Pretenţii. Decizia nr. 1539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1539/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1539/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.1539

Ședința publică de la 21.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. G.

JUDECĂTOR - I. S.

JUDECĂTOR - G. S.

GREFIER - N. C. I.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI CĂLĂRAȘI împotriva deciziei civile nr.939 A din 02.10.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 BUCUREȘTI ȘI C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic S. R. A., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 BUCUREȘTI, în baza delegației aflate la fila 15 dosar și consilier juridic Sandeiu M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât C. L. Sector 4, în baza delegației aflate la fila 17 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul și stadiul dosarului, precum și împrejurarea că Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași prin adresa nr._/29.09.2014 a depus înscrisurile solicitate la termenul anterior, câte un exemplar al acestora fiind comunicat intimaților-pârâți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.

Reprezentantul intimatei-pârâte Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Arată că Legea nr.448/2006 nu era în vigoare în momentul în care beneficiarii au fost incluși în programele centrelor reclamantei. Prin urmare legea aplicabilă este OUG nr.102/1999 și Ordinul nr.79/2002, acte normative din care nu rezultă obligativitatea suportării de către autoritățile administrației publice locale, pe raza căruia își au domiciliul persoanele cu handicap, a costurilor legate de întreținerea acestora în centre ce aparțin altor unități administrativ teritoriale. Depune concluzii scrise.

Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât C. L. al Sectorului 4 București, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Susține că instituția nu poate fi obligată la plata cheltuielilor. Invocă lipsa capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Sector 4 în cauza dedusă judecății.

Reprezentantul intimatei-pârâte Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, având cuvântul asupra excepțiilor invocate, lasă soluția la aprecierea instanței.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul_ la Judecătoria Călărași, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași a chemat în judecată pe pârâții Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București și C. L. sector 4 București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 306.976 lei, reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere care revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului pentru 23 de persoane, pentru perioada septembrie 2009-martie 2010, pentru beneficiarii de servicii din cadrul DGASPC Călărași, care au domiciliul în sectorul 4 București, conform facturii nr. 47/20.04.2010, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 34 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București achitarea costului mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidențial pentru care au fost admise persoanele cu handicap care își au domiciliul pe raza sectorului 4, datorat de la data admiterii efective în centru sau de la data intrării în vigoare a legii. Potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006, „persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința, iar în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială”. Potrivit prevederilor alin. 4 ale art. 54, „decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată, modalitatea de decontare fiind însă stabilită prin Hotărârea nr.28/09.04.2009”. În aceste Norme Metodologice, reclamanta a subliniat că la art. 34 se prevede că „de la data publicării prezentelor Norme Metodologie, admiterea persoanelor cu handicap în centre rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativă teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul”, iar în alin. 2 al aceluiași articol se stipulează totodată că solicitarea adresată va cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap. Din interpretarea textului de lege, reclamanta a arătat că rezultă că acest acord de preluare a unor persoane dintr-un centru de asistență socială în alt centru decât cel de domiciliu este necesar numai în situația în care admiterea unor persoane cu handicap în centre rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu s-a făcut după data de 04.04.2007.

În speță, persoanele pentru care pârâtele au fost chemate în judecată sunt instituționalizate anterior acestei date, fapt pentru care pentru acestea nu mai este necesar ca decontarea dintre instituții să se facă pe baza solicitării și acordului de suportate a cheltuielilor din partea solicitantului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 54 din Legea 448/2006, art. 34 din HG 268/2007, art. 8 C.proc.civ..

La data de 29.09.2010, pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta a arătat că refuzul de plată al instituției intimate este întemeiat pe faptul că nu exista niciun protocol încheiat între cele doua direcții, prin care părțile să fi convenit asupra numărului de beneficiari, în raport de sumele cu aceasta destinație, a serviciilor acordate, a sumelor datorate, a tarifelor practicate, a modului de decontare și a termenului de plată. În lipsa unui astfel de protocol, nu se poate efectua plata, cu atât mai mult cu cat plata se face din fonduri publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 4 din Hotărârea nr. 89 din data de 05.02.2010, act intrat în vigoare la data de 15.02.2010, „Costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate sau care își au domiciliul în alte județe/sectoare ale Municipiului București decât cel în raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat pe bază de convenții din bugetul consiliului județean-local în care persoana cu handicap asistată își are domiciliul”. În situația în care nu există o convenție încheiată între părți din care să rezulte obligațiile asumate de părți în legătură cu plata serviciilor prestate, respectiv modalitatea de emitere și de comunicare a facturilor, data la care trebuie efectuată plata serviciilor, scadența și consecințele nerespectării termenului de plată, cuantumul și data la care se datorează penalități de întârziere. Simpla emitere a unor facturi de prestări servicii, în lipsa unui raport juridic obligațional între părți, nu poate conduce la obligarea instituției intimate la plata sumelor menționate mai sus, iar realizarea acordului de voința trebuie dovedit. Conform prevederilor art. 34 din H.G. 268/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, republicata privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, admiterea acelor persoane in instituțiile specializate se face exclusiv la solicitarea instituției si cu emiterea unui angajament de achitarea a costurilor lunare de întreținere. Autoritatea Naționala pentru Persoanelor cu Handicap a elaborat Ordinul nr. 468/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit actelor normative in materie, respectiv Legea nr. 448/2006 si Hotărârea de Guvern nr.268/2008, decontarea cheltuielilor se face in baza propriului cost mediu lunar al cheltuielilor stabilit de consiliile județene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București. Obligația de decontare a cheltuielilor revine consiliului județean sau consiliile locale ale sectoarelor municipiului București in a cărui raza teritoriala își are domiciliul persoana cu handicap, prin direcțiile generale de asistența socială și protecția copilului. Decontarea cheltuielilor se face lunar pentru luna anterioară. Se decontează propriul cost mediu lunar, din care se scade contribuția lunara de întreținere datorată de persoana cu handicap. Situația persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale dinainte de apariția actelor normative mai sus menționate este reglementata prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006. Conform acestui Ordin, decontarea cheltuielilor nu se realizează în situația în care nu exista solicitarea conducătorului direcției generale de asistența socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu. Astfel, solicitarea conducătorului direcției din unitatea administrativ-teritoriala in care persoana cu handicap își are domiciliul reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor (Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor art.2 alin (2). Mai mult de atât, o mare parte dintre beneficiari au calitatea de cetățean al sectorului 4 doar scriptic, cu lipsă domiciliu. În acest sens, Ordinul Președintelui Autorității Naționale Pentru Persoane cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor art. 54 alin. 4 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art.2, alin. 3 precizează că în situația expirării valabilității actului de identitate al persoanei asistate, sunt aplicabile dispozițiile legislației în vigoare privitoare la evidențe, domiciliul reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 115-118 C.proc.civ., Legea nr. 448/2006, HG nr. 268/2007, Ordinul nr.468/2009, Legea nr. 448/2006, Hotărâre nr. 89/2010, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 04.10.2010, pârâtul C. L. al Sectorului 4 București a depus întâmpinare.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, având în vedere prevederile art. 5 și prevederile art. 8, alin. 1 C.proc.civ. Pârâtul a invocat, de asemenea, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. al Sectorului 4 București, întemeiată pe dispozițiile art. 80 din Legea nr. 215/2001, arătând că acesta, ca autoritate deliberativă, nu poate sta în judecată ca reclamant sau pârât, neavând capacitate procesuală de folosință. Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al Sectorului 4, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu justifică nicio pretenție împotriva Consiliului L. al Sectorului 4, iar totodată, potrivit Legii nr. 215/2001, consiliile locale sunt autorități deliberative care, în exercitarea atribuțiilor lor, adoptă hotărâri, și, prin urmare, nu au obligația de a plăti cheltuielile stabilite pentru centrul rezidențial în care au fost admise persoanele cu handicap din București - Sector 4. S-a mai învederat instanței că prin hotărârea CL al Sectorului 4 nr. 14/27.01.2005, s-a înființat Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București, instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului L. al Sectorului 4, cu atribuții specifice asistenței sociale.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 34 din HG nr. 268/2007, întrucât în cazul de față nu există o solicitare din partea conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București, iar între această instituție și DGASPC Călărași nu a fost încheiat nici un protocol sau convenție în care să se stabilească modalitatea de includere în centre rezidențiale sau decontarea cheltuielilor aferente asigurării îngrijirii și protejării persoanelor cu handicap.

S-a mai arătat că suma solicitată nu este justificată, în sensul că nu sunt prezentate hotărârile Consiliului Județean Călărași privind stabilirea costului mediu lunar al cheltuielilor, iar în sprijinul susținerilor reclamantei conform cărora cele 23 de persoane au domiciliul în sectorul 4 București nu sunt prezentate acte doveditoare cu privire la identitatea și domiciliul acestora, reclamanta neprezentând de asemenea nici certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.

În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., Legea nr. 215/2001, HG nr. 268/2007 și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242, alin. 2 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 4160/17.11.2010, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, a fost respinsă excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Călărași, fiind admisă acțiunea și fiind obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 306.976 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București și C. L. sector 4 București, iar prin decizia civilă nr. 12A din data de 03.02.2011, pronunțată de Tribunalul Călărași-secția Civilă a fost admis apelul declarat de apelantele-pârâte Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București și C. L. sector 4 București, în contradictoriu cu intimata reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, împotriva sentinței civile nr. 4160/17.11.2010, această sentință fiind anulată și fiind trimisă cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 29.03.2011, sub dosar nr._ .

La data de 18.05.2011, pârâtul C. L. sector 4 București a formulat întâmpinare.

Pârâtul a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. al Sectorului 4 București, întemeiată pe dispozițiile art. 80 din Legea nr. 215/2001, și arătând că acesta, ca autoritate deliberativă, nu poate sta în judecată ca reclamant sau pârât, neavând capacitate procesuală de folosință.

Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al Sectorului 4, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu justifică nicio pretenție împotriva Consiliului L. al Sectorului 4, iar totodată, potrivit Legii nr. 215/2001, consiliile locale sunt autorități deliberative care în exercitarea atribuțiilor lor adoptă hotărâri, și prin urmare nu au obligația de a plăti cheltuielile stabilite pentru centrul rezidențial în care au fost admise persoanele cu handicap din București-sector 4. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 34 din HG nr. 268/2007, întrucât în cazul de față nu există o solicitare din partea conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București, iar între această instituție și DGASPC Călărași nu a fost încheiat nici un protocol sau convenție în care să se stabilească modalitatea de includere în centre rezidențiale sau decontarea cheltuielilor aferente asigurării îngrijirii și protejării persoanelor cu handicap. S-a mai arătat că suma solicitată nu este justificată, în sensul că nu sunt prezentate hotărârile Consiliului Județean Călărași privind stabilirea costului mediu lunar al cheltuielilor, iar în sprijinul susținerilor reclamantei conform cărora cele 23 de persoane au domiciliul în sectorul 4 București nu sunt prezentate acte doveditoare cu privire la identitatea și domiciliul acestora, reclamanta neprezentând de asemenea nici certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.

În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., Legea nr. 215/2001, HG nr. 268/2007 și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Prin încheierea de ședință din data de 26.09.2011, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. sector 4 București, fiind respinsă acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Instanța a respins totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. sector 4 București, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 8952/05.12.2011, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.04.2010, a fost emisă factura nr. 47/20.04.2010, de către reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, către pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București, pentru suma de 306.976, reprezentând contribuții prestări servicii asistență socială pentru un număr de 23 de persoane, în perioada septembrie-decembrie 2009 și ianuarie-martie 2010.

Instanța reține că, potrivit art. 54, alin. 5 din Legea nr. 448/2006, „(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința. Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice) de aplicare a prevederilor prezentei legi”.

Potrivit art. 34 din H.G. nr.268/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 448/2006 stipulează în mod expres că admiterea persoanelor cu handicap se face cu acordul conducătorului autorității locale în raza căruia își au domiciliul persoanele cu handicap, de unde rezulta indubitabil că legiuitorul a avut în vedere persoanele cu handicap ce erau internate în instituțiile specializate după . Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, întrucât în speță este aplicabil principiul neretroactivității legii, legea dispunând doar pentru viitor.

Prin urmare, legea aplicabilă beneficiarilor era legea în vigoare la momentul instituționalizării acestora. Astfel cum rezultă din precizările reclamantei, perioada în care au fost internate cele 23 de persoane cu handicap în centrul rezidențial Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Plătărești din subordinea DGASPC Călărași este cuprinsă între anii 1964-2003. La data instituționalizării beneficiarilor, nu era în vigoare Legea nr. 448/2006, ci era în vigoare OUG nr. 102/2009 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap și Ordinul nr. 79/2002 privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere in instituțiile de protecție speciala a persoanelor cu handicap, pe baza căruia se stabilește contribuția de întreținere datorată de persoanele cu handicap asistate sau de susținătorii legali ai acestora, acte normative din care nu rezulta obligativitatea suportării de către autoritățile administrației publice locale, pe raza căruia își au domiciliul persoanele cu handicap, a costurilor legate de întreținerea acestora în centre ce aparțin altor unități administrativ teritoriale.

Aceste două acte normative nu prevăd obligativitatea decontării cheltuielilor de către autoritățile administrației publice locale din raza teritorială în care își au domiciliul persoanele cu handicap către autoritățile administrației publice locale unde se afla instituționalizate persoanele cu handicap, prin urmare, solicitarea reclamantei fiind neîntemeiată.

În subsidiar, instanța a reținut că potrivit art. 34 din HG nr. 268/2007, „De la data publicării prezentelor norme metodologice, respectiv data de 04.04.2007, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul. Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap. Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru”.

Conform art. 2 din Ordinul nr. 468/2009, „Solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor”.

Instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.34 din HG nr.268/2007, având în vedere că acest act normativ se aplică de la data intrării acestuia în vigoare, respectiv de la data de 04.04.2007, iar persoanele în privința cărora se solicită prin prezenta acțiune au fost instituționalizate anterior anului 2007.

Prin urmare, în lipsa dispozițiilor legale sau a altor prevederi care să reglementeze modalitatea de decontare a cheltuielilor, se aplică dreptul comun.

Instanța a reținut că nu există nicio convenție sau protocol existent între reclamantă și pârâtă din care să rezulte obligațiile asumate în legătură cu serviciile prestate, respectiv modalitatea de emitere și comunicare a facturilor, data la care trebuia efectuată plata serviciilor scadente, consecințele nerespectării termenului de plată, data la care trebuiau calculate penalitățile de întârziere.

De asemenea, factura nr. 47/20.04.2010 nu este de natură a face dovada raportului juridic obligațional, întrucât nu a fost acceptată la plată de către pârâtă.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pretențiile reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare, s-a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București este nelegală și netemeinică având în vedere că prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, recurenții au solicitat in contradictoriu cu pirita Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Sector 4 București si C. L. Sectorului 4 București, obligarea acestora la plata diferenței dintre costul mediu lunar si contribuția lunara de întreținere ce îi revine ca obligație de plata pentru perioada septembrie 2009-martie 2010 pentru un număr de 23 beneficiari cu domiciliul in Sectorul 4 București.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a considerat ca potrivit art.34 din HG nr.268/2007 admiterea persoanelor cu handicap in instituții specializate se face la solicitarea DGASPC Sector 4 care emite un angajament de achitare a costurilor lunare de întreținere si ca acest angajament nu a fost încheiat cu pirita.

Potrivit art. 54 din Legea nr.448/2006, persoana cu handicap are dreptul sa fie îngrijita si protejata . localitatea/județul in a cărei/cărui raza teritoriala își are domiciliul sau reședința, iar in situația in care nevoile individuale ale persoanelor cu handicap nu pot fi asigurate in condițiile enunțate anterior, persoana cu handicap poate fi îngrijita si protejata . in alta unitate administrativ teritoriala. Potrivit prevederilor alin.4 al art. 54 din același act normativ, decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face in baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate in luna anterioara de centrul in care persoana cu handicap este îngrijita si protejata, modalitatea de decontare fiind însă stabilita prin Hotărârea nr. 268 din 14.03.2007 si publicata in Monitorul Oficial din 04.04.2007. In aceste norme metodologice la art.34 se prevede ca de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap in centrele rezidențiale publice din alt județ dacit cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care persoana cu handicap își are domiciliul, costul lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap datorându-se de la data admiterii efective in centru, în alin.2 al acestui articol stipulându-se totodată ca solicitarea adresata va cuprinde acordul direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial in care urmează sa fie admisa persoana cu handicap. Din interpretarea textului de lege rezulta ca acest acord de preluare a unor persoane dintr-un centru de asistenta sociala in alt centru decât cel de domiciliu este necesar numai pentru situația in care admiterea unor persoane cu handicap in centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu s-a făcut după data de 04.04.2007.

In speța, persoanele pentru care piritele au fost chemate in judecata sunt instituționalizate anterior acestei date, fapt pentru care pentru acestea nu mai este necesar ca decontarea dintre instituții sa se facă pe baza solicitării si acordului de suportare a cheltuielilor din partea solicitantului.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.

Prin încheierea de ședință din 28.11.2012 tribunalul a calificat natura juridică a căii de atac ca fiind apel și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței de fond, rămânând în pronunțare.

Prin decizia civilă nr. 1072/A din 28 noiembrie 2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetentei instanței de fond; a admis apelul declarat de apelanta reclamanta Direcția G. De Asistență Socială Și Protecția Copilului Călărași, împotriva sentinței civile nr. 8952 din 05 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București și intimatul pârât C. L. al Sectorului 4 București; a anulat sentința civilă apelată; a fost înaintat dosarul Tribunalului București - Secția C. în vederea soluționării.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 137 alin.1 Cod de procedură civilă, trebuie soluționată cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței de fond, văzând și dispozițiile art. 297 alin. 2 Cod de procedură civilă.

Tribunalul a reținut astfel că obligația de plată a sumei de 306.976 lei care constituie obiectul litigiului între părți, reprezintă contravaloarea serviciilor acordate unor persoane cu handicap, potrivit legislației în materie, respectiv a Legii nr. 448/2006, servicii de care au beneficiat copii, aflați sub ocrotirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4, iar în criticile formulate se învederează, în esență, cu trimitere la dispoziții legale speciale în această materie, că instanța de fond a stabilit în mod greșit titulara acestei obligații.

Așa fiind, pentru a se stabili titularul obligației, se impune, în prealabil, stabilirea legislației incidente.

Potrivit art. 34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006: „(1) De la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul.

(2) Solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

(3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru.

(4) Costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial va fi suportat, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul”.

Ori, reclamanta a susținut că a solicitat pârâtei în baza acestor dispoziții achitarea costului mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidențial.

Cum în alin. 4 se prevede condiția existenței unei convenții, iar cheltuielile se acordă numai pe bază bugetului aprobat de „consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul”, se impune verificarea îndeplinirii acestei condiții prin analiza actelor specifice administrației locale de care se prevalează reclamanta, respectiv Hotărârea nr. 28 din 09 aprilie 2009 emisă de C. Județean Călărași (fila 14 dosar nr._ fond).

Pe de altă parte, potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 „Autoritățile administrației publice locale au obligația de a organiza, administra și finanța servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condițiile legii”.

În sfârșit, potrivit art. 8 din H.G. nr. 1434/2004 „Finanțarea Direcției Generale se asigură din bugetele locale ale județelor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului București”, potrivit art. 33 din Legea nr. 448/2006 „(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a organiza, administra și finanța servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condițiile legii”, iar potrivit art. 34 alin. 1 din lege „(1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se află în coordonarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap”.

Cum beneficiarii sunt copii, sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 272/2004, iar potrivit art. 46 din legea nr. 272/2004 „(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

(2) Copilul cu handicap are dreptul la educație, recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în vederea dezvoltării personalității sale.

(3) Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor.

(4) Organele de specialitate ale administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale sunt obligate să inițieze programe și să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap și ale familiilor acestora în condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității.” Aceste dispoziții se coroborează cu cele din art. 30 din Legea nr. 448/2006 care prevăd că „În vederea asigurării corelării serviciilor din sistemul de protecție a copilului cu handicap cu serviciile din sistemul de protecție a persoanelor adulte cu handicap, autoritățile responsabile ale administrației publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice (…)”.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că stabilirea obligației presupune cu prioritate stabilirea persoanei căreia îi revine obligația, respectiv a unității administrative, pe baza analizei documentației specifice emise de acestea, inclusiv a Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru persoanele cu Handicap nr. 468/2009, astfel că se apreciază că este în competența secției de contencios soluționarea cauzei.

Împotriva acestei decizii, la data de 29 ianuarie 2013, a declarat recurs pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, arătând că este nelegală, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă).

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de fond, consideră ca Tribunalul București nu a motivat admiterea acestei excepții, menționând doar că a soluționat-o cu prioritate.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut, în mod eronat, că litigiul între părți reprezintă contravaloarea serviciilor acordate unor persoane cu handicap, servicii de care au beneficiat copii aflați sub ocrotirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. Arată că obiectul cauze reprezintă pretenții rezultate ca urmare a unei obligații izvorâte din plata diferenței dintre costul mediu lunar și contribuția lunara de întreținere pentru persoanele cu handicap adulte și bătrânii internați în Centrul de Recuperare și Reabilitate Neuropsihiatrică Plătărești din județul Călărași.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că titulara obligatei de plată este instituția recurentă și că se aplică dispoziții legale speciale în materie. Arată că, deși litigiul este între două direcții de asistență socială și protecția copilului, legislația aplicabilă este cea a dreptului comun, așa cum a arătat mai sus fiind vorba de pretenții civile.

Tribunalul București, prin sentința ce se atacă, a reținut că legislația aplicabilă în domeniu este art. 34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 și că reclamanta susține că a solicitat achitarea costului mediu lunar. Recurenta precizează că între cele două instituții nu a existat niciun acord de plată și niciun protocol/convenție încheiat cu privire la achitarea costurilor rezultate din găzduirea persoanelor cu handicap în centru.

Totodată, instanța de apel a reținut că instituția recurentă, conform art. 33 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 are obligația de a organiza, administra și finanța servicii sociale destinate persoanelor cu handicap. Față de acest aspect, arată instanței de recurs faptul că Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București are în subordine două centre destinate persoanelor cu handicap și, prin urmare, poate găzdui la cerere persoane cu handicap. Prin urmare, beneficiarii Centrului Plătărești cu domiciliul pe raza teritorială a sectorului 4 puteau să se adreseze centrelor din subordinea instituției recurente.

Cu referire la susținerile instanței de apel că se impune îndeplinirea condiției prevăzute de art. 34 alin. 4 din Legea nr. 448/2006 prin analiza actelor specifice administrației locale, respectiv H.C.L. nr. 28 din 09 aprilie 2009 emisă de C. Județean Călărași, arată că hotărârea mai sus menționată nu îi este opozabilă, ci stabilește doar costul mediu lunar de întreținere pentru persoana majoră care beneficiază de protecție pe raza teritoriala a județului Călărași. Învederează că nu contesta actul administrativ menționat de către Tribunalul București întrucât acesta menționează doar cuantumul costului lunar, ci contestă obligația de plată către Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. Prin urmare, consideră că se află sub incidența unui litigiu de pretenții civile, instanța competentă fiind Judecătoria Sectorului 4 București, ci nu instanța de contencios administrativ, așa cum greșit a reținut Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă prin decizia atacata.

De asemenea, instanța de apel a reținut greșit faptul sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 272/2004 și că „potrivit art. 46 copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale” întrucât, beneficiarii centrului aflat în discuție nu sunt minori cu handicap, ci persoane adulte cu handicap și bătrâni. Totodată, coroborarea art. 46 din Legea nr. 272/2004 cu art. 30 din Legea nr. 448/2006 este total eronată din motivele mai sus enunțate. Prin urmare, dispozițiile legale mai sus arătate nu sunt aplicabile în speța de față.

Pe fond, apreciază că art. 34 din H.G. nr. 268/2007 privind necesitatea existentei unui acord al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap nu are aplicare în cauză, după cum recunoaște și reclamanta întrucât acest act normativ se aplică de la data intrării în vigoare (04 aprilie 2007), iar persoanele în privința cărora s-a solicitat decontarea cheltuielilor au fost instituționalizate anterior anului 2006. În orice caz, chiar și înainte de apariția Legii nr. 448/2006, un astfel de acord nici nu există în cauză.

În lipsa unor astfel de dispoziții legale sau de a altor prevederi care să reglementeze o modalitate specială de decontare a cheltuielilor aferente îngrijirii persoanelor cu handicap având domiciliul într-o altă unitate administrativ teritorială decât cea în care au fost plasați spre îngrijire, nu se pot deconta astfel de cheltuieli întrucât fondurile publice nu pot fi angajate decât în baza legii.

Recurenta a învederat instanței de apel lipsa oricărei convenții sau protocol între cele două instituții, reclamantă și pârâtă, din care să rezulte obligațiile asumate în legătură cu serviciile prestate, respectiv modalitatea de emitere și comunicare a facturilor, data la care trebuia efectuată plata serviciilor scadente și consecințele nerespectării termenului de plată, data de la care trebuie calculate penalitățile de întârziere, plata acestor cheltuieli fiind imposibila.

Pretențiile reclamantei privind cele 23 de persoane aflate în îngrijirea sa sunt nejustificate și față de împrejurarea că nu toate cele 23 de persoane mai au domiciliul în sectorul 4 (spre exemplu, D. N. nu are carte de identitate, ultimul domiciliu cunoscut fiind în sectorul 4), patru persoane au acte de identitate provizorie, unele cărți de identitate având valabilitatea expirată.

Conform punctului de vedere al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 3316/3634/DJ/CJC din 07 aprilie 2010 (anexat dosarului cauzei), situația persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale înainte de apariția Legii nr. 448/2006 și a HG nr. 268/2007 este reglementata prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor art. 54 din Legea nr. 448/2006, astfel că, în situația în care nu există solicitarea conducătorului Direcției de Asistenta Socială și Protecția Copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu, nu se realizează decontarea cheltuielilor.

Pe cale de consecință, în lipsa solicitării exprese a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 de instituționalizare a persoanelor respective pe baza fondurilor aprobate cu aceasta destinație de către ordonatorul principal de credite (împrejurarea care ar impune cel puțin existența unui protocol între cele două instituții) rezultă, în mod clar, că decontarea nu se poate efectua.

Mai mult decât atât, modalitatea de decontare este stabilita de Legea nr. 448/2006 și HG nr. 268 din 14 martie 2007, astfel că acestea ar fi aplicabile în speța de față (în situația în care beneficiarii ar fi instituționalizați sub imperiul Legii nr. 448/2006 și a HG nr. 268/2007), fiind necesare atât solicitarea conducătorului direcției în cadrul unității administrativ teritoriale în care persoana cu handicap își are domiciliul, adică Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului sectorul 4, cât și existența unui protocol.

În consecință, reiese că nu există o normă legală care să prevadă obligativitatea decontării acestor cheltuieli, iar în cazul unei eventuale decontări, aceasta s-ar face din fonduri publice, astfel că pretențiile intimatei-apelante sunt neîntemeiate, întrucât fondurile publice pot fi cheltuite decât în conformitate cu normele legale în vigoare.

La data de 31 ianuarie 2013, împotriva aceleiași decizii, a declarat recurs Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, decizie pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat, ca în baza dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă, să se analizeze cauza sub toate aspectele și să se dispună admiterea recursul, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivare a arătat că, în privința excepției necompetenței materiale a instanței de fond stabilită de instanța de apel, consideră că aceasta dă o interpretare greșită competenței în materie declinând competența de soluționare a obiectului cauzei – acțiune în pretenții - Tribunalului București - Secția C. administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, competența în materie revine judecătoriei, respectiv art.1 „Judecătoriile judecă: pct. 1 în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”, cu atât mai mult cu cât practica juridică stabilește că instanța competentă în cauzele având ca obiect acțiunii în pretenții între direcțiile de asistență socială și protecția copilului sunt judecătoriile, respectiv potrivit dispozițiilor art. 5 Cod de procedură civilă în cazul recurentei competența fiind Judecătoria Sectorului 4 București.

O altă critică asupra motivării deciziei recurate este aceea că, instanța de apel reține greșit, confuz și straniu de natura pricinii, precum că obligația de plată ce constituie obiectul litigiului între părți reprezintă contravaloarea serviciilor acordate „de care au beneficiat copii aflați sub ocrotirea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului sector 4, aceasta reținând că „beneficiarii sunt copii”, iar prevederile incidente sunt dispozițiile Legii nr. 272/2004 care sunt coroborate cu prevederile Legii nr. 448/2006.

Astfel, învederează instanței de recurs că soluția reținută de instanța de apel prin motivarea în cauză este greșită, aceasta având posibilitatea să observe cu ușurință prin analiza întregului materialului probatoriu că acțiunea în pretenții nu privește decontarea serviciilor acordate copiilor, ci privește decontarea serviciilor acordate persoanelor adulte cu handicap, beneficiare de servicii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, instituționalizate în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică PIătărești, care au domiciliul în raza sectorului 4 București.

O alta critică asupra deciziei recurate este aceea că hotărârea este dată cu interpretarea greșita a legii.

Deși instanța de apel reține prevederile art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aceasta dă o interpretare trunchiată prevederilor legale.

Astfel, în aplicabilitatea prevederilor art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, pe parcursul procesului a demonstrat și probat prin înscrisuri că beneficiarii de servicii cu domiciliul în raza sectorului 4 București au fost instituționalizați în perioada cuprinsă între anii 1996 - 2003 într-un centru din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași anterior datei de 04 aprilie 2007.

Prin dovezile existente la dosarul cauzei, adresa nr._ din 4 noiembrie 2011 a prezentat contribuția stabilită și modalitatea de calcul, Hotărâri le Consiliului Județean Călărași pentru stabilirea costului lunar de întreținere pentru un beneficiar adult instituționalizat, tabelele incluzând cotele de cheltuieli asigurate din surse proprii pentru persoanele Îngrijite.

Sub aspectul speței în cauză, solicită să se observe că potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința (alin. 1), iar în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. 1, persoana cu handicap poate fi îngrijită într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială (alin. 3). Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită (alin. 4), modalitatea de decontare a cheltuielilor efectuate fiind cea stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi, cuprinse în H.G. nr. 268/2007, obligația de decontare a cheltuielilor revenind în acest caz consiliului județean sau consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București în a cărui raza teritorială își are domiciliul persoana cu handicap, prin direcțiile de asistență socială și protecția copilului.

Potrivit dispozițiilor art. 34 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 268/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 04 aprilie 2007) se prevede că „De la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul”. Simpla lecturare a textului, potrivit prevederilor art. 34 din HG nr. 268/2007, permite se să înțeleagă faptul că, doar măsurile ulterioare datei de 04 aprilie 2007 implică admiterea persoanelor cu handicap numai la solicitarea conducătorului direcției de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul în baza acordului direcției generale de asistență socială și protecția copilului, procedura nefiind aplicabilă retroactiv unei situații de fapt născută anterior intrării în vigoare a actului normativ H.G. nr. 268/2007 (publicat în Monitorul Oficial nr. 233 din 04 aprilie 2007).

Având în vedere refuzul nejustificat al pârâtelor până la aceasta dată, în aplicarea și respectarea dispozițiilor art. 34 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 268/2007 în raport cu cele ale art. 54 din Legea nr. 448/2006, unde se prevede în mod clar obligația în sarcina autorităților publice locale de a asigura îngrijirea și protecția persoanelor cu handicap, fie în mod direct, într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui raza teritoriala își are domiciliul sau reședința beneficiarul de servicii, fie în mod indirect, prin decontarea cheltuielilor efectuate în acest scop într-un centru aflat în altă unitate administrativ teritoriala decât cea în care aceștia își au domiciliul, recurenta consideră că refuzul neasigurării acestui cadru legal pentru exercițiul concret al exercitării acestui drept echivalează cu o neexecutare sau o executare necorespunzătoare a unei obligații legale de care autoritatea publică locală va fi ținută să răspundă.

Recurenta invocă în susținerea speței, practica judiciară a Judecătoriei Călărași, a Tribunalului Călărași precum și a Curții de Apel București prin decizia civilă nr. 317 din 23 februarie 2010 (înscrisuri anexate la dosar).

Prin decizia civilă nr. 836/R/09.05.2013, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursurile formulate de recurenta-reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și recurenta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București împotriva deciziei civile nr. 1072/A din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. Sector 4 București, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că ambele recurente au criticat soluția instanței de apel de admitere a excepției de necompetență materială ridicată din oficiu, Curtea constatând că numai acest aspect poate fi analizat în cadrul prezentului control judiciar prin raportare la soluția pronunțată de tribunal, în aplicarea art. 297 alin.2 C.proc.civ. Curtea a constatat totodată, prin raportare la dispozițiile art. 306 alin.3 C.proc.civ., că această critică comună poate fi examinată din perspectiva motivului de casare prev. de art. 304 pct.3 C.proc.civ. privind încălcarea normelor de procedură care reglementează competența unei instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională.

Instanța de recurs a reținut că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă pretenții rezultate ca urmare a unei obligații izvorâte din plata diferenței dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere pentru persoanele cu handicap adulte și bătrânii (iar nu copii, cum eronat a reținut tribunalul) internați în Centrul de Recuperare și Reabilitate Neuropsihiatrică Plătărești din județul Călărași– reclamanta fundamentându-și această acțiune pe dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 și art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006. Niciunul dintre aceste temeiuri juridice nu trimite expres la competența instanței de contencios administrativ de a judeca litigiile apărute în aplicarea acestor norme.

Instanța, învestită cu soluționarea cererii de apel formulată de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, a apreciat – după ce a enumerat în considerente dispozițiile legale care ar fi incidente în cauză (reținând eronat că beneficiarii serviciilor sociale în speță ar fi copii) – că stabilirea obligației de plată ar presupune cu prioritate stabilirea persoanei căreia îi revine obligația, respectiv a „unității administrative, pe baza analizei documentației specifice emise de acestea, inclusiv a Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru persoanele cu Handicap nr. 468/2009”. Este adevărat că acest litigiu are ca subiecte juridice două autorități cu statut de instituții (organe) bugetare, dar calitatea de instituție/autoritate publică a părților nu atrage automat competenta contenciosului administrativ. Având în vedere că, de principiu, competența instanței de contencios administrativ este una specială, care intervine doar in cazurile si condițiile prevăzute expres de legiuitor, tribunalul trebuia să observe că acțiunea formulata de reclamantă este una în pretenții, de drept comun, formulată ca atare de parte, conform principiului disponibilității procesuale, si nu se circumscrie obiectului special al Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Prezenta cerere de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ, sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal. Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ rezultă indirect din conținutul art.19 alin.1 al legii organice mai sus enunțată (conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei). Or, reclamanta nu s-a adresat anterior instanței de contencios administrativ competentă cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, reglementează două situații in care intervine competența instanței de contencios administrativ si anume neemiterea in maxim 30 de zile a deciziei ori aprobării de plată pentru dispozitivele medicale solicitate de persoane cu handicap (art. 10) și nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare si masa, formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat (art. 11), rezultând per a contrario că, în rest, pentru celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun – care, în speță, se stabilește potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, conform cărora judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

După casare, apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 08.08.2013.

Prin decizia civilă nr 939/02 10 2013, tribunalul a respins ca nefOndat apelul reclamantei.

Analizând apelul dedus judecății, tribunalul a reținut că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Perioada pentru care a fost formulată solicitarea de decontare a cheltuielilor de către reclamantă vizează lunile septembrie 2009-martie 2010. Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, a rezultat că beneficiarii de servicii invocați de către aceasta au fost instituționalizați în perioada cuprinsă între anii 1964-2003 într-un centru din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași.

Examinând prevederile legale incidente în cauză, tribunalul constată că, potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006, în forma în vigoare la momentul prestării serviciilor a căror decontare se solicită în prezenta cauză, „Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința. (2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. (3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. (4) Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. (5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi”.

Tribunalul a observat că apelanta reclamantă invocă în favoarea sa prevederile legale menționate mai sus, însă, în privința modalității de decontare a cheltuielilor, aceasta susține că dispozițiile HG nr. 268/2007 și ale Ordinului nr. 468/2009 nu se circumstanțiază ipotezei din prezenta cauză, întrucât este vorba despre persoane instituționalizate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Tribunalul a subliniat că apelanta reclamantă nu poate să invoce în favoarea sa prevederile art. 34, alin.1 și 2 din HG nr. 268/2007, pentru a susține ulterior, în privința dispozițiilor art. 34, alin. 4, că acestea nu sunt incidente, promovând astfel, principiul interzis al unei lex tertia.

De asemenea, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 19, alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, „în situația în care persoanei cu handicap nu i se pot asigura serviciile sociale solicitate la nivelul localității de domiciliu sau reședință, serviciul public specializat al acesteia se va adresa autorităților administrației publice de la nivelul județelor.” Conform art. 20 din același act normativ, „serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate:

a) la domiciliu: îngrijiri specializate la domiciliu, echipa mobilă, asistentul personal;

b) în comunitate: asistent personal profesionist;

c) în centre de zi și centre rezidențiale publice, private sau public-private.”

Potrivit art. 94, alin. 3 din Legea nr. 448/2006, „Costul mediu lunar de întreținere în centrele rezidențiale pentru persoane cu handicap, precum și (…) se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap”.

Conform dispozițiilor Ordinului 468/2009 al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, în vigoare la momentul formulării pretențiilor deduse judecății, „solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.”

Din coroborarea prevederilor legale menționate mai sus, tribunalul a reținut că decontarea cheltuielilor efectuate de către un alt centru rezidențial decât cel de domiciliu, se realizează în baza solicitării conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul. Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, nu rezultă existența niciunei astfel de solicitări, și nici existența unui alt raport juridic între părțile litigante. Nu este suficientă dispoziția legală de la art. 54 (fost 53) din Legea nr. 448/2006 pentru stabilirea unei obligații legale în sarcina pârâtelor, din moment ce reglementările legale amintite mai sus nu precizează situația decontării de cheltuieli pentru persoane din centre aflate în raza teritorială a altor unități administrative decât în condițiile menționate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea căii de atac, recurenta a criticat decizia tribunalului sub aspectul greșitei interpretări a modului de aplicare în timp a normelor legale, arătând că în esență faptul că dispozițiile art 34 din Normele Metodologice de aplicarea a legii 448/2006, aprobate prin HG 268/2007 nu sunt incidente în situația în care persoanele cu handicap au fost instituționalizate în centre de rezidențiale publice anterior acestei date. În concret, recurenta susține că pentru această categorie de persoane nu mai este necesară solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă.

Intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac, arătând în esență faptul că, din moment ce HG 268/2007 și legea 448/2006 nu se referă la persoanele cu handicap instituționalizate anterior datei intrării lor în vigoare, înseamnă că o astfel de obligație legală nu există, dar ar putea fi asumată printr-un protocol, care să îmbrace forma unui angajament de plată, convenție ce nu poate fi încheiată decât sub imperiul legii 448/2006.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

În temeiul dispozițiilor art 137 cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului L. Sector 4 București, pe care o va găsi ca fiind întemeiată, prin raportare la dispozițiile art 54 alin 4 din legea 448/2006 coroborat cu prevederile art 33 alin 2 din HG 268/2007.

Recurentul și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

În ceea ce privește acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Așa cum au reținut instanțele de fond situația de fapt, cele 24 de persoane cu handicap au fost instituționalizate într-un centru rezidențial aflat în subordinea recurentei reclamante Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași în perioada 1964-2003, deci anterior anului 2006. Pretențiile ce formează obiectul prezentului dosar vitează decontarea cheltuielilor de întreținere aferente intervalului septembrie 2009-martie 2010.

Potrivit art. 54 din legea 448/2006 persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința. În alineatul al doilea se prevede că finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. Potrivit alineatului următor, în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin 1, persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială, cu precizarea că decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se va face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. În ceea ce privește modalitatea de decontare, legiuitorul arată că va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor acestui act normativ.

Se impune a fi menționat că anterior adoptării actului normativ în discuție, O.U.G. nr. 102/1999 (aprobată prin Legea nr. 519/2002) privind protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, reglementând prin art. 7 alin. 2 și 3 finanțarea instituțiilor de protecție socială a persoanelor cu handicap, nu enumera și posibilitatea unei astfel de decontări a cheltuielilor între autoritățile administrației publice locale. Aceeași este și situația care rezultă din art. 7 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 329/2003 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, articol care vizează finanțarea cheltuielilor centrelor de îngrijire și asistență.

Practic, se pune problema determinării legii aplicabile raporturilor juridice care izvorăsc din admiterea unor persoane cu handicap într-un centru rezidențial public dintr-un alt județ decât cel de domiciliu anterior datei de 21.12.2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 448/2006, chestiune care constituie de fapt unicul motiv de critică invocat în cererea de recurs.

Având în vedere că dispozițiile legale nu fac nicio distincție, această prerogativă, de a fi îngrijite și protejate într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își au domiciliul sau reședința, este recunoscut tuturor persoanelor cu handicap, atât celor care nu beneficiau de un asemenea serviciu social la data intrării în vigoare a legii, cât și celor care beneficiau de el.

Prin urmare, obligația corelativă de a asigura îngrijirea într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își au domiciliul sau reședința, ca și obligația aflată în strânsă conexiune cu aceasta, de a suporta cheltuielile legate de întreținerea persoanelor respective în centrele de asistență socială, și care este instituită prin același articol de lege, se naște concomitent cu dreptul arătat și revine în temeiul legii de la aceeași dată autorităților administrației publice din unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială își au domiciliile, neavând astfel relevanță lipsa unei convenții sau a unui protocol între cele două instituții implicate.

În egală măsură, Curtea are în vedere și prevederile art. 34 din același act normativ, care statuează în sensul că de la data publicării norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, în condițiile în care solicitarea va cuprinde și acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap. În alineatul al 3 lea se prevede că momentul de la care se datorează costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap este data admiterii efective în centru.

Textul de lege citat instituie la rândul său o obligație (de a nu face), de data aceasta în sarcina centrelor rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu, de a nu admite persoane cu handicap decât dacă este îndeplinită cerința de a exista solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul.

Nu există însă niciun argument de ordin logico-juridic în favoarea tezei că nașterea primei obligații (a autorităților administrației publice din unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială își au domiciliile persoanele cu handicap, de a suporta cheltuielile legate de întreținerea acestor persoane în centrele de asistență socială) este condiționată de existența celei de-a doua (a centrelor rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu, de a nu admite persoane cu handicap în lipsa respectivei solicitări).

De asemenea, legea nu condiționează nașterea primei obligații nici de existența unei solicitări a conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul de a fi admisă într-un centru rezidențial public dintr-un alt județ.

Pe cale de consecință, Curtea reține ca fiind juste susținerile recurentei, în sensul că aplicarea în timp a legii presupune respectarea principiului neretroactivității, ceea ce înseamnă ca normele să fie incidente doar situațiilor juridice, lato sensu, născute după .. Astfel, cerința existenței unei solicitări din partea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, care include și acordul de suportare a cheltuielilor aferente de întreținere nu condiționează plata acestor cheltuieli în cazul persoanelor aflate deja în centrele rezidențiale de îngrijire, o astfel de cerință impunându-se a fi respectată doar în ipoteza persoanelor cu handicap care au a fi instituționalizate ulterior datei la care au intrat în vigoare Normele Metodologice de aplicare a legii 448/2006. Pe de altă parte, dispozițiile legii 448/2006 trebuie interpretate corect, în sensul că faptul instituționalizării anterioare a unor persoane nu trebuie considerat drept un argument pentru a scoate acele persoane din sfera de aplicație a legii 448/2006, sub aspectul suportării cheltuielilor de îngrijire a acestora de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, deoarece așa cum s-a evidențiat în cele ce preced, această obligație corelativă a luat naștere odată cu recunoașterea dreptului acestora de a beneficia de asistența calificată necesară într-un centru de îngrijire din alt județ decât cel de domiciliu. Aplicarea corectă a principiului neretroactivității legii, principiu constituțional consacrat de dispozițiile art 15 alin 2 din legea fundamentală, impune ca procedura reglementată de prevederile art 34 din HG 268/2007 să nu fie extinsă asupra persoanelor care se aflau deja în centre rezidențiale la data intrării întrării în vigoare a Normelor Metodologice, astfel încât în mod artificial să nu fie condiționată obligația de plata( din sarcina direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul) a cheltuielilor de întreținere aferente de existența acelei solicitări, care să includă și acordul prealabil exprimat al suportării acestora.

În egală măsură, Curtea apreciază nepertinente susținerile intimatei din întâmpinarea formulată, în sensul că, în referire la persoanele deja instituționalizate în centre rezidențiale, obligația de plata ar putea exista doar dacă ar fi asumată printr-un protocol încheiat în conformitate cu noile dispoziții ale legii 448/2006, deoarece, așa cum s-a învederat în cele anterior expuse, această obligație corelativă ia naștere prin consacrarea legală a dreptului de a beneficia de îngrijirea corespunzătoare într-un centru rezidențial din altă unitate administrativ teritorială decât cea de domiciliu. Pe de altă parte, raționamentul intimatei ajunge la o concluzie de natură să infirme premisa de la care a pleacă, în sensul că se pornește de la faptul că art 34 din HG 268/2007 nu se aplică persoanelor deja instituționalizate la data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guverne, iar în final se susține că protocolul ce ar trebui încheiat pentru reglementarea obligației de plata se supune noilor dispoziții legale.

În ceea ce privește cuantumul sumei datorate, Curtea pornește în analiza de la dispozițiile art 33 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, care statuează în alinatul 1 faptul că decontarea cheltuielilor se face în baza unui cost mediu lunar al cheltuielilor stabilit de consiliile județene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București. La stabilirea costului mediu lunar al cheltuielilor se iau în calcul cheltuielile de personal și cheltuielile cu bunuri și servicii. În alineatul al 2-lea se arată că obligația de decontare a acestor cheltuieli revine consiliului județean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București în a cărui/căror rază teritorială își are domiciliul persoana cu handicap, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, cu precizarea că decontarea cheltuielilor se face lunar pentru luna anterioară, urmând ca din costul mediu lunar al cheltuielilor, să se scadă contribuția lunară de întreținere datorată de persoana cu handicap.

Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean Călărași nr. 28/09 04 2009 privind aprobarea costului lunar de întreținere pentru o persoană instituționalizată precum și chitanțele depuse la dosar care fac dovada contribuțiilor lunare de întreținere achitate pentru persoanele aflate în centrul rezidențial, Curtea reține că sumele reprezentând cheltuielile lunare aferente serviciilor acordate în perioada menționată în cererea de chemare în judecată sunt următoarele: septembrie2009 - 45241lei, octombrie 2009 - 45241lei, noiembrie 2009 –_ lei, decembrie 2009 –_ lei, ianuarie 2010-_ lei, februarie 2010-_ lei, martie 2010 - 41741lei, cheltuieli care totalizează suma de 309.976 lei.

Față de aceste considerente, reținând pe baza înscrisurilor noi depuse direct în recurs caracterul întemeiat al pretențiilor recurentei reclamante, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Sector 4 precum și recursul și să modifice în tot decizia atacată în sensul că, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în tot sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul C. L. Sector 4 ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și va admite acțiunea față de pârâta DGASPC Sector 4 București și va obliga pârâta să plătească suma de 309.976 lei către reclamantă, reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția efectiv achitată de cei 24 de beneficiari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Sector 4 București

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI CĂLĂRAȘI împotriva deciziei civile nr.939 A din 02.10.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 BUCUREȘTI ȘI C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI.

Modifică în tot decizia atacată, în sensul că

Admite apelul formulat apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.8952 din 05.12.2011, pronunțate de către Judecătoria Sector 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 BUCUREȘTI ȘI C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI.

Schimbă în tot sentința civilă atacată, în sensul că

Respinge acțiunea față de pârâtul C. L. Sector 4 ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă

Admite acțiunea

Obligă pârâta să plătească suma de 309.976 lei către reclamantă, reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția efectiv achitată de cei 24 de beneficiari.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. I. S. G. S.

GREFIER

C. N. I.

RED/DACT IS/cs

2 EX.

← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1550/2014. Curtea de Apel...  Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI