Obligaţie de a face. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 1/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1R

Ședința publică de la 05.01.2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - B. A. S.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. P.

GREFIER - F. V.

************

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței civile nr.106 din 24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M. și . SA, ce are ca obiect ”legea nr.10/2001, acțiune în constatare, pretenții, obligație de a face, alte cereri.”

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata reclamantă B. M. prin avocat Toia P. cu împuternicire avocațială la fila 11 dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primar General și intimata reclamantă . SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Avocatul intimatei reclamante B. M. învederează instanței că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul intimatei reclamante B. M. pune concluzii de respingere a recursului declarat de M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr.106/24.01.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a III a Civilă ca nefondat sub toate aspectele având în vedere că instanța de fond a aplicat corect prevederile Legii nr.10/2001 în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată dar și dispozițiile Legii nr.165/2013 în vigoare la momentul soluționării cauzei în fond sub aspectul măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate, respectiv măsuri compensatorii conform dispozițiilor Legii nr.165/2013 ținând cont de faptul că ambii reclamanți B. M. și . SA sunt cesionari de drepturi și s-au aplicat corect dispozițiile Legii nr.165/2013. Sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 4 din Legea nr.165/2013, invocate de recurentul reclamant apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii și în raport de dispozițiile deciziei. Pune concluzii de respingere a recursului și sub aspectul cheltuielilor de judecată, acestea acordându-se în mod legal și întemeiat. Arată că au fost efectuate două rapoarte de expertiză ce au identificat terenul și construcțiile, s-au acordat onorariile și onorariul de avocat. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și dovezi privind cheltuielile de judecată, chitanță și copie conformă cu originalul de pe convenția nr.175/16.12.2011 anexă la contractul de prestări servicii de consultanță, asistență și intermediare imobiliară nr.1066/07.10.2008 modificat și completat prin actul adițional nr.36/27.01.2010.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, reclamanta B. M. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București, Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), pentru ca în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate la dosar, să se pronunțe o hotărâre, prin care să se soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001, notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr.2203/08.08.2001 care formează dosarul Primăriei Municipiului București nr._, privind imobilul situat în București, ., sector 5, compus din 360 mp teren și construcție în suprafață de 172 mp în sensul de a constata calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la (i) măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață de la momentul soluționării, precum și imposibilitatea restituirii în natură, respectiv, (ii) restituirea în natură a părții din imobil care nu a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995, obligarea în solidar a pârâților M. București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării 2203/08.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General, obligarea în solidar a pârâților M. București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de lipsa de folosință a imobilului ce poate fi restituit în natură și/sau diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 2203/08.08.2001, respectiv 07.12.2010 și valoarea de piață actuală care reprezintă momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD; obligarea în solidar a pârâților M. București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În motivare, s-a arătat că prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 2203/08.08.2001 care formează dosarul Primăriei Municipiului București nr._, petentul Penerian E. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5.

Imobilul revendicat a fost dobândit de către cedentul E. Penerian în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.11.1945 emis de Tribunalul I. - Secția notariat. Întregul imobil era compus din teren în suprafață de 360 mp și două corpuri de clădire compuse din: patru camere și dependințe, primul iar cel doilea din opt camere și dependințe.

In evidențele fiscale rolul fiscal a fost deschis pe numele Penerian E. pentru imobilul compus din teren în suprafață de 360 mp și construcțiile existente pe el, situat în București, ..

Prin oferta de donație autentificată sub nr. 3793/03.09.1965 la Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie, București, Penerian E. donează statului Român imobilul compus din teren în suprafață de 360mp și construcțiile existente pe el, situat in București, ., raionul N. B.. Oferta de donație a fost acceptată prin Decizia nr. 1049 din 17.05.1968 a Consiliului Popular al Municipiului București, Comitetul Executiv.

Reclamanta a menționat că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., conform declarației autentificate sub nr._/25.08.2009 la Notarul Public Lorraine E. Peterson din California, tradusă și legalizată la Biroul Notarului Public"M. D.".

Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr.2388/11.09.2008 la Biroul Notarului Public „S. C. D.”, tatăl reclamantei, B. G. V. (decedat), a devenit persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură și prin echivalent pentru imobilul mai sus menționat.

În data de 15.12.2009 beneficiarul cesiunii (tatăl reclamantei), B. G. V. a decedat, fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 159/18.12.2009 la Biroul Notarului Public „S. C. D.", întreaga masă succesorală fiind culeasă de reclamanta B. M., B. R. în calitate de soție supraviețuitoare renunțând la succesiunea acestuia.

Reclamanta și-a valorificat drepturile conferite de lege prin acceptarea moștenirii, devenind astfel singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5.

Conform adresei nr.3385/11.11.2008 a . situația locativă reiese că din patru unități locative, două au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar două se află în evidențele . posibilă așadar restituirea în natură a acestora.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, la data de 07.10.2010 reclamanta a depus la dosar toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care am făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, imobilului, situația juridică a despăgubirilor, solicitând expres pârâtului emiterea dispoziției în sensul art. 25 alin. l din Legea nr.10/2001.

Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei noastre de solicitare, respectiv până la data de 12.03.2012, acest termen nefiind prorogat de solicitarea acestuia de a mai depune altă probă, ceea ce reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar nesoluționarea nejustificată.

Sesizarea instanței de a tranșa asupra dreptului pretins de subsemnata s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 10.01.2012, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, Primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul 1-a lăsat să treacă)1. Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art.16 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâtul M. București prin reprezentantul său încalcă reclamanților și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.

Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. In acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție", și nu doar să oblige pârâtul la emiterea dispoziției, în acest ultim caz fiind obligați să ne reîntoarcem în faza aceleiași proceduri care ne-a trimis în fața instanței judecătorești.

Acest punct de vedere l-a exprimat ÎCCJ - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Măsurile reparatorii se vor acordă în condițiile legii speciale la valoarea de piață pe care imobilul o are la momentul soluționării notificării, valoare stabilită pe baza Standardelor Internaționale de Evaluare, așa cum prevede art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Competența instanței civile cu privire la un capăt de cerere care are natură contencioasă este determinată de art. 17 din C. proc. civilă deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art. 17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, în cazul nostru instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării (art. 164 C. proc. civ.)

S-a mai arătat că hotărârea judecătorească ține loc de dispoziție, instanța verificând sub toate aspecte actele doveditoare și legalitatea solicitării, astfel că se impune ca transmiterea exercitat de către prefect deoarece notificării și a dosarului aferent să se facă direct către CCSD.

Controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Nu este admisibil și s-ar afecta cu grave consecințe securitatea juridică, dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legii, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar încălca principiul separației puterilor în stat.

În practică, ca de altfel și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005, nu permit în prezent, într-un mod susceptibil să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din cele două legi - Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza nesoluționării în termen a notificării care generează un prejudiciu prin lipsirea reclamantei pe o perioadă îndelungată de timp de exercițiul concret al dreptului de folosință a imobilului notificat.

Potrivit art.1381 pct.1 C.civ „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și în baza 1 art.1385 pct.1 C.civ., „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art.1385, alin.3 C.civ).

Potrivit art.10 și 11 din Legea nr.10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamantei este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus.

Prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs o din întârzierea produsă, întârziere care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul la despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare. Un prejudiciu este cert atunci când existenta lui este sigura, neîndoielnica si totodată, poate fi evaluat in prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar si prejudiciile viitoare si sigure. Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs in totalitate până la data când se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare si sigure sânt acele prejudicii care, deși nu s-au produs, este sigur ca se vor produce, putând fi evaluate in prezent, pe baza de elemente îndestulătoare. Astfel, se poate determina că prejudiciul ce poate fi reclamat în justiție reprezentat de dobânda legală aplicată la suma menționată la pct.a) al capătului 4 de cerere de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD; este limitat în timp de două repere: momentul când trebuia soluționată notificarea; momentul până la care CCSD va fi sesizată prin transmiterea dosarului împreună cu hotărârea care soluționează definitiv și irevocabil fondul notificării.

Acest interval de timp este determinabil, urmând a fi calculat de executorul judecătoresc pe zile, cu prilejul executării silite, conform dispozitivului hotărârii ce se va executa.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C. Civ. . și In dovedirea acțiunii, înțelege să se folosească de proba cu acte și expertiză inclusiv Expertiză evaluatoare a despăgubirilor în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, precum și orice alt mijloc de probă, necesar justei soluționări a cauzei.

Anexat cererii de chemare in judecata au fost depuse la dosar următoarele documente în copie conformă cu originalul: notificarea nr. 2203/08.08.2001; contractul de mandat autentificat la Societatea civilă de notari publici "V. și asociații" sub nr. 111/27.01.2010; contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2388/11.09.2008 la Biroul Notarului Public "S. C. D.", împreună cu notificarea nr. 618/20.10.2008 depusă prin executor judecătoresc T. G.; adresa nr._ SRP/23.01.2009 în original însoțită de copie legalizată de pe actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/30.11.1945 emis de Tribunalul I. - Secția Notariat, executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale; certificatul de moștenitor nr. 159/18.12.2009 întocmit după B. G. V., la Biroul Notarului Public „S. C. D."; adresa nr. 267.05/22.04.2009 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 4, în original, însoțită de copii ale: actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/30.11.1945 emis de Tribunalul I. -Secția Notariat; declarație nr._/1952, pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1952; procesul-verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1952; declarație nr._/1957, pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1958; adresa nr. 4643/_/30.10.2008 emisă de Primăria Municipiului București, însoțită de oferta de donație autentificată sub nr. 3793/03.09.1965 la Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie și Decizia nr. 1049/17.05.1968 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București; declarația apostilată sub nr._/25.08.2009 la Notarul Public Lorraine E. Peterson din California, tradusă și legalizată la Biroul Notarului Public "M. D."; adresa nr._/13.11.2007 emisă de Administrația Fondului Imobiliar; adresa nr. 4780/06.02.2007 a S.C. Romconfort S.A; adresa nr. 3385/11.11.2008 a S.C. Cotroceni S.A, însoțită de copii conforme cu originalul de pe contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/1997 și plan apartament, contractul de vânzare cumpărare nr._/2000 și planurile apartamentului, fișa suprafețelor locative închiriate nr. 544/14.06.1999, fișa suprafețelor locative închiriate nr. 3789/08.05.2006 și planurile de situație; adresa nr._/_/05.12.2008 eliberată de către Primăria Municipiului București, Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, privind situația juridică; certificat de naștere - Penerian E.; carte de identitate - PENERIAN E.; certificat de deces – B. G.-V.; pașaport – B. M., planuri topografice la scara 1:500 și 1:2000; memoriu tehnic efectuat de Expert Tehnic Judiciar „D. M. A."; Cerere emitere dispoziție nr._/07.10.2010; Somație emitere dispoziție_/17.01.2011.

În ședința publică de la 19.10.2012, reclamanta B. M. a formulat precizare și modificare a cererii de chemare în judecată, în temeiul disp. art. 132 C.p.civ, în sensul că la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, a solicitat obligarea paratului M. București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.

De asemenea, reclamanta a solicitat restrângerea cadrului procesual, arătând că nu mai stăruiește în soluționarea capătului 3 al cererii privind obligarea CCSD la înregistrarea dosarului aferent notificării și capătului 4 al cererii de chemare în judecată referitor la obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul General la plata prejudiciului cert creat ca urmare a nesoluționării în termen a notificării.

Față de aspectele invocate, reclamanta a arătat că singurul pârât în cauza de față este M. București prin Primarul General, nu și Statul Român prin CCSD și Primarul General, acești pârâți urmând a fi scoși din cauză.

La termenul din data de 19.10.2012, . SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii formulate de reclamantă și să se dispună acordarea de măsuri reparatorii, în procent de 25% din drepturile la măsuri reparatorii, ca efect al încheierii contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1618/03.09.2012, la Biroul Notarului Public M. C.-M., între subscrisa și reclamată, alături de cota procentuală de 75%, cuvenită reclamantei.

În motivarea cererii a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, formulată de B. M., în temeiul Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect soluționarea notificării nr. 2203/08.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului administrativ nr._, au fost solicitate măsuri reparatorii pentru Imobilul situat în București, ., sector 5.

Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1616/03.09.2012, la Biroul Notarului Public M. C.-M., reclamanta B. M. a cedat subscrisei cota-parte de 25% (douăzecișicinci%) din drepturile la măsuri reparatorii, respectiv din dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sau după caz, dreptul la restituirea în natură a imobilului, care face obiectul notificării mai sus menționate.

Prevederile art. 3 și 4 din Legea 10/2001, indică în mod concret persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în speța de față persoană îndreptățită fiind E. Penerian, care a transmis dreptul său lui B. G. V., autorul reclamantei B. M..

Calitatea de persoană îndreptățită se analizează în persoana celui care a formulat notificarea prevăzută de Legea 10/2001, iar dreptul recunoscut de lege în favoarea acestor persoane și valorificat prin transmiterea notificării, poate fi transmis fie prin acte inter vivos, fie prin acte mortis cauza, ca orice alt drept.

După depunerea notificării și a actelor doveditoare de către persoanele

îndreptățite, acestea devin creditoarele obligației de emitere a Dispoziției de acordare de măsuri reparatorii, creditorul având libertatea de a transmite creanța sa, dreptul sau acțiunile sale, prin remiterea titlului, către o terța persoană, numită cesionar, în conformitate cu dispozițiile art. 1391 Cod civil și ale art. 44 din Constituția României,privind garantarea dreptului de proprietate.

În atare condiții, cesionarul poate încasa beneficiile acordate de lege cedentului său, în temeiul voinței exprese a cedentului și cesionarului.

Interesul reclamantei, de a solicita admiterea cererii de chemare în judecată, este strâns-legat de cel al reclamantului, care a înțeles să transmită 25% din drepturile sale către reclamantă.

În aceste condiții, de coparticipare procesuală activă cu reclamanta, subscrisa culege cota de 25% din beneficiile acordate de legea specială de reparație, persoanei îndreptățite.

A depus copia contractului de cesiune de drepturi autentificat nr. 1618/03.09.2012, la Biroul Notarului Public M. C.-M., celelalte înscrisuri de care înțelege să se folosească aflându-se la dosarul cauzei.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 si urm. C.pr.civ..

Pârâtul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin adresa nr. 3074/25.04.2012 emisă de Primăria Municipiului București s-a fost comunicat stadiul soluționării notificării nr. 2203/2001 formulată de Peremian E., care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, împreună cu dosarul administrativ constituit ca urmare a acestei notificări, arătându-se că dosarul a fost înaintat Comisiei interne de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru analiză și propunere de soluționare, în raport de actele doveditoare existente la dosar, în data de 11.10.2011.

În ședința publică de la 19.10.2012, tribunalul a luat act de cererea modificatoare formulată de reclamanta B. M., privind atât cadrul procesual pasiv, cât și obiectul cererii de chemare în judecată, a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de . SA ca inadmisibilă și a constatat că în cauză a avut loc o transmisiune parțială a calității procesuale active în favoarea cesionarului . SA care a figurat în cauză în calitate de reclamantă, alături de reclamanta inițială B. M., pentru considerentele menționate în încheierea de ședință de la acea dată.

La termenul din 14.12.2012, tribunalul, la cererea reclamantelor, a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, expertiză tehnică topografică și expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții.

Expertiza topografică a fost efectuată de expertul Ș. E. și depusă la dosar la data de 25.04.2013, împotriva acesteia reclamanta B. M. formulând obiecțiuni, încuviințată de tribunal la termenul din 21.06.2013.

Expertul Ș. E. a depus la dosar răspunsul la obiecțiuni la data de 2.10.2013.

Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții efectuat de expertul G. C. a fost depus la dosar la data de 12.12.2013, împotriva acestuia nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni.

Prin sentința civilă nr. 106/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a-III-a Civilă, s-a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată și modificată de reclamantele B. M. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită în favoarea reclamantelor B. M. și . SA, în calitate de cesionari, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 343 mp și două corpuri de construcție în suprafață utilă totală de 248,02 mp, imposibil de restituit în natură, s-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a fost obligat pârâtul către reclamante la plata sumei de 3200 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat și onorarii experți).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:

Prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr 2203/08.08.2001 care formează dosarul Primăriei Municipiului București nr_, petentul Penerian E. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5.

Imobilul revendicat a fost dobândit de către cedentul E. Penerian în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.11.1945 emis de Tribunalul I. - Secția Notariat. Întregul imobil era compus din teren în suprafață de 360 mp și două corpuri de clădire compuse din: patru camere și dependințe, primul iar cel doilea din opt camere și dependințe.

În evidențele fiscale rolul fiscal a fost deschis pe numele Penerian E. pentru imobilul compus din teren în suprafață de 360 mp și construcțiile existente pe el, situat în București, ..

Tribunalul a constatat că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., conform declarației autentificate sub nr._/25.08.2009 la Notarul Public Lorraine E. Peterson din California, tradusă și legalizată la Biroul Notarului Public"M. D.".

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică a fost identificat terenul situat în București, ., sector 3, evidențiat în actele depuse de reclamantă și în cererea de chemare în judecată ca având suprafața de 360 mp, în urma măsurătorilor efectuate la fața locului, ca având o suprafață de 343 mp, rezultând identitatea între terenul notificat și cel evidențiat în actele de proprietate.

De asemenea, prin raportul de expertiză specialitatea construcții, suprafața utilă construită a imobilului a fost identificată ca fiind de 248,02 mp, caracteristicile tehnice ale construcției fiind cuprinse în planul de situație întocmit la nivelul anului 1968.

Expertul a mai arătat că imobilul construcție expertizat are structura de rezistență din zidărie de cărămidă, planșe din lemn, învelitoare de tablă, scară exterioară din lemn și balustradă din metal, pardoseli din scândură, starea generală fiind una de uzură. Anul construcției: 1905 – 1910.

Tribunalul a constatat că prin ambele rapoarte de expertiză au fost identificate spații care se află încă în proprietatea statului, dar că, pe parcursul soluționării prezentei cauze, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013.

În privința reclamantelor, tribunalul a constatat că ambele au calitatea de cesionari de drepturi, întrucât notificarea nr. 2203/8.08.2001 a fost emisă de petentul Penerian E. care a încheiat contractul de cesiune autentificat sub nr. 2388/11.09.2008, cu tatăl reclamantei, B. G. V., care a decedat la data de 15.12.2009, iar reclamanta B. M. este moștenitoarea defunctului conform certificatului de moștenitor nr. 159/18.12.2009.

La rândul ei, reclamanta B. M. a încheiat contractul de cesiune nr. 1618/3.09.2012, cu . SA pentru o cotă – parte de 25% din dreptul la măsuri reparatori pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 343 mp și două corpuri de construcție în suprafață utilă totală de 248,02 mp, așa încât nici una dintre reclamante nu pot beneficia de restituirea în natură a părților din imobil care se mai regăsesc în proprietatea statului, față de disp. art. 2 din Legea nr. 165/2013, fiind îndreptățite doar la măsuri compensatorii.

Așa cum a rezultat din oferta de donație autentificată sub nr.3793/3.09.1965, aparținând lui Penerian E., aceasta urma să fie acceptată de Sfatul Popular al Capitalei în condițiile Decretului nr. 478/1954 fiind emisă în acest sens Decizia nr. 1049/17.05.1968, prin care s-a acceptat oferta de donație de către Consiliul Popular al Municipiului București, contractul de donație nefiind încheiat în formă autentică, astfel că în cauză sunt incidente disp. art. 2 alin. 1 lit. c Teza I și art. 2.2. din legea nr. 10/2001 și din Normele metodologice de aplicare, potrivit cărora imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Art. 2 alin. (1) lit. c) din lege vizează două ipoteze, respectiv imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice sau a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art.813 din Codul civil. În acest ultim caz se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și numai după ce persoana îndreptățită va depune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre.

Prin urmare, notificatorul Penerian E. îndeplinește cerințele prevăzute de lege privind calitatea de persoană îndreptățită, însă, întrucât până la soluționarea notificării titularul a înțeles să înstrăineze drepturile care i se cuveneau potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art.24 alin.2, 3 și 4 din Legea 165/2013.

Astfel, tribunalul a reținut că Legea nr.165/2013 a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile deciziei nr.20/2007 a ICCJ).

La art.4 se prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, iar la art. 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".

În acest context, tribunalul a considerat că devin incidente disp. art. 1 alin. 3 din Legea 165/2013 - în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4), și chiar dacă în imobilul notificat mai există o suprafață de construcție nevândută în baza Legii 112/1995, suprafață care notificatorilor li s-ar fi putut restitui în natură, dat fiind că reclamantul este cesionarul drepturilor recunoscute de Legea nr. 10/2001, respectiv altă persoană decât titularul dreptului de proprietate, acesta nu poate beneficia decât de măsura reparatorie care se acordă prin compensarea prin puncte.

În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. Invest S.A., tribunalul a reținut că aceasta este dovedită prin contractul de cesiune nr. 1618/3.09.2012, prin care reclamanta B. M. a cesionat 25% din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent care se vor acorda în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001.

În calitate de cesionar, reclamanta are interes în soluționarea pe fond a notificării și stabilirea drepturilor notificatorilor privind stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul sus menționat, hotărârea fiind pronunțată și în contradictoriu cu aceasta.

Așa fiind, față de considerentele expuse și având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. c și art. 25 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, tribunalul a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, va obliga pârâtul M. București prin Primarul General să emită în favoarea reclamantelor B. M. și . SA, în calitate de cesionari, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 343 mp și două corpuri de construcție în suprafață utilă totală de 248,02 mp, imposibil de restituit în natură.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului M. București să transmită direct dosarul de notificare Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a reținut, astfel cum s-a arătat anterior, că legea nr.165/2013 a reglementat o procedură nouă ulterioară etapei administrative derulată conform Legii nr.10/2001.

Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013 în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Național pentru Compensarea Imobilelor, cu atribuții specifice, astfel că odată ce lega specială stabilește o anumită procedură și anumite etape pentru finalizarea procesului de restituire, cererea reclamanților, chiar analizată prin raportare la entitatea nou înființată, apare ca a fi neîntemeiată.

Referitor la cererea subsidiară de înaintare a dosarului către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, tribunalul a constatat că potrivit art.16 alin.2¹din capitolul V al titlului VII din Legea nr.247/2005, în forma în vigoare la data sesizării instanței, „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”, însă acest text de lege a fost abrogat prin Legea nr.165/_, situație în care nici cererea subsidiară formulată de reclamante nu poate fi primită.

În baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata sumei de 3200 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat și onorarii experți).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul – pârât M. București prin Primarul General, arătând următoarele:

Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii.

Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.

Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.

Conform art.1 al. 1 și al. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2018 M. București a fost obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 al. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

Prin art.4 al Legii nr. 165/2013 se arata în mod expres ca aceasta lege este aplicabila si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecata, la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.

Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca «orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare si măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent, prevăzute in Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare se abroga. «

Prin raportare la dispozițiile art.33 alin.4 „cererile se analizează in ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1 respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."

Față de textul de lege invocat recurentul – pârât consideră ca nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit că rezolvarea cererilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.

Referitor la obligarea Municipiului - București la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3200 lei constând în onorariu de expertiză, recurentul pârât învederează următoarele:

Recurentul – pârât consideră că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.

Recurentul - pârât invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.

În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementata de art.274 alin.3 C. proc. civ. si consta in dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, daca este nepotrivit de mare in raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.

Cheltuielile de judecata sunt o suma de bani în are se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a pârtii care cade in pretenții.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate in anumite limite, însa in mod cert a avut in vedere complexitatea cauzei si a actelor de executare, reflectate in demersurile efectuate si munca prestata.

Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute . si indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului sau.

Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal ca recurentul – pârât fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive, recurentul - pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 309 pct. 9 .C.proc.civ.

Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Nu s-au solicitat și administrat în faza recursului probe noi în sensul prevederilor art.305 C.pr.civ.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Astfel, prin hotărîrea recurată prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii introductive de instanță formulate la data de 23.01.2012 și modificate ulterior, prin care intimata reclamanta și ulterior admiterii în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, intervenienta, solicitau obligarea recurentului pârât să se soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001, notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr.2203/08.08.2001.

Curtea apreciază ca fiind nefondată critica recurentei prin care se susține greșita aplicare a art.22 din Legea 10/2001, în sensul că în raport de acest text de lege, unitatea deținătoare ar fi singura instituție abilitată a se pronunța asupra notificării formulate de către autorii intimaților.

În acest sens, Curtea constată că autorii reclamanților s-au adresat cu notificare către unitatea deținătoare în vederea restituirii imobilului preluat abuziv, sens în care la fila 87 din dosarul de fond se află raportul întocmit de către Direcția Juridic a Primăriei Municipiului București, din care rezultă că autorul reclamantei și intervenientei, Penerian E. G. a formulat notificarea nr.2203/08. 08.2001.

Potrivit art. 25 alin. 1 din legea 10/2001 „ în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.”

Articolul 23 din legea 10/2001 prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.”

Conform art. 26 alin. 1 din legea 10/2001: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.”

Neîndeplinirea de către unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării a obligației instituite prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori de acordare persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori propunerea de acordare de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, justificând exercitarea dreptului persoanei interesate de a de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

În acest sens este decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenței instanței de a judeca pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, obligatorie pentru instanțe conform art. 330 indice 7 alin.4 C... Potrivit acestei decizii, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Nefondată este critica referitoare la nelegalitatea sentinței referitor la cenzurarea refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea și prin prisma reglementărilor ce prevăd data de la care curge termenul de 60 de zile de soluționare a notificării.

Astfel prin Hotărârea nr.250/07.03.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la punctul 25.1 se prevede că „termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru prorogare este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).”

Din textul enunțat anterior, rezultă că, în condițiile în care unitatea deținătoare nu a comunicat persoanei îndreptățite necesitatea completării documentației, termenul de 60 de zile de soluționare a notificării curgea de la data depunerii acesteia, astfel că refuzul pîrîtei de a răspunde solicitării reclamanților apare ca nejustificat. În speță, este de reținut îndeplinirea termenelor prevăzute de lege și, în consecință, refuzul recurentei de soluționare a notificării cu atât mai mult cu cât reclamanta persoană fizică, în calitate de succesoare în drepturi a solicitantului Penerian E., care a formulat notificarea din anul 2001, a revenit cu o solicitare de a se răspunde notificării la data de 13.01.2011, însoțită de documentația necesară în vederea aplicării legii 10/2001( fila 12 din doarul de fond).

Curtea constată că hotărârea recurată este criticată din perspectiva tipului de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la care prima instanță a dispus obligarea sa la emiterea dispoziție motivate, recurenta susținând în mod corect că potrivit prevederilor Legii nr.165/2010, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Curtea reține că într-adevăr, potrivit prevederilor art.1 alin.2 din Legea nr.165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr.368/2013 se statuează că ”(2) în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”

Totodată, prin art.4 al Legii nr.165/2013 se arata in mod expres ca aceasta lege este aplicabila si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 20.05.2013.

În cauză însă, contrar susținerilor nefondate ale recurentei, după cum au fost expuse în cele ce preced considerentele sentinței recurate, instanța fondului a făcut aplicarea prevederilor art.4 din Legea nr.165/2013, reținând că Legea nr.165/2013 a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile deciziei nr.20/2007 a ICCJ), și a reținut incidența dispozițiilor art.1 alin. 3 din Legea 165/2013, apreciind că singura măsură reparatorie care se cuvine intimaților este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).

Nefondată este și critica din recurs privind dispoziția de obligare a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond făcând în mod corect aplicarea art.274 alin.1 C., întrucât pârâtul este partea căzută în pretenții, prin admiterea acțiunii. În ceea ce privește micșorarea onorariului avocatului intimaților, în raport de art.274 alin.3 C.pr.civ., Curtea reține că acesta are valoarea de 600 lei, nefiind în sensul prevederilor menționate ,,nepotrivit de mare,, în raport de munca depusă de avocat.

Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât.

Având în vedere faptul că intimata reclamantă B. M. ce a beneficiat de asistență juridică nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli ocazionate cu soluționarea cauzei de față, ci doar intimatul . SA, intimat care nu a făcut dovada că ar fi beneficiat de asistență juridică, Curtea, va face aplicarea prevederilor art.274 C.pr.civ., și va respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata reclamantă B. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței civile nr.106 din 24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M. și . SA,

Respinge cererea de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.01.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

B. A. S. C. M. S. IonPopa

GREFIER

F. V.

Red. B.A.S.

Tehnored. T.I.

2 ex./ Jud. apel.

I. C. M.

C. A.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1645/2014. Curtea... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI