Obligaţie de a face. Decizia nr. 509/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 509/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 509
Ședința publică de la 25.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A. împotriva sentinței civile nr. 1790 din data de 15.10.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O. „SFÂNTA TREIME” - DÂRSTE B..
P. are ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M. S., în calitate de reprezentant al recurentei pârâte C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A., în baza împuternicirii nr. 101/1210 din 24.03.2014 (pe care o depune), lipsind reprezentantul intimatei reclamante P. O. „SFÂNTA TREIME” - DÂRSTE B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus, la data de 19.02.2014, întâmpinare, ce a fost comunicată părții recurente, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată dosarului cauzei (fila 11).
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A., prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, având în vedere următoarele argumente:
Apreciază că în mod eronat Tribunalul București a obligat instituția pe care o reprezintă să pronunțe o decizie de restituire în natură sau de respingere a notificării privind imobilul în litigiu. Potrivit deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța are plenitudine de competență în a soluționa astfel de cereri în condițiile în care se depășește termenul de soluționare, fiindcă în această situație nesoluționarea în termen legal echivalează cu un refuz de nesoluționare.
Mai solicită a se reține că recurenta pârâtă nu are competență în acordarea de despăgubiri. În cauză sunt revendicate două terenuri. Un teren nu aparținea intimatei reclamante la momentul deposedării abuzive, ci numitei M. M., iar cel de-al doilea este ocupat în prezent de o construcție edificată ulterior, pentru care nu pot fi acordate decât despăgubiri. Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, există o procedură de acordare a acestor despăgubiri și de stabilire a cuantumului acestora, iar competența aparține Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, comisie înființată potrivit Legii nr. 165/2013.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanta P. O. ROMÂNĂ „SFÂNTA TREIME” - DÂRSTE B. a chemat în judecată pârâta C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A. - Sucursala Imobiliară București, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de retrocedare a imobilului teren înscris în cartea funciară nr._ bis B., nr. top. 7058/1/1/3, 7057/2/3.
La termenul din 03.09.2013, reclamanta a arătat, prin avocat, că înțelege să se judece cu pârâta C. Națională Poșta Română S.A. și că cererea are ca obiect strict obligație de a face, respectiv doar obligația ca unitatea pârâtă să emită o decizie, fie de respingere, fie de propunere de măsuri compensatorii. La solicitarea tribunalului, reclamanta a depus la data de 11.09.2013 precizare scrisă la acțiune, în care a arătat că solicită obligarea pârâtei C. Națională Poșta Română S.A. să soluționeze cererea transmisă de către Comisia Specială de Retrocedare în termenul prevăzut de art. 2 pct. 2 și art. 3 O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în termenul de 60 zile.
Prin sentința civilă nr. 1790/15.10.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis cererea, a obligat pârâta la soluționarea cererilor formulate de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 înregistrate sub nr. 1858/05.02.2003 și_/27.01.2006 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 353,00 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererile înregistrate sub nr. 1858/05.02.2003 și nr._/C/27.01.2006, reclamanta a solicitat retrocedarea imobilelor înscrise în cărțile funciare nr._,_, 9292,_,_.
Prin decizia nr. 2199/28.09.2009 au fost soluționate parțial cererile, reținându-se că s-a solicitat imobilul fostă proprietatea Bisericii Ortodoxe din Dârste B. conform cărții funciare nr. 9454 a localității B. nr. top 7124, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 176/1948. Prin decizie a fost retrocedat imobilul construcție și teren înscris în cartea funciară nr._ nr. top 7124.
Din anexa la planul de dezmembrare a cărților funciare nr. 9454 și 4214 rezultă că, înainte de expropriere, imobilul înscris în cartea funciară nr. 9454 cu nr. top 7057/2 era proprietatea Bisericii Ortodoxe Dîrste teren în suprafață de 1132,81 m.p., iar imobilul înscris în cartea funciară nr. 4214 cu nr. top. 7058/1/1 teren de 468,93 m.p. era proprietatea M. M.. După expropriere, 490 m.p. din terenul din cartea funciară nr. 9454, care a primit nr. top. 7057/2/3, au trecut în proprietatea Statului Român, însă restul suprafeței a rămas în proprietatea Bisericii. În ce privește imobilul din cartea funciară nr. 4214 cu nr. top. 7058/1/1/3, 175 m.p. au trecut în proprietatea statului, restul rămânând în proprietatea lui M. M.. Aceste două suprafețe intrate în proprietatea statului formează actualmente un singur imobil, teren și clădire, care este sediu de P.T.T.R. conform memoriului tehnic aflat la dosarul administrativ. Suprafața de 175 m.p. (din măsurători 130 m.p.) este înscrisă ca grădină, iar suprafața de 490 m.p. este înscrisă ca teren.
Cererea depusă de reclamantă a avut ca obiect retrocedarea terenului de 3.445,2 m.p. înscris în cartea funciară nr._, nr. top 6958, situat între .. Nucului din B.; a terenului de 490 m.p. din B., Calea Bucureștiului, nr. top 7057/2/3 din cartea funciară nr. 9454; a casei de piatră (școală) și a curții situate în Dîrste – B., în suprafață de 619,2 m.p. din cartea funciară nr._, nr. top 7124. Prin decizia nr. 2199/28.09.2009 a fost retrocedat imobilul având destinația școală generală.
Din dosarul administrativ depus la dosarul instanței nu rezultă că unitatea căreia i-a fost transmisă cererea de retrocedare a pus în vedere reclamantei să completeze dosarul și nici nu a pus în vedere acesteia lipsa unor acte sau relații din dosarul administrativ. Având în vedere că dosarul administrativ apare astfel ca fiind complet și văzând că de la data înaintării dosarului administrativ, la 06.09.2010, unitatea C. Națională Loteria Română care deține actualmente terenul de 490 m.p. ce face obiectul cererilor nu a pronunțat în termenul de 60 zile impus de art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 o decizie de soluționare a cererilor, Tribunalul a constatat ca întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la soluționarea cererilor formulate.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.12.2013 a declarat recurs pârâta C. Națională „Poșta Română” S.A., care a fost înregistrat la 07.01.2014 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă a arătat că, deși a analizat aspecte care țin de fondul cauzei, Tribunalul București a pronunțat o hotărâre prin care a obligat-o să soluționeze cererile formulate de intimata reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000, fără să aibă în vedere și decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.
Mai mult decât atât, având în vedere că față de imobilul cu nr. topo 7058/1/1/3, intimata reclamantă nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire, deoarece la data emiterii decretului de expropriere proprietar tabuIar era M. M. și, totodată, având în vedere că cel de-al doilea imobil revendicat, cu nr. topo 7057/2/3, era la data preluării abuzive liber de construcții, iar în prezent este ocupat de o clădire edificată ulterior, în mod netemeinic și nelegal instanța fondului a obligat-o sa soluționeze cererea formulată de intimata reclamantă. Aceasta deoarece cuantumul despăgubirilor este cel stabilit potrivit procedurii instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar competența de acordare a despăgubirilor aparține, de lege lata, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, constituita în temeiul Legii nr. 165/2013.
Aceasta mai cu seama cu cât recurenta pârâtă nu are calitatea de proprietar și nici de administrator. Astfel, potrivit înscrierilor din cartea funciară nr._, s-a notat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, dobândit cu titlu de expropriere și dreptul de administrare operativă în favoarea Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor. De asemenea, a fost respinsă cererea formulată de recurenta pârâtă, prin care a solicitat rectificarea denumirii din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor în C. Națională „Poșta Română” S.A., având în vedere calitatea sa de unitate deținătoare. Acesta este un aspect esențial în soluționarea litigiului pendinte, deoarece nimeni nu poate dispune de bunurile altuia, iar restituirea trebuie să se facă în acord cu principiul de drept nemo dat quod non habet.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă; Legii nr. 165/2013 și O.U.G. nr. 94/2000.
La data de 19.02.2014, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare, a arătat că susținerea recurentei pârâte că instanța de fond ar fi trebuit să judece cauza pe fond și nu să o oblige să soluționeze cererea formulată este lipsită de relevanță juridică, pentru că instanța a judecat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată.
Tot neîntemeiată este și susținerea recurentei pârâte că nu poate fi obligată să soluționeze cererea intimatei reclamante întrucât nu are calitatea de proprietar sau administrator al imobilului; or, nici nu a susținut acest lucru, ci doar împrejurarea că în calitatea sa de unitate deținătoare era obligată să respecte termenul de 60 de zile de la data transmiterii cererii de către Comisie și să soluționeze cererea.
În ceea ce privește decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta se referă la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, iar temeiul juridic al retrocedării bunurilor către culte este O.U.G. nr. 94/2000.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, Curtea are în vedere că părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop. Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
Unul din elementele definitorii ale acestui principiu este reglementat expres de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, conform căruia: „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Importanța deosebită acordată de către legiuitor acestei reguli fundamentale rezultă și din faptul sancționării încălcării sale prin indicarea sa distinctă ca motiv de recurs, în cuprinsul dispoziției art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În cauză, obiectul acțiunii, precizat expres la data de 11.09.2013, a constat doar în obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de soluționare a notificării, reclamanta nesolicitând ca instanța, substituindu-se în atribuțiile unității deținătoare, să soluționeze ea însăși notificarea, așa încât Tribunalul nu putea să procedeze astfel, fiind ținut să respecte limitele învestirii sale.
În al doilea rând, Curtea constată că instanța de fond a obligat recurenta pârâta numai la emiterea unei decizii de soluționare a notificării (în aplicarea art. 2 alin. 2 teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, care impuneau un răspuns din partea entității căreia Comisia specială de retrocedare i-a transmis cererea de retrocedare, în termen de 60 de zile), lăsându-i astfel libertatea de a dispune asupra modului de soluționare: declinarea competenței în favoarea altei entități (cum ar fi Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, care ar avea calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 sau chiar Comisia specială de retrocedare, dacă nu se poate dispune retrocedarea în natură, ci se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 2 alin. 3 din același act normativ), respingerea cererii formulate pe calea notificării (inclusiv pe considerentul că notificatoarea nu are calitatea de persoană îndreptățită) și respectiv admiterea cererii.
De aceea, nu prezintă relevanță sub aspectul legalității hotărârii atacate calitatea recurentei pârâte de entitate competentă cu soluționarea pe fond a notificării, inclusiv în virtutea naturii măsurilor reparatorii la care ar fi îndreptățită intimata reclamantă (restituire în natură sau despăgubiri prin echivalent) și nici calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.
Față de aceste considerente, nereținând niciuna din criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A. împotriva sentinței civile nr. 1790/15.10.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O. ROMÂNĂ „SFÂNTA TREIME” - DÂRSTE B., ca nefondat.
Ia act că recurenta pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S.
Ex.2/25.04.2014
T.B. Secția a III-a Civilă - R. M. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 508/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 511/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
