Legea 10/2001. Decizia nr. 1159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1159/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1159/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1159
Ședința publică de la 05.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de revizuire formulată de revizuientul R. D. M., împotriva deciziei civile nr.788 din 03.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2009*, în contradictoriu cu intimații P. M. BUCUREȘTI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, și S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 29.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate revizuientului să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 05.11.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._/3/25.11.2009, reclamantul R. D. M. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București, solicitând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire pentru terenul situat în . sector l, preluat de autoritățile comuniste, cu cheltuieli de judecata ocazionate de acest proces, precum și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile care au fost demolate din .. 113, sector 1. A mai solicitat reclamantul ca pârâta să fie obligată la plata de daune interese pe zi de întârziere în valoare de 1.000 lei de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, prin notificarea nr. 210 din 5.02.2002, formulata în termen legal în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești pentru terenul construcție demolată.
În urma unor memorii depuse la pârâta la dosarul de restituire nr._/14.10.2002, a atașat toate actele solicitate în vederea soluționării dosarului privind restituirea terenului în natura din ., sector l.
Notificarea cu actele inițiale și dosarul format la Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 este complet, dar pârâta a refuzat să soluționeze nejustificat aceasta notificare, prin care a solicitat restituirea în natura a terenului situat în ., sector 1.
De la depunerea notificării și constituirea dosarului pentru restituirea în natura a terenului menționat, au trecut mai mult de 60 de zile, respectiv 8 ani și cu toate că a fost completat cu toate actele doveditoare necesare, pârâta nu a emis nici o dispoziție, rezultând refuzul clar al acesteia de a soluționa notificarea și implicit, dosarul de restituire a terenului din București, ., sector 1.
Consideră că refuzul de soluționare a acestei notificări echivalează că efecte cu un răspuns negativ, care îi deschide că persoană îndreptățită, accesul la justiție pentru a solicita o decizie favorabila, sens în care este invocată decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Relativ la dreptul pretins, a arătat reclamantul că: T. Radesiu (tatăl reclamantului), în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/11.09.1966, a cumpărat de la P. G. drogheria din București, Piața dr. B. nr. 10 (actual Berzei 113).
În anul 1918, S. B. a lăsat moștenire casele cu locul lor situate în București, . nepoatei decedate E. Rades, T. Rades, D. Rades și I. Rades, prin testament autentificat la Tribunalul I. - Secția de notariat, conform procesului verbal nr. 1427/26.03.1918.
Din jurnalul nr. 9174/12.11.1918, reiese că Tribunalul I. i-a trimis în proprietate și posesie pe legatarii universali, respectiv pe T. Rades, D. Rades și I. Rades (acest document având valoare de certificat de moștenitor).
A precizat reclamantul că, la dosarul de restituire nr._/14.10.2002, a fost depus certificatul de calitate nr. 32/2003 din data de 13 mai 2003, moștenitori fiind R. D. M. și rezulta neîndoielnic că Radesiu Elia T. se numea și Rades T., iar D. Rades, I. Rades și Rades T. erau frați, respectiv unchii reclamantului.
Prin procesul verbal nr._/1940 al Comisiunii pentru înființarea cărților funciare București, cu privire la imobilul situat în București, . nr. 40, fosta . cu .. compus din teren de 400 mp, cu casa construita din zid, s-a dispus „a se înscrie dreptul de proprietate în cartea funciara provizorie a comunei București asupra imobilului, în favoarea coproprietarilor înscriși în prima parte a procesului verbal” adică Radesiu D. T., Radesiu D. D.-G. și Radesiu D. I.-A..
. 1 care exista în acest moment, a purtat, conform adresei nr._/7349/10.06.2003 a Primăriei M. București - Direcția Patrimoniu Evidența Proprietăți, Cadastru, Serviciul Nomenclatura Urbana următoarele denumiri: Piața Griviței, Piața dr. B., Piața M. Macelaru, Piața I. P., Piața H. B..
În fisa anexa (Partea I-a - date privitoare la imobil ), se face descrierea imobilului din . nr. 10, în prezent ., adică „teren cu casa și curte din zid, acoperita cu tabla, având parter, etaj, pod și subsol”, iar la rubrica date privitoare la proprietate, se identifica următorii proprietari: Radesiu D. T., Radesiu D. D.-G. și Radesiu D. lon-A..
S-a arătat că, în anul 2007, în dosarul de restituire s-a efectuat un Raport de expertiza tehnica extrajudiciara întocmit de expertul tehnic, inginer I. I., iar în anul 2008 s-a efectuat un Raport suplimentar de expertiza tehnica topografica extrajudiciara care a concluzionat că imobilul constituit din teren fără construcții este situat la intersecția străzii Berzei cu C. și, ca amplasament, imobilul din . este situat în zona apropiata de piața Dr. B., în diagonala cu hala de pește și carne și vizavi de stația de benzinărie situata pe . la numărul poștal 113.
În ceea ce privește notificarea privind revendicarea terenului din . și depunerea ei pe legea nr. 10/2001, s-a arătat că aceasta a fost făcută numai de R. D. M., deoarece Rades M. D. nu a depus notificare iar Radesiu D. I. (fratele tatălui R. D.) nu a avut copii.
Legea nr.10/2001 și Normele Metodologice nr. 250/2007 specifica foarte clar că de „cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta la capitolul 3 profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățită care au depus în termen cererea de restituire”.
Normele Metodologice făcând referire la art. 4 din Legea nr. 10/2001, în art. 4.7 arată: „În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituire. Soluția prevăzuta la art. 4 alin. 4 din Lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni, drepturi de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia partea renunțătorului profita coerezilor săi”.
A mai precizat reclamantul că solicită daune din două considerente:
Notificarea a fost depusa în termen în anul 2002, și a încercat să își construiască o casă în Germania, dar nu a reușit datorita faptului că nu i-a fost restituit terenul și nu a putut să îl vândă; valoarea terenului pe piața imobiliara s-a prăbușit, astfel că, dacă i se elibera dispoziție de restituire, ar fi putut să îl vândă la un preț bun; în situația actuala prețul a scăzut dramatic și nu mai poate să î1 înstrăineze în condițiile anilor trecuți;
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 112 din Codul de procedura civila și Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin cererea modificatoare depusă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești la nivelul valorii de circulație a imobilului compus din teren în suprafață de 400 mp și o construcție, situat în București, ., sector 1; obligarea pârâtei P. M. București la emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul în suprafață de 400 mp și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate care au fost situate în București, ..113, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 733/ 29.03.2012 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții P. M. București și Municipiul București, prin Primarul General.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată căci, chiar dacă s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și aceasta nu a fost soluționată, instanța se poate pronunța pe fond asupra cererii de restituire în natură, față de dispozițiile Deciziei nr.20/2007 a Î.C.C.J.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a găsit-o întemeiată, reținând că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acest pârât nu are atribuții de restituire în natură a imobilelor notificate.
Pe fond instanța a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 400 mp situat în București, ., sector 1 și despăgubiri bănești pentru construcția demolată compusă din subsol, parter, etaj, pod și curte cu dependințe.
Cu privire la teren nu s-a depus titlul de proprietate al autorului reclamantului, precum și faptul că terenul a cărui restituire se solicită figurează la o altă adresă decât cea indicată de reclamant în notificare.
Din adresele de stradă și număr poștal depuse la dosar nu rezultă că imobilul teren viran situat în prezent pe . este același cu terenul de 400 mp care, la nivelul anului 1940, era situat pe .. 10.
Cu privire la construcția despre care se susține că ar fi fost naționalizată de la Radeșiu T. și ulterior demolată, instanța a reținut că aceasta a fost naționalizată de la S. B. în baza Decretului nr.92/1950, astfel încât nu îi pot fi acordate despăgubiri pentru aceasta.
Din actele depuse rezultă că doar drogheria situată în Piața I. P. nr.10 a fost naționalizată de la T. Radeșiu în baza Decretului nr.134/1949.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțata pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut greșit că nu s-a depus titlul de proprietate al autorului reclamantului.
La pag. 298, în dosarul cauzei s-a depus jurnalul, iar la pag. 18 din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic G. Vita apare testamentul lui S. B., prin care a lăsat moștenire reclamantului imobilele situate în . și C. nr. 8.
S-a mai susținut că instanța a retinut greșit că terenul figurează pe ., fosta ., colt cu .: în notificarea formulata, reclamantul a indicat . nr. 10, fosta Piața I. P. nr. 10, sector 1, București, deoarece terenul fiind viran, nu avea alte elemente de identificare decât actele care au fost depuse la PMB.
De-a lungul timpului, aceste străzi au purtat diverse denumiri, iar în momentul în care expertul topo lagăr I. a efectuat expertiza privind terenul în litigiu, a arătat în cuprinsul expertizei că acest teren se afla gard în gard cu ., și normal urma Berzei 113, iar după colț era . situat pe colt formând un patrulater la intersecția străzilor C., Berzei și H. B., identificare făcuta după planurile cadastrale.
Identificarea terenului în litigiu a fost făcuta și în cadrul procesului de la fond de către trei experți care au identificat terenul conform planurilor cadastrale.
În actele dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, terenul apare pe .. 10, care acuma este .> În adresa emisa de P. M. București, Direcția Patrimoniului Evidenta Proprietăți Cadastru, se arata că Piața H. B. a avut mai multe denumiri și a purtat și numele de Piața Doctor B. nr. 10.
În decretul de naționalizare 92/1950 apare la poziția 510 B. S. cu 7 apartamente, dar aceasta preluare este greșita deoarece B. S. era mort, iar în anul 1940, în procesul verbal nr._/1940 apar că proprietari în Piața Dr. B., fosta Berzei 113 Radesiu D. T., Radeasiu D. D., Radesiu D. I. A., deci se schimbaseră proprietarii atât prin testamentul dat de S. B. persoanelor menționate cat și prin actul de vânzare intervenit între Pândele G. și T. Radesiu.
Autorul reclamantului, T. Radesiu, a cumpărat de la Pândele G. clădirea drogheriei din Piața B. nr. 10, fosta Berzei unde a fost proprietar, și care a fost naționalizata conform decretului 134/1949, clădirea fiind demolata în perioada regimului comunist. Actul de vânzare-cumpărare a fost depus la dosar.
Au mai fost depuse acte, poze și planuri cadastrale, s-au efectuat expertize de evaluare a terenului cat și a construcției care arata foarte clar poziția clădirii și vecinătățile (se afla vizavi de o fabrica de confecție, clădirea exista pe .> Din raportul de expertiza imobiliara întocmit de expertul judiciar inginer G. Vita, rezulta că: la data evaluării terenul este liber de construcție ( clădirile erau demolate ) și împrejmuit cu gard de tabla, zona se afla în reamenajare stradala .Terenul este situat în zona Piața M. (fosta Berzei 113), colț cu ., are o suprafața de 399,2 mp .
Raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de inginer B. M. pentru evaluarea construcției demolate din Berzei/Piata B. nr. 10, menționează: amplasamentul imobilului în litigiu din București, ., Sector 1, a fost identificat pe baza planului de situație scara 1: 500, tip reconstituire cadastrala conform situației din 1958 când imobilul purta numărul poștal Piața dr. B., nr.10
De asemenea, a fost depusă cartea de imobil care la fisa nr. 1 a imobilului din . nr. 10 apare proprietar Radesiu T. cu numărul actului de proprietate 1427/1918 Tribunalul I..
Din alte acte, cum ar fi protocolul de revizie emis de Direcția Generala a Sănătății din 28.06.1938 și adresa Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale, înregistrata cu nr._/9.03.1938, reiese foarte clar – în susținerea recurentului - că autorul Radesiu T. este proprietar pe drogheria situata în .. 10 (fosta Berzei nr. 113) actualmente Berzei 113, Sector 1 București. Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a analizat toate probele, care evidențiază că reclamantul este moștenitorul familiei Radesiu iar proprietățile au existat în prezent existând numai terenul viran de 399,24 mp.
Prin decizia civilă nr. 1489/19.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IX-a, a fost admis recursul astfel exercitat, dispunându-se casarea sentinței recurate și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond,
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut în esență că dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului ce face obiectul notificării se face în condițiile lg. 10 /200, condiții mai accesibile față de dreptul comun, fiind acceptate de legiuitor și alte mijloace de proba în afara de actele translative de proprietate, inclusiv expertize judiciare sau extrajudiciare, sens în care au fost avute în vedere prevederile art. 23 și 24 din legea menționată, precum și cele ale art. 22.1 și 22.2 din normele metodologice de interpretare a Lg. 10/2001. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are în accepțiunea legii speciale un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie.
Cum în cuprinsul acestor norme de aplicare a legii s-a prevăzut în mod expres ca mijloc de proba a dreptului de proprietate și extrasul de carte funciara, a apreciat instanța de recurs că trebuie avut în vedere acest înscris la stabilirea dreptului reclamantului, în măsura în care acesta se coroborează și cu alte probatorii administrate .
În virtutea rolului sau activ, instanța de fond avea îndatorirea ca, în situația în care se considera nelămurită privind dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului sau aprecia ca este necesara administrarea unor probatorii suplimentare pe acest aspect, sa pună în discuția parților necesitatea completării probatoriilor – conform dispozițiilor art. 129 alin 5 C.pr.civila .
Referitor la jurnalul de trimitere în posesie și la testamentul despre care se face vorbire în cuprinsul procesului – verbal de carte funciara nr._/ 1940, s-a reținut ca, în recurs, reclamantul a depus aceste înscrisuri în copie legalizata, înscrisuri care se coroborează cu cele menționate în cuprinsul procesului - verbal. Instanța de fond nu a observat ca primul înscris, în forma dactilografiata, a fost depus și la judecata în fond, astfel încât putea sa dispună înfățișarea acestuia în original .
În cuprinsul testamentului se face vorbire despre „casele cu tot locul lor situate în București .”, fiind numiți legatari universali T. R., D. R. și I. R. .
S-a prevăzut, totodată, obligația legatarilor de a vinde imobilul în termen de 2 ani de la decesul testatorului, precum și obligația acestora de a plăti mai multe legate către terțe persoane .
Conform jurnalului de trimitere în posesie/12.11.1918 s-a ordonat trimiterea în posesie a autorului reclamantului, Rades T., cat și a comoștenitorilor D. Rades și I. Rades asupra averii ramase în urma defunctului S. B. .
Rolul jurnalului de trimitere în posesie este acela ca legatarul sa intre în stăpânirea efectiva a bunurilor succesorale .
Cum în cauza nu s-a făcut dovada acceptării și executării legatelor conferite prin testament în termenul de doi ani, acestea au devenit caduce, conform dispozițiilor art. 928 C.civil, consecința fiind aceea că legatarii au solicitat trimiterea în posesie și apoi înscrierea imobilului în cartea funciara, pe numele acestora .
Cat privește actul de vânzare-cumpărare/20.09.1936, prin care autorul reclamantului, T. Radesiu, a cumpărat drogheria din Bucuresti ..10, s-a reținut ca acest înscris nu dovedește transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauza către acesta, astfel cum susține recurentul reclamant, ci se refera la transmiterea dreptului asupra afacerii denumita drogherie, acest fapt rezultând în mod explicit chiar din cuprinsul clauzelor contractuale, unde se menționează ca prin vânzare se înțelege concesiune, iar cumpărătorul are dreptul ca, în baza acestui contract, sa întocmească formalitățile necesare pentru transmiterea pe numele sau a dreptului de drogherie .
Nu se specifica în cuprinsul acestui contract transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, și nu se individualizează acest bun .
Față de cele mai sus reținute, s-a constatat că în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului ce face obiectul notificării, în condițiile Legii 10/2001, fiind însă necesară administrarea unor probatorii suplimentare cât privește identificarea acestuia .
Față de mențiunile din cuprinsul rapoartelor de expertiza efectuate în cauză până la pronunțarea sentinței instanței de fond, referitoare la executarea unor lucrări prevăzute de Legea 198/2004 în zona în care este situat terenul ce face obiectul notificării, este necesara lămurirea acestei situații, respectiv daca imobilul în cauza intra în zona de expropriere .
Cum în recurs nu se poate administra aceasta proba, conform disp. art.305 .C.pr.civila, iar pentru identificarea imobilului în cauza este necesara administrarea probei cu expertiza tehnica topografica, a fost reținută incidența dispozițiilor art.312 alin 3 C.pr.civila raportat la dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civila, consecința fiind aceea a admiterii recursului, casării sentinței civile recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare .
Instanța de rejudecare a procedat la completarea probatoriului în sensul celor statuate prin decizia de casare.
Prin decizia civilă nr.788/03.07.2015, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rejudecând acțiunea, după casarea hotărârii primei instanțe, a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R. și, în consecință, a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Prin aceeași decizie, Curtea a dispus restituirea către reclamantul R. M. D. a unei cote indivize de 1/3 din terenul în suprafață de 249 m.p. situat în ., teren identificat în anexa 1B din expertiza întocmită de exp. A. C. (pag. 400-416 dosar C. secția a IX-a) prin coordonatele 1-3-4–D3–D1–D2-9-1, a obligat pârâtul Municipiul București să emită Dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte compensatorii în condițiile Legii 165/2013, pentru cota de 1/3 din suprafața de150 mp. din terenul situat la aceeași adresă menționată anterior, precum și pentru cota de 1/3 din construcțiile reprezentate: de drogheria situată la parter și de apartamentul nr. 1 situat la etajul edificiului de la aceeași adresă, și care a fost demolat ulterior preluării lui de către stat, a respins, ca neîntemeiată, cererea în rest și a obligat pârâtul Municipiul București să plătească reclamantului cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în fond în cuantum de 4000 lei reprezentând onorariu expert, și onorariu avocat cu aplicarea art. 274 alin. 3 din C.pr.civ., precum și echivalentul în lei a 146,97 euro reprezentând cheltuieli de transport efectuate de recurentul reclamant, precum și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în fața instanței de recurs, în cuantum de 4450 lei reprezentând onorariu expert judiciar, onorariu expert parte și onorariu avocat, precum și echivalentul în lei a 340,6 euro reprezentând cheltuieli de transport efectuate de recurentul reclamant.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că demersul judiciar pendinte a fost întreprins de reclamant în coordonatele unei contestații împotriva refuzului nejustificat al M. București de a proceda la soluționarea notificării pe care acesta a formulat-o în anul 2002, în temeiul Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost expuse ample argumente de natură a evidenția refuzul nejustificat al entității notificate de a proceda la soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii, aceste argumente constituind fundament al solicitării de a fi analizată respectiva notificare pe fondul ei de către instanța judecătorească, corespunzător dezlegărilor date de instanța supremă prin Decizia nr. 20/2007 pronunțată în procedura recursului în interesul legii (obligatorie, conform prevederilor art. 330 ind. 7 alin. ultim din C.pr.civ.) – decizie prin care s-a statuat în sensul că: „În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc:
Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
În condițiile în care prima instanță a analizat temeinicia dreptului reclamantului de a primi măsurile reparatorii solicitate prin notificarea pe care acesta a formulat-o în condițiile legii 10/2001, iar o atare analiză are – în lumina prevederilor art. 26 din această lege, astfel cum a fost interpretate prin Decizia nr. 20/2007 a ÎCCJ – ca premisă necesară reținerea refuzului nejustificat al entității notificate de a soluționa ea însăși notificarea, instanța de recurs nu ar mai putea analiza această din urmă chestiune decât în contextul exercitării de către pârâtă (entitatea notificată) a căii de atac.
Rejudecarea fondului acțiunii se impune a fi făcută – de instanța de recurs, ca urmare a casării hotărârii primei instanțe – numai în limitele care au atras măsura casării, respectiv numai legat de necesitatea stabilirii măsurilor reparatorii care se cuvin reclamantului, aspectele ce nu au fost contestate printr-o cerere de recurs fiind unele intrate în puterea lucrului judecat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că nu pot forma obiect al unei noi analize apărările susținute de intimata pârâtă relativ la lipsa culpei sale pentru nesoluționarea notificării până la data sesizării instanței, și nici cele relative la imposibilitatea emiterii deciziei de acordare a măsurilor reparatorii determinată de caracterul incomplet al dosarului constituit în etapa administrativă a soluționării notificării. Respectivele apărări au fost respinse, ca nefondate, ca și consecință a împrejurării că ele nu au fost reținute ca atare prin hotărârea primei instanțe, și nici nu s-a exercitat împotriva respectivei hotărâri un recurs prin care să fie deduse analizei instanței de control judiciar.
Aceleași considerente au fost avute în vedere de Curte și în privința soluției ce a fost pronunțată de prima instanță cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii.
Curtea a notat că prin hotărârea primei instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R., cu consecința respingerii acțiunii îndreptate împotriva acestui pârât ca fiind formulată față de o persoană lipsită de legitimare procesual pasivă.
Recursul reclamantului nu a conținut critici relative la soluția astfel pronunțată, situație în care instanța de recurs nu a fost investită a se realiza o analiză/reevaluare a aspectelor care au condus la pronunțarea respectivei soluții.
În acest condiții, Curtea a reținut că și în privința acestei din urmă excepții trebuie constatat faptul că nu formează obiect al rejudecării după casare, impunându-se a fi respinsă ca și consecință a autorității de lucru judecat pe care a dobândit-o ca efect al neatacării ei pe calea recursului.
Relativ la fondul pretenției ce a fost formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâul Municipiul București, Curtea a constatat că prin decizia instanței de casare s-a stabilit că imobilul pentru care a fost formulată notificarea aparținea, în anul 1940, moștenitorilor defunctului S. B., conform testamentului lăsat de acesta din urmă, jurnalului de trimitere în posesie din data de 12.11.1918 și procesului verbal în înscriere în cartea funciară.
De asemenea, s-a stabilit că actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.09.1936 de numitul Radesiu T. – tatăl reclamantului – se referă numai la transmiterea dreptului asupra afacerii de „drogherie”, iar nu la transmiterea proprietății imobilului în care funcționa respectiva afacere.
Curtea a notat că prin hotărârea astfel pronunțată de instanța de recurs s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii, însă nu s-a stabilit și întinderea reparațiilor care i se cuvin prin prisma dreptului de acrescământ pe care acesta l-a invocat. În consecință, acest aspect se impune a fi dezlegat cu prilejul rejudecării fondului, prin raportare la conținutul actelor juridice care au fost avute în vedere spre a se constata existența unui drept la reparații.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că în materia Legii nr.10/2001 există o reglementare specială relativ la modalitatea în care operează dreptul de acrescământ al moștenitorilor notificatori.
Conform art. 4 alin. 2, 3 și 4 din lege „ (2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
Din economia reglementării juridice enunțate reiese că dreptul moștenitorilor legali sau testamentari de a beneficia de prevederile legii speciale trebuie analizat în mod necesar în relație cu persoana îndreptățită, situație în care se impune a fi avută în vedere definiția dată de același act normativ categoriei de persoane îndreptățite, astfel cum aceasta se regăsește în art. 3 alin. 1, conform căruia „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii”.
Analizând actele juridice prin prisma cărora instanța de casare a reținut dreptul reclamantului de a primi măsurile reparatorii pe care le-a solicitat în temeiul Legii 10/2001 (respectiv: testamentului lăsat de S. B. autentificat sub nr. 1427/25.03.1918, jurnalul de trimitere în posesie din data de 12.11.1918 și procesul verbal în înscriere în cartea funciară cu nr._/29.05.1946), Curtea constată că imobilul în litigiu – care la data întocmirii cărții funciare avea adresa Piața Dr. B. nr. 10, fostă . colț cu . – a fost dobândit prin moștenire (de pe urma defunctului S. B., al cărui deces a survenit în anul 1918) în cote egale de 1/3 fiecare, de numiții Radesiu D. T., Radesiu D. D. G. și Radesiu D. I. A..
Preluarea de către stat a imobilului de la adresa menționată a intervenit în anul 1950, ca efect al aplicării Decretului 92/1950, astfel cum reiese din relațiile comunicate prin adresa nr._/23.01.2008 emisă de P. Mun. București - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană (fila 120 fond) și adresa nr. 3902/02.04.2003 emisă de DITL sector 1 București (fila 16 fond).
Prin raportare la acest moment la care a intervenit preluarea de către stat a imobilului – preluare ce a avut caracter abuziv, conform prevederilor art. 2 lit. a din Legea 10/2001 – se impune a se constata că persoanele ce au avut calitate de proprietari deposedați au fost moștenitorii lui S. B., și anume Radesiu D. T., Radesiu D. D. G. și Radesiu D. I. A. care dețineau fiecare câte o cotă parte de 1/3 din dreptul de proprietate bunului preluat în acest mod.
Ca atare, de la numitul Radeșiu D. T. – singurul autor prin raportare la care reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin notificarea formulată temeiul Legii 10/2001 – a fost preluată numai o cotă de 1/3 din imobilul în litigiu.
Prin raportare la această situație a proprietății de la data preluării imobilului, precum și la prevederile art. 4 alin. 4 raportat la art. 3 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea constată că reclamantul R. (fost Radesiu, conform adeverinței nr. 1897/10.09.2003 eliberată de MAI Direcția Generală de evidență informatizată a persoanei) D. M. este singurul moștenitor al unuia dintre foștii coproprietari, și anume al lui Radesiu T. – astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr.32/2003 eliberat de BNP F. D..
Invocarea de către reclamant a dreptului de acrescământ este formulată cu neobservarea situației (menționate anterior) pe care o avea proprietatea asupra imobilului la data la care autorul său a fost lipsit de aceasta, dar și a faptului că, în accepțiunea legii 10/2001 – pe care își fundamentează pretențiile deduse judecății – se impune a fi reținută, ca reper unic al determinării dreptului de acrescământ, moștenirea lăsată de persoana ce avea deopotrivă calitatea de proprietar la data preluării abuzive și de antecesor al persoanei care pretinde beneficiul acrescământului.
Prevederile de drept comun relative la dreptul de acrescământ ale art. 697 C.civ. – conform căruia „partea renunțătorului profită coerezilor săi” – nu pot conduce la reținerea dreptului invocat de reclamant în aceste coordonate în condițiile în care, în speță, nu se ridică probleme legate de dezbaterea succesiunii unei persoane ce a avut calitatea de proprietar unic la data preluării bunului în litigiu, iar succesiunea autorului îndepărtat S. B. a fost dezbătură în anul 1918, și a fost culeasă de cei trei succesori menționați în precedent, astfel încât tatăl reclamantului a cules numai 1/3 din aceasta și, subsecvent, numai această cotă ar fi putut să o transmită moștenitorilor săi.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat caracterul nefondat al solicitării reclamantului de a i se constata dreptul la măsuri reparatorii prin valorificarea unui pretins drept de acrescământ în privința cotelor ce au fost deținute – anterior preluării de către stat – de numiții Radesiu D. D. G. și Radesiu D. I. A..
Pentru a se stabili compunerea imobilului pentru care reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii în temeiul prevederilor Legii 10/2001, este necesar a fi observat faptul că acest din urmă act normativ special conține reglementări imperative atât în ce privește forma pe care trebuie să o îmbrace cererea ce conține solicitarea de acordare a reparațiilor, cât și conținutul și termenul în cadrul cărora trebuie să fie trimisă respectiva cerere.
Relevante în acest sens sunt prevederile art. 22 din Legea 10/2001 republicată (fost art. 21 în numerotarea inițială), conform căruia „(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”
Din economia normei juridice enunțate reiese cu evidență faptul că legiuitorul a instituit un termen imperativ (inițial de 6 luni, și ulterior prelungit succesiv la 12 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001) termen în cadrul căruia trebuia trimisă notificarea în al cărei cuprins să se regăsească elementele necesare identificării imobilului în privința căruia se solicitau măsuri reparatorii.
Față de aceste rigori procedurale, și de sancțiunea instituită explicit prin alin. 5 al art. 22 din Legea 10/2001, Curtea a constatat că nu pot fi privite ca fondate pretențiile reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate construcțiile care, anterior preluării de către stat, au intrat în compunerea imobilul situat în București, . (care a avut în trecut și adresele: ., .. 10., .. 10) pentru că notificarea pe care acesta a formula-o s-a referit exclusiv la prăvălia aflată la parter și la apartamentul nr. 1 situat la etajul edificiului de la aceeași adresă.
Curtea a notat că prin notificarea pe care reclamantul a trimis-o înăuntrul termenului legal de 12 luni (aflată la fila 30 dosar fond), acesta a descris imobilul pentru care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii ca fiind format din „imobilul teren în suprafață de 150+100=250 m.p. și construcție demolată, situat în București . nr. 10-fost Piața I. P. nr. 10 – parter – drogherie+apartam. Nr. 1 etaj – în același imobil”.
S-a mai menționat în cuprinsul notificării că actele doveditoare pe care le atașează notificării sunt reprezentate de: actul de vânzare cumpărare nr. 138/1936 privind drogheria; cartea de imobil în care autorul T. Radeșiu este înscris ca proprietar al apartamentului nr. 1, acte de deces.
Având în vedere aceste elemente care descriu imobilul pentru care reclamantul a pretins măsurile reparatorii la care are vocația în temeiul Legii 10/2001, și faptul că procedura judiciară pendinte este una în cadrul instanța procedează la analiza fondului pretenției ce a fost formulată prin notificare (prin substituirea în atribuțiile entității notificate, care a rămas în mod nejustificat în pasivitate), dar și exigențele stabilite prin art. 22 alin. 5 din Legea 10/2001 republicată, Curtea a constatat că reclamantul nu este îndreptățit să solicite instanței acordarea de reparații pentru alte unități locative sau comerciale care au făcut parte din structura imobilului ce a existat la adresa indicată în notificare. Împrejurarea că adresă poștală a imobilului notificat corespunde unui ansamblu imobiliar ce a avut în componență edificii cu o structură mai complexă decât cea a unităților constructive explicit solicitate nu poate atrage o interpretare extensivă a pretenției ce a fost dedusă soluționării prin notificare și a determina, astfel, legitimarea reclamantului în a solicita reparații în alte limite decât cele stabilite prin actul primar (notificarea) de declanșare a procedurii reparatorii.
Depunerea de către reclamant a unei noi notificări, în luna ianuarie 2006 (fila 57 dosar fond), prin care acesta a descris construcția ca fiind formată din subsol, parter, etaj, și pod nu avea aptitudinea de a constitui un mod legal de investire a entității notificate în vederea acordării de măsuri reparatorii corespunzător acestei descrieri substanțial mai ample, pentru că actul a fost depus după împlinirea termenului legal imperativ prevăzut de art. 22 menționat.
Imobilul construcție din compunerea căruia au făcut parte drogheria și apartamentul descrise prin notificarea inițială era format, potrivit relațiilor comunicate prin adresa nr. 3902/02.04.2003 de către DITL sector 1 București (fila 16 dosar fond) și fișei matricole de impunere imobilului (fila 48 dosar recurs), din 4 prăvălii, 2 apartamente cu 2 camere și un apartament cu 3 camere, și aparținea (tuturor) moștenitorilor lui S. B.
Pe de altă parte, în actul de preluare – decretul 92/1950 – se regăsește mențiunea potrivit căreia au fost preluate de la S. B. 7 apartamente situate la adresa .. 10.
Din coroborarea aceste probe, Curtea a reținut că edificiul care a existat la această adresă era format din 7 unități locative și comerciale, care aveau propria individualitate. În aceste condiții, notificarea formulată de reclamant poate fi privită decât ca una prin care s-au solicitat reparații doar pentru construcțiile reprezentate unitatea comercială în care a funcționat drogheria, și de unitatea locativă care era identificată ca reprezentând apartamentul nr. 1 situat la etajul construcției, precum și pentru terenul aferent edificiului în care acestea se regăseau.
În privința terenului din structura aceluiași imobil, Curtea a notat că, deși prin notificarea inițială a fost indicată o suprafață de 250 m.p., acesteia i s-au adus ulterior lămuriri (prin notificarea depusă în ianuarie 2006) în sensul că în realitate această suprafață măsoară 400 m.p.
Din raportul întocmit de Direcția Juridic, contencios, Legislație din cadrul PMB (fila 53 dosar fond) reiese că însăși entitatea notificată și-a însușit această precizare cu titlu de „rectificare” a mențiunilor din notificarea ce a fost formulată în termenul legal.
În acest context, Curtea a constatat că pretenția care privește întregul teren în suprafață de 400 m.p. aferent imobilului care a purtat (la data preluării lui de către stat) adresa .. 10 nu comportă vicii similare celor reținute cu privire la apartamentele și spațiile comerciale care nu au fost descrise prin notificare, dar au fost solicitate în demersul judiciar pendinte.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că prin decizia de casare s-a reținut calitatea reclamantului de persoană îndreptățită a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, însă nu a statuat instanța de casare cu privire la compunerea imobilului ce a fost efectiv notificat, a revenit instanței de rejudecare determinarea acestor aspecte, context în care urmează a se constata, pentru considerentele expuse în precedent, că dreptul la măsuri reparatorii al reclamantului poartă numai asupra terenului în suprafață de 400 mp și construcțiilor reprezentate de fosta drogherie și apartamentul nr. 1 de la etajul construcției preluate în temeiul Decretului 92/1992.
Relativ la modificările care au intervenit de-a lungul timpului în privința adresei poștale a imobilului pentru care reclamantul solicită, în speță, măsuri reparatorii, Curtea notează că artera care purta denumirea I. P. la data preluării imobilului, a purtat anterior și denumirile: Piața Griviței, Piața Dr.B. și respectiv Piața M. Măcelarul – astfel cum reiese din adresa nr._/_/12.11.2013 emisă de P. M. București Direcția Patrimoniu-Serviciul cadastru (fila 389 dosar recurs). Reiese din aceeași adresă că imobilul care, în anul1986, a avut adresa ., anterior a fost identificat prin următoarele adresele poștale:. la nivelul anului 1915; . la nivelul anului 1948 și ..10 la nivelul anului 1948.
Conform relațiilor comunicare de P. Mun. București – Direcția Patrimoniu Evidență proprietăți, Cadastru - Serviciul Nomenclatură Urbană prin adresa nr._/7349/10.06.2003 (fila 242 dosar fond), imobilul în litigiu a purtat adresa Piața Dr. B. nr. 10, până în anul 1983 – când zona a fost restructurată. Urmare a restructurării zonei, respectivul imobil nu se identifica printr-o adresă distinctă la data emiterii relațiilor. În ce privește construcția de la aceeași adresă, aceasta a fost desființată.
Pe de altă parte, conform relațiilor comunicate instanței de PMB- Direcția Patrimoniu – serviciul Cadastru prin adresa nr._/1336/07.02.2014 (fila 441 dosar recurs), imobilul identificat prin expertiza efectuată în speță avea, la nivelul anului 1948, atât adresa . cât și adresa Piața Dr. B. nr. 10, iar în anul 1986 era înscris numai cu adresa ..
Din expertiza efectuată în cauză de dl. expert A. C., și din lămuririle ulterior aduse acesteia de același expert, la solicitarea instanței, reiese că amplasamentul actual al terenului în litigiu a fost identificat la adresa poștală ., și că suprafața terenului cu amplasamentul reconstituit în raport de actele de proprietate ale autorului reclamantului – acte care au fost analizate prin decizia de casare – corespunde unei suprafețe de 399 m.p., din care suprafața de 249 de m.p. constituie teren viran. Din totalul de 399 m.p. identificați ca reprezentând terenul care a aparținut autorului S. B., o suprafață de 134 m.p. se este înglobată în imobilul vecin (cu adresa .), și o altă suprafață de 16 m.p. este ocupată de elemente de sistematizare (trotuare pietonale).
În privința acestor din urmă suprafețe, Curtea a constatat că nu pot face obiect al restituirii în natură către reclamant pentru că:
Prima dintre ele face partea din compunerea unui imobil (nr. 38 din . află în proprietatea privată a unor terțe persoane – astfel cum reiese din concluziile expertizei, dar și din documentația cadastrală aflată la fila 14 dosar recurs secția a III-a a C. - astfel că ea nu se sub puterea de dispoziție a M. București (entitatea notificată ca unitate deținătoare) spre a putea fi restituit în natură.
În privința celei de-a doua suprafețe – de 16 m.p. -, față de afectațiunea actuală a acesteia de trotuare pietonale, și de prevederile art. 10.3 din HG 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare Legii 10/2001, urmează a se consta că, de asemenea, nu este posibil a fi restituită în natură persoanei îndreptățite.
Tot cu referire la teren, Curtea a constatat că din relațiile comunicate instanței de P. Mun. București (filele 42 – 49 dosar secția a III-a C.), P. sector 1 București (fila 195 același dosar), RATB, RADET, Telecom, Enel, Netcity Telecom, Luxten (filele 155-188 același dosar) reiese că terenul în suprafață de 249 m.p. ce a fost identificat prin expertiză ca fiind liber și la dispoziția intimatului nu este afectat (pe suprafața, sau în subfața acestuia) de lucrări sau servituți legale.
Relativ la construcțiile notificate, Curtea a reținut că probatoriul administrat – adresele nr._/7349/10.06.2003 și nr._/23.01.2008 emise de P. M. București (filele 242 și 243 dosar fond), și raportul de expertiză întocmit de exp. A. C. – relevă faptul demolării lor înainte de data la care a fost formulată notificarea, situație care este de natură a atrage incidența prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea 10/2001 – conform căruia „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.
Având în vedere ansamblul considerentelor expuse în precedent relativ la întinderea dreptului reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate în condițiile Legii speciale nr. 10/2001, și la situația juridică și faptică actuală a imobilului notificat, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantului. A dispus, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 raportat la art. 7 alin. 1 și art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001, restituirea în natură către reclamant a cotei de 1/3 din terenul în suprafață de 249 mp. situat în București, ., sector 1, astfel cum acesta este identificat în Anexa 1B la raportul de expertiză întocmit de exp. A. C. (filele 400- 416 dosar constituit la secția a IX-a a C. cu nr._/3/2009) prin coordonatele 1-3-4-D3-D1-D2-9-1.
Curtea a notat că instanța a marcat cu indicativele D3, D1, și D2 puncte de intersectare care erau evidențiate ca atare în schița ce se regăsește în menționata anexă a expertizei, însă expertul nu le particularizase prin atribuirea unor indicative. Marcarea astfel efectuată a fost apreciată necesară pentru ca delimitarea terenului la care se referă dispoziția luată în sensul restituirii în natură să nu fie echivocă, și să creeze părților, eventual, nevoia parcurgerii ulterioare a unei proceduri de lămurire a dispozitivului hotărârii.
Având în vedere imposibilitatea restituirii în natură a proprietății cuvenite aferent diferenței de 150 m.p., și a construcțiilor notificate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. 3 și art. 21 din Legea 165/2013, Curtea a obligat pârâtul să emită Dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de puncte compensatorii, pentru cota de 1/3 din acestea.
Curtea nu a putut statua cu privire la cuantumul/valoarea despăgubirilor care se cuvin reclamantului – astfel cum acesta a solicitat – pentru că, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, o atare determinare valorică nu intră în competența entității notificate (în ale cărei atribuții instanța s-a substituit, pronunțându-se asupra fondului notificării), ci ele urmează a se stabili într-o etapă procedurală ulterioară care este supusă exigențelor imperativ stabilite prin Legea 165/2013.
În ce privește capătul de cerere - din acțiune – privind acordarea de daune interese, Curtea a notat că reclamantul nu a produs dovezi de natură a permite instanței să rețină un prejudiciu determinat, cauzat de pârâtă reclamantului. Se cuvine a fi observat faptul că Legea nr.10/2001 nu conține reglementări care ar contura un cadru normativ special, derogatoriu, pentru a se acorda despăgubiri persoanelor care au formulat notificări, astfel că pentru obținerea unor asemenea desdăunări este necesar a se administra probe concludente circumscrise cerințelor dreptului comun (art. 998-999 C.civ), și anume referitor la existența faptei ilicite imputate, a unui prejudiciu determinat sau determinabil, și a unei legături de cauzalitate între acestea.
Or, reclamantul a imputat și a dovedit întârzierea nejustificată în soluționarea de către pârât a notificării (conduită care a fost reținută ca atare de instanță), însă relativ la cerințele privind existența unui prejudiciu determinat sau determinabil și a unei legături de cauzalitate, nu se poate reține ca ar fi fost dovedite corespunzător coordonatelor în care acesta și-a motivat pretențiile (că nu ar fi reușit să își construiască o casă în Germania ca și consecință a faptului că nu i-a fost restituit terenul pentru a-l putea vinde; că valoarea terenului s-ar fi diminuat considerabil, iar în măsura în care terenul i-ar fi fost restituit anterior l-ar fi putut vinde la un preț mult mai bun).
Față aceste considerente, Curtea a constatat că cererea de despăgubire formulată de reclamant este nefondată.
Având în vedere că, față de soluția de admitere a recursului și aceea de admitere în parte a acțiunii ca urmare a rejudecării fondului pricinii, pârâtul intimat Municipiul București are poziția procesuală de parte căzută în pretenții, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite prin art. 274 alin. 1 din C.pr.civ. spre a fi primită solicitarea reclamantului de a i se acorda cheltuieli ocazionate de judecata pricinii.
În privința cuantumului cheltuielilor efectuate la judecata cauzei în primă instanță, Curtea a constatat că onorariul aferent expertizei evaluatorii ce a fost administrată nu poate fi reținut ca o cheltuială utilă soluționării cauzei pentru că respectiva probă nu a fost valorificată ca utilă cauzei, și astfel nu există temei spre a fi pusă în sarcina părții căzute în pretenții.
Pe de altă parte, onorariul expertizei topografice administrate a fost reținut ca o cheltuială utilă soluționării litigiului, față de faptul că această probă nu a fost invalidată de instanță și, mai mult decât atât, decizia de casare a fost fundamentată și pe această expertiză (reținându-se că este necesar a se efectua un supliment de expertiză în vederea lămuririi unor aspecte de fapt).
În ce privește onorariul aferent asistenței juridice de care reclamantul a beneficiat în aceeași etapă procesuală a judecății în primă instanță – onorariu care are un cuantum total de 13.000 lei - Curtea a făcut aplicarea atât a prevederilor art.276 din C.pr.civ., ținând seama de împrejurarea că pretențiile asupra cărora a purtat judecata au fost numai parțial găsite întemeiate, precum și a dispozițiilor art.274 alin.3 din C.pr.civ., apreciind că activitatea de formulare a acțiunii și de susținere a acesteia nu a comportat o complexitate deosebită.
Demersul litigios este formulat într-o materie în care s-a conturat o practică judiciară consistentă, iar speța nu a avut particularități de natură a antrena dezbaterea unor probleme de drept sau de fapt ce ar fi impus pregătirea și susținerea unor cereri/apărări de excepție în justificarea pretențiilor deduse judecății de către reclamant. Pe de altă parte obiectul litigiului – măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/3 din suprafața de 400 m.p. și din două unități constructive mici (un apartament și o prăvălie) – nu este unul cu o valoare de excepție. În aceste condiții, Curtea a constatat că suma de 3000 lei se circumscrie unei limite rezonabile în care pârâtul poate fi obligat să suporte cheltuielile pe care partea adversă a înțeles să le efectueze spre a-și asigura asistența juridică și reprezentarea la judecata cauzei în primă instanță.
Curtea a notat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestata.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătura stricta și indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Cât privește cheltuielile de transport solicitate de reclamant, Curtea a constatat că numai parțial documentele de călătorie depuse ca probe reliefează o legătură temporară cu termenele de judecată la care partea a participat. Actele care se referă la călătorii efectuate de reclamant în perioade care nu au inclus termene la care litigiul pendinte s-a judecat nu pot fi reținute ca pertinente și concludente soluționării cererii, atâta vreme cât nu a fost adusă la cunoștința instanței vreo împrejurare legată de proces care ar fi impus deplasarea în România a acestuia. În consecință, cu acest titlu se va acorda reclamantului suma care reprezintă echivalentul în lei al sumei de 146,97 euro (contravaloarea călătoriei din perioada 07.06._10)
În ce privește cheltuielile efectuate de reclamant în etapa judecății recursului, și aceea a rejudecării cauzei în fond, Curtea a avut în vedere onorariul expertului judiciar desemnat, și al expertului parte care a fost încuviințat reclamantului, onorariul pentru asistență juridică, precum și cheltuielile efectuate de reclamantul recurent pentru deplasarea la două termene de judecată la care a participat, astfel cum acestea reiese din înscrisurile aflate la filele: 103 dosar secția IX-a; 216 dosar secția IX-a; 100, 111, 113 și 196 dosar recurs secția III-a, cuantumul total al acestor cheltuieli fiind de 4450 lei și 340,6 euro (acesta din urmă urmând a fi plătit de partea căzută în pretenții în echivalent lei).
Împotriva acestei decizii, la data de 14.09.2015 a formulat cerere de revizuire revizuientul R. D. M. care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a invocat art. 509 punctul 1 din Codul de procedura civila.
Se arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în sensul ca s-a pronunțat asupra masurilor reparatorii pentru terenul situat în București, ., sector 1, masuri care nu au fost cerute în aceasta cauza, în situația în care Legea nr.10/2001 prevede foarte clar ca nu se pot cere masuri reparatorii prin echivalent, când terenul este liber și nu este afectat de sarcini.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute, adică restituirea terenului în suprafața de 400 mp și asupra despăgubirilor prin echivalent privitor la întreg imobilul demolat de regimul comunist, situat în ., sector 1.
Curtea de Apel, Secția a III-a civila, ca instanța de rejudecare, după casare cu reținere a dispus restituirea către reclamantul R. D. M. a unei cote indivize de 1/3 din terenul în suprafața de 249 mp situat în ., teren identificat în anexa lB din expertiza întocmita de exp. A. C. (pag. 400-416 dosar C. secția a IX-a) prin coordonatele 1-3-4-03-01-02-9-1.
Obliga pârâtul Municipiul București sa emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, sub forma de puncte compensatorii în condițiile Legii 165/2013, pentru cota de 1/3 din suprafața de 150mp din terenul situat la aceeași adresa menționata anterior, precum și pentru cota de 1/3 din construcțiile reprezentate: de drogheria situata la parter și de apartamentul nr.1 situat la etajul edificiului de la aceeași adresa și care a fost demolat ulterior preluării lui de către stat.
Deoarece față de acțiunea introductiva s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent, s-a incalcat articolul 509 punctul 1 din Codul de procedura civila. Procedând astfel, instanța de rejudecare nu a justificat cu nimic măsura dispusa, astfel fiind încălcate flagrant prevederile art.509 teza 2 din Codul de procedura civila, deoarece nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut de reclamant.
Prin art.7 punctele 1 și 2 din Legea nr.10/2001 sunt prevăzute și masuri reparatorii prin echivalent, nu însemnează ca îmi sunt aplicabile, deoarece principiul de baza al Legii nr.10/2001, H.G. nr.250/2007 și Legii nr.165/2013 consta în restituirea în natura, terenul fiind bine identificat și liber de sarcini.
În conformitate cu prevederile art.1 și art.7 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natura.
Articolul 7 din lege prevede: "de regula, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natura".
Alineatul 2 al art.7 prevede: "daca restituirea în natura este posibila, persoana îndreptățita nu poate opta pentru masuri reparatorii prin echivalent ... "
Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 "consacra principiul restituirii în natura și numai acolo unde aceasta măsura nu este posibila, urmează sa se acorde alte masuri reparatorii prevăzute de lege".
Legea nr.165 din 17.05.2013, în art.1 prevede: imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natura.
Instanța de rejudecare trebuia sa se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut și s-a pronunțat pe cu totul altceva, încălcându-se principiile de drept: principiul prevalentei restituirii în natura, principiul echității, principiului transparentei procesului de stabilire a masurilor reparatorii.
Instanța de rejudecare mi-a acordat mai puțin decât am cerut după o apreciere greșita a textelor din Legea nr.10/2001, în sensul ca prin cererea de chemare în judecata am solicitat restituirea în natura a terenului de 400 mp și despăgubiri pentru imobilul demolat situat în București, ., sector 1.
În mod greșit, instanța de rejudecare a apreciat ca autorul său ( tatăl său ) ar fi avut calitate de persoana îndreptățită doar cu privire la cota de 1/3 din dreptul de proprietate al
imobilului (teren și construcție ) situat în București, ., sector 1.
Legea 10/2001 prin articolul 4 alineatul 4 prevede ca moștenitorii legali sunt chemați la succesiunea defunctului, iar în aceasta situație, reclamantul R. D. M., care face parte din clasa colateralilor privilegiați, a unchilor săi Radesiu D. D. G. și Radesiu D. I. A., ambii decedați, va moșteni întregul patrimoniu, respectiv și imobilul în litigiu, pentru care a depus notificare în termen legal.
Interpretarea greșita și abuziva a legii, de către instanța de rejudecare nu face altceva decât sa-l înlăture de la moștenire pe reclamant care, culmea, este moștenitorul a 4 locuri de veci ( cu monumente) în cimitirul Sfinta Vineri de la tatăl și de la unchi.
Daca autorul meu Radesiu T. ar fi trăit la data apariției Legii nr.10/2001 și ar fi făcut cerere de restituire pentru întreg imobilul ( teren și construcție ), în condițiile în care cei doi frați erau decedați iar moștenitorii lor nu au făcut cererea de restituire a imobilului în litigiu, autorul său ar fi beneficiat și profitat de prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, dar cum tatăl său este decedat, în calitate de moștenitor legal, în conformitate cu articolul menționat, moștenesc drepturile pe care le-ar fi moștenit autorul, adică de masurile reparatorii de care ar fi beneficiat tatăl său în calitate de persoana îndreptățită.
În situația în care ceilalți moștenitori nu au făcut notificare, iar eu am făcut notificare pentru restituirea imobilului situat în București și identificat în ., sunt singurul îndreptățit sa beneficiez de dispozițiile art. 4 din Legea nr.10/2001, în situația în care Municipiul București nu a făcut nici un fel de roba privind depunerea de notificări sau contestații de către alte persoane privitor la imobilul menționat mai sus.
Instanța de rejudecare interpretează greșit ca, prin notificarea depusa în ianuarie 2006 prin care am descris construcția și suprafața terenului, as fi depășit termenul prevăzut de art. 22, când de fapt aceasta este o precizare a întinderii terenului și clădirii, lucru făcut și prin diferite adrese și cele 3 expertize topo întocmite de experți privind identificarea terenului.
Notificarea a fost depusa în termen legal și a vizat 250 mp teren plus construcții pentru imobilul în litigiu, însă fiind teren viran nu se cunoștea întinderea deoarece pe acest teren se aflau și niște chioșcuri, însa expertizele au identificat foarte corect suprafața terenului pe perioada procesului, teren care a suferit și micșorări datorita construcției bulevardului Buzesti-Berzei - V. Pirvan.
Instanța interpretează greșit Legea nr.10/2001, care la art.23 prevede fără echivoc: "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice precum și în cazul moștenitorilor, cele care atesta aceasta calitate și după caz înscrisurile care descriu construcția demolata și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege pot fi depuse până la soluționarea notificării".
Normele metodologice prevăd foarte clar ca se pot depune expertize judiciare sau extrajudiciare de către persoana îndreptățita privind imobilul a cărei restituire se solicita declarații notariale, certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate, procese verbale de carte funciara, etc., care sunt însoțite de memorii și explicații privind imobilul în litigiu. Nu s-a făcut nici o modificare prin adresa trimisa prin Biroul executorului judecătoresc deoarece pentru alte construcții reclamantul nu era proprietar decât pentru imobilul din ., sectorul 1.
Instanța de rejudecare nu a luat în considerare nici un fel de proba, nu a făcut vorbire în decizie de actele de proprietate, de planuri cadastrale, de decrete de preluare și cu deosebire, de procesul verbal de carte funciara nr. CF_ din anul 1940, care are valoare de titlu de proprietate conform art. 168 din Decretul lege nr.115/1938 .
Instanța de rejudecare interpretează greșit ca reclamantul a descris imobilul teren și construcție demolată, notificarea s-ar fi referit la prăvălia aflata la parter și - la apartamentul 1 de la etajul edificiului de la aceeași adresa.
Instanța de rejudecare nu a analizat și nu a luat în considerare expertiza efectuata pentru imobilul în litigiu de inginera B. M., care în baza planurilor de construcție întocmite în anul 1933 a identificat cu exactitate componenta imobilului care are o vechime de peste 70 de ani și un regim de înălțime S+P+1E+P., compus din parter, 4 prăvălii ( încăperi) în suprafața de 80,44 mp, iar la etaj erau camera de locuit. Instanța ajunge la situația eronata ca acest imobil preluat și trecut greșit în Decretul nr.92/1950 de la S. B. (decedat în 1918) ar fi avut 7 unități locative și comerciale "care aveau propria individualitate". Logica juridica care ar trebui folosita de judecători în judecarea cauzei și studiul actelor și expertizelor trebuia sa conducă la concluzia ca pe o suprafața de teren de 400 mp nu pot fi decât un număr redus de camere care erau folosite ca prăvălii și apartamente unde stăteau și își desfășurau activitatea cei 3 frați proprietari, în situația în care exista un singur imobil format din parter și etaj (au fost depuse planurile clădirii dar nimeni nu a fost curios sa le studieze).
La dosar au fost depuse poze cu imobilul din București, ., așa cum arata înainte de demolare, din care reiese configurația imobilului.
Fisa imobilului prin care s-a stabilit impozitul pe clădire a fost calculare pe un singur imobil (clădire) și nu pe alte proprietăți cum instanța a reținut eronat ca reclamantul ar solicita mai multe proprietăți.
Instanța de rejudecare interpretează greșit ca numai din suprafața de 400 mp. din terenul situat în București, ., 249 mp constituie teren viran iar suprafața de 134 mp este globală în imobilul vecin și alta suprafața de 16 mp este ocupata de elementele de sistematizare.
În urma formulării obiecțiunilor la raportul de expertiza tehnica topografica întocmita de expertul tehnic A. C., a precizat la punctul d) din completarea raportului de expertiza tehnica următoarele:
- în ultimul răspuns al raportului de expertiza s-a arătat ca din mărimea de 399 mp. a parcelei revendicate de petent, suprafața de 16 mp a fost ocupata de sistematizare.
- din diferența 399 mp - 16 mp rezulta restul de 383 mp care caracterizează mărimea terenului rămas liber de construcții.
Expertul prin anexa 1C la completarea raportului de expertiza, a menționat ca terenul rămas liber de construcții are configurația unui poligon cu mai multe laturi care" înglobează suprafața de 381 mp, precizându-se foarte clar configurația imobilului din C. 38 și Berzei 113 care nu au nici o legătura cu aceste terenuri, deoarece au cadastru și sunt intabulate iar expertul a ținut cont de intabulările proprietarilor învecinați (în acest sens au fost depuse și acte la dosar).
Nu se pune nici un fel de problema de a încalcă proprietatea vecinilor deoarece lucrurile sunt foarte dare.
Instanța de rejudecare nu a studiat completarea raportului de expertiza tehnica topografica depusa la termenul din 3.06.2013 de expertul A. care are și anexe foarte dare prin care se evidențiază terenul revendicat și terenurile vecine.
Neacordându-i-se ceea ce a cerut prin cererea introductiva, astfel cum a restrâns-o la instanța de casare, decizia pronunțata de instanța de rejudecare ( Curtea de Apel) nu se poate aplica pentru următoarele considerente:
1. acordarea greșita a unei cote indivize din terenul în suprafața de 249 mp situat în ., sectorul 1, în locul măsurii legale cerute de mine a restituirii în natura presupune imposibilitatea emiterii unei decizii de restituire din partea Primăriei M. București și predării efective a terenului conform procesului verbal de predare primire, ce ar conduce la o noua judecata în cadrul unei noi acțiuni.
2. acordarea de puncte compensatorii pentru cota de 1/3 din suprafața de 150 mp din terenul situat în București, ., sector 1, nu s-ar putea face deoarece terenul este liber de sarcini și trebuia restituit în natura conform Legii 10/2001 în funcție de expertizele topo din dosar.
Funcționarii din P. M. București nu ar emite o astfel de decizie deoarece ar suporta consecințele legale, terenul fiind liber și proprietarul nu poate cere despăgubiri deoarece s-ar încalcă flagrant dispozițiile Legii nr.10/2001.
3. acordarea de puncte compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013 pentru cota de 1/3 din construcția demolata în situația în care nu s-a validat expertiza efectuata de expertul tehnic ing. B. prin care s-a stabilit valoarea construcției de 253.378 Euro conform planurilor și documentațiilor aflate la dosar ar face inaplicabila decizia instanței de recurs.
4. un nou proces" cu P. M. București pentru ieșire din indiviziune pentru suprafața de teren care este de fapt libera, ar fi inutila și neavenita, deoarece instanțele ar putea sa respingă acțiunea și sa ramii în indiviziune forțata cu statul pe toata existenta terenului.
Nu s-a formulat întâmpinare.
A fost atașat dosarul nr._/3/2009*, al Curții de Apel Secția a III-a Civilă.
Examinând criticile formulate de revizuient prin prisma motivului de revizuire invocat, Curtea constată următoarele:
Din motivarea în fapt și în drept a revizuirii de față, Curtea reține că susținerile revizuientului vizează incidența în cauză a motivului prev. de art. 322 pct.2 din codul de procedură civilă de la 1865 – act normativ care este aplicabil cauzei de față în raport de data formulării cererii de chemare în judecată prin care s-a declanșat procesul civil în care se exercită această cale de atac extraordinară (dispozițiile art. 509 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, invocate expres de revizuient nefiind, deci incidente, în speță, conform art. 3 alin.1 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă) .
Potrivit motivului de retractare invocat revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, „se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, toate aceste ipoteze vizând inadvertența dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța.
Revizuientul susține că instanța de recurs, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rejudecând pricina și pronunțând, în dosarul nr._/3/2009*, decizia civilă nr.788 din 03.07.2015, prin care s-a admis parțial acțiunea și s-a dispus restituirea către revizuient a unei cote indivize de 1/3 din terenul în suprafață de 249 m.p. situat în ., teren identificat în anexa 1B din expertiza întocmită de exp. A. C. prin coordonatele 1-3-4–D3–D1–D2-9-1, fiind, totodată, obligat pârâtul Municipiul București să emită Dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de puncte compensatorii în condițiile Legii 165/2013, pentru cota de 1/3 din suprafața de150 mp. din terenul situat la aceeași adresă menționată anterior, precum și pentru cota de 1/3 din construcțiile reprezentate: de drogheria situată la parter și de apartamentul nr. 1 situat la etajul edificiului de la aceeași adresă, și care a fost demolat ulterior preluării lui de către stat, nu s-ar fi pronunțat asupra ceea ce s-a cerut.
Curtea reține însă că obiectul pricinii l-a constituit o acțiune prin care s-a solicitat soluționarea pe fond a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru un imobil preluat abuziv, acțiune prin care s-a invocat refuzul unității deținătoare de a răspunde la această notificare pentru restituirea imobilului.
Instanța învestită cu această acțiune, soluționând pe fond cererea, în aplicarea deciziei nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secțiile unite, stabilește calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, întinderea drepturilor și măsurile reparatorii care i se cuvin, în condițiile legii speciale de reparație, examinarea acestor aspecte fiind, deci, obligatorii pentru instanța învestită cu cererea părții.
Împrejurările prezentate de revizuient legate de faptul că instanța, în rejudecare, i-ar acordat mai puțin decât ar fi cerut, prin încălcarea principiului prevalenței restituirii în natură ori a principiului transparenței procesului de stabilire a măsurilor reparatorii, contra prevederilor Legii nr. 10/2001 nu pot fi încadrate în ipotezele textului legal invocat.
De altfel, revizuientul își prezintă, în esență, prin cererea de revizuire de față nemulțumirile referitoare la stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, reiterând totodată apărări formulate în cauză și invocând probe administrate ce ar fi rămas „neremarcate” de instanță. Or, aceste critici nu pot fi primite în raport de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, deoarece legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea acestei căi de atac să deschidă părților calea recursului împotriva unei hotărâri irevocabile, sub motivul că s-a stabilit greșit situația de fapt sau că s-a interpretat și aplicat greșit legea.
Față de cele reținute anterior, nefiind întrunite cerințele de admisibilitate impuse de prevederile art. 322 pct.2 C.proc.civ., Curtea, ținând seama că revizuirea se poate exercita numai în condițiile și pentru motivele expres arătate de lege, constată că cererea formulată de revizuient este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.
Văzând și prevederile art. 274 C.proc.civ., față de culpa procesuală reținută în sarcina revizuientului, urmează a fi respinsă și cererea acestuia pentru cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul R. D. M., împotriva deciziei civile nr.788 din 03.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/3/2009*, în contradictoriu cu intimații P. M. BUCUREȘTI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, și S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER,
F. D.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S./M.A.N.G.
2 ex/7.12.2015
C.A.B.Secția a III-a Civilă – G.S.
- M.H.
- I.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1171/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1229/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
