Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1550/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1550/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA CIVILA NR.1550

Ședința publică de la 22.10.2014

Curtea constituită din:

P.- A. P. B.

JUDECATOR - C. B. T.

JUDECATOR - M.-G. R.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți C. L. NANOV și P. C. NANOV PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.21 din 17.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă . A. și intimații-intervenienți C. L. AL MUNICIULUI A. și MUNICIPIUL A. – PRIN PRIMAR.

P. are ca obiect – prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. M., în calitate de reprezentant al intimata-pârâtă . A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.06.2014, emisă de Baroul Prahova – Cabinet Individual, aflată la fila 41 dosar și consilier juridic Chesnoiu R. Postumia, în calitate de reprezentant al intimaților-intervenienți C. L. AL MUNICIPIULUI A. și MUNICIPIUL A. – PRIN PRIMAR, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.9570/25.06.2017, aflată la fila 48 dosar, lipsind recurenții-reclamanți C. L. NANOV și P. C. NANOV PRIN PRIMAR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.

Urmează a se constata faptul că în mod corect instanțele anterioare au respins acțiunea formulată de către recurente, constatând că acestea nu au îndeplinit condițiile impuse de art.33 și 34 pct.4 din Legea nr.7/1996 și potrivit ansamblului probator administrat în dosar rezultă că amplasamentul societății este pe perimetrul Municipiului A. și nu pe teritoriul C. Nanov.

Astfel că, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art.33 și 34 pct.4 din Legea nr.7/1996 recurentele nu au făcut dovada faptului că dețin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care să se constate că situația prevăzută la pct.4, respectiv faptul că înscrierea din Cartea Funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, interpretare care rezultă și din art.35 al.1 care prevedea faptul că acțiunea în rectificare sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond, va fi imprescriptibilă.

Pe de altă parte, recurentele nu au invocat o situație diferită de înscrierea în Carte funciară care să fi intervenit ulterior înscrierii așa cum rezultă din interpretarea pct.4 al art.34 din Legea nr.7/1996 care a stat la baza formulării cererii.

Din interpretarea acestui articol rezultă faptul că situația anterioară înscrierii de Carte funciară nu poate fi invocată ca temei al rectificării bazate pe acest punct.

Ori, recurentele au invocat această situație ca motiv al radierii, care datează din 1968, prin care s-a făcut delimitarea administrativ-teritorială în teritoriu și consideră că nici sub acest aspect recurentele nu au îndeplinit condițiile prevăzute de textele de lege pe care și-au întemeiat acțiunea.

Așa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în dosar amplasamentul imobilelor care au făcut obiectul înscrierii de Carte funciară rezultă că amplasamentul acesta este pe raza Municipiului A. și nu pe raza teritoriului Nanov. În dosar au fost efectuate două expertize judiciare de specialitate topo, una realizată de către expert G. I., iar completarea este realizată de către expert B. C., prin care s-a concluzionat faptul că toate imobilele aparțin societății și sunt situate pe teritoriu administrativ al Municipiului A. și nu pe teritoriul Nanov.

De asemenea, la dosar se regăsește și o expertiză extrajudiciară, expertiză invocată de recurente, fiind singura probă pe care și-au întemeiat cererea de apel, or această expertiză, în opinia sa, a fost realizată cu grave greșeli la acea dată, fără ca expertul să se prezinte la fața locului și să constate situația reală, iar în acea perioadă mijloacele de măsurare nu erau suficient de performante.

Mai mult, expertiza R. G. nu a concluzionat exact unde se află situate toate aceste imobilele, respectiv în . Municipiul A..

Urmează să se constate faptul că imobilele societății sunt situate în intravilanul Municipiului A., că dețin un titlu de proprietate necontestat, neanulat.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimaților-intervenienți, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a hotărârilor instanțelor de fond și apel.

În opinia sa, reclamantele-recurente cu rea credință încearcă să eludeze prevederile legale în condițiile în care nu dețin o hotărâre judecătorească care să constate situarea . administrativ. Așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar de către intervenienți Municipiul A. deține o asemenea hotărâre, respectiv sentința civilă nr.326/3.02.1999 a Judecătoriei A. definitivă și irevocabilă.

Cu privire la hotărârea Curții de Apel G. invocată prin motivele de recurs, urmează a se observa că aceasta constată doar existența unor raporturi reglementate de Legea nr.27/1997, lege abrogată, iar mențiunea scrisă în Cartea funciară este corectă și legală raportat la titlurile pe care le deține . hotărârile judecătorești care confirmă situarea pe teritoriul Municipiului A., prin urmare dețin titlu de proprietate pe raza Municipiului A., titlu nedesființat care produce efecte juridice în consecință. Încheierea de Carte funciară nu reprezintă decât consecința transpunerii în plan a realității juridice.

În privința rectificării de Carte Funciară aceasta este subsecventă, iar în prezenta cauză sub nicio formă recurentele nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.7/1996, a art.33 și 34 pct.4.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 09 martie 2010, astfel cum a fost precizată, ., a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. KOYO ROMÂNIA S.A., rectificarea mențiunilor înscrise în cartea funciară nr._/N, dispuse prin încheierea nr. 1422 din data de 27 februarie 2009 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman, în ce privește amplasamentul imobilului, urmând a se menționa că imobilul este amplasat în . în municipiul A.. Pentru aceasta a solicitat ca mai întâi instanța să constatate că imobilul se află situat pe teritoriul comunei Nanov.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin încheierea menționată s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei cu privire la imobilul având număr cadastral 1.293, compus din teren în suprafață de 341 381,44 m.p. și a construcțiilor de pe acesta, reținându-se că se află situat pe teritoriul municipiului A.. Societatea pârâtă a avut, încă de la începutul activității sale, sediul în . din prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a României și fiind constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, prin Sentința nr. 7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă, s-a constatat că incinta fostei Fabrici de Rulmenți (actuala S.C. Koyo România S.A.) se află pe platforma nr. 1 ce face parte din ., sola 45, fiind situată pe teritoriul administrativ al comunei Nanov. Limitele administrativ-teritoriale între localitățile Nanov și A. au rămas nemodificate de la apariția Legii nr.2/1968 și până în prezent.

Prin precizările ulterioare formulate, reclamanta a mai susținut că nu este necesară existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru a fi admisibilă cererea de rectificare. Astfel, instanța învestită cu rectificarea cărții funciare poate stabili mai întâi situarea imobilului, iar apoi să dispună rectificarea cărții funciare.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.33 și art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996.

La data de 19 martie 2010, Municipiul A., prin Primar, a formulat o cerere pe care instanța a calificat-o ca fiind o intervenție în interesul pârâtei, întemeiată pe art. 49 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cererea a fost încuviințată în principiu la termenul din 08 aprilie 2010. Prin cerere, intervenienta a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată.

În motivare, intervenienta a arătat că prin sentința civilă nr. 326/1999 a Judecătoriei A. s-a consfințit situarea sediului pârâtei pe teritoriul municipiului A.. Reclamanta și-a argumentat constant atitudinea față de intervenienta pe sentința civilă nr.7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G.. Această hotărâre a stabilit că părțile sunt subiect de aplicare a Legii nr. 27/1994, în prezent abrogată. Această soluție este lipsită de orice putere și datorită eficienței hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu P. C. Nanov sau cu C. L. al acesteia. La presiunile acestora, pârâta s-a înregistrat în Registrul Comerțului cu sediul în această comună. Prin Sentința Comercială nr. 279 din data de 15 martie 2004 a Tribunalului Teleorman, definitivă și irevocabilă, s-a rectificat această mențiune, în sensul că sediul acestei societăți comerciale se află situat în municipiul A..

Intervenienta a mai susținut că delimitarea teritorială este atributul exclusiv al puterii executive, iar nu al instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr.102 din data de 22 mai 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și din dispozițiile art.72 alin.3 lit. o din Constituție. Prin Ordinul Prefectului Județului Teleorman nr.322 din data de 10 noiembrie 2003 s-a constatat că sediul pârâtei se află situat pe teritoriul municipiului A..

La termenul din data de 25 martie 2010, pârâta S.C. Koyo România S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Cu, privire la inadmisibilitatea cererii de rectificare a cărții funciare, pârâta a susținut că reclamanta nu deține o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să constate una dintre cele patru situații prevăzute expres și limitativ de art. 34 din Legea nr.7/1996. Hotărârea Judecătoriei G. a constatat doar că între reclamantă și pârâtă există un raport juridic reglementat de Legea nr.27/1994, fără să privească unul din acele cazuri. Motivele invocate în cuprinsul cererii de către reclamantă sunt interpretări ale unor norme juridice și aspecte de fapt ce nu pot constitui temeiul unei acțiuni în rectificare.

Mențiunea înscrisă în cartea funciară este temeinică și legală. Prin titlul de proprietate emis pe cale administrativă s-a stabilit că sediul pârâtei este situat în A.. Același lucru s-a constatat și prin sentința nr. 326 din 10 februarie 1999 și prin cea nr. 288 din 11 februarie 2005 ambele pronunțate de Judecătoria A.. De asemenea, prin sentința comercială nr. 279 din data de 15 martie 2004 a Tribunalului Teleorman definitivă și irevocabilă, s-a reținut că sediul acestei societăți comerciale se află situat în municipiul A..

Prin sentința civilă nr. 2157/16.09.2010 Judecătoria A. a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 28/11.02.2011 Tribunalul Teleorman a respins apelul reclamantei-apelante, împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 765 R/20.06.2011 a admis recursul și a casat hotărârile atacate trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria A..

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în mod greșit cele două instanțe au apreciat că sunt învestite cu două capete de cerere: o cerere de stabilire a amplasamentului și o cerere de rectificare a cărții funciare. În realitate, este vorba de o acțiune în rectificare a cărții funciare fundamentată pe art. 33 și art. 34, pct. 4 din Legea 7/1996. Respingerea cererii ca inadmisibilă conduce la încălcarea art.6 CEDO, privind accesul la justiție, iar împrejurarea că Legea nr.7/1996 a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, nu poate conduce la concluzia inadmisibilității acțiunii. Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 33 și art. 34, pct. 4 din Legea 7/1996 ține de temeinicia pretențiilor ce se urmărește a fi valorificate și nu poate conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Intervenienta Municipiul A., prin Primar, a invocat excepția inadmisibilității cererii principale, argumentând că prin aceasta se solicită constatarea unei stări de fapt. Ori o astfel de cerere este inadmisibilă, raportat la art. 111 Cod Procedură Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1339/13.03.2013, Judecătoria A. a respins excepția inadmisibilității și a respins ca nefondată cererea având ca obiect acțiune în rectificare carte funciară întemeiată pe dispozițiile art. 33 și art. 34, pct. 4 din Legea 7/1996, respingând totodată cererea de intervenție în interesul pârâtei, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, asupra excepției, că prin decizia civilă nr. 765 R/20.06.2011 a Curții de Apel București s-a stabilit că obiectul cererii îl constituie o acțiune în rectificare a cărții funciare fundamentată pe art. 33 și art. 34, pct. 4 din Legea 7/1996, iar nu o acțiune în constatare.

Pentru a aprecia asupra caracterului nefondat al cererii, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.1422 din 27 februarie 2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în cotă de 1/1 în favoarea pârâtei S.C. Koyo România S.A. asupra terenului și construcțiilor aferente, înscris în cartea funciară_/N a unității administrativ-teritoriale A..

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat, în esență, rectificarea cărții funciare în ce privește amplasamentul imobilului în unitatea administrativ-teritorială Municipiul A., în loc de . fost întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct.4 din Legea nr.7/1996. Reclamanta a susținut, că deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința nr.7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G..

Instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 33 alin.1 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. În același timp, la alineatul 3 al aceluiași articol se definește rectificarea ca fiind radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Așadar, pentru a se putea dispune rectificarea, operațiunea respectivă trebuie să fie susceptibilă de a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. La art. 26 alin. 4 din lege, sunt arătate limitativ cele trei feluri de înscriere: intabularea, înscriere provizorie și notarea.

Mențiunea înscrisă în cartea funciară în sensul că imobilele S.C. KOYO S.A. sunt situate în perimetrul municipiului A. este corectă și legală, S.C. KOYO S.A. deținând titlu de proprietate pe raza municipiului A., titlu nedesființat, fiind perfect valabil și producând efecte juridice în consecință.

Încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecința transpunerii în planul publicității imobiliare a realității juridice conținute de un act administrativ valabil. La art. 34 din Legea nr. 7/1996 se prevede că: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului."

Prin urmare, acțiunea în rectificarea unei înscrieri de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art. 34, pct. 4, poate fi admisă numai în cazul deținerii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate conform art. 34, pct. 4 că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Această interpretare este justificată și de dispozițiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, care prevede că „Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului material la acțiunea în fond va fi imprescriptibilă". Din aceste dispoziții, rezultă în mod clar că posibilitatea de a promova și a se admite o acțiune în rectificare întemeiată pe unul din cazurile prevăzute la art. 34, este condiționată de existența la momentul pronunțării hotărârii, a unei alte hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se constate unul dintre cazurile prevăzute de art. 34.

Instanța de fond a constatat că reclamanta nu face dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru promovarea acțiunii în rectificare, în sensul deținerii sau a existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să constate una dintre situațiile de la art. 34 (respectiv cea de la pct. 4 a acestui articol).

Petenta își justifică acțiunea pe decizia Curții de Apel G. nr. 7778/13.09.2002, rămasă definitivă și irevocabilă, însă prin această sentință se constată că între societatea pârâtă și reclamantă există raporturi reglementate de Legea nr. 27/1994 privind plata taxelor și impozitelor locale, lege abrogată din 2002. Așadar, hotărârea invocată nu se referă la nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 34, pentru a servi ca temei pentru acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară.

Pe lângă faptul că nu deține o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la o schimbare a situației imobilelor, cererea petentei nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34, pct. 4 din Legea nr. 7/1996 și datorită faptului că se referă la situația imobilului anterioară înscrierii de carte funciară.

Din interpretarea textului art. 34, pct. 4, rezultă în mod clar că se poate solicita rectificarea doar prin înscrierea de carte funciară nu mai este în concordanță cu situația reală prezentă a imobilului. Prin urmare, textul de lege, se referă la o schimbare a situației imobilului, ce a intervenit ulterior înscrierii de carte funciară, pe când petenta se referă la o situație anterioară înscrierii. Atât în concluziile sale, cât și în cererea scrisă, petenta arată că situația pe care o invocă cu privire la amplasamentul imobilelor este aceeași încă din 1968, când s-a făcut sistematizarea teritoriului și că nimic nu s-a schimbat de atunci, în sensul că imobilele aparținând S.C. Koyo România ar fi situate pe teritoriul comunei Nanov (afirmație care nu este probată).

Așadar, petenta nu invocă o schimbare referitoare la situația imobilului ulterioară înscrierii de carte funciară (2009), așa cum se dispune la art. 34, pct. 4 din lege.

Din expertizele judiciare, lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman și din înscrisurile depuse la dosar rezultă în mod clar că imobilele societății intimate sunt situate în perimetrul municipiului A..

La dosar se găsesc două expertize judiciare de specialitate topo care atestă faptul că imobilele aparținând S.C. Koyo România la care se referă înregistrarea de carte funciară, sunt situate în municipiul A..

Raportul de expertiză tehnică judiciară realizat de către expert în specialitatea topografie G. I., concluzionează că suprafața de 39.6587,76 mp pe care este amplasată S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. este situată pe teritoriul administrativ A. (fila 127 dosar).

Raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitatea topo, realizat de către B. C. (fila 112), concluzionează că toate imobilele aparținând S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. sunt situate pe teritoriul administrativ al municipiului A.. Așadar, aceasta este opinia finală a acestui expert judiciar, chiar dacă prin raportul inițial concluzionase în mod diferit.

Din lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman rezultă că imobilele intimatei la care se referă înregistrarea de carte funciară sunt situate în municipiul A..

Oficiul de cadastru Teleorman este autoritatea în domeniu responsabilă cu ținerea evidenței împărțirii și delimitării unităților administrativ-teritoriale stabilite prin lege. Această autoritate, pe baza datelor și documentelor existente în arhiva OCPI Teleorman, arată că toate imobilele ce aparțin S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. au fost identificate pe teritoriul administrativ al municipiului A. (adresa OCPI Teleorman cu nr. 392/02.04.2007 - fila 39 dosar).

Concluziile instanței au fost susținute și de certificatul de atestare a dreptului de proprietate - societatea intimată deține un titlu de proprietate asupra terenurilor care dovedește că se situează pe raza municipiului A. și nu a comunei Nanov.

Acest titlu de proprietate nu a fost desființat, fiind perfect valabil, și în consecință producând efecte juridice. De menționat este și faptul că acest titlu de proprietate a stat și la baza stabilirii valorii intrinseci a acțiunilor achiziționate de acționarul majoritar KOYO SEIKO de la FPS, respectiv acțiuni la societatea S.C. Koyo România S.A.

Prin HCM nr. 280/23.03.1971 s-a hotărât înființarea Fabricii de Rulmenți A., cu sediul în orașul A., județul Teleorman. Prin HCM nr. 834/14.02.1991, societatea pârâtă S.C. Koyo România S.A. a primit de la Ministerul Industriilor, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce sunt identificate ca fiind situate în orașul A., nr. 1.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel . și C. L. Nanov, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii și, pe fond, admiterea cererii, urmând a se constata că înscrierea ce a intervenit în CF prin Încheierea nr. 1422/27.02.2009 a OCPI Teleorman în favoarea pârâtei . corespunde cu situația reală a imobilului și să se dispună rectificarea mențiunilor înscrise în CF nr._/N în favoarea pârâtei.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a stabilit în mod greșit că în cauză acțiunea în rectificarea unei înscrieri în cartea funciară întemeiata pe dispozițiile art. 34 pct. 4 poate fi admisa numai în cazul deținerii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care sa constate conform pct. 4 din art. 34 ca înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația actuală a imobilului. Această motivare a instanței de fond reia argumentele pentru care inițial cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Față de considerentele deciziei din recurs prin care Curtea de Apel București a considerat că nu este necesară existența prealabilă a unei hotărâri care să constate cazul de rectificare, susține că acțiunea în rectificare poate avea și un caracter principal nu numai accesoriu, iar din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea 7/1996 nu este obligatorie cerința pronunțării anterioare a unei hotărâri judecătorești care să constate existența unui caz de rectificare, astfel că persoanele interesaste în înțelesul Legii 7/1996 pot solicita prin aceeași cerere, atât constatarea existenței cazului ce impune rectificarea, în speță art. 34 pct. 4 din lege, cât și rectificarea propriu zisă, ca urmare a constatării cazului invocat.

Față de această împrejurare ce decurge din dispozițiile legale citate dar și din motivarea explicită a Curții, instanța de fond era investita atât cu constatarea cazului ce impune rectificarea cât și cu rectificarea propriu zisă.

Se susține, de asemenea, și greșita motivare a instanței de fond în sensul că potrivit art.34 pct. 4 din Legea 7/1996 cazul de rectificare trebuie să intervină după momentul intabulării și nu să fie preexistent datei intabulării.

Cu alte cuvinte Judecătoria A. susține că se putea cere rectificarea doar dacă situația juridică pe care reclamanții au considerat-o eronat înscrisă devenea eronată dupa intabulare, iar daca amplasamentul imobilului a fost și la momentul intabularii și anterior acesteia neschimbat, cererea nu se mai încadrează în dispozițiile legii, pentru a mai putea fi promovată.

Este tot un caz de inadmisibilitate cel reținut de instanța de fond, interpretând greșit sintagma din art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996 " înscrierea în Cartea Funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului", care în opinia acesteia ar restrânge sfera de aplicabilitate doar la situațiile apărute după intabulare.

Este greșită o astfel de interpretare, întrucât potrivit art. 33 legiuitorul nu a făcut distincție între situații preexistente intabulării sau cele posterioare intabulării, având în vedere doar situația în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală.

Mai susțin apelantele că în mod eronat instanța de fond a reținut că titlul de proprietate al pârâtei și celelalte probe din dosar ar face dovada amplasamentului terenului pe care se află situată S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. în raza teritorial administrativă a Muncipiului A. și nu Nanov. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 ianuarie 1994 menționează că pârâta este proprietara unui teren de 396.587,76 m.p. fără a se menționa amplasamentul acestei suprafețe, sediul pârâtei fiind în A., .. 1 și nu întreaga suprafața de teren menționată în certificat.

Pe de altă parte instanța de fond nu a luat în considerare decât expertizele favorabile pârâtei și nu a analizat sub nici o formă expertiza V., existentă în dosarul atașat și depusă în cauză, care confirmă amplasamentul S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. în raza teritorial administrativă a C. Nanov și nu în A.. Instanța nu a luat în considerare raportul de expertiză depus de apelante și nici nu a ținut cont de dispozițiile Legii 2/1968 și ale HCM 1153/1968 prin care s-au stabilit limitele unităților administrativ teritoriale din județul Teleorman, limite ce au rămas nemodificate până în prezent.

De asemenea, susțin apelantele că instanța de fond nu a reținut nici sentința nr. 7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G., sub aspectul reținerii că S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. este situat pe teritoriul cadastral al C. Nanov.

., sola 45, situată pe teritoriul administrativ al comunei Nanov cuprinde în integralitate suprafața de teren de 341.381,44 m.p. și se află pe raza teritorial administrativă a C. Nanov.

În susținerea motivelor de apel, apelantele au facut trimitere la anexele la raportul de expertiză V., depus dar neanalizat de instanța și anume: planul anexa la HCM 1153/1968, ce fost emis conform legii 2/1968, în vigoare la acest moment, planul cadastral al comunei Nanov întocmit în 1987 de O.C.A.O.T.A., ce poartă viza acestei instituții, valabil la 1 ianuarie 1990, încadrarea în teritoriu a comunei Nanov, vizată de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din documentația Planului Urbanistic General aprobată cu Avizul nr. 184/25 iunie 1999 a M.L.P.A.T., schița generală de delimitare a hotarelor teritoriului administrativ al orașului A. din 1973, vizată de Oficiul de Cadastru Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman, schița de hotar dintre teritoriul administrativ al orașului A. și . Oficiul de Cadastru Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman, descrierea punctelor și liniilor de hotar determinate în 1973 Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman.

Intimata Municipiul A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că întrucât apelanta nu deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să constate existența uneia din cele patru situații prevăzute la art.34 din legea nr.7/1996, instanța de fond, în mod corect a constatat că reclamanta apelantă nu face dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate cerute de lege pentru promovarea acțiunii în rectificare.

Reclamanta face referire la decizia Curții de Apel G. nr.7778/13.09.2002, care constată doar existența unor raporturi reglementate de Legea nr. 27/1994 privind plata taxelor și impozitelor locale, lege abrogată încă din anul 2002 și nu un drept real imobiliar. Ori Municipiul A. deține sentința civilă nr. 326/1999, definitivă și irevocabilă, care consfințește situarea . în limita sa teritorial-administrativă.

La Registrul Comerțului, sediul social al societății este înregistrat tot în municipiul A., reclamanta încercând, în baza aceleiași sentințe de la G., să obțină înregistrarea în . acestei instituții, KOYO ROMÂNIA SA s-a înregistrat cu sediul în . neregulă, în baza titlului său și a altor acte depuse în dovedire, intimata s-a adresat Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Tribunalul Teleorman, prin Sentința comercială nr.279/15.03.2004 definitivă și irevocabilă și opozabilă . pronunțat în sensul reînregistrării . cu sediul în mun. A., .. l, mențiune ce a fost făcută de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman prin încheierea nr.1118/24.05.2004.

Impozitele și taxele datorate pentru terenuri și clădiri aparținând . succesoarei acesteia . au fost plătite numai către Municipiul A., respectiv Administrația Financiară A. din anul înființării amintitei societăți comerciale (1971) și până în prezent. Limita administrativă a Municipiului A. este reglementată la data inițierii procedurii privind recunoașterea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, de Legea nr. 2/1968 coroborat cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1153/1968 pentru delimitarea administrativ - teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman. Actele normative promovate până în anul 1990 pentru realizarea unor investiții, respectă prevederile Legii nr. 2/1968 coroborat cu HCM 1153/1968 privind amplasamentul terenurilor în unitatea administrativ - teritorială a Municipiului A.. Municipiul A. este teritoriu nominalizat de oficiul teritorial de cadastru, pentru efectuarea lucrării de delimitare cadastrală din anul 1998. Funcția tehnică (atribuirea numerelor cadastrale) și funcția juridică (înscrierea în Sistemul de Carte Funciară) a cadastrului general, au statuat amplasamentul imobilelor aflate în cadrul suprafeței de 480 ha, în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului A. așa cum prevede art. 9(1) și 9(3) din legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la susținerile recurentei reclamante privind limitele teritorial-administrative dintre municipiul A. și . . pe teritoriul administrativ al acesteia, se arată în întâmpinare că în baza prevederilor art. 4.1.2. din Ordinul nr. 534/2001 al ministrului administrației publice, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, „stabilirea liniei de hotar și a denumirilor unităților administrativ-teritoriale se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările ulterioare".

Referitor la Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, trebuie menționat că aceasta a fost abrogată prin Legea nr. 2/1989 și repusă în vigoare în ianuarie 1990, prin adoptarea Decretului-lege nr.38/1990.

Măsurile de fond stabilite prin Decretul - Lege nr. 38/1990 au fost, în primul rând abrogarea prevederilor Legii nr. 2/1989, cu excepția dispozițiilor referitoare la înființarea unor noi comune, iar în al doilea rând, repunerea în vigoare a prevederilor Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art.6 alin. (2) privitoare la comunele suburbane, care s-au abrogat.

Ceea ce rezultă însă din textul Legii nr. 2/1968 este faptul că, acest act normativ reglementează organizarea României în unități administrativ-teritoriale, respectiv: județ, oraș și comună și nu stabilește liniile de hotar (așa cum se precizează la art. 4.1.2 din Ordinul nr. 534/2001 al ministrului administrației publice, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general), acest lucru fiind exclusiv un ansamblu de operațiuni tehnice de identificare, măsurare, confirmare și reprezentare cartografică, precedate de un act normativ care oficializează limita administrativ-teritorială.

Delimitarea și oficializarea limitelor unităților administrativ-teritoriale descrise în Anexa la Legea nr. 2/1968, s-a realizat prin promulgarea unor acte normative (în vigoare și la această dată), respectiv pentru Județul Teleorman prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1153/1968 pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman, ce are ca anexă reprezentarea grafică a hotarelor orașelor și comunelor.

Din analiza elementelor descrise în anexa la HCM 1153/1968, rezultă că precizia de reprezentare a punctelor ce definesc geometria limitelor administrative ale Municipiului A. și comunelor vecine, este necorespunzătoare unui plan topografic, cadastral sau unei hărți ( lipsa coordonatelor rectangulare într-un sistem de proiecție sau a celor geografice, a scării planului, a unei densități corespunzătoare a punctelor de frângere, etc), fapt ce determină ca operațiunile tehnice privind identificarea atributelor cadastrale ale unităților administrativ-teritoriale, respectiv suprafață, geometrie și poziție geo-spațială să aibă o precizie scăzută față de normativele tehnice în vigoare. Calitatea necorespunzătoare din punct de vedere cartografic a anexei la HCM 1153/1968, produce confuzie în acțiunea privind recunoașterea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, rezultatul fiind consemnarea unor situații litigioase, așa cum s-a constatat și în cazul Municipiului A. cu .> Până în anul 1989, proprietatea asupra terenurilor agricole fiind de stat (fostele IAS-uri) sau cooperatistă, regimul comunist a efectuat arondări și comasări de terenuri între localitățile Județului Teleorman, fiind modificate limitele administrative față de prevederile Legii nr. 2/1968 coroborat cu HCM nr. 1153/1968.

Aceste modificări ale limitelor administrative, din care cea mai radicală s-a produs după realizarea sistemului de irigații O. - C., au fost evidențiate în lucrările tehnice de cadastru funciar executate până în anul 1989, dar nu au fost în fapt oficializate printr-un act normativ cu aceeași valoare și aceeași forță juridică, precum Legea nr. 2/1068 și HCM 1153/1968.

Având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 215/2001 coroborat cu art. 73 alin. 3 lit. „o" din Constituția României, afirmă că limitele administrative reprezentate în lucrările de cadastru funciar executate până în anul 1989 nu constituie un suport legal din domeniul cadastrului, geodeziei, topografiei și cartografiei pentru stabilirea, recunoașterea sau modificarea hotarului administrativ al Municipiului A., în cadrul procedurii inițiate în anul 2010 de ANCPI, nefiind oficializate printr-un act normativ care să modifice prevederile legii nr. 2/1968 coroborat cu HCM 1153/1968.

Lucrările de cadastru funciar executate până în anul 1989 se regăsesc în textul altor acte normative promulgate după 1990, respectiv în legile fondului funciar și au ca scop, așa cum a stipulat legiuitorul, de a stabili perimetrele fostelor cooperative agricole de producție și a terenurilor aflate în proprietatea statului la 01.01.1990, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor (art. 11(3) și art. 35(1) din legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare).

Între anii 1971 -1972, în vederea construirii Fabricii de rulmenți A. (devenită în prezent . fost emise Decretele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, nr. 216/14 iunie 1971, respectiv 492/07 octombrie 1972.

Din cuprinsul acestor decrete reiese faptul că, terenul pe care a fost construită Fabrica de rulmenți este situat în orașul A..

Aceste acte normative nu dispun, așa cum se susține, modificări ale hotarelor municipiului A., deoarece potrivit art.75 din Constituția din 1965, președintele țării putea emite decrete prezidențiale în exercitarea a treisprezece atribuții, dar nici una dintre ele nu privea posibilitatea luării unor măsuri în domeniul organizării administrativ-teritoriale.

Conform celor precizate anterior, cele două decrete nu sunt contrare și nu modifică prevederile Legii nr. 2/1968 coroborat cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1153/1968 pentru delimitarea administrativ- teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman, prin conținutul acestora constându-se că terenul pentru construirea Fabricii de rulmenți A. este situat în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului A..

În susținerea faptului că suprafața precizată în cele două decrete din perioada 1971-1972, a aparținut unității administrativ-teritoriale a Municipiului A. încă înainte de apariția Legii nr. 2/1968 și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1153/1968, argumentează cu izvoarele istorice privind aplicarea reformei agrare din 1921 în care se precizează faptul că „... pentru împroprietărirea îndreptățiților și rezervele necesare comunității..." s-a expropriat din moșia Nanov - 403 ha, suprafață ce începea conform descrierilor din Studiul istorico-arheologic întocmit de Muzeul Județean Teleorman de la punctul „Valea Târnavei" aflat în partea sud-vestică a intravilanului (zonă geografică în care a fost construită și Fabrica de rulmenți) „... mergând pe toată suprafața până la completarea suprafeței".

Îmbunătățirea delimitării administrativ-teritoriale a municipiilor, orașelor și comunelor fiind o problemă stringentă aflată în atenția guvernelor și parlamentelor de după 1989, au fost alocate în anul 1998 fonduri de la Bugetul de Stat pentru efectuarea lucrărilor cadastrale de delimitare, fiind nominalizat în cadrul acestora și Municipiul A.. Prin lucrarea de delimitare executată, s-a identificat, s-a măsurat la teren și s-a întocmit dosarul de delimitare a unității administrativ-teritoriale a Municipiului A., conform normativelor tehnice în vigoare la acea dată.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C.pr.civ., art. 31 alin. 5, art. 33 și art. 34, pct.4. din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intimata . a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a apelului.

În motivare s-a arătat, referitor la motivele 2 și 3 de apel căapelanta nu face dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru promovarea acțiunii în rectificare, în sensul deținerii sau a existentei unei hotărârii judecătorești definitive și irevocabile care să constate una dintre situațiile de la art. 34 (respectiv cea de la pct.4 a acestui articol)

Petenta își justifică acțiunea pe decizia Curții de Apel G. nr. 7778/13.09.2002, rămasă definitivă și irevocabilă, însă prin această sentință se constată că între societate și reclamantă există raporturi reglementate de Legea nr. 27/1994 privind plata taxelor și impozitelor locale, lege abrogată din 2002. Așadar, hotărârea invocată de către petentă nu se referă la nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 34. pentru a servi ca temei pentru prezenta acțiune în rectificarea înscrierilor de carte funciara.

Pe de altăparte, în cazul în care s-ar admite acțiunea în rectificare ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, ar fi incidentă situația în care s-ar admite acțiunea în rectificare în baza unei hotărâri judecătorești, care nu este definitivă și irevocabilă ( deoarece mai există calea atacului prin apel și recurs împotriva acesteia), fiind astfel încălcate dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.

Insă, prin promovarea acestei acțiuni speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996, petenta încearcă cu rea-credință să eludeze prevederile legale, pentru că nu poate să obțină o hotărâre favorabilă într-o acțiune pe fondul cauzei având ca obiect amplasamentul imobilelor societății, deoarece consideră că există putere de lucru judecat referitor la acest aspect.

Pe lângă faptul că nu deține o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la o schimbare a situației imobilelor, cererea petentei nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 și datorită faptului că se referă la situația imobilului anterioară înscrierii de carte funciară.

Din interpretarea textului art. 34 pct. 4 rezultă în mod clar că se poate solicita rectificarea doar dacă înscriereade carte funciară nu maieste în concordanță cu situația reala prezentă a imobilului. Prin urmare, textul de lege, se referă la o schimbare a situației imobilului, ce a intervenit ulterior înscrierii de carte funciară, pe când petenta se referă la o situație anterioară înscrierii.

Apelanta susține că amplasamentul imobilelor este același încă din 1968, când s-a făcut sistematizarea teritoriului.

Referitor la ultimul motiv de apel, privind amplasamentul terenului din expertizele judiciare, lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman și din înscrisurile depuse la dosar rezultă în mod clar că imobilele societății sunt situate în perimetrul municipiului A.. La dosar se găsesc două expertize judiciare de specialitate topo care atestă faptul că imobilele la care se referă înregistrarea de carte funciară, sunt situate în municipiul A..

În ceea ce privește raportul de expertiză judiciară realizat de către expert V. G., se apreciază că acesta a fost realizat cu grave erori de calcul, vicii de interpretare a actelor de înființare și proprietate ale societății, precum și cu nesocotirea actelor de delimitare a hotarelor dintre municipiul A. și . fiind realizată cu mult timp în urmă fără a beneficia de mijloace de măsurare moderne. Concluziile acestui expert au fost în sensul că numai o parte din imobile ar fi aflate pe teritoriul comunei Nanov și o altă parte pe teritoriul municipiului A..

Se mai arată cădin lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman rezultă că imobilele la care se referă înregistrarea de carte funciară, sunt situate în municipiul A.. Oficiul de Cadastru Teleorman este autoritatea în domeniu responsabilă cu ținerea evidenței împărțirii și delimitării unităților administrativ-teritoriale stabilite prin lege.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate-atesta ca . situează pe raza Municipiului A. și nu a comunei Nanov, acest titlu de proprietate nefiind desființat.

Prin HCM nr.280/23.03.1971s-a hotărât înființarea Fabricii de rulmenți A., cu sediul în orașul A., județul Teleorman. Prin HG nr. 834/14.02.1991, societatea a primit de la Ministerul Industriilor, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce sunt identificate ca fiind situate în orașul A.. Prin Ordinul Prefectului nr.322/ 11.11.2003,s-a constatat ca societatea se afla situata în perimetrul construibil al municipiului A..

Prin sentința comercială nr. 279/15.03.2004 a Tribunalului Teleorman, definitivă și irevocabilă, s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a mențiunii dispuse prin încheierea judecătorului delegai la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 159/27.01.2004 - opozabilă petentei Nanov. Prin sentința mai sus enunțată se reține faptul că societatea are certificat de proprietate asupra terenului care a fost avut în vedere la data la care s-a privatizat, și care atestă că este situat în raza municipiului A.. În acord cu această sentință s-a făcut reînregistrarea ., cu sediul social în A., ., nr. 1.

Prin sentința civilă nr. 3565/22.12.1999 rămasă definitivă și irevocabilă se constată că S.C. KOYO ROMÂNIA este proprietara construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa; certificatul de atestare a proprietății ./14.01.1994 al Ministerului Industriilor identifică acest imobile ca fiind în municipiul A. 4. La data de 11 noiembrie 2003, Prefectura Județului Teleorman a emis ordinul Prefectului județului nr.322 prin care s-a constatat că societatea este situată în perimetrul construibil al municipiului A.. Acest ordin a rămas definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 227/2004 a Tribunalului Teleorman.

Sentința judecătorească la care face referire reclamanta, nu dispune și nu constată că societatea are sediul în perimetrul C. Nanov, decizia Curții de Apel G. nr. 7778/3.09.2002, rămasă definitivă și irevocabilă, constată că între societate și apelantă există raporturi reglementate de Legea nr. 27/1994 privind plata taxelor și impozitelor locale.

Prin decizia civilă nr.21/17.01.2014, Tribunalul Teleorman a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Văzând sentința civilă nr. 326/03.02.1999 pronunțată de Judecătoria A., jud. Teleorman în dosarul civil nr. 177/1999, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1064/19.05.1999 a Tribunalului Teleorman – f. 17, dosar 1759/2004 al ICCJ Secția civilă – instanța a reținut că în urma litigiul purtat între P. mun. A. și . s-a stabilit faptul că suprafața de 321.000 mp pe care se află amplasată . (. situată în limita teritorial administrativă a municipiului A. conform decretului fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România nr. 492/1972 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului . 3 NR. 0764/14.01.1994 emis de Ministerul Industriilor România.

Soluția mai sus arătată a fost menținută prin respingerea la data de 19.05.1999 a apelului declarat, sentința devenind irevocabilă prin nerecurare așa cum arată mențiunile deciziei civile nr. 1064/19.05.1999 – f. 18 dosar 1759/2004 al ICCJ secția civilă.

În prezentul litigiu, apelantele din prezenta cauză nu au fost părți, hotărârea fiindu-le deci opozabilă în măsura în care nu fac dovada contrară.

Ulterior acestui moment, și anume în anul 2002 ca urmare a unui litigiu purtat între P. . local al . o parte și . al mun. A. și DGFPS Teleorman s-a pronunțat sentința civilă nr 7778/13.09.2002 a Judecătoriei G..

Văzând sentința civilă nr. 7778/13.09.2002 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul civil nr. 3704/2002 rămasă definitivă și irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de intervenienta P. mun. A. la data de 05.11.2003, instanța constată că între părți a purtat un litigiu ce a intrat sub incidența Legii 27/1994 vizând plata impozitelor și taxelor locale. Prin sentința mai sus arătată s-a statuat că . plata impozitelor și taxelor locale către . situată pe teritoriul adminsitrativ al acesteia, situație de fapt reținută în baza raportului de expertiză tehnică întocmită de expertul V. G. în dosarul nr. 4010/1999 al Tribunalului Teleorman.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de P. A. ca nefondată.

Tribunalul G., soluționând apelul declarat de P. A. împotriva sentinței mai sus enunțate prin decizia civilă nr. 455/14.05.2003 a respins calea de atac. Decizia Curții de Apel G. nr. 1360/05.11.2003 a anulat ca netimbrat recursul declarat de P. A..

Ulterior acestei sentințe, în cadrul altor litigii, dreptul de proprietate al . a fost recunoscut ca făcând parte din unitatea administrativ teritorială a mun. A. și prin sentința civilă nr. 227/29.03.2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul civil nr. 450/CA/2004 – f. 17-19, dosar fond, primul ciclu procesual, cât și prin sentința comercială nr. 279/15.03.2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul civil nr. 472/2004- f. 35/38 dosar fond primul ciclu procesual. Prin această din urmă sentință s-a dispus radierea din Registrul comerțului a mențiunii dispusă prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 159/27.01.2004 urmare a cererii nr. 1366/27.01.2004 a . sediul în A.; în considerentele acestei sentințe s-a reținut că sediul . află în A. și nu în . și motivul admiterii cererii de radiere.

Față de cele mai sus arătate, instanța reține că sursa litigiului este reprezentată de amplasamentul . fiind în una dintre cele două unități administrativ teritoriale, respective, mun. A. sau .> Prin cererea în rectificare tabulară, instanța a reținut că apelantele încearcă să afirme o altă situație juridică a amplasamentului intimatei . care contravine actelor de proprietate deținute și nedesființate, precum și înscrisuri provenind de la autorități cu competențe în domeniul evidenței cadastrale, respective OCPI Teleorman.

În acest sens, instanța a avut în vedere Ordinul Prefectului Județului Teleorman nr. 322 din data de 10 noiembrie 2003 de atestare a dreptului de proprietate al intimatei, nedesființat, și care reține sediul intimatei ca fiind în municipiul A., prin sediul acesteia înțelegându-se întreaga suprafața deținută. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 14.01.1994 – f. 27 dosar fond, primul stadiu procesual, stabilește municipiul A. ca fiind sediul intimatei.

Mai mult decât atât, mergând retroactiv, instanța a reținut că între anii 1971 -1972, în vederea construirii Fabricii de rulmenți A. (devenită în prezent . fost emise Decretele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, nr. 216/14 iunie 1971, respectiv 492/07 octombrie 1972 din cuprinsul cărora reiese faptul că, terenul pe care a fost construită Fabrica de rulmenți este situat în orașul A.– f. 83-86, 121 dosar fond al doilea ciclu procesual, f. 41 dosar 505/1999. În sensul celor afirmate, instanța a avut în vedere toate înscrisurile emanând de la autoritățile statului român în perioada 1971 și care se regăsesc la dosarul civil nr. 4010/1999 al Tribunalului Teleorman, respectiv hotărârile din 23.03.1971, 27.03.1971 ale Consiliului de miniștri – f. 106 -107. Reține instanța că nu există nici o dovadă pentru a reține că decretele sau hotărârile Consiliului de miniștri ar fi contrare prevederilor Legii nr. 2/1968 coroborat cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1153/1968 pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman, prin conținutul acestora constându-se că terenul pentru construirea Fabricii de rulmenți A. este situat în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului A..

Să întărească realitatea juridică atestată de actele anterior indicate, vine și Hotărârea privind înființarea de societăți comerciale și acțiuni în industrie nr. 1224/1990 – f. 122-124 care în anexă f. - 125 dosar fond, ciclul al doilea procesual, care menționează ca adresă a sediului ., .. 1, jud. Teleorman.

De asemenea, s-a apreciat că nu pot fi ignorate nici lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman, precum și adresa acesteia din care rezultă ca imobilele la care se referă înregistrarea de carte funciară, sunt situate în municipiul A. - adresa OCPI Teleorman cu nr.392/02.04.2007 - fila 39-40 dosar fond primul ciclu procesual. Așa cum în mod corect s-a arătat prin apărările formulate în cauză, OCPI Teleorman este autoritatea în domeniu responsabilă cu ținerea evidenței împărțirii și delimitării unităților administrativ-teritoriale stabilite prin lege. Mențiunile din cărțile funciare își produc efectele până la dovada contrară, care în cauză nu a fost făcută.

Nici unul dintre aceste înscrisuri oficiale și care atestă o situație contrară celei afirmate de apelante nu a fost desființat în cadrul procedurilor judiciare, bucurându-se, deci, în continuare, de forță probantă și producând efecte juridice în sensul celor rezultate din conținutul lor. De altfel, apelantele nu au învestit nici una dintre instanțele angajate până în prezent în soluționarea litigiului cu vreo cerere în acest sens.

În susținerea motivelor de apel, apelantele invocă efectele sentinței civile nr. 7778/13.09.2002 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul civil nr. 3704/2002 care într-adevăr reține că intimata . și taxe comunei Nanov pentru că este situată în această unitate administrativ teritorială, însă ceea ce nu menționează nici sentința și nici apelantele este că titlul de proprietate al intimatei nu a fost anulat și nici modificat, în fapt nu a fost supus controlului judecătoresc în cauza respectivă.

În atare situație instanța apreciază că o astfel de hotărâre judecătorească și care este contrazisă ulterior de alte hotărâri prin reținerea unei situații de fapt contrare nu poate susține temeinicia criticilor afirmate.

Această sentință a fost pronunțată prin respingerea excepției autorității de lucru judecat ca nefiind întrunite condițiile legale prin lipsa identității de obiect, părți și cauză, însă a fost total ignorată prezumția de putere de lucru judecat, prezumție născută în temeiul sentinței civile 326/03.02.1999 pronunțată de Judecătoria A., jud. Teleorman în dosarul civil nr. 177/1999, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1064/19.05.1999 a Tribunalului Teleorman.

Nici una dintre probele invocate de apelante, nu face dovada existenței unei situații reale a imobilului contrară stării tabulare.

În susținerea propriului raționament, prezenta instanță a mai reținut și decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rectificare CFîn care s-a statuat că se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. În speță în discuție, Înalta Curte a reținut că este inadmisibilă acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu precizarea că aspectele vizând valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară.

Situația din speța amintită nu este identică cu cea din prezenta cauză, însă raționamentul Înaltei curți poate fi uzitat și în prezenta cauză.

În speța noastră, . deține titlu de proprietate care a stat la baza înscrierilor în cartea funciară și care atestă sediul acestei societăți ca fiind în unitatea administrativ teritorială a mun. A. (situația atestată de acest titlu fiind conformă cu evidențele cadastrale).

Văzând și decizia civilă nr. 6338 din 22 septembrie 2011 a ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală instanța reține că legea nu restricționează modul în care o acțiune în rectificare poate fi valorificată, prin urmare va putea îmbrăca forma unei acțiuni principale sau va putea fi alăturată unei cereri prin care reclamantul solicită anularea titlului sau desființarea efectelor actului juridic, în temeiul căruia s-a făcut înscrierea dreptului.

În situația în care valabilitatea titlului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea a cărei rectificare se cere, nu a fost cercetată pe cale judecătorească, într-un litigiu anterior, ea va putea fi cenzurată, la cererea reclamantului, de instanța învestită cu acțiunea în rectificarea înscrierii de carte funciară, o dată cu soluționarea acestei ultime acțiuni, instanța urmând a se pronunța și asupra valabilității titlului în temeiul căruia s-a făcut intabularea.

Așa fiind, în prezenta cauză, instanța nu a fost învestită cu o cerere privind valabilitatea titlului în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.

Raportul de expertiză întocmit de expertul V. G., și care este invocat de apelante în susținerea demersului juridic, nu poate nicidecum să conteste realitatea juridică atestată de un act de proprietate care ființează și în prezent, cu atât mai mult cu cât alte rapoarte de expertiză concluzionează în sens contrar - vezi rapoarte de expertiză întocmite în prezentul dosar de experții O. I. care concluzionează că suprafața de 39.6587,76 mp pe care este amplasată S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. este situată pe teritoriul administrativ A. (fila 127 dosar fond). Completarea la raportul de expertiză judiciară de specialitate topo, realizat de către Bucata C. ( fila 112 dosar fond), concluzionează ca toate imobilele aparținând S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. sunt situate pe teritoriul administrativ al municipiului A..

Așa fiind, la aprecierea probatoriului administrat în cauză, instanța de judecată va avea în vedere posibilitatea concretă a coroborării probatoriilor în sensul formării unei convingeri care să stea la baza pronunțării unei conforme adevărului.

În speță, raportul de expertiză întocmit de expertul V. în dosarul civil nr. 4010/1999 al Tribunalului Teleorman - file necusute - și reținut de Judecătoria G. în motivarea sentinței civile nr. 7778/13.09.2002, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

În ceea ce privește primul motiv de apel, instanța constată că față de disp. art. 34-36/Lg 7/1997 cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate.

În cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.

Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară, astfel că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Pentru a reține incidența prevederilor reglementate prin punctul 4 din normele mai sus enunțate, este absolut necesar a se dovedi că înscrierea din cartea funciară nu mai concordă cu situația reală a imobilului.

În speța de față este necesar a se stabili intervenția unor modificări în delimitarea teritorială a unităților administrativ teritoriale, respectiv mun. A. și . . privită din perspectiva anilor 1971-1972 când s-au demarat procedurile legale de înființare a societății Rulmenți prin emiterea actelor Consiliului de Miniștri și conform cărora sediul și amplasarea acestei societăți a fost stabilită ca fiind în A.. Nici unul dintre aceste documente, nu face nici o mențiune cu privire la amplasarea acestei societăți în . la judecata în fond și nici la cea în apel nu s-au făcut dovezi că actele Consiliului de Ministri ar fi fost contrare Legii 2/1968 sau că ulterior acestui moment, delimitarea teritorială a celor două unități administrative ar fi suferit modificări. Dacă se invocă incidența dispozițiilor punctului 4, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, este necesar a se dovedi intervenția unei modificări în starea juridică actuală. Prin pretențiile și criticile afirmate, însă apelanții doresc acreditarea ideii că au fost încălcate disp. Lg. 2/1968 încă din momentul emiterii titlului de proprietate al . al înscrierii, or aceste critici se încadrează pe dispozițiile punctului 1.

Chiar și pentru acest temei acțiunea este nefondată, întrucât nici una dintre probe nu a dovedit temeinicia pretențiilor afirmate în cauză prin cererea de chemare în judecată.

Criticile afirmate împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria A. prin primul motiv de apel nu au fost reținute de instanță, întrucât din motivația judecătorului cauzei se desprinde concluzia că nu se poate obține rectificarea atâta timp cât actele de proprietate nu au fost desființate nici anterior și nici supuse controlului judecătoresc în prezenta cauză, pentru că apelanții reclamanți nu au învestit instanța cu un capăt de cerere în acest sens solicitând numai rectificarea înscrierii de carte funciară.

Împotriva deciziei civile nr.21/17.01.2014 și sentinței nr.1339/12.03.2013, au declarat recurs reclamanții C. L. Nanov și P. C. Nanov prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și solicitând desființarea sentinței apelate și modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea cererii, urmând să se constate ca înscrierea în cartea funciara ce a intervenit prin încheierea nr. 1422 din 27 februarie 2009 a O.C.P.I. Teleorman, în favoarea paratei S.C. KOYO ROMÂNIA S.A., nu corespunde cu situația juridica reala a imobilului, în privința amplasamentului imobilului (teren și construcții), fiind incidente în cauza dispozițiile art. 33 și art. 34 pct. 4 din Legea nr.7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare, în sensul ca amplasamentul imobilului aparținând pârâtei se afla situat în . în Municipiul A., iar ca urmare a constatării existentei ipotezei prevăzute de art. 34 pct. 4 din Legea nr.7/1996, să se dispună rectificarea mențiunilor înscrise în Cartea Funciara nr._/N în favoarea pârâtei, dispuse prin încheierea nr. 1422 din 27 februarie 2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Teleorman în cadrul dosarului nr. 1422/2009, în privința amplasamentului imobilului (teren și construcții).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au arătat următoarele:

I.În primul rând instanțele de fond, Judecătoria A. și Tribunalul Teleorman, au stabilit în mod greșit ca în cauza acțiunea în rectificarea unei înscrieri în cartea funciară întemeiata pe dispozițiile art. 34 pct. 4 poate fi admisa numai în cazul deținerii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care sa constate conform pct.4 din art. 34 ca înscrierea în cartea funciara nu mai este în concordanta cu situația actuala a imobilului, rezultat al unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale menționate.

Aceasta motivare a instanței de fond ce a fost menținută de instanța de apel reia argumentele pentru care inițial cererea reclamanților a fost respinsa ca inadmisibila, susținând doar cu aceleași argumente ca inexistenta unei astfel de hotărâri prealabile care sa constate cazul prevăzut de art. 34 pct. 4 duce nu la inadmisibilitate ci la respingerea ca neîntemeiata a cererii reclamanților.

Față de considerentele deciziei din recurs prin care Curtea de Apel București a considerat ca nu este necesara existenta prealabila a unei hotărâri care sa constate cazul de rectificare, recurentele susțin ca acțiunea în rectificare poate avea și un caracter principal, nu numai accesoriu, iar din interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea 7/1996 nu este obligatorie cerința pronunțării anterioare a unei hotărâri judecătorești care sa constate existenta unui caz de rectificare astfel ca persoanele interesate în înțelesul Legii 7/1996 pot solicita prin aceeași cerere atât constatarea existentei cazului ce impune rectificarea, în speța art. 34 pct. 4 din lege, cat și rectificarea propriu zisa, ca urmare a constatării cazului invocat.

Față de aceasta împrejurare ce decurge din dispozițiile legale citate dar și din motivarea explicita a Curții instanțele de fond erau investita atât cu constatarea cazului ce impune rectificarea cat și cu rectificarea propriu zisa.

II. Este greșita și motivarea instanțelor de fond în sensul ca potrivit art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996 cazul de rectificare trebuie sa intervină după momentul intabularii și nu sa fie preexistent datei intabularii.

Cu alte cuvinte Judecătoria A. și Tribunalul Teleorman susțin ca se putea cere rectificarea doar daca situația juridica pe care reclamanții au considerat-o eronat înscrisa devenea eronata după intabulare, iar daca amplasamentul imobilului a fost și la momentul intabularii și anterior acesteia neschimbat, cererea reclamanților nu se mai încadrează în dispozițiile legii pentru a mai putea fi promovata.

Este tot un caz de inadmisibilitate cel reținut, interpretându-se greșit sintagma din art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996 " înscrierea în Cartea Funciara nu mai este în concordanta cu situația reala actuala a imobilului", care în opinia acesteia ar restrânge sfera de aplicabilitate doar la situațiile apărute după intabulare.

Este greșita o astfel de interpretare întrucât potrivit art. 33 legiuitorul nu a făcut distincție între situații preexistente intabularii sau cele posterioare intabularii, având în vedere doar situația în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală.

Pe de alta parte este evident ca sfera de aplicabilitate nu poate fi restrânsă daca se interpretează "a fortiori" textul de lege citat, cu atât mai mult o situație juridica preexistenta poate genera acțiunea în rectificare, cazul unei situații juridice apărute după intabulare fiind unul particular, special, care creează premisele unei rectificări dar nu restrânge sfera de aplicabilitate.

III. În mod eronat instanțele de fond au reținut ca titlul de proprietate al paratei și celelalte probe din dosar ar face dovada amplasamentului terenului pe care se afla situata S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. în raza teritorial administrativa a Municipiului A. și nu Nanov.

Se poate constata din cuprinsul certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din 14 ianuarie 1994 ca parata este proprietara unui teren de 396.587,76 m.p. fără a se menționa amplasamentul acestei suprafețe, sediul paratei fiind în A., .. 1 și nu întreaga suprafața de teren menționata în certificat.

Deși analizata de instanța de apel, expertiza Vladulescu existenta în dosarul atașat și depusa de reclamanți în cauza, care confirma amplasamentul S.C. KOYO ROMÂNIA S.A. în raza teritorial administrativa a C. Nanov și nu în A., a fost considerata un act ce nu poate convinge instanța, în condițiile în care aceasta a luat în considerare acte vădit nelegate, respectiv Ordinul Prefectului Județului Teleorman, nr. 322 din 10 noiembrie 2013 care a făcut delimitări de limite teritoriale în mod nelegal și a cărui nulitate a fost constatata de Guvernul României, sau Sentința Civila nr. 326/199 pronunțata de Judecătoria A. irevocabila care a "constatat" o situație de fapt și nu una de drept, soluție vădit greșita.

Consideră recurenții - reclamanți astfel ca instanțele de fond au dat eficienta doar înscrisurilor depuse de pârâta și de intervenienta accesorie fără ca măcar sa amintească de înscrisurile pe care aceștia le-au avut invocat în susținerea cererii lor, de dispozițiile Legii 2/1968 și ale HCM 1153/1968 prin care s-au stabilit limitele unităților administrativ teritoriale din județul Teleorman, limite ce au rămas nemodificate până în prezent.

Singurul act invocat în susținerea cererii reclamanților pe care instanțele de fond l-au amintit a fost doar sentința nr. 7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G., însă ceea ce era important în susținerea argumentelor reclamanților nu era dispozitivul acestei hotărâri irevocabile ci considerentele acesteia, care conchideau ca amplasamentul S.C. KOYO ROMÂNIA S.Â. este "situat pe teritoriul cadastral al C. Nanov, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat, mulțumindu-se sa preia doar punctul de vedere al pârâtei ca hotărârea respectiva viza doar plata de taxe și impozite și nu în mod explicit amplasamentul imobilelor pârâtei.

Susțin recurenții - reclamanți ca limitele administrativ teritoriale între localitățile Nanov și A. au rămas nemodificate de la apariția legii 2/1968 și până în prezent iar prin menționarea unui alt amplasament al terenului s-ar încălca în mod flagrant dispozițiile Legii 2/1968, din acest motiv interpretarea unor înscrisuri în alt sens fiind contrara legii așa cum susțin aceștia în continuare.

., sola 45, situata pe teritoriul administrativ al comunei Nanov cuprinde în integralitate suprafața de teren de 341.381,44 m.p. și se afla pe raza teritorial administrativa a C. Nanov. Este evident ca și toate construcțiile aflate pe terenul arătat mai sus se afla situate tot pe teritoriul administrativ al C. Nanov și nu pe cel al Municipiului A..

Recurenții - reclamanți susțin că au depus în apel înscrisuri emanând chiar de la intervenienta Municipiul A. din care rezultă în mod expres ca aceasta recunoaște ca U.A.T. Nanov este proprietara terenului în discuție, în mod surprinzător însa aceste înscrisuri nu au fosț avute în vedere.

Recurenții au în vedere anexele la raportul de expertiza Vladulescu, depus dar neanalizat de instanța și anume:

• planul anexa la HCM 1153/1968 ce fost emis conform Legii 2/1968 în vigoare la acest moment,

• planul cadastral al comunei Nanov întocmit în 1987 de O.C.A.O.T.A. ce poarta viza acestei instituții, valabil la 1 ianuarie 1990,

• încadrarea în teritoriu a comunei Nanov, vizata de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din documentația Planului Urbanistic General aprobata cu Avizul nr.184/25 iunie 1999 a M.L.P.A.T.

• schița generala de delimitare a hotarelor teritoriului administrativ al orașului A. din 1973, vizata de Oficiul de Cadastru Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman

• schița de hotar dintre teritoriul administrativ al orașului A. și . Oficiul de Cadastru Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman

• descrierea punctelor și liniilor de hotar determinate în 1973 Oficiul de

Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Teleorman

Toate aceste dovezi s-au aflat la dispoziția instanțelor de fond, care insa nu le-au analizat, nu le-au respins motivat dar care justifica pe deplin acțiunea din prezent a recurenților – reclamanți.

Consideră recurenții-reclamanți ca UAT Nanov este victima unei presiuni foarte mari a factorilor de decizie locali, care include și instanțele de judecata, și care protejează U.A.T. A. în dauna U.A.T. Nanov, pentru ea în discuție sunt taxe și impozite locale de milioane de lei, astfel încât o unitate administrativ teritoriala așa cum este Nanov, nu este "îndreptățită" la asemenea sume, acestea fiind direcționale către reședința de județ Municipiul A. pentru a fi cheltuite în mod "util" pentru comunitate.

De altfel se poate constata ca singurele instanțe obiective au fost cele din G., acolo unde presiunea factorilor locali nu s-a putut exercita.

Intimata – pârâtă . și intimații – intervenienți Municipiul A. și C. L. al Municipiului A. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate si cu observarea dispozițiilor art.304 pct.5, 7, 9 și art.306 al.3 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune a se sublinia că exercitarea oricărui drept poate avea loc doar în cadrul prestabilit de legiuitor, cu respectarea exigențelor impuse de acesta. În ceea ce privește căile de atac, legea stabilește ordinea în care ele se exercita si categoriile de hotarâri judecatoresti supuse cailor ordinare si extraordinare de atac.

Din această perspectivă, Curtea constată că hotărârea primei instanțe era supusă apelului, conform dispozițiilor art.282 rap. la art.282¹ C.pr.civ., cale de atac care, de altfel, a fost exercitată în cauză. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art.299 C.pr.civ., calea de atac a recursului poate fi exercitată numai împotriva deciziei pronunțate în apel. În aceste limite va fi exercitat controlul judiciar pe calea prezentului recurs.

O primă critică adusă de recurente deciziei Tribunalului Teleorman, privește greșita apreciere asupra condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în rectificarea cărții funciare deduse judecății, cu încălcarea prevederilor art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996 și ale art.315 al.1 C.pr.civ. Critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., dar este nefondată.

Curtea constată că tribunalul a apreciat în mod eronat că pretențiile reclamantelor sunt fundamentate pe două cauze juridice distincte.

Pe de o parte, tribunalul a constatat că reclamantele au pretins existența unor erori de natură tehnică în cadrul documentației cadastrale prin care s-a stabilit amplasamentul imobilului a cărui intabulare s-a dispus prin încheierea nr.1422 din 27 februarie 2009 a O.C.P.I. Teleorman. Raportându-se la această cauză juridică a drepturilor deduse judecății, tribunalul a respectat dispozițiile art.315 al.1 C.pr.civ., întrucât prin decizia de casare nr.765/20.06.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a se stabiliseră limitele litigiului, prin raportare la prevederile art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996.

În cadrul analizei pretențiilor reclamantei, prin prisma cauzei juridice menționate, tribunalul a examinat actele juridice de natură administrativă emise începând cu anul 1971, în vederea construirii Fabricii de rulmenți A., constatând că terenul pe care a fost construită fabrica este situat, potrivit acestor acte, în unitatea administrativ-teritorială a municipiului A. și că nu există dovezi în sensul că aceste acte administrative ar fi contrare prevederilor Legii nr.2/1968, coroborate cu cele ale HCM nr.1153/1968, pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman.

Tribunalul a apreciat că această concluzie este sprijinită și de dispozițiile HG nr.1224/1990, ale Ordinului prefectului județului Teleorman nr.322/10.11.2003, ale sentinței civile nr.326/03.02.1999 a Judecătoriei A., ale sentinței civile nr.227/29.03.2004 a Tribunalului Teleorman și ale sentinței comerciale nr.279/15.03.2004 a Tribunalului Teleorman.

Constatând existența sentinței civile nr.7778/13.09.2002 a Judecătoriei G., ale cărei dispoziții au fost fundamentate pe o situație de fapt potrivnică, respectiv că . află pe teritoriul administrativ al comunei Nanov, tribunalul a apreciat că prezumția generată de puterea de lucru judecat a acestei hotărâri a fost înlăturată prin proba contrară realizată în cauză prin intermediul tuturor celorlalte acte, enunțate mai sus.

De asemenea, tribunalul a analizat cele trei expertize tehnice judiciare administrate în cauză, expunând argumentele pentru care a valorificat concluziile a două dintre acestea.

Pe baza acestei analize, tribunalul a conchis că în cauză nu s-a făcut dovada contrară împrejurărilor rezultate din lucrările de cadastru realizate de OCPI Teleorman, respectiv amplasamentului înscris în cartea funciară a imobilului în litigiu.

Așadar, instanța de apel a analizat temeinicia pretențiilor reclamantelor, stabilind, pe baza probelor administrate, situația de fapt existentă în cauză și făcând aplicarea prevederilor legale, fără a pronunța o soluție de inadmisibilitate.

Este adevărat că instanța de apel a reținut că actele administrative care atestă situația contrară celei afirmate de reclamante nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare, însă prin această constatare tribunalul și-a fundamentat concluzia privind forța probantă a respectivelor acte și eficacitatea lor juridică, fără a contraveni prevederilor art.315 al.1 C.pr.civ. Astfel, prin dezlegările date în decizia de casare, instanța de recurs nu a impus analiza valabilității unor acte juridice, ci numai stabilirea amplasamentului imobilului în litigiu. De altfel, în raport de reglementarea cuprinsă în art.34 din Legea nr.7/1996, constatarea nevalabilității actului juridic ce a stat la baza înscrierii reprezintă una din cerințele impuse pentru acțiunea în rectificare tabulară prevăzută la primul punct al textului legal, ci nu la punctul al patrulea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentelor, în sensul că tribunalul ar fi reiterat soluția de inadmisibilitate pronunțată în primul ciclu procesual și invalidată prin decizia de casare nr.765/20.06.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a.

Curtea observă însă că instanța de apel a nesocotit limitele învestirii sale, așa cum acestea au fost stabilite prin decizia de casare, fără ca această împrejurare să atragă nelegalitatea deciziei pronunțate.

Astfel, tribunalul a făcut analiza pretențiilor reclamantelor și din perspectiva dispozițiilor art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, apreciind că prin pretențiile și criticile afirmate, acestea doresc acreditarea ideii că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 2/1968 încă din momentul emiterii titlului de proprietate al . al înscrierii. Or, o astfel de abordare nu se impunea, față de dispozițiile deciziei de casare nr.765/20.06.2011, prin care s-a stabilit că acțiunea reclamantelor este întemeiată pe prevederile art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996.

Se observă astfel că argumentele instanței de apel, în sensul inadmisibilității acțiunii în rectificarea mențiunilor din cartea funciară, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și nu s-a solicitat constatarea nulității acestui titlu nici în cadrul prezentei acțiuni, sunt străine cauzei, întrucât privesc numai soluția asupra unei cereri întemeiate pe prevederile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, cerere ce nu a fost formulată de reclamante.

O a doua critică a recurentelor privește greșita interpretare a prevederilor art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996. Și această critică se încadrează în motivul d erecurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., dar este nefondată.

Dispozițiile art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996 au fost interpretate în doctrină ca subsumând toate cazurile neprevăzute de art.34 pct.1-3 din lege, în care neconcordanțele dintre realitatea juridică imobiliară și înscrieri este susceptibilă de soluționare numai prin rectificare. Bazată pe metoda teleologică, interpretarea este rațională, întrucât cartea funciară trebuie să oglindească în permanență situația juridică reală a imobilelor, iar scopul rectificării înscrierilor de carte funciară îl reprezintă restabilirea concordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală, indiferent de cauza care a generat neconcordanța.

Pe baza unei astfel de abordări, sunt întemeiate susținerile recurentelor, conform cărora prevederile art.34 pct.4 din Legea nr.7/1996 nu sunt aplicabile doar când neconcordanța dintre situația tabulară și situația juridică reală a imobilului are la bază motive ulterioare înscrierii. Curtea constată însă că nici instanța de apel nu și-a întemeiat soluția pe o interpretare contrară a prevederilor legale în discuție. Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat anterior, analiza făcută de tribunal pentru a stabili amplasamentul imobilului în litigiu a început cu fondarea Fabricii de rulmenți A., care a avut loc în anul 1971, în timp ce înscrierea criticată de reclamante s-a dispus prin încheierea nr.1422 din 27 februarie 2009 a O.C.P.I. Teleorman.

În cea ce privește criticile referitoare la probele administrate în cauză, Curtea subliniază că, în raport de natura de cale extraordinară de atac a recursului și de prevederile art.304 C.pr.civ., care enumeră limitativ motivele de recurs, aprecierea probatoriilor excede controlului instanței de recurs. Curtea este datoare însă a analiza acele critici care pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.5, 7 sau 9 C.pr.civ.

Din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.5 C.pr.civ., Curtea constată că apelantele au depus la dosarul de apel anumite înscrisuri, anexate unei cereri de amânare a judecății pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului, precizând, cu caracter generic, că acestea ar susține motivele de apel. Apelantele nu au precizat în cerere faptele juridice concrete care constituiau teza probatorie susținută prin propunerea acestor înscrisuri, iar la termenul la care instanța de apel a interpelat părțile asupra existenței unor chestiuni prealabile dezbaterilor asupra fondului, apărătorul apelantelor nu a solicitat punerea în discuție a admisibilității acestor probe.

În condițiile arătate, Curtea apreciază că recurentele omit să observe dispozițiile art.129 al.5¹ C.pr.civ., conform cărora „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”, critica fiind nefondată.

Și motivul de recurs încadrat în prevederile art.304 pct.7 este nefondat.

Sub acest aspect, Curtea constată că reclamantele s-au opus cererii pârâtei, adresate Judecătoriei A., de efectuare în cauză a unei expertize tehnice imobiliare în specialitatea topografie. Cererea fiind respinsă de prima instanță pe considerentul existenței a trei expertize tehnice extrajudiciare și nefiind reiterată în apel, Curtea subliniază că toate cele trei expertize aveau aceeași valoare probatorie, iar instanța de apel a uzat de dreptul său suveran de apreciere a acestora. Singurul aspect care poate fi supus controlului judiciar în recurs îl constituie modalitatea în care instanța de apel și-a motivat alegerea, iar Curtea constată că această motivare respectă cerințele impuse de art.261 pct.5 C.pr.civ. Astfel, tribunalul a argumentat în sensul că raportul de expertiză înlăturat (expert V. G.) contestă realitatea juridică atestată de un act de proprietate a cărui valabilitate nu a fost contestată, în timp ce concluziile celorlalte două rapoarte de expertiză (expert G. I. și completarea realizată de expertul B. C.) se coroborează cu ansamblul probatoriilor, a căror descriere a fost făcută în considerentele deciziei de apel. Nu se poate imputa instanței de apel că nu a analizat documentele anexe ale expertizei tehnice înlăturate, întrucât toate acestea reprezintă planuri, schițe și descrieri cadastrale, pentru analiza cărora s-a solicitat aportul specialiștilor.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea nu poate primi susținerile recurentelor, în sensul greșitei valorificări de către instanța de apel a Ordinului prefectului județului Teleorman nr. 322 din 10 noiembrie 2003, pe motiv că nulitatea acestuia a fost constatată de Guvernul României, sau a sentinței civile nr. 326/1999 pronunțata de Judecătoria A., pe considerentul că a "constatat" o situație de fapt și nu una de drept.

În privința Ordinului nr. 322 din 10 noiembrie 2003, Curtea constată că singura în drept să cenzureze legalitatea acestuia, conform prevederilor Legii nr.29/1990, era instanța de contencios adminsitrativ. Or, prin sentința civilă nr.227/23.03.2004 a tribunalului Teleorman, cererea de anulare a acestui act administrativ a fost respinsă ca nefondată.

Referitor la sentința civilă nr. 326/1999 a Judecătoriei A., Curtea, pe baza analizei dispozitivului acesteia împreună cu considerentele pe care se sprijină, notează că hotărârea constată existența unui drept de proprietate cu caracteristicile sale, ci nu o situație de fapt.

Circumstanțiate aceluiași motiv de recurs (art.304 pct.9 C.pr.civ.), recurentele au formulat critici referitoare la ignorarea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 7778 din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei G., cu referire la considerentele acesteia, care conchideau ca amplasamentul S.C. KOYO ROMÂNIA S.Â. este situat pe teritoriul cadastral al C. Nanov.

Nici aceste critici nu pot fi primite. Astfel, instanța de apel a reprodus textual respectivele considerente în propria hotărâre, însă, astfel cum s-a arătat în analiza primului motiv de recurs, tribunalul a constatat existența unor hotărâri judecătorești potrivnice și a apreciat că prezumția generată de puterea de lucru judecat a sentinței nr. 7778 din 13 septembrie 2002 a fost înlăturată prin proba contrară realizată în cauză.

În raport de toate aceste considerente și făcând aplicarea prevederilor art.312 C.pr.civ., Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți C. L. NANOV și P. C. NANOV PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.21 din 17.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă . A. și intimații-intervenienți C. L. AL MUNICIULUI A. și MUNICIPIUL A. – PRIN PRIMAR.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. B. C. B. T. M. G. R.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.P.B.

Tehdact.R.L./A.P.B.

2 ex./21.04.2015

Trib.Teleorman- L.N.A.; M.F.

Jud.A. – M.G.D.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1298/2014. Curtea de Apel...		Pretenţii. Decizia nr. 1539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 1162/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1298/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 459/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act. Decizia nr. 1491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI