Legea 10/2001. Decizia nr. 1388/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1388/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 1388/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1388R
Ședința publică de la 29 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1388/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu intimații reclamanți A. A. C. și . SA, având ca obiect: Legea nr. 10/2001, obligația de a face, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă A. A. C. reprezentat de avocat Toia P. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin motivele de recurs, recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art. 242 pct.2 Cod pr. Civilă.
Reprezentantul intimatului reclamant arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2012, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamantele A. A.-C. și S.C. R. G. Invest S.A., au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, notificarea transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc „T. G." sub nr. 131/25.01.2002 privind imobilul situat în București, .. 40, sector 5, compus din 795 m.p. teren și 125 m.p. construcție, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării notificării, stabilită prin expertiză, pe baza standardelor internaționale de evaluare; să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 131/25.01.2002 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General și să fie obligat M. București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Reclamantele A. A.-C. și S.C. R. G. Invest S.A. au depus o cerere precizatoare și completatoare solicitând următoarele: la primul capăt de cerere solicită soluționarea pe fond, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a notificării transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc „T. G." sub nr. 131/25.01.2002 privind imobilul situat în București, .. 40, sector 4, compus din 795 m.p. teren și 125 m.p. construcție, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării notificării stabilită prin expertiză, pe baza standardelor internaționale de evaluare; la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005, solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul nr._ către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative. Reclamantele au restrâns cadrul procesual, în sensul că nu mai stăruie în soluționarea capătului 3 al cererii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului_, acest pârât urmând a fi scos din cauză.
Prin sentința civilă nr. 1388/09.07.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată și precizată, a constatat că reclamanta A. A. – C. este persoana îndreptățită la măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul compus din teren în suprafață de 795 mp și suprafață construcție demolată 125 mp, situat în București, .. 40, Sector 5, a dispus acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 277/02.02.2012 de BNP F. M. și Asociații (A. A.-C. cota parte de 75% și . SA cota parte de 25%) constând în puncte pentru imobilul compus din teren în suprafață de 795 mp și suprafață construcție demolată 125 mp, situat în București, .. 40, Sector 5. Măsurile compensatorii sub formă de puncte au fost acordate în condițiile art. 16, art. 21 alin. 6 și 7, respectiv capitolul III din Legea nr. 165/2013 și a obligat pârâtul la plata sumei de 1650 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert și onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 131/25.01.2001 cu privire la care s-a format dosarul administrativ nr._, autoarea V. E. E. a solicitat restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în București, .. 40-42, sector 4 compusă din parter și mansardă în suprafață de 125 mp și teren în suprafață de 795 mp. Tribunalul a reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare până la data formulării prezentei cereri, echivalează cu refuzul restituirii imobilului în natură sau echivalent.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 40-42, Tribunalul a constatat că acesta a fost dobândit de către autorii reclamantei, respectiv bunicii acesteia. Astfel, imobilul construcție a fost dobândit în baza actului de donație autentificat sub nr._/1944 la Tribunalul I. de M. M. (apartamentul B din Corpul III și dependințe situat la nr. poștal 40) iar terenul în indiviziune cu M. Jean, M. C. și M. N. (la momentul dobândirii în București, .. 40 și nr. 42). În baza actului de împărțeală transcris sub nr. 7648/1945 la Grefa Tribunalului I., Secția notariat aceștia au împărțit terenul aflat în indiviziune, autorului reclamantei revenindu-i construcția în suprafață de 125 mp și dependințe precum și suprafața de 795 mp teren (fila 38 dosar), întregul imobil primind numărul poștal 40. În baza procesului verbal nr. 476/1947, imobilul situat în .. 40 alcătuit din teren și construcție a fost înregistrat în evidențele fiscale pe numele bunicului reclamantei, M. M., până în anul 1963, când acesta a fost expropriat și construcția demolată, astfel cum reiese din adresa nr._/2011 emisă de Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 4.
Tribunalul a reținut că preluarea abuzivă a imobilului în proprietatea statului s-a făcut de la autorul reclamantei, în temeiul Decretului nr. 977/1962, nefiind încasate despăgubiri așa cum rezultă din adresa nr. 511/2011 emisă de S.C. AVL Berceni. Tribunalul a reținut că reclamanta A. A. C. este îndreptățită la măsuri reparatorii în calitate de moștenitoare a bunicului acesteia, de la care imobilul a fost preluat de către stat.
Tribunalul a reținut că reclamanta este moștenitorul legal în calitate de nepoată, aspect ce rezultă din cuprinsul certificatelor depuse la dosar. Astfel, în anul 1974 M. M. a decedat, moștenitoarea acestuia fiind soția supraviețuitoare, M. F. și V. E. E. în calitate de fiică (certificat de moștenitor nr. 17/2002). În urma decesului soției supraviețuitoare, unica moștenitoare a rămas mama reclamantei, V. E. E. (certificat de calitate de moștenitor nr. 25/2011).
Tribunalul a apreciat că reclamanta a făcut dovada proprietății precum și a calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a analizat cererea prin raportare la modalitatea concretă de reparație potrivit art. 16 din Legea nr. 165/2013.
Din înscrisurile existente la dosar coroborate cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reținut că imobilul construcție a fost demolat iar terenul identificat este ocupat în întregime de un . și utilitățile acestuia, spații verzi traversate de conducte de apă și canal, cabluri electrice și telefonice, neputând fi restituit în natură.
Tribunalul a constatat că, potrivit contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 277/02.02.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații reclamanta a cesionat cota de 25% din drepturile ce i se cuvin în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, drepturile aferente acestei cote fiind transmise convențional către S.C. R. G. Invest S.A. Prin urmare, a dispus acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 277/02.02.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații (A. A.-C. cota parte de 75% și S.C. R. G. Invest S.A. cota parte de 25%) constând în puncte pentru imobilul compus din teren în suprafață de 795 m.p. și suprafață construcție demolată 125 m.p., situat în București, .. 40, sector 5. Măsurile compensatorii sub formă de puncte vor fi acordate în condițiile art. 16, art. 21 alin. 6 și 7, respectiv capitolul III din Legea nr. 165/2013.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurentul pârât a arătat că, pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001; mai mult prin art. 32.1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Conform art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art.50 lit. b din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Recurentul pârât a arătat că, față de art. 4 al Legii nr. 165/2013, această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, respectiv, 16.05.2013.
Recurentul pârât a arătat că, din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent, se înțelege că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității învestite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat, potrivit legii. Prin notificarea formulată, reclamanta nu a solicitat acordarea de bunuri sau servicii în compensare.
Recurentul pârât a susținut, în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1650 lei, că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs prin care recurentul pârât a invocat acordarea unor noi termene unității deținătoare pentru soluționarea notificării, prin Legea nr. 165/2013, este neîntemeiat.
Prin notificarea transmisă cu nr. 131/25.01.2001 prin intermediul Biroului executorului judecătoresc T. G., autoarea reclamantei a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .. 40-4.
Notificarea formulată de autoarea reclamantei nu a fost soluționată.
În această situație, instanța de fond a fost sesizată cu o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei notificări formulate în condițiile Legii nr. 10/2001.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la soluționarea pe fond a notificării. Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În consecință, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
Astfel, în conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții unite, asupra recursului în interesul legii, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Curtea constată că, în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere și faptul că, de la data depunerii notificării de către autoarea reclamantei au trecut 13 ani, fără ca pârâtul să se fi pronunțat asupra acestei notificări, Curtea constată că pârâtul a manifestat un refuz de a-și îndeplini obligația legală de a soluționa notificarea.
În această situație, având în vedere și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, menționată mai sus, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la soluționarea notificării pe fond și a administrat probe pentru stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită și stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite acesteia.
În acest context, stabilirea prin Legea nr. 165/2013 a unor termene în procedura administrativă nu poate conduce la concluzia prematurității cererii de soluționare a notificării. Astfel, scopul legii este urgentarea finalizării procedurilor de restituire, nu amânarea acestora.
Pentru a putea fi exercitat, dreptul dedus judecății trebuie să fie actual, să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive. Numai în cazul în care dreptul nu este actual, lipsa acestei condiții de exercitare a acțiunii poate fi invocată prin intermediul excepției de prematuritate.
Astfel, dreptul trebuie să îndeplinească toate cerințele de validitate la momentul sesizării instanței. În cauză, notificarea formulată în anul 2001 trebuia soluționată în termenul de 60 de zile menționat mai sus. După acest moment, dreptul reclamantei de a-i fi soluționată notificarea este actual. Acest caracter al dreptului, îndeplinit în anul 2001, nu poate fi anulat prin instituirea unor noi termene în procedura administrativă la 13 ani după momentul la care notificarea trebuia soluționată iar dreptul invocat în acest sens de reclamantă era actual.
Nu se poate considera că, în cazul nefinalizării procedurii administrative la 13 ani după înregistrarea notificării, instanța de judecată nu ar putea să soluționeze fondul notificării, stabilind calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și administrând probele necesare pentru a stabili măsurile reparatorii cuvenite acestuia, întrucât acest fapt ar încălca dreptul de acces la instanță, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a art. 274 din codul de procedură civilă este de asemenea nefondat, întrucât partea care a căzut în pretenții în faza judecății în primă instanță este recurentul pârât, situație în care instanța a reținut în mod corect culpa procesuală a acestuia și l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. În cauză, acțiunea îndreptată împotriva pârâtului a fost admisă, situație în care în mod corect a reținut prima instanță culpa procesuală a acestuia, în condițiile în care pârâtul este partea căzută în pretenții. Culpa sa procesuală ar fi fost exclusă în cazul în care ar fi recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, declarând la primul termen că nu se opune la admiterea acțiunii, situație în care instanța nu ar fi putut să îl oblige la plata cheltuielilor de judecată față de prevederile art. 275 din Codul de procedură civilă conform cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Totuși, și în cazul recunoașterii pretențiilor la prima zi de înfățișare, nu este exclusă culpa procesuală în cazul în care pârâtul a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, situație existentă în speță, pârâtul nerespectând termenul legal de soluționare a notificării în procedura administrativă.
Motivele de recurs referitoare la acordarea unor bunuri sau servicii în compensare nu pot fi reținute, acestea fiind străine cauzei, în prezentul proces nepunându-se problema acordării unor bunuri în compensare. Astfel, prin acțiunea formulată în prezenta cauză, reclamanta nu a solicitat acordarea unor bunuri sau servicii în compensare situație în care o astfel de măsură nu a format obiectul prezentului proces.
Reținând că motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1388/09.07.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1388/09.07.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu intimații reclamanți A. A. C. și S.C. R. G. Invest S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC – 2 ex
06.10.2014
Jud. apel M. I. L.
D. I. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
