând că în cuprinsul cererii de recurs au fost inserate motivele de nelegalitate invocate, respectiv art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
Curtea unește cu fondul excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant și nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul - pârât G. F. C., prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingeri apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. Susține că instanța de apel, în mod greșit a înlăturat concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus chiar de către reclamant, aflat la fila 10 dosar, și a luat în considerare raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert I. N., care a subevaluat imobilul, față de zona în care acesta este amplasat, stabilind o valoare de piață a apartamentului la suma de 195.464 lei, recurentului revenindu-i o sultă în valoare de 22.100 euro.
În baza sultei stabilite de instanța de apel recurentul nu poate cumpăra o altă locuință în care trebuie să locuiască împreună cu sora sa, datorită stării de sănătate a acesteia.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Intimatul-reclamant S. A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de apel a omologat un raport de expertiză efectuat în cauză la solicitarea recurentului G. F. C..
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 800 lei, potrivit chitanței nr.0004, ce o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 12.08.2011, sub nr._, reclamanta M. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul G. F.-C., să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la cota parte de ½ din imobilul situat în București, .. 5, .. 3, sector 1, în sensul atribuirii imobilului în întregime către reclamantă cu obligarea la plata unei sulte de 25.000 euro către pârât.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03.02.2011, a devenit coproprietara imobilului în litigiu, prin Actul de adjudecare nr. 1676/2009/03.02.2011, emis de B.E.J. D. G.. Imobilul este deținut în exclusivitate de coproprietarul G. F. C.. S-a precizat că imobilul nu poate fi împărțit în natură datorită modului în care este constituit, fiind compus dintr-un apartament cu două camere, o singură baie, o singură bucătărie și o singură cale de acces.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 728 teza I C.pr.civ., art. 82, art. 112, art. 6731 – 67314, art. 274 C.pr.civ.
Pârâtul G. F. C. a formulat, la data de 03.05.2012, întâmpinare,prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că, împreună cu sora sa, G. V.-C., este coproprietar asupra imobilului situat în București, .. 5, .. 3, sector 1, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1919/06.04.2011, încheiat de B.N.P. M. P. și Asociații. S. sa, numita G. V.-C., are mari probleme psihice – tulburare delirantă, psihotică și a fost de nenumărate ori internată la Spitalul de psihiatrie O.. Părinții pârâtului sunt decedați, astfel că întreaga responsabilitate privind îngrijirea surorii îi aparține acestuia care trebuie să o îngrijească și să îi ofere o locuință corespunzătoare. Din cauza comportamentului necontrolat al surorii sale, aceasta a fost condamnată la o pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendare. Prin aceeași sentință penală, aceasta a fost obligată la plata sumei de 7500 lei reprezentând daune morale. Pârâtul a menționat că, în cazul în care ar fi avut cunoștință de această sentință, ar fi plătit datoria de 7500 lei, la care a fost obligată sora sa, pentru a salva apartamentul. Precizează că în cazul în care se va atribui reclamantei apartamentul, sora sa va rămâne fără o locuință.
În drept,s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm C.pr.civ.
Reclamanta a formulat, la data de 13.06.2012, cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2400 euro – aproximativ 10.560 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 3.06.2011, a formulat și expediat o notificare, prin care i-a adus la cunoștința pârâtului faptul că este coproprietar asupra imobilului din . cota egală de ½ încă din data de 03.02.2011, în urma Actului de adjudecare imobil nr. 0806/03.02.2011, document de întocmit de B.E.J. D. G., L. G. și M. P. și asupra faptului că intenționează să procedeze la partajarea pe cale amiabilă a imobilului în sensul ieșirii din indiviziune. În condițiile în care imobilul are două camere și practic este imposibilă conviețuirea a două persoane străine în imobil și pârâtul a refuzat orice formă de înțelegere amiabilă, se solicită obligarea acestuia la plata sumei de 2400 euro, sumă ce reprezintă ½ din prețul de piață al imobilului dacă s-ar proceda la închirierea sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 5496/14.03.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea; a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul situat în București, .. 5, .. 3, sector 1; a atribuit apartamentul situat în București, .. 5, .. 3, sector 1 către reclamanta M. C.; a obligat pe reclamanta M. C. să plătească pârâtului G. F. C. o sultă în cuantum de 30.600 euro (126.283 lei); a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea lipsei de folosință; a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2750,5 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1273 din 28.08.2000 de Biroul Notarilor Publici Asociați M. P. și M. Adelaide Nicolet, G. I., în calitate de vânzătoare a vândut copiilor săi, G. V.-C. și G. F.-C., în calitate de cumpărători, apartamentul nr. 3 situat în imobilul ., parter din București, .. 5, sector 1, compus din două camere de locuit și dependințe, cu o suprafață de 47,96 m.p.
Ca urmare a faptului că prin sentința penală nr. 281 din 30.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._._, sora pârâtului, G. V.-C., a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 luni cu suspendare și s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 7.500 lei, către partea vătămată, cu titlu de daune morale, imobilul ce face obiectul acestui litigiu a fost scos la vânzare prin licitație publică.
Conform procesului-verbal de licitație nr. 1676 din 17.12.2010 (fila 138), cota de ½ din apartamentul nr. 3 situat în imobilul ., parter din București, .. 5, sector 1, compus din două camere de locuit și dependințe, cu o suprafață de 47,96 m.p. a fost adjudecată de reclamanta M. C. pentru suma de 24.000 lei.
Conform extrasului de carte funciară de la fila 4 asupra apartamentului nr. 3 din . 5, ., parter în suprafață de 47,96 m.p. au calitatea de coproprietari pârâtul G. F.-C. cu o cotă de ½ în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1273/28.08.2000, emis de B.N.P. M. P. și reclamanta M. C. cu o cotă de ½ în baza Actului de Adjudecare nr. 1676/2009/03.02.2011, emis de B.E.J. D. G..
Potrivit art.728 C.civ., a reținut instanța de fond, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, oricare dintre coproprietari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv. Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul că bunul stabilit în comun pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate sau asupra bunului ce formează obiectul coproprietății.
Prin urmare, pe calea partajului judiciar, instanța a fost ținută de a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre coproprietari, fie de a forma loturi și de a le atribui în natură fiecărui coproprietar, fie, în ultimă analiză, de a dispune vânzarea bunului și de a împărți echivalentul bănesc între copărtași. Având în vedere că bunul ce face obiectul acestui litigiu este un apartament cu 2 camere în suprafață de 47,96 m.p., cu o singură baie și o singură bucătărie, instanța de fond a apreciat că acesta nu este comod partajabil în natură.
Instanța nu a reținut concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de domnul expert I. N., apreciind că imobilul a fost subevaluat, având în vedere zona în care este amplasat imobilul și anume . în zona Piața Charles de Gaules, în vecinătatea Parcului Herăstrău. Accesul către imobilul evaluat este facil, fiind amplasat în zona centrală, ceea ce îi oferă acces la toate formele de transport în comun, cât și metrou. De altfel, chiar evaluarea efectuată de reclamantă în cererea de chemare în judecată este superioară celei efectuate de domnul expert I. N.. Este de notorietate faptul că anunțurile din ziarele imobiliare cum ar fi Anunțul telefonic, de foarte multe ori nu corespund realității, fiind doar o cale de a atrage eventualii cumpărători spre vizionarea apartamentelor și pentru negocierea prețului real al acestora.
În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 61414 alin. 1 rap. la art. 67310 C.pr.civ., instanța de fond a atribuit reclamantei M. C., în natură, apartamentul nr. 3 situat în București, . 5, ., parter în suprafață de 47,96 m.p., cu obligarea acesteia să plătească pârâtului G. F.-C. o sultă în cuantum de 30.600 euro (126.283 lei).
La stabilirea sultei, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de dl expert C. M. (fila 10), depus de către reclamanta M. C., în condițiile în care aceasta a susținut de la bun început corectitudinea acestui raport de expertiză. Prin concluzii și pârâtul G. F. C. a achiesat la concluziile acestui raport de expertiză, în condițiile în care a apreciat că prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de domnul expert I. N. valoarea imobilului este subevaluată.
Instanța a avut în vedere și aspectul că prin atribuirea bunului către reclamantă, pârâtul va rămâne fără locuința dobândită prin contract de vânzare-cumpărare, astfel că și acesta este îndrituit la o sultă corespunzătoare.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.400 euro – aproximativ 10.560 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință, instanța de fond l-a respins ca neîntemeiat. Actul de închiriere depus de reclamantă nu are nici o relevanță în prezenta cauză, vizând un alt apartament și care nu ține cont de condițiile specifice, particulare, din speță. Actele de administrare se dispun cu acordul unanim al părților implicate, instanța urmând să aprecieze dacă refuzul uneia dintre părți este sau nu justificat. Reclamanta a solicitat suma de 10.560 lei, ca urmare a faptului că pârâtul nu a dorit o înțelegere amiabilă. Instanța a apreciat că refuzul pârâtului privind o înțelegere amiabilă nu este abuziv, în condițiile în care aceștia nu s-au înțeles asupra unui element esențial al contractului și anume elementul preț, în condițiile în care pârâtul urmează a ceda locuința sa.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate în cauză, dat fiind specificul litigiilor având ca obiect împărțeală judiciară, instanța de fond a apreciat că acestea sunt în căderea ambelor părți, având în vedere și soluția pronunțată, motiv pentru care, în temeiul art. 274 C.pr.civ.,a dispus obligarea pârâtului G. F.-C. să plătească reclamantei M. C. suma de 2.750,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. C., recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul obligării reclamantei la plata unei sulte către pârâtul G. C., în cuantum de 97.732 lei, cu acordarea unui termen de 4 luni în vederea efectuării plății efective a prețului către pârât, de la data pronunțării asupra recursului formulat, modificarea sentinței de fond și în sensul acordării sumei de 10.560 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, taxele de timbru ocazionate de judecarea fondului în integralitate, precum și cheltuielile de judecată efectuate cu prezenta cerere de recurs.
În motivarea în fapt a recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia (art. 304 pct. 8 C.pr.civ.)
S-a arătat de către recurentă că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a investit instanța de fond, pentru ca, în urma analizării pieselor de la dosar, să se pronunțe asupra ieșirii din starea de coproprietate în cota indiviză de 1/2 asupra unui bun imobil situat în București, .. 5, ., ., în sensul atribuirii acestuia către reclamantă, cu obligația de plata a sumei de 25.000 euro către coproprietarul G. F.-C., suma ce reprezintă la data introducerii cererii valoarea corespunzătoare a dreptului sau de proprietate.
Pe de o parte, de la data introducerii acțiunii, adică 2011, până la data pronunțării hotărârii de partaj în 2013, este de notorietate faptul că piața imobiliară a cunoscut un regres major, iar, pe de altă parte, reclamanta nu era în măsură să aprecieze valoarea lui mai bine decât expertiza judiciară dispusă în cauză. Astfel, a precizat recurenta, a înțeles să prețuiască bunul imobil în cauză la suma de 25.000 euro (echivalentul sumei de 106.550 lei, 1 euro – 4,26 lei).
În scopul dovedirii bunei sale credințe asupra estimării prețului, a precizat recurenta, a înțeles să depună la dosarul cauzei un raport de expertiză efectuat asupra unui imobil similar din ., din care rezulta o valoare estimată de 61.200 euro/imobil, respectiv 30.600 euro pentru 1/2 din imobil.
Recurenta a considerat eronată utilizarea de către instanța a concluziilor unui raport de expertiza datând din 2010 pentru argumentarea unei sentințe în 2013, mai ales ca utilizarea acestuia de către reclamantă a fost una orientativa. Acțiunea inițială a fost introdusă spre judecare în anul 2011, raportul de expertiză datează din 2010, fiind de notorietate că piața imobiliară este în regres continuu încă din anul 2008. Astfel, a precizat recurenta, este echitabil să prețuiască jumătatea de imobil la 25.000 euro. Ulterior, ultima expertiză, cea mai actuală și mai pertinentă în cauză, a atestat valoarea actualizată de 97.7321ei (aprox. 22.900 euro), raportul fiind efectuat de către un expert judiciar numit de instanță la cererea pârâtului prin tragere la sorti.
Recurenta a reiterat faptul că a înțeles să depună la dosarul cauzei acest raport de expertiză din care a rezultat această prețuire de 30.600euro (din anul 2010), ca argumentare a prețuirii, la care a solicitat instanței de fond să dispună asupra ieșirii din indiviziune (în anul 2011) prin plata sultei de 25.000 euro, nu de 30.600euro, așa cum s-a pronunțat în fond instanța. Mai mult, faptul că reclamanta a investit instanța în anul 2011 și s-a pronunțat în 2013 asupra unor sume orientative din anul 2010 nu face decât să consolideze recursul formulat.
In scopul susținerii acțiunii și a prețuirii indicate, a specificat partea recurentă, a depus și un raport de expertiză din anul 2012, efectuat asupra unui imobil tot din același . a făcut altceva decât să consolideze încă o data valoarea de 25.000euro indicata. In ciuda faptului că a considerat suficiente dovezile existente la dosar cu privire la preț, a menționat partea recurentă, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză. In urma raportului efectuat de către expertul ing. ec. I. N. asupra imobilului în cauză au rezultat următoarele aspecte: imobilul se află la parterul blocului, suprafață utilă este de 47 m.p., imobilul nu are îmbunătățiri aduse, pereții prezintă multe pete de inundații și sunt foarte murdari, valoarea de piața a apartamentului este de 195.464 lei, iar cota de 1/2 reprezintă 97.732 lei la data evaluării(aproximativ 23.000 euro).
In urma depunerii acestui raport de expertiza la dosarul cauzei de către expertul evaluator, a specificat recurenta, a depus concluzii de omologare a acestuia dat fiind faptul că și acesta nu a făcut altceva decât să consolideze și mai mult prețuirea reclamantei asupra 1/2 din imobil, de 25.000 euro. Toată această situație prezentata, a învederat partea recurentă, indică următoarele aspecte: preț imobil (1/2) anul 2010 - aprox. 30.000 euro; preț imobil (1/2) anul 2011 - aprox. 25.000euro; preț imobil (1/2) anul 2013 - aprox. 23.000 euro(97.732 lei).
Faptul că instanța de fond a considerat să nu aprecieze un raportul de expertiză dispus chiar în dosar, în argumentare prezentând acest raport ca fiind unul bazat pe anunțuri de ziar care nu sunt concrete, a arătat recurenta, nu se poate reține de către o instanța de recurs. Totodată, instanța, într-un mod la fel de subiectiv și lipsit de imparțialitate, a arătat că a avut în vedere la pronunțarea sentinței și faptul că pârâtul rămâne fără locuința fără să țină seama că reclamanta nu are o locuința și că pârâtul își poate achiziționa una cu suma ce a fost obligată să o plătească. De asemenea, pârâtul nu a cerut să i se atribuie lui imobilul prin plata unei sulte, ci doar s-a opus partajului în mod netemeinic și nelegal. Prin urmare, chiar dacă de la data introductivă a acțiunii (anul 2011) și până în prezent (2013), a arătat recurenta, piața imobiliară, mai ales pentru imobilele vechi, este în scădere, recurenta consideră ca fiind echitabilă ambelor părți prețuirea rezultată în urma raportului de expertiză administrat în dosar, în cuantum de 97.732 lei.
Totodată, recurenta-reclamantă a menționat că instanța de fond a emis o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C.pr.civ.)
Sub acest aspect, recurenta a menționat că, având în vedere faptul că a cunoscut cu ocazia înregistrării cererii de chemare în judecată, termenele deosebit de lungi acordate în vederea judecării unei cauze, a considerat imperativ să formuleze și pretenții legate de lipsa sa de folosință asupra acestui imobil a cărei coproprietara este. Recurenta a arătat că a indicat și argumentat instanței de fond ca lipsă folosinței bunului său proprietate personală a condus-o la o situație disperată din punct de vedere locativ, în prezent locuind cu fratele său, fiind practic tolerată de acesta în condițiile în care a notificat pârâtul G. C. de mai bine de 3 ani cu privire la intenția sa de a ieși din această stare de indiviziune. Recurenta a arătat că i-a propus să partajeze acest imobil în care conviețuirea a două persoane străine este imposibilă, fie prin plata unei sulte de la reclamantă către acesta, ori invers. Din păcate, a specificat recurenta, acesta nu a înțeles decât să refuze orice înțelegere în condițiile în care acesta locuiește efectiv în imobil și nu reclamanta. Aprecierea instanței de fond în acest sens, în care a aprobat practic o situație halucinantă pentru reclamantă, în care deține un imobil, dar nu poate locui în el, ți mai mult acesta este ocupat de G. C. în totalitate fără nicio obligație față de reclamantă. Dacă s-ar aprecia această situație, a menționat recurenta, ar fi corect ca sulta să-i fie plătită pârâtului G. C. la 3-4 ani din momentul în care va locui efectiv în imobil, pentru a respecta principiul echității.
În ceea ce privește suma de 2.400 euro, a precizat recurenta, aceasta a fost argumentată în baza unui contact de închiriere a unui imobil similar chiar din . preț al chiriei mult mai mare decât a pretins reclamanta (dovadă care se află la dosarul de fond). Prin urmare, recurenta a solicitat să se observe faptul că instanța de fond, printr-o simplă frază, a înțeles să respingă această solicitare și să considere fără relevanță aceste dovezi depuse la dosar.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.750.50 lei, recurenta a arătat că a considerat oportun să nu ajungă în stare de judecată cu privire la acest imobil și la partajarea sa, moment în care se vor pricinui și alte cheltuieli - taxe timbru, onorarii avocat, eventual onorarii executor judecătorești. Această situație nu a fost înțeleasă de pârât și a ajuns în starea de judecată actuală.
Investirea instanței de judecată, a precizat recurenta, a pricinuit și cheltuieli de judecată: taxa timbre acțiune principal (aprox. 3.200 lei - chitanță de plată aflată la dosar), onorariu avocat (2.3001 lei - factura și chitanța aflate la dosar), la care se adaugă timbre judiciare și taxa timbru la valoare, pentru lipsa folosinței. Instanța de fond, a specificat recurenta, a considerat să acorde reclamantei doar suma de 2.750,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, fără o argumentare a acesteia. Faptul că a respins capătul de cerere referitor lipsa folosinței si, probabil, nu a acordat reclamantei și cheltuielile de judecată aferente acestui capăt de cerere, a menționat recurenta, este de înțeles, dar în ceea ce privește cuantumul taxei de timbru pentru acțiunea principală și cuantumul onorariului de avocat, recurenta a solicitat modificarea sentinței instanței de fond în ceea ce privește cuantumul acestora și să se dispună acordarea lor în integralitate către reclamantă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 și următoarele C.pr.civ., art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ.
Intimatul-pârât, legal citat, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 13.09.2013, tribunalul a luat act de transmisiunea calității procesuale de la recurenta - reclamantă M. C. către numitul N. I. - A., urmând ca acesta să fie menționat în cauză în calitate de recurent-reclamant.
La termenul de judecată din data de 15.11.2013, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată, tribunalul a calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză.
Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți.
Prin încheierea de ședință din data de 13.09.2013, ca urmare a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentifica sub nr. 793/11.09.2013 de UNBR Vorobciuc E. și Ț. A. M., prin care apelanta a cesionat toate drepturi litigioase ce au rezultat din dosarul civile nr._/299/2011, cu privire la cota indiviză de ½ din imobilul care face obiectul cauzei și totodată, în baza contractului de vânzare-cumpărare intervenit între M. C. și N. I. A., având ca obiect cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 3 din București, .. 5, . 1, tribunalul a constatat transmisă calitatea procesuală de la apelanta-reclamantă către numitul N. I. A., care a căpătat calitatea de apelant-pârât în prezenta cauză.
Prin decizia civilă nr. 1155 A din 22.11.2013 Tribunalul București - Secția a IV- civilă, a admis apelul declarat de apelantul - reclamant N. I.-A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat reclamantul N. I. A. să plătească pârâtului G. F. C. sultă în cuantum de 22.100 euro, în echivalent în lei la data plății, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat intimatul la plata către apelant a sumei de 1.725 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat caracterul parțial fondat al apelului pe care urmează în consecință să-l admită pentru următoarele considerente:
Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul I. N., valoarea de piață a apartamentului în litigiu a fost la momentul efectuării expertize în sumă de 195.464 lei, iar cota de ½ în valoare de 97.732 lei, echivalentul sumei de 22.100 euro.
Soluționând cererea instanța de fond a înlăturat însă concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză însușindu-și valoarea imobilului conform unui raport de valoare extrajudiciară efectuat în anul 2010 anterior așadar momentului declanșării litigiului, raport ce evalua cota indiviză de ½ la suma de 30.600 euro dispunând obligarea reclamantei la plata în consecință a sultei.
Soluția instanței este nelegală și nu se întemeiază pe probele administrate în cauză.
Astfel, aprecierea valorii imobilului în anul 2013, prin raportare la o evaluare extrajudiciară, efectuată în anul 2010 nu are suport probator știută fiind fluctuația pieței imobiliare începută anterior anului 2010. Pe de altă parte, hotărârea nu cuprinde nici motivele pentru care instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în contextul în care expertul la evaluarea imobilului a avut în vedere toți coeficienți de evaluare a locuinței, conform actelor normative, valoarea a fost stabilită prin două metode de calcul atât metoda costului standard cât și metoda comparației directe, au fost avute în vedere, contrar celor reținute de prima instanță, indicii de individualizare referitori la amplasamentul imobilului, apropiere de mijloace de transport, piață sau unități comerciale, spații verzi și, totodată, au fost studiate ofertele prezentate de anunțul telefonic, rubrica vânzări apartamente cu două camere în zone similare și privind imobile similare.
Mai mult, concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, au fost susținute și de alte probe administrate în fața primei instanțe și anume un raport de expertiză efectuat în anul 2011, ce indica o valoare asemănătoare cu cea determinată.
Având în vedere aceste argumente, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe reclamantul N. I. A. să plătească pârâtului G. F. C. sultă în cuantum de 22.100 euro, în echivalent în lei la data plății și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
De menționat este faptul că apelul a fost admis în considerarea acestui motiv al supraevaluării imobilului, tribunalului a apreciiat neîntemeiată critica privind respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la contravaloarea lipsei de folosință solicită.
În mod corect acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat întrucât reclamanta deși avea sarcina probei nu a dovedit suma pretinsă ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, în contextul în care actul de închiriere depus la dosar privea un alt apartament și nu pe cel în litigiu.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., tribunalul a obliga intimatul la plata către apelant a sumei de 1.725 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, la data de 30.01.2014, pârâtul G. F. C. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a și Pentru cauze cu Minori și de Familie, la data de 23.06.2014.
Prin motivele de recurs recurentul - pârât apreciază ca netemeinică și nelegală hotărârea recurată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, conform art.304 pct. 7 și art.304 pct .9 c.pr.civ., în sensul respingerii apelului formulat de N. I. A. și a menținerii sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
In mod greșit instanța de apel a luat în considerare raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul lonita N., cu valoarea de piață a apartamentului la suma de 195.464 lei, iar cota de 1/2 în valoare de 97.732 lei, în echivalentul sumei de 22.100 euro .
In mod greșit a fost înlăturate concluziile raportului de expertiză extrajudiciară efectuată de expert C. M. - fila 10. Acest raport a fost depus chiar de către reclamantă, chiar aceasta solicitând ca această expertiză să fie luată în considerare. Expert lonita N. a subevaluat imobilul, având în vedere zona în care este amplasat imobilul - în . în zona Piața Charles de Gaules, în vecinătatea parcului Herăstrău (o zona foarte bună) .
Recurentul - pârât arată că are o sora, pe numita G. V. C., care a fost coproprietară în cote egale cu el. Aceasta are mari probleme psihice - tulburare delirantă, tulburare psihotică - a fost de nenumărate ori internata la psihiatrie de la Spitalul de psihiatrie O., aspecte care rezultă din actele medicale ce depuse.
Cu sulta așa de mică stabilită de instanța de apel, recurentul nu poate să-și cumpere o altă locuință în care să locuiesc atât el cât și sora sa, pentru că nu o poate lasă pe drumuri, mai ales că este bolnavă psihic (are tulburări delirante, tulburare psihotică), iar el este singura sa rudă.
Părinții recurentului sunt ambii decedați. Grija surorii sale cade pe umerii acestuia, deoarece el este singura rudă a acesteia și trebuie să o îngrijească și să locuiască împreună cu el.
Din cauza comportamentului necontrolat al surorii sale, aceasta neavând discernământ datorită bolii psihice de care suferă, rezultând din actele medicale, aceasta a fost condamnată la închisoare de 6 luni, cu suspendare. Prin aceeași sentință penală a fost obligată la plata sumei de 7.500 lei reprezentând daune morale. De această sentința recurentul nu a avut cunoștință; în cazul în care ar fi avut cunoștință de sentința judecătorească amintită, ar fi plătit datoria de 7.500 lei la care a fost obligată sora sa, pentru a salva apartamentul. Arată în continuare recurentul că el nu are nici o vină ca sora sa a pricinuit aceste daune morale. Nu are nici o vină ca sora sa (care a fost coproprietara asupra imobilului în cote egale cu el) nu are discernământ datorita bolii psihice.
În continuare recurentul - pârât solicită a se observa că a fost scos imobilul la licitație pentru cota surorii sale de 1/2, fiind adjudecat cu un preț derizoriu de numai de 24.900 lei - un preț derizoriu, un imobil situat într-o zonă foarte bună (pg.138 - procesul verbal de licitație).
Cu sulta așa de mică pe care o solicită reclamanta, recurentul - pârât arată că nu are posibilitatea de a-și cumpăra o alta locuința în care să locuiască el cât și sora sa, pentru că nu o poate lasă pe drumuri, mai ales că este bolnavă psihic (are tulburare delirantă, tulburare psihotică), iar el este singura rudă.
Probe: înscrisuri;
In drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., art.304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ.(hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii)."
La data de 12.08.2014 intimatul - reclamant Stanică A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de către G. F. C. urmând să se constatate, în principal, nulitatea recursului declarat astfel invocă excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de legalitate. În subsidiar, în cazul în care se va respinge excepția invocată, ca neîntemeiată, să se mențină ca legală și temeinică decizia civilă nr. 1155A pronunțată la data de 22.11.2013 de către Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, având în vedere următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de fond ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună ieșirea din starea de coproprietate în cotă indiviză de ½ asupra unui bun imobil situat în București, .. 5, ., parter, sector 1, în sensul atribuirii acestuia către reclamant cu obligația de plata a sumei de 25.000 euro (106.550 lei) către coproprietarul G. F. C., suma ce reprezintă valoarea corespunzătoare a dreptului său de proprietate.
La data de 30.06.2011 a formulat și expediat în serviciul poștă (dovadă care se regăsește la dosar) o notificare prin a intenționat să-i aducă la cunoștința pârâtului asupra faptului că este coproprietar asupra imobilului din . cotă egală de ½ încă din data de 03.02.2011 în urma actului de adjudecare imobil nr. 0806/03.02.2011, document întocmit de Birou Executor Judecătoresc "D. Gont, L. Gont și M. P." și asupra faptului că intenționează să procedeze la partajarea pe cale amiabilă a imobilului în sensul ieșirii din indiviziune.
Arată intimatul - reclamant că recurentul G. F. nu a înțeles decât să refuze primirea adresei poștale expediate de el și practic l-a obligat să procedez la inițierea în instanță a acestui partaj judiciar fără a accepta amiabil propunerile reclamantului pe care le consideră ca rezonabile.
In aceste condiții, în care imobilul în cauza are 2 (două) camere și practic este imposibilă conviețuirea a două persoane străine și mai mult în condițiile în care recurentul a refuzat orice formă amiabilă de înțelegere asupra apartamentului, a solicit obligarea lui G. C. la plata către reclamant a sumei de 2.400 euro, suma ce reprezintă ½ din prețul de piață al imobilului dacă s-ar proceda la închirierea sa.
Având în vedere cele trei atribute ale proprietății: posesie, uzufruct și dispoziție se poate constata faptul că a fost privat cu rea credință de către pârât la adunarea practic a fructelor de pe urma achiziționării proprietății sale chiar și în cota de ½.
Arată intimatul că are fundamentat solicitarea sa pe faptul că pârâtul a beneficiat în toată această perioadă de confortul întregului imobil în timp ce intimatul, chiar dacă deține în proprietate o casă - imobilul din . fiind nevoit să locuiască preponderant în chiriei, în prezent fiind tolerat de fratele său în locuința închiriată de acesta.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, potrivit art. 728 cod civil nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune și că oricare dintre coproprietari putând sista starea de indiviziune și faptul că imobilul în cauză nu este comod partajabil în natură fiind un apartament cu 2 camere cu o singură baie și o singură bucătărie.
Cu privire la temeinicia și legalitatea deciziei civile nr. 1155 A/22.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, intimatul - reclamant arată că:
In urma analizării pieselor aflate la dosarul cauzei, instanța de apel a reținut în mod legal ți temeinic faptul că "așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul Ionița N., valoarea de piața a apartamentului în litigiu a fost la momentul efectuării expertizei în sumă de 97.732 lei, echivalentul sumei de 22.100 euro".
Astfel, instanța de apel a reținut în mod legal faptul că un raport de expertiză extrajudiciar din anul 2010, anterior declanșării litigiului, nu poate echivala sau înlătura un raport de expertiză judiciar dispus chiar la solicitarea recurentului G., urmând ca prin soluția emisă să se dispună omologarea acestuia din urmă.
Menționează faptul că raportul de expertiză extrajudiciară înaintat instanței de fond a fost unul care reflecta o realitate valorică imobiliară considerată de intimatul - reclamant, aferentă anului 2010 în condițiile în care este de notorietate faptul că piața imobiliară a suferit și suferă un declin valoric al imobilelor, mai ales când se adresează imobilelor vechi și mai ales când litigiul de față are ca obiect un imobil aflat Ia parterul unui . urmare, decizia civilă nr. 1155 A/2013, reflectă o realitate valorică imobiliară prezentă, fiind echitabilă ambelor părți și mai mult instanța de apel a procedat la omologarea unui raport de expertiză dispus în cauză la solicitarea recurentului G. F. C., urmând astfel să se respingă recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 în condițiile în care hotărârea recurată cuprinde motive pe care se sprijină (pe care le consideră temeinice și legale), astfel hotărârea are temei legal.
Cu privire la excepția nelegalității declarării recurs lipsa unor motive de nelegalitate ce ar fi trebuit invocate de recurent, intimatul arată că:
Recursul, așa cum este acesta reglementat de legislația procesuală, reprezintă acea cale de atac extraordinară, nedevolutivă, comună și, în principiu, nesuspensivă de executare, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate a deciziei atacate.
Astfel, art. 299 alin. l din V Cod de procedura civila reglementează: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului." Textul este situat în Titlul V intitulat "căi extraordinare de atac" din cadrul Cărții a ll-a a Codului de procedură civilă, astfel că asupra caracterului extraordinar al acestei căi de atac, în prezent nu se mai pot propune discuții controversate.
Dispozițiile art. 304 din Codul de procedura civila stabilesc că "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitațe: [,...]
Caracterul de cale de atac extraordinară este dat de criteriul condițiilor necesare pentru exercitarea acestei căi de atac. Dacă o cale ordinară de atac poate fi formulată pentru orice motiv pe care se justifică nemulțumirea părții care o exercită, calea extraordinară de atac va putea fi formulată numai pentru motivele expres și limitativ stabilite de lege.
În ce privește recursul, pornind de la dispozițiile enunțate mai sus, este unanim acceptat că acesta nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate (art. 304 alin. l din C.pr.civ.).
Or, din analiza recursului declarat de recurent, intimatul - reclamant arată că nu rezultă că aceasta a înțeles să invoce vreun motiv de nelegalitate, simplele susțineri de fapt în sensul că expertiza imobiliară solicitată chiar de recurent ce a fost administrată în cauză „nu corespunde realității” și mai mult fapte terțe spetei prezente ce o privesc pe sora recurentului G., neputând fi în nici un caz calificate drept motive de nelegalitate.
Motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legate de nelegalitatea hotărârii.
În continuare intimatul - reclamant arată că, simpla afirmare că valoarea imobiliară a apartamentului ce a făcut obiectul partajului judiciar este mai mare decât ceea ce reflectă o expertiză judiciară imobiliară administrată în cauză precum și faptul că o rudă a recurentului ar avea probleme de sănătate nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), nu de chestiuni de fapt.
Mai mult, recurentul a invocat ca și temei de drept al recursului său, două dispoziții legale, care însă nu înlocuiesc și nici nu cuprind motivarea recursului, în care să fie regăsite critici de nelegalitate.
In realitate, recurentul G. este nemulțumit de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, în speța prezenta solicitând „luarea în seamă" a celeilalte expertize extrajudicare depusă la dosar în momentul în care a prețuit bunul ce urma a fi partajat.
Or, aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 punctul 9 C.pr.civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiectul de analiză pentru instanța de recurs.
Prin urmare, intimatul - reclamant solicită admiterea excepției nulității recursului invocată, constatarea nulității căii de atac exercitată și respingerea recursului declarat de G. C. (jurisprudență: C. Secția comercială - Decizia nr.3546 din 8.11.2007; C. - Decizia nr. 1114/2009, CA G. - Decizia nr.599/R/07.11.2012, ICCJ - Decizia nr. 499/2008)
In ceea ce privește recursul declarat de către G. F. C. împotriva deciziei civile nr. 1155 A/2013 intimatul - reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul a înțeles să invoce prin formularea și declararea recursului în cauză o critică asupra raportului de expertiză judiciar omologat în cauză de față și să prezinte situații familiare terțe cu speța prezentă.
Fără a reitera cele de mai sus, instanța de apel a omologat un raport de expertiză judiciar dispus ulterior declanșării litigiului ce format obiectul dosarului nr._, expertiza solicitată și plătită chiar de recurent, soluția pronunțată fiind determinată și argumentată de forța doveditoare a probatoriului administrat în cauză.
Faptul că a fost nevoit să investească instanța cu privire la acest litigiu, este determinat chiar de către recurentul G. care a ignorat orice dialog propus în vederea rezolvării pe cale amiabilă a situației apartamentului ce formează obiectul prezentului dosar în consiliile în care sunt coproprietari iar în momentul în care intimatul a fost nevoit să prețuiască imobilul ce urma a se partaja în cererea adresată instanței de fond, a înaintat un raport de expertiză extrajudiciar raport efectuat unui imobil pe care l-a considerat similar și care reflecta o realitate valorică imobiliară din anul 2010.
F. de aprecierile recurentului invocate, precum că sulta nu-i ajunge pentru a achiziționa un alt imobil, că are în îngrijire o soră bolnavă, faptul că intimatul și-a adjudecat în mod legal cota de 1/2 din imobil Ia un preț considerat "derizoriu", urmează a fi respinse de instanța de recurs ca neîntemeiate, nefondate - fiind situații terțe cauzei prezente.
In concluzie, intimatul - reclamant solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, menținerea ca legala și temeinică a deciziei recurate.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. V. C.pr.civ.
In probațiune solicită admiterea probei cu înscrisuri, cele aflate la dosarul cauzei.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Recurentul și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 7 și 9 cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art 137 cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția nulității recursului, pe care o apreciază ca nefondată, în condițiile în care recurentul a invocat în susținerea căii de atac promovate dispozițiile art 304 pct 7 și 9 cod procedură civilă, ca temei de drept pentru criticile formulate. Deși nu detaliază motivul de reformare prevăzut de dispozițiile art 304 pct 7 cod procedură civilă, în cuprinsul cererii de recurs sunt invocate aspecte de nelegalitate ce țin regimul juridic al probelor.
Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 7 cod procedură civilă, referitor la nemotivarea hotărârii atacate, Curtea constată că, aceste dispoziții consacră trei ipostaze ale aceluiași motiv de modificare a hotărârii și anume lipsa oricărei motivări, situația în care motivarea conține considerente străine de natura și obiectul litigiului precum și situația în care motivarea cuprinde motive care sunt contradictorii.
Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art 261 pct 5 cod procedură civilă, care impun instanței să evidențieze motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Dând eficiență acestor criterii stabilite de legiuitor, Curtea reține că, pentru prima instanța, motivarea hotărârii trebuie să cuprindă situația de fapt și modul de stabilire a acesteia, precum și aplicarea dispozițiilor legale incidente cu consecințele juridice ce decurg pentru părți, iar pentru instanțele de control judiciar, motivarea hotărârilor trebuie să conțină răspunsul în fapt și în drept pentru toate motivele de critică formulate de părți.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă nu este determinată de volumul considerentelor ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esențial este ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.
Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice la speța de față, Curtea reține că decizia recurată a fost redactată cu respectarea acestor cerințe procedurale, instanța de apel răspunzând motivelor de critică cu care a fost investită, cu argumente pertinente atât din punct de vedere al situației de fapt cât al aplicării prevederilor legale incidente. În ceea ce privește corectitudinea din punct de vedere juridic a acestor argumente, Curtea constată că aceasta este un aspect ce ține de legalitatea raționamentului urmat de instanță pentru pronunțarea soluției, chestiune care poate forma obiect de analiza pentru instanța de recurs în limitele oferite de prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Curtea apreciază că, la nivel teoretic, se mai impune o precizare legat de maniera în care se face departajarea între cele două motive de modificare, în sensul că instanța de control judiciar este în situația de examina criticile formulate din perspectiva dispozițiilor art 304 pct 9 cod procedură civilă, în situația în care nu se pune problema unei motivări care să conțină argumente contradictorii sau străine de natura cauzei, ci ele derivă dintr-o interpretare eronată a prevederilor legale.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, formulat și întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Dând eficiență acestor aspecte teoretice și examinând cererea de recurs, Curtea constată că pârâtul a criticat decizia tribunalului sub aspectul nevalorificării concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară pentru stabilirea cuantumului sultei în sarcina reclamantei și în favoarea recurentului pârât.
Curtea apreciază aceste susțineri ca nefondate, în condițiile în care obiectul litigiului îl formează partajarea imobilului, asupra căruia părțile au un drept de coproprietate în cote egale, astfel că evaluarea bunului partajabil trebuie să se realizeze la o dată cât mai apropiată de finalizarea procesului de ieșire din indiviziune. În speță, raportul de expertiză extrajudiciară a fost întocmit în anul 2010, anterior promovării prezentului litigiu, iar raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză este realizat în anul 2013, astfel că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, nu se putea da relevanță expertizei extrajudiciare, pentru evaluarea imobilului în condiții de legalitate.
Pe de altă parte, unul dintre principiile care guvernează procesul civil este al contradictorialității, ceea ce presupune ca orice măsură sau soluție pe care o pronunță organul judiciar, trebui să fie precedată o dezbatere contradictorie și orală a părților asupra chestiunii respective, acest fiind principiu, împreună cu cel al oralității dezbaterilor judiciare constituind o puternică garanție împotriva arbitrariului. În egală măsură, în materia mijloacelor de probă, administrarea acestora trebuie să se efectueze cu stricta observare a principiului nemijlocirii, în sensul că instanța își poate fundamenta soluția, aplicând dispozițiile legale incidente la situația de fapt, doar pe probele administrate direct și nemijlocit în fața instanței. De la principiul nemijlocirii, normele procesuale recunosc doar câteva excepții, justificate de dificultatea administrării probelor în fața instanței care judecă procesul, fie datorită distanței la care se află obiectul litigiului sau mijlocul de probă, legea reglementând instituția comisiei rogatorii, fie datorită imposibilității administrării probei la momentul la care va fi necesar în cursul procesului, din cauza riscului de degradare sau chiar dispariție a mijlocului de probă, dispozițiile procesuale reglementând procedura asigurării dovezilor. Având în vedere că niciuna dintre aceste excepții nu se regăsește în speța de față, Curtea consideră că se impune administrarea probei cu expertiză specialitatea construcții, care să stabilească caracterul comod partajabil în natură al imobilului și să îl evalueze corespunzător, mijloc de probă administrat la fond, astfel că în mod corect prima instanță s-a raportat, iar instanța de apel a confirmat, stabilirea sultei pe baza evaluării realizate de raportul de expertiză judiciară.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului, relative la situația familială dificilă, determinată de afecțiunile psihice ale surorii sale, deși au substrat moral, nu pot constitui critici de nelegalitate cenzurabile de către instanța de recurs, ci doar chestiuni de fapt, care nu pot forma obiect de analiză pentru instanța de control judiciar în faza procesuală a recursului, grație caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate atât excepția nulității recursului cât și calea de atac ca atare.
Făcând aplicarea dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă, va obliga recurentul pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
În soluționarea acestei chestiuni, Curtea pornește de la de la dispozițiile art 274 cod procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții trebuie să suporte cheltuielile de judecată ale părții adverse, proporțional cu pretențiile admise, cheltuieli de judecată fiind astfel puse în sarcina părții responsabile de declanșarea procedurii judiciare.
În ceea ce privește evaluarea acestui onorariu avocațial din perspectiva prevederilor art 274 alin 3 cod procedură, care conferă instanței posibilitatea reducerii, respectiv majorării onorariului de avocat, în raport de anumite criterii: valoarea litigiului și munca depusă de avocat, Curtea apreciază că sunt incidente aceste dispoziții procedurale, impunându-se cenzurarea cuantumului onorariului de avocat din această perspectivă. Deși textul de lege face referire expres doar la două aspecte: valoarea litigiului și munca prestată de avocat, Curtea reține că această enumerare nu poate fi calificată drept limitativă, ci exemplificativă, deoarece scopul acestei norme juridice este aceea de a conferi organului judiciar un drept de apreciere a prestației a apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante și particulare fiecărei spețe în parte, atunci când este cazul, pentru a se ajunge la o concluzie cât mai obiectivă și fidelă realității.
În acest sens, relevante sunt și alte criterii de apreciere, cum ar fi volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vedere administrării probatoriului, prezența acestui la termenele de judecată acordate de instanță. Făcând aplicarea acestor criterii în cauza de față, Curtea constată că în faza procesuală a judecății în recurs, cauza a rămas în pronunțare la primul termen de judecată, în condițiile în care nu s-a completat materialul probator cu înscrisuri, iar întâmpinarea formulată de intimatul reclamant, pe lângă chestiunea nulității recursului pentru nemotivare în acord, reiterează aspecte ale cauzei care au mai fost discutate. Din această perspectivă, constatând că prezenta cauza nu a prezentat nici un grad de dificultate, Curtea, apreciază, în considerarea principiilor proporționalității cu munca depusă și complexitatea litigiului și al rezonabilității remunerării avocatului, ca suma de 500 lei este necesară și suficientă pentru recompensarea efortului depus, în aceste circumstanțe, astfel cum au fost descrise anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât G. F. C., împotriva deciziei civile nr.1155 A din data de 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant N. I. A., ca nefondat.
Obligă recurentul pârât la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-reclamant, cu aplicarea art.274 alin.3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10. 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. SI
Tehnored. SI/GIA
2 ex./3.12.2014
TB - S.a IV-a civ. - M. I. L., C. C. I.
Judecătoria sect. 1 - R. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 449/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
