Pretenţii. Decizia nr. 1777/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1777/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2012 în dosarul nr. 1777/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1777
Ședința publică de la 22 octombrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.1096 A din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. A., D. DOMINIC, D. M. și cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. E., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți D. A., D. Dominic, D. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 22.10.2012, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte P. M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul intimaților-reclamanți învederează că prenumele intimatului este Dominic și nu D. cum din eroare s-a menționat, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței civile 3530 din 03.05.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocatul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.05.2009, sub nr._, pe rolul Judecătoriei sectorului 4, reclamanții D. A., D. DOMINIC și D. M. au chemat în judecată pe pârâții P. M. București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se dispună obligarea pârâților la plata prețului de piață al imobilului situat în București, ..63 bis, etaj 2, ., și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au susținut că prin actul de vânzare-cumpărare nr.977/21.11.1996, au cumpărat de la P. M. București prin mandatar S.C. AVL Berceni S.A. imobilul situat la adresa situată mai sus, în baza Legii nr.112/1995 și cu respectarea tuturor dispozițiilor acestei legi.
Prin decizia civilă nr.249/R/27.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată împotriva lor și împotriva Primăriei M. București de către numitul Solacolu I. Ș., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în baza Legii nr.112/1995, situație în care sunt incidente, susțin reclamanții, dispozițiile art.50/1 și art.50 alin.2, alin.2 ind.1 și alin.3 din Legea nr.10/2001, pârâții urmând a fi obligați la plata prețului de piață al apartamentului.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției, pârâtul a susținut că nu are legitimare procesuală pasivă, deoarece nu a fost parte în contractul a cărui nulitate se invocă prin acțiune, iar potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, nu și față de terți.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata prețului de piață al imobilului, deoarece au fost de rea credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995, cunoscând sau putând să cunoască la acel moment faptul că imobilul este revendicat de fostul proprietar.
Pârâta P. M. București prin Primarul General nu a formulat întâmpinare, dar prezentă fiind prin reprezentant la termenul de judecată din data de 5.10.2009, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere dispozițiile art.50 și art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora plata prețului de piață al imobilului se face de Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din data de 5.10.2009, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de ambii pârâți, iar prin sentința civilă nr.3530/3.05.2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. București prin Primarul General, a respins acțiunea față de această pârâtă, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în parte, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 258.791 lei reprezentând valoarea de piață a imobilului în litigiu și suma de 2.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art.50 alin.2 și art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, texte de lege care reglementează posibilitatea obținerii de către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, a prețului de piață al imobilelor, arătând totodată că persoana obligată să achite acest preț este Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință, s-a apreciat că, deși potrivit dreptului comun (art.1337 C.civ.) răspunderea pentru evicțiune aparține vânzătorului, vânzător care în cauza de față a fost pârâta P. M. București, Legea nr.10/2001 conține dispoziții speciale aplicabile în speța de față, prin care se instituie obligația de restituire a prețului de piață al imobilului de către Ministerul Finanțelor Publice, vânzătorul neavând legitimare procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.977/21.11.1996 încheiat cu P. M. București, în calitate de vânzător, reclamanții au dobândit în proprietate locuința situată în București, ..63 Bis, ., sector 4, iar prin sentința civilă nr.930/19.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă prin decizia civilă nr.1324/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.249/R/27.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului cumpărat de reclamanți și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat.
Pentru a decide astfel, instanța a apreciat că, deși în favoarea pârâților D. (reclamanții din prezenta cauză) s-ar putea reține buna-credință la momentul încheierii contractului, aceasta nu poate produce efecte în raportul juridic dedus judecății, instanța considerând că sunt incidente în cauză prevederile C.E.D.O. și nu dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001.
Potrivit dispozițiilor art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Față de acest text de lege, instanța de fond a apreciat că acordarea prețului de piață al imobilului este condiționată de îndeplinirea a două condiții, respectiv: să existe un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și respectivul contract să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În condițiile în care, din probele administrate a rezultat că actul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în baza Legii nr.112/1995 a fost desființat irevocabil prin decizia civilă nr.249/R/27.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă, iar în considerentele acestei decizii s-a reținut că reclamanții cumpărători au fost de bună-credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, instanța a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cele două condiții, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească de la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prețul de piață al imobilului în litigiu, evaluat prin expertiză la suma de 258.791 lei.
Instanța a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească numai valoarea de piață a construcțiilor dobândite prin actul de vânzare-cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu și contravaloarea terenului aferent, deoarece asupra acestuia din urmă au dobândit doar un drept de folosință și nu un drept de proprietate, pe care să-l fi pierdut odată cu desființarea contractului de vânzare-cumpărare.
În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ., instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți și la plata cheltuielilor de judecată de către pârât.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, cu aceeași motivare invocată și în fața instanței de fond, iar pe fond s-a susținut că nu există la dosar o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi reținut buna-credință a reclamanților la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995.
Prin decizia civilă nr.1096/16.12.2011, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul, a obligat apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice să plătească intimaților reclamanți suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță nu și-a însușit apărările apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice, în sensul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art.1337 C.civ., text de lege care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune prin fapta unui terț, în condițiile în care reclamanții și-au fundamentat pretențiile din acțiune pe dispozițiile art.50 și art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, dispoziții cu caracter special, care se aplică prioritar, în raport cu dispozițiile de drept comun. Art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 prevede că restituirea prețului prevăzut la art.50 alin.2 și art.50 ind.1 se face de către M. Economiei și Finanțelor, situație în care tribunalul a apreciat că numai această parte, în nume propriu și nu ca reprezentant al Statului român, are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prima instanță a concluzionat în mod corect și cu privire la faptul că reaua-credință a intimaților reclamanți nu a fost dovedită în nici un fel, iar în favoarea acestora operează prezumția de bună-credință reglementată de art.1889 alin.2 C.civ.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, susținându-se că aceasta a fost soluționată greșit atât de prima instanță, cât și de instanța de apel.
S-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.1337, art.1341 și urm. din Codul civil, trebuia să se instituie, în cauză, răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei M. București, pentru evicțiune parțială sau totală prin fapta unui terț.
În continuare, recurentul a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel au interpretat și aplicat greșit legea, respectiv prevederile art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, când au concluzionat că intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească valoarea de circulație a imobilului în litigiu, deși reaua-credință a acestora la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare nu poate fi pusă la îndoială, deoarece știau sau ar fi putut ști că imobilul este revendicat de fostul proprietar, iar rămânerea în pasivitate le este în totalitate imputabilă.
În subsidiar, pentru ipoteza în care instanța de recurs ar trece peste excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, dar și peste critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, recurentul a susținut că instanța anterioară a greșit și atunci când a omologat raportul de expertiză în întregul său, deși suma stabilită prin acest raport, ca valoare de piață a imobilului, era exagerat de mare, iar recurentului i s-a încălcat dreptul la apărare în ceea ce privește posibilitatea formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză, întrucât acesta nu i-a fost comunicat.
În finalul motivelor de recurs, s-a susținut că atât la fond, cât și în apel, instanțele au greșit când au obligat recurentul pârât să plătească intimaților reclamanți cheltuielile de judecată, deși răspunderea aparținea conform art.1337 C.civ. Primăriei M. București, în calitate de vânzător, și nu se putea reține în cauză reaua-credință sau neglijența recurentului pârât în declanșarea prezentului litigiu.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de înscrisurile existente la dosar și de criticile formulate de recurentul pârât, Curtea va reține că recursul este, în parte, fondat, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate a rezultat că actul de vânzare cumpărare prin care intimații reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost constatat nul prin decizia civilă nr. 249R/27.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX a Civilă, reținându-se în considerentele acestei hotărâri, încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, care nu permitea decât înstrăinarea bunurilor imobiole dobândite de stat cu titlu valabil.
În aceste condiții, instanțele de fond nu puteau analiza cererea pe temeiul obligației de garanție pentru evicțiune, astfel cum se susține de recurrent, de vreme ce cauza obligației nu mai exista.
În plus, temeiul juridic invocat de intimații reclamanți în acțiune l-a reprezentat dispozițiile art. 50 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, lege care are caracter special, în raport cu dispozițiile de drept care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea produsă de terț și care se aplică prioritar, în raport cu dreptul comun, cum în mod correct au reținut și instanțele anterioare.
Conform dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 restituirea prețului prevăzut la art. 50 alin. 2 și a celui prevăzut la art. 50 alin. 21 se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, situație în care instanțele anterioare au reținut, în soluționarea excepției invocată de recurentul pârât, legitimarea procesuală pasivă a acestui minister în acțiunea în pretenții formulată de reclamanți.
Pe fondul cauzei, ambele instanțe au apreciat că intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească de la recurentul pârât prețul de piață al imobilului pe care l-au pierdut, deoarece au fost de bună credință la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.
În drept soluția pronunțată a fost argumentată de instanțe pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.
Criticând, pe fond, această soluție, recurentul pârât a susținut că nu erau îndeplinite în cauză dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții nu puteau primi valoarea de piață a imobilului, care prin expertiză a fost supraevaluat .
Potrivit art. 501 din legea specială mai sus menționată: „proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Acordarea prețului de piață al imobilului este condiționată în acest caz de îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract. Textul nu face nici o referire la buna sau reaua credință a părților contractante.
În cauza de față, există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a desființat contractul de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995, respectiv decizia civilă nr. 249R/27.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX a Civilă, dar în considerentele acestei decizii, intrate în puterea lucrului judecat, s-a constatat că actul a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995. S-a reținut în acest sens că, la momentul vânzării, statul nu avea titlu valabil asupra imobilului revendicat, astfel că ingerința produsă prin vânzarea acestuia către chiriași, era lipsită de bază legală, din moment ce Legea nr. 112/1996 nu permitea decât vânzarea bunurilor dobândite cu titlu.
Față de considerentele acestei decizii și de dispozițiile clare ale art. 501 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel trebuia să constate că reclamanții nu pot primi în baza legii speciale de reparație prețul de piață al imobilului, deoarece actul lor de vânzare cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Intimații reclamanți au vocația de a obține doar prețul actualizat al apartamentului ce a făcut obiectul actului nul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului reactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Curtea apreciază că un act juridic trebuie interpretat în sensul în care acesta produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu produce niciunul, principiu de interpretare a convențiilor civile consacrat prin dispozițiile art. 978 cod civil (regulă ce se regăsește și în dispozițiile art. 1268 alin. 3 din Noul Cod civil), pe deplin aplicabil și în dreptul procesual civil.
Ca atare, așa cum s-a arătat, în condițiile în care textul din legea specială (art. 501 din Legea nr. 10/2001) nu își verifica cerințele de aplicabilitate, fiind însă incidente alte dispoziții din legea specială (art. 50 alin. 2), și acestea invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, instanța de apel trebuia să constate că cererea reclamanților putea fi satisfăcută doar în parte (în limitele restituirii prețului actualizat), pretenția dedusă judecății nefiind prescrisă, în raport de dispozițiile art. 3 coroborate cu art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru soluționarea în acest mod a cererii reclamanților este necesară însă efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească valoarea prețului reactualizat plătit de aceștia, motiv pentru care Curtea va dispune, în baza art. 312 alin. 3 cod procedură civilă admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la același tribunal în vederea rejudecării cauzei și administrării probei mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.1096 A din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. A., D. DOMINIC, D. M. și cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/16.11.2012
---------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – M.I.L.
- C.C.I.
Jud.Sector 4 – I.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 142/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 911/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
