Grăniţuire. Decizia nr. 1847/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1847/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 1847/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1847
Ședința publică de la 5.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - A. P. B.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții-reclamanți M. C. și M. V., împotriva deciziei civile nr.36 din 18.02.2014 și a încheierii de ședință din camera de consiliu de la 23.06.2014, pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți L. G. și L. M..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru grănițuire.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 03.12.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 05.12.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
eliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 27.08.2009, sub nr._ reclamanții M. Cludian și M. V. au chemat în judecată pe pârâții L. Gheoghe și L. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea pârâților la repararea prejudiciului pe care l-au produs reclamanților prin distrugerea gardului și . proprietatea acestora.
În motivarea cererii formulate reclamanții au învederat că sunt proprietarii imobilului teren în suprafață de 4.300 mp. astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1774 /23.10.2001 de BNP D. E..
S-a arătat că imobilul este intabulat în cartea funciară cu număr cadastral 1756 si are ca vecinătăți N-Bonteanu V., S- L. I. . E Drum, V - Mavrodineanu Gh.
S-a învederat că pârâții au demolat gardul care împrejmuiește terenul reclamanților și au intrat abuziv pe proprietatea acestora, fiind încălcat în acest mod dreptul de proprietate al reclamanților, dreptul de folosință asupra terenului și fiindu-le produse pagube financiare prin demolarea gardului.
Reclamanții au arătat că au efectuat două expertize tehnice în specialitatea topografie extrajudiciare prin care experții au arătat că vecinătățile imobilului sunt corecte, parații neavând dreptul de a distruge gardul, dat fiind că semnele de hotar sunt pe proprietatea reclamanților.
Cu privire la caracterul vremelnic si urgent al acțiunii formulate s-a învederat că acesta rezultă din pagubele materiale înregistrate de reclamanți prin demolarea gardului, distrugerea semnelor de hotar, pagube care se ridica la 6000 lei cât și din tulburarea dreptului de proprietate al reclamanților și din traumele morale pe care le trăiesc aceștia încercând să-și apere proprietatea.
În acest sens s-a învederat că reclamanții au apelat și la organele de politie, în vederea restabilii situației anterioare astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
La termenul din data de 16.09.2009 reclamanții au depus precizări ale acțiunii formulate prin care au solicitat obligarea pârâților de a părăsi terenul proprietatea reclamanților respectând semnele de hotar stabilite potrivit documentației cadastrale și să repare prejudiciul pe care l-a produs când a intrat pe proprietatea reclamanților când a distrus gardul.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 999 C.civ.
La același termen de judecată pârâții au formulat și au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării formulate s-a învederat că nici una din condițiile de admisibilitate a procedurii speciale nu este îndeplinită.
Astfel, în ceea ce privește aparența de drept, s-a arătat că reclamanții –au mai chemat în judecată pe pârâți pentru același motiv că le-ar fi încălcat proprietatea, dosar aflat în fază de recurs, cu termen de judecată la data de 28 10 2009, soluționat în fața instanței de fond prin respingerea acțiunii în revendicare.
S-a arătat de asemenea că nu au distrus gardul acestora, limita dintre proprietățile părților este asigurată de un gard de scândură pe o latura, și pe alta latură și de pomi. Aceste delimitări există în continuare pe teren și nu au fost distruse.
S-a arătat că conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1774 din 23.10. 2001 reclamanții au avut încă de la cumpărare numai 4073 mp ce a rezultat din măsurătorile cadastrale și nu 4300 mp.
Pe de altă parte nici condiția urgenței nu este îndeplinită în condițiile în care aceștia nu au stăpânit niciodată 4300 mp.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
La termenul din data de 15.01.2010 reclamanții au modificat acțiunea formulată solicitând instanței să ia act că obiectul cauzei îl constituie acțiune în grănițuire.
La dosarul cauzei a fost depusă în scris cererea modificatoare prin care s-a solicitat ca prin administrarea materialului probator si in baza Sentinței civile nr. 3803/29.05.009 pronunțată în dosarul nr._ definitivă, să determine prin semne exterioare si vizibile limitele dintre proprietățile părților pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosința al proprietăților celor doua fonduri. Scopul grănițuirii fiind de a stabili hotare intre proprietăți aparținând la persoane deosebite, având în vedere că proprietățile sunt limitrofe si exista îndoială asupra hotarelor.
S-a solicitat a se ține seama de transformările produse din cauze neamputabile părților, transformări așa cum sunt descrise în Sentința civilă nr. 3803/29.05.009.
S-a învederat că pârâții, in mod abuziv au desființat semnele de hotar care separau proprietățile limitrofe aparținând părților și cu acest prilej a acaparat din terenul reclamanților o fâșie de 100 mp din proprietatea acestora.
S-a solicitat ca pârâții să fie obligați la respectarea dreptului de proprietate si posesie al reclamanților asupra suprafeței de teren acaparate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La dosarul cauzei au fost depuse actele de proprietate ale părților și documentațiile cadastrale ale acestora precum și sentința civilă nr. 981/04.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G. și decizia civilă nr. 616/04.11.2009 a Tribunalului G..
La termenul de judecată din data de 03.02.2010 pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând prin aceasta că părțile s-au mai judecat cu privire la acest obiect, respectiv pe grănițuire și revendicare, cauza fiind soluționată prin sentința civilă nr. 981/2009 a Judecătoriei G. care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat.
Excepția a fost respinsă pentru motivele reținute în aceeași încheiere de ședință constatându-se că prin sentința civilă nr. 981/04.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G. ce a avut ca obiect grănițuirea între aceleași părți și revendicarea suprafeței de teren de 100 m.p., soluționată în recurs prin decizia civilă nr. 616/04.11.2009 a Tribunalului G., nu a fost stabilită granița de hotar ce desparte proprietățile părților acțiunea fiind respinsă deși s-a constatat că proprietățile părților sunt învecinate, nefiind rezolvat raportul litigios dintre ele, părțile aflându-se în aceeași situație în care se regăseau la momentul investirii instanței, a respins excepția autorității de lucru judecat și a reținut cauza spre judecare pe fondul cererii de grănițuire deduse judecății în vederea stabilirii liniei de hotar dintre părți.
În cauză au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri, interogatorii și expertiză tehnică în specialitatea topografie
La termenul din data de 18.08.2010 reclamanții au precizat acțiunea în sensul că nu insistă în soluționarea capătului doi de cerere din acțiunea modificată referitor la capătul de cerere privind revendicarea terenului în suprafață aproximativă de 100 mp., prin notele scrise existente la fila 193 dosar reclamanții au învederat că nu insistă și nu înțeleg să mai solicite soluționarea cererii privind acoperirea prejudiciului cerere formulată prin acțiunea inițială pe cale de ordonanță președințială iar la termenul de judecată din data de 29.09.2010 potrivit solicitării formulate în scris de reclamanți capetele de cerere ale acțiunii de față au rămas stabilirea graniței ce desparte proprietățile părților și obligarea pârâților la respectarea graniței de hotar ce se va stabili în prezenta cauză.
Prin sentința civilă 6629/15.12.2010 Judecătoria G. a admis în parte acțiunea reclamanților numai în ce privește grănițuirea și a stabilit hotarul pe aliniamentul 188–194 rezultat prin schița anexa C la raportul de expertiză topografică, în varianta refăcută.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la respectarea graniței ce se va stabili ca neîntemeiat și a admis în parte cererea reclamanților de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată pentru suma de 1870 lei reprezentând jumătate din suma dovedită cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a avut în vedere că din probele cauzei, inclusiv expertiza topografică rezultă că hotarul inițial dintre proprietățile limitrofe ale părților se configura pe altă dispunere în planul acestora, diferită de cea relevată de conturul împrejmuirilor existente în fapt.
În ce privește respectarea hotarului astfel identificat prima instanță a constatat că la momentul pronunțării, fiind în prezența primei delimitări judiciare a proprietăților, nu se poate vorbi de o încălcare a acestora de către pârâți astfel că, această solicitare a reclamanților s-a respins ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții L. G. și L. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea caii de atac s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția de lucru judecat invocată la termenul de judecată din 03.02.2010 deoarece așa cum s-a dovedit, părțile s-au mai judecat în privința liniei de hotar, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr._ în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 981/2009, definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul existent și nu cel propus de instanță prin hotărârea atacată.
Prin stabilirea liniei de hotar în varianta solicitată de reclamanți instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece a obligat recurenții implicit să cedeze o parte din terenul proprietatea noastră intimaților deși aceștia au renunțat expres la capătul de cerere privind revendicarea. În aceste condiții se consideră că au fost încălcate normele imperative ale dispozițiilor art. 129 alin. 6 din C.pr.pen.
Stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 188 -194 este în neconcordanță cu actele de proprietate ale părților din proces, deoarece în realitate intimații nu au dreptul de proprietate pe suprafața de 1280 mp ci doar pe 1136 mp conform documentației tehnice întocmite de expert N. I.. Această diferență provine din faptul că în urma vânzării unor loturi de teren din suprafața inițială de 4073 rezultată din măsurătorile cadastrale s-a constituit o servitute cale de acces cumpărătorilor loturilor dezmembrate, care trebuie adăugată la ceea ce reclamanți mai păstrează efectiv în posesie. Mai exact terenul luat din proprietatea recurenților prin stabilirea noii linii de hotar se adaugă la terenul de 1136 la care mai aveau dreptul intimații, plus terenul lăsat de aceștia ca servitute, astfel că în final aceștia, dacă ar rămâne sentința definitivă în această variantă ar deține chiar mai mult decât ar avea dreptul conform atât a actelor de proprietate cât și a măsurătorilor cadastrale.
Concluzionând s-a arătat că linia de hotar corectă și legală este cea propusă de recurenți, conform posesiei actuale, respectiv pe aliniamentul 188, 189, 195, 194, linie de hotar stabilită și în dosarul anterior, respectiv_ .
Deși instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate faptul că nici intimații și nici recurenții nu mai sunt proprietarii întregii suprafețe deținute inițial, deoarece ambele părți am vândut altor persoane teren, conform documentației de dezmembrare, stabilește totuși parțial linie de hotar pentru două proprietăți care nu ne mai aparțin. Cu alte cuvinte instanța putea cel mult să se pronunțe în privința liniei de hotar decât în limita actualelor proprietăți nu și a celor vândute.
În mod greșit au fost obligați recurenții la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele deja arătate, ei nefiind vinovați de încălcarea liniei de hotar.
În drept, s-a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că prin acest demers recurenții nu fac decât să tergiverseze soluționarea irevocabilă a litigiului.
S-a susținut că această atitudine rezultă din faptul că recurenții nu au avut nici o obiecție la concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, iar în privința puterii de lucru judecat, justificat prima instanță a respins această chestiune constatând că nu există identitatea de obiect, cauză și părți între prezentul litigiu și cel soluționat prin sentința civilă 981/2009 a Judecătoriei G..
Prin încheierea din data de 16.03.2011 Tribunalul G. a calificat calea de atac exercitată ca fiind cea a apelului având în vedere că obiectul litigiului reprezintă o cerere în grănițuire, în concordanță cu disp. art. 282 C.pr.civ. coroborat cu cele ale articolului 2821 C.pr.civ.
Tribunalul G. - Secția Civilă, prin decizia civilă nr. 100/7.09.2011, a respins apelul formulat de apelanții pârâți L. G. și L. M. împotriva sentinței civile nr.6629/15.12.2010 a Judecătoriei G., în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. C. și M. V..
S-a reținut astfel în ce privește critica privind soluția dată excepției puterii de lucru judecat că prima instanță a respins această excepție constatând că în precedenta judecată nu s-a făcut o identificare a hotarului care ar reieși din actele de proprietate ale părților, deoarece acestea ar conține erori și neconcordanțe, elemente care justifică concluzia că în cadrul acestei judecăți nu s-a dat o soluție pe fond unei astfel de pretenții și în consecință nu are cum să existe o statuare judiciară în această privință.
A mai reținut tribunalul că nici părțile recurente nu aduc contraargumente limitându-se la a indica că există o hotărâre irevocabilă ce privește aceeași situație ca cea invocată în prezenta cauză și nici tribunalul nu identifică motive care să contrazică concluziile instanței de fond pe această chestiune.
Nu a fost găsită fondată, de asemenea, critica apelanților precum că instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut și că astfel apelanții ar fi fost obligați să cedeze o parte din proprietatea lor.
Din dispozitivul hotărârii apelate rezultă cu certitudine că prima instanță nu a stabilit în prezenta cauză o obligație de respectare a hotarului dintre proprietăți atfel cum a fost identificat și stabilit prin această sentință.
Instanța de fond a afirmat numai că abia prin această hotărâre s-a identificat hotarul inițial ce rezultă din actele de proprietate ale părților și este prematur să hotărască în legătură cu încălcarea acestuia până când nu există un timp ulterior pronunțării care să releve atitudinea personală a apelanților pârâți.
Prin Decizia civilă nr. 553/R/15.03.2012 Curtea de Apel București Secția IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenții-pârâți L. G. și L. M. împotriva deciziei civile nr. 100/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. și a casat decizia recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de fond și anume, Tribunalului G..
La data de 07.06.2013 pricina a fost reînregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G..
Prin decizia civilă nr.36/18.02.2014 Tribunalul G. - Secția Civilă a admis apelul declarat de apelanții-pârâți L. G. și L. M. împotriva sentinței civile nr. 6629/15.12.2010 pronunțată de Judecătoria G. în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. C. și M. V.; a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanții M. C. și M. V. în contradictoriu cu pârâții L. G. și M., a admis capătul de cerere privind grănițuirea proprietății, a omologat raportul de expertiză întocmit de ing. I. I. și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul_ - 204 conform anexei 5 la raportul de expertiză fila 85 dosar apel.
Pe cale de consecință, a respins capătul doi de cerere din acțiunea reclamanților privind obligarea la respectarea liniei de hotar ce s-a stabilit prin hotărâre și a obligat intimații să plătească apelanților 550 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin decizia Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă 553/R/15.03.2012 s-a admis recursul declarat de recurenții-pârâți L. G. și M. împotriva deciziei civile nr. 100/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. și s-a casat această decizie și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului G..
Principala critică desprinsă din decizia Curții de Apel se rezumă la faptul că instanța de apel trebuie să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză care să lămurească aspectele reținute de Curte, respectiv dacă la efectuarea măsurătorilor s-au avut în vedere și cele stabilite prin sentința civilă nr. 981/04.02.2009 pronunțată de Judecătoria G. în sensul că recurenții-pârâți nu ocupă teren din proprietatea intimaților-reclamanți.
A mai stabilit Curtea de Apel București că deși părțile nu mai sunt proprietare asupra întregii suprafețe de teren deținute inițial, linia de hotar a fost stabilită pe aliniament care depășește proprietățile acestora fiind trasată și în raport cu alte proprietăți vecine.
Pe cale de consecință, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză întocmit de către expert I. I. care a stabilit în Anexa 5 la raportul de expertiză, fila 85 din dosarul de apel, linia de hotar între proprietățile părțile pe aliniamentul 195 - 188 – 204.
Tribunalul a apreciat că este evidentă existența unei erori materiale din partea expertului care, sintetizând anexa 5 din raportul de expertiză, nu cuprinde și punctul 189, astfel cum el este definit pe schița aflată la fila 85 din dosarul de apel. Atâta timp cât expertul a înțeles să numeroteze linia de hotar de la 194 la 195 și pe urmă la punctul la 188, deși pe schiță este trasat în clar și punctul 189 unde linia de hotar face un corp este limpede că există doar o omisiune materială a expertului privind punctul 189 din schița de la raportul de expertiză.
Capătul doi din cererea acțiunii precizate de către reclamanții M. C. și M. V. în privința respectării graniței de hotar ce se va stabili în cauză este neîntemeiat, deoarece dreptului stabilit prin hotărâre judecătorească după rămânerea irevocabilă îi corespunde obligația generală și negativă de a nu i se aduce atingere în nici un fel.
Potrivit art.584 Cod Civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii de se vor face pe jumătate.
Așa fiind, intimații au fost obligați să plătească apelanților suma de 550 lei cu titlul de cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale a apelului.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în același dosar a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimații-reclamanți.
Împotriva deciziei tribunalului, la data de 14.05.2014, au declarat recurs reclamanții M. C. și M. V., recurscare a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 29.07.2014.
În motivarea recursului lor, recurenții-reclamanți au criticat decizia arătând că: - hotărârea dată de instanță a fost lipsită de temei legal prin aplicarea greșită a legii; - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut; - hotărârea instanței nu cuprinde motive pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii cauzei de fața; - instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura/înțelesul lămurii și vădit neîndoielnic al acestuia.
Susțin astfel recurenții că instanța trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, să țină cont de cerințele C.A.B. referitor la faptul că părțile nu mai sunt proprietare asupra întregii suprafețe de teren deținute inițial, iar linia de hotar a fost stabilită pe aliniamente "care depășește proprietățile acestora, fiind trasată și în raport cu alt proprietăți vecine, aliniamente care trebuie să se realizeze prin delimitarea strictă a proprietăților învecinate ale reclamanților/pârâților, astfel cum sunt de ținute în prezent de către aceștia, fără a se extinde asupra altor proprietăți și fără să le aducă o atingere acestor proprietăți, care nu au legătură cu obiectul dosarului de față, cerințe care se realizează numai prin efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză care să lămurească toate aspectele prezentate de părți" (expertiza realizată).
Instanța precizează că s-au efectuat două expertize tehnice în specialitatea topografie extrajudiciare, prin care experți au arătat că vecinătățile sunt corecte și pârâți nu aveau dreptul de a distruge gardul, fiindcă semnele de hotar sunt proprietatea reclamanților, dar expertizele sunt expertizele sunt judiciare, nu extrajudiciare.
Conform documentației cadastrale gardul trebuie corect amplasat, susțin recurenții, arătând totodată că în Sentința civilă nr.981/2009, dosar nr._, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert P. E. se stabilesc doar suprafețele reclamanților/pârâților, astfel: 4.073mp, formată din: 1.000 mp - C. I., 337 mp. - C. F., 709 mp - C. D. și L. L., 747 mp - T. V., conform rectificărilor din cartea funciară nr.1618/N, privind imobilul cadastral nr.1756, în urma Sentinței civile nr.3803/2009, din dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, și obligatorie pentru toate părțile opozante, dar contrazisă fără temei legal de expertul P. E. prin așa zisele puncte A, B, din Anexa nr.1 a raportului de expertiză ca și de calculul suprafețelor prezentate între punctele 1,2,3,4, și 5 . . . . ale schiței.
Expertul P. E. ignoră/omite că dezmembrările parcelei de 4.073 mp a reclamantului s-a făcut conform cu planul de introducere a cadastral imobiliar, edilitar în mun. G. 998, sector cadastral 85-. care instanța a hotărât rectificarea din cartea funciară 1618/N, privind imobilul cu nr.cadastral 1756 care să evidențieze conturul real al imobilelor dezmembrate în concordanță cu planul de introducerea cadastrului imobiliar, edilitar în mun. G. 998, sector cadastral 85-. dimensiunile dezmembrate față de celelalte proprietăți învecinate (1.000 mp. - C. I., 337 mp. - C. F., 709 mp. - C. D. și L. L., 747 mp. - T. V..
De asemenea, se critică decizia pentru că instanța omite dispozițiile imperative ale art. 560 Cod civil, conform cărora proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Se mai arată că prin efectuarea unui nou supliment de expertiză formulat de către pârâți, întocmit de expertul I. I. și omologat de instanță, s-a lămurit clar așa zisa suprapunerea de teren care nu există practic, iar instanța a delimitat corect suprafețele părților, delimitate prin puncte vizibile și exacte necontestate de părți, așa cum a stabilit C.A.B. . Din eroare, instanța din dosarul nr._, încearcă să denatureze raportul expertului I. I., raport care lămurește obiectul dosarului în litigiu, în Anexa 5, fila 85.
Deși atât raportul de expertiză cât și obiecțiunile lor au fost omologate de instanță, conform C.A.B., fără să fie contestate de părți, instanța din dosarul nr._ nu ține cont de elementele tehnice ale raportului și susține fără temei că expertul a făcut omisiune/eroare materială, în acest sens, fără să pretindă îndreptarea acesteia.
In opinia recurenților, instanța reiterează dispozițiile exprese ale art. 560 cod civil referitoare la plata grănițuirii – cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate – dar instanța din dosarul. nr._ refuză să aplice această dispoziție, impunând numai pârâților (intimați M. C și M. V) acest lucru.
Topometristul N. I. nu este abilitat ca expert tehnic topograf, și schița acestuia nu este relevantă, deoarece intră în contradicție cu schițele întocmite de primărie și cele din dosarul civil nr._, în urma Sentinței civile nr.3803/2009, definitivă și irevocabilă, și obligatorie pentru toate părțile. Forma terenului reclamantului este de dimensiune regulată/dreptunghi, din care lipsește o parte(dosar civil nr._ ) ;
Instanța se află în mare eroare, deoarece punctele 188-194, nu există în dosarul avut în vedere, fapt ce face ca punctul A să afecteze proprietatea vecină, străină de obiectul dosarului pe rol .
Față de cele sus arătate, recurenții consideră că din eroare instanța de judecată nu sesizează că numai reclamantul are teren lipsă în suprafață de 82,25 m, latura vecina a proprietăților dintre părți este lămurită de raportul de expertiză, întocmit de expert topograf I. I.. Linia de hotar a fost stabilită pe aliniamente care depășește proprietățile acestora, fiind trasată și în raport cu alt proprietăți vecine, aliniamente care trebuie să se realizeze prin delimitarea strictă a proprietăților învecinate ale reclamanților/pârâților, nu cum astfel cum sunt deținute în prezent de către aceștia, fără a se extinde asupra altor proprietăți și fără să le aducă o atingere acestor proprietăți, care nu au legătură cu obiectul dosarului de față, fapt edificat și contradictoriu cu schițele întocmite de primărie cele din dosarul civil nr._, în urma sentinței civile nr.3803/2009, definitivă și irevocabilă, obligatorie pentru toate părțile.
În opina recurenților, linia de hotar trebuie stabilită în funcție de raportul de expertiză/obiecțiuni omologat, în Anexa C, din dosar nr._, care stabilește punctele proprietății reclamanților, punctele 188-194, care nu sunt în contradicție cu planurile mai vechi ale terenului în cauză și nu afectează proprietățile vecine.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6-9 Cod procedură civilă.
La data de 24.07.2014, recurenții au declarat recurs și împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în același dosar, cerere de recurs care nu a fost motivată.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.
In ședința publică din data de 3.12.2014 Curtea a ridicat excepția nulității recursului declarat în cauză împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G..
Examinând în prealabil actele dosarului prin prisma excepției procesuale ridicate din oficiu Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 3021 alin.1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. 3 C.proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ. criticilor de recurs invocate.
Pe de altă parte, potrivit art. 303 alin.1 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Astfel, Curtea reține în speță că în cuprinsul cererii de recurs având ca obiect încheierea din camera de consiliu din data de 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, recurenții-reclamanți M. C. și M. Vasilicanu au indicat nicio critică de nelegalitate la adresa încheierii recurate, cererea nefiind motivată nici până la împlinirea termenului prevăzut de art. 301 C.proc.civ., în condițiile în care comunicarea încheierii tribunalului s-a făcut la data de 14.07.2014 (conform dovezilor de comunicare aflate dosarul de apel).
Față de cele reținute anterior, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C.proc.civ. și întrucât, conform art. 306 alin.1 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va constata nulitatea recursului formulat de recurenții-reclamanți împotriva încheierii sus-menționate.
Analizând în continuare decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză prin cererea de recurs din data de 14.05.2014, Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce succed.
Având în vedere dispozițiile art. 306 și art. 3021 lit.c din Codul de procedură civilă, Curtea reținecă, în actuala sa reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, astfel că, în situația în care litigiul este supus și căii de atac a apelului – cum este și cazul în speță, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.proc.civ., motive care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita deci doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
În consecință, în calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat.
Recurenții invocă formal în susținerea căii de atac motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct.9 C.proc.civ. (”hotărârea dată de instanță a fost lipsită de temei legal” și „aplicarea greșită a legii”), de art. 304 pct.6 C.proc.civ. („instanța a acordat mai mult decât s-a cerut”), de art. 304 pct.7 C.proc.civ. („hotărârea instanței nu cuprinde motive pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii cauzei de față”) și, respectiv, de art. 304 pct.8 C.proc.civ. („instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura/înțelesul lămurii și vădit neîndoielnic al acestuia”).
Referitor la acest ultim motiv de recurs, trebuie remarcat că decizia recurată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care, greșită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel încât, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare invocat.
Referitor la incidența celorlalte texte legale, Curtea raportându-se la criticile concrete aduse de părți hotărârii, astfel cum sunt acestea dezvoltate în motivarea cererii, constată că recurenții afirmă, în esență, că instanța de apel în mod eronat ar fi stabilit limita de hotar dintre proprietăți contrar raportului de expertiză, susținând astfel că linia de hotar ar fi stabilită pe aliniamente care ar afecta alte proprietăți, în opinia recurenților, singura linie de hotar corectă fiind cea fixată în funcție de raportul de expertiză/obiecțiuni omologat, în Anexa C, din dosar nr._, care stabilește punctele proprietății reclamanților fără a fi în contradicție cu planurile mai vechi ale terenului în cauză și fără a afecta proprietățile vecine.
Curtea reține că, fiind devolutiv, apelul este calea de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 295 C.proc.civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Rezultă din textele enunțate că instanța de apel poate soluționa litigiul în baza probelor administrate de prima instanță ori poate să refacă o parte din aceste mijloace de probă sau să completeze probatoriul cauzei, prin administrarea de noi probe, aceste dispoziții legale, acordând facultatea instanței de apel de a aprecia asupra încuviințării probelor noi, în funcție de necesitatea lor pentru soluționarea cauzei.
In speță, însă, cum corect a reținut tribunalul în aplicarea art. 315 C.proc.civ., Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 553R/15.03.2012, a dispus rejudecarea apelului pentru a se efectua o nouă expertiză tehnică, apreciind, irevocabil, asupra împrejurării că raportul de expertiză întocmit anterior în aceeași pricină nu era lămuritor pentru stabilirea situației de fapt și nu corespundea înscrisurilor doveditoare depuse la dosar privitoare la întinderea dreptului de proprietate a părților litigante.
Prin decizia recurată, tribunalul a stabilit linia de hotar raportându-se la noul raport de expertiză tehnică întocmit în faza procesuală a apelului, în conformitate cu aliniamentul descris în Anexa 5 la noul raport de expertiză (aflată la fila 85 din dosarul de apel).
Împrejurarea că în urma exercitării controlului judiciar în apel s-a reținut, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea dorită de recurenți nu poate susține o modificare sau o casare a deciziei din perspectiva motivelor de recurs arătate (art. 304 pct.6, 7, 8, 9 C.proc.civ.), criticile dezvoltate pe acest aspect – fără nicio legătură cu ipotezele avute în vedere de textele legale respective – neputând fi primite în raport de considerațiile expuse în prima parte a analizei din care reiese că în recurs nu mai este posibilă reaprecierea probelor care au făcut deja obiect al analizei și interpretării în apel, spre a se ajunge la alte concluzii.
In ceea ce privește însă motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea constată incidența acestuia în prezenta cauză numai în raport de critica vizând stabilirea cheltuielilor de judecată datorate de părțile căzute în pretențiuni .
Astfel, fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată este reprezentat de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., normă care trebuie aplicată și în faza procesuală a apelului prin raportare la prevederile art. 298 C.proc.civ.
Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă în mod expres că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
Altfel spus, dreptul de a cere restituirea cheltuielilor de judecata se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut in pretenții.
De principiu, culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea sus-menționată poate fi atât a reclamantului cât și a pârâtului.
Față de obiectul cauzei, instanța de apel trebuia să aplice în speță și norma specială în materie cuprinsă în art. 584 teza finală din Codul civil de la 1864, conform cărora „cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
Acestor texte legale tribunalul ar fi trebuit să le dea pe deplin eficiență în condițiile în care, admițând apelul declarat de apelanții-pârâți, a înțeles să schimbe în tot sentința primei instanțe – cu toate că datele speței și considerentele deciziei pronunțate trimiteau, în realitate, către o schimbare parțială a hotărârii apelate, sentința civilă nr. 6629/15.12.2010 a Judecătoriei G., în raport de noua expertiză din apel – și să reia integral o parte din dispozițiile din sentință (menținute astfel), și, pe cale de consecință, să tranșeze și asupra cheltuielilor de judecată datorate de părți în ambele faze procesuale corespunzător culpei procesuale reținute.
Din această perspectivă, Curtea reține că suma de 550 lei pe care intimații au fost obligați să o achite apelanților cu titlu de cheltuieli de judecată vizează numai o parte din cheltuielile ocazionate de judecarea în apel a pricinii, instanța neavând în vedere – în raport de schimbarea totală a sentinței apelate – și cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea în fond a pricinii.
Or, în recursul reclamanților, Curtea, ținând seama în același timp de limitele devoluțiunii în apel, reține că tribunalul ar fi trebuit să mențină obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată în fond către reclamanți, urmând însă a se lua în considerare că în apel s-a înlăturat expertiza efectuată la fond, iar în apel pârâților le-a revenit în final sarcina suportării integrale a onorariului.
Pentru aceste considerente, văzând că tribunalul nu a procedat la o desocotire completă a părților în privința cheltuielilor de judecată suportate de acestea, Curtea constată că și pârâții, în raport de admiterea acțiunii în parte, pentru capătul de cerere având ca obiect grănițuirea – dispoziție reluată (menținută) expres în apel – datorau pentru faza procesuală a fondului o parte din cheltuielile de judecată suportate de reclamanți, în cuantumul reținut prin sentință, care nu a mai făcut obiect de analiză în apel, din care se impune însă a fi dedusă partea reprezentând onorariul de expertiză achitat la fond de reclamanți, în cauză fiind valorificată în final noua expertiză tehnică efectuată in apel.
In consecință, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei instanței de apel, pe care o va modifica, în parte, în sensul că va fi menținută și obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată în fond către reclamanți, într-un cuantum de 1420 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._ de recurenții-reclamanți M. C. și M. V..
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți M. C. și M. V., împotriva deciziei civile nr.36 din 18.02.2014, pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți L. G. și L. M..
Modifică, în parte, decizia recurată în sensul că menține obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată în fond către reclamanți într-un cuantum de 1420 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. Biana Trămândan A. P. B. M.-A. N.-G.
GREFIER,
Ș. P.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S.
Ex.2/2015
Tribunalul G. – M.C.
- G U.
Judecătoria G. – D.A.R.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1850/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1834/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
