Legea 10/2001. Decizia nr. 355/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 355/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 355
Ședința publică din 26.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte - L. D.
Judecător - S. G. P.
Judecător - C. G.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele reclamante B. J. și S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva sentinței civile nr. 1642 din 17.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI, prin P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cauza are ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimaților pârâți M. București, prin P. G. și P. G. al Municipiului București, în baza delegației pe care o depune la dosar; lipsesc recurentele reclamante B. J., S.C. R. G. Invest S.A. și reprezentantul intimatului pârât S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință.
Reprezentantul intimaților pârâți M. București, prin P. G. și P. G. al Municipiului București arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, față de condițiile procedurale ce au condus la soluția pronunțată de prima instanță.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită a se observa că instanța a respins acțiunea precizată, respectiv capătul 4 de cerere, nu și primele trei capete de cerere. Consideră, așadar, că M. București nu este parte căzută în pretenții și se opune la acordarea cheltuielilor de judecată.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat. Raportat la cererea precizată, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă cu privire la cheltuielile de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2011 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ reclamantele B. J. și S.C. R. G. INVEST S.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI, prin Primar G., P. G. și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, să pronunțe o hotărâre, prin care: 1. să soluționeze pe fond notificarea transmisă prin B.E.J. „S. și N.” sub nr. 786/09.07.2001 privind terenul în suprafață de 100 m.p., situat în București, ., sector 5, în sensul de a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire la măsuri reparatorii prin echivalent stabilite potrivit valorii de piață de la momentul soluționării, precum și imposibilitatea restituirii în natură; 2. să oblige Municipiului București în solidar cu P. să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării împreună cu hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză: 3. să oblige S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de către M. București, prin P. G.; 4. să oblige pârâtul M. București în solidar cu P. G., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual cauzat prin refuzul nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a). prejudiciul efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 786/09.07.2001, respectiv 09.06.2009, și valoarea de piață actuală la momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; b). câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării cererii cu care au învestit instanța și până la momentul transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; 5. să oblige Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
La termenul din 18.06.2012 reclamantele au depus la dosarul cauzei o precizare, prin care au arătat că: I. având în vedere că la data de 09.12.2011 a fost soluționată notificarea, fiind emisă dispoziția nr. 5965: capătul 1 de cerere a rămas fără obiect, notificarea fiind soluționată pe fond; capetele 2 și 3 de cerere nu mai pot fi susținute, deoarece dispoziția nefiind contestată se va urma procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005; II. în ceea ce privește capătul 4 al cererii, au înțeles să precizeze că prejudiciul solicitat se compune din: a). diferența între valoarea de piață a imobilului la data de 09.06.2009 (ca dată limită la care trebuia soluționată notificarea, respectiv la 60 de zile de la depunerea cererii de emitere cu acte în completare) și valoarea de piață la data de 09.12.2011 (data emiterii dispoziției); b). câștigul nerealizat, reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a), calculată de la data de 09.01.2012 (momentul împlinirii celor 30 de zile de la emiterea dispoziției) și până la momentul transmiterii dosarului către Prefectură.
La termenul din 18.06.2012, reprezentantul pârâților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului G..
Prin sentința civilă nr. 1672/17.09.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Municipiului București; a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului P. G. al Municipiului București ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea precizată (capătul 4 de cerere) ca neîntemeiată și a respins cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 786/2001, reclamanta B. J. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 100 m.p.
Prin dispoziția nr._/2011 emisă de Primăria Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 100 m.p., situat în București, ., sector 5, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite.
Tribunalul a constatat că în urma precizării la termenul din 18.06.2012, în baza manifestării de voință a reclamantelor a rămas învestit doar cu capătul 4 al cererii și prin urmare doar acesta a făcut obiectul analizei tribunalului.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. S. O., invocată din oficiu, tribunalul a apreciat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speța dedusă judecății, tribunalul a apreciat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamante și acest pârât nu există niciun raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
Tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății, pârâtul persoană fizică P. G. S. O. nu are calitatea de unitate deținătoare care are obligația să răspundă la notificarea formulată, în calitate de persoană fizică (prepus) și prin urmare nu poate fi obligat solidar cu unitatea administrativ teritorială la plata prejudiciului solicitat .
Mai mult decât atât, potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 74/2012, pentru apărarea intereselor unităților administrativ-teritoriale, primarul, respectiv președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume personal.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului M. București la plata unei despăgubiri (capătul 4), tribunalul a constatat că este neîntemeiată, în considerarea modului în care reclamantele au înțeles să solicite determinarea prejudiciului cauzat pentru nesoluționarea în termen a notificării formulate.
Astfel, tribunalul a reținut că notificarea a fost formulată la data de 09.07.2001, dată la care era în vigoare legea în forma inițială, care prevedea la art. 22 că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar la art. 23 alin. 1 că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Acesta însemnă că în anul 2003 a expirat termenul în care notificarea trebuia soluționată.
Ulterior, prin Legea nr. 426/2002 din 10.07.2002 și O.U.G. nr. 10/2003 din 14.03.2003 au intervenit prelungiri ale termenului la 24, respectiv 27 de luni, ca prin Legea nr. 247/2005 din 25.07.2007 textul art. 22 să fie modificat substanțial prevăzându-se că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
În ceea ce privește data finală care trebuie avută în vedere, acesta în niciun caz nu poate fi data emiterii dispoziției, ci data soluționării procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2007, în sensul încasării sumei în numerar sau al primirii acțiunilor, după caz. Or, acest ultim moment nu s-a împlinit deocamdată.
În consecință, modalitatea de calcul a prejudiciului solicitat este greșită și, mai mult, prejudiciul invocat este unul eventual, astfel că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat, neacordarea dobânzii legale fiind o consecință a respingerii cererii de acordare a prejudiciului efectiv astfel cum este solicitat.
În orice caz, Legea nr. 10/2001 nu prevede în niciun text posibilitatea pentru persona care a formulat notificarea să solicite și alte despăgubiri cu excepția celor prevăzute de lege, iar dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantelor, ar însemna ca acestea să obțină o reparare a prejudiciului peste voința legiuitorului.
În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată tribunalul a constatat că acesta este întemeiată, având în vedere că acțiunea precizată a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 06.11.2012 reclamatele au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 28.11.2012.
În motivare, au arătat că recursul de față privește respingerea de către instanța de fond a cererii accesorii privind obligarea pârâtului M. București la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul de fond, constând din onorariu de avocat, instanța de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Este adevărat că după înregistrarea acțiunii pe rolul instanței de fond, prin care a solicitat, în principal, soluționarea pe fond a notificării nr. 786/2001, pârâtul M. București, prin P. G., a soluționat notificarea respectivă, prin emiterea dispoziției nr._/2011, care nu a fost contestată și drept urmare reclamantele și-au precizat, la termenul din data de 18.06.2012, acțiunea, renunțând la primele 3 capete de cerere, ca rămase fără obiect, însă trebuie reținut faptul că pârâtul M. București a soluționat notificarea cu mare întârziere, cu mult peste termenul imperativ stabilit de art. 25 alin. 1 din Lega nr. 10/2001 și doar după formularea acțiunii prezente de către acestea, în temeiul art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, și deciziei nr. 20/2007 pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul M. București se află în culpă procesuală, având în vedere că în urma refuzului de a soluționa notificarea nr. 786/2001, le-a obligat să se adreseze instanței competente cu cerere de soluționare pe fond a acesteia, acțiune în care au efectuat cheltuieli constând în onorariul avocatului care a redactat acțiunea și i-a reprezentat în fața instanței de fond.
Nu se poate aprecia că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, care dispun că pârâtul care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată este exonerat de plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pârâtul este de drept în întârziere, prin încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, pârâtul M. București a fost pus și formal în întârziere, prin depunerea de către reclamanta B. J. a cererii de emitere a dispoziției, arătând că dosarul administrativ aferent notificării est complet, fiind depuse toate înscrisurile cerute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Soluționarea notificării, prin emiterea dispoziției nr._/09.12.2011, după aproape 3 ani de la data la care dosarul administrativ era complet și, mai mult, după ce au formulat prezenta acțiune nu exonerează pe pârât de obligația plății cheltuielilor de judecată efectuate de recurentele reclamante în dosarul de fond, pârâtul fiind în culpă procesuală, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cu titlu prealabil, Curtea reține că, deși reclamantele au intitulat „precizare” întreaga cerere depusă la data de 18.06.2012, în cuprinsul acesteia cu privire la primul capăt din acțiunea introductivă au învederat (la pct. I) că a rămas fără obiect, lămuririle propriu zise (expuse la pct. II) privind numai prejudiciul solicitat prin capătul 4 al acțiunii.
Având în vedere principiul care se desprinde din dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă: „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.”, intenția reală a părții prevalează în raport de ceea ce s-ar putea deduce din titulatura unei cereri.
Mai mult decât atât, nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru ca în cauză din denumirea cererii să se deducă o renunțare a reclamantelor la judecarea primului capăt de cerere. S-ar putea discuta reținerea unei asemenea concluzii numai în ipoteza în care, printr-o precizare ulterioară, reclamantul ar relua pretențiile inițiale, omițând însă o parte dintre acestea.
În condițiile arătate, Curtea constată că reclamantele nu au renunțat la primul capăt de cerere prin care au solicitat soluționarea pe fond a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci au cerut respingerea acestuia ca rămas fără obiect întrucât în cursul procesului notificarea a fost soluționată de pârât, prin emiterea dispoziției nr._/09.12.2011.
Distinct, Curtea mai reține că, dat fiind că pârâtul a dat satisfacție pretențiilor reclamantelor în cursul judecății, într-adevăr acțiunea acestora a rămas sub aspectul primului capăt de cerere fără obiect.
II. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Așadar, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul.
Fundamentul acestei obligații, care constituie un caz particular de răspundere civilă, îl constituie culpa procesuală, adică împrejurarea că partea, prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli, fie solicitând recunoașterea unui drept pe care nu îl are, fie neexecutându-și o obligație care îi incumbă.
Din această perspectivă a interpretării regulii de drept instituite de textul de lege citat prin prisma rațiunii acordării cheltuielilor de judecată, interpretare consfințită de o jurisprudență constantă și de literatura de specialitate, se deduce că pârâtul poate fi obligat la suportarea lor nu numai în cazul admiterii acțiunii reclamantului, ci ori de câte ori acțiunea privită ca atare este întemeiată, inclusiv în ipoteza în care este respinsă în considerarea faptului că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul litigiului. Într-un asemenea caz, culpa sa rezidă în aceea că l-a pus pe reclamant în situația de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești și implicit de a efectua cheltuieli în legătură cu desfășurarea procesului.
Aplicând aceste considerații teoretice în cauza de față, Curtea constată că, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul, care se află în culpă procesuală, este obligat să plătească reclamantelor cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocatului angajat.
În condițiile în care capătul 4 de cerere a rămas irevocabil respins, Curtea reține și incidența art. 276 Cod procedură civilă, astfel că va obliga pârâtul să suporte numai o parte din cheltuielile efectuate în cauză de partea adversă, respectiv 200 lei din totalul de 525 lei, achitat de către reclamante avocatului lor.
Pe de altă parte, este adevărat că potrivit art. 275 Cod procedură civilă pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Întrucât punerea în întârziere în temeiul art. 1079 vechiul cod civil este necesară numai pentru neexecutarea unor obligații contractuale, rezultă că textul de lege în discuție nu este aplicabil în materie extracontractuală.
Față de aceste considerente, reținând o altă interpretare decât cea restrictivă dată de instanța de fond art. 274 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată în sensul că va obliga pe pârâtul M. București, prin P. G., la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamante, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele reclamante B. J. și S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva sentinței civile nr. 1642 din 17.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI, prin P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pe pârâtul M. București, prin P. G., la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. D. S. G. P. C. G.
GREFIER
E. C.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/ 26.03.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – I.Târțău
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 109/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 281/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
