Pretenţii. Decizia nr. 513/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 513/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 513/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.513
Ședința publică de la 25.03.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentant de procuror C. C..
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – reclamant Ș. A. de împotriva sentinței civile nr.1146 din data de 25.05.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului – reclamant Ș. A., și a reprezentantului intimatul – pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, la data de 14.02.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, și, potrivit rezoluției administrative de la 07.03.2013 (fila 12 verso), a fost stabilit termen pentru astăzi, 25.03.2014, în vederea discutării incidentului perimării recursului.
Curtea acordă cuvântul asupra incidentului procedural al perimării.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită constatarea perimării recursului.
CURTEA ,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a civilă sub nr._, reclamantul Ș. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea numitului Aprahamian Sahag ( bunicul reclamantului) de deținut politic, și să se dispună obligarea pârâtului acordarea despăgubirilor pentru terenurile și construcțiile situate în București, sector 3, Calea Dudești nr. 86, și Calea V. nr. 108 bis, asupra cărora s-au aplicat în mod abuziv măsuri administrative.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că asupra bunicului său au fost exercitate măsuri cu caracter administrativ, în sensul celor prevăzute la art. 3 din Legea 221/2009, fiindu-i stabilit loc de muncă obligatoriu pe șantierul de construire a Canalului D. - Marea N.. De asemenea, bunicul reclamantului a fost închis în penitenciarul de maximă siguranță Aiud, în perioada 1950-1952, fiind acuzat de activități de spionaj.
s-a mai arătat că, prin aplicarea abuzivă a Decretului 92/1990, aceluiași autori i-au fost preluate imobilele menționate în petitul cererii.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
La termenul de judecată din data de 02.03.2012, prima instanță a dispus introducerea în cauză a numitei M. L., în calitate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1146/25.05.2012, a fost respinsă cererea astfel formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe primei instanțe au formulat recurs reclamantele.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.02.2013, instanța de recurs a dispus suspendarea cursului judecății în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
La data de 07.03.2014, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării incidentului perimării cererii de recurs.
Analizând cu precădere incidentul astfel sesizat, corespunzător prevederilor art. 137 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Judecarea recursului pendinte a fost suspendată, în temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ. - pentru lipsa părților la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului – la data de 14.02.2013, de la această dată nefiind îndeplinit, de vreuna dintre părți, vreun act procedural apt a conduce la reluarea cursului judecății.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Reținând că cererea pendinte a stat în nelucrare o perioadă mai mare de un an, iar părțile au rămas în pasivitate neefectuând, în această perioadă, vreun act de procedură util reluării judecății și soluționării căii de atac astfel exercitate, Curtea urmează a constata că devine incidentă sancțiunea perimării reglementată prin norma juridică enunțată, respectiv perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurenta – reclamantă Ș. A. și recurenta M. L., împotriva sentinței civile nr.1146/25.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul – pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – C.L.B.
← Succesiune. Decizia nr. 504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 508/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|