Pretenţii. Decizia nr. 442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 442/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 442/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 442 R
Ședința publică de la 27.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
JUDECĂTOR:- M. S. C.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant DRĂGĂLAN M. L. împotriva Sentinței civile nr. 1980/12.11.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant Drăgălan M. L. personal, lipsă fiind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-reclamant Drăgălan M. L. personal declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant DRĂGĂLAN M. L. personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică și acordarea daunelor astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2012 reclamantul Drăgălan M. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plății cu titlu de daune morale.
La data de 31.10.2012 reclamantul a depus o cerere prin care a învederat că solicită despăgubiri și în nume personal pentru prejudiciul adus de organele de securitate.
Prin sentința civilă nr.1980/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Drăgălan M. L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul, a reținut următoarele:
În ceea ce privește obligarea statului la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că reclamantul și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Conform art.147 alin.1 din Constituție dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituționale. Cum termenul s-a împlinit la data de 30.12.201, rezultă că textul de lege menționat trebuie considerat că nu există.
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții de la Strasburg dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. De asemenea, art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
În raport de această afirmație Curtea Constituțională a constatat în decizia amintită faptul că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, iar prin Decretul – lege nr. 118/1990 și OUG 214/1999 au fost acordate măsuri reparatorii persoanelor care au suferit măsuri administrative sau condamnări politice în perioada regimului comunist din România, astfel că nu este nici legală, dar nici nu se impune adoptarea unei noi reglementări cum este Legea nr. 221/2009 în același domeniu al drepturilor civile.
Totodată nu s-a reținut că reclamantul are un „bun” în sensul Convenției pe motiv că adoptarea legii și aplicarea ei înainte de declararea neconstituționalității a determinat nașterea dreptului la un bun în patrimoniul reclamantului.
Descrierea noțiunii de „bun” în sensul Convenției include și noțiunea de speranță legitimă de a dobândi un bun. Aceasta înseamnă că legea și practica internă îi dau reclamantului motive să creadă că va avea câștig de cauză în fața instanțelor naționale.
Ca urmare a încetării efectelor textului de lege, tribunalul a apreciat că reclamantul nu mai are o speranță legitimă de a dobândi compensații, așa cum a constatat Curtea prin decizia la care a făcut trimitere și Curtea Constituțională în decizia mai sus menționată.
În plus, raportat la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu se poate reține existența unei „speranțe legitime” a reclamantului la obținerea unor compensații pentru acoperirea vreunui prejudiciu moral, ca urmare a adoptării Legii 221/1009 cu referire la dispozițiile art. 5, alin. 1 lit. a, ulterior declarate neconstituționale, care ar fi devenit ulterior iluzorie.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, „speranța legitimă” este legată de modul în care o cerere de chemare în judecată poate fi soluționată în raport de dreptul intern; o asemenea speranță trebuie să aibă o bază suficientă în acea lege, respectiv să fie susținută de temei rezonabil justificat într-o normă de drept cu o bază legală solidă.
În această situație, dreptul la despăgubiri nu se năștea ex lege (automat), ci era supus condiției de a formula o cerere și de a fi admisă această cerere de autoritatea judiciară competentă; petentul nu putea astfel să se aștepte că dreptul său la despăgubiri se va materializa fără urmarea cu succes a procedurii judiciare, care presupunea trecerea unei perioade de timp și în cursul căreia autoritățile trebuiau sa verifice dacă petentul îndeplineau condițiile pentru acordarea despăgubirilor. Or, nu se poate reține că un act legislativ, care la scurt timp după emiterea lui, a fost contestat ca fiind contrar principiilor constituționale esențiale, și a fost și găsit ulterior neconstituțional pe acest motiv, poate reprezenta o bază legală solidă în sensul menționat mai sus, respectiv în sensul jurisprudenței Curții europene.
S-a mai reținut că dispoziția legală referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, și nici nu a fost abrogată de legiuitor (nu se poate pune semnul egalității între abrogare, fie ea și implicită și încetarea efectelor ca urmare a declarării neconstituționale), neputându-se invoca o procedură neechitabilă, prin schimbarea normelor legale în timpul desfășurării procesului declanșat de reclamantă, ci aceste dispoziții legale și-au încetat efectul ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, situație în care nu se poate vorbi despre faptul că speranța legitimă ar fi devenit iluzorie.
Soluția este în acord cu jurisprudența CEDO (Cauza Slavov contra Bulgariei), cât timp instanța de contencios european a reținut că art.1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor și proporției în care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetățenilor săi de un regim totalitar anterior, iar pe de altă parte, este necesar ca repararea acestor prejudicii să se realizeze în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul Drăgălan M. L., care a criticat-o arătând că, în deliberarea efectuată asupra cauzei, instanța a reținut că, din analiză "rezultă în mod clar și limpede în speță este aplicabil art. 5 alin. 1 litera a), din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dispoziție legală conform căreia: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, etc."
În urma analizei înscrisurilor din dosar, tribunalul a reținut că în cauză recurentul-reclamant a solicitat și în nume personal pentru prejudicial adus de organele de securitate, iar în ceea ce privește obligarea statului la plata daunelor morale capătul de cerere s-a întemeiat pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, dispoziții declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Instanța se sprijină pe faptul că, Curtea Constituțională a constatat că din jurisprudența Curții de la Strasburg dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor, iar art. 1 în Protocolul 1 adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun. Față de această afirmație Curtea Constituțională a constatat în decizia nr. 1358/2010 (și nr. 1360/2010) că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
În deciziile Curții Constituționale se arată că, prin Decretul-lege nr. 118/1990 și OG nr. 214/1999 au fost acordate măsuri reparatorii persoanelor persecutate în perioada regimului comunist din România, astfel că nu este nici legală, dar nici nu se impune unei noi reglementari cum este Legea nr. 221/2009 în același domeniu al drepturilor civile și nici nu se poate reține că reclamantul are un "bun" în sensul Convenției, respectiv un "bun" care include și noțiunea de speranța legitimă de a-l dobândi în fapt, Curtea a anulat, în principiu, însăși Legea nr. 221/2009.
Recurentul-reclamant arată faptul că Decretul-lege nr. 118/1990, modificat și completat de nenumărate ori, se referă exclusiv la persoana persecutată și la soț/soția acesteia, nu și la membrii săi de familie care au fost supuși persecuțiilor și represiunilor regimului comunist din România, ori spre eliminarea acestora din art. 5 alin. (1) lit. a) și-a îndreptat și justificat decizia de neconstituționalitate din Legea nr. 221/2009, iar recurentul-reclamant nu a beneficiat de nici un drept acordat de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru că nici nu este prevăzut, Curtea declarând neconstituțional tocmai articolul care prevedea drepturi pentru descendenții celor persecutați.
În motivarea Curții a fost introdus la punctul 4. din Decizia nr. 1360/_ (și în Decizia nr. 1358/2010), următoarele:
"Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, având voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi, dar nu și pentru descendenții celor condamnați politic, pentru suferințele acestora, familie, copii, etc., care erau reprezentate tocmai în articolul 5, neconstituțional.
Curtea a arătat că, "Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulat "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 238 din 04.10.1993, având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite, acestea fiind luate în seamă de legiuitor prin art. 5 al. 10 din Legea nr. 221/2009, dar considerate neconstituționale de Curtea Constituțională.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, foamea, frigul, teroarea, frica, persecuțiile și suferințele nu numai ale sale, ci și ale altora, nu pot fi înțelese și acceptate de contemporani, regimul comunist din România depășind de departe orice închipuire, asuprirea rusească combinată cu frați români răi, față de oricare din regimurile celorlalte țări comuniste. Arată că din anul 1945 până în 1965 a fost cel mai greu.
Mai arată recurentul-reclamant că din înscrisurile primite și atașate la dosar, după 1989, de la CNSAS și de la instituțiile care dețin arhive, rezultă că acestea au evitat să transmită informații, documente ținute la secret, ba, mai mult, se și contrazic, în ceea ce privește arestarea tatălui său în 1945.
Învederează recurentul-reclamant că și el a fost urmărit și persecutat de securitate numai pentru faptul că a avut o corespondență cu un coleg de serviciu, de origine germană plecat legal în RFG pentru că nu i-a permis inițial să plece la părinți și a cerut despăgubiri morale și în nume personal, pentru care a fost trimis disciplinar în țară, după solicitarea de a prezenta corespondența și întocmi o notă explicativă. O vedere poștală și două scrisori au fost predate organelor de securitate, în copie, deși i le-au solicitat în original, arătând că s-ar putea să i se mai solicite și în țară la întoarcere.
Recurentul-reclamant a arătat că urmărirea sa de către securitate s-a produs și după revenirea în țară, când a fost cercetat atât la Arcom cât și la Institutul Proiect București după transferul său de la Arcom.
Înscrisurile noi prezentate instanței, demonstrează hărțuirea, abuzurile și presiunea la care a fost supus, minciunile și dezinformările pe care se sprijineau organele de securitate, în persecutarea recurentului-reclamant fără nici un temei.
Recurentul-reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. 1354/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. I pct. 1 și art. 2 din OUG nr. 62/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin decizia nr. 1360/21.10.210 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
De asemenea, prin decizia nr. 1358/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
Deciziile Curții Constituționale produc efecte juridice erga omnes, iar dispozițiile legale constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la data publicării acestora, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constatate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Pe durata acestui termen, actele normative constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că nu se poate concluziona în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă existența vreunei obligații a statului de a acorda aceste despăgubiri, iar legiuitorul român după data de 22.12.1989, a adoptat Decretul-lege nr. 118/1990, cât și Legea nr. 221/2009 în acest scop.
În acest sens, există două norme juridice, respectiv art. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate.
Prin decizia nr. 1360/21.10.2010 a Curții Constituționale, s-a reținut că despăgubirile pentru daune morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale, cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative, ori despăgubirile prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea constată că reclamantul putea beneficia de despăgubiri morale în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, dar în situația în care acest text de lege a fost declarat neconstituțional, temeiul juridic ce justifica acordarea acestor daune, nu mai există.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Drăgălan M. L. împotriva sentinței civile nr. 1980/12.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. D. Y. M. S. C.
GREFIER,
F. J.
Red. MA
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
12.03.2013
Jud. fond: I. I.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 61/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 109/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
