Obligaţie de a face. Decizia nr. 1834/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1834/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1834/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1834
Ședința publică de la 4.12.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții pârâți A. G., A. G.-V. și A. A. M. R., împotriva deciziei civile nr. 757 A din 09.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. N. S.A. și cu intimații pârâți AL T. I. și AL T. E. C..
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 13.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 20.11.2014, la data de 27.11.2014, apoi la data de 04.-12.2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București, la data de 15.11.2010, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâții I. Al T. și E. C. Al T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la ridicarea construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6, precum și la desființarea gardului împrejmuitor sau a oricăror alte obstacole care încalcă zona de protecție sanitară a apeductelor I, II și III Arcuda -București (Dn1.200/1.800 mm, Dn 1.200 mm și Dn 1.500 mm) și dreptul de servitute al ANB, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma adresei nr. BRP-_ a pârâtului I. Al T., prin care acesta a solicitat avizul ANB pentru ridicarea unei construcții P+1E+M în ., sector 6, București în baza certificatului de urbanism nr. 2744/101 B/22.10.2004, ANB a emis un aviz negativ.
Astfel, prin avizul negativ BA 7414/20.12.2004, i s-a pus în vedere pârâtului Al T., faptul că terenul pe care dorea să construiască respectiva clădire este afectat de zona de protecție sanitară cu regim sever de 30 m a apeductului I Arcuda - București (Dn1.200/1.800 mm) și că, având în vedere dispozițiile legale aplicabile, „dreptul de proprietate asupra surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever”. Totodată, i s-a pus în vedere pârâtului că în zona de protecție sanitară cu regim sever sunt interzise construcțiile și amenajările.
În urma acestui aviz negativ, pârâtul Al T. a făcut demersuri și a obținut un „Referat tehnic privind realizarea unei locuințe pe terenul situat în București, ., sector 6”, întocmit de Ministerul Sănătății - Institutul de Sănătate Publică București (denumit în continuare „Referatul tehnic”), precum și un „Memoriu tehnic privind dinamica acviferului freatic din zona Militari, ., sector 6, București”, întocmit de Administrația Națională Apele Române - Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
În baza acestui din urmă document, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor i-a eliberat avizul nr._/07.02.2005, prin care i s-a comunicat acceptul acestei instituții pentru reducerea zonei de protecție sanitară de la 30 m la 10 m.
Ulterior, văzând așa-zisa bună credință a pârâtului Al T., la data de 09.02.2005, ANB a eliberat avizul nr. 670, prin care i s-a pus în vedere pârâtului că, având în vedere că a obținut reducerea zonei de protecție sanitară severă la minim 10 m, „apeductele și zona de protecție sanitară severă de minimum 10 m vor rămâne obligatoriu în domeniul public neîngrădit” și că „nerespectarea condițiilor impuse (și prin avizele eliberate de celelalte instituții competente) atrage anularea prezentului aviz”.
Cu toate acestea, reprezentanții ANB au observat în data de 12.11.2007, cu ocazia controalelor periodice, că de fapt, atât construcția în curs de finalizare de către pârâți la adresa ., sector 6, București, cât și gardul prin care au împrejmuit terenul încalcă zona de protecție sanitară cu regim sever de 10 m și, prin urmare avizul ANB.
În consecință, ANB a sesizat imediat autoritățile în domeniu pentru luarea măsurilor legale. Cu toate acestea, autoritățile sesizate au rămas pasive.
Pentru a avea o imagine de ansamblu, reclamanta a anexat prezentei cereri un plan din care rezultă atât zona de protecție sanitară aferentă apeductelor, precum și suprafața cu care această zonă este încălcată de către pârâți.
Dată fiind situația de fapt prezentata anterior, ANB a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Pârâții au edificat construcții în zona de protecție sanitară cu regim sever aferentă apeductelor I, II și III Arcuda – București.
Precizare prealabila privind regimul juridic al zonelor de protecție sanitară cu regim sever. Zona de protecție sanitară cu regim sever este definită de art. 5 din Normele speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică aprobate de HG nr.930/2005. „Zona de protecție sanitară cu regim sever cuprinde terenul din jurul tuturor obiectivelor prevăzute la art. 2, unde este interzisă orice amplasare de folosință sau activitate care ar putea conduce la contaminarea sau impurificarea surselor de apă”.
Totodată, potrivit prevederilor art. 2 din același act normativ: „Sunt supuse prevederilor Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, denumite în continuare norme, următoarele obiective: a) sursele de ape subterane sau de suprafață, precum și captările aferente acestora folosite pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă a populației, a agenților economici din industria alimentară și farmaceutică, a unităților sanitare și social-culturale, construcțiile și instalațiile componente ale sistemelor pentru alimentare cu apă potabilă; b) zăcămintele de ape minerale și captările aferente acestora utilizate pentru cura internă sau pentru îmbuteliere, instalațiile de îmbuteliere și instalațiile de exploatare a nămolurilor terapeutice; c) lacurile și nămolurile terapeutice; d) captările de ape subterane sau de suprafață folosite pentru îmbutelierea apei potabile, alta decât apa minerală naturală”.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 25 coroborat cu art. 5 din aceleași Norme speciale în zona de protecție sanitară cu regim sever este interzisă orice amplasare de construcții sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalațiilor de apă, precum și efectuarea de explozii, săpături și excavații de orice fel și depozitarea de materiale.
Conform art. 24 din Normele speciale, „terenurile cuprinse în zona de protecție sanitară cu regim sever vor putea fi folosite numai pentru asigurarea exploatării și întreținerii sursei, construcției și instalației de alimentare cu apă”. Dimensionarea zonelor de protecție sanitară severă este prevăzută de art. 30 din Normele Speciale: „Art. 30. - Dimensionarea zonei de protecție sanitară cu regim sever pentru stațiile de pompare, instalațiile de îmbunătățire a calității apei - deznisipatoare, decantoare, filtre, stați de dezinfecție și altele asemenea -, stațiile de îmbuteliere a apelor minerale, rezervoarele îngropate, aducțiunile și rețelele de distribuție se va face cu respectarea următoarelor limite minime: a) stații de pompare, 10 m de la zidurile exterioare ale clădirilor; b)instalații de tratare, 20 m de la zidurile exterioare ale instalației; c) rezervoare îngropate, 20 m de la zidurile exterioare ale clădirilor; d) aducțiuni, 10 m de la generatoarele exterioare ale acestora; e) alte conducte din rețelele de distribuție, 3 m”.
Din aceste texte normative rezultă că în considerarea importanței pe care o au pentru exploatarea în condiții corespunzătoare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, zonele de protecție sanitară severă trebuie să rămână în mod obligatoriu libere de orice obstacole.
Scopul instituirii zonei de protecție sanitară este de a asigura condițiile igienico-sanitare cele mai favorabile la nivelul obiectivului respectiv, în așa fel încât apa să poată îndeplini în faza ei finală de prelucrare, caracteristicile bacteriologice și fizico - chimice prevăzute de standardul de calitate a apei potabile.
Zona de protecție sanitară trebuie să fie tratată ca o componentă a lucrării de aprovizionare cu apă, fiind proiectată și executată odată cu lucrarea pe care o protejează, răspunderea pentru instituirea, supravegherea și întreținerea sa revenind operatorului (ANB).
Construcția edificată de către pârâți, precum și gardul aferent încalcă zona de protecție sanitară cu regim sever și creează, astfel, un important prejudiciu reclamantei.
După cum s-a arătat mai sus, gardul cu stâlpi din metal edificat de către pârâți este amplasat chiar în zona de protecție sanitară cu regim sever și traversează apeductul I Arcuda - București.
Reclamanta a considerat important să sublinieze faptul că pârâții au încălcat cu știință zona de protecție sanitară severă prin construirea clădirii și a gardului împrejmuitor, având în vedere Avizul negativ eliberat inițial de către ANB, precum și Referatul tehnic și Memoriul tehnic prin care chiar pârâtul a obținut micșorarea zonei de protecție sanitară la minimul de 10 m.
Or, prin amplasarea construcției edificate și a gardului împrejmuitor în zona de protecție sanitară severă pârâții creează premisele contaminării sau impurificării surselor de apă și împiedică ANB în îndeplinirea obligațiilor de instituire, supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară conform dispozițiilor legale (adică libere de orice construcții), ce îi revin conform art. 224 din Regulamentul cadru și art. 26 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.
De asemenea, prin această amplasare a gardului în zona de protecție sanitară severă, pârâții împiedică accesul ANB la apeducte și, astfel, împiedică ANB și în îndeplinirea obligațiilor de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare.
Trebuie avut în vedere faptul că prin edificarea gardului în zona de protecție sanitară pârâții împiedică accesul ANB la apeductele Arcuda - București din zona respectivă. Acest lucru pune în pericol continuitatea alimentării cu apă și creează o stare de pericol crescută pentru calitatea apei care ar putea fi grav poluată.
Or, prin interzicerea în zona de protecție sanitară severă a oricăror construcții care nu au legătură cu sursa de alimentare cu apă, legiuitorul a dorit să evite tocmai contaminarea sau impurificarea surselor de apă, astfel cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, împiedicarea și/sau limitarea accesului reclamantei prin ridicarea gardului în zona de protecție sanitară severă conduce la imposibilitatea reclamantei de a asigura serviciile la nivelul și în termenul la care s-a obligat prin contract și implică plata de către reclamantă către concedent a unor sume foarte mari cu titlu de daune interese sau, în cazuri grave, poate duce chiar la încetarea contractului de concesiune (art. 12.5 coroborat cu art.28 și art.50 din contractul de concesiune, prin raportare la Nivelele de servicii prevăzute de Caietul de Sarcini al ANB).
Astfel, din cauza existenței riscurilor majore de distrugere/deteriorare a apeductelor I, II și III Arcuda - București, a restricționării accesului în zona de protecție sanitară, precum și a răspunderii care îi revine în acest caz, în calitate de operator, ANB este grav prejudiciată de construcția și gardul de împrejmuire care încalcă dispozițiilor legale.
Potrivit Regulamentului cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare (aprobat prin Ordinul nr. 88/2007), „avarierea sau distrugerea parțială ori totală a unor părți din rețeaua de apă și/ sau de canalizare, provocată cu ocazia efectuării de lucrări de construcții, va fi remediată prin grija persoanei vinovate de producerea avarierii sau distrugerii, pe cheltuiala sa, fără ca prin aceasta persoana vinovată să fie exonerată de plata daunelor produse operatorului cu privire la imposibilitatea acestuia de a asigura serviciile de apă și/sau de canalizare” (art. 57 alin. 3).
În concluzie, reclamanta a considerat că pârâții, prin fapta lor creează și perpetuează o stare de ilegalitate care, în final, ajunge să îi fie imputabilă reclamantei prin prisma obligațiilor ce îi revin, și care trebuie în mod necesar să fie oprită de către instanță prin dispunerea ridicării construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6, precum și la desființarea gardului împrejmuitor care încalcă zona de protecție sanitară cu regim sever.
La termenul de judecată din data de 02.05.2011, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare de acțiune, prin care înțeles să cheme în judecată, în temeiul art. 998-1000 Cod civil, pe lângă pârâții I. Al T. și E. C. Al T., și pe pârâții G. A., G. - V. A. și A. M. R. A..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, așa cum s-a arătat prin cererea de chemare în judecată, pârâții I. Al T. și E. C. Al T. au încălcat zona de protecție sanitară severă a apeductului I Arcuda - București, cauzând un prejudiciu ANB care nu își poate îndeplini obligațiile de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, și creează o stare de pericol crescută pentru calitatea apei care ar putea fi grav poluată.
Ba mai mult, datorită faptului că potrivit contractului de vânzare cumpărare menționat mai sus cumpărătorii au achiziționat clădirea în cauză la nivel de fundație, deci neterminată, reclamanta a considerat că aceștia au încălcat la rândul lor, cu știință zona de protecție sanitară severă prin continuarea construirii clădirii și a gardului împrejmuitor, în ciuda Avizului negativ eliberat inițial de către ANB, precum și a Referatului tehnic și Memoriului tehnic prin care pârâtul I. Al T. a obținut micșorarea zonei de protecție sanitară la minimul de 10 m.
Astfel, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare încheiat între I. Al T. și E. C. Al T., pe de o parte, și G. A., G. V. A. și A. M. R. A., pe de cealaltă parte, depus de pârâtul I. Al T. la termenul din data de 11.04.2011, conform căruia cei din urma ar fi actualii proprietari ai imobilului din București, ., sector 6, reclamanta i-a chemat în judecată și pe aceștia pentru a fi obligați de către instanță la ridicarea construcției de la adresa arătată mai sus care încalcă de protecție sanitară a apeductelor I, II și III Arcuda - București și dreptul de servitute al ANB.
Prin încheierea de ședință din data de 02.05.2011, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților A. G., A. G. V. și A. A. M. R..
La data de 01.09.2011, prin serviciul registratură, pârâții A. G., A. G. V. și A. A. M. R., au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de . SA.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că autorii acestora, pârâții Al T. I. și Al T. E. C., au dobândit imobilul teren pe care se află construcția ce face obiectul dosarului mai sus-indicat, în data de 22.06.2004, iar în data de 22.10.2004, proprietarii terenului au obținut certificatul de urbanism nr.2744/101B din 22.10.2004. În baza acestuia au procedat la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare în vederea edificării unei construcții.
Deși în data de 20.12.2004, . SA a refuzat emiterea avizului (Anexa 2 la cererea de chemare în judecată), în urma realizării a nenumărate studii și rapoarte, costisitoare și de durată (Anexele 3, 4 și 5 la cererea de chemare în judecată), în cele din urmă, la data de 09.02.2005, . SA a emis avizul cu nr. 670 (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată).
În aceste condiții, la data de 11.03.2005, s-a primit și Avizul Comisiei de coordonare a Primăriei Municipiului București, iar în data de 11.08.2005, Autorizația de construire nr. 621, dată de la care s-au început și lucrările de construcție.
În data de 01.03.2006, pârâții au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311 de BNP S. F. imobilul teren, precum și construcția la nivel de fundație.
Astfel, fără a se abate în niciun fel de la autorizațiile obținute, în data de 19.02.2008 s-a încheiat și în prezența reprezentantului Primăriei Sectorului 6 procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/21.02.2008.
Așa cum rezultă din cele enunțate anterior, pârâții au realizat o construcție cu respectarea tuturor autorizațiilor, planurilor și avizelor obținute în vederea construirii imobilului, conform art. 7 din Legea nr.50/1991.
Pentru construcția deja începută, vânzătorii Al T. I. și E.-C., au pus la dispoziția cumpărătorilor autorizația de construcție nr.621/11.08.2005, emisă de Primăria Sectorului 6 București. În planul de situație care este parte integrantă a autorizației de construcție se precizează amplasamentul construcției edificate pe teren, precum și distanța de 10 m între imobil și apeduct. De altfel, s-a respectat această distanță încă de la proiectarea imobilului, latura către apeduct fiind proiectată paralelă cu apeductul la o distanță de 10 m de acesta.
Prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 01/21.02.2008, emis de Primăria Sectorului 6 București, s-a constatat că imobilul și amplasarea acestuia sunt conforme cu autorizația de construcție.
La baza autorizației de construcție au stat numeroase avize și autorizații dintre care relevante cele două, deja amintite: Avizul favorabil al A. N. nr.BA670/09.02.2005 pentru reducerea zonei de protecție sanitară la 10 m și schița însoțitoare, vizată de asemenea de A. N. București SA - Serviciul de Rețele București - Biroul Avize cu nr. 670/09.02.2005, care arată că amplasamentul imobilului respectă distanța de 10 m față de apeductul cel mai apropiat; Avizul Comisiei de Coordonare din procesul verbal nr. 9/11.03.2005 emis de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București prin care se avizează favorabil din punct de vedere al rețelelor edilitare, construcția imobilului. Pe schița Proiectului Urbanistic de Detaliu care este parte din avizul mai sus menționat, se poate vedea că amplasarea imobilului respectă distanța de 10 m până la cel mai apropiat apeduct.
Față de cele arătate, pârâții au considerat că amplasarea imobilului respectă distanța de 10 m aferentă zonei de protecție sanitară până la cel mai apropiat apeduct, astfel cum se poate vedea din toate planurile vizate și reavizate de instituțiile abilitate ale statului depuse la dosar, în vreme ce singurul plan depus la dosar de . SA din care ar rezulta nerespectarea acestei distanțe nu poartă nici măcar o ștampilă.
De asemenea, precizările aduse de reclamantă în ceea ce privește regimul juridic al zonelor de protecție sanitară cu regim sever sunt făcute fără respectarea principiului tempus regit actum și de natură a învinui în mod nejustificat pârâții, când de fapt . SA avea obligația conform dispozițiilor art. 2 din Hotărârea de Guvern nr.101/1997 (act normativ valabil până la data de 02.10.2005, data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 930 /2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică) încă înainte de anul 2000 să ia măsuri de protecție în scopul prevenirii pericolului de alterare a calității apelor. În acest sens au citat din dispozițiile art. 2 din HG nr.101/1997: „în termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri (10.04.1997), persoanele fizice și juridice care exploatează surse, construcții și instalații centrale de alimentare cu apă potabilă sau de ape minerale utilizate pentru cura internă vor lua măsuri de protecție sanitară a acestor surse, construcții și instalații, în conformitate cu prevederile prezentelor norme, în scopul prevenirii pericolului de alterare a calității acestor ape”.
Pârâții au subliniat în acest sens faptul că la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 930/2005, respectiv 02.10.2005, pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, autorizația de construire pentru imobilul situat în ., sector 6, București, nr. 621/11.08.2005, era deja obținută, iar construcția începută.
În conformitate cu legislația în vigoare la data emiterii autorizației de construcție, HG nr. 101/10.04.1997, A. N. București SA avea obligația de marcare a terenului cu plăcuțe de avertizare conform art. 20 din HG nr.101/10.04.1997. Aceste plăcuțe au fost montate la sfârșitul anului 2007, adică după cumpărarea terenului și chiar după ridicarea construcției. Pârâții au avut posibilitatea de a cunoaște o eventuala amplasare a imobilului în zona de protecție sanitară de abia în 2007 și nu așa cum era normal la data achiziționării terenului în 2006.
În cererea modificatoare de acțiune, s-a afirmat că G. V. A., A. M. R. A. și G. A. au încălcat cu bună știință zona de protecție sanitară. Acest lucru nu este adevărat, toți cei enumerați mai sus au cumpărat cu bună credință acest teren pentru construirea unei locuințe. Existența autorizației de construcție emise legal și avizul . SA au constituit unul din motivele pentru care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Din această cauză s-a și respectat amplasamentul imobilului specificat în Autorizația de Construcție.
Pârâții au considerat astfel că, deși este doar vina . SA, care nu a luat la timp măsurile necesare de protecție a zonei, respectiv delimitarea clară a spațiului de protecție prin semne vizibile, aceasta încearcă să găsească persoane responsabile în cazul în care ceva grav s-ar întâmpla.
Dimpotrivă, pârâții au arătat faptul că gardurile care delimitează . din zonă, inclusiv a acestora, nu afectează cu nimic demersurile sau intervențiile . SA în zonă, acestea protejând de fapt spațiul respectiv împotriva depozitării de gunoaie de orice fel, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din aceeași HG nr. 101/1997.
În ceea ce privește afirmația . SA referitoare la sesizarea autorităților pentru a se lua măsurile legale și faptul că acestea au rămas pasive, aceasta este complet falsă, la sfârșitul anului 2007 inspectori din partea Primăriei Municipiului București solicitându-le diferite acte, în urma controlului constatând că nu există nicio neregulă.
Pârâții au precizat în acest context și faptul că aceștia nu au împiedicat sau limitat în niciun fel accesul reclamantei în zona de protecție sanitară, până la această dată neexistând niciun fel de notificare sau atenționare din partea . SA către aceștia.
Față de cele arătate, pârâții au considerat că cererea de chemare în judecată a . SA care vizează demolarea unei locuințe care a fost edificată cu respectarea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare și care nu prejudiciază în niciun fel zona de protecție este în întregime neîntemeiată, și chiar dacă o astfel de construcție ar aduce prejudicii rezolvarea juridică ar fi alta, iar nu cererea de desființare a construcției.
Pe cale de consecință, au solicitat instanței să respingă cererea de ridicare a construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6 și să oblige reclamanta . SA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
Prin sentința civilă nr. 4484 din 21 mai 2012 Judecătoria Sector 6 a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților I. Al T. și E. C. Al Towel, respingând cererea formulată de reclamanta . SA în contradictoriu cu aceștia, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă și a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Athanosovici Ghe. V., Athanosovici A. M. R. și Athanosovici G., dispunând obligarea acestora la ridicarea construcției și desființarea gardului împrejmuitor aflate pe terenul situat în București, . sector 6 astfel încât să lase libere suprafețele ce se suprapun cu zona de protecție sanitară severă, astfel cum au fost identificate de expertul F. L. în suplimentul la raportul de expertiză, respectiv Ss1 în suprafață de 28 m.p., Ss2 în suprafață de 11 m.p., Ss3 în suprafață de 198 m.p. conform planului topografic de la fila 250 dosar.
Au fost obligați pârâții la 2.508,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 2004 reclamanta a respins cererea pârâtului I. Al T. pentru eliberarea unui aviz în vederea construirii unei locuințe în . în considerarea faptului că terenul situat la această adresă se află în zona de protecție sanitară severă aferentă apeductului 1 Arcuda – București și intră sub incidența HG nr. 101/1997, zonă unde sunt interzise construcții și amenajării.
Prin referatul tehnic întocmit de Institutul se Sănătate Publică București s-a arătat că poate fi permisă reducerea zonei de protecție sanitară la 10 m de apeduct, obținându-se și acceptul Ministerului Mediului în acest sens.
La data de 9 februarie 2005, reclamanta a eliberat avizul nr. 670 prin care i s-a pus în vedere pârâtului Al Towel că având în vedere că a obținut reducerea zonei de protecție sanitară severă la minim 10m cu respectarea strictă a condițiilor specifice în avize. A. N. nu are obiecțiuni asupra amplasamentului locuinței, dar apeductele și zona de protecție sanitară de minim 10 m vor rămâne obligatoriu în domeniul public neîngrădit, iar nerespectarea condițiilor impuse atrage anularea avizului.
La data de 11 august 2005, pârâții Al Towel au obținut autorizația de construcție nr. 621/11 august 2005 pentru locuința din ., iar la data de 1 martie 2006 aceștia au înstrăinat pârâților Athanosovici terenul în suprafață de 176 m.p. și construcția edificată pe acesta la nivel de fundație.
Terminarea lucrărilor de construcție executate în baza autorizației mai sus menționate a fost menționată în procesul-verbal de recepție încheiat la 21 februarie 2008.
A mai reținut instanța din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză că în prezent pârâții dețin în fapt o suprafață mai mare decât cea din actele de proprietate, respectiv 357 m.p. în loc de 176 m.p., împrejurare motivată de pârâții prin aceea că au îngrădit zona pentru a o igieniza și pentru a respecta obligațiile prev. de art. 20 din HG nr. 101/1997, apărare pe care instanța a înlăturat-o reținând că preved. art. 20 invocat de pârâții nu se aplică în speță, în fapt pârâții, încălcând parțial zona de protecție sanitară severă astfel cum a fost redusă prin avizul .>
De asemenea, instanța de fond a înlăturat și criticile aduse de pârâți raportului de expertiză efectuat în cauză, reținând că pârâții aveau obligația de a respecta avizul . zonei de protecție sanitară severă aparținând oricărei persoane care dobândește terenuri în vecinătatea acesteia, inclusiv pârâților în calitatea lor de dobânditori cu titlu particular ai terenului și construcției respective.
Reținând concluziile raportului de expertiză, instanța de fond a constatat că există trei zone de suprapunere a imobilului deținut de pârâți, iar zona de protecție sanitară de 10 m nu poate fi calculată în raport de amprenta la sol a construcției cum au susținut pârâții, distanța care se face referire în HG nr. 101/1997 și HG nr. 930/2005 fiind distanța de la zidăriile exterioare ale clădirilor.
În privința dreptului de servitute al reclamantei, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art. 26 al. 2 din Legea nr. 241/2006 în conformitate cu care se instituie în favoarea operatorului un drept de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, drept care se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia.
Admițând în acest fel acțiunea, instanța a dispus conf. art. 274 C.pr.civ. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul pentru expertiză și taxa de timbru, mai puțin însă onorariul de avocat în privința căruia a apreciat că extrasele de cont depuse la dosar în dovedirea lui, nu sunt certificate de banca emitentă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal pârâții Athanosovici au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în cuprinsul motivelor de apel invocând și excepția lipsei calității procesual active a ..
În acest sens, pârâții au arătat că în raport de temeiul juridic al acțiunii invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv HG nr. 101/1997, raportat la preved. Legii nr.98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică reclamanta nu poate fi încadrată în nici una dintre categoriile de persoane prevăzute de art. 34 din Legea nr.98/1994 care ar avea posibilitatea să invoce nerespectarea prevederilor referitoare la zona de protecție sanitară severă și să solicite sancționarea pârâților pentru încălcarea acestor norme legale.
În ce privește legalitatea și temeinicia hotărârii pârâții au arătat că în mod greșit prima instanță a aplicat prevederile legale în materie, fără a lămuri pe deplin situația de fapt existentă pe teren, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut dovada că a marcat prin semne vizibile conductele proprietatea sa pentru ca în acest mod să se poată poziționa construcția edificată cu respectarea autorizației de construire, autorizație a cărei prezumție de legalitate a fost în mod nelegal înlăturată de instanță.
În acest sens, pârâții au arătat că prin hotărârea pronunțată instanța a aplicat raționamente juridice distincte unor situații juridice identice, apreciind ca valabil avizul A. N., dar irelevantă respectarea autorizației de construire.
De asemenea, soluția instanței a fost criticată și sub aspectul greșitei omologări a concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, iar sub aspectul măsurii dispuse pârâții au arătat că acesta este excesivă încălcând principiul proporționalității.
La termenul din 18 martie 2013, reclamanta a depus la dosar o cerere de aderare la apel în temeiul disp. art. 293 C.pr.civ., prin care a criticat soluția instanței sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate în proces, cheltuieli ce au fost dovedite cu actele depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr.757/A/09.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că, în ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, aceasta este neîntemeiată și aceasta întrucât prezenta acțiune nu a fost formulată de reclamantă în calitate de agent constatator astfel cum prevăd disp. art. 34 din Legea nr.98/1994, iar în discuție nu s-a pus niciun moment problema răspunderii contravenționale a pârâților.
Acțiunea reclamantei fiind întemeiată în drept de disp. art. 998 – 999 Cod civil, tribunalul a apreciat că în cauză reclamanta a justificat calitatea sa procesuală, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la celelalte critici aduse sentinței, examinând actele dosarului, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut situația de fapt existentă pe teren, realitatea acesteia fiind confirmată atât prin raportul de expertiză efectuat în cauză la realizarea căruia pârâții au beneficiat de un expert parte, dar și prin recunoașterea de către pârâți a faptului că au îngrădit un teren dublu că suprafață, raportat la terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a înlăturat ca fiind nefondate criticile referitoare la aplicarea de către instanță a unor raționamente juridice distincte unor situații juridice identice, întrucât în mod corect prima instanță a reținut din contextul motivării instanței să avizul ANB este parte integrantă din autorizația de construire astfel încât pârâții încălcând acest aviz au încălcat însăși autorizația de construire care prevede în mod expres respectarea distanței de 10 m – distanță ce a fost încălcată prin lucrările efectuate de pârâți astfel cum rezultă din raportul de expertiză depus la dosar.
Potrivit acestei raport de expertiză, pârâții au construit cu 19,16 m.p. mai mult decât apare în planul autorizației de construire (din care 15 m.p. se suprapun pe zona de protecție sanitară severă) pe un teren asupra căruia aceștia nu dețin un titlu de proprietate.
În aceste condiții criticile pârâților referitoare la respectarea autorizației de construire și la caracterul contradictoriu al aspectelor reținute de instanța fond, sunt neîntemeiate.
Tribunalul a mai constatat că în mod corect prima instanță a reținut potrivit expertizei efectuate în cauză dar și potrivit înscrisurilor depuse la dosar că respectiva construcție edificată de pârâți încalcă zona de protecție sanitară severă și avizul ANB nr. 670/9 febr.2005, întrucât clădirea executată de aceștia se suprapune cu zona de protecție sanitară în trei puncte, suprafața totală de suprapunere a imobilului fiind de 238 m.p., în aceasta întrucât în curtea liberă de construcții și îngrădită de pârâți, fapt ce limitează accesul reclamantei la apeducte.
În ce privește culpa reclamantei în neindicarea corectă a poziției apeductelor, fapt ce a determinat executarea construcției în modalitatea reținută, tribunalul a constatat că aceste susțineri ale pârâților nu au nici un suport probator, raportul de expertiză efectuat în cauză demonstrând faptul că A. N. a indicat în mod corect a traseul acestora.
Referitor la aspectul privind încălcarea de către instanță prin măsura excesivă dispusă, a principiului proporționalității, tribunalul a constatat că sub acest aspect criticile pârâților sunt nefondate, instanța de fond apreciind în mod corect că singura măsură ce poate fi luată pentru înlăturarea situație de pericol creată prin edificarea nelegală a construcției și gardului împrejmuitor, este cea a ridicării acestora de către pârâți, proporționalitatea acestei măsuri urmând a fi apreciată și prin scopul public al instituirii zonei de protecție sanitară severă ce a fost încălcată în speță, dar și al consecințelor dezastruoase ce se pot produce prin nerespectarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciind ca legală și temeinică sentința pronunțată în cauză, conf. art. 296 C.pr.civ., a respins apelul declarat împotriva acesteia ca nefondat.
În ce privește cererea de aderare la apel formulată de reclamantă pe aspectul cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, motivarea instanței de fond referitoare la neincluderea în cuantumul cheltuielilor acordate de onorariul de avocat nefiind susținută de nici un temei legal și independent de aceasta urmează a reținut și faptul că în apel reclamanta a depus cele două ordine de plată ce atestă achitarea onorariul de avocat, purtând ștampila unității bancare, tribunalul a schimbat în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâților apelanți la_,13 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții A. G., A. G. V. și A. A. M. R., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, modificării sentinței instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată; respingerea cererii de aderare la apel formulată de A. N.; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
După expunerea situației de fapt, recurenții pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei A. N. în formularea cererii de chemare în judecată.
S-a susținut că reclamanta A. N. nu a făcut la nici un moment dovada vreunui drept propriu asupra apeductelor l, II și III Arcuda-București pentru a-și demonstra calitatea procesuală activă în cauză.
A. N. a invocat existența unui contract de concesiune pentru conductele în discuție încheiat de societate cu autoritățile publice locale. Cu toate acestea nu a prezentat niciodată instanței de judecată contractul invocat și, mai important, nu a demonstrat faptul că acest contract de concesiune ar viza cele trei conducte din speță.
Pentru a justifica existența calității sale procesuale active în speță A. N. ar fi trebuit să depună la dosarul cauzei, pe de o parte, actul juridic din care se naște dreptul pe care îl pretinde (contractul de concesiune), iar, pe de altă parte, planuri din care să rezulte faptul că apeductele I, II și III Arcuda – București sunt cele la care se referă contractul de concesiune pe care îl invocă, că aceste conducte sunt cele care au fost concesionate și A. N. are un drept asupra acestora.
Prin necercetarea fondului trebuie înțeleasă și situația neadministrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, mai ales în condițiile în care, astfel cum se regăsește în speță, instanța de apel s-a mărginit a respinge de plano orice probe solicitate, pentru simplul motiv că acesta nu ar fi utile cauzei sau că probe similare ar fi fost administrate în etapa procesuală a fondului.
Au susținut reclamanții că instanța a aplicat legea la o situație de fapt ce nu a fost în mod corect și pe deplin lămurită.
Decizia civilă nr.757/09.09.2013, ce formează obiectul prezentului recurs, a fost pronunțată nu numai în baza unei analize superficiale a probatoriului administrat, dar și în lipsa unui probatoriu suficient, specializat și apt a conduce la o dezlegare corectă a cauzei, cu încălcarea evidentă a rolului activ al instanței, consacrat de dispozițiile art.129 C.pr.civ.
Autorii pârâților au prezentat autorităților competente documentele necesare eliberării Avizului A. N., respectiv Autorizației de Construire, primind astfel permisiunea de a edifica construcția având dimensiunile și amplasamentul indicat în planurile comunicate, respectiv prin raportare la apeducte astfel cum ele au fost indicate pe aceste planuri de A. N..
La baza eliberării Autorizației de construire și a stabilirii distanței la care urma să fie situată clădirea față de apeducte, a stat și planul denumit „Plan de amplasament si delimitare al corpului de proprietare" și în care A. N. a arătat care ar fi traseul celor trei apeducte.
Totodată, în planul de situație anexat Autorizației de construire se arată că latura de vest a clădirii are o lungime de 12,65 m și de asemenea faptul că de la punctul de sud al acestei laturi până la apeductul l Arcuda-București este o distanță de 10 m. în ceea ce privește punctul de nord al laturii de vest, deci punctul comun al acesteia cu latura de nord a clădirii, acest punct este situat pe limita proprietății, lipit de proprietatea vecină. O simplă măsurare a laturii de vest a construcției pârâților demonstrează faptul că lungimea acesteia este de 12,65 m, iar faptul că latura de nord a clădirii este lipită de proprietatea vecină este de necontestat.
Nici un moment pârâții nu au primit vreo solicitare de a schimba vreunul din aceste elemente indicate, deși evident că legea permitea acest lucru dacă se constatau anumite nereguli.
Ceea ce trebuia lămurit în speță, iar instanța de apel a refuzat de plano administrarea oricărei probe în acest sens, privește:
- Stabilirea traseului apeductelor A. N. care a fost avut în vedere la emiterea Avizului și a Autorizației de construire, respectiv la realizarea casei pârâților. Instanța de apel a respins solicitarea pârâților ca A. N. să depună planurile din care rezultă poziția conductelor, respectiv administrarea probei cu expertiză tehnica sub acest aspect.
A. N. nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte poziția propriilor sale conducte, deși pârâții au solicitat acest lucru. Instanța a pornit de la premisa greșită că A. N. deține adevărul absolut și a refuzat să accepte că există chiar posibilitatea ca A. N. să fi indicat greșit conductele pe planurile depuse la dosar, respectiv acestea să nu aibă traseul indicat.
Această problemă nu a fost analizată în cadrul expertizei efectuate în faza fondului și nu a fost lămurită de instanța de fond, deși are un impact hotărâtor asupra soluției ce se impune în cauză.
Dacă traseul real al celor trei conducte este diferit față de cel indicat în planurile anexate Avizului A. N. și care este indicat și în Autorizația de construire, aceasta conduce la lipsa de culpă a pârâților care au construit clădirea din speță luând în considerare traseul indicat de însăși intimată, A. N. neputând, pe de altă parte, să își invoce propria culpă.
-Trebuiau a fi observate actele aflate la dosarul existent la A. N. în legătură cu obținerea Avizului favorabil de către autorii pârâților pentru construcția de astăzi ce se află edificată. Depunerea acestor acte la dosar și lămurirea acestei situații a fost refuzată de instanța de apel.
- Trebuia lămurit dacă pârâții au edificat o construcție care respectă planul avut în vedere la eliberarea Autorizației de construire, respectiv planul depus la A. N. spre obținerea Avizului favorabil. Administrarea probei cu expertiză sub acest aspect a fost refuzată.
Recurenții pârâți au arătat anterior că autorii lor au depus la A. N. aceleași documente din care rezultă dimensiunile și poziția casei ce urma a fi edificată, iar A. N. a emis Avizul favorabil asupra construcției acestui imobil, fără a indica vreun moment că această casă, în forma prezentată, nu respectă limita de 10 m, sens în care trebuie să fie micșorată sau să îi fie mutată poziția astfel încât să se încadreze în cei 10 m. Planul pe care se află casa pârâților indică poziția conductelor și nici un element din cuprinsul acestuia nu a fost comunicat spre schimbare de către A. N..
În concret, pârâții au transmis planul întocmit de S.C. ALL Stil Design S.R.L. pentru parterul și etajul imobilului. Totodată, se regăsește și un plan de amplasament privind terenul pe care urma să fie edificată construcția și în care se arată poziția apeductelor I, II și III Arcuda - București fața de acestea. Planul de amplasament poartă viza A. N., fiind înregistrat sub nr.7414/20.12.2004.
Ceea ce a făcut expertul prin Raportul realizat în fața instanței de fond a fost să se raporteze la niște distanțe pretins constatate la momentul actual (prin unirea virtuală a două puncte), valorizând totodată „depoziția" reclamantei (fila 5 Raport), și în raport de acestea să conchidă că pârâții nu au respectat Avizul, când în realitate aceștia au edificat casa ce le-a fost avizată chiar de A. N., respectiv de Primărie, în raport de Planul de amplasament ce poartă viza A. N., fiind înregistrat sub nr. 7414 din 20.12.2004.
Recurenții apreciază că nu este și nu poate fi culpa acestora că A. N., văzând documentația depusă de autorii lor, prin raportare la planurile pe care ei înșiși le dețin, nu le-a comunicat că trebuie să schimbe dimensiunile sau poziția casei.
- Trebuia stabilit dacă conductele A. N. au fost realizate în mod legal, respectiv că se află în funcțiune, la dosar neexistând nici un document din care să rezulte aceste aspecte, scopul instituirii zonei de protecție și siguranță fiind acela de a proteja obiective viabile și nu nefolosite, scoase din uz, degradate. Reclamanta nu a depus la dosar nici o autorizație de
construire privind acest conducte, nici un aviz sau proces verbal de recepție în ceea ce le privește etc. Lămurirea acestor aspecte a fost refuzată de instanța de apel.
- Trebuia stabilit dacă A. N. și-a marcat corespunzător dispozițiilor legale conductele și traseul acestora, precum și zona de protecție a acestora.
Nici la momentul cumpărării și nici pe parcursul edificării construcției, pârâții nu au identificat ca fiind marcate prin semne vizibile conductele proprietatea A. N. (aspect necontestat de altfel), pentru a avea cel mai mic dubiu asupra poziționării construcției cumpărate. De asemenea, nici zona de protecție a acestor conducte nu a fost marcată de A. N..
Această apărare a pârâților prezintă importanță din punct de vedere al culpei pentru pretinsa încălcare a zonei de protecție sanitară severă a apeductelor. Astfel, stadiul la care se afla acea construcție la momentul cumpărării permitea pârâților să facă orice fel de modificări pentru a nu aduce atingere zonelor de protecție și siguranță, astfel încât să nu suporte consecințe atât de grave, care puteau evident fi evitate.
Pentru motivele arătate, recurenții au solicitat admiterea recursului formulat și casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Instanța de fond nu a analizat fondul cauzei, ceea ce atrage anularea hotărârii atacate. Necesitatea casării hotărârii recurate.
În alte cuvinte, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, sa nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, sa se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Recurenții au arătat că în cauza instanța de judecată s-a mărginit a afirma pe tot parcursul considerentelor hotărârii că „în mod corect prima instanța" a analizat fiecare din apărările și susținerile pârâților, fără însă a exista nici un raționament propriu al instanței care să susțină concluziile formulate. Cu alte cuvinte, instanța nu răspunde în concret criticilor formulate, cu doar copiază soluția pronunțata de instanța de fond, reținând că aceasta este corectă.
Instanța de apel a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a intimatei A. N..
Astfel cum au arătat în apelul formulat, acțiunea formulată de A. N. este întemeiată pe pretinsa încălcare de către subsemnații a HG nr. 101/1997 care stabilesc regimul juridic al zonelor de protecție sanitară severă (norme preluate ulterior de HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică).
Conform art. 40 din HG nr. 101/1997 nerespectarea prevederilor acesteia atrage după caz răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor vinovate. Cazul nerespectării regimului zonelor de protecție sanitară severă este reglementat expres de Legea nr. 98/1994 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică. Astfel art. 7 lit.f al acestei legi prevede că este contravenție ce se sancționează cu amendă „nerespectarea măsurilor impuse de prevederile legale privind zonele de protecție sanitară (...) a aducțiunilor".
Art.34 din Legea nr.98/1994 arată că sunt competenți să constate contravențiile fie inspectorii sanitari de stat împuterniciți de Ministerul Sănătății Publice, fie personalul încadrat în funcții asimilate celor prevăzute la lit.a din direcțiile, serviciile și unitățile medicale ale ministerelor și ale altor organe centrale cu rețea medicală proprie.
Se poate observa că A. N. nu poate fi încadrată în niciuna dintre categoriile de persoane prevăzute de textul de lege anterior care ar avea posibilitatea să invoce nerespectarea prevederilor referitoare la zona de protecție sanitară severă și să solicite sancționarea pârâților pentru această pretinsă încălcare a normelor legale.
Soluția de desființare a clădirii este o consecință a dispozițiilor HG nr. 101/1997, nu a prevederilor art. 998-999 Cod civ., cum în mod eronat a reținut instanța de apel în decizia pronunțată. Instanța de fond de altfel nici nu a analizat îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de textele de lege amintite.
De altfel, chiar dacă s-ar avea în vedere prevederile art. 998-999 Cod civ., nu cele ale HG nr. 101/1997, cum în mod eronat apreciază instanța de apel, se poate observa cu ușurință că în speță nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale care să facă aplicabile dispozițiile civile indicate.
Pentru motivele arătate, recurenții consideră că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei sub acest argument.
În mod greșit instanța a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâților.
În vederea atragerii răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 Cod civ. (temeiul acțiunii formulate de A. N.) trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, aceasta faptă să fi fost săvârșită cu vinovăție, fapta ilicită să fi produs un prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat.
Instanța de apel a concluzionat greșit, în urma unei analize superficiale a situației de fapt și a însăși dispozițiilor legale, că aceste condiții ar fi îndeplinite în speță.
Inexistența faptei ilicite a pârâților:
În mod greșit instanța de apel a înlăturat prezumția de legalitate a construcției proprietatea subsemnaților în raport de existența Autorizației de Construire care a stat la baza edificării acesteia, act juridic valabil emis, ce produce efecte juridice.
Acest act administrativ, autorizația de construire, beneficiază de prezumția de legalitate, atâta timp cât ea nu a fost anulată în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ. Față de aceste aspecte, instanța de apel a constatat în mod greșit că pârâții au edificat construcția cu nerespectarea legislației în vigoare. Cât timp actul administrativ nu a fost contestat, beneficiind de prezumția de legalitate, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor legale de către pârâți.
În sensul dispozițiilor legale (nota subsol 4), o autorizație de construire poate fi emisă numai pe baza unei documentații ce cuprinde, printre altele, și avizele și acordurile deținătorilor rețelelor de utilități, cum este intimata A. N.. Fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru a se emite Autorizația de Construire, autorii pârâților au obținut acest act administrativ în baza căruia au inițiat edificarea construcției.
Acest lucru presupune că atât Primăria, în calitate de autoritate publică, cât și intimata A. N., în calitate de deținătoare a rețelelor de utilități din zonă, au analizat documentația tehnică și planurile pentru viitoarea construcție și au confirmat faptul că aceasta poate fi edificată în forma și locația în care ea a apărut în final și în Autorizația de construire.
Aceste acte administrative confirmă că pe terenul pârâților poate fi edificată o clădire cu dimensiunile din planul de situație anexat Autorizației de construire. Acestea este și clădirea pe care pârâții au realizat-o.
În acest sens, au depus la dosar Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.1/21.02.2008, în prezența unui reprezentant al Primăriei Sectorului 6, constându-se astfel că edificarea construcției s-a realizat cu respectarea autorizației de construire obținute.
Totodată, la sfârșitul anului 2007, sesizați fiind, inspectorii din partea Primăriei Municipiului București le-au solicitat actele care stau la baza edificării construcției și, în urma controlului efectuat, au constatat că nu există nici o neregulă în edificarea acesteia.
Or, în sensul dispozițiilor legale, toate actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, de aici decurgând celelalte consecințe juridice identificate de lege sau de practica si doctrina în materie.
Este adevărat că normele legale stabilesc care este zona de protecție și de siguranță, însă atâta timp cât în cauză operează prezumția de legalitate a actului administrativ în baza căruia au edificat construcția (Avizul A. N. făcând parte integrantă din Autorizația de Construire), nu poate fi primit ca fiind întemeiat raționamentul instanței de apel care a înlăturat în analiza sa aceste aspecte invocate în apărarea lor, respectiv realizarea unei clădiri identice celei prezentate în Autorizația de construire.
În plus, trebuie observat că A. N. nu a luat nicio măsură de oprire a emiterii autorizației de construire sau de anulare a acesteia si nici nu a adoptat o conduită activă pe parcursul întregului proces de edificare a clădirii11.
Ignorând toate aceste argumente, instanța de apel a considerat că susținerile lor sunt lipsite de relevanță câta vreme a fost încălcată zona de protecție sanitară severă a celor trei apeducte ale A. N.. Instanța arata de asemenea că trebuia să respectăm prevederile Avizului A. N., parte integrantă a Autorizației de construire, fapt care însă, apreciază instanța, nu s-ar fi întâmplat.
Această viziune a instanței de apel este greșită, fiind omise în analiză o . aspecte esențiale invocate de subsemnații.
Casa a fost edificată având forma indicată în Autorizația de construire, documentele care au stat la baza acesteia, verificate de A. N. și de Primărie, conținând dimensiunile și poziția construcției. Eliberarea Autorizației de construire a fost condiționată de obținerea avizului favorabil al A. N.. Acest aviz face parte integrantă din Autorizația de construire și a fost avut în vedere în momentul în care au fost stabilite dimensiunile și poziția construcției proprietatea noastră.
Câtă vreme, casa respectă indicațiile autorizației de construire și cele din aviz, nu există nici un argument pentru care să se rețină vreo faptă ilicită în sarcina pârâților.
- Stabilirea zonei de suprapunere a imobilului cu zonele de protecție și de siguranța este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor legate. Instanța de apel a preluat concluziile expertului omițând că acesta a determinat aceste zone de suprapunere în mod greșit.
Ignorând dispozițiile legale, instanța a preluat fără nici o cenzură greșelile expertizei efectuate în faza procesuală de fond. Situația la care s-a ajuns este că, în ciuda textului de lege și a însuși scopului urmărit de acesta, să se valideze o interpretare greșita a dispozițiilor legale, care în fapt s-a transformat în efectuarea și preluarea unor calcule greșite cu privire la o pretinsă suprapunere cu zonele de protecție și de siguranță.
În concret, recurenții pârâți au invocat faptul că modul de stabilire a suprafeței de suprapunere nu se poate raporta decât la fundația sau zidul unei clădiri, nu și la zone afectate de alte elemente, respectiv la spații goale (cum ar fi amprenta/proiecția pe sol a etajului acesteia), în ciuda acestor argumente, instanța de apel a considerat corecte constatările expertului care ignoră în cel mai elementar mod dispozițiile legale,
Recurenții au susținut că instanța a preluat fără nici o cenzură deși era rolul său să observe că expertul a aplicat greșit dispozițiile legale când a făcut anumite calcule) că:
- Latura vestică a construcției nu ar avea dimensiunea de 12,65 m, astfel cum este prevăzut în Autorizația de construire, ci ar fi mai lungă, fapt ce ar conduce la încălcarea zonei de protecție sanitară severă, în realitate, expertul, atunci când a măsurat această latură, a avut în vedere si scările de la .> Or aceste scări existau pe planul parterului realizat de S.C. AII Stil Design S.R.L. care a fost transmis A. N., iar ulterior anexat Autorizației de construire, aspect ce rezultă din viza aplicată de Primăria Sectorului 6 București spre neschimbare acestui document. Aceste scări sunt situate în continuarea laturii de vest a clădirii care are, conform Autorizației de construire, lungimea de 12,65 m.
Constatarea făcută de expert este așadar susceptibilă de a induce în eroare având în vedere faptul că acesta a prezentat că însăși clădirea/construcția ar fi cea care ar avea o latură vestică de peste 12,65 m, or aceasta nu este realitatea, în fapt, clădirea are o latură de doar 12,65 m, astfel cum este prevăzut și în Autorizația de construire, iar în prelungirea acestei laturii de 12,65 m se găsesc doar scările de la .>
Așadar, cum aceste scări se regăsesc pe planul parterului care a fost anexat Autorizației de construire, rezultă că realizarea lor a fost permisă de către Primărie și nu încalcă Avizul A. N., respectiv nu sunt de natură a afecta zona de protecție sanitară severă. Nici fapta ilicită a subsemnaților nu poate fi reținută sub acest aspect.
- O suprafață de suprapunere cu zona de protecție sanitară severă există si pentru așa-zisa amprentă la sol a etajului clădirii pârâților.
Or, această interpretare dată legii este eronată și contrară scopului urmărit de legiuitor la momentul stabilirii reglementării zonei de protecție sanitară severă.
În speță însă, ceea ce s-ar afla deasupra zonei de protecție sanitară severă este numai etajul clădirii, nu și clădirea, care nu are contact cu solul. Astfel, asupra acestei porțiuni de sol nu este exercitată nici o presiune, ea fiind liberă.
Aceasta este interpretarea corectă și logică avuta în vedere de legiuitor, ea fiind contrară celei dată de instanța de fond textelor de lege în discuție.
O suprafață de suprapunere cu zona de protecție sanitară severă reprezentată de terenul aferent curții subsemnaților care a fost împrejmuit cu un gard din lemn.
Practic, suprafața de suprapunere a rezultat ca fiind de 238 rnp, întrucât pe lângă erorile anterior arătate, a fost cuprinsă si curtea liberă de construcții a subsemnaților. Or, este absurd să se susțină că un teren liber de construcții afectează în vreun fel zona de protecție sanitară severă.
Această eroare a fost făcută si de instanța de apel.
Din nou, recurenții consideră că nu poate fi vorba de o veritabilă încălcare a zonei de protecție sanitară severă în acest caz deoarece terenul în discuție este liber de orice construcție.
Tocmai având în vedere acest aspect recurenții au ales să construiască gardul din lemn, nu din alt material, pentru ca acesta să aibă o greutate redusă. Mai mult, gardul împrejmuitor servește la protecția apeductelor deoarece nu permite depozitarea pe teren a gunoaielor sau altor materiale care le-ar putea afecta. Dacă va fi cazul de o intervenție a reclamantei, gardul se poate îndepărta cu ușurință, mai mult A. N. nu poate nega că partea cealaltă de conducte este liberă, intervenția putând fi realizata din ambele părți.
Pentru toate aceste argumente, recurenții apreciază că în mod greșit instanța de apel și-a însușit concluziile expertului F. L. și a constatat că există suprafețe de suprapunere a clădirii cu zona de protecție sanitară severă a apeductului l Arcuda-București, refuzând totodată în mod nejustificat să observe dispozițiile legale, respectiv că cerceteze corespunzător situația de fapt prin raportare la acestea.
Având în vedere, atât faptul că recurenții pârâți nu au încălcat prevederile Autorizației de construire, cât și faptul în raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul F. L. există erori fundamentale în calcularea zonelor de protecție, necenzurate de instanța de judecată, rezultă că în speță nu există o faptă ilicită săvârșită de pârâți care să nască posibilitatea atragerii răspunderii delictuale.
Inexistența culpei subsemnaților. Culpa proprie a A. N.
Instanța de apel a ignorat în totalitate argumentele invocate de pârâți, niciun element de la dosarul cauzei neputând conduce la concluzia existenței vreunei culpe în ceea ce-i privește.
- Astfel cum au arătat anterior, au acționat cu bună-credință și au respectat Autorizația de construire, casa fiind edificată conform celor avizate și aprobate de autorități, respectiv chiar de reclamantă. La rândul ei, A. N. nu a adus nici o probă care să înlăture aceasta prezumție de bună-credință a pârâților în edificarea clădirii.
Or, într-o asemenea situație nu se poate reține în sarcina pârâților existența unei culpe care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale.
Soluția instanței de a ignora complet poziția și dimensiunea casei indicate în Autorizația de construire și a invoca faptul că aceasta este „irelevantă în cauză" deoarece nu s-a respectat Avizul A. N. care este parte integrantă a Autorizației nu poate fi privită ca o motivare temeinică de înlăturare a bunei-credințe a subsemnaților.
- Pe de altă parte, A. N. nu își poate invoca propria culpă pentru a obține protecția drepturilor sale, respectiv demolarea construcției.
Astfel cum s-a arătat anterior, la solicitarea inițială a autorilor pârâților de acordare a Avizului favorabil A. N. a răspuns prin Adresa nr.7414/20,12.2004 prin care a arătat că nu poate acorda Avizul său deoarece terenul în discuție este situat în zona de protecție severă a celor trei apeducte, menționând totodată că au trasat pe planul de situație anexat traseul celor trei apeducte. Planul de situație în discuție, care poartă viza A. N. având nr. 7414/20.12.2004, a fost avut în vedere de către Primăria Sectorului 6 București la emiterea Autorizației de construire, el fiind anexat acesteia.
Cum dimensiunile și poziția clădirii edificate sunt conforme cu Autorizația de construire și ar trebui, conform Avizului A. N. să se găsească la o distanță de 10 m de apeductul l Arcuda-București, atunci nu se poate concluziona decât că A. N. fie nu a indicat în mod corect poziția apeductelor, aceasta fiind de fapt mai apropiate de terenul proprietatea pârâților si de construcția de pe acesta decât A. N. a indicat în Avizul său, respectiv în „Plan de amplasament și delimitare al corpului de proprietate" în care intimata a trasat traseul apeductelor, fie nu a efectuat verificările necesare cu privire la documentele depuse de autorii pârâților.
Or, este absurd ca intimata A. N. să își poată invoca propria culpă în eliberarea Avizului, confirmarea dimensiunilor locuinței, pentru a obține câștig de cauză în prezenta pricină. Indicarea greșită a poziției conductelor, neformularea oricăror observații cu privire la amplasament, neîndeplinirea obligației de a-și delimita conductele, sunt aspecte ce fără nici un dubiu nu se pot răsfrânge decât asupra reclamantei.
Inexistența unui prejudiciu suferit de A. N.
Cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul pentru a fi susceptibil de a atrage răspunderea civilă delictuală este ca acesta să fie cert si să nu fi fost reparat.
În speță, A. N. nu a făcut nici un moment dovada suferirii unui prejudiciu cert ca urmare a faptei pretins ilicite a subsemnaților de încălcare a zonei de protecție sanitară severă a apeductelor l, II și III Arcuda-București.
Prejudiciul pretins de A. N., respectiv faptul că va fi trasă la răspundere de autoritățile publice locale în cazul avarierii conductelor, este unul viitor și incert. Un prejudiciu eventual, cum este cel invocat de A. N., este lipsit de certitudine și nu poate conduce la atragerea răspunderii civile delictuale.
Mai mult, cum în prezent apeductul l Arcuda-București (singurul a cărei zonă de protecție sanitară severă se susține că ar fi fost încălcată de subsemnații) este scos din funcțiune si impropriu folosirii (astfel cum rezultă din Avizul de mediu depus la dosarul cauzei de recurenți), riscul avarieri acestuia este în prezent zero.
Cum pentru a se putea invoca răspunderea civilă delictuală este necesară dovedirea unui prejudiciu cert, prejudiciu nedovedit însă de A. N. în cauză, rezultă că nici această condiție a atragerii răspunderii civile delictuale a subsemnaților nu este îndeplinită în speță.
Inexistența legăturii de cauzalitate
Având în vedere faptul că, astfel cum s-a arătat mai sus, în speță nu există o faptă ilicită săvârșita de pârâți și nici un prejudiciu suferit de A. N., rezultă că nu poate exista nici o legătură de cauzalitate între aceste cerințe pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților.
Chiar și în măsura în care cele două elemente - fapta ilicită și prejudiciul - ar exista, respectiv s-ar face dovada acestora, în mod cert nu pârâții sunt cei care, prin fapta proprie, au condus la această situație.
Au mai susținut recurenții că soluția instanței de judecată, respectiv măsurile în care aceasta se concretizează sunt excesive și inechitabile față de pretinsa nerespectare a legii din speță. Soluția instanței de apel încalcă principiul proporționalității (art. 304 pct. 9).
În sensul dispozițiilor legale, doctrina a apreciat că se asimilează încălcării sau aplicării greșite a legii prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și încălcarea unui principiu de drept.
În speță, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat principiul proporționalității și a respins solicitarea de înlăturare a dispoziției referitoare la desființarea construcției ca fiind disproporționată și excesivă față de împrejurările speței.
Recurentele consideră că aplicarea măsurii desființării construcției pretins aflată pe zona de protecție sanitară severă, cea mai drastică sancțiune posibilă, ca fiind o măsură excesivă și inechitabilă ce încalcă principiul proporționalității.
Principiul proporționalității stabilește că măsurile aplicate de autoritățile statului sunt proporționale numai în măsura în care sunt potrivite și necesare pentru atingerea obiectivelor legii, în același timp, principiul stabilește un raport de echitate între autoritățile statului și persoanele vizate de măsurile acestora, fiind o metodă de a determina dacă există echilibru între severitatea măsurii/sancțiunii aplicate și gravitatea încălcării vizate de aceasta. Așadar, principiul impune oricărei autorități a statului, inclusiv instanțelor de judecată să adapteze măsurile luate cu situația de fapt concretă analizată.
Soluția instanței de apel este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a principiului proporționalității.
Astfel cum s-a arătat, chiar dacă s-ar avea în vedere constatările eronate din raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, zona de suprapunere a construcției realizate de subsemnații este nesemnificativă și este situată la o distanță de peste 8 m de apeductul l Arcuda-București.
În plus, astfel cum a fost stabilit de Administrația Națională „Apele Române" prin Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor în cadrul Memoriul tehnic privind dinamica acviferului freatic din zona Militari, . pârâtelor se află în aval față de apeductele l, II și III Arcuda-București, deci la un nivel al solului inferior celui aferent apeductelor.
Așadar, se poate observa faptul că porțiunea de teren pe care este localizată clădirea și pe care aceasta exercită presiune, ar fi situată la o distanță semnificativă, de peste 8 m (conform concluziilor eronate ale expertului), față de cel mai apropiat apeduct, respectiv apeductul I Arcuta-București. Mai mult, chiar intimata A. N., în alte situații similare celei din speță și chiar pentru aceleași trei apeducte în discuție a permis reducerea zonei de protecție sanitară severă la distanțe de până la 5 m, nu peste 8 m cum ar fi cazul de față.
De asemenea, măsura aplicată nu este nici rezonabilă sau echitabilă raportat la interesele aflate în conflict în speță.
Instanța de apel a admis în mod greșit cererea de aderare la apel formulată de A. N.. Cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitate de intimata.
Prin cererea de aderare la apel A. N. a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat suma de 27.272.15 lei.
Anexat cererii însă A. N. a depus două ordine de plată pentru sumele de 20.905,83 lei, respectiv de 17.443.71 lei.
Pârâții au învederat instanței de apel această inadvertență între sumele pe care A. N. pretinde că le-a achitat cu titlu de onorariu de avocat (conform ordinelor de plată) și suma pe care înțelegea să o solicite prin cererea de aderare la apel.
Aceasta neclaritate nu făcea decât să întărească argumentul corect al instanței de fond care a reținut că A. N. nu a făcut prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate cu titlul de onorariu de avocat.
Pe lângă acest fapt, se mai poate observa că în ordinele de plată depuse de A. N. nu este precizat pentru ce dosar a fost achitat onorariul de avocat de către societatea reclamantă. Astfel, nu se poate stabili concret dacă sumele din ordinele de plată reprezintă onorariul de avocat aferent dosarului de față sau sunt contravaloarea altor servicii prestate de cabinetul de avocat pentru A. N.. Câtă vreme această situație nu este clarificată nu se poate solicita plata sumelor respective de către pârâți.
Instanța de apel nu a analizat însă aceste susțineri ale pârâților și dând încă o data dovada de superficialitate în analiza speței a admis fără o justificare corespunzătoare cererea de aderare la apel formulată de A. N..
Au mai susținut recurenții că instanța de apel în mod nejustificat a refuzat sa aplice în speță dispozițiilor art.274 alin. 3 C.pr.civ. având în vedere cuantumul excesiv al onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată de către A. N.
Pe lângă argumentele anterior arătate, pârâții au solicitat reducerea sumei solicitate cu titlu de onorariu de avocat de către A. N. având în vedere cuantumul excesiv de mare al acesteia în raport de munca efectiv prestată în cauză de avocat, complexitatea cauzei, și lipsa documentelor justificative pentru aceasta.
Ținând cont de faptul că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat are un cuantum ridicat se pune problema echivalenței contraprestațiilor. Astfel, nu vedem care ar putea fi activitățile desfășurate de către avocat și care să justifice cuantumul onorariului acestuia în prezenta cauză.
Astfel cum au indicat instanței de apel, reducerea onorariului de avocat se poate realiza și prin aplicarea de către instanță a dispozițiilor art. 274 alin.3 Cpr.civ., față de cuantumul excesiv al acestuia. Această măsura fiind în concordanță și cu principiul rolului activ de care trebuie să dea dovadă instanța de judecată, principiu încălcat însă de instanța de apel.
În ciuda tuturor argumentelor prezentate de pârâți, instanța de apel a acordat reclamantei prin decizia pronunțată cheltuieli de judecată într-un cuantum total disproporționat și nejustificat.
Intimata reclamantă A. N. BUCUREȘTI S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca nefondată și obligarea recurenților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimata a susținut că, în drept, recursul formulat de către recurenții pârâți nu este motivat.
Aceștia motivează recursul, invocând formal dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 din Codul de procedura civila, însă, în realitate, reiau pe larg toate discuțiile cu privire la fondul cauzei, ba chiar ridică noi obiecțiuni la raportul de expertiză sau aduc noi apărări de fond.
Deși în mod formal recurenții încadrează motivele de recurs conform art. 304 pct.7 și 304 pct.9, susținerile acestora nu se circumscriu acestor motive de recurs.
Astfel, recurenții-pârâți, prin cererea de recurs formulată, nu fac decât să readucă în discuție fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului, acesta nefiind devolutiv.
În consecința, intimata a solicitat respingerea recursului formulat în prezenta cauza ca nemotivat (nul).
Totuși, în situația în care se va considera că cererea formulată de către recurenți se încadrează în motivele de recurs prevăzute de codul de procedura civila, intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere următoarele aspecte:
A. N. București SA are calitate procesuală activă în baza contractului de concesiune încheiat cu Municipiul București care este un document public, oricine având acces la acesta pe site-ul internet al Primăriei Municipiului București.
Cu toate acestea, intimata a depus anexat copia Contractului de concesiune nr. 1239/29.03.2000 (Anexa 1) și precizează următoarele:
Prin Hotărârea nr. 296 din 16.12.1999 a Consiliului General al Municipiului București (Anexa2) s-a dispus ca bunurile deținute de RGAB și folosite pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul București se transferă fără compensație în proprietatea Municipiului București, ca bunuri aparținând domeniului privat al unității administrativ teritoriale. De asemenea, prin aceasta hotărâre s-a stabilit ca bunurile menționate în Anexa 2 a acestei hotărâri fac parte din domeniul public al Municipiului București.
În articolul 5 al Hotărârii se prevede că: „se aprobă ca bunurile proprietate publică ale municipiului București prezentate în Anexa nr. 2 să fie concesionate „societății concesionare".
În cadrul acestei Anexe intitulată: „ Proprietate Publică, Terenuri, A., Canal, Vol. IV" se găsește următorul obiectiv:
- la poziția 1 1: „Apeductele I+II+III Stația de tratare Arcuda - București" - adică apeductele în speță.
În anul 2000 între Municipiul București în calitate de concedent, Regia Generală de A. București (RGAB) și . SA, în calitate de concesionar s-a încheiat un contract de concesiune pentru furnizarea de servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru Municipiul București pe o perioadă de 25 de ani.
Potrivit acestui contract, sunt concesionate societății reclamante bunurile proprietate publica (art. 4.1.2 din contractul de concesiune) care includ bunurile ce alcătuiesc sistemul de alimentare cu apa (a se vedea definițiile „Bunuri Proprietate Publica", „Sistem", Sistem de alimentare cu A." - pg. 6 și 21 din Contractul de concesiune) și care reprezintă:
„1. toate bunurile, elementele, instalațiile sau echipamentele, consumabilele, bunurile aflate în stoc, sau echipamentele care constituie bunuri proprietate publica, după cum este stipulat în Legea privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, folosite de Concedent și/sau RGAB pentru prestarea serviciilor de apa și canalizare în Municipiul București înainte de data intrării în vigoare, bunuri care includ, dar fără a limita caracterul general al celor de mai sus, acele elemente identificate în mod special în Partea a Vl-a -Anexa 1 atașata la prezentul Contract;" (Partea a Vl-a - Anexa 1 la Contractul de concesiune).
Astfel, societatea A. N. BUCUREȘTI SA este concesionară apeductului l Arcuda București în temeiul contractului de concesiune nr. 1239/29.03.2000, apeduct al cărui zona de protecție sanitară severă este încălcată de către recurenți prin ridicarea unei construcții ce încalcă autorizația de construire în temeiul căreia a fost ridicată.
În calitatea sa de concesionară, societății A. N. BUCUREȘTI SA îi revin atât obligații legale, cât și contractuale, care justifică pe deplin calitatea sa procesuala activă.
Or, având în vedere că atât legislația, cât și contractul de concesiune, stabilesc în sarcina ANB obligații de supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară și de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, este evident că aceasta dispune și de acțiunile necesare pentru aducerea lor la îndeplinire.
Conform Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare ANB are, printre altele, obligația de a supraveghea și întreține, corespunzător dispozițiilor legale, zonele de protecție sanitară, construcțiile și instalațiile specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate, precum și de a întreține și menține în stare de permanentă funcționare sistemele de alimentare cu apă și de canalizare (art. 26 lit. c și f).
Este așadar evident că îndeplinirea acestor obligații legale ale reclamantei este împiedicată în cazul unei construcții autorizate și ridicate fără respectarea avizului de amplasament emis de ANB, astfel încât ANB dispune de mijloacele procedurale pentru a determina .>
În concluzie, intimata apreciază că este pe deplin dovedită calitatea sa procesuală activă și solicită respingerea excepției invocate de recurenți, ca neîntemeiată.
Intimata reclamantă apreciază că nu există motive de casare, hotărârea nr.757/09.09.2012 conține motivele pe care se întemeiază raționamentul instanței, fiind pronunțată prin aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale la o situație de fapt pe deplin lămurită.
Intimata reclamantă apreciază că situația de fapt a fost în mod corect și pe deplin lămurită.
Astfel cum s-a arătat și în fața instanței de apel, contrar susținerilor recurenților-pârâți, situația de fapt a fost corect și pe deplin lămurită, expertul numit de către instanța de fond efectuând măsurătorile împreună cu ambii experți parte, deci și cu cel ales de către recurenții pârâți.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert F., se arată clar că imobilul-clădire edificat de către recurenții-pârați se suprapune cu zona de protecție sanitară cu regim sever cu 28mp și că nici nu respectă autorizația de construire nr.621/11.08.2005.
Totodată, chiar recurenții pârâți au recunoscut faptul că au îngrădit un teren dublu ca suprafață raportat la terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare și că au construit parte din clădire pe acest teren cu privire la care nu au titlu.
În consecința, recurenții-pârâți nu pot reproșa instanței de apel faptul că aceasta nu a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză.
Intimata a arătat că ambele instanțe au avut în vedere, la stabilirea situației de fapt, toate aspectele care sunt acum semnalate din nou de către recurenții-pârâți în cererea de recurs.
Recurenții-pârâți au ocupat fără drept dublul terenului pe care îl dețin potrivit titlului de proprietate, fapt netăgăduit de către aceștia. Potrivit rezultatelor expertizei efectuate în prezenta cauza, suprafața de teren ocupată în plus față de actul de proprietate și fără niciun drept de către pârâții A. este de 181 mp, astfel încât orice afirmație a acestora potrivit căreia aceștia au construit cu buna-credință este absolut nejustificată și absurdă..
Iar atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect acest aspect. Ba mai mult, acest abuz nu poate fi îndreptat decât prin demolarea construcției ridicate cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât 19,16 mp din respectiva construcție fac parte din suprafața de teren ocupata în plus, fără drept, fata de actul de proprietate, astfel cum rezultă clar din raportul de expertiza efectuat în cauză.
Iar majoritatea acestui excedent de 19,16 mp se suprapune cu zona de protecție sanitară severa, mai exact 15 mp.
Construcția edificată de către recurenții-pârâții la adresa din București, ., sector 6 încalcă autorizația de construire în baza căreia a fost ridicata.
Astfel, potrivit concluziilor expertului numit clădirea din ., sector 6, București astfel cum a fost construită nu respectă autorizația de construire.
Potrivit raportului de expertiză, suprafața construită la sol a casei din autorizație se suprapune cu zona de protecție sanitară cu regim sever a apeductului l Arcuda București cu 13 mp, iar suprafața construită la sol a casei în fapt cu 28 mp (diferența dintre acestea este de 28mp-13mp-15mp suprafața a construcției care se suprapune cu zona de protecție sanitară severă, în fapt și care nu apare în planul autorizație de construire).
Rezultă că există o diferență clară a dimensiunii clădirii astfel cum exista în realitate, față de dimensiunile înscrise în autorizația de construcție, diferență care este de cel puțin 15mp în zona de suprapunere cu zona de protecție sanitara. Deoarece expertul nu a măsurat decât suprafața care se suprapune cu zona de protecție sanitară severă, potrivit obiectivelor comunicate, exista posibilitatea ca imobilul clădire să aibă și celelalte limite, în afară de cea dinspre apeduct, diferite față de cele impuse prin autorizația de construire.
Totodată, recurenții-pârâți au obligația de a nu îngrădi accesul la zona de protecție sanitară cu regim sever prin niciun mijloc. Cu toate acestea, aceștia au edificat un gard care restricționează accesul în această zonă, încălcând astfel dispozițiile legale.
Construcția edificată de către recurenții-pârâții la adresa din București, ., sector 6 încalcă zona de protecție sanitară severă și avizul ANB nr. 670/09.02.2005
Avizul ANB nr. 670/09.02.2005, ce a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 621/11.08.2005, a fost emis sub condiția ca „apeductele și zona de protecție sanitara severa de minimum 10 m vor rămâne obligatoriu în domeniul public neîngrădit", „nerespectarea condițiilor impuse (și prin Avizele eliberate de celelalte instituții competente) atrage anularea prezentului aviz".
Astfel, acest Aviz a fost eliberat pentru edificarea unei construcții ce respecta atât dispozițiile legale, cât și Referatul tehnic întocmit de Ministerul Sănătății - Institutul de Sănătate Publica București, Memoriul tehnic întocmit de administrația Naționala Apele Romane - Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și Avizul nr._/07.02.2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.
Însă, potrivit măsurătorilor efectuate de către expertul numit de către instanță împreuna cu experții parte aleși, clădirea edificată de către pârâți se suprapune cu zona de protecție sanitară cu regim sever cu 28mp și încalcă Avizul ANB nr. 670/9.02.2005 (pag. 9 din Raportul de expertiza).
Având în vedere aceste fapte de necontestat, instanța de apel în mod corect a respins apelul formulat și a menținut hotărârea instanței de fond sub acest aspect.
În concluzie, situația de fapt a fost pe deplin lămurită atât în fața instanței de fond, cât și în fata instanței de apel, care au soluționat procesul intrând în cercetarea fondului, astfel încât casarea invocata de recurenți în temeiul art. 312 alin.3 nu se justifică.
Hotărârea nr. 757/09.09.2012 a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Sunt întrunite în speță toate condițiile pentru obligarea recurenților - pârâți la ridicarea construcției.
Aceste critici cu privire la fondul cauzei (neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii recurenților-pârâți) nu au fost invocate de către recurenții-pârâți nici prin apărările din fata instanței de fond, nici prin cele aduse în fața instanței de apel.
Intimata reclamantă precizează, deopotrivă, că cererea de chemare în judecată este fondata pe toate dispozițiile legale la care face referire în cerere: cod civil (998-999), HG 930/2005, Ordinul 88/2007, Legea 241/2006.
A mai arătat intimata că în mod corect a reținut instanța de apel fapta ilicită a recurenților-pârâți ce constă în nerespectarea autorizației de construire și îngrădirea unui teren ce nu le aparține.
În planul anexa la AC suprafața construita este de 100,44 mp, adică POT=57%, însă potrivit raportului de expertiza s-a construit 119,60 mp, deci cu 19 mp în plus, din care 15 mp se suprapun cu zona de protecție sanitara a apeductelor.
S-a construit o consolă sprijinită cu ziduri construite pe teren care nu apare în planul anexa la autorizația de construire - potrivit Raportului de expertiza consola încalcă zona de protecție sanitara cu 11 mp (la stabilirea dimensiunii zonei de protecție sanitara, legiuitorul a avut în vedere și asigurarea unui spațiu suficient pentru manevrarea oricăror tipuri de utilaje sau mașini necesare pentru orice fel de intervenție asupra sistemele de alimentare cu apa și de canalizare, deci și în cazul în care nu ar fi existat ziduri pe terenul afectat de zona de protecție sanitara, ci doar o consola suspendata, aceasta îngreunează accesul utilajelor la apeducte).
Autorizația de construire prevede în mod expres respectarea distanței de 10 m până la zona de protecție sanitară, care în fapt a fost încălcată, astfel cum rezultă din raportul de expertiza depus în cauză; or, intimata solicită a se observa că nu numai că nu s-au respectat cei 10 m impuși prin autorizația de construire, însă 15 mp din suprafața construcției care se suprapune cu zona de protecție sanitară severă nu apar în planul autorizației de construire, deci nu au fost autorizați spre construire.
S-au încălcat limitele impuse prin autorizația de construire, având în vedere faptul că recurenții-pârâți au "îngrădit un teren dublu față de terenul din titlul lor de proprietate - autorizația de construire spune că se construiește « 2m față de limita de proprietate dinspre . de proprietate din stânga, 4 m față de limita de proprietate la . limita de fund a proprietății», însă toate aceste limite au fost depășite, recurenții-pârâți îngrădind mai mult decât propriul teren.
Avizele emise în vederea obținerii autorizației de construire, deci și Avizul ANB, sunt parte integrantă din autorizația de construire, astfel încât încălcându-se avizul ANB se încalcă, în principiu, însăși autorizația de construire, din care face parte integrantă.
În consecință, recurenții-pârâți nu au nicio justificare în a afirma că au respectat autorizația de construire și că ar fi de bună-credință.
Totodată, argumentele aduse în sprijinul acestei afirmări reprezintă obiecțiuni noi la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Chiar dacă aceste afirmații sunt inadmisibile în aceste condiții, intimata reclamantă arată că, în afara de "suprapunerea amprentei la sol a construcției, consola acesteia se suprapune cu zona de protecție sanitară severa cu 11mp. Contrar celor afirmate de către recurenții-pârâți că această suprapunere nu afectează apeductele și că dispozițiile legale ar permite astfel de suprapuneri, intimata precizează faptul că o suprapunere chiar și a consolei construcției îngreunează sau, după caz, împiedică accesul personalului și a utilajelor necesare în cazul unei intervenții asupra apeductelor în respectiva porțiune de zonă de protecție sanitară.
Astfel, la stabilirea dimensiunii acesteia, legiuitorul a avut în vedere și asigurarea unui spațiu suficient pentru manevrarea oricăror tipuri de utilaje sau mașini necesare pentru orice fel de intervenție asupra sistemele de alimentare cu apa și de canalizare.
În plus, intimata reclamantă subliniază faptul că expertul parte al recurenților pârâți a participat la efectuarea tuturor măsurătorilor în cadrul expertizei efectuate în cauză și nu a precizat niciodată vreo obiecțiune cu privire la eventuala includere în măsurători a scărilor de la .> Cu toate acestea, recurenții-pârâți, afirmă faptul că raportul întocmit de expertul parte ar fi eronat, având în vedere că a luat în considerare și scările construcției pentru a calcula suprafața de suprapunere a acesteia cu zona de protecție sanitară severe, în condițiile în care aceste scări ar fi fost reprezentate și pe planul anexat la autorizația de construire.
Intimata precizează faptul că, la fel ca în autorizația de construire, clădirea ridicată de către recurenții-pârâți, are tot două etaje, dar asta nu înseamnă automat că întreaga clădire respectă întrutotul autorizația de construire.
Din planul anexat la autorizația de construire rezultă că latura vestică are o lungime de 12,65 m și include așa-zisele scări, având în vedere că nu mai apare vreo altă reprezentare pe plan. Totodată, ținând cont de faptul că din măsurătorile efectuate, rezultă că imobilul-construcție încalcă cu 15 mp zona de protecție sanitara severe, nu înseamnă că acești 15 mp sunt doar scările.
Pe de alta parte, respectivele scări fac parte integrantă din construcție și evident că, suprapunându-se cu zona de protecție sanitară severă a apeductelor, duc la încălcarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește gardul cu care apelanții-pârâți au împrejmuit terenul, inclusiv partea de teren asupra căruia nu au nici un drept, acesta limitează accesul la apeducte.
Or, în considerarea importanței pe care o au pentru exploatarea în condiții corespunzătoare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, zonele grevate de dreptul de servitute al operatorului trebuie să rămână în mod obligatoriu libere de orice obstacole, indiferent în ce ar consta respectivul obstacol.
Este absolut incredibilă afirmația recurenților-pârâți, potrivit căreia aceștia au îngrădit terenul în scopul de a-l menține curat. Același argument a fost adus de către aceștia și în fața instanței de fond pentru a justifica îngrădirea și a unui teren ce nu le aparține, or, un asemenea argument nu justifică încălcarea dispozițiilor legale.
Astfel, având în vedere faptul că recurenții-pârâți au construit o clădire cu încălcarea autorizației de construire, a dispozițiilor legale și a dreptului de proprietate al unei alte persoane, îngrădind un teren care nu le aparține, este evident ca aceștia au săvârșit o faptă ilicită.
În mod corect a reținut instanța de apel culpa recurenților-pârâți, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, aceștia au demonstrat mai mult decât rea-credință, prin încălcarea autorizației de construire, a dispozițiilor legale și a dreptului de proprietate al unei alte persoane.
Totodată, aceștia nu pot invoca faptul că A. N. București SA ar fi indicat greșit traseul apeductelor sau că nu l-ar fi indicat deloc autorităților locale, având în vedere faptul că din măsurătorile efectuate rezultă clar că A. N. București SA a indicat corect traseul apeductelor, fapt ca a fost reținut de instanța de fond și de cea de apel pe baza expertizei efectuate în cauză.
Totodată, din documentul depus la termenul din data de 23.04.2012 la dosarul instanței de fond, rezultă foarte clar faptul că Primăria sectorului 6 București avea cunoștință de traseul apeductelor încă din anul 1991.
Însă, pe lângă aceste aspecte, construcția recurenților-pârâți nu respectă nici măcar planul anexat la autorizația de construire.
Astfel, este evidentă culpa recurenților-pârâți în cauză, având în vedere că au construit fără să respecte autorizația de construire, ba chiar au construit parțial pe un teren ce nu le aparține.
Fapta ilicită a recurenților-pârâți justifică formularea de către A. N. București SA a acțiunii și obținerea de către aceasta a intrării în legalitate
Prin amplasarea construcției edificate și a gardului împrejmuitor în zona de protecție sanitara severă, recurenții-pârâți, contrar afirmațiilor făcute, împiedica ANB în îndeplinirea obligațiilor de supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară, conform dispozițiilor legale (adică libere de orice construcții), ce îi revin conform art.224 din regulamentul cadrul și art.26 din Legea nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.
De asemenea, prin această amplasare a gardului în zona de protecție sanitară severă, recurenții-pârâți împiedică accesul ANB la apeducte și, astfel, împiedica ANB și în îndeplinirea obligațiilor de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare.
Intimata subliniază din nou faptul că este chiar obligată să solicite respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza potrivit clauzei nr. 29.17.7 din contractul de concesiune, mai sus citata.
În plus, prin neîndeplinirea de către ANB a obligațiilor mai sus menționate, aceasta este pasibilă de răspundere civilă sau contravențională, după caz, conform dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.
Este așadar evident că îndeplinirea acestor obligații ale reclamantei este împiedicată și prejudiciată în cazul unei construcții autorizate și ridicate fără respectarea avizului de amplasament emis de ANB, astfel încât ANB dispune de mijloacele procedurale pentru a determina și obține .>
Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere că prejudiciul produs prin construirea în zona de protecție sanitară severă este prezumat de legiuitor care, în considerarea acestui prejudiciu și a stării de pericol pe care o atrage, a instituit interdicțiile de construcție în această zonă - art. 23 coroborat cu art.5 din HG 930/2005, art. 24 din HG 930/2005, art. 38 alin 1 din Ordinul 88/2007.
În concluzie, intimata consideră că recurenții-pârâți, prin fapta lor creează și perpetuează o stare de ilegalitate care, în final, ajunge să îi fie imputabilă reclamantei prin prisma obligațiilor ce îi revin, și care trebuie în mod necesar să fie oprită de către instanță prin dispunerea ridicării construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6, precum și la desființarea gardului împrejmuitor care încalcă zona de protecție sanitară cu regim sever.
Între fapta ilicită a recurenților-pârâți și prejudiciul intimatei reclamante există o legătură de cauzalitate.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin faptul că recurenții-pârâți au construit o clădire ce încalcă zona de protecție sanitară severe a apeductelor Arcuda-București și că au îngrădit o parte din terenul ce este afectat de zona de protecție sanitară severe, intimatei-reclamante i se aduce un grav prejudiciu, aceasta fiind pusă în situația de a încălca dispozițiile legale și pe cele ale contractului de concesiune.
În consecință, este evidentă legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reclamantei.
Măsura ridicării construcției și desființării gardului împrejmuitor aflate pe terenul situat în București, ., sector 6 dispusă de către instanța de fond și instanța de apel este singura măsură ce poate fi luată pentru înlăturarea situației de pericol care este creată de construcția nelegală.
Recurenții-pârâți reiau, prin motivele de recurs, afirmațiile făcute în cererea de apel, susținând faptul că hotărârea pronunțată este excesivă, motivat de principiul proporționalității aplicat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de opinia că suprafața de zonă de protecție sanitară severă încălcată de către aceștia este mică și oricum există cazuri în care aceasta este redusă la mai puțin de 10 m.
Însa, potrivit chiar recurenților-pârâți, pentru a fi respectat principiul proporționalității pe care invocă aceștia, trebuie, printre altele, ca măsura aplicată să fie necesară pentru atingerea scopului legii, neputându-se apela la o soluție mai puțin drastică și rezonabilă (echitabila) punctul de vedere al intereselor aflate în conflict.
Or, starea de ilegalitate creată și perpetuată de către aceștia prin împrejmuirea unui teren mult mai mare față de cel deținut, ridicarea unei construcții pe o parte de teren care nu le aparține, dar cel mai important, prin încălcarea zonei de protecție sanitară severă a apeductelor atât prin împrejmuirea acesteia, cât și prin ridicarea unei construcții, nu poate fi îndreptată decât prin ridicarea respectivei construcții și împrejmuiri.
Totodată, intimata precizează faptul că apeductul l Arcuda face parte din sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a Bucureștiului, iar obligația de respectare a zonei de protecție sanitară nu este condiționată de funcționarea la un moment dat a apeductului, având în vedere că acesta poate fi recondiționat și repus în funcțiune.
În mod corect instanța de apel a admis apelul aderent și a:obligat recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În mod eronat recurenții-pârâți susțin faptul că există inadvertențe între sumele plătite de intimata-reclamantă cu titlul de plată a serviciilor juridice acordate în prezentul dosar și sumele solicitate de către aceasta cu titlul de cheltuieli de judecată.
Astfel, prin cele două ordine de plată depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a plătit onorarii aferente mai multor facturi (nr. 220, 221, 222 și 239), printre care și pe cele doua emise în temeiul contractului de asistență juridică încheiat în vederea acordării serviciilor juridice din prezentul dosar (respectiv 222 și 239).
Este evident însă, că intimata-reclamantă nu putea solicita obligarea recurenților-pârâți si la sumele achitate cu titlul de onorariu de avocat pentru alte dosare.
Totodată, intimata reclamantă arată faptul că, contrar celor susținute de recurenții-pârâți, instanța de apel a ținut cont de complexitatea cauzei și a redus, conform art. 274 al (3) C.proc.civ., cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse de intimata-reclamantă.
Astfel, pe lângă taxa de timbru și onorariul expertului plătite de intimata-reclamanta, doar onorariul de avocat plătit de către aceasta pentru dosarul de fond este în cuantum de 27.272,15 lei.
Însa, instanța de apel, a obligat recurenții-pârâți doar la plata sumei de 23.714,13 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
În referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru formularea cererii de chemare în judecată, invocată prin cererea de recurs.
Procedând la analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea reține că potrivit art. 109 C.pr. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existența unei identități între persoana reclamantului și cel care pretinde că este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Analizând cererea de chemare în judecată, Curtea reține că, în esență, reclamanta susține înregistrarea unui prejudiciu ca urmare a edificării de către pârâți a unor construcții în zona de protecție sanitară cu regim sever aferentă apeductelor I, II, și III Arcuda – București, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, art. 998 – 999 Cod civil.
Potrivit principiilor și normelor care guvernează răspunderea civilă delictuală, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, indiferent că este material sau moral, dă dreptul celui care a suferit acest prejudiciu la reparație, astfel încât calitatea procesuală activă aparține în asemenea situații celui care susține înregistrarea unui asemenea prejudiciu în urma unei fapte săvârșită de altă persoană și în legătură cu care s-a produs acel prejudiciu.
Cum în speță reclamanta susține înregistrarea unui asemenea prejudiciu prin edificarea construcțiilor de către pârâți, acesteia trebuie să i se recunoască un asemenea drept de a sta în proces în calitate de reclamantă și de a-i da posibilitatea de a-și dovedi pretențiile.
Prin cererea de recurs formulată se invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada existenței vreunui drept asupra apeductelor l, II și III Arcuda București, nedepunând contractul de concesiune încheiat cu Municipiul București și nedemonstrând că respectivele apeducte ar fi vizate de acest contract.
Curtea reține că respectivul contract de concesiune nr. 1239/29.03.2000 încheiat între A. N. București SA și Municipiul București - în referire la care recurenții au susținut că nu au cunoștință și nu l-au putut consulta - se regăsește pe site-ul de internet al Primăriei Municipiului București, fiind un document oficial pus la dispoziția publicului în această modalitate. Mai mult, acest contract a fost depus și la dosarul cauzei în recurs, atașat întâmpinării.
Prin Hotărârea nr. 296 din 16.12.1999 a Consiliului General al Municipiului București s-a dispus ca bunurile deținute în proprietate de RGAB și folosite pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul București să fie transferate fără nici un fel de compensație în proprietatea municipiului București, ca bunuri aparținând domeniului privat al acestei unități administrativ teritoriale.
Prin aceeași hotărâre s-a stabilit ca bunurile menționate în Anexa 2 ce fac parte din domeniul public al Municipiului București să fie concesionate „societății concesionare", care va semna Contractul de concesiune privind furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul București.
În cadrul acestei Anexe se găsește și obiectivul vizat de cererea de față, respectiv Apeductele I+II+III Stația de tratare Arcuda – București.
Potrivit contractului de concesiune depus la dosar, în anul 2000, între Municipiul București în calitate de concedent, Regia Generală de A. București (RGAB) și . SA, în calitate de concesionar s-a încheiat un contract de concesiune pentru furnizarea de servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru Municipiul București pe o perioadă de 25 de ani.
Potrivit art. 4.1.2 din acest contract, au fost concesionate reclamantei toate bunurile proprietate publica care includ bunurile ce alcătuiesc sistemul de alimentare cu apa, menționate în Partea a Vl-a - Anexa 1 la Contractul de concesiune, reprezentate de „toate bunurile, elementele, instalațiile sau echipamentele, consumabilele, bunurile aflate în stoc, sau echipamentele care constituie bunuri proprietate publica, după cum este stipulat în Legea privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, folosite de Concedent și/sau RGAB pentru prestarea serviciilor de apa și canalizare în Municipiul București înainte de data intrării în vigoare, bunuri care includ, dar fără a limita caracterul general al celor de mai sus, acele elemente identificate în mod special în Partea a Vl-a -Anexa 1 atașata la prezentul Contract".
Curtea are în vedere, totodată, dispozițiile nr. 29.17.7 din contractul de concesiune în se menționează: „Concesionarul va avea dreptul și obligația să preia, să inițieze sau să susțină orice proces sau procedură judiciară în legătură cu Serviciile, Drepturile sau Bunurile Proprietate Publică, fie existente sau viitoare, la Data Intrării în Vigoare, fie în nume propriu fie în numele Concedentului sau al RGAB, după caz. Concedentul și RGAB se obligă să întreprindă toate acțiunile și să semneze toate documentele care sunt în mod rezonabil necesare sprijinirii Concesionarului în această privință".
În același sens, potrivit art. 27 lit.c și f din Legea nr. 241 din 22 iunie 2006, republicată, legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a localităților, operatorii trebuie să asigure: c) instituirea, supravegherea și întreținerea, corespunzător dispozițiilor legale, a zonelor de protecție sanitară, a construcțiilor și instalațiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și de epurare a apelor uzate; …f) întreținerea și menținerea în stare de permanentă funcționare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare”, această obligație, în calitatea sa de concesionar, potrivit contractului sus-indicat, revenind și reclamantei.
Astfel, reclamanta este concesionară a apeductului l Arcuda București în temeiul contractului de concesiune nr. 1239/29.03.2000, cu referire la care s-a susținut că prin construcția pârâților îi este afectată zona de protecție sanitară severă.
Cum în calitatea sa de concesionară, îi revin atât obligații legale, cât și contractuale, de supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară și de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, reclamanta are îndreptățirea să facă orice demers pentru aducerea lor la îndeplinire, inclusiv de a formula acțiune în instanță în cazul în care amiabil nu reușește să realizeze scopul propus, cum este și situația de față, fiind astfel justificată calitatea sa procesuala activă.
În mod greșit recurenții au formulat prin cererea de recurs o critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă referitoare la soluția instanței de apel cu referire tot la calitatea procesuală activă a reclamantei.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de apel a respins această excepție reținând că reclamanta are calitate procesual activă prin raportare la temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 998 – 999 Cod civil și nu din perspectiva atragerii răspunderii contravenționale a pârâților, respectiv de organ constatator al reclamantei.
Faptul că motivarea instanței de apel se sprijină pe încălcarea de către recurenți a HG nr.101/1997 nu înseamnă că soluția instanței nu poate fi decât atragerea unei sancțiuni pe tărâm contravențional și astfel reclamanta ar trebui să-și justifice calitatea de agent sancționator. În speța de față, Curtea reține că reclamanta și-a susținut cererea prin raportare la art. 998 – 999 Cod civil, invocând faptul că pârâții, nerespectând dispozițiile acestui act normativ, i-au creat un prejudiciu, înlăturarea acestuia constând tocmai în desființarea construcțiilor.
Recurenții au mai invocat ca și motiv de ordine publică excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată motivat de faptul că apeductul I Arcuda București este scos din funcțiune.
S-a susținut de către intimata reclamantă că acest motiv de ordine publică este invocat tardiv, întrucât a fost invocat abia la al doilea termen de judecată în fața instanței de recurs, la data de 20.03.2014.
Curtea, analizând această excepție a tardivității motivului de ordine publică invocat de către recurenți, o constată nefondată, având în vedere că motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu sau de oricare dintre părți, în orice stare a pricinii. Art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă nu limitează invocarea doar de către instanța de judecată a motivelor de ordine publică ulterior termenului prevăzut pentru motivarea recursului, această concluzie fiind corespunzătoare interpretării gramaticale a acestui text de lege, conjuncția „și” redată în cuprinsul articolului sus-enunțat dând această posibilitate și părților litigante.
Curtea are în vedere la soluționarea pe fond a acestei excepții, procesul verbal datat 26.03.2014 încheiat între Administrația Națională Apele Române și reclamantă, având ca obiectiv apeducte apă potabilă, care menționează că apeductul Arcuda Cotroceni I este pus în funcțiune în anul 1988, solicitându-se reautorizarea de către reclamantă având în vedere că autorizația anterioară a expirat, în urma constatărilor în teren propunându-se emiterea unei noi autorizații. Acest apeduct a fost scos din funcțiune temporar pe segmentul Arcuda – NH R., însă, urmare celor arătate mai sus, a fost reautorizată punerea în funcțiune a acestuia, ceea ce face ca excepția lipsei de interes invocată de recurenți să fie privită ca nefondată.
Mai mult, de vreme ce reclamanta este concesionara acestui apeduct în temeiul contractului de concesiune, în această calitate îi revine obligația de supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară și de întreținere, reparație și exploatare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, care include și acest obiectiv, această obligație incumbându-i reclamantei indiferent că la un moment dat o anumită rețea sau componentă a acesteia este scoasă din funcțiune.
De altfel, așa cum rezultă din nota internă emisă de reclamantă, la data de 16.06.2014, acest apeduct a și fost repus în funcțiune, aspect necombătut ulterior, prin probe, de către recurenți.
Intimata a susținut că recursul nu cuprinde motive ce pot fi încadrate în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, astfel cum au susținut recurenții, întrucât prin cererea de recurs aceștia nu fac decât să readucă în discuție fondul cauzei, respectiv situația de fapt, ceea ce în opinia acesteia impune a se constata nul recursul.
Curtea, analizând cererea de recurs, constată că recurenții susțin, în esență, pe de o parte, nemotivarea soluției pronunțate - critică ce se încadrează în art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă - iar pe de altă parte, greșita respingere a excepției lipsei calității procesual active, reținerea greșită a îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a lor, soluționarea greșită a cererii de aderare la apel, refuzul nejustificat de a reduce cuantumul excesiv al onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată de către reclamantă – critici care se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, de vreme ce se susține aplicarea greșită a art. 109 Cod procedură civilă, art. 998 – 999 Cod civil, art. 293 cod procedură civilă și art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Constatând că susținerile recurenților se constituie în motive de nelegalitate, care pot fi analizate prin raportare la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază nefondată excepția nulității recursului invocată de către intimată.
În ceea ce privește prima critică de recurs ce vizează nemotivarea soluției pronunțate, care în opinia recurenților echivalează cu necercetarea fondului.
Au susținut recurenții că instanța de apel nu a răspuns în concret criticilor formulate, ci s-a mărginit a aprecia doar că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă.
Critica este fondată.
În referire la acest aspect, Curtea va proceda cu prioritate la analizarea considerentelor hotărârii instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au formatconvingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În adoptarea acestui text normativ, legiuitorul a avut în vedere interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.
În ceea ce privește cauza de față, Curtea reține că în cuprinsul cererii de apel, în esență, apelanții pârâți au susținut că au edificat construcția cu respectarea autorizației de construire, că planul după care s-a procedat la ridicarea construcției poartă viza reclamantei, astfel că, deși construcția ridicată este aceeași cu cea aprobată spre construire, la acest moment li se impută că edificarea construcției încalcă zona de protecție și siguranță a conductelor de apă.
Cu alte cuvinte, recurenții au susținut lipsa unei culpe pentru a fi atrasă răspunderea lor delictuală în edificarea construcției în modalitatea în care aceasta a fost ridicată, sau cel mult o culpă concurentă a reclamantei care ar fi în măsură să împiedice atragerea răspunderii lor cu consecința ridicării construcției, astfel cum s-a solicitat prin cererea introductivă.
Au mai susținut apelanții că în măsura în care se constată că totuși clădirea edificată este situată parțial pe zona de protecție sanitară severă trebuia să se analizeze ce a condus la această situație.
Or, instanța de apel, deși reține că acțiunea este întemeiată pe art. 998 -999 Cod civil, nu dă eficacitate acestui text de lege și nu răspunde criticii concrete formulate de apelanții reclamanți.
Din analiza considerentelor instanței de apel, Curtea constată că aceasta a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut situația de fapt, respectiv că realitatea acesteia este confirmată de raportul de expertiză efectuat în cauză, la realizarea căruia pârâții au beneficiat de un expert parte.
Or, așa cum rezultă din lucrările dosarului de fond, expertul parte încuviințat pârâților a formulat o opinie separată la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, ceea ce impunea instanței devolutive a apelului a tranșa în legătură cu punctele divergente susținute de cei doi experți.
Totodată, instanța de apel a reținut că, de vreme ce, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat de către instanță, construcția ridicată de pârâți încalcă zona de protecție sanitară în trei puncte, aceasta încalcă atât avizul emis de reclamantă, cât și autorizația de construire. Mai mult, instanța de apel a susținut că reclamanta nu are nicio culpă în ce privește indicarea poziției apeductelor, dovadă concluziile raportului de expertiză.
Or, în calitate de instanță devolutivă, tribunalul avea a se raporta la avizul emis de reclamantă în care stă consemnat faptul că pe planul de situație anexat s-au trasat apeductele I, II și III Arcuda – București aflate în exploatarea acestei părți, instanța urmând a se raporta în motivarea sa la acest plan care a stat la baza avizului emis și a analiza în ce măsură expertul desemnat a ținut seama de acest plan de situație. De asemenea, în cuprinsul avizului se precizează că delimitarea terenului, identificarea apeductelor și bornarea zonei de protecție sanitară severă de 10,00 m se va verifica obligatoriu în teren prin sondaje în prezența delegației . SA - Direcția Producție, iar nerespectarea condițiilor impuse atrage anularea acestui aviz.
În același sens, în raport de conținutul avizului astfel cum s-a arătat mai sus, instanța de apel avea a se raporta la derularea relațiilor dintre părți, după emiterea avizului, obținerii autorizației de construire și pe parcursul edificării construcției, în aprecierea culpei reclamantei, ce s-a cerut de către apelanți a fi analizată și reținută de către instanța de apel.
Curtea, din analiza considerentelor instanței de apel nu deduce nicio referire a instanței la aceste aspecte, tribunalul limitându-se a reține culpa exclusivă a apelanților prin raportare exclusiv la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, ale cărui concluzii, așa cum s-a arătat, au fost contestate de către pârâți.
Curtea are în vedere faptul că instanța de apel nu face o decelare a tuturor probelor administrate în cauză, nemotivând argumentat critica la care s-a făcut trimitere în mod expres prin raportare la toate probele administrate și invocate de parte în susținerea acestei critici, lipsind argumentația instanței în acest sens.
Curtea constată că hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod complet premisele de fapt care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a instanței de apel de a analiza probele administrate, fiind necesară analizarea probelor din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate în fond, dar și a susținerilor din apel, a relevanței acestora pentru proces, stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că în cauză, instanța de apel nu a oferit o fundamentare a raționamentului său pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze acest raționament.
Totodată, Curtea are în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cum dispozițiile art. 261 alin. 1 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză, în condițiile art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă, urmează a se înlătura consecințele acestei încălcări prin desființarea parțială a hotărârii recurate, în limitele arătate.
Prin urmare, în raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Curtea urmează să facă aplicația dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă.
Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță se impune și ca urmare a faptului că, părțile din prezenta cauză nu beneficiază de dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză.
Stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, acestea având dreptul, dar și obligația de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.
Numai astfel se asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte, se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele și că soluția pronunțată este cea care se impunea a fi dată în cauză.
Or, hotărârea pronunțată în cauza pendinte, nefiind motivată potrivit cerințelor mai sus descrise, nu poate conduce la situația premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs apreciază că soluția casării cu trimitere se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.
Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces Ia o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, inclusiv Ia motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului Ia un proces echitabil.
În acest sens, Curtea a reținut și interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care: „dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate” adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, articolul 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.
Totodată, în cauza D. împotriva României (cererea nr._/00, hotărârea 16 noiembrie 2006), instanța de contencios european a reținut: „Convenția neintenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, fără a aprecia pertinența lor și fără a fi înțeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (V. de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 și 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcție de natura deciziei”.
În consecință, Curtea, apreciind că în raport de cele arătate mai sus nu se mai impun a fi analizate celelalte critici din recurs, în temeiul art. art. 312 alin 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă, găsind fondat motivul întemeiat pe art. 304 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții pârâți A. G., A. G.-V. și A. A. M. R., împotriva deciziei civile nr. 757 A din 09.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. N. S.A. și cu intimații pârâți AL T. I. și AL T. E. C..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel - Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/19.12.2014
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1847/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
