Obligaţie de a face. Încheierea nr. 07/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-07-2012 în dosarul nr. 288/2012
Dosar nr._ (_ )
completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 07.06.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. N.
JUDECĂTOR: M. H.
GREFIER: I. A. G.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți B. T. și B. N. împotriva sentinței civile nr. 1416 din data de 05.11.2010 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ și de apelantul - intervenient O. I. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2010, pronunțate în același dosar, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General.
Obiectul cauzei - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanții - reclamanți B. T. prin avocat Tebeșoi D., cu împuternicire avocațială nr._/2011 eliberată de Baroul București (fila 8 dosar) și B. N., personal și asistat de același avocat, și apelantul - intervenient O. I., personal, lipsind intimatului - pârât M. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelanților - reclamanți și apelantul - intervenient O. I., personal, având pe având cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri sau probe de solicitat și solicită acordarea cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului formulat de apelanții - reclamanti.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită admiterea apelului formulat de părțile pe care le reprezintă, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul de a se admite acțiunea principală așa cum a fost formulată, de a se constata că sunt persoane îndreptățite a obține măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, având în vedere înscrisurile aflate la dosar, a se constata că o parte din imobilul în litigiu, respectiv partea care este închiriată, poate fi restituit în natură, iar pentru celelalte solicită despăgubiri în echivalent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În timpul discuțiilor se prezintă reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primarul General, consilier juridic M. I., care solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de către apelanții - reclamanți, având în vedere probele administrate pe parcursul judecății.
Apelantul - intervenient O. I., personal, solicită respingerea apelului declarat de apelanții - reclamanți.
Curtea acordă cuvântul cu privire la apelul declarat de apelantul - intervenient.
Apelantul - intervenient solicită admiterea apelului în sensul de a lua act de renunțarea la cererea de intervenție formulată în fața primei instanțe.
Apărătorul apelanților - reclamanți și reprezentantul intimatului - pârât având pe rând cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de apelantul intervenient în sensul de a se lua act de renunțarea la cererea de intervenție.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de intervenție accesorie formulate de intervenient în apel.
Intervenientul solicită admiterea cererii de intervenție accesorie, respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită respingerea cererii de intervenție accesorie, întrucât persoana de la care acesta a cumpărat cotele nu a formulat notificare pe baza Legii nr. 10/2001, aspect care este menționat în hotărârea judecătorească atașată la dosar, aspect care de care solicită ca instanța să ia act. Singurii care au formulat notificare sunt reclamanții.
Reprezentantul intimatului - pârât solicită admiterea cererii de intervenție.
Intervenientul solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.06.2012.
Pronunțată în ședința publică de la 07.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. N. M. H. I. A. G.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 14.06.2012
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.06.2012.
Pronunțată în ședința publică de la 14.06.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. N. M. H.
GREFIER,
I. A. G.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 21.06.2012
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.06.2012.
Pronunțată în ședința publică de la 21.06.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. N. M. H.
GREFIER,
I. A. G.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 28.06.2012
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 05.07.2012.
Pronunțată în ședința publică de la 28.06.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. N. M. H.
GREFIER,
I. A. G.
Dosar nr._ (_ )
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 288 A
Ședința publică de la 05.07.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. N.
JUDECĂTOR: M. H.
GREFIER: I. A. G.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți B. T. și B. N. împotriva sentinței civile nr. 1416 din data de 05.11.2010 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ și de apelantul - intervenient O. I. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2010, pronunțate în același dosar, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General.
Obiectul cauzei – obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 07.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat succesiv pronunțarea la 14.06.2012, 21.06.2012, 28.06.2012 și 05.07.2012.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea intitulată cerere reconvențională formulată la data de 11.02.2008 în dosarul nr._/3/2007 al Secției a V-a Civilă, pârâții reclamanți B. T. și B. N. au solicitat, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, obligarea acesteia să soluționeze prin dispoziție motivată cererea de restituire în natură și/sau în echivalent a imobilului situat în București, ., fost 58, sector 2, iar emiterea acestei dispoziții să fie realizată numai în privința lor.
Prin încheierea de ședință de la data de 09.02.2009, tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâții reclamanți B. T. și B. N., pe rolul Tribunalului București fiind înregistrat dosarul nr._ .
În ședința publică de la 10.09.2010 dată a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul O. I..
Prin sentința civilă nr. 1416/5.11.2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul situat în București, ., sect. 2 a aparținut în coproprietate soților B. D. și B. M..
Ca urmare a decesului lui B. D., cota de 1/2 din dreptul de proprietate ce aparținuse acestuia a revenit soției B. M., conform mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 27/25.02.1955 eliberat de fostul notariat de Stat al Raionului 23 August.
După decesul soției supraviețuitoare, B. M., survenit la data de 02.03.1962, întreaga masă succesorală rămasă de pe urma acesteia și în care era inclus întregul imobil situat în București, ., sect. 2, a fost culeasă de Stat, în temeiul certificatului de vacanță succesorală nr. 134/1962.
În cuprinsul acestuia s-a precizat că moștenitoarea testamentară B. A. a renunțat la succesiune, conform declarației de renunțare înregistrate sub nr. 126/1962, în timp ce autorul reclamanților din prezenta cauză, B. V., la rândul său moștenitor testamentar, a fost considerat străin de succesiune în temeiul dispozițiilor art. 700 Cod civil.
Prin decizia civilă nr. 246 A din 06.02.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, definitivă și irevocabilă, a fost admisă cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii defunctei B. M. și s-a dispus anularea certificatului de vacanță succesorală nr. 134/1962 și a deciziei nr._/357/24.10.1962 a Secțiunii Financiare a Sfatului Popular al Capitalei.
Consecință a acestei hotărâri judecătorești, pentru defuncta B. M. a fost emis certificatul de legatar nr. 12/23.04.2004, potrivit cu care succesiunea acesteia a fost culeasă de B. V., în calitate de legatar, în temeiul testamentului autentificat sub nr._ de fostul Notariat de Stat al Raionului 23 August.
Așa fiind, din examinarea situației de fapt expuse, tribunalul a constatat că modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului nu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, nefiind vorba de o preluare abuzivă, astfel cum a fost definită de textul legal evocat.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere că imobilul a fost preluat ca urmare a declarării vacanței succesorale în privința defunctei B. M., împrejurare care nu a fost de natură a fi apreciată ca abuzivă.
În consecință, apreciind că imobilul a cărui restituire s-a solicitat nu se circumscrie domeniului de aplicație al Legii nr. 10/2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii de ședință din 10.09.2010, la data de 10.12.2010, a declarat apel inervenientul O. I., iar împotriva sentinței civile nr. 1416/5.11.2010, la data de 17.03.2011 au declarat apel reclamanții B. T. și B. N., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 29.04.2011.
În motivarea cererii lor, apelanții reclamanți au arătat că sunt moștenitorii de drept, în calitate de fii, ai defunctului B. V..
În baza Legii nr. 10/2001 au depus cerere pentru a li se restitui în natură imobilul situat în București ., fost 58, sector 2, iar în măsura în care nu mai este posibilă restituirea în natură a întregului imobilul să li se acorde măsuri reparatorii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură.
La dosarul cauzei au fost depuse toate actele doveditoare care le conferă calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în natură, precum și la acordarea de despăgubiri.
Imobilul solicitat de reclamanți a fost înstrăinat de Statul Român, parte din el în baza Legii nr. 112/1995,parte din imobil prin contract de vânzare cumpărare pe acțiuni, iar o parte din acest imobil este în prezent ocupat de chiriași, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, dar și din actele depuse la dosar.
Prima instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea principală, motivândcă imobilul a cărui restituire se solicită nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii 10/2001.
Imobilul solicitat se află sub incidența art. 2 Legii 10/2001. Domeniul de aplicare a art. 2 din Legea nr. 10/2001 acoperă sfera tuturor modalităților de preluare, fie o preluare abuzivă fără titlu, fie o preluare cu titlu valabil, așa cum este și în cazul apelanților reclamanți. Pe de altă parte, pentru semnificația noțiunii de titlu valabil Legea face trimite la dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea public. Or, imobilul reclamanților a fost preluat, iar apoi înstrăinat de Statul Român.
În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 282-298 Cod procedură civilă și ale Legii nr. 213/1998 - art. 6.
Prin motivele de apel formulate de intervenientul O. I. la 30.06.2011, acesta a arătat că prima instanță a greșit apreciind că nu ar avea aceleași interese nici cu pârâtul, nici cu reclamanții, ci dimpotrivă, deoarece din actele dosarului reiese cu ușurință că este vorba de același imobil pentru care se solicită in esență restituirea în natură, iar acesta este coproprietar pe 2/8 din acest imobil.
Așadar, instanța putea să admită în principiu cererea sa de intervenție accesorie, având în vedere cele de mai sus.
În drept, a invocat prevederile art. 282 -298 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale, apelantul intervenient a depus, în fotocopie: sentința civilă nr. 21.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._/_ și decizia civilă nr. 229 R/09.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosar nr._/3/2007.
La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar, de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2, cu adresa nr. 9708/28.03.2012: carte funciară nr._-C1-U2 a Sectorului 2, carte funciară nr._-C1-U3 a Sectorului 2, încheierea nr. 6259/6.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București - Biroul de carte funciară, cerere de înscriere formulată de Mihloș G. G. la 15.04.2004, contract de vânzare cumpărare nr. 4529/14.02.2000, act adițional la acest contract nr. 4529A/14.05.2003, documentația în vederea obținerii nr. cadastral provizoriu 5322/4 - adresa ., corp C, .. 3083/15.02.2005 dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2, cerere de înscriere înregistrată de Mihloș M. la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 sub nr. 3083/15.02.2005, contract de vânzare cumpărare nr. 2321/3.04.1997, acte adiționale la acest contract n. 2321A și 2321B din 15.04.2003, documentația în vederea obținerii nr. cadastral provizoriu 5322/2;0;2 - adresa corpului de proprietate București, sector 2, ., corp B, . sub nr. 399/6.03.2002 de B.N.P. N. A., certificat de deces nr._/29.03.1997 eliberat de Primăria Sectorului 2; de către S.C. F. S.A., cu adresa nr. 387/4.04.2012: încheierea nr._/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, contract de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 430/2.08.1995, listă clădirilor societății comerciale F. SA, precizarea II depusă de B. S. în dosar nr._/3/2007 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă; adresa nr. 444/17.04.2012 emisă de S.C. F. S.A; de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2, cu adresa nr._/12.04.2012: carte funciară nr._-C1-U1 a Sectorului 2, încheierea nr._/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București - Biroul de Carte Funciară, decizia civilă nr. 552 A/19.03.2004 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă în dosar nr. 342/2004, cerere de înscriere formulată la 13.09.2002 de S.C. F. S.A., documentația topografică pentru înscrierea în carte funciară a corpului de proprietate din ., București Sector 2 întocmită în mai 2002 de expert Didulescu C., certificat de înmatriculare . No_ eliberat la 11.11.1998 de Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București, raport de evaluare S.C. F. S.A. întocmit de S.C. Tehnic Romexport Consulting S.R.L., decizia nr. 586/17.07.1991 emisă de Primăria Municipiului București, proces verbal încheiat în urma acestei decizii la 23.08.1991, act de transmitere a 30% din capitalul social al societăților comerciale înregistrat sub nr. 1314/28.06.1993 la Fondul Proprietății Private IV Muntenia, act de transmitere a 70% din acțiunile sau părțile sociale ale societăților comerciale înregistrat sub nr._/1.07.1993 la Fondul Proprietății de Stat, adresa nr. 1/4115/9.06.1999 emisă de Fondul Proprietății de Stat, cerere de înscriere de mențiuni înregistrată sub nr._/14.10.1991 la Oficiul Registrului Comerțului.
La solicitarea instanței, s-au efectuat: raport de expertiză tehnică topografică întocmit de expert B. G. la 9.11.2011, raport de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert M. A. S. la 13.03.2012 și la 10.05.2012.
La data de 5.04.2012, apelanții reclamanți au făcut o precizare, prin care au arătat cotele ce compun imobilul în litigiu, arătând că B. L. și B. D. au fost frați. De la B. L. a dobândit P. o cotă de 1/8. După decesul lui B. D. au rămas ca moștenitori: I. D. B., cu o cotă de 1/8, M. Sănduescu (B.), cu o cotă de 1/8, T. B., cu o cotă de 1/8, C. S. (B.) cu o cotă de 1/8, T. B., cu o cotă de 1/8 și D. B., cu o cotă de 2/8, toți ca fii ai defunctului mai sus menționat.
Autorul lor este B. D., care la rândul său este fiului lui B. D..
Ca atare, B. D. a dobândit cota de 2/8 prin moștenire, iar restul cotelor prin acte de vânzare cumpărare după cum urmează: - act de vânzare cumpărare nr._/1924, cota de 3/8 de la V. B., M. S. (fostă B.), C. Siminonescu (fostă B.); - act de vânzare cumpărare nr._/1925, cota de 1/8 de la I. B.; - act de vânzare cumpărare nr._/1926, cota de 1/8 de la T. B.; - act de vânzare cumpărare nr. 1692/1928, cota de 1/8 de la P., deci în total 6/8; - potrivit certificatului de moștenitor, B. D. moștenește și el 2/8.
La data de 17.05.2012, apelantul intervenient Orianu I. a depus cerere de renunțare la cererea de intervenție aflată la dosarul de fond ce a fost pe rolul Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
La aceeași dată a formulat și cerere de intervenție accesorie, prin care a arătat că înțelege să susțină apărarea intimatei pârâtePrimăria M. București, prin Primarul General, solicitând respingerea apelului, ca fiind nefundat și menținerea sentinței civile apelate, ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că, în fapt, consideră că este coproprietar, în cotă indiviză de 2/8,al imobilului situat în București, ., sector 2, împreună cu cei doi apelanți reclamanți, în calitatea sa de cumpărător al cotei respective de la numita B. S., care este moștenitoare a defunctului său soț B. V., decedat la data de 05.08.1998, împreună cu fiii acestuia din prima căsătorie, B. T. și B. N., a căror mamă naturală se numește B. A..
Intervenientul a mai arătat că imobil a trecut în mod ilegal în proprietatea statului în anul 1962 în baza Decretului nr. 111/1951 prin declararea succesiunii vacante, fiind dat în administrarea S.C. F. S.A., care l-a închiriat la diverse persoane fizice și juridice.
De asemenea, în mod ilegal, în baza Legii nr. 112/1995, au fost vândute două apartamente din cele patru ale respectivului imobil de către S.C. F. S.A., ca reprezentant al Primăriei Municipiului București, numiților Mihloș M. și respectiv Mihloș G. G., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2321/03.04.1997 și respectiv contractului de vânzare-cumpărare nr. 4529/14.07.2000, fiecare din aceste contracte având acte adiționale.
Tot în mod ilegal, în baza Legii nr. 58/1991 și a Legii nr. 77/1994 au fost vândute acțiuni din același imobil (numai din clădirea numită sală) de către Fondul Proprietății de Stat către Asociația „F. programul Acțiunilor Salariaților", conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 430/02.08.1995, act ce a fost trecut în registrul de transcripțiuni sub nr._ abia la data de 24.06.1999 și intabulat în Cartea Funciară nr._ la poziția 11 cu nr. cadastral_ pe numele S.C. F. S.A., conform încheierii nr._/13.09.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București - Biroul de carte funciară.
Încă din data de 11.03.1997, autorul vânzătoarei apelantului intervenient, defunctul B. V., a depus o acțiune în justiție prin care a chemat în judecată reprezentanții statului român pentru anularea certificatului de vacanță succesorală nr. 134/1962 și implicit a deciziei nr. 1309/1962 și a deciziei nr._/_.10.1962, acțiune ce a fost continuată de moștenitorii acestuia B. S., B. T. și B. N. și finalizată prin decizia nr. 246 A/06.02.2003 pronunțată de Tribunalul Bucureștii - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 5939/2002, hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă.
Așadar, titlul statului a fost desființat prin anulare, iar efectul este acela că și titlurile subsecvente sunt nule, respectiv nu mai există.
Pentru a putea să se dispună lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului în cauză, vânzătoarea sa, B. S., a formulat la data de 27.06.2007 o cerere în revendicare ce formează obiectul dosarului nr._/3/2007, dosar în care are calitatea de intervenient principal, iar după ce a fost disjunsă cererea reconvențională a apelanților reclamanți B. T. și B. N., la termenul din 03.02.2009, la următorul termen, prin încheierea de ședință publică din 03.03.2009 dosarul_/3/2007a fost suspendat, încheierea respectivă dându-se cu recurs.
Recursul împotriva acestei încheieri a fost soluționat prin decizia nr. 229R din 09.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/3/2007, astfel că prin admiterea recursului a fost făcută posibilă continuarea judecății cauzei în fond a acțiunii în revendicare.
În prezent, cauza urmează să fie judecată în apel la una din secțiile civile ale Curții de Apel București.
Față de cele de mai sus, consideră că justifică un interes legitim să intervină în această pricină în sprijinul intimatei pârâte Primăria Municipiului București, prin Primarul General, iar folosul practic pe care-l va obține este acela că va avea posibilitatea să spere că acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu va fi admisă în fazele superioare de atac, și ca atare va putea să intre în proprietatea cotei sale indivize de 2/8 din imobilul respectiv.
Totodată, consideră că există o legătură strânsă între această cerere de intervenție și cererea reconvențională, precum și cu cererea introductivă de chemare în judecată ce are ca obiect revendicarea aceluiași imobil aflat în litigiu.
Arată că solicitarea sa de respingere a apelului se bazează pe faptul că modalitatea de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea statului nu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind vorba de o preluare abuzivă, așa cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 246 A din 06.02.2003 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 5939/2002, hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă.
În drept, și-a întemeiat cererea de intervenție accesorie pe dispozițiile art. 49 - 56 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 10/2001, precum și ale art. 555 din Noul Cod Civil.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. În ceea ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, Curtea reține că prin notificarea trimisă către Primăria Municipiului București sub nr. 2164/2001 prin B.E.J. D., I., Crafcenco, B. A. și reclamanții B. T. și B. Nichy au solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau măsuri reparatorii (bănești) prin echivalent pentru imobilul, fost proprietatea B. M., situat în București, ., sector 2, ce se compunea din teren în suprafață de 712 m.p. și o casă alcătuită dintr-o sală, 11 camere parter, 3 camere mansardă, o cameră subsol, 5 holuri, o bucătărie, o magazie.
Această notificare nu a fost soluționată până la data introducerii cererii cu care a fost învestită instanța de B. T. și B. Nichy, iar prin decizia în interesul legii nr. XX din 9 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
În aceste condiții, instanțele sunt competente să analizeze pe fond notificarea.
2.i. Analizând probele administrate în cauză sub un prim aspect, în privința calității de unitate deținătoare, Curtea constată că terenul în litigiu a fost identificat prin expertiza efectuată în apel de expert B. G., fiind situat în ., sector 2, în suprafață de 716 m.p. și având ca vecinătăți: N – pe laturile 1-7, . latura 7-9, imobilul de la nr. 42 din . latura 9-10, imobilele de la nr. 33 și 35 din . latura 1-10, imobilul de la nr. 38 din . care au aparținut autorilor reclamanților au fost identificate prin expertiza efectuată de expert M. A. S. la 13.03.2012, constând în: corp A (C1) – în suprafață de 151 m.p. (deținut de S.C. F. S.A.), corp B (C2) – în suprafață de 94 m.p. (deținut de Mihloș M.), corp C (C3) – în suprafață de 75 m.p. (deținut de Mihloș G.), corp D (C4) – în suprafață de 180 m.p. (deținut de S.C. F. S.A.) și corpul C5 (magazie) – în suprafață de 29 m.p., la acestea adăugându-se o construcție în prezent demolată identificată de același expert prin expertiza efectuată la 10.05.2012, care, așa cum rezultă din documentația în vederea obținerii numărului cadastral provizoriu 5322/2;0;2 - beneficiar Mihloș M., este parte din obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de aceasta în temeiul Legii nr. 112/1995. Este de menționat că prin acest ultim raport, expertul a arătat că de fapt și construcția corp C3 este demolată, pe locul ei fiind construită o magazie (nu pe întreaga suprafață).
ii. Din actele depuse la dosar de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 cu adresa nr._/12.04.2012 rezultă că S.C. F. S.A. și-a intabulat la adresa din . o construcție în suprafață de 167,02 mp., clădirea C1 din documentația cadastrală întocmită de ing. Didulescu Caiu, respectiv corp D (C4) în expertiza efectuată în cauză de expert M. A. S., precum și o cotă indiviză de teren de 233,95 m.p. Din documentația care a stat la baza încheierii de intabulare nr._/13.11.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Biroul de carte funciară rezultă că au fost avute în vedere decizia nr. 586/17.07.1991 emisă de Primăria Municipiului București, prin care, începând cu data de 1.07.1991 s-a înființat, în temeiul Legii nr. 15/1990, societatea comercială de prestări servicii în domeniul administrării, întreținerii fondului locativ și vânzării locuințelor cu denumirea „S.C. F. S.A.” (art. 1) și s-a prevăzut că activul și pasivul societății va fi preluat de la Regia autonomă de investiții și administrație locativă „Imobiliara R.A.” - Sucursala F. și va fi predat pe bază de proces verbal societății comerciale (art. 3), precum și procesul verbal încheiat la data de 23.08.1991 în urma acestei decizii între I.C.R.A.L. F. și S.C. F. S.A., prin care au fost predate clădirile folosite ca sedii și unități de producție, între care și cea din . (depozit materiale). Este de menționat că prin decizia nr. 1309/9.11.1962 emisă de fostul Consiliu Popular al Raionului 23 August – Comitetul Executiv s-a luat act de decizia Secțiunii Financiare a Sfatului Popular al Capitalei nr._/357 din 24.10.1962 și pe data respectivei decizii s-a constituit fond de bază I.A.L. Raion 23 August imobilul situat în ., Raion 23 August, compus din 11 camere la parter, trei camere la mansardă, una cameră la subsol, cinci holuri, una bucătărie, magazie și cota aferentă de teren în suprafață de 713 m.p.
Concluzia că la baza înscrierii părții respective din imobil au stat dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 este întărită de faptul că între înscrisurile depuse la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară de către S.C. F. S.A. s-a aflat și decizia civilă nr. 552A/19.03.2004 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 342/2004, prin care, în apel, a fost admisă o cerere formulată de aceeași petentă de intabulare vizând un imobil având aceeași situație juridică, situat în București, . A (menționat, de asemenea, în procesul verbal din 23.08.1991 și în tabelul centralizator mijloace fixe), pe considerentul că se regăsește în situația clădirilor incluse în capitalul social întocmită la 30.07.1992 și, ca atare, prin efectul legii, față de dispozițiile Legii nr. 15/1990, a fost transmis dreptul de proprietate către S.C. F. S.A. de la Statul Român.
În aceste condiții, Curtea reține că pentru corpul D (C4) identificat prin expertiza efectuată în cauză de expert M. A. S., precum și pentru o cotă indiviză de teren de 233,95 m.p., Primăria Municipiului București, entitatea învestită cu soluționarea notificării, nu are calitatea de unitate deținătoare.
În sensul arătat se constată în primul rând că deși în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. 1, 2 și 4 din Legea nr. 10/2001, între care și unitățile administrativ teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, regula este că acestea își păstrează calitatea de unități deținătoare, urmând să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (art. 26 alin. 1 și 2), aceasta nu se aplică și pentru ipoteza dobândirii imobilelor de către societăți comerciale.
Astfel, pe de o parte, pentru imobilele - terenuri și construcții - deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, în temeiul art. 21 alin. 1 din același act normativ, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Pe de altă parte, potrivit art. 27 (în prezent 29) alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială: „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate”. per a contrario, pentru cele preluate fără titlu valabil, se aplica norma generală, enunțată la art. 1, care prevedea restituirea în natură și, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar soluționarea notificării, nefiind incidentă norma derogatoare cuprinsă în art. 27 alin. 2, era în competența unității deținătoare, conform regulii cu valoare de principiu desprinsă din prevederile art. 21 din același act normativ.
Ca urmare a modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, art. 27 a prevăzut că: „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”. Alineatul 2 al aceluiași articol a stabilit că: „În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (1^1), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 24 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”. Prin urmare, textul în forma modificată nu mai făcea distincție între situația imobilelor preluate cu titlu valabil și cea a imobilelor preluate fără titlu valabil și în ambele cazuri decizia era atributul instituției publice care a efectuat privatizarea.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 830/8.07.2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietarii și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civila și de proprietate intelectuală în dosarele nr. 4._ si nr. 1._, și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constituție.
În urma deciziei Curții Constituționale, sfera „unităților deținătoare” a fost din nou extinsă și la persoanele juridice menționate la art. 29 (fost 27) - societățile comerciale privatizate -, cu singura condiție ca imobilul să fi fost preluat fără titlu valabil de către stat.
Pentru imobilele preluate cu titlu valabil de către stat, rămân aplicabile dispozițiile art. 29 alin. 3 din lege, în conformitate cu care măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Concluzia care se desprinde din cele expuse anterior este aceea că, indiferent dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea comercială deținătoare a imobilului era cu capital majoritar de stat sau, dimpotrivă, privatizată, unitatea administrativ teritorială nu este entitatea competentă să soluționeze notificarea persoanei îndreptățite.
Într-o asemenea situație, trebuie avut în vedere că potrivit art. 27 (fost 25) alin. 1, 2 din Legea nr. 10/2001: „Dispozițiile art. 23 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține. Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat”. Conform art. 27.1. din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007: „În cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate învestită cu soluționarea acesteia, după caz”.
iii. Cât privește restul imobilului – terenul în suprafață de 716 m.p., din care se scade o cotă indiviză corespunzătoare unei suprafețe de 233,95, dar nu din total, ci din partea neînstrăinată ca proprietate exclusivă în temeiul Legii nr. 112/1995, de 515,22 m.p. (= 716 m.p. - 125,85 m.p. - 74,93 m.p.), adică pentru 233,95 / 515,22 = 45,37% din suprafața de 515,22 m.p. aflată în coproprietate, precum și celelalte construcții în afară de corpul D (C4) –, pentru care intimata pârâtă are calitate de unitate deținătoare, se constată că acesta ar putea fi restituit în natură, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cu excepția părții ce a ieșit din patrimoniul său în temeiul Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2321/3.04.1997 și cele două acte adiționale (teren în suprafață de 125,85 m.p. și construcție) încheiate cu Mihloș M. și respectiv prin contractul de vânzare cumpărare nr. 4529/14.07.2000, cu actul adițional corespunzător (teren în suprafață de 74,93 m.p. și construcție) încheiate cu Mihloș G. G., pentru care s-ar putea propune acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform art. 18 lit. c din același act normativ, text ce este își produce efectele din momentul în care se regăsește situația ce constituie ipoteza sa normativă, fără a mai prezenta relevanță modificările ulterioare, cum este demolarea construcției de către dobânditor.
În concluzie, dacă ar fi întrunite condițiile ce fac aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, intimata pârâtă ar putea să dispună restituirea în natură a cotei de 54,63% din suprafața de teren de 515,22 m.p. (rămasă neînstrăinată în proprietate exclusivă în temeiul Legii nr. 112/1995) și a construcțiilor corp A (C1) și C5; să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul și construcțiile care au făcut obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și să direcționeze notificarea către S.C. F. S.A. pentru cota de 45,37% din suprafața de teren de 512,22 m.p. și pentru construcția corp D (C4).
3.i. Verificând calitatea apelanților reclamanți de persoane îndreptățite a obține măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, Curtea constată că, prin actul de vânzare autentificat sub nr._/4.06.1924 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, M. C. S., V. D. Bărescu și C. D. S. au înstrăinat către M. D. D. Bărescu și D. D. Bărescu toate drepturile lor succesorale care sunt de 3/8 părți indivize din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului lor tată, D. Bărescu, formată din imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de circa 675 m.p. și construcțiile existente pe acest teren.
Prin actul de vânzare autentificat sub nr._/10.10.1925 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, I. D. B. a înstrăinat către M. D. D. B. și D. D. B. toate drepturile sale succesorale care sunt de 1/8 parte indiviză din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului său tată, D. Bărescu - a cărui succesiune s-a deschis în București în anul 1923 -, formată din imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de circa 675 m.p. și construcțiile existente pe acest teren.
Prin actul de vânzare autentificat sub nr._/30.06.1926 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, T. D. B. a înstrăinat către M. D. D. B. și D. D. B. toate drepturile sale succesorale care sunt de 1/8 parte indiviză din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului său tată, D. Bărescu, formată din imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de circa 675 m.p. și construcțiile existente pe acest teren.
Prin actul de vânzare autentificat sub nr. 1692/19.01.1928 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, I. S. P. a înstrăinat către M. D. B. și D. D. B. 1/8 parte indiviză din imobilul situat în București, . - fost averea moștenitorilor defunctului L. B., pe care a cumpărat-o prin licitație publică, după cum se constată din ordonanța de adjudecare nr._/1927 Tribunal I. - Secția Notariat, transcrisă de grefa Tribunalului I. - Secția Notariat cu nr._/1927, dosar nr._/1925, compus din teren și construcțiile existente pe acest teren. La dosar a fost depusă și ordonanța de adjudecare menționată.
Potrivit notei (cu caracter intern) nr._/12.10.2007 emise de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Nomenclatură Urbană, imobilul înscris în evidențele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986 cu nr. 40 pe . și cu următoarele adrese poștale: - nr. 54 pe . anului 1937; - nr. 38 nr. 40 pe . nivelul anului 1937; - nr. 40 pe . anului 1948.
Cât privește actul de vânzare transcris la nr. 353/1881 și autentificat de fostul Tribunal I. – Secția Notariat sub nr. 1997/24.03.1881, acesta constată dobândirea unui imobil identificat numai prin vecinătăți, de către J. B., apelanții reclamanți nejustificând legătura pe care ar avea-o cu acesta.
De asemenea, deși prin precizarea depusă la 5.04.2012 apelanții reclamanți au arătat că B. D., autorul lor, ar fi dobândit pe cale succesorală încă o cotă de 2/8 de la B. D., nu au dovedit această afirmație, prin depunerea certificatului de moștenitor sau a actelor de stare civilă corespunzătoare.
Prin procesul verbal încheiat la data de 19.09.1940 de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București s-a reținut, cu privire la imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de 655 m.p. și un corp de casă, că este deținut în indiviziune și în părți egale de soții B. D. D. și B. D. D. M., care l-au dobândit în temeiul ordonanței de adjudecare nr. 5688/13.04.1929 a Tribunalului I. – Secția Notariat, „imobil fost proprietatea moștenitorilor D. I. B.”.
Prin testamentul autentificat sub nr._/29.10.1945 de fostul Tribunal I. – Secția Notariat, D. D. B. a instituit-o legatar universal și executor testamentar al întregii sale averi mobiliare și imobiliare pe soția sa, M. D. D. B..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 27/25.02.1955 întocmit de fostul Notariat de Stat al Raionului „23 August”, la data de 2.09.1947 a decedat B. D., lăsând ca moștenitoare pe B. M., conform testamentului sus menționat. S-a reținut că averea succesorală se compune din ½ parte indiviză din imobilul situat în București, . (fost nr. 58) având o suprafață totală – teren și construcție – 678 m.p., dobândit de defunct împreună cu soția sa M. prin actele de vânzare autentificate sub nr._/1925, nr._/1924, nr. 1692/1928 și nr._/1926 de Tribunalul I. – Secția Notariat. Acest act juridic face și dovada schimbării numărului poștal între momentele încheierii celor patru acte de vânzare și anul 1955.
Prin testamentul autentificat sub nr. 431/9.03.1955 de fostul Notariat de Stat Principal al Raionului 23 August, M. D. B. a testat nepoților săi V. B. și A. B. imobilul său situat în București, ., Raionul 23 August (fost nr. 58), compus din: o sală, 11 camere parter, 3 camere mansardă, una cameră subsol, cinci hall-uri, una bucătărie, una magazie, precum și întregul mobilier ce se va găsi în casă la încetarea sa din viață, pe care le stăpânește în calitate de legatară a soțului său defunct. Titlurile de proprietate ale defunctului său soț au fost indicate după cum urmează: - actul de vânzare autentificat sub nr._/30.VI.1926, - actul de vânzare autentificat sub nr. 1692/19.I.1928, - actul de vânzare autentificat sub nr._/4.VI.1924, - actul de vânzare autentificat sub nr._/10.X.1925.
Conform certificatului de succesiune vacantă nr. 134/7.09.1962 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului 23 August, la data de 2.03.1962 a decedat B. M., reținându-se că nepoții acesteia, A. B. și V. B., au renunțat la acest legat, prima prin declarația înregistrată la nr. 126/1962, iar cel de-al doilea conform art. 700 Cod civil. S-a constatat că masa succesorală se compune din imobilul situat în București, ., raion 23 August, care conform referatului Circa II-a Fiscală se compune din teren în suprafață de 712 m.p. cu o casă descrisă în testament, dobândit în întregime de defunctă prin moștenire testamentară în baza testamentului autentificat de Tribunalul I. – Secția Notariat sub nr._/1945 și a certificatului de moștenitoare testamentară nr. 27/1955 al Notariatului de Stat al Raionului 23 August.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 163/02.12.1998 eliberat de notar public, la data de 05.08.1998 a decedat B. V., rămânând ca moștenitori de pe urma acestuia: B. S., căreia în calitate de soție supraviețuitoare în revine cota parte indiviză de 2/8 din întreaga masă succesorală; B. T., căruia în calitate de fiu îi revine cota parte indiviză de 3/8 din întreaga masă succesorală și B. NIchy, căruia în calitate de fiu îi revine cota parte indiviză de 3/8 din întreaga masă succesorală.
Prin decizia civilă nr. 246A/06.02.2003 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 5939/2002, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți B. S., B. T. și B. Nichy și, printre altele, s-a admis cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii defunctei B. M. și s-a dispus anularea certificatului de vacanță succesorală nr. 134/1962 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului 23 August, precum și a deciziei nr. 1309/1962 eliberate de fostul Sfat Popular Raion 23 August și a deciziei nr._/357/24.10.1962 a Secțiunii Financiare a Sfatului Popular al Capitalei.
Subsecvent, prin certificatul de legatar nr. 12/23.02.2004 eliberat de notar public Enise E. s-a constatat că de pe urma defunctei B. M. (M.), decedată la data de 2.03.1962 a rămas ca moștenitor B. V.. În masa succesorală s-a reținut că intră dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 712 m.p. și construcțiile din cărămidă și anume două corpuri: un corp compus din o sală, iar celălalt corp având subsol, parter și mansardă, precum și o magazie. S-a mai constatat că defuncta a dobândit cota de ½ prin cumpărare, în baza actelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr._/1925,_/1924, 1692/1928 și_/1926, iar cealaltă jumătate a dobândit-o prin moștenire de la soțul său, conform certificatului de moștenitor nr. 27/1955 eliberat de Notariatul de stat al fostului raion 23 August, București.
Notificarea a fost formulată numai de către doi dintre moștenitorii lui B. V., astfel că ar fi incidente prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001: „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
ii. Conform actelor de vânzare încheiate în perioada 1924-1928 de B. D. și B. M., apelanții reclamanți au dovedit calitatea de proprietari a autorilor lor numai cu privire la o cotă indiviză de 6/8 din imobilul în litigiu.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.
Aceasta înseamnă că prezumția este înlăturată în situațiile în care din probele administrate – apreciate din punctul de vedere al forței lor doveditoare potrivit regulilor de drept comun în materie de probațiune incidente în cererile fundamentate pe existența unui drept de proprietate – rezultă că notificatorul nu este titularul dreptului pretins.
Este adevărat că, teoretic, chiar dacă din asemenea probe ar rezulta că o altă persoană ar avea calitatea de proprietar al imobilului preluat abuziv de stat, este posibil ca între momentul pentru care s-a stabilit că aceasta este proprietar și până la preluarea bunului de către stat să mai fi intervenit un transfer al dreptului în discuție în favoarea reclamantului și astfel actul de preluare să fie în concordanță cu realitatea juridică. O asemenea soluție ar transforma prezumția instituită de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 într-una absolută, lăsând astfel fără aplicare prima parte a textului „în absența unor probe contrare”, ceea ce nu poate fi admis, întrucât ar contraveni regulii de interpretare înscrise în art. 978 Cod civil, potrivit căreia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice (actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat). Mai mult decât atât, rațiunea legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situație discriminatorie între cei care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 și alte subiecte de drept, ci numai să le faciliteze celor dintâi probațiunea în cazul în care înscrisurile doveditoare ale dobândirii dreptului de proprietate s-au pierdut în contextul condițiilor istorice de notorietate. În consecință, dacă actele dosarului (altele decât actul de preluare a imobilului de către stat) nu ar putea fi reținute în cazul formulării unei alte acțiuni decât contestația în temeiul Legii nr. 10/2001 ca doveditoare ale existenței dreptului de proprietate în patrimoniul unei persoane, nu există niciun temei pentru a se ajunge la o soluție diferită în ipoteza unei contestații de această natură.
Aplicând aceste considerații teoretice în cauza de față, Curtea reține că, deși în actul de preluare, respectiv certificatul de vacanță succesorală, autoarea apelanților reclamanți figurează în calitate de proprietar exclusiv al imobilului în litigiu, din probele administrate rezultă o situație contrară, deoarece actele juridice invocate drept titluri de proprietate nu aveau aptitudinea de a transmite decât o cotă de 6/8 din dreptul real în discuție.
De altfel, faptul că în certificatul de vacanță succesorală s-a strecurat o greșeală rezultă chiar din analiza actelor menționate în cuprinsul său ca justificând dreptul de proprietate transmis pe cale de moștenire, care sunt chiar cele avute în vedere de instanță.
De asemenea, deși este adevărat că art. 23.1 lit. d prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege: „(…) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”, trebuie să se țină seama, pentru considerentele expuse în analiza art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 privind rațiunea acestor derogări de la regimul juridic de drept comun în materie de probe, de faptul că articolul 23.1, privit în integralitatea sa, a stabilit o ierarhie în ordine descrescătoare a mijloacelor de probă, de la lit. a la lit. h. Aceasta înseamnă că o anumită dovadă poate fi luată în considerare numai în situația în care nu există o alta având forță juridică superioară.
Prin urmare, în cauză nu poate fi luat în considerare nici procesul verbal întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în detrimentul actelor translative de proprietate.
iii. Referitor la încadrarea imobilului în categoria celor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, Curtea are în vedere că prin art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 au fost calificate astfel de către legiuitor orice imobile preluate fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Prin decizia civilă nr. 246A/06.02.2003 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 5939/2002 s-a reținut ca motiv al anulării certificatului de vacanță succesorală, împrejurarea că defunctul B. V., autorul apelanților reclamanți, nu a fost citat la notariat la momentul dezbaterii succesiunii defunctei B. M. și a luat cunoștință de existența testamentului lăsat de defunctă în favoarea sa în preajma Crăciunului din anul 1996,
Într-adevăr, conform art. 12 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953: „Notarul de stat, după ce a constatat că de pe urma unei persoane decedate au rămas bunuri, cheamă înaintea sa pe toți moștenitorii presupuși și pe legatari, pentru împărțirea bunurilor succesiunii”.
Se impune însă ca art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 să nu fie interpretat literal, ci restrictiv, neputând fi luate în considerare și ipotezele în care încălcarea unei dispoziții legale nu conturează aplicarea în situații juridice identice a unui tratament diferit, mai favorabil statului în raport de alte subiecte de drept, fiind astfel exclusă prin concept ideea de abuz din partea acestuia, ca rațiune a adoptării actului normativ în discuție, astfel cum rezultă chiar din titulatura sa.
Or, necitarea unui succesibil de către notarul de stat, fără a se dovedi sau cel puțin a exista indicii că aceasta a constituit o măsură în cadrul politicii generale de etatizare, adică de transfer al proprietății private în proprietatea statului - din contră, din hotărârea judecătorească amintită rezultând că testamentul i-a fost ascuns lui B. V. de fosta sa soție, B. A. -, constituie o încălcare a legii întâlnită și în raporturile dintre particulari și nu justifică aplicarea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, reprezentat de acțiunea în anularea certificatului de moștenitor urmată de petiția de ereditate.
Față de acest considerente, reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să respingă apelul declarat de apelanții reclamanți ca nefundat și admită cererea de intervenție accesorie formulată în apel.
II. Referitor la apelul formulat de apelantul intervenient, Curtea are în vedere că, potrivit art. 246 Cod procedură civilă, titularul unei cereri poate să renunțe oricând la judecată pe parcursul procesului, în ședință, fie prin cerere scrisă.
Cum în speță, se constată că apelantul intervenient a renunțat la judecata cererii de intervenție principale pe care a formulat-o în primă instanță, Curtea urmează ca, în temeiul textului de lege menționat, să ia act de acest act de dispoziție.
De asemenea, va lua Ia act că apelanții reclamanți și intervenientul nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți B. T., domiciliat în București, .. 35, ., sector 4, și B. N., domiciliat în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1416 din data de 05.11.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291 - 293, sector 6, ca nefondat.
Admite cerere de intervenție accesorie formulată în apel de intervenientul O. I., domiciliat în București, ., sector 2, împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de apelantul intervenient O. I. împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2011, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. T. și B. N. și cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, și schimbă în parte sentința în sensul că ia act de renunțarea la cererea de intervenție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că apelanții reclamanți și intervenientul nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 5.07.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. N. M. H.
GREFIER,
I. A. G.
Red. CN
Tehnored. CN/GIA
6 ex./27.07.2012
TB – S. a V-a civ. - E. P. J.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 381/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
