Obligaţie de a face. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1325/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1325/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1325
Ședința publică de la 16.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. - A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă C. (G.) C., împotriva deciziei civile nr.790 A din 12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. G..
Cauza are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurenta - reclamantă C. C. și intimata - pârâtă I. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 27.05.2013, intimata - pârâtă I. G. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, la care este atașată și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de4,00 lei, chitanța nr._(60) din24.04.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Se mai învederează că la data de 13.09.2013, recurenta - reclamantă C. C., prin avocat E. S., solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței, cât și judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea, având în vedere cererea formulată de apărătorul recurentei - reclamante, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte în sala de judecată.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. Buica în calitate de reprezentant al intimate - pârâte, lipsind recurenta - reclamantă.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de repunere pe rol formulată de intimata - pârâtă I. Gariela.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Curtea, după deliberare, în baza art. 245 C.pr.civ. admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimata - pârâtă, după care invocă din oficiu excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile legale.
Apărătorul intimate - pârâte solicită admiterea excepției nulității recursului, față de împrejurarea că motivele invocate de partea adversă nu se încadrează dispozițiile art.304 c.pr.civ. aspect arătat și prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulata la data de 4.05.2010 și înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._ reclamanta G. C. a chemat în judecata pe pârâta I. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în baza probelor ce se vor administra să se dispună obligarea pârâtei să ridice bunurile mobile respectiv două dulapuri și o bicicletă de pe scara principală a imobilului din București ..24, sector 1 și să fie autorizată reclamanta de către instanța sa aducă la îndeplinire aceste obligații pe cheltuiala paratei.
Se solicita să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere și să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acțiunii se arată de către reclamanta că imobilul situat în București ., sector 1, este compus din subsol, parter, etaj și mansardă și reclamanta este proprietara acestui spațiu conform contractului de vânzare - cumpărare nr.1803 din 18.10.2003 și a contractului de vânzare - cumpărare nr. 917/21.03. 2005 și a actului adițional nr. 917/21.03. 2005.
Se arata că pârâta I. G. deține în proprietate mansarda acestui spațiu și aceasta are doar dreptul de a trece pe scara principala a imobilului.
Arata reclamanta ca pârâta a avut permanent o atitudine ostila și a depozitat pe scara imobilului mai multe bunuri.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 1073 și urm. Cod civil.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 571 din 1 martie 2007 la BNP M. G. O. și A. A. Jean.
Prin sentința civilă nr.4466/08.03.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prin înscrisurile administrate în cauza a susținerilor sale din petitul cererii de chemare în judecata, respectiv nu se face dovada dreptului sau de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici a faptului ca pârâta a depozitat bunurile pe spațiul comun ce deservește drept drum de acces de la scara imobilului pana la apartamente.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta G. C..
În motivare se arată că instanța de fond a avut o conduită necorespunzătoare, pe lângă faptul că, datorită unor erori s-a ajuns la suspendarea cauzei, ceea ce a condus la o tergiversare în soluționarea acesteia, instanța de fond a înțeles să respingă ca neutile probele solicitate de ea și să acorde cuvântul pe fondul cauzei, la același termen la care s-a dispus și admiterea cererii de repunere pe rol.
În continuare, apelanta reclamantă arată că, deși instanța de fond a respins probele solicitate, apreciindu-le neutile, ulterior a respins acțiunea, motivând că reclamanta nu a făcut dovada celor solicitate.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 01.06.2012, intimata pârâtă I. G. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, ca nefondat.
În motivare se arată că singurele critici ale sentinței de fond vizează erori care au condus la suspendarea cauzei, care însă nu au legătură cu legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, precum și faptul că instanța de fond a respins proba cu interogatoriu. Se arată că, deși a fost respinsă această probă de către instanța de fond, această probă era și inutilă, având natura doar a unei prezumții, nefiind vina instanței de fond că reclamanta nu a solicitat și alte probe pentru a-și dovedi pretențiile.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
În faza procesuală a apelului au fost solicitate, încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, apelanta reclamantă depunând la dosar, în copie: adresa nr._/08.07.2009 a DGPMB – Secția 2 Poliție, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 917/21.03.2005 de ., act adițional la acest contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1662/18.04.2007, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1803/08.10.2003, plan releveu, certificat de divorț nr. 3649/20.06.2011, somația nr. 188/19.04.2010, precum și proba cu interogatoriu, răspunsurile intimatei – pârâte, fiind consemnate și atașate la dosar.
Prin decizia civilă nr.790/A/12.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reținut, în ceea ce privește prima critică, referitoare la presupusele erori ale instanței de fond care au condus la suspendarea judecății și pe cale de consecință la tergiversarea cauzei, aceasta nu are legătură cu legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, iar nemulțumirile apelantei reclamante față de dispoziția de suspendare a cauzei de către instanța de fond se puteau exprima pe cale separată, potrivit art. 244 indice 1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește a doua critică, respectiv cea referitoare la faptul că, deși instanța de fond a respins probele solicitate, apreciindu-le neutile, ulterior a respins acțiunea, motivând că reclamanta nu a făcut dovada celor solicitate, tribunalul a constatat că în ședința publică din data de 01.03.2011, instanța de fond a acordat cuvântul părților pentru propunerea de probe, probele solicitate de reclamantă fiind înscrisuri și interogatoriu, din cuprinsul acestei încheieri, nereieșind care este teza probatorie ce se dorea a fi dovedită prin intermediul acestei din urmă probe. Instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins, ca neutilă, proba cu interogatoriu, într-adevăr în considerentele sentinței pronunțate reținând că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile.
Rațiunea instanței de fond este oarecum justificată, întrucât, din această motivare, rezultă indirect că a apreciat că reclamanta, mai întâi de toate trebuia să facă dovada faptului că are un drept de proprietate asupra imobilului în care susține că pârâta și-a depozitat niște bunuri, aspect pe care l-a apreciat nedovedit prin înscrisurile depuse la dosar, în fața instanței de fond fiind depusă doar copia contractului de vânzare – cumpărare prin care pârâta dobândise dreptul de proprietate asupra mansardei – imobil situat în București, .. 24, sector 1.
Analizând probatoriul administrat în faza procesuală a apelului, înscrisuri și interogatoriul luat intimatei pârâte, Tribunalul a apreciat că apelanta reclamantă, prin probele astfel administrate nu a făcut dovada celor solicitate.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să ridice bunurile mobile, respectiv două dulapuri și o bicicletă, bunuri pe care le depozitează fără acordul său în spațiul situat pe scara principală a imobilului din București, .. 24, sector 1, asupra căruia are instituit doar un drept de servitute de trecere.
Din cuprinsul contractelor de vânzare – cumpărare depuse la dosar, se reține faptul că apelanta reclamantă este proprietara apartamentului nr. 1, parter, apartamentului nr. 2, . de la demisol, toate situate în imobilul din București, .. 24, sector 1, iar intimata pârâtă este proprietara imobilului din București, .. 24, sector 1, compus din mansardă, cameră de serviciu situată la demisol, cameră hidrofor, terenul aferent spațiilor de mai sus cu o suprafață indiviză de 100 mp, precum și un drept de servitute de trecere, pe durata existenței construcției pe scara principală și accesul comun la camera centralei termice situată la etajul 1 al imobilului.
Astfel, prin acest probatoriu, apelanta reclamantă a făcut dovada faptului că părțile sunt proprietare ale unor apartamente (încăperi) din același imobil, iar pârâta are un drept de servitute de trecere pe scara principală, unde pretinde reclamanta că și-ar fi depozitat niște bunuri, fără acordul său.
Faptul pretins ilicit de a depozita aceste bunuri în locul indicat prin cererea de chemare în judecată însă nu a fost dovedit. Astfel, din cuprinsul interogatoriului luat intimatei pârâte (singura probă solicitată de apelanta reclamantă în dovedirea acestei împrejurări), aceasta nu recunoaște că are depozitate bunuri pe scara principală.
Având în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile art.1169 Cod civil, care prevăd că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, Tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, soluția instanței de fond fiind, pe cale de consecință legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C. (G.) C., criticând-o pe motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9., în dezvoltarea acestora expunând situația de fapt a cauzei.
La termenul de judecată din 16.09.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art.304 C.proc.civ.
Deși în finalul motivelor, se invocă în drept dispozițiile art.299 și art.304 pct.9 C.proc.civ., acestea au doar un caracter formal, întrucât din dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, rezultă că recurenta solicită de fapt o reapreciere și reinterpretare a probelor administrate în cele două etape procesuale anterioare.
Recursul este o cale de atac care se grefează ca regulă, pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă inclusiv din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste motive repunând în discuție temeinicia hotărârii, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului exclusiv de legalitate pe care-l exercită, este ținută ca regulă, de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel.
D. în situația în care în recurs, ar fi administrate probe noi, concludente și utile, în temeiul art. 305 Cod Procedură Civilă, instanța de recurs ar putea proceda la o reevaluare a situație de fapt. Or, astfel cum s-a evocat, în recursul prezent nu au fost administrate probe noi, conform dispozițiilor art. 305 Cod Procedură Civilă, care să fie de natură ca, în cadrul situației de fapt, să releve vreun element nou, față de cele deja avute în vedere de instanțele devolutive.
În consecință, în această context, Curtea nu poate depăși limitele controlului său jurisdicțional, pentru ca reanalizând și reinterpretând probele administrate în cele două faze devolutive ale procesului, să rețină o altă situație de fapt decât cea configurată în mod definitiv de instanța de apel, prezenta instanță de recurs fiind așadar, ținută de constatările anterioare ale instanțelor devolutive ale fondului.
În cauză, se constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel, ele nevenind cu critici specifice considerentelor date de tribunal prin decizia pronunțată, astfel încât nu reprezintă o critică propriu-zisă la dezlegările date de către tribunal.
În recurs obiectul cenzurii instanței îl reprezintă hotărârea pronunțată de tribunal, ale cărei considerente sunt proprii și specifice acestei căi de atac, cu atât mai mult cu cât ele răspund, din punctul de vedere al dispozițiilor art.261 C.proc.civ., motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Se constată astfel că, în recurs, datorită identității motivelor pe care acesta s-a bazat, se aduc în fapt critici hotărârii instanței de fond, fără nici o referire la considerentele deciziei ce a fost recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta - reclamantă C. (G.) C., împotriva deciziei civile nr.790 A din 12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
I. A. G.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/18.09.2013
------------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – L.P.
- M.B.
Jud.Sector 1 – I.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1324/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1326/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
