Legea 10/2001. Decizia nr. 572/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 572/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.572 A
Ședința publică de la 17.12.2014
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2145 din 10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. P. – C. și S. M..
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimații-reclamanți S. P. – C. și S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că apelantul-pârât a solicitat prin motivele de apel de la dosar aplicarea dispozițiilor art.411 alin.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Curtea constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, având în vedere că apelantul-pârât a solicitat prin cererea de apel aplicarea dispozițiilor art.411 alin.2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2013, reclamanții S. P.-C. și S. M., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să emită dispoziție de restituire în natură ori prin echivalent în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a imobilului situat în București, .; obligarea pârâtelor la plata sumei de 200 lei cu titlu de daune cominatorii, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce se va soluționa prezenta cauză.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că imobilul situat în București, ..171, sector 4, era compus din teren în suprafață de 338 m.p. și construcții în suprafață de 243,70 m.p. și a aparținut inițial în deplina proprietate și liniștita posesie defunctei bunici, respectiv soacră - S. A. și S. T., conform certificatul de moștenitor nr. 452/1976, de pe urma defunctei și S. A..
Imobilul în cauza a intrat abuziv în posesia statului în baza Decretului 107/1988, imobilul în speța încadrându-se în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 2 pct. (l) lit. (i) din Legea nr. 10/2001, republicata. Astfel, la data preluării abuzive de către stat a imobilelor, fără titlu, au fost încălcate în mod flagrant dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950, dispozițiile art. 480-481 C.civ., dispozițiile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului la care România era parte semnatara la acea epoca, precum și dispozițiile art. 8 din Constituția Republicii Populare România. Ulterior preluării abuzive a imobilelor de către stat, construcțiile edificate au fost demolate, motiv pentru care edificiile în cauza nu pot fi restituite în natura, incidente în speța fiind dispozițiile art. 18 lit. (b) din Legea nr. 10/2001, republicata.
Odată cu . Legii nr. 10/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul din . au notificat Primăria prin notificările nr. 5084/2001 și 1976/2001, constituindu-se la nivelul Primăriei București dosarele administrative cu nr._/6.11.2002 și_/12.11.2002.
Deși notificările reclamanților au fost însoțite de toate actele aferente ce dovedeau calitatea de persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, precum și calitatea de proprietari incontestabili ai defuncților lor antecesori asupra imobilelor în cauza (conform borderoului atașat notificării), au arătat reclamanții, pana în prezent Primăria M. București a tergiversat în mod nejustificat soluționarea notificărilor, în pofida numeroaselor audiente la care au fost, cereri, precum și precizări depuse la dosar, prin care au arătat ca nu mai au de depus la dosar niciun act. Deși au petiționat Primăria M. București în nenumărate rânduri, cerând sa le fie adus la cunoștința stadiul de soluționare al dosarelor administrative interne, totodată atrăgând atenția ca în cauza termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 a fost încălcat în mod flagrant, au specificat reclamanții, nici pana în prezent Primăria M. București nu a binevoit a soluționa printr-o dispoziție dosarele interne aferente notificărilor mai sus arătate.
Ori, au învederat reclamanții, în conformitate cu Decizia XX din 19.03.2007 de admitere a recursului în interesul legii declarat de către P. de pe lângă Î.C.C.J., pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere ca „. caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru ca nicio dispoziție legala nu limitează dreptul celui care se considera nedreptățit de a se adresa instanței competente ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”, raportat la faptul ca unitatea deținătoare, respectiv Primăria M. București, nu respecta de 12 ani de zile obligațiile instituite prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra cererii de restituire în natura ori prin echivalent a imobilelor, reclamanții au apelat la instanța de judecata în vederea invocării fondului în condițiile dispozițiile art. 329 alin. (3) din Vechiul C.pr.civ., iar în baza materialului probator să se dispună restituirea în natura ori prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a imobilelor, notificarea reclamanților în baza Legii nr. 10/2001 fiind întemeiata în acest sens.
Nu în ultimul rând, reclamanții au precizat ca termenul rezonabil la care fac referire dispozițiile art. 6 C.E.D.O. se aplica atât procedurilor judiciare, cat și celor administrative. Totodată, pârâta se face vinovata și de încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (l) din O.G. 27/2002.
Astfel, au învederat reclamanții, unul din principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității care obliga orice structura administrativa ca, în scopul interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa acționeze, în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționata și Recomandarea C.M. (2007) privind buna administrație, prin care Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrații, ca administrațiile publice sa acționeze și sa-și exercite obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care exista în cauza respectiva.
Totodată, au specificat reclamanții, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidata a TUE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE din 7 decembrie 2000, cetățenii romani sunt beneficiarii unui drept la o buna administrație, drept fundamental, în raport de statutul lor de cetățeni europeni.
Ca atare, autoritățile administrative competente erau obligate sa acționeze în termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, pentru soluționarea cererilor reclamanților, iar acest termen a început sa curgă la data declanșării procedurii administrative, în speța anul 2001, când au fost depuse notificările conform prevederilor legale. Astfel fiind, au arătat reclamanții, este evident ca autoritatea publica pârâta a depășit în mod nejustificat atât termenul legal de 60 de zile, cât și termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, încălcând astfel dreptul reclamanților la o buna administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, iar ca o consecința a acestui fapt, reclamanții au solicitat să fie reținută și existenta unui refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.
Pentru aceste motive, reclamanții au solicitat, în baza dispozițiilor art. 2 pct. (l) lit. (e), 18 lit. (b), 4 pct. (2 și 3), 25, 26 și următoarele din Legea nr. 10/2001, republicata, să se dispună restituirea în natura ori prin echivalent a imobilelor mai sus menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. e, art. 18 lit. b, art. 4 pct. 2 și 3, art. 24 pct. 2, 25, 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 329 alin. 3 și următoarele din vechiul C.proc.civ., art. 21 alin. 2, art. 41, art. 42 și art. 44 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., art. 6 și art. 13 din Convenția C.E.D.O.
În susținerea cererii, reclamanții au atașat înscrisuri: acte de stare civilă, adrese, notificare etc.
Pârâtul M. București prin Primar General a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că, potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi.
Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și 50 din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 alin. 2 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul administrativ.
Prin încheierea din data de 29.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2013, în temeiul art. 99 N.C.proc.civ., s-a dispus disjungerea celor trei capete de cerere ale acțiunii, capătul trei de cerere privind imobilul situat în București, .. 171, sector 5, fiind înregistrat sub nr._, la data de 12.11.2013.
La termenul de judecată din data de 03.12.2013, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2145/10.12.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. M. București pentru Aplicarea Legii Nr.10/2001; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. P.-C. și S. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General; a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 338 m.p. și construcții demolate în suprafață de 243,7 m.p., situat în București, ., sector 5, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând prioritar în condițiile art.237 alin.2 pct.1 C.proc.civ., excepția lipsei de folosință a pârâtei C. M. București pentru aplicarea Legii nr.10/2001, a constatat că la nivelul M. București unitatea deținătoare cu privire la imobilele preluate abuziv aflate pe raza M. București s-a constituit o comisie internă de analizare a notificărilor formulate în temeiul acestei legi, fără personalitate juridică.
Astfel, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, pentru punerea în aplicare a art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit prin art. 1.1. lit. a că pentru urgentarea aplicării legii, pe lângă organele de conducere ale fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor, vor fi constituite și vor funcționa comisii interne pentru analizarea notificărilor, formate, de regulă, din 3-5 membri (în măsura posibilităților se vor numi juriști și economiști), care vor analiza fiecare notificare și actele doveditoare depuse și vor întocmi propunerea de soluționare.
De asemenea, s-a stabilit că, aceste comisii se numesc prin ordin sau dispoziție a conducătorului entității respective.
Ca urmare, tribunalul a constatat că pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, reprezintă un aparat administrativ fără personalitate juridică, creat în vederea analizării notificărilor ce nu poate avea personalitate juridică fiind o simplă structură funcțională.
Față de cele invocate, tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestei pârâte și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
S-a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 5084/2001 transmisă prin executor judecătoresc, notificatoarea S. P. C. a solicitat despăgubiri bănești în cotă de ½ din terenul care a aparținut imobilului situat în București, ., sectorul 5. S-a arătat că imobilul era compus din teren în suprafață de 338 m.p. și construcție în suprafață de 243,70 m.p. și fost expropriat și demolat în baza Decretului nr. 51/1987.
S-a mai arătat că imobilul construcție și teren a fost proprietatea soțului notificatoare, S. A. și a fratelui acestuia S. P., fiecare deținând câte o cote de ½ din imobil prin moștenire de la mama lor, S. A. (fila 11).
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1976/2001 transmisă prin executor judecătoresc, notificatorul S. M. a solicitat despăgubiri în echivalent pentru terenul situat în București, ., sectorul 5 format din 338 m.p. teren și 243,7 m.p., construcție, cotă indiviză moștenită de pe urma decesului tatălui său S. P. (fila 155).
Conform procesului-verbal de carte funciară nr._/1940 imobilul situat în București, ., sectorul 5, a fost înscris în cartea funciară la data de 02 iulie 1942, ca fiind compus din teren în suprafață de 340 m.p., și casă cu parter și etaj, aparținând proprietara S. T. A., născută C..
S-a reținut că imobilul a fost dobândit de către proprietară prin moștenire de la tatăl său, decedat în anul 1916.
De pe urma defunctei S. A., conform certificatului de moștenitor nr. 452/1976 a notariatului de Stat Sectorul 6 București, au rămas ca moștenitori S. A., S. P. cu câte o cotă de ½ din moștenire din imobilul situat în București, ., sectorul 5, compus din teren în suprafață de 324 m.p. și construcție edificată pe acest teren, renunțătoare fiind S. Ortansa.
De pe urma defunctului S. P. a rămas ca unic moștenitor în calitate de fiu notificatorul S. M., conform certificatului de moștenitor nr. 198/1988 eliberat de Notariatul de Stat Sectorul 5 București.
De pe urma defunctului S. A., decedat la data de 01.11.2001 conform certificatului de deces – fila 101 a rămas ca moștenitoare soția supraviețuitoare S. P. C., care a înțeles să formuleze notificare în temeiul Legii nr.10/2001, notificare ce constituie dovada acceptării succesiunii de pe urma defunctului său soț.
Imobilul ce a fost situat în București, ., sectorul 5, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 51/1987, în anexa la acest decret fiind înscriși S. A. și S. P. cu o suprafață expropriată de 338 m.p. teren și suprafață desfășurată construcții demolate de 243,7 m.p.
Astfel, ca prim aspect, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii persoanelor îndreptățite care au deținut în proprietate imobilul ce face obiectul notificării, în condițiile art. 4 alin 3 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate cu privire la teren, tribunalul a constatat că potrivit art.23.1 din normele de aplicare a Legii nr.10/2001 prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr.221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea).
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate, tribunalul a constatat că din procesul-verbal de carte funciară nr. nr._/1940 a rezultat că imobilul situat în București, ., sectorul 5, era compus din teren în suprafață de 340 m.p., și casă cu parter și etaj.
Ca urmare, tribunalul a reținut că suprafața dovedită este aceea reținută în procesul-verbal de carte funciară în ceea ce privește terenul, respectiv 340 m.p. și făcând aplicarea art. 24 din Legea nr.10/2001, conform prezumției de proprietate prin raportare la actul de preluare, suprafața de 243,7 m.p. construită, notificatorii au solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent, conform Legii nr.10/2001 doar pentru suprafața de 338 m.p., teren și 243,7 m.p., construiți, astfel că tribunalul, conform principiului disponibilității se va raporta la aceste suprafețe.
În speță este cert dovedit că reclamanții și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificările fiind formulate cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr.10/2001 (art.23 după republicarea din septembrie 2005 a legii). Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr.10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului de expropriere nr. 51/1987, pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 80.000 lei, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de cele de mai sus, tribunalul în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile RIL XX/2007, analizând în fond notificarea formulată de reclamant a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr.165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 338 m.p. și construcții demolate în suprafață de 243,7 m.p., situat în București, ., sectorul 5, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite.
S-a constatat că din nota de reconstruire a imobilului situat la nr. 171 pe . că întreaga suprafață a imobilului este afectată în totalitate de elemente de sistematizare: . blocului, trotuar pietonal, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupând întreg terenul, iar construcția deținută în proprietate de autorii reclamanților a fost demolată.
Față de capătul doi de cerere, tribunalul a constatat că se solicită obligarea la daune cominatorii pentru eventuala nerespectare a obligației pârâtei de a emite dispoziția conform prezentei hotărâri, obligație de a face, fiind incidente dispozițiile relative la executarea obligației de a face și, pe cale de consecință, dispozițiile art. 906 C.proc.civ. ce interzic acordarea de daune cominatorii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând schimbarea hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, apelantul pârât apreciază că, potrivit art.23 alin.1 și 2 „În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, conform art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate”. Termenul de 60 zile de la soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În altă ordine de idei, conform art.22 din Legea nr.10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu „acte”, respectiv înscrisuri prin care înțelegem orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, în art.22 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 se prevede că „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării,,.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.proc.civ.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art.466 și urm.C.proc.civ., Curtea constată că apelul este nefondat.
În mod nefondat susține apelantul că termenul legal de 60 zile pentru soluționarea notificării, în speță depășit de mulți ani, ar fi doar un termen de recomandare în sensul că la expirarea lui instanța nu l-ar putea obliga la soluționarea acesteia, ci ar rămâne competentă doar să acorde despăgubiri pentru întârziere în soluționarea notificării, apelantul tinzând astfel să încalce dreptul reclamanților de acces la o instanță de judecată garantat de art.6 CEDO și art.21 din Constituție. Or, în speță prima instanță s-a pronunțat legal cu respectarea dreptului reclamanților de acces la o instanță de judecată garantat de art.6 CEDO și art.21 din Constituție, respectiv conform deciziei date de ICCJ sub nr.XX/2007, de recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanța de judecată în sensul de a tranșa pe fond litigiul.
Mai face referire apelantul și la acte în mod nejustificat de vreme ce în speță sentința apelată tocmai pe bază de acte a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii legale în condițiile Legii nr.10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.2145/10.12.2013, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. P. C. -_ și S. M. – CNP_, ambii cu domiciliul ales la av.I. L., în București, ..36, ., sector 1, și intimata pârâtă C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehnored.R.L.
5 ex/
------------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – S.E.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1941/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1925/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
