Revendicare imobiliară. Decizia nr. 276/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 276/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.276
Ședința publică de la 20.02.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta intervenientă P. F., împotriva deciziei civile nr. 7 din 01.02.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. și cu intimatul pârât P. I..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 13.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.02.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr.8478/2005, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. N., solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 3558 m.p. teren acaparat fără drept din proprietatea sa în suprafață totală de 1,28 ha, solicitând și grănițuirea suprafețelor și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că, la data de 4.11.2004, a cumpărat terenul în suprafață de 1,28 ha prin contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.3317 și nr.3318, iar ulterior a constatat că vecinul său, P. N. i-a acaparat circa 6 m.l. din terenul proprietatea sa, pe întreaga lungime de 593 m.l. S-a adresat Primăriei comunei Frătești care, la data de 14.11.2005, a efectuat măsurarea terenului în litigiu, încheindu-se procesul-verbal nr.5267/2005. Ulterior l-a notificat pe pârât prin executor judecătoresc, însă acesta nu a dat curs solicitării sale.
Prin sentința civilă nr.6439/2008, Judecătoria G. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții P. N. și P. F., a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul cu suprafața de 3499,70 mp delimitat conform lucrării de expertiză, a respins cererea reclamantului privind grănițuirea proprietăților învecinate și cererea de intervenție formulată de P. F..
Pentru a hotărî astfel instanța fondului a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit proprietatea imobilului teren arabil cu suprafața de 6400 mp amplasat în extravilanul localității Frătești, județul G., tarlaua 84, prin contract de vânzare-cumpărare încheiat sub nr.3318/2004 de Biroul notarului C. V., în baza titlului de proprietate nr._/1994.
Prin sentința civilă nr.688/2006 pronunțată de Judecătoria G., terenul cu suprafața de 3500 mp înscris în TP nr._/1993 a fost atribuit intervenientei.
Din raportul de expertiză s-a reținut că terenul în litigiu cu suprafața de 3500 mp este în posesia pârâtului și se identifică cu terenul înscris în titlul reclamantului, că intervenienta deține suprafața de 5400 mp în tarlalele 10,51,85 și 111, corespunzător terenului ce îi revine pârâtului.
Împotriva hotărârii au declarat recurs părțile criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Calea de atac a fost calificată în raport de capătul principal de cerere, stabilirea liniei de hotar între proprietățile învecinate, ale reclamantului și pârâtului.
Reclamantul a susținut în motivarea căii de atac că instanța fondului nu a dezlegat capătul principal de cerere în mod nejustificat și în raport de dispozițiile deciziei civile nr.202/2007 pronunțată de Tribunalul G., situație ce nu stinge litigiul dintre părți.
Pârâtul și intervenienta au criticat hotărârea pentru aprecierea eronată a dovezilor din care reiese că terenul aflat în posesiunea pârâtului nu se identifică cu terenul înscris în titlul reclamantului, pentru soluționarea greșită a cererii de intervenției în interes propriu, calificată eronat drept intervenție accesorie, chiar în atare situație fiind întemeiată pretenția dreptului pârâtului, soț al intervenientei, de a folosi bunul proprietatea acesteia.
S-au încuviințat în cauză dovezi cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Din raportul de expertiză efectuat în calea de atac a rezultat că intervenienta - apelantă deține suprafețele de 3500 mp, conform sentinței civile pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr.851/2006, provenind din TP nr._/1993, 9400 mp în baza TP nr._/1993 și a actului de partaj voluntar nr.1003/1997 și 5100 mp în baza sentinței civile nr.2895/2003 și a TP nr._/2002. În concluzie, terenul ce se cuvine intervenientei nu se regăsește în tarlaua 84, potrivit și cu măsurile de punere în posesie.
Prin decizia civilă nr.7/01.02.2013, Tribunalul G. a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul P. N. și intervenienta P. F. și a admis apelul declarat de reclamantul M. A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CD, astfel cum reiese din lucrarea de expertiză întocmită de expertul G. G., astfel încât revine apelantului - reclamant terenul de 12.800 mp învecinat cu Mălăieru D. - la Nord și P. A. - la Sud; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a pretins de la pârât proprietatea și posesia terenului dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3318/2004 de la Coscai M., în baza sentinței civile nr.1070/1996 pronunțată de Judecătoria G., hotărâre prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului înscris în TP nr._/1994, revenind vânzătorului 6400 mp teren arabil în tarlaua 84, învecinat cu pârâtul pe latura de sud.
Pârâtul a opus reclamantului sentința civilă nr.2895/2003 pronunțată de Judecătoria G., certificatul de moștenitor nr._ și TP nr._/1993 prin care justifică proprietatea terenului cu suprafața totală de 1,80 ha.
Prin sentința civilă nr.2895/2003, Judecătoria G. a dispus partajul imobilelor înscrise în TP nr._/2002, revenind pârâtului-apelant suprafața de 5100 mp în tarlaua 51, . drumurile și Bobircă I..
În certificatul de moștenitor suplimentar nr.22/2006 se menționează că în succesiunea lui Bobircă A. intră și suprafața de 9400 mp teren în extravilan, în cotă de ½, în tarlaua 10/51, teren ce revine intervenientei, conform învoielii moștenitorilor, cu precizarea că în anul 2006 terenul se afla în administrarea unei asociații agricole și a fost dobândit prin TP nr._/1993.
Potrivit cu TP nr._/1993, pe numele moștenitorilor lui Bobircă M. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 3,06 ha teren arabil în extravilan, aflat în perimetrul asociației agricole Remuș.
Lucrările de expertiză efectuate evidențiază faptul că întreg terenul înscris în titlul reclamantului se identifică în tarlaua 84, . ce i-au revenit intervenientei prin actele de partaj succesoral se identifică în tarlalele 10 și 51, așa încât suprafața de teren în litigiu nu are legătură cu amplasamentele înscrise în titlurile opuse de pârât.
Raportat la dovezile din care reiese că posesiunea terenului în litigiu de către pârât nu are justificare legitimă, tribunalul a apreciat că instanța fondului a dezlegat corect capătul de cerere privind revendicarea, apelul declarat de pârât și intervenientă nefiind fondat.
Cât privește dezlegarea dată capătului de cerere principal, instanța de apel a apreciat că cererea nu poate fi primită întrucât pârâtul nu este proprietarul terenului învecinat ori, potrivit cu prevederile art.584 Cod civil, cu mențiunile înscrise în sentința civilă nr.1070/1996 și cu situația de fapt, reiese calitatea de „vecin” a pârâtului, în sensul prevăzut de art.584 Cod civil, nestabilirea liniei de hotar fiind de natură să perpetueze neînțelegerile între părți și să nu lămurească întocmai limitele proprietății reclamantului așa cum are interesul a i se reglementa exercițiul posesiunii.
Cât privește cererea de intervenție, întrucât înseși intervenienta tinde a justifica posesiunea ca fiind legitimă în acord cu titlurile pe care le opune și din care reiese că parte din întregul identificat în tarlalele 10, 51, 85, 96, 111 a revenit intervenientei prin învoieli de partaj și că aceasta pretinde suprapunerea amplasamentului cuvenit în baza sentinței civile nr.2895/2003 și a TP nr._/2002, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța fondului a calificat-o ca fiind făcută în sprijinul apărării posesiei pârâtului, potrivit și cu constatările din lucrările de expertiză în sensul că acest din urmă amplasament nu are legătură cu amplasamentul ce ar reveni intervenientei, astfel că a considerat că în mod corect cererea a fost respinsă.
Astfel, s-a apreciat ca relevant pentru soluționarea cauzei amplasamentul terenului cu suprafața de 5100 mp în tarlaua 51, învecinat cu drumurile și Bobircă E., Bobircă I., amplasamentul terenului cu suprafața de 9400 mp, tarlaua 10/51, înscris într-o asociație agricolă și amplasamentul terenului de 3500 mp înscris în TP_/1993 în solele 10, 51, 85, 96, 111 înscris în asociație agricolă, cele din urmă două amplasamente fiind deținute de pârât pe simplul considerent că se suprapun cu amplasamentele din registrele agricole la data cooperativizării dar fără a se regăsi în tabelele întocmite de comisia locală cu prilejul punerii în posesie.
Mai mult, în calea de atac, Primăria comunei Frătești a comunicat că amplasamentele înscrise în titlurile opuse de pârât și intervenientă au fost repartizate în tarlalele 85, 6 și 3 astfel încât în vecinătatea terenului reclamantului se regăsește numai suprafața de 3.500 mp ce i-a revenit intervenientei potrivit TP nr._/1993.
Pentru considerentele de mai sus, constatând întemeiată critica formulată de reclamant în ce privește soluționarea cererii de grănițuire, luând act de concluziile raportului de expertiză întocmit în calea de atac și apreciind nefondate criticile formulate de pârât și intervenientă, tribunalul a schimbat în parte hotărârea în sensul că a stabilit linia de hotar, astfel încât să se respecte întinderea proprietății dovedită de reclamant și a respins apelul declarat de pârât și intervenientă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intervenienta P. F., invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivare, recurenta intervenientă a susținut că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat revendicarea suprafeței de 3500 m.p. teren, pe care a cumpărat-o conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul C. V., în anul 2004.
Recurenta a dobândit terenul de 3.500 m.p. de la tatăl ei, Bobircă M., conform titlului de proprietate nr._/2009, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.688/2006 pronunțată de Judecătoria G..
Reclamantul a dobândit în anul 2004 un teren de 3.500 m.p. de la Cascai M., care deține acest teren conform titlului de proprietate din 1994.
Recurenta a arătat că terenurile ce aparțineau tatălui său, Bobircă M., s-au învecinat cu terenurile ce au aparținut numitei Cascai M., iar probleme au apărut din momentul în care reclamantul a cumpărat o suprafață de teren de la numita Cascai M.. Anterior cumpărării acestui teren, reclamantul l-a muncit în arendă, fără a se crea vreun conflict.
Recurenta intervenientă a susținut că Tribunalul G. nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză și a atribuit reclamantului un teren pe care intervenienta l-a moștenit de la tatăl său.
Intimatul reclamant M. A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în principal, constatarea recursului ca fiind nul în temeiul dispoz.art.302 ind.1 C.proc.civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul a susținut că prin motivele de recurs, recurenta intervenientă încearcă să inducă în eroare instanța, în sensul că terenul în litigiu nu se identifică cu terenul cumpărat de reclamant, situație care a fost pe deplin clarificată, justificată, motivată și dovedită prin probele administrate în fazele anterioare de judecată, stabilind totodată în mod clar și indubitabil amplasamentul hotarului ce mărginește terenul proprietatea reclamantului, teren dobândit cu acte și expertize cadastrale ce nu pot fi contestate și care nu lasă loc de interpretări.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând motivele de recurs, dar și susținerea intimatei în cuprinsul întâmpinării în sensul că acestea nu cuprind motive de nelegalitate, ci doar de temeinicie, constată următoarele:
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în vreme ce, potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În calea de atac extraordinară a recursului, criticile recurentei nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată.
Caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, ce decurge din noua formulare a textului art.304 din Codul de procedură civilă, are în vedere tocmai faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (judecăți în fond) care au stabilit situația de fapt și au aplicat normele juridice incidente.
Controlul legalității hotărârii atacate cu recurs presupune verificarea hotărârii atacate din perspectiva incidenței dispozițiilor legale și pronunțarea respectivei hotărâri în acord cu aceste dispoziții. Cu alte cuvinte, orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, excede analizei instanței de recurs.
Potrivit acestor prevederi legale, declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.
Așa fiind, motivele recursului trebuie să se afle în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică a acesteia și tinzând la a proba nelegalitatea ei.
Pentru a fi analizată în recurs o situație de nelegalitate trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurenta a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Acesta este motivul pentru care, Curtea nu poate proceda la reaprecierea probelor administrate în cauză.
În speța de față, susținerile recurentei, cuprinse în cererea de recurs, sunt în sensul prezentării situației de fapt, recurenta arătând în baza căror acte deține terenul în litigiu, dar și intimatul reclamant, respectiv că anterior cumpărării de către intimatul reclamant a terenului de la numita Cascai M. nu au existat probleme de vecinătate cu vânzătoarea terenului către această parte. În cuprinsul cererii de recurs recurenta a susținut că probele administrate în legătură cu vecinătățile terenului cumpărat de intimatul reclamant nu au fost în mod corespunzător analizate.
Or, aceste aspecte care țin exclusiv de situația de fapt, nu se pot constitui în critici de legalitate relevante pentru instanța de control judiciar învestită cu soluționarea recursului.
Totodată, față de considerațiile expuse mai sus, legate de posibilitatea dată de lege instanței de recurs de a efectua un control al legalității hotărârii atacate și nu și al temeiniciei acesteia, Curtea constată că nu mai are posibilitatea de a reanaliza declarațiile martorilor audiați în fazele anterioare. Curtea are în vedere că recurenta nu a făcut o critică concretă de legalitate în ceea ce privește modul de soluționare a apelului, ci doar a subliniat că nu au fost corect analizate probele care în opinia sa stabileau în alt mod vecinătatea terenului cumpărat de intimatul reclamant și în raport de care s-a solicitat a se stabili limitele de hotar.
Ca urmare, Curtea constată, că, recurenta nu a încadrat în nicio dispoziție de drept recursul său, iar criticile dezvoltate nu pot fi încadrate în niciun motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură, acestea trimițând la analiza probelor din dosar, situație ce excede instanței de recurs, aceasta fiind chemată să analizeze cauza dedusă judecății doar prin prisma unor motive de nelegalitate. Or, analiza probatoriului administrat, așa cum s-a arătat mai sus, vizează temeinicia soluției instanței de apel, situație care nu este compatibilă cu calea de atac a recursului.
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, reținând neinvocarea vreunui motiv de ordine publică, Curtea, va constatat nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenta intervenientă P. F. împotriva deciziei civile nr.7/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul G., în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. și intimatul pârât P. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/05.03.2014
----------------------------------
T.G. – M.M.B.
- G.T.
Jud.G. – C.N.
| ← Anulare act. Decizia nr. 267/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 372/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
