Legea 10/2001. Decizia nr. 137/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 137/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 137/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.137 R
Ședința publică din data de 23.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul reclamant M. M., de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de recurentul intervenient M. G. A. împotriva sentinței civile nr.752/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata intervenientă P. G. (fostă M.), cauza având, va obiect, „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.01.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 27.07.2011 sub nr._, urmare a casarii cu trimitere spre rejudecare, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primarul General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la emiterea deciziei motivata de restituire in natura sau acordare de despagubiri pentru imobilul care face obiectul notificarii nr 3749/19.12.2001.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 19.l2.2ool prin Notificarea cu nr. 3479/19.12.2ool a solicitat echivalentul în bani a terenului în suprafață de 2ooo m.p. situat în București, ..n. sector 1, ulterior, aflând că suprafața de teren menționată era liberă de construcții. Conform actului de vânzare-cumpărare nr. 5594/11.o3.192o suprafața totală de teren cumpărată de către autorii reclamantului era de 7500 m.p, de la data la care terenul a fost expropriat conform Decretului 44o/22.12.1984 și până în prezent nefiind edificată nici un fel de construcție pe acest teren. Reclamantul a arătat că notificarea nu a fost soluțipnată, invocând decizia nr.IX din 20.03.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin sentinta civila nr 1563/26.11.2010 pronuntata de Tribunalul B.-Sectia a V-a civila in dosar civil nr_, a fost admisa in parte actiunea si obligat paratul sa emita dispozitie de restituire in echivalent pentru terenul in litigiu in suprafata de 621 mp.
Prin decizia civila nr 206R/12.05.2011 pronuntata de Curtea de Apel B. a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a recurentei P. G. si respins, ca atare recursul promovat de aceasta si admise recursurile promovate atat de reclamant cat si de parat, casata sentinta civila nr 1536/26.11.2010 si trimisa cauza spre rejudecare.
Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut, in esenta faptul ca nu este pe deplin lamurita situatia imobilului preluat de stat din patrimoniul autoarei reclamantului, Decretul nr 440/1984 cuprinzand doua suprafete de teren insumand 621 mp, in timp ce notificarea vizeaza suprafata de 2000 mp, iar expertiza efectuata in cauza a identificat un teren de 7510,82 mp.
Astfel, cauza a fost din nou inregistrata pe rolul Tribunalul B. sub nr_ .
La data de 17.09.2012, P. (fosta M.) a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand obligarea paratului la solutionarea notificarii nr 2490/2001. De asemenea, M. G. A. a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand obligarea paratului sa emita dispozitie de restituire in natura ori prin echivalent in favoarea sa. Cererile au fost admise in principiu, in temeiul art 49 C.proc.civ la termenul de judecata din data de 15.02.2013.
Prin sentința civilă nr. 752/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a respins acțiunea precizata formulată de reclamantul M. M., in contradictoriu cu paratul M. B. prin Primarul General, ca neintemeiata, s-a admis cererea de interventie in interes propriu precizata de intervenienta Paluteanu (fosta M.) G., in contradictoriu cu paratul M. B. prin Primarul General, s-a constatat că intervenienta Paluteanu (fosta M.) G. are calitate de persoana îndreptățita la restituire prin echivalent a imobilului situat în București, ., sector 1, format din teren în suprafața de 355 m.p, astfel cum a format obiectul notificarii nr 2490/14.11.2001 și s-a respins cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul M. G. A., ca neintemeiata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin chitanta de mana incheiata la data de 18.08.1977, numitii M. I., M. M., M. G., Radoncea M. si Radoncea M. au dobandit dreptul de proprietate asupra unei cote din terenul in suprafata totala de 2000 mp situat in ..N. de la vanzatoarea Andrut F.. Operatiunea juridica este intarita prin dispozitiile testamentului autentificat sub nr. 4532/19.08.1977 de notariatul de Stat, in baza carora testatoarea Andrut F. dispune asupra intregii sale averi mobile si imobile, in mod egal si in indiviziune celor doi copii Radoncea M. si Radoncea M. si nepotilor de frate M. I., reclamantul M. M., intervenienta principala M. G.. Autoarea Andrut F. a dobandit, la randul sau terenul in litigiu prin succesiune, de la mama sa Radoncea S., potrivit certificatului de mostenitor nr.10/1967. La randul sau Radoncea S. a mostenit terenul de la C. I., potrivit certificatului de mostenitor nr.82/1957. C. I. a dobandit proprietatea asupra imobilului prin actul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 5594/1920 de Tribunalul I., Sectia Notariat.
La nivelul anului 1983, Andrut F. era inscrisa cu drept de proprietate si asupra imobilului aflat in . format din teren in suprafata de 355 mp si o constructie in suprafata totala de 83,73 mp, dupa cum a rezultt din fisa tehnica a imobilului. Iar, cu privire la imobilul din .), la nivelul aceluiasi an, Andrut F. era mentionata cu un drept de proprietate asupra unui teren de 266 mp si o constructie de 20,25 mp.
Potrivit mentiunilor certificatului de deces existent la fila 86 din dosar, autoarea Andrut F. a decedat la data de 24.09.1986.
Nepotul de frate M. I. (cunoscut si sub prenumele I.) mentionat in cuprinsul testamentului a decedat la data de 12.10.1997, lasand ca descendent pe intervenientul principal M. G. A., astfel cum rezulta din certificatul de nastere si declaratia de notorietate existente la filele 36-37, dosar nr_ .
In ceea ce o priveste pe intervenienta principala, in urma casatoriei cu P. A., dobandeste numele acestuia.
Prin Decretul nr. 440/1984, pozitia 385, Andrut F. a fost expropriata de imobilul situat in ., format din teren in suprafata de 266 mp si constructie in suprafata de 21,75 mp. Iar, la pozitia nr 168 al aceluiasi act de expropriere, Andrut F. este mentionata cu imobilul din . format din teren in suprafata de 355 mp si constructie in suprafata de 83,73 mp.
La data de 19.12.2001, prin intermediul B. Casagranda S. A., reclamantul a formulat notificarea nr 3479/2001, solicitand restituirea prin echivalent a imobilului teren in suprafata de 2000 mp situat in B. .>
Intervenientul principal M. G. A. nu a formulat notificare.
Cu privire la actiunea principala, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia. F. inraurire asupra solutiei pronuntate, instanta a subliniat totusi imprejurarea ca notificarea nr 3479/2001 vizeaza o suprafata de teren de 2000 mp, desi nici actul initial de proprietate nu a mentionat aceasta intindere si nici celelalte inscrisuri atasate la dosar. Astfel, testamentul autentificat sub nr 4532/19.08.1977 nu face nicio mentiune privind acest imobil. Chitanta de mana incheiata la data de 18.08.1977 are ca obiect o cota parte din terenul in suprafata totala de 2000 mp. Fisa tehnica a imobilului o mentiona pe autoarea Andrut F. cu o suprafata de teren de 266 mp, la nivelul anului 1983, aceeasi intindere a terenului fiind inscrisa si in actul de expropriere din 1984. In atare conditii, s-a atras atentia reclamantului asupra prevederilor art 24 alin 1 L 10/2001.
Cu toate acestea, determinant in pronuntarea hotararii de respingere a actiunii principale este continutul dispozitiei nr_/29.10.2012 emise de Primaria Municipiului B. prin care este respinsa notificarea nr 3479/19.12.2001 formulata de reclamantul M. M. privind restituirea imobilului teren in suprafata de 2000 mp situat in B. Campul Varsani FN, ca nedovedita. Prezentul tribunal a fost investit cu o cerere avand ca obiect obligarea paratului sa emita dispozitie pentru solutionarea notificarii. Or, petitul cererii nu mai este actual, dat fiind ca notificarea a fost solutionata. Faptul ca reclamantul nu este multumit de solutia pronuntata in procedura administrativa, de respingere a notificarii, trebuia invocat in calea speciala pe care legiuitorul i-a acordat-o, respectiv contestatie impotriva dispozitiei, in temeiul art 26 alin 3 L 10/2001. Cum judecatorul este tinut, in temeiul art 129 alin 6 C.proc.civ, de limitele investirii sale prin cererea de chemare in judecata, iar reclamantul nu a inteles sa isi modifice obiectul actiunii, in conformitate cu prevederile art 132 alin 1 C.proc.civ, tribunalul a constatat ca reclamantului i s-a solutionat notificarea in procedura administrativa, iar prezenta cerere este lipsita de temei legal.
Cu referire la cererea de interventie formulata de P. G., tribunalul a retinut temeinicia acesteia. Astfel, prin cererea de interventie admisa in principiu la termenul de judecata din data de 15.02.2013, intervenienta a solicitat solutionarea notificarii nr 2490/2001.
Potrivit art 3 alin 1 lit a L 10/2001, prima cerinta in analiza admisibilitatii vizeaza calitatea de persoana indreptatita, care in lumina textului citat inseamna ca petentul sa faca dovada, atat in cadrul procedurii administrative cat si in cea judiciara, ca la data preluarii era proprietar sau mostenitor al proprietarului imobilului preluat abuziv. In cauza de fata, intervenienta a facut aceasta proba. Astfel, din continutul testamentului autentificat sub nr 4532/19.08.1977 de Notariatul de Stat, intervenientei i se recunoaste calitatea de mostenitor testamentar al autoarei Andrut F.. P. G. a formulat notificarea nr 2490/2001 solicitand restituirea prin echivalent a imobilului teren in suprafata de 2000 mp situat in B. .. In temeiul art 4 alin 4 L 10/2001, in cazul in care unii dintre mostenitorii legali sau testamentari nu urmeaza procedura speciala, de intinderea cotelor lor va profita mostenitorul care a inteles sa formuleze notificare in termenul legal. Asadar, desi potrivit celor inscrisurilor enuntate mai sus, calitatea de mostenitor a fost recunoscuta si altor persoane, in ceea ce priveste imobilul din ., intrucat doar intervenienta a formulat notificare, numai acesta va avea calitate de persoana indreptatita.
Tribunalul a avut in vedere dispozitiile obligatorii ale Deciziei nr XX/19.03.2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit cu care instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond actiunea persoanei indreptatite o data cu examinarea caii de atac exercitate impotriva dispozitiei de respingere a notificarii.
Potrivit art 7 alin 1 L 10/2001, in principiu, imobilele preluate abuziv se restituie in natura. Insa, in speta dedusa judecatii, restituirea in natura asupra imobilului nu este posibila, intervenienta solicitand masuri de reparatie prin echivalent. Cu privire la intinderea dreptului de proprietate, tribunalul a remarcat faptul ca si intervenienta a solicitat un imobil teren in suprafata de 2000 mp, in pofida faptului ca din actele dosarului rezulta o cu totul alta suprafata. Fisa tehnica a imobilului o mentiona pe autoarea Andrut F. cu o suprafata de teren de 355 mp, la nivelul anului 1983, aceeasi intindere a terenului fiind inscrisa si in actul de expropriere din 1984. Or, asa cum s-a invederat mai sus, in temeiul art 24 alin 1 L 10/2001, in cazul in care nu exista probe contrare, existenta si intinderea dreptului de proprietate sunt cele recunoscute in actul de expropriere, in speta fiind vorba despre o suprafata de 355 mp. Prin urmare, vazand prevederile art 10 alin 9 L 10/2001, Tribunalul a dispus restituirea imobilului format din teren in suprafata de 355 mp situat in ., prin echivalent.
In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de M. G. A., tribunalul a constatat netemeinicia acesteia intrucat, asa cum s-a expus mai sus, intervenientul nu a inteles sa formuleze notificare in temeiul L 10/2001. Cu toate acestea, investeste instanta de judecata cu o actiune solicitand obligarea paratului sa emita dispozitie de restituire a imobilului care a facut obiectul chitantei de mana incheiata in data de 18.08.1976, respectiv terenul din . ca unitatea detinatoare sa poata emite o decizie/dispozitie de restituire a unui imobil care intra in sfera de incidenta a L 10/2001, persoana care se pretinde indreptatita avea obligatia sa formuleze notificare, conform art 22 L 10/2001. In concluzie, cata vreme legiuitorul a instituit o cale de urmat in vederea redobandirii dreptului de proprietate asupra imobilelor care intra in domeniul de referinta al L 10/2001, dar mai ales un termen in interiorul caruia se face solicitarea transpusa . unitatii detinatoare, nerespectarea normelor imperative ale legii nu poate fi acoperita printr-o eventuala cerere de chemare in judecata.
Cu referire la contractul de cesiune autentificat sub nr 170/22.02.2013, respectiv contractul de cesiune autentificat sub nr 171/22.02.2013, tribunalul a retinut ca operatiunea juridica transpusa in cuprinsul acestor acte juridice nu justifica admiterea cererilor formulate in prezenta cauze, manifestarea de vointa a partilor netinand loc de nerespectare culpabila a prevederilor imperative ale L 10/2001. . celor doua contracte autentificate, notificatorii P. G. si M. M. cedeaza cate o treime din drepturile asupra notificarii nr 2490/2001, respectiv notificarea nr 3479/2001 catre celelalte parti, in mod egal. F. a relua discutiile anterioare privind modalitatea de solutionare a notificarii nr 3479/2001 si intinderea dreptului de proprietate, tribunalul a opinat ca obligatiile asumate de cei doi cedenti nu raspund cerintei legii de a dovedi calitatea de proprietari ori mostenitori ai acestora in persoana cesionarilor la momentul preluarii abuzive. Obiectul celor doua contracte de cesiune invocate il reprezinta transmiterea dreptului asupra masurilor reparatorii, insa acesta nu era inca nascut in patrimoniul cedentilor la momentul incheierii actului juridic.
Contractele de cesiune nu conferă cesionarilor calitatea de proprietari asupra imobilelor în litigiu, întrucât cesiunea, așa cum este definită de Codul civil, nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate. Aceste contracte de cesiune au efecte, cel mult, în ceea ce privește un eventual drept de creanță asupra imobilelor ce constituie obiectul cesiunii, dar nu ține loc de titlu de proprietate asupra terenurilor. Prin contractele de cesiune, cesionarii au dobândit cate o cota de 1/3 din drepturile deținute de cedenti, în calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar al celor doua imobile în litigiu întrucât contractul de cesiune este translativ de drepturi, având deci ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane, cesiunea producând, pe de altă parte, efectele actelor juridice care se realizează prin intermediul ei. În speță, însă, este de necontestat că cesionarii au dobândit prin cesiune doar vocația valorificării dreptului de persoane îndreptățite la restituire conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a notificărilor formulate în acest scop de cedenti – calitatea lor de mostenitori ai titularilor dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii respective. Dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul autorilor cedentilor nu este garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, principiul în acest domeniu, astfel cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene, fiind acela că „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (Decizia X., Y., Z. împotriva Germaniei din 4 octombrie 1977).
În același context, instanța europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire”, oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o „speranță legitimă”, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea în cauza Kopecky contra Slovaciei din 28 septembrie 2004). În același sens, în cauza Brezny și Brezny contra Slovaciei din 4 martie 1996, în care s-a invocat lipsirea de proprietate în condiții contrare art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât statul refuzase să restituie proprietățile confiscate în 1973 și 1976 din cauza neîndeplinirii uneia dintre condițiile impuse de legea națională pentru a putea beneficia de restituire, Comisia a declarat că procedura contestată de reclamanți nu se referă la „bunuri existente” și că aceștia acționau numai ca solicitanți, sperând că li se vor restitui bunurile confiscate, dar fără a demonstra „că sunt titularii vreunui drept de a obține repararea prejudiciului”.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul reclamant M. M., recurentul pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și recurentul intervenient M. G. A..
În motivarea recursului declarat de recurentul M. M., acesta a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală, prezentând contradicții în chiar cuprinsul motivării întrucât, în timp ce pentru reclamantul M. M. instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu argumentul că pe parcursul soluționării cauzei a fost emisă dispoziția nr._/29.10.2012 emisă de P.M.B prin care a fost respinsă notificarea nr. 3479/2001 formulată de reclamant, pentru imobilul teren în suprafață de 2000 m.p situat în București, Câmpul Vârșani f.n., pentru intervenienta în interes propriu P. G., a fost admisă cererea formulată de aceasta referitor la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul în suprafață de 355 m.p. situat în ., solicitat prin notificarea nr. 2490/2001.
Făcând trimitere la dispozițiile deciziei nr. XX/2007 în ceea ce o privește pe intervenientă, instanța se contrazice în cuprinsul motivării respingerii cererii formulate de reclamant cu propriile argumente, întrucât potrivit deciziei menționate instanțele sunt competente să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite în toate situațiile de refuz nejustificat al unității deținătoare, fără a se face distincție dacă prin notificare s-ar fi solicitat măsuri reparatorii prin echivalent sau restituire în natură.
Reclamantul a arătat că a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, cu mențiunea că el singur a fost cel care a formulat notificarea nr. 3479/2001 pentru terenul dobândit de autorii săi.
Instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, încălcând dispozițiile instanței de casare, care, prin decizia civilă nr. 206 R din 12.05.2011 a admis recursurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 1536/12.11.2010 și a trimis cauza spre rejudecare doar pentru faptul că, în opinia instanței de casare, nu a fost pe deplin lămurită situația imobilului preluat de stat din patrimoniul autoarei reclamantului. Prin urmare, dispozițiile instanței de casare vizau doar verificarea acestui aspect, fiind dovedită pe deplin calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.
Recurentul – reclamant a arătat că instanța de fond trebuia să administreze probe doar cu privire la lămurirea situației imobilului preluat de stat din patrimoniul autoarei reclamantului și a evocat înscrisurile care în opinia acestuia lămuresc situația juridică a imobilului.
Recurentul – reclamant a arătat că sentința este nelegală, neavând nici o relevanță împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei în rejudecare s-a emis dispoziția prin care s-a respins notificarea din moment ce era inițiată deja o procedură judiciară acreditată și de decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ, căreia instanța ar fi trebuit să-i dea eficiență.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat de recurentul intervenient în interes propriu M. G. A., acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele:
Recurentul a devenit proprietar în baza actului de vânzare – cumpărare sub semnătură privată încheiat la 18.08.1976 de către vânzătoarea A. F., actul inițial de proprietate referitor la teren fiind contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5594 din 11.03.1920 al Tribunalului I. Secția Notariat, transcris sub nr. 2454/1920.
În baza contractelor de cesiune autentice se transmit în cotele stabilite de către părți toate drepturile ce decurg din notificări asupra imobilelor care formează obiectul notificărilor, astfel încât în mod nelegal instanța de fond nu a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurent.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenient.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 – 316 Cod procedură civilă, 49-55 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, art. 6 paragraful 1 din CEDO.
În motivarea recursului declarat de recurentul M. București prin Primarul General, acesta a arătat că potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordarea măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi.
Conform art. 1 alin, 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul – reclamant M. M., Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Recurentul – reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului să emită dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, ca urmare a formulării notificării nr. 3479 din 19.12.2001.
Pe parcursul procesului, notificarea formulată de reclamant a fost respinsă de unitatea deținătoare ca nedovedită, în acest sens fiind emisă dispoziția nr._ din 29.10.2012.
Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, în mod corect a constatat prima instanță că acesta nu mai este actual, solicitarea formulată de reclamant rămânând practic fără obiect, în condițiile în care notificarea a fost soluționată de unitatea deținătoare.
După emiterea dispoziției prin care notificarea a fost soluționată, recurentul – reclamant, care a beneficiat de asistență juridică în cauză, nu și-a precizat acțiunea formulată în sensul că înțelege să formuleze o contestație împotriva dispoziției emise, conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, respectând limitele investirii și principiul disponibilității consacrat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, prima instanță a soluționat în mod corect cererea de chemare în judecată constatând că se impune respingerea acesteia ca urmare a emiterii dispoziției de către unitatea deținătoare în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Critica recurentului–reclamant în sensul că hotărârea este contradictorie, deoarece, deși cererea sa a fost respinsă, cererea formulată de intervenienta P. G. a fost admisă, este nefondată, deoarece cererile formulate de părți vizau soluționarea a două notificări diferite, fiecare având un regim juridic distinct.
Invocarea deciziei dată în interesul legii nr. XX/2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu justifică admiterea cererii, dat fiind că această decizie vizează posibilitatea soluționării de către instanța de judecată a acțiunii persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare, de a răspunde la notificarea părții interesate.
Or, în condițiile în care pe parcursul procesului notificarea a fost soluționată, cererea de chemare în judecată nu își mai poate găsi fundament în decizia invocată.
Critica recurentului reclamant referitoare la faptul că nu a fost respectată decizia de casare, este nefondată, respingerea cererii prin sentința recurată fiind justificată de modificarea situației de fapt la care s-a raportat instanța de recurs în primul ciclu procesual.
Având în vedere că notificarea a fost soluționată de unitatea deținătoare, iar obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată, nu se mai impunea efectuarea de probe în cauză pentru lămurirea situației juridice a terenului.
Asemenea probe puteau fi efectuate doar în cadrul unei contestații împotriva deciziei emise de unitatea deținătoare, întemeiate pe art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, cerere cu care însă instanța de față nu a fost învestită.
Din perspectiva celor arătate mai sus, Curtea nu va analiza susținerile formulate de recurentul–reclamant cu privire la dovedirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant M. M..
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul intervenient în interes propriu M. G. A., Curtea constată că acesta este nefundat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul – intervenient nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel că nu putea pretinde să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită în virtutea acestei legi.
În ceea ce privește contractele de cesiune încheiate cu reclamantul M. M. și cu intervenienta P. G., Curtea constată că prin acestea intervenientului i-au fost cesionate cu titlu gratuit câte o cotă de 1/3 din drepturile cuvenite cedenților în calitate de titulari ai notificărilor nr. 2490/14.11.2001, respectiv 3479 din 19.12.2001.
În mod corect a constatat prima instanță că existența contractelor de cesiune menționate nu justifică pretențiile formulate de recurentul intervenient, în condițiile în care dreptul transmis prin aceste contracte nu era încă născut în patrimoniul cedenților la momentul încheierii actului juridic.
Abia prin hotărârea judecătorească de față s-a stabilit calitatea intervenientei P. G. de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent a terenului ce a făcut obiectul notificării nr. 2490 din 14.11.2001.
Prin urmare, deși valabil încheiat, contractul de cesiune cu privire la dreptul ce a format obiectul acestei notificări, își va produce efectele între părți doar după momentul la care va lua naștere dreptul cesionat, respectiv rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
O asemenea concluzie nu este valabilă însă în cauza de față cu privire la cesiunea vizând drepturile decurgând din notificarea nr. 3479/2001, deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, cererea principală formulată de reclamant a fost respinsă, fiind emisă de către unitatea deținătoare dispoziție de respingere a notificării.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul – intervenient.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul – pârât M. București, prin Primarul General, acesta a criticat hotărârea recurată în privința admiterii cererii de intervenție formulată de intervenienta P. G., susținând că potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiileTitlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi, ci urmează să emită dispoziția în sensul art. 1 alin. 2 din Legea 165/2013, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Curtea constată că, într-adevăr, după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, a fost adoptată Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 278/17.05.2013.
Legea 165/2013, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/18.12.2013 prevede la art. 1 alin. 2 că „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatori în echivalent care se pot acorda sunt: compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001…, precum și măsura compensării prin puncte prevăzută în Capitolul III”.
Potrivit art.16 cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
Conform art.18 (3) din lege, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Articolul 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Potrivit art. 4, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, Legea 165/2013 se aplică și procesului de față, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în natură urmează a se face în procedura prevăzută de Legea 165/2013.
Curtea apreciază însă că schimbarea titulaturii instituțiilor competente și modificarea reglementării procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii reprezintă doar aspecte formale și nu justifică modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, înainte de apariția Legii 165/2013, chiar dacă această lege produce efecte juridice în sensul arătat.
În limitele criticilor formulate de recurentul pârât și cu precizările arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul pârât, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant M. M., de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de recurentul intervenient M. G. A., împotriva sentinței civile nr.752/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata intervenientă P. G. (fostă M.).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I/2 ex.
Jud. fond: C. L. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 96/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 92/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
