Legea 10/2001. Decizia nr. 337/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 337/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 337/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.337
Ședința publică de la 25 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 351 F din 15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. I. și R. M..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte P. M. București, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți R. I. și R. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 19.02.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației formulate de reclamanții împotriva Dispoziției nr._ din 16.05.2011 emisă de Primarul General, în ceea ce privește constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamanților.
Referitor la construcția în suprafață de 119 mp, apreciază din punctul său de vedere că, din actele depuse la dosar nu rezultă că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestei construcții.
Avocatul intimaților-reclamanți depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că instanța de fond în mod corect a reținut că prin titlul de proprietate și actul de preluare se precizează că imobilul era compus dintr-un corp de construcție și ½ din terenul în suprafață de 300 mp.
Cu privire la primul motiv de recurs arată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar s-a făcut dovada că imobilul era proprietatea intimaților-reclamanți cumpărat în calitate de soți și preluat în numele acestora, astfel încât, instanța de fond în mod corect a reținut că s-a probat această calitate de persoană îndreptățită.
În ceea ce privește motivul referitor la faptul că pârâtul a fost obligat să acorde reclamanților măsuri reparatorii, consideră că acest motiv este neîntemeiat, având în vedere faptul că nu rezultă din dispozitivul sentinței că pârâtul a fost obligat la aceste măsuri, ci la emiterea unei noi dispoziții prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, însă nu a fost obligat să propună un anumit tip de despăgubiri și să le acorde.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, apreciază că nu reprezintă o critică ci un citat dintr-un text de lege.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 03.06.2011, reclamanții R. I. și R. M., în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primar General, au formulat contestație împotriva Dispoziției nr._/16.05.2011, emisă de Primarul General al M. București și comunicată în data de 20.05.2011, solicitând modificarea în parte a Dispoziției nr._/16.05.2011, în sensul menționării ca persoană îndreptățită alături de R. I. și pe R. M. pentru acordarea de măsuri reparatorii; - modificarea în parte a Dispoziției nr._/16.05.2011, în sensul menționării corecte a suprafeței construcției demolate, a apartamentului nr.1, respectiv a suprafeței construite desfășurate de 119 mp. din care corp B=108 mp. construcție la sol și pivniță=11 mp., în loc de "suprafața construită desfășurată de 151,00 mp.: 2 = 75,50 mp." cum greșit s-a menționat; - obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Prin sentința civilă nr.351/15.02.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a admis contestația formulată de reclamanții R. I. și R. M., a anulat, în parte, Dispoziția nr._/16.05.2011 a Primarului General al M. București în privința persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii și a suprafeței construite desfășurate pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în sensul că are calitate de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii și R. M., iar suprafața desfășurată a construcției este de 119 mp. și a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar, să emită în favoarea reclamanților o nouă dispoziție conținând propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, art.16 Titlul VII – Legea nr.247/2005 pentru imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni nr.223 (fost nr.14), sector 2, compus din teren în suprafață de 150 mp. și construcție demolată în suprafață construită desfășurată de 119 mp. precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 16.10.2001, reclamantul R. I. a formulat notificarea nr.4876 prin intermediul executorului judecătoresc în baza Legii nr.10/2001, solicitând despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, . (fost nr.14), sector 2, compus din teren în suprafață de 150 mp. și construcție cu 4 camere, bucătărie, cămară, antreu. Notificarea a fost înregistrată la Prefectura M. București sub nr._/17.10.2001, care a transmis-o la data de 24.03.2005 Primăriei M. București, unde a fost înregistrată sub nr.7216/24.03.2005.
Prin cererea adresată ulterior Primăriei M. București, înregistrată sub nr.1739/11.01.2008 și depusă în dosarul administrativ, notificatorul R. I. și soția acestuia, R. M., au solicitat soluționarea notificării formulate și emiterea dispoziției pe numele ambilor foști proprietari, soții R. I. și M.. Au menționat notificatorii în cuprinsul cererii că, deși notificarea a fost depusă de R. I., acesta este prezumat că a avut și consimțământul tacit al soției R. M. în baza dispozițiilor art.35 din codul familiei, fiind împuternicit să o reprezinte.
Prin dispoziția nr._/16.05.2011 emisă de Primarul General al M. București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . (fost nr.14), identificat ., sector 2, compus din teren în suprafață de 150,00 mp și construcție demolată ( . din 4 camere, bucătărie, cămară, antreu, cota de ½ din wc-ul din curte, în suprafață construită desfășurată de 151,00 mp: 2 = 75,50 mp), imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite R. I..
Tribunalul a reținut că R. I. și R. M. s-au căsătorit la data de 25.08.1961, căsătoria fiind înregistrată sub nr.1606/1961 în registrul de stare civilă al fostului Sfat Popular al Raionului 1 Mai din București, după cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la dosar.
În consecință, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.520/18.01.1972 de fostul notariat de Stat al Sectorului 2 București, reclamanții erau căsătoriți, astfel că imobilul a dobândit regimul juridic de bun comun, conform prevederilor art. 30 alin. 1 din codul familiei (Legea nr.4/1953).
De asemenea, tribunalul a constatat că oferta de donație a imobilului către statul român, autentificată sub nr.7969/28.10.1975 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 București, a fost făcută de ambii soți, proprietari ai bunului donat, iar decizia nr. 2070/29.12.1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al M. București de acceptare a donației a fost dată pe numele ambilor soți.
Având în vedere că imobilul notificat a fost proprietate comună a reclamanților și că prin cererea depusă la data de 11.01.2008, înregistrată sub nr.1739, reclamanta R. M. a confirmat mandatul dat soțului său privind depunerea notificării vizând acordarea despăgubirilor pentru imobil, reținând și dispozițiile art.35 din Codul familiei, tribunalul constată că și reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil, astfel că este întemeiată solicitarea sa de a fi menționată în cuprinsul dispoziției contestate.
În ceea ce privește suprafața desfășurată a construcției, tribunalul reține că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.520/18.01.1972 de fostul notariat de Stat al Sectorului 2 București reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1, amplasat pe partea dreaptă de la . din București, ., sector 2, compus din 4 camere, bucătărie, cămară, antreu și cota indiviză de ½ din wc-ul din curte, precum și cota de ½ din suprafața de 300 mp. teren, adică 150 mp. teren în indiviziune.
În oferta de donație se menționează că reclamanții donează imobilul proprietatea lor situat în București, ., sector 2, compus din 4 camere, bucătărie, cămară, antreu și cota de ½ din teren în suprafață de 300 mp., adică 150 mp. teren în indiviziune.
Rezultă din aceste înscrisuri că reclamanții au dobândit în proprietate și au donat statului întreg apartamentul nr.1 cu componența menționată anterior și cota de ½ din terenul în suprafață totală de 300 mp, deci 150 mp. Ca urmare, cota de ½ privește doar terenul, nu și construcția - apartamentul nr.1.
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei nr.2070/29.12.1975 de acceptare a ofertei de donație s-a menționat în mod eronat la pct.6 cota-parte indiviză de ½ din imobilul (construcție și teren) în suprafață de 300 mp, situat în . (fost nr.14), nu este de natură a afecta dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru întreg apartamentul nr.1, atât timp cât în art.1 al deciziei se arată că se acceptă ofertele de donație făcute statului de persoanele nominalizate, printre care și reclamanții.
Coroborând această mențiune cu conținutul ofertei de donație, tribunalul a constatat că oferta a fost acceptată în forma în care a fost făcută de donatori, astfel că din eroare s-a menționat cota de ½ și pentru construcție, deși aceștia au donat construcția – apartament 1 integral.
Din fișa tehnică a imobilului rezultă că apartamentul din corpul B are o suprafață construită la sol de 108 mp, la care se adaugă suprafața construită a pivniței de 11 mp., în total 119 mp. Ca urmare, tribunalul a constatat că în mod greșit s-a propus acordarea despăgubirilor pentru cota de ½ din construcție și în mod greșit suprafața totală desfășurată a construcției a fost calculată prin însumarea suprafețelor ambelor construcții (deși numai corpul B a aparținut reclamanților).
Prin recursul declarat, pârâtă P. M. București a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a art.22-23 din Legea nr.10/2001 și pe cale de consecință, în opinia sa, în mod greșit a anulat dispoziția emisă în cauză deoarece, până la soluționarea notificării, în procedura administrativă, reclamanții nu au făcut dovada dreptului de persoane îndreptățite pentru imobilul teren.
Prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, iar prin Capitolul I pct.1 lit.e din Legea nr.10/2001 se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive, revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Înscrisurile anexate notificării precum și cele depuse în fața instanței și considerate de aceasta ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acesteia și a raporturilor dintre autorul reclamanților referitor la proprietatea imobilului în litigiu, precum și determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
Față de dispozițiile din Legea nr.247/2005, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, dar nici de a propune o anumită sumă ci, aceste obligații, conform Legii nr.10/2001, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art.29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile legii speciale nr.247/2005.
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G. nr.81/2007 prin care se reglementează în mod cert procedura și modalitățile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate abuziv. Înainte de a se ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale, recurentul are obligația să înainteze dosarul către Prefectura M. București în vederea întocmirii ordinului, iar la art.16 din Titlul VII se prevede, în mod expres, faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr.10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale numai dacă sunt însoțite de ordinul prefectului.
În drept au fost indicate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma criticilor evocate, precum și în condițiile reglementate prin dispoziția art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:
Instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.247/2005 precum și ale art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
Astfel, Curtea observă că prin recursul pendinte pârâta susține că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate întrucât înscrisurile depuse la dosarul cauzei în procedura derulată în fața primei instanțe, nu pot fi considerate acte doveditoare în privința întinderii dreptului de proprietate, a raporturilor dintre autorul reclamanților referitor la imobilul din litigiu, precum și la determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
Critica nu poate fi primită întrucât, în mod corect, instanța a stabilit calitatea de persoane îndreptățite în accepțiunea Legii nr.10/2001 la restituirea imobilului din litigiu având în vedere actele autentice din 18.01.1972 și, respectiv, din 28.10.1975, iar pe de altă parte, deoarece pârâta formulează, în recurs, o apărare nouă deși a avut posibilitatea susținerii acesteia, pe cale de întâmpinare, în fața primei instanțe. Niciodată pe parcursul derulării procedurii judiciare în fața tribunalului pârâta nu a emis susținerile pe care le invocă direct în calea extraordinară de atac relative la puterea doveditoare a înscrisurilor administrate în cauză.
În altă ordine de idei, instanța de fond a respectat cadrul procesual și principiul disponibilității procesului civil și, consecință a interpretării corecte a probatoriului administrat în cauză, a apreciat, în mod corect, că petitul formulat pe calea contestației pendinte este întemeiat.
În contextul menționat mai sus, criticile relative la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art.22 – 23 din Legea nr.10/2001 sunt străine de natura pricinii și de limitele devoluțiunii realizate în fața primei instanțe Învestite de reclamanți cu soluționarea contestației acestora împotriva dispoziției emisă de recurentă, iar nu cu o acțiune având ca obiect obligarea acesteia din urmă la a emite un răspuns cu privire la notificarea în discuție. În plus, contestația formulată de intimați nu a vizat lipsa titlului de proprietate asupra imobilului din litigiu, teren și construcție, ci doar calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a intimatei R. M. alături de intimatul R. I. cât și întinderea dreptului de proprietate asupra construcției demolate.
Reținând că pretențiile intimaților sunt întemeiate și ca o consecință a aplicării corecte a dispozițiilor art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 coroborate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, instanța de fond a obligat recurenta să propună intimaților acordarea de despăgubiri, în condițiile normelor legale precitate, context în care unitatea deținătoare are obligația de a emite decizia motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri și a o înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor astfel că, ȘI susținerile relative la imposibilitatea afirmată de recurentă de a acorda efectiv măsurile reparatorii, sunt nefondate.
Mai mult, această din urmă susținere excede limitelor impuse de principiul tantum devolutum quantum judicatum întrucât instanța de fond nu a emis o dispoziție de obligare a recurentului la plata efectivă a despăgubirilor ce se cuvin intimaților reclamanți.
Pentru argumentele expuse, Curtea a apreciat că recursul este nefondat și având în vedere dispozițiile art.312 din codul de procedură civilă va dispune respingerea acestuia.
În temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimații - reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.351 F din 15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. I. și R. M..
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/03.04.2013
T.B.Secția a V-a Civilă – E.D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 338/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 402/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
