Legea 10/2001. Decizia nr. 329/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 329/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.329 A
Ședința publică din data de 21.11.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta contestatoare P. A., domiciliată în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, prin mandatar V. C., domiciliat în București, ., nr.30, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.547/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații M. A. EXTERNE, cu sediul în București, ., sector 1, și R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în București, .-8, sector 1, având, ca obiect, „Legea nr.10/2001 – revendicare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul M. A. Externe, reprezentat de consilier juridic R. A., cu delegație la fila 23, și intimata R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, reprezentată de consilier juridic A. F., care depune delegație, lipsind apelanta contestatoare P. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de intimata R.A. A.P.P.S.
Intimatul M. A. Externe prin consilier juridic, solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că a fost soluționat irevocabil litigiul în care s-a dezbătut valabilitatea actului de vânzare-cumpărare, ce a făcut obiectul suspendării judecății.
Intimata R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin consilier juridic, formulează aceleași concluzii.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.245 alin.2 C.pr.civ., repune cauza pe rol constatând că a încetat motivul suspendării judecății prin soluționarea irevocabilă a litigiului care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei sectorului 1 București, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești aflate la filele 220-227 din dosar.
Intimatul M. A. Externe, prin consilier juridic, precizează că înțelege să renunțe la excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-contestatoare, pe care o va analiza ca o apărare de fond, precum și excepția prescripției dreptului de a solicita anularea contractului de vânzare, având în vedere că această cerere a fost dezbătută în toate fazele procesuale în litigiul adiacent.
Luând act de această precizare și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Intimatul M. A. Externe, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, având în vedere că după judecarea litigiului care a vizat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de la pretinșii autori ai persoanei solicitante către o persoană fizică, nu mai subzistă motive pentru care ar trebui schimbată hotărârea instanței de fond, apelanta neavând calitatea de persoană îndreptățită. Astfel, apelanta pârâtă P. A. este succesor cu titlu particular al d-nei C. P., care s-a dovedit că nu este succesoare a unor autori care au fost proprietari ai bunului imobil în perioada de referință a Legii nr.10/2001.
P. urmare, apreciază că nici autoarea apelantei și cu atât mai puțin aceasta, nu au calitate de persoană îndreptățită să solicite restituirea unui bun imobil care a fost preluat de către stat de la o persoană juridică prin reorganizare. Mai arată că Legea nr.10/2001 nu permite apelantei să fie inițiatoarea unei notificări în baza acestei legi deoarece circumstanțiază sfera subiecților de drept beneficiari ai legii la persoanele proprietare și la acei succesori prin acte mortis causa, și nu în baza unor acte inter vivos. Solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Intimata R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru aceleași considerente, apelata contestatoare neavând calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 20.10.2005, reclamanta P. A. a chemat în judecată pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat RA, solicitând să se constate nulitatea absolută pentru fraudă la lege a deciziei nr. 353/22.09.2005 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, .. 20, sectorul 1, alcătuit din construcție și teren în suprafață de 880 mp și să se dispună restituirea în natură a imobilului arătat anterior.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 numita C. P. a formulat notificarea nr. 826/2002 către Primăria Municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 20, sector 1, imobil ce a fost proprietatea lui M. și A. M..
Reclamanta a arătat că la data de 01.09.2004, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1100 de BNP G. Horacius Tony a dobândit toate drepturile legale asupra imobilelor ce au aparține soților M., devenind astfel, persoană îndreptățită la restituire.
La data de 22.09.2005, pârâta a emis în mod nelegal decizia nr. 353 prin care a respins notificarea formulată inițial, ca nedovedită.
Reclamanta a arătat că autorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 880 mp prin trei acte succesive, ulterior edificând pe acesta o construcție. Ulterior, ca urmare a situației legale, economice și politice, aceștia au înstrăinat imobilul Societății Vatra Dornei SAR, întrucât le-a fost retrasă cetățenia română, nemaiavând dreptul de a deține terenuri pe teritoriul României, iar prin adoptarea Decretului Lege nr. 641/1944, au fost abrogate toate legile antievreiești, bunurile acestora fiind restituie de drept.
La data de 08.02.2006 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, invocând excepția inadmisibilității, întrucât în cauză, reclamanta nu a urmat procedura prealabilă de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
P. sentința civilă nr. 547/13.04.2007, Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea P..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 826/12.02.2002, petenta C. P. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1, iar în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Petenta a arătat că imobilul a aparținut familiei Manolivici până când a fost preluat abuziv de către stat și că nici unul din membrii familiei nu a primit nici o despăgubire în urma preluării acestui imobil de către stat.
P. decizia nr. 353/22.09.2005, intimata R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a respins notificarea ca nedovedită, reținând că autorii petentei au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat prin notificare, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. Secția notariat sub nr. 3169/27.09.1940, către Societatea de Asigurări Vatra Dornei SAR, aceasta înscriindu-și dreptul astfel dobândit în cartea funciară. Intimata a apreciat că P. A., care a cumpărat drepturile succesorale ale petentei C. P., nu are calitate de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Examinând această decizie, prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, Tribunalul a constatat contestația neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe drepturile autorilor lui C. P., M. și A. M..
Aceștia au avut într-adevăr calitatea de proprietari asupra imobilului situat în București, .. 20 (fostă Parcul Mornand, situat în București, . Calea Dorobanților nr. 1 79), sectorul l, compus din teren și construcție, conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2491 1/24.07.1936, actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/16.03.1938 și actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1937.
Identitatea de adresă rezultă din adresa nr._/2844/01.04.2003, emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Nomenclatură Urbană (fila 42 dosar).
Numai că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul I. - Secția Notariat sub nr._/22.07.1940, A. M. M. și MP. M., în calitate de vânzători au vândut irevocabil imobilul compus din teren în suprafață de 880 m.p. și construcție în suprafață de 242 m.p., Societății „Dorna - Vatra", pentru prețul de 7.500.000 lei, declarat ca fiind primit integral la data autentificării actului.
Societatea de Asigurări „Vatra Dornei" SAR și-a înscris dreptul de proprietate dobândit prin contractul menționat, în cartea funciară, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 20.12.1943, de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București nr. 7200/1940/196.
În condițiile în care prețul din acest contract este mult superior celui din contractele prin care soții M. au dobândit terenul la epoci apropiate de cea a înstrăinării imobilului către societatea menționată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că acest contract a fost încheiat ca urmare a faptului ca soții M. au fost forțați în acest sens și, mai mult, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că urmare a adoptării Decretului Lege nr. 641/1944, acest contract s-ar fi desființat, în mod corect a apreciat intimata că titulara notificării și prin urmare și contestatoarea care a preluat drepturile acesteia, au calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.
Astfel, în sensul art. 3 alin. 1 Iit. a din Legea nr. 10/2001, au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării acestora în mod abuziv.
Din adresa emisă la 07.11.2003 de Direcția de Administrare Arhivelor Statului rezultă că imobilul în litigiu a fost dobândit de către Stat în anul 1941, fără a se putea indica baza legală.
Or, la data preluării imobilului de către stat, soții M. nu mai aveau calitatea de proprietari. Eventuala fictivitate a actului de vânzare-cumpărare nr._/27.09.1940 nu poate fi opusă terților, cu atât mai mult cu cât înstrăinarea a fost înscrisă în cartea funciară, producând efecte de opozabilitate față de terți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că a făcut pe deplin proba dreptului de proprietate a autorilor M. și A. M., care au dobândit imobilul ce face obiectul notificării.
La data de 27.09.1940, soții M., fiind ambii evrei, au fost forțați de împrejurările cauzate de Holocaust să înstrăineze imobilul societății Dorna Vatra, unde M. M. era acționar principal. Scopul acestei înstrăinări era să își salveze bunul de la confiscarea anunțată prin legi și documente programatice în contextul politic de la acea dată.
După anul 1944, au fost emise legi reparatorii pentru evrei, anume decretul lege nr. 641/1944 și Legea nr. 607/1945, ambele neabrogate, invocate de apelanta reclamantă în susținerea calității de proprietari a autorilor inițiali.
Decretul Lege nr. 641/1944 abroga toate legile și măsurile discriminatorii luate împotriva evreilor care redeveneau proprietarii de drept. Art. 19 menționa că bunurile intrate în patrimoniul oricărui dobânditor se socotesc că n-au ieșit niciodată din patrimoniul titularului evreu și vor fi restituite acestuia fără îndeplinirea nici unei formalități de transcriere sau intabulare. Legea se referea în special la înstrăinările făcute de stat după preluarea bunurilor evreiești, dar art. 35 specifica faptul că dispozițiile respective se aplică și în cazul vânzărilor directe făcute de proprietarii evrei pentru satisfacerea unor obligațiuni impuse de legile abrogate, înscrise în art. 27, 28 și 29, iar art. 29 arăta că orice vânzări făcute către alte persoane în afara sătenilor muncitori de pământ, sunt desființate deplin drept pe data efectuării lor.
Apelanta a arătat că deși nu a existat nici o prevedere legală din care să rezulte că autorii săi, fiind evrei sunt obligați să-și vândă bunurile, însă a existat Decretul Lege nr. 2650/1940, în care se menționa că numai românii și cei naturalizați români pot dobândi cu orice titlu și deține proprietăți rurale în România, evreii fiind asimilați străinilor, astfel că le era interzis nu numai să dobândească, ci și să dețină terenul.
Apelanta a mai arătat că statul nu are titlu cu privire la imobilul în litigiu, iar societatea Dorna Vatra nu a fost preluată legal de stat, fiind a lui M. M. și a fratelui său, ceea ce înseamnă că vânzarea din 1940 către Dorna Vatra a fost formală și lovită de nulitate, autorul apelantei vânzându-și practic sie însuși locuința.
De asemenea s-a arătat că ultimul titlu valabil este format din cele trei acte de dobândire a terenului de către M. și A. M. din 1936, 1937 și 1938.
Instanța de fond a reținut greșit că imobilul a fost preluat de stat în anul 1941, aspect contrazis de mențiunile din rolul fiscal, de unde rezultă că autoarea apelantei a plătit impozit ca proprietar și după anul 1947 și de faptul că societatea Dorna Vatra s-a intabulat ca proprietar în anul 1943.
Apelanta a mai arătat că instanța de fond a reținut eronat faptul că nu există dovezi ale restituirii imobilului de către Dorna Vatra și nu a reținut că în conformitate cu legile în vigoare atunci, proprietarii de drept au devenit autorii reclamantei, iar Legea nr. 10/2001 nu restituie imobilul ultimului deținător, ci foștilor proprietari.
De asemenea, faptul că în cartea funciară nu apare dovada restituirii este lesne de înțeles, deoarece în Muntenia și M. au fost sistate cărțile funciare în anul 1946, iar Decretul Lege nr. 641/1945 arăta că bunurile evreiești reintră în patrimoniul evreilor „fără nici o formalitate de intabulare sau publicitate imobiliară”. Mai mult, în anul 1958 inclusiv, nu figura cu rol fiscal și nici nu a figurat vreodată societatea Dorna Vatra, deoarece nu a avut loc o înstrăinare „de jure” a imobilului, acesta rămânând în stăpânirea familiei M..
Apelanta a mai arătat că actul de vânzare cumpărare din 27.09.1949 a fost o simulație, o vânzare formală, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 3 lit. a, h, f și art. 18 din Legea nr. 607/1945, lege neabrogată, apelanta solicitând anularea actului de vânzare pentru stabilirea ultimului titlu valabil.
Apelanta a mai arătat că intimata a emis dispoziția de respingere a cererii de restituire cu următoarele încălcări ale legii: nu a citat revendicatoarea la susținerea punctului de vedere, a cerut documente irelevante și a invocat lipsa acestora drept motiv de respingere, a pretins în fals că nu s-au acte care dovedesc calitatea de moștenitor a apelantei, nu a răspuns niciodată la adresele și cererile care i-au fost adresate, a trimis date false către M. de Finanțe, susținând că bunul a fost preluat în anul 1941 a promovat o hotărâre de guvern prin care a transferat imobilul către M. de Externe, schimbându-i situația juridică, deși exista dosar de revendicare depus.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul M. A. Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei contestatoare, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită și excepția prescripției dreptului de a cere anularea sau declararea ca simulat a actului de vânzare-cumpărare perfectat la data de 27.09.1940, excepții la care a renunțat ulterior, arătând că va analiza calitatea activă ca o apărare de fond, excepția prescripției fiind dezbătură în toate fazele procesuale în litigiul adiacent.
P. încheierea din data de 8.05.2008 s-a dispus suspendarea judecării apelului conform art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._/1940.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 21.11.2013 în temeiul art. 245 Cod procedură civilă, având în vedere soluționarea irevocabilă dosarului menționat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, în raport cu care a constatat temeinic și legal că apelanta reclamantă, care a cumpărat drepturile succesorale ale notificatoarei C. P. nu are calitatea de persoană îndreptățită pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, apelanta reclamantă a justificat calitatea de persoană îndreptățită prin aceea că autorii titulari ai notificării, M. și A. M. au avut calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu conform actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._ din 24.07.1936, nr._ din 16.03.1938 și nr._ din 1937.
Tribunalul a reținut în mod corect însă, că soții M. au vândut imobilul astfel dobândit, prin actul de vânzare-cumpărare nr._ din 27.07.1940 către Societatea Dorna Vatra, pentru prețul de 7.500.000 lei declarat ca fiind primit integral la data autentificării actului.
În consecință, întrucât autorii inițiali nu mai aveau calitatea de proprietari a imobilului, la data preluării abuzive, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, notificatoarea, și prin urmare, contestatoarea nu justifică în cauză calitatea de persoană îndreptățită.
Este important de subliniat faptul că apelanta reclamantă a solicitat pe cale separată constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 27.07.1940 pentru lipsa cauzei, prezentul apel fiind suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce a format obiectul dosarului respectiv.
P. sentința civilă nr. 356/12.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 846A/14.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și irevocabilă prin constatarea nulității cererii de recurs conform deciziei nr. 732 din 26.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca nefondată.
Apărările din prezenta cauză referitoare la nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare au fost supuse analizei în cauza ce a format obiectul dosarului menționat și au fost considerate ca fiind neîntemeiate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Astfel, în decizia pronunțată în apel, Curtea a reținut următoarele:
„Dincolo de contextul politic antisemit de notorietate din perioada semnării contractului, apelanta reclamantă are obligația de a face dovada celor susținute în acțiune, întrucât nu se poate aprecia în mod subiectiv, având în vedere doar situația politică din acel moment, că toți vânzătorii, cetățeni români, de origine evreiască din acea perioadă, nu au avut intenția de a vinde imobilele pe care le aveau în proprietate”.
„…Nu prezintă relevanță juridică din punct de vedere a existenței voinței de a vinde, dacă ulterior semnării actului, vânzătorii au mai încasat sau nu fructele civile produse din închirierea imobilului, sau dacă aceștia au plătit impozitele aferente construcției.
După schimbarea regimului politic antisemit în România, începând cu anul 1944 și până în anul 1951, autorii M. nu au făcut demersuri pentru a încerca desființarea contractului de vânzare-cumpărare, deși, dacă susținerile reclamantei apelante sunt reale, depindea doar de voința părților contractante să desființeze acest contract printr-un nou act notarial.
Este real faptul că Legea nr. 607/1945, ca lege de reparație, nu era aplicabilă autorilor reclamantei, întrucât, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, aceștia u se aflau în România, și ca atare, conform art. 34, nu puteau beneficia de prevederile speciale ale legii.
Curtea constată însă că Legea nr. 607/1945, care în art. 1 prevedea nulitatea de drept a actelor de dispozițiune încheiate de un evreu în perioada 06.09.1940 – 28.03.1941, prevedea în art. 19 că acțiunile în nulitate întemeiate pe prevederile prezentei legi, nu vor putea fi intentate în termen de 3 luni pentru părțile aflate în țară, sau în termen de 1 an pentru cei aflați în străinătate, termen calculat de la publicarea legii, iar după expirarea acestui termen, raporturile juridice dintre părți rămân supuse regulilor dreptului comun.
Ca atare, Curtea constată că Legea nr. 607/1945, ca lege specială de reparație derogă de la dreptul comun, numai pentru un termen de decădere de maxim un an de la data publicării, ceea ce echivalează cu faptul că și în acea perioadă (până în 1951) autorii vânzători ar fi putut să solicite nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei dacă ar fi fost real că vânzarea imobilului în litigiu a fost fictivă, lipsind intenția de a vinde.
Or, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, și din susținerile apelantei, soții Manolovoci nu au făcut demersuri în instanță pentru recuperarea imobilului, ci demersuri pentru recuperarea Societății Dorna Vatra.
Ca atare, Curtea, în lipsa unui probatoriu fără echivoc, și față de atitudinea vânzătorilor M., nu poate reține lipsa intenției acestora de a înstrăina imobilul în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1940.”
Cele rețínute în hotărârea judecătorească menționată mai sus se impun cu putere de lucru judecat și nu mai pot fi repuse în discuție în caza de față, astfel că apelanta reclamantă nu mai poate susține nevalabilitatea contractului de vânzare cumpărare.
Reexaminarea aspectelor care au făcut obiectul judecății în cauza menționată nu mai este posibilă, întrucât s-ar nesocoti prezumția de lucru judecat a hotărârii pronunțate, altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu mai poată fi contrazis de cea ulterioară.
Câtă vreme valabilitatea contractului de vânzare cumpărare a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, apelanta reclamantă nu mai poate susține calitatea autorilor inițiali de proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat, pentru a justifica îndreptățirea la măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001.
Criticile referitoare la aplicarea Legii nr. 607/1945 nu pot fi primite în raport cu cele reținute mai sus prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată, hotărâre în raport cu care nu se justifică nici criticile referitoare la incidența Decretului lege 641/1944 .
Susținerile apelantei reclamante din finalul motivelor de apel referitoare la emiterea legii cu încălcarea legii nu pot fi primite, în contextul în care prin contestația de față reclamanta a avut posibilitatea de a formula toate apărările și de a depune toate actele doveditoare pentru justificarea calității de persoană îndreptățită.
Cum această dovadă nu a fost făcută în cauză decizia contestată se impune a fi menținută, hotărârea apelată fiind legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare P. A., domiciliată în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, prin mandatar V. C., domiciliat în București, ., nr.30, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.547/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații M. A. Externe, cu sediul în București, ., sector 1 și R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, cu sediul în București, .-8, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored. MAM
Tehnored. GC – 6 ex
Jud. fond E. F.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1868/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 1787/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
