Legea 10/2001. Decizia nr. 1319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1319/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 1319/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1319
Ședința publică de la 22.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, H. E. M., împotriva sentinței civile nr. 2087/29.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, M. BUCUREȘTI PRI PRIMARUL GENERAL și intimatul intervenient L. C..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, C. D., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante, H. E. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, emisă de Baroul București, aflată la fila 1 dosar apel, avocatul, A. P., în calitate de reprezentant al intimatului-intervenient, L. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București, consilier juridic, M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, H. E. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat; modificarea în parte a hotărârii recurate, instanța urmând să stabilească direct dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, fie prin compensarea cu bunuri oferite în
echivalent, fie prin măsuri compensatorii prin puncte.
Consilierul juridic al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat sub aspectul ambelor critici.
Consideră că, chiar dacă instanța a dispus acordarea de măsuri compensatorii, această măsură nu poate fi valorificată, decât în condițiile emiterii unei dispoziții de către instituția pe care o reprezintă.
Avocatul intimatului intervenient, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește interesul procesual al intervenientului, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și a dispus în consecință.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2087/29.11.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de către pârât, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. Elisabetan M., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție prin care să propună măsuri compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 184,37 mp și pentru imobilul construcție în suprafață de 74,85 mp, situate în București, .. 14, (fosta ., colț cu .. 14), sector 1, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat, în privința excepției prematurității formulării cererii, invocată de către intervenient, că aceasta nu este întemeiată, față de considerentele deciziei XX/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii și constatând că dispozițiile Legii nr. 165/2013 urmează a fi avute în vedere la momentul soluționării pe fond a notificării, nefiind permis a se aprecia, ulterior sesizării instanței, că apariția unui nou act normativ ar retroactiva cu privire la actualitatea dreptului.
Sub aspectul calității de persoană îndreptățită, tribunalul a reținut că imobilul din București .. 14, sector 1, a fost dobândit de către C. Gundel în baza actului de vânzare - cumpărare nr._/1940 (filele 101-102), fiind donat ulterior, la data de 28.04.1950 către reclamantă (filele 98-99), care, la acel moment purta numele de E. Gundel (fila 15). Ulterior, reclamanta a dobândit prin căsătorie numele de S. (fila 63), Nușu (fila 16), apoi tot prin căsătorie, numele de H. (fila 57).
Tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. Dar, măsurile reparatorii se vor stabili în condițiile prevăzute de art. 1, alin. 2 din Legea nr. 165/2013, „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Tribunalul a subliniat, în ceea ce privește eventuala încălcare a principiului neretroactivității legii civile, că, prin prisma prevederilor art. 4 și 50 din Legea nr. 165/2013, rezultă, cu evidență, că singura măsură ce ar putea fi dispusă la acest moment, ar fi măsurile compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte, solicitările privind restituirea în natură și acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent fiind respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta H. E. M., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv pronunțarea instanței de fond s-a făcut cu încălcarea deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu încălcarea art.1 din Legea nr.165/2013, afirmația instanței din considerente în sensul respingerii cererii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent este contrară legii, astfel că solicită modificarea în consecință a hotărârii.
Verificând legalitatea sentinței recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, care vizează esențialmente nelegalitatea sentinței recurate, respectiv sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și art.3041 Cod de procedură civilă, dat fiind faptul că sentința poate fi atacată numai cu recurs, astfel că instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Curtea constată că prin chiar cererea introductivă de instanță recurenta a solicitat soluționarea pe fond a notificării nr.2828/2001, obiect al dosarului nr._/2006 al Primăriei Municipiului București și stabilirea dreptului său la măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă.
În mod corect tribunalul a reținut că imobilul situat în ..14, sector 1, compus din teren în suprafață de 184,37 mp și construcție în suprafață de 74,85 mp a fost vândut prin contractul de vânzare nr._ către D. Ș. și Z., care l-au transmis prin contrat de vânzare autentificat la nr.255/2008 intervenientului accesoriu L. C..
D. fiind faptul că înstrăinarea nu a fost contestată în termenul legal și conform concluziilor raportului de expertiză, imobilul nu mai poate fi restituit în natură. Față de această situație, în cauză instanța fondului a aplicat corect prevederile art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 și a dispus obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL să emită dispoziție prin care să propună măsuri compensatorii prin echivalent sub formă de puncte pentru imobilul mai sus menționat.
În mod corect instanța fondului a avut în vedere împrejurarea că pe parcursul derulării litigiului a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 la data de 25.05.2013. Ea a adus modificări importante în ceea ce privește procedura de acordare a măsurilor compensatorii, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă.
Sub acest aspect, Curtea reține că, potrivit art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, iar capitolul III al legii introduce o nouă modalitate de acordare a măsurilor compensatorii persoanelor îndreptățite sub forma echivalării valorii imobilului preluat abuziv cu un număr de puncte.
Curtea reține incidența art.16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate, de către acesta.
Potrivit acestui text de lege, Primarul Municipiului București nu poate fi obligat la a înainta dispoziția cu propuneri la despăgubiri împreună cu dosarul întocmit direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci trebuie să înainteze dispoziția către Prefect, acesta din urmă fiind abilitat să înainteze dispoziția respectivă către Comisie.
Într-adevăr, în cauză s-a pronunțat de către prima instanță o hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat pe fond notificarea, însă, la fel de adevărat este și faptul că aceeași instanță a dispus obligarea unității deținătoare la emiterea unei alte dispoziții administrative în baza acestei hotărâri. Așa fiind nu este vorba doar de o hotărâre judecătorească, ci și de o dispoziție ce urmează a fi emisă de unitatea administrativă.
Textul de lege sus-enunțat face o trimitere clară la dispoziția autorității administrației publice locale, fără a distinge după cum aceasta reprezintă soluționarea notificării de însăși unitatea deținătoare sau aceasta a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești.
Mai mult, din interpretarea teleologică a textului de lege mai sus-enunțat rezultă că legiuitorul a dorit ca toate aceste dispoziții de soluționare a notificării să fie evidențiate într-un centralizator, de natură a oferi date statistice și de a fi înaintate după un criteriu comun, fără a lăsa la îndemâna autorității administrației publice posibilitatea de a oferi discreționar, nici măcar exprimate în unități de timp, situații de avantaj unora dintre notificatori.
Din interpretarea Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, rezultă că procedura prealabilă sesizării instanței s-a scindat în două etape, respectiv, unitatea deținătoare emite decizie/dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, iar Comisia Centrală stabilește valoarea finală a despăgubirilor, pe baza căreia se emite și titlul de despăgubiri.
Rezultă că legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi - prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. 1 al art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 - și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate - în privința cărora s-a prevăzut, în cuprinsul alin. 2, să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
Câtă vreme prin dispoziții legale exprese se instituie un anumit mecanism de soluționare a notificărilor și, mai mult, etapele pe care acestea trebuie să le urmeze pentru a căpăta finalitate acest mecanism, judecătorului instanței civile nu-i este permis, potrivit art. 4 Cod civil, să statueze pe cale de norme generale, să creeze dreptul într-o materie în care nu există lacună legislativă. Acesta este chemat doar să tranșeze litigii prin interpretarea legii și aplicarea normei de drept incidente, întrucât dacă ar stabili alte procedee și căi în locul celor stabilite de legiuitor judecătorul și-ar aroga, practic, o funcție normativă.
Mai mult, soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată nu justifică suprimarea unei proceduri administrative legale pentru a pune în locul ei o alta, creată pe cale jurisprudențială, întrucât astfel nu se asigură o eficacitate a măsurilor dispuse prin hotărârile judecătorești, câtă vreme ele sunt în afara oricărei previziuni și prospecțiuni bugetare.
Centralizarea de care textul de lege sus-enunțat vorbește are în intenția legiuitorului un anume scop, de a asigura eficiența dispozițiilor administrațiilor locale, titlurile executorii pe care le-ar obține partea să aibă o garanție de executare, în acest sens oferind o imagine centralizată a mecanismului legal al mijloacelor reparatorii și deci, situarea lor în interiorul bugetului de stat proiectat.
Existența unei legislații speciale de restituire a bunurilor preluate de regimul anterior, nu vine în conflict cu norma europeană, ci se înscrie în cadrul soluțiilor adoptate și asumate de stat în cadrul marjei sale suverane de apreciere cu privire la acestea. De altfel, în cauza P. împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Transmiterea dosarului prefectului pentru emiterea avizului de legalitate nu vizează, în sine, un control de legalitate a însăși hotărârii judecătorești, legiuitorul nereglementând o astfel de situație. Ca urmare, trebuia avut în vedere un control de legalitate efectuat de prefect și care se referă și la împrejurarea în care dispoziția de acordare a despăgubirilor este emisă în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a acestui drept la despăgubiri. Prefectul are, fără îndoială, obligația controlului dispoziției emise conform hotărârii pronunțate și raportat la datele și împrejurările de fapt și de drept reținute de instanță.
Curtea constată că și după . Legii nr.165/2013 care aduce modificarea Legii nr.10/2001 se menține procedura verificării legalității de către prefect în cazul emiterii dispoziției cu propunere de acordare măsuri compensatorii exprimate în puncte (art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013), dispoziții emise de autoritățile publice locale urmând a fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – reclamantă H. E. M., împotriva sentinței civile nr.2087/29.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și intimatul – intervenient L. C..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./08.10.2014
TB-S.4 – M.A.B.
| ← Conflict de competenţă. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1388/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
