Legea 10/2001. Decizia nr. 338/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 338/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.338
Ședința publică de la 25 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant C. V., precum și de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 1252 din 12.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant Crivâț V., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 19.02.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin P. G. și al intimatului-pârât P. G. al Municipiului București, în baza delegației pe care o depune la dosar, consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentului-pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Avocatul recurentului-reclamant arată că, prezentul recurs privește capătul subsidiar de cerere nr.5 prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, iar instanța de fond a respins acest capăt de cerere, cu motivarea că prin Titlul VII al Legii nr.247/2005 s-a instituit o procedură specială pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, ca echivalent al imobilelor preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură.
Ținând cont de faptul că art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 a stabilit etapele care trebuiesc parcurse pentru emiterea titlului de despăgubiri, instanța de fond a concluzionat că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Arată că dispozițiile art.16 alin.2/1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe cale administrativă de primarii localităților unde sunt situate imobilele preluate abuziv, situații în care dispozițiile emise de primar împreună cu întreaga documentație aferentă, se înaintează prefectului, pentru a se realiza controlul de legalitate al măsurilor stabilite de primar și doar în subsidiar pentru a se centraliza dosarele pe județe.
Or, în speță, atâta timp cât notificarea nu a fost soluționată de primar, iar instanța judecătorească sesizată cu soluționarea pe fond a notificării, a analizat dosarul sub toate aspectele, nu se mai impune ca acest dosar să fie înaintat prefectului, pentru ca acesta să realizeze o activitate pur formală, constând în înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. să înainteze dosarul aferent notificării împreună cu prezenta hotărâre judecătorească, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea derulării etapei procedurale stabilite de Titlul VII din Legea nr.247/2005, având în vedere că imobilul preluat abuziv nu este posibil să fie restituit în natură.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin P. G. solicită respingerea recursului formulat de reclamantul C. V. care vizează capătul subsidiar de cerere nr. 5 prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
Cu privire la recursul declarat de pârât solicită a fi admis astfel cum a fost formulat și motivat.
Apreciază că trebuia epuizată procedura administrativă, având în
vedere că există o voință de emitere a unei dispoziții cu acordare de măsuri reparatorii care nu s-a finalizat până la momentul promovării acțiunii.
Cu privire la celelalte critici solicită a fi admise pe chestiunea vizând înaintarea dosarului direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Referitor la cheltuielile de judecată solicită a fi avute în vedere, întrucât acestea privesc onorariu de expertiză și onorariu de avocat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită a fi admis.
Avocatul recurentului-reclamant depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului formulat de pârâtul M. București prin P. G., ca neîntemeiat și a se avea în vedere că instanța de fond în mod legal a soluționat pe fond notificarea întrucât dosarul administrativ a fost întregit de mai mulți ani și nu a fost soluționat, fiind încălcate astfel dispozițiile imperative ale art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Apreciază că instanța de fond în mod corect a soluționat pe fond notificarea, s-au stabilit măsuri reparatorii și s-a dispus obligarea Municipiului București prin P. G. să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat.
Referitor la motivul privind obligarea Municipiului București de a trimite dosarul direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciază că și acest motiv este neîntemeiat, având în vedere că s-a respins acest capăt de cerere și a făcut obiectul recursului declarat de reclamant.
Cu privire la motivul vizând cheltuielile de judecată, consideră că este neîntemeiat, având în vedere că suma la care a fost obligat pârâtul privește onorariu de expert topografic care a efectuat un raport de expertiză în baza căruia a fost identificat imobilul, fiind o probă utilă și necesară soluționării pe fond a cauzei și nu s-a solicitat onorariu de avocat.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciază că este fondat cu privire la motivarea de a înregistra dosarul transmis de M. București prin P. G..
Referitor la motivul vizând competența materială a Tribunalului București, apreciază că fiind o chestiune de înregistrare și nu de critică pe aspectul competenței Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și nefiind vorba de un act administrativ, competentă este secția civilă, astfel încât și acest motiv este neîntemeiat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor, având în vedere că s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata valorii de circulație a imobilului.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 20.07.2011, reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâții M. București, prin Primar G., și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul – teren, în suprafață de 225 m.p., situat în București, ., sector 5, să oblige pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a terenului, potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar, în subsidiarul celui de-al doilea capăt de cerere, obligarea pârâtului M. București la emiterea dispoziției cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii definitive, precum și la transmiterea dosarului de notificare direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul menționat anterior a aparținut autoarei sale, C. B., în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.11/1935 de tribunalul I., Secția notariat. De asemenea, reclamantul a precizat că a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea înregistrată la B.E.J. S. D. la data de 10.09.2001.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 998-999, 1073-1075 C. civ., Decizia nr. 33/2008, Convenția europeană, jurisprudența CEDO.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie și în specialitatea construcții, ce au fost admise în parte de tribunalul, fiind încuviințate probele cu înscrisuri și cu expertiză topografică, ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, și respinsă proba cu expertiză în specialitatea construcții.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a anexat la dosar în fotocopii conforme cu originalul notificare, titlu de proprietate, proces-verbal carte funciară, autorizație, acte de stare civilă, decret, precum și alte acte.
Raportul de expertiză tehnică imobiliară a fost întocmit de expertul judiciar Z. F., în concluziile acestuia menționându-se faptul că imobilul este afectat de elemente de sistematizare, astfel încât nu poate fi restituit în natură.
În ședința publică din data de 05.12.2011, reclamantul și-a completat cererea, solicitând constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata valorii de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare, obligarea pârâților M. București în solidar cu P. G. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, egală cu prejudiciul efectiv reprezentat de diferența dintre valoarea de piață la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 1263/10.09.2001 – 16.01.2011 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării, precum și cu câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aferentă primei sume, obligarea pârâtului M. București, prin P. G., să transmită imediat și direct dosarul administrativ imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București.
Pârâtul M. București a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primarului G., ce a fost respinsă de tribunal ca lipsită de temei în ședința publică din data de 28.02.2012, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, reclamantul precizând că se referă la P. G. S. O.. În ședința publică din data de 29.05.2012, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G., prin raportare la art. 21 din Legea nr. 74/2012, pe care tribunalul a unit-o cu fondul cauzei.
De asemenea, pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția prematurității cererii de înregistrare a dosarului admisnitrativ, ambele excepții fiind respinse de tribunal ca lipsite de temei în ședința publică din data de 28.02.2012, pentru motivele arătate în încheierea de ședință respectivă.
În aceeași ședință de judecată – 28.02.2012, tribunalul a invocat din oficiu excepția inadmisibilității promovării capătului al doilea de cerere modificatoare vizând plata valorii de circulație a imobilului, pe care a admis-o pentru rațiunile inserate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr.1252/12.06.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. S. O.; a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâții M. București, prin Primar G., P. G. și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 225 m.p.; a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul menționat anterior; a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, menționat anterior, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a imobilului, ca inadmisibil; a respins cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată; a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului P. G. S. O. la plata despăgubirilor, pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins capătul de cerere modificatoare vizând obligarea pârâtului M. București la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat; a obligat pârâtul M. București la plata către reclamant a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G., că între P. G. și M. București nu se stabilește un raport juridic de prepușenie invocat de reclamanți, primarul fiind reprezentantul unității administrativ teritoriale, autoritate a administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, între primar și unitatea administrativă neîncheindu-se un contract individual de muncă. P. reprezintă o autoritate executivă, fiind conducătorul serviciilor publice locale.
De altfel, potrivit disp. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, în relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte, precum și între consiliul local și primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, care ar fi fost caracteristice relației de prepușenie.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. S. D. sub nr. 1263/10.09.2001, reclamantul C. V. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul - teren, situat în București, sectorul 5, ., în suprafață de 225 m.p.
În ceea ce privește dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că prin actul de vânzare autentificat sub nr._/11.11.1935 de Tribunalul I., Secția Notariat, numita B. C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 225 m.p., situat în București, ..
Moștenitorul legal al numitei B. C. este reclamantul V. C., în calitate de fiu, potrivit mențiunilor procesului-verbal emis în data de 10.11.1942 de Administrația Sectorului III Albastru.
În cuprinsul certificatului de moștenitor se atestă faptul că masa succesorală este compusă din imobilul menționat anterior, specificându-se însă aspectul că în prezent numărul poștal este 34.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul reține că acesta a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 45/03.02.1986, fiind evidențiat în anexa 1, fost proprietar reclamantul.
În concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul judiciar Z. F. se menționează faptul că imobilul este afectat de elemente de sistematizare, astfel încât nu poate fi restituit în natură.
Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a facut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr.10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 225 m.p.
Tribunalul a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul menționat anterior.
Potrivit disp. art. 16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Ca atare, tribunalul a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Solicitarea reclamantului de înaintare a dosarului astfel constituit de pârât direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, nu poate fi încuviințată de către tribunal, din moment ce contravine dispozițiilor legale, iar o atare măsură nici nu ar fi în folosul reclamantului, controlul în cauză vizând inclusiv aspectul dacă dispoziția ce va fi emisă respectă măsurile statuate prin prezenta hotărâre judecătorească.
Urmând succesiunea etapelor obținerii despăgubirilor, tribunalul a obligat pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, menționat anterior, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Față de soluția de admitere pronunțată asupra excepției inadmisibilității promovării capătului de cerere vizând obligarea pârâtului S. R. la plata valorii de circulație a imobilului, invocată din oficiu, tribunalul a respins în consecință acest capăt de cerere ca inadmisibil.
În ceea ce privește capătul de cerere modificatoare vizând obligarea pârâtului M. Buucrești la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, compus din prejudiciul efectiv reprezentat de diferența de valoare a imobilului între data la care trebuia soluționată notificarea și valoarea de piață actuală, la momentul emiterii dispoziției, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la data plății prejudiciului efectiv, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:
Tribunalul a constatat că daunele pretinse au caracter de daune materiale, iar nu morale, astfel încât proba acestora nu este lăsată la aprecierea instanțelor judecătorești, ci dimpotrivă trebuie să reiasă în mod cert din mijloacele de probă administrate în cauză.
Deși cele două momente (16.01.2011 și data expertizei), la care reclamanta și-a raportat pretențiile sunt clar determinate și evident că diferența de valoare a imobilului ar putea fi stabilită prin expertiză de specialitate, acest prejudiciu nu are caracter cert, prin această condiție înțelegându-se siguranța existenței prejudiciului și posibilitatea evaluării sale.
Prejudiciul material invocat de reclamantă are caracter eventual, putându-se determina existența și cuantificarea sa numai la momentul plății efective a despăgubirilor de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reprezentând diferența dintre despăgubirile efectiv încasate la data respectivă și cele ce ar fi putut fi oferite la data la care pârâtul avea obligația să emită dispoziția.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, la cererea reclamantului, potrivit disp. art. 274 alin. 1 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului M. București, tribunalul l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, M. București prin P. G. și reclamantul C. V..
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentința invocând faptul că s-a încălcat competența materială a altei instanței.
Deși recurenta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, în ceea ce privește cererea de obligare a CCSD, prima instanța s-a pronunțat asupra acesteia printr-o încheiere care nu a fost comunicată recurentei.
Solicitarea reclamantului din capătul de cerere 2 subsidiar are corespondent în procedura specială instituită de TL. VII din Legea nr.247/2005.
Conform art.20 alin. 1 din Cap.VI TL.VII din Legea nr.247/2005 competența de soluționare revine secției de contencios – administrativ și fiscal a Curții de Apel București în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Conform art.13 din același act normativ CCSD este organ al administrației publice centrale și funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, recurenta consideră că cererile îndreptate împotriva CCSD sunt de competența Curții de Apel, urmând a fi soluționate potrivit prevederilor Legii nr.554/2004.
2. Instanța de fond a greșit când a obligat CCSD la înregistrarea dosarului transmis de M. București, cu motivația că se urmează succesiunea etapelor obținerii despăgubirilor.
Față de considerentele reținute de tribunal, apreciază că procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantului nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de entitatea notificată, respectiv Primăria Municipiului București, sens în care sunt citate dispozițiile art. 16 alin. 2 și 21 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 .
Față de aceste dispoziții, instanța a instituit în sarcina recurentei obligația de a înregistra dosarul aferent unei dispoziții, în condițiile în care, la momentul pronunțării sentinței, o astfel de dispoziție nu există, arătând de altfel că, prin aceiași sentință Tribunalul București obligă pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții privind acordarea măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului.
În această situație, recurenta nu își va putea îndeplini obligația, deoarece obligațiile se execută de îndată iar emiterea dispoziției poate să dureze, fără a se mai adăuga și procedura de emitere a avizului de legalitate de către instituția Prefectului M. București.
CCSD nu poate proceda la înregistrarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului, atât timp cât Primăria Municipiului București nu transmite Secretariatului Comisiei Centrale dosarul aferent notificării formulate de reclamante, care să conțină în special, dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Faptul că Tribunalul București a obligat CCSD la înregistrarea dosarului reclamantului, chiar în lipsa unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii, denotă un exces de zel din partea instanței de fond, care nu poate fi calificat decât ca fiind o critică adusă variantei găsite de legiuitor pentru despăgubirea celor cărora le-au fost preluate abuziv imobilele, invalidând în același timp un act al Parlamentului României, respectiv Legea nr.247/2005.
M. București prin P. G. a criticat sentința arătând pe de o parte că instanța a greșit soluția pronunțată, deoarece imobilul notificat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.45/1986 iar conform actelor de la dosar și a planurilor imobilului a rezultat că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.
Un alt motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.22 și 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora termenul de 60 de zile este un termen de recomandare iar reclamantul nu ar fi depus actele necesare soluționării notificării .
Se mai arată că nelegală este și obligarea M. București să înainteze direct dosarul de notificare către CCSD, întrucât este necesar ca anterior să se efectueze controlul de legalitate de către Prefectura M. București conform OUG nr.81/2007 și a Legii nr.247/2005.
O ultimă critică se referă la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu are nici o culpă procesuală reclamantul fiind cel care avea obligația de a depune toate actele necesare pentru soluționarea notificării, în subsidiar solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Reclamantul C. V. a criticat sentința în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere nr.5, prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul aferent notificării nr.1263/2001, direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, capăt de cerere care a fost respins de instanța de fond cu motivarea că, prin TL.VII din Legea nr.247/2005 s-a instituit o procedură specială pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, ca echivalent al imobilelor preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură, iar titlul de despăgubiri este emis de CCSD.
Art.16 alin.21 din TL.VII din Legea nr.247/2005 astfel cum a fost modificat prin OUG nr.81/2007 prevede controlul de legalitate al Prefecturii doar pentru deciziile/dispozițiile emise în procedura administrativă și neatacate în instanță .
În prezenta cauză, controlul de legalitate referitor la calitatea de persoană îndreptățită, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului, la faptul dacă poate fi ori nu retrocedat în natură, s-a realizat de către instanța judecătorească .
În acest sens, instanțele judecătorești au plenitudine de competență astfel încât un nou control de legalitate din partea instituției Prefectului M. București ar fi excesiv și ar prelungi în mod nejustificat termenul de soluționare a notificării.
În cauză, notificarea nu a fost soluționată de primar, ci de către instanța de fond, care a analizat dosarul sub toate aspectele.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge ca nefondat recursul M. București prin P. G. și va admite recursurile formulate de reclamant și de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere următoarele considerente:
Recursurile formulate de reclamantul C. V. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt fondate în următoarele limite, iar considerentele soluției pronunțate vor fi comune întrucât criticile dezvoltate de cele două părți sunt interdependente, deoarece privesc legalitatea aplicării și interpretării dispozițiilor Legii nr.247/2005 astfel cum a fost modificată prin OUG nr.81/2007. De asemenea, considerentele sunt comune și recurentului M. București prin P. G., în ceea ce privește criticilor referitoare la aceiași chestiune juridică.
Prin cererea de completare și precizare a acțiunii, formulată la 5.12.2011, reclamantul a investit instanța și cu capetele de cerere având ca obiect obligarea M. București prin P. G. să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauza(controlul de legalitate efectuat de instanță,fiind superior celui efectuat de prefect ) și să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G. .
Soluționând cauza, tribunalul a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul menționat anterior; a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, menționat anterior, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a respins Respinge cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței, parte a hotărârii prin care se explică soluția pronunțată din punct de vedere al situației de fapt și a dreptului aplicabil, tribunalul a motivat soluția pronunțată pe capetele de cerere menționate anterior prin prisma dispozițiilor art.16 alin. 21 din Legea nr.247/2005, dispoziții modificate prin OUG nr.81/2007.
În acest sens ,s-a reținut că „va obliga pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Solicitarea reclamantului de înaintare a dosarului astfel constituit de pârât direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, nu poate fi încuviințată de către tribunal, din moment ce contravine dispozițiilor legale, iar o atare măsură nici nu ar fi în folosul reclamantului, controlul în cauză vizând inclusiv aspectul dacă dispoziția ce va fi emisă respectă măsurile statuate prin prezenta hotărâre judecătorească. Urmând succesiunea etapelor obținerii despăgubirilor, tribunalul va obliga pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de M. București, menționat anterior, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.”
Prin urmare atât reclamantul cât și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică soluția pronunțată de tribunal referitoare la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art.16 alin. 21 din Legea nr.247/2005 .
Astfel, Curtea constată că art.16 din Legea nr.247/2005 a fost modificat prin OUG nr.81/2007 în sensul că "(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."
24. După alineatul (2) al articolului 16 se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
(2^2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării."
Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză deoarece unitatea investită cu soluționarea notificării, în speță M. București prin P. G., nu a finalizat procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 și de art.16 alin. 21 Cod procedură civilă din Legea nr.247/2005, cu alte cuvinte, nu a emis dispoziția din propria inițiativă, ci urmare unei dispoziții judecătorești,susceptibilă de executare.
Dispoziția/decizia pe care unitatea administrativă a fost obligată să o emită prin sentinței tribunalului și menținută prin prezenta hotărâre, se întemeiază pe dispozițiile obligatorii ale instanțelor judecătorești, astfel încât un control de legalitate efectuat de Prefectură, ar însemna în fapt o verificare a legalității hotărârii judecătorești.
În sistemul de drept român, controlul de legalitate al unei hotărâri nu se poate realiza decât prin căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, deoarece în caz contrar ar însemna ca un organ al administrației publice de stat, aferent puterii executive să exercite controlul de legalitate al hotărârilor judecătorești și ar reprezenta o încălcare a prerogativelor puterii judecătorești.
De asemenea, nu este necesară transmiterea dispozițiilor Primarului G. emise urmare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat contestațiile prevăzute de art.26 din Legea nr. 10/2001, către Prefectură nici în scopul centralizării lor, deoarece o asemenea centralizare poate fi posibilă și prin alte metode specifice administrației locale de stat.
Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare a legii duce la prelungirea procedurilor excesiv de mult, în condițiile în care această fază are un caracter pur formal, utilitatea sa fiind discutabilă.
Curtea nu va primi motivul de recurs formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitor la încălcarea normelor de competență materială, întrucât nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 20 din TL.VII al Legii nr.247/2005,ci în ipoteza unei contestații întemeiate pe art. 26 din Legea nr.10/2001, unde instanțele civile ale tribunalului au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor, astfel cum se menționează și în decizia nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație .
Prin urmare, având în vedere aceste considerente și dispozițiile instanței de fond care sunt contradictorii, câtă vreme a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul notificat, precum și întreaga documentație aferentă acesteia (inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în cauză), cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar pe de altă parte a respins cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către secretariatul Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea va înlătura din dispozitiv dispoziția privind cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către secretariatul Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, Curtea va respinge cererea având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului transmis de M. București, ca neîntemeiată având în vedere că nu s-a dovedit nicio culpă a acestei pârâte referitoare la înregistrarea dosarului, iar această obligație nu poate fi îndeplinită decât după ce M. București își va îndeplini obligația de a emite dispoziția astfel cum s-a dispus prin sentința instanței de fond.
În acest context, Curtea a apreciat că după emiterea dispoziției conform sentinței tribunalului, M. București prin P. G. are obligația de transmite dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nefiind necesar ca anterior aceasta să fie trimisă la Prefectură pentru controlul de legalitate.
Recursul formulat de M. București prin P. G. este nefondat și sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001 deoarece astfel cum s-a statuat prin decizia nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație, nesoluționarea notificării în termen deschide persoanei îndreptățite calea contestației în justiție.
Potrivit Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curții de Justiție și Casație neemiterea dispoziției prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, este echivalată cu un răspuns negativ de soluționare, instanțele judecătorești având plenitudine de competență, atât în ceea ce privește stabilirea calității de persoană îndreptățită cât și în ceea ce privește dreptul invocat, precum și modalitatea de restituire.
Sentința criticată s-a conformat întocmai deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți, dispozițiilor Legii nr.10/2001 și a Legii nr.247/2005, precum și dispozițiilor obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. 52/2007.
Pe de altă parte, M. București nu a transmis nici o solicitare de completare a actelor de proprietate sau doveditoare a calității de persoane îndreptățite, pentru ca termenul prevăzut de art.23 să fie prelungit, recurentul fiind în culpă din acest punct de vedere pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil a notificării.
În același sens, nefondate sunt criticile referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, culpa M. București fiind evidentă, deoarece nesoluționarea notificării a atras procedura judiciară prezentă și cheltuielile de judecată efectuate de reclamant.
Astfel fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de M. București prin P. G., va admite recursurile formulate de S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și cel al reclamantului, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului transmis de M. București, ca neîntemeiată și va înlătura din dispozitiv dispoziția privind respingerea cererii reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1252 din 12.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurentul reclamant C. V. și de recurentul pârâtul S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.1252 din 12.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința în sensul că:
Respinge cererea având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului transmis de M. București. ca neîntemeiată. și înlătură din dispozitiv dispoziția privind respingerea cererii reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/10.04.2013
--------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – D.N.T.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 86/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 337/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
