Legea 10/2001. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 461/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 461/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 461 A

Ședința publică de la 29.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. P. B.

JUDECĂTOR - C. B. T.

GREFIER - S. P.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelanții – reclamanți G. A. și G. T. CRSITIAN, împotriva sentinței civile nr.284 din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

P. are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr.10/2001.

Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.10.2014 când a decis următoarele:

CURTEA,

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 28.06.2013, sub nr._, reclamanții G. A. și G. T. C. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, in temeiul Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificata, văzând si Decizia in interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție:

a) în principal, să fie obligat pârâtul M. București să îi restituie în natură prăvăliile nr. 10 și 11 cu suprafața utilă de 41,39 mp situate

în Calea V., nr. 112, sector, precum și cotele din suprafețele comune și terenul aferent în cote indivize de:

- pentru prăvălia nr. 10 parter - 11,80%o

- pentru prăvălia nr. 11 - 6,90%o din suprafața totală de teren de 600 m.p.

b) în subsidiar, nefiind identificat deținătorul, să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea în natură ori prin echivalent bănesc (reținând această opțiune față de cea privind restituirea în natură) a acelorași bunuri,

c) cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii formulate, reclamanții arată că, în fapt, autorul lor, N. D., a formulat și transmis către pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1290/03.04.2001 (anexa 1) constituindu-se dosarul nr. 389/2001 al P.M.B.

Prin Dispoziția nr. 9969/25.03.2008 (anexa 2) pârâtul și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea A.V.A.S.

Împotriva acestei dispoziții autorul lor a formulat contestație, ce a fost admisă irevocabil de Curtea de Apel București prin decizia nr. 135A din 23.02.2010 în dosarul nr._/3/2008 urmare a respingerii recursului de I.C.C.J. la data de 01.04.2011 prin Decizia nr. 3122 dată în același dosar (anexele 3-5).

În cursul soluționării recursului au intervenit în cauză în calitate de cesionari în temeiul contractului autentificat sub nr. 659/24.03.2010 de BNP S. B. T. și C. P., cesiune notificată prin intermediul executorului judecătoresc la acea vreme recurentului M. București (anexa 6).

Menționează că, deși a transmis pârâtului hotărârile judecătorești irevocabile și a purtat cu acesta corespondență în vederea soluționării cauzei, depunând înscrisurile suplimentare solicitate de acesta, nici până în prezent notificarea autorului nu a primit soluționare, trecând mai mult de 60 de zile de la data completării dosarului.

Astfel, la data de prin scrisoarea nr._/_/MR/19.06.2012, pârâtul comunica împrejurarea că, urmare a depunerii hotărârilor judecătorești a solicitat și obținut restituirea dosarului de la A.V.A.S., fiind necesară completarea înscrisurilor (ANEXA 7).

A răspuns acestei solicitări la data de 31.10.2012 (anexa 8).

În completare, la data de 13.12.2012 au depus înscrisuri suplimentare precizând suprafața de teren totală rezultată din actele vânzătorilor inițiali (anexa 9).

De la această ultimă corespondență nu au primit niciun răspuns, nici în sensul că se impune, iarăși, completarea documentației, nici în sensul soluționării notificării.

Menționează că bunurile figurau la nivelul anului 1940 înscrise în Cartea Funciară pe numele N. E. (anexele 10-11), fiind dobândite de aceasta de la Norbert Hendel si I. Buras (anexele 12-20).

Ele au fost înregistrate pentru plata impozitelor pe proprietăți având rol fiscal pentru anii 1942-1950 conform răspunsului nr. 4664/16.05.2002 (anexa 21) și răspunsului nr._/31.05.1995 (anexa 22) la autoritățile fiscale tot pe numele N. E..

Bunurile au fost abuziv preluate conform Decretului nr. 92/1950 poz. 5452 de la un neproprietar, N. D. conform răspunsului nr. 5982/95 al Herăstrău Nord S.A. (anexa 23).

Defuncta N. E. a fost moștenită de N. D., soț, bunicul meu (anexa 24) alături de N. A. și N. G., fii lor.

N. D. a fost moștenit de N. A. și N. G., fii săi (anexa 25).

Reclamantul l-a moștenit pe tatăl său, N. D. (anexa 26).

N. A. G. a fost moștenit de fiica sa I. R. (anexa 27).

Aceasta din urmă însă, nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la restituirea în natură și, subsidiar, prin echivalent.

Bunurile au fost identificate prin documentația tehnico-cadastrală întocmită de dl. M. S. (anexa 28).

Toate înscrisurile doveditoare mai sus menționate și atașate dovedesc susținerea acestora în sensul că bunurile autoarei inițiale, N. E., au fost abuziv preluate de la aceasta, fiind supuse - prioritar - restituirii în natură, potrivit art. 1 și art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 succesiv modificată, iar subsidiar prin echivalent, reținându-se opțiunea pentru echivalent bănesc.

Pârâtul M. București nu le-a comunicat identificarea persoanei deținătoare și nici nu a confirmat că el însuși deține bunul până la momentul formulării și depunerii cererii.

Dacă va rezulta însă, din probele administrate, că M. București deține bunul, identificându-se deținătorul pe parcursul procedurilor judiciare, desigur că insistă în soluționarea cererii principale în sensul restituirii.

Dacă M. București nu deține bunul, având în vedere ipoteza că nu a identificat deținătorul și nu-l va identifica pe parcursul procedurilor judiciare, potrivit art. 28 din Legea nr. 10/2001:

În cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București. Termenul de 6 luni prevăzut la art. 22 alin. (1) curge, după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicării prevăzute la art. 27 alin. (3).

În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege,desigur că urmează a fi admisă cererea subsidiară, sens în care se impune obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la restituire.

Restituirea prin echivalent se impune numai pentru situația în care se va constata că bunul ar fi fost înstrăinat, inclusiv în ipoteza distinctă a art. 29 din Legea nr. 10/2001

Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător, altfel primând restituirea în natură.

Pârâtul M. București prin Primar General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, pentru următoarele considerente:

Potrivit Legii nr. 185/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sau acordare de bunuri si servicii in compensare.

Conform art.l al. 1 și al.2, art.4, art.16 și art.50 lit. b din Legea nr. 165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.l al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

Prin art. 4 al Legii nr. 185/2013 se arata in mod expres ca aceasta lege este aplicabila si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecata, la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv nr.165/2013.

Art. 50 lit. b menționează expres faptul ea „orice dispoziție referitoare Ia luarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare si măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri ori servicii oferite in echivalent, prevăzute in Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare se abroga”.

Pârâta a invocat excepția prematurității arătând ca față de . Legii nr. 165/2013, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legii nr. 10/2011 republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate si nesoluționate până la data intrării în vigoare legii si de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:

- in termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

- in termen de 24 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins intre 2.500 m 5000 de cereri;

- in termen de 36 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

2) termenele prevăzute la alin.l curg de la data de 1 ianuarie 2014.

Constată că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen in sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din legea nr. 10/2001 mai mult prin art.32.1 din legea 165/2013 se instituie un termen de decădere in procedura administrativa de 90 zile in care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu Înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.

In consecința, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind masurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România respectiv Legea nr. 165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate si depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate in temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata in ca A. A. împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.

În ceea ce privește excepția prematurității cererii invocate de M. București, reclamanții solicită să fie respinsă având în vedere că prin Legea nr. 165/2013 s-a impus unităților deținătoare un termen limită de finalizare a soluționării tuturor cererilor care au fost învestite.

Legea nu interzice soluționarea mai devreme de un asemenea termen a notificărilor.

Legea nu spune că până la 01.01.2014 unitățile deținătoare nu mai au obligația soluționării de notificări, ci numai după această dată și în ultima zi din numărul de luni reglementate la lit. a)-c) de la art. 33 al Legii nr. 165/2013. Activitatea de emitere a dispozițiilor de restituire de către unitățile deținătoare nu a fost suspendată până la 01.01.2014.

Dimpotrivă, art. 33 invocat în apărare de pârâtul M. București este al doilea articol din cap. IV din Legea nr. 165/2013 denumit Măsuri privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare.

Voința legiuitorului este clară: a dorit ca notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 să fie soluționate mai repede, nu să stagneze. Numai cu rea-credință se poate interpreta altfel textul și se poate invoca excepția prematurității.

Mai mult, nici nu se află propriu-zis în situația în care notificarea nu a fost soluționată. Așa cum rezultă din actele dosarului, notificarea a fost greșit soluționată prin Dispoziția nr. 9965/25.03.2008 pe care au contestat-o, urmând o judecată de 3 ani (2008-2011), cu consecința că nu sunt în ipoteza tipică a legii invocată de pârât.

În cel mai rău caz, nu respingerea cererii ca prematură, ci suspendarea judecății prezentei cauze putea fi cerută de pârât până la împlinirea termenelor defipte de legea nouă, dar desigur nici această măsură nu poate asigura liberul acces la justiție, dezideratul de urgentare a soluționării cererilor statuat prin Legea nr. 165/2013 sau prescripțiile art. 6 NCPC.

Prin sentința civilă nr.284/27.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prematurității și a respins ca prematură cererea formulată de reclamanții G. A. și G. T. C., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției de prematuritate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 28.06.2013 reclamanții au solicitat soluționarea pe fond a notificării nr. 1290/2001 ce formează dosarul administrativ al PMB nr. 389/2001. Aceasta notificare a fost inițial direcționata de PMB către A. - prin dispoziția nr. 9969/2008- însă Curtea de Apel București a decis ca PMB este unitate deținătoare si prin urmare trebuie să soluționeze notificarea – decizia civilă nr. 135/2010.

La data de 16.05.2013 a intrat in vigoare Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romanii.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013 invocat de pârât: (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

- în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

- în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

- în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate s nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite ce lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).

Pârâta a susținut că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen in sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr. 10/2001. Mai mult, prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere in procedura administrativa de 90 zile in care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege. Pârâta a mai arătat ca prin art.4 din Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut ca dispozițiile legii se aplica cererilor formulate si depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate in temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata in ca A. A. Împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.

Tribunalul a apreciat întemeiata excepția prematurității invocată de pârâtă, având in vedere dispozițiile speciale ale Legii 165/2013 aplicabile in cauza de fata - art. 33 coroborat cu art. 4 din lege.

Legiuitorul a instituit termene noi in care persoanele îndreptățite pot completa dosarele administrative si de asemenea termene până la care unitățile deținătoare vor soluționa notificările. In ceea ce privește aplicarea acestei legi, au fost inserate norme speciale de aplicare in timp in sensul ca legea se aplica cererilor nesoluționate, inclusiv celor aflate pe rolul instanțelor. In cauza notificarea formulata de reclamanți nu este soluționată de fond întrucât prima dispoziție nu a vizat fondul, ci dezinvestirea unității deținătoare. In aceste condiții, față de dispozițiile de excepție ale Legii nr.165/2013, reținând ca cererea de chemare in judecata a fost înregistrată după ce aceasta lege a intrat in vigoare, tribunalul a apreciat ca unitatea administrativa beneficiază de termenele speciale prevăzute la art. 33 pentru soluționarea pe cale administrativa a notificărilor, astfel ca cererea de chemare in judecata este prematur formulata.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepția prematurității si a respins ca prematură cererea formulată de reclamanți.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții G. A. și G. T. C., prin care au solicitat respingerea excepției prematurității formulării acțiunii lor și să se dispună casarea hotărârii atacate, potrivit art.497 alin.2 NCPC, trimițând cauza pentru judecare în fond la Tribunalul București, întrucât prima instanță nu a intrat în judecarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la corecta calificare a căii de atac, recurenții – reclamanți susțin următoarele:

Potrivit art. 466 alin. 1 NCPC hotărârile primei instanțe pot fi atacate cu

apel, dacă legea nu prevede altfel.

Legea prevede altfel: la art. 26 alin 3, Legea nr. 10/2001 menționând:

Hotărârea tribunalului este supusa recursului, care este de competența curții de apel.

In aceste condiții, recurenții susțin că declară recurs, iar nu apel, așa cum eronat s-a menționat la finele dispozitivului sentinței. Mai mult, conform NCPC termenul de declarare este de 30 de zile de la comunicare, iar nu de 15 zile cum eronat s-a menționat in sentința.

În fapt, autorul reclamanților, N. D., a formulat și transmis către M. București în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1290/03.04.2001, constituindu-se dosarul nr. 389/2001 al P.M.B.

Prin Dispoziția nr. 9969/25.03.2008, M. București și-a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea A.V.A.S.

Împotriva acestei dispoziții autorul reclamanților a formulat contestație, ce a fost admisă irevocabil de Curtea de Apel București prin decizia nr. 135A din 23.02.2010 în dosarul nr._/3/2008 urmarea respingerii recursului de l.C.C.J. la data de 01.04.2011 prin Decizia nr. 3122 dată în același dosar.

În cursul soluționării recursului am intervenit în cauză în calitate de cesionari în temeiul contractului autentificat sub nr. 659/24.03.2010 de BNP S. B. T. și C. P., cesiune notificată prin intermediul executorului judecătoresc la acea vreme recurentului M. București,

Menționează recurenții - reclamanți că, deși au transmis M. București hotărârile judecătorești irevocabile și au purtat cu acesta corespondență în vederea soluționării cauzei, depunând înscrisurile suplimentare solicitate de acesta, nici până în prezent notificarea autorului lor nu a primit soluționare, trecând mai mult de 60 de zile de la data completării dosarului.

Astfel, la data de prin scrisoarea nr._/_/MR/19.06.2012, M. București comunică reclamanților împrejurarea că, urmare a depunerii hotărârilor judecătorești a solicitat și obținut restituirea dosarului de la A.V.A.S., fiind necesară completarea înscrisurilor.

Reclamanții au răspuns acestei solicitări la data de 31.10.2012.

În completare, la data de 13.12.2012 reclamanții au depus înscrisuri suplimentare precizând suprafața de teren totală rezultată din actele vânzătorilor inițiali.

De la această ultimă corespondență reclamanții nu au primit niciun răspuns, nici în sensul că se impune, iarăși, completarea documentației, nici în sensul soluționării notificării.

Menționează că bunurile figurau la nivelul anului 1940 înscrise în Cartea Funciară pe numele N. E., fiind dobândite de aceasta de la Norbert Hendel si losif Buras.

Ele au fost înregistrate pentru plata impozitelor pe proprietăți având rol fiscal pentru anii 1942-1950 conform răspunsului nr. 4664/16.05.2002 și răspunsului nr._/ 31.05.1995 la autoritățile fiscale tot pe numele N. E..

Bunurile au fost abuziv preluate conform Decretului nr. 92/1950 poziția 5452 de la un neproprietar, N. D. conform răspunsului nr. 5982/95 al Herăstrău Nord S.A.

Defuncta N. E. a fost moștenită de N. D., soț, alături de N. A. și N. G., fiii lor.

N. D. a fost moștenit de N. A. și N. G., fiii săi.

Cedentul, N. D., l-a moștenit pe tatăl său, N. G.. N. A. G. a fost moștenit de fiica sa I. R..

Aceasta din urmă, însă, nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.

Considerentele primei instanțe pe care le critică reclamanții:

Instanța de fond reține: Tribunalul apreciază întemeiată excepția prematurității invocată de pârâtă, având în vedere dispozițiile speciale ale Legii nr. 165/2013 aplicabile în cauza de față, art. 33 coroborat cu art.- 4 din lege. (...) unitatea administrativ teritorială beneficiază de termenele speciale prevăzute de art. 33 pentru soluționarea pe cale administrativă a notificărilor, astfel că cererea de chemare în judecată este prematură.

Criticile pe care le formulează reclamanții:

Motivele de casare se circumscriu art. 488 alin. 1 lit. 6 și 8, motivele instanței de fond de admitere a excepției fiind străine de natura cauzei, respectiv, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește excepția prematurității cererii reclamanților invocate de M. București, solicită respingerea ei având în vedere că prin Legea nr. 165/2013 s-a impus unităților deținătoare un termen limită de finalizare a soluționării tuturor cererilor cu care au fost învestite. Acest termen de finalizare a soluționării notificărilor este stabilit în favoarea și beneficiul notificatorilor, nu a unităților deținătoare, așa cum greșit a reținut prima instanță, întrucât procesul general de soluționare a notificărilor trenează deja de 13 ani.

Legea nu interzice soluționarea mai devreme de un asemenea termen a notificărilor.

Dimpotrivă, art. 33 invocat în apărare de pârâtul M. București și reținut de prima instanță este al doilea articol din cap. IV din Legea nr. 165/2013 denumit Măsuri privind soluționării cererilor de retrocedare.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013 invocat de pârât și reținute de instanța de fond: (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri:

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediu! lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).

În acest moment nici nu au fost definitivate situațiile (listele) cererilor înregistrate și nesoluționate la M. București pentru a ști în care dintre cele 3 termene de la lit. a)-c) se încadrează acest pârât și, mai mult, aceste termene nu au început să curgă încă decât la 01.01.2014.

Obligația de soluționare a notificărilor incumbă doar unității deținătoare, nouă legiuitorul neimpunându-le reclamanților să aștepte pentru a verifica dacă aceasta reușește să soluționeze și cererea lor în noul termen limită defipt de lege, pentru că ar fi însemnat să ne limiteze accesul la justiție.

Termenul anterior reglementat pentru soluționarea cererii reclamanților nu a fost respectat de pârâtul M. București și nu li se poate pretinde sa aștepte încă un termen care abia a început să curgă, instituit tot pentru protecția notificatorilor față de deținătorii imobilelor abuziv preluate, deținători care au prelungit, până acum, la infinit și nejustificat, soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Dacă din interpretarea art. 33 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 s-ar ajunge la ideea că ele ar impune și persoanelor îndreptățite la restituire obligația de a se conforma termenului final de soluționare impus, de fapt, deținătorului imobilului în beneficiul (în opinia reclamanților) persoanelor îndreptățite, atunci înțeleg că aceste prevederi sunt neconstituționale față de limitarea accesului lor la justiție, reglementat și garantat constituțional.

Recurenții – reclamanți solicită, în consecința, respingerea excepției prematurității invocată abuziv de pârătul Municipiului București la mai bine de 12 ani după depunerea notificării nr. 1290/03.04.2001. Mai mult, nici nu sunt propriu-zis în situația în care notificarea nu a fost soluționată. Așa cum rezultă din actele dosarului, notificarea a fost greșit soluționată prin Dispoziția nr. 9965/25.03.2008 pe care reclamanții au contestat-o, urmând o judecată de 3 ani (2008-2011), cu consecința că nu sunt în ipoteza tipică a legii invocată de pârât. În cel mai rău caz, nu respingerea cererii ca prematură, ci suspendarea judecații prezentei cauze putea fi cerută de pârât până la împlinirea termenelor defipte de legea nouă, dar desigur nici aceasta măsură nu poate asigura liberul acces la justiție, dezideratul de urgentare a soluționării cererilor statuat prin Legea nr. 165/2013 sau prescripțiile art. 6 NCPC.

În ceea ce privește termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de legea nouă pentru depunerea actelor doveditoare (art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013), recurenții – reclamanți arătă că acesta nu îi afectează și nu îi privește întrucât toate actele doveditoare au fost deja depuse la dosarul nr. 389/2001 al P.M.B., inclusiv hotărârile judecătorești legalizate pronunțate în dosarul nr._/3/2008, nefiind comunicată de P.M.B. vreo cerere de completare a înscrisurilor doveditoare după data de 13.12.2012 când reclamanții au transmis ultimele înscrisuri relevante. Menționează că, dacă apărările pârâtului ar fi că ar mai trebui acte doveditoare de depus și că își invocă propria culpă constând în necomunicarea către reclamanți a necesității completării înscrisurilor, o asemenea apărare ar excede bunei-credințe și ar contraveni principiului de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

La termenul de judecată din 22.10.2014, apelanții prin avocat au arătat că din eroare au menționat calea de atac a recursului, corect fiind calea de atac a apelului, conform Noului Cod de procedură civilă și art.7 din Legea nr.76/2012.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 466 și urm. C.proc.civ., Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Nefondat susțin apelanții că sentința nu ar fi motivată sau ar conține considerente străine. Sentința a stabilit în mod lămurit cum se aplică excepția prematurității în speță. Astfel, a arătat că ,,Legiuitorul(prin Legea nr.165/2013) a instituit termene noi in care persoanele îndreptățite pot completa dosarele administrative si de asemenea termene până la care unitățile deținătoare vor soluționa notificările. In ceea ce privește aplicarea acestei legi, au fost inserate norme speciale de aplicare in timp in sensul ca legea se aplica cererilor nesoluționate. In cauză notificarea formulata de reclamanți nu este soluționată de fond întrucât prima dispoziție nu a vizat fondul, ci dezinvestirea unității deținătoare. In aceste condiții, față de dispozițiile de excepție ale Legii nr.165/2013, reținând ca cererea de chemare in judecata a fost înregistrată după ce aceasta lege a intrat in vigoare, tribunalul a apreciat ca unitatea administrativa beneficiază de termenele speciale prevăzute la art. 33 pentru soluționarea pe cale administrativa a notificărilor, astfel ca cererea de chemare in judecata este prematur formulata. Aceasta notificare a fost inițial direcționata de PMB către A. - prin dispoziția nr. 9969/2008- însă Curtea de Apel București a decis ca PMB este unitate deținătoare si prin urmare trebuie să soluționeze notificarea – decizia civilă nr. 135/2010”.

Tot nefondat susțin apelanții că sentința ar fi dată cu încălcarea legii.

Legea nr.165/2013 a fost adoptata de S. R. tocmai pentru a remedia deficientele legislative sesizate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza pilot M. A. si altii contra Romaniei.

Ca urmare a adoptarii Legii nr.165/2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza P. contra Romaniei(aprilie 2014) mentiona ,,Având în vedere caracterul excepțional al situației analizate, complexitatea inerentă a aspectelor factuale și juridice privind problematica imobilelor preluate de stat acum mai bine de 60 de ani, instanța europeană a apreciat că, per se, aceste termene lungi nu sunt de natură să afecteze eficacitatea sistemului reglementat prin Legea nr. 165/2013 și nici să conducă a priori la concluzia de încălcare a art. 6 din Convenție sub aspectul duratei rezonabile” (par. 131).

Decizia Curții Constituționale nr.88/2014 a stabilit cu claritate că numai în cauzele ce se aflau pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 nu se poate invoca excepția prematurității, pentru că s-ar încălca principiul neretroactivității, ceea ce nu este cazul în speța de față în care cererea de chemare în judecată este introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Prima instanță nu a considerat că unitatea deținătoare nu are obligatia soluționării notificărilor, până la expirarea termenelor legale, cum nefondat susțin apelanții, ci a stabilit corect și legal că în cauză niciun termen din cele prevăzute de Legea nr.165/2013(art.33, 35) pentru introducerea cererii de chemare în judecată la instanța judecătorească(ce încep să curgă de la 1.01.2014) nu era încă expirat la data cererii de chemare în judecată care era astfel prematură.

Referirile apelanților la termenul de decădere, din finalul apelului, nu au legătură cu speța de față respinsă legal și temeinic de prima instanță ca prematură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții – reclamanți G. A., CNP_ și G. T. CRSITIAN, CNP_, ambii cu domiciliul ales la av.R. C. G., în București, ..176 A, sector 2, împotriva sentinței civile nr.284 din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6 și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CUI_, cu sediul în București, ., sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. P. B. C. B. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

6 ex./…

TB-S.3 – T.S.

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Anulare act. Decizia nr. 1491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI