Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 701/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 701/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 701/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.701
Ședința publică de la 28 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE –D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă – reclamantă C. (fostă D.) E. D., împotriva deciziei civile nr. 433 A din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât D. D..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul reclamant-pârât D. D., personal și asistat de avocat C. N. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 18.10.2013, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 32, lipsind recurenta pârâtă – reclamantă C. (fostă D.) E. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimatului reclamant-pârât arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Apreciază că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, ambele instanțe au reținut cu privire la atribuirea bunurilor mobile, faptul că bunurile mobile supuse partajului sunt în principal obiecte de mobilier din locuința folosită exclusiv de peste 5 ani de recurenta-pârâtă, fapt recunoscut la interogatoriu de către recurentă și au apreciat că este echitabil ca ambele părți să primească în natură bunuri electrocasnice iar pentru egalizarea loturilor de 50% fiecare, recurenta pârâtă-reclamantă să achite o sultă către intimat.
De asemenea, arată că este neîntemeiată cererea recurentei de suplimentarea probatoriului, întrucât nu i s-a încălcat nici un drept la apărare, având în vedere că, încă de la instanța de fond aceasta a propus și administrat probele pe care le-a considerat necesare, iar în calea de atac a apelului a susținut pentru aceeași teză probatorie suplimentarea cu audierea de martori, după 5 ani de la începutul procesului, pentru aspecte pe care în urmă cu 3 ani a administrat proba cu doi martori, nefiind nicio situație nouă care să impună suplimentarea de probatoriu cu alți martori.
Mai mult recurenta a recunoscut la interogatoriu că intimatul a achitat toate ratele curente la . mod corect a reținut și instanțele anterioare, împrejurare față de care, susținerea din motivele de recurs, referitoare la faptul că, ajutorul părinților reprezintă o donație cu caracter de bun propriu al acesteia este infirmată de însăși declarațiile martorei sale și reținut în consecință ca fiind acordat ambilor soți.
În consecință, apreciază că nu există nici un motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, având în vedere că, instanța de apel a apreciat în mod corect că nu se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.04.2008, reclamantul D. D. a chemat în judecată pe pârâta D. E. D. și a solicitat să se dispună protejarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, cu stabilirea unei cote de contribuție de 85% pentru reclamant, în drept fiind invocate disp. art. 36 alin. 1 C. fam. și art. 728 C. civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de partaj ca prematură, întrucât nu s-a finalizat procesul de divorț.
La termenul de judecată din data de 16.07.2009, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare și modificatoare a acțiunii inițiale prin care a solicitat să se partajeze bunurile comune în cote egale de 50% cu atribuirea apartamentului în natură către pârâtă și obligarea acesteia la plata unei sulte corespunzătoare, totodată să se partajeze în cote egale de 50% datoriile comune contractate de părți în timpul căsătoriei, să fie obligată pârâta la achitarea către reclamant a cotei de ½ din datoria rambursată în sumă de 7.576 lei, reprezentând rate lunare și dobânda bancară conform contractului de credit nr. 88/01.02.2006 în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a cotei de ½ din datoria rambursată în sumă de 3.793 lei reprezentând rate lunare și dobânda bancară potrivit contractului de credit nr. 30/19.06.2006 în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a cotei de ½ din datoria nerambursată începând cu luna mai 2009 în sumă de_,60 lei, reprezentând rate lunare și dobânda bancară conform contractului de credit nr. 88/01.02.2006, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a cotei de ½ din datoria nerambursată începând cu luna mai 2009 în sumă de 10.228,71 lei reprezentând rate lunare și dobânda bancară conform contractului de credit nr. 30//19.06.2006 în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.
Pârâta reclamantă a depus la dosar la data de 21.09.2009 întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită ieșirea din indiviziune asupra apartamentului nr. 205 și atribuirea în natură cu obligarea sa la plata unei sulte către reclamantul pârât în cotă de 30% conform contribuției acestuia la dobândirea bunului.
A mai solicitat pârâta reclamantă includerea în masa de partaj a autoturismului DACIA 1310 dobândit de soți în timpul căsătoriei, urmând ca bunul să fie atribuit către recurentul pârât cu obligarea sa la plata unei sulte către pârâta reclamantă conform unei cote de 50%, în drept fiind invocate prev. art. 673/1 și urm. C.pr.civ.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 13.11.2009, pârâta reclamantă a arătat că solicită stabilirea în favoarea sa a unei cote de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor comune și nu contestă valoarea estimativă indicată de reclamant pentru bunurile mobile.
Prin sentința civilă nr. 8949/17.12.2010 pronunțată de Judecătoria sector 4 București au fost admise în parte acțiunea principală și cererea reconvențională și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală ca bunuri comune apartamentul nr. 205 situat în București, ., sector 4, în valoare de 191.070 lei și o . bunuri mobile expres nominalizate, valoarea totală a masei partajabile fiind de 203.315 lei.
Instanța a atribuit reclamantului o . bunuri mobile în valoare de 6.400 lei, în timp ce pârâtei i-au fost atribuite apartamentul nr. 205 situat în București, ., sector 4 și o . bunuri mobile, astfel că valoarea lotului atribuit pârâtei este de 196.915 lei.
Prin sentință s-a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata unei sulte către reclamantul pârât de_,5 lei pentru egalizarea loturilor în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanța a constatat că părțile au datorii comune rezultate din contractele de credit nr. 88/2006 și nr. 30/2006 plătibile în cote egale de părți.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile reclamantului pârât de obligare a pârâtei reclamantei la plata cotei de ½ din datoria rambursată și la plata sumelor datorate, în temeiul contractelor de credit, începând cu luna mai 2009.
Totodată instanța a respins ca neîntemeiată cererea de partajare a unor bunuri mobile, respectiv autoturismul DACIA 1310, aparat video, precum și a unor piese din aur, respectiv butoane cămăși, lănțișor, 2 verighete, 2 ghiuluri.
Instanța de fond a reținut în considerente că părțile s-a căsătorit la data de 25.02.1989, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 737/2008 a Judecătoriei sectorului 4 București, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului la data de 19.03.2009.
Prin cererea completatoare, pârâta reclamantă a recunoscut calitatea de bunuri și a fost de acord cu evaluarea bunurilor mobile propusă de reclamantul pârât, (fila 195), pentru următoarele bunuri mobile: mochete 2 bucăți (100 lei), casetofon Panasonic plus 2 boxe „tesla" (100 lei); televizor plus noptieră (250 lei); bibliotecă 7 corpuri (350 lei), colțar (750 lei), covor persan (200 lei), galerie plus perdea (100 lei); mobilier bucătărie plus hotă w (1600 lei), casetofon „kereoke" (65 lei), mașină de spălat Whirlpool (450 lei), % combină frigorifică Arctic (1000 lei), mașină de călcat (180 de lei), 5 seturi de lenjerie de pat (150 lei), storcător de fructe B. (350 lei), grătar inox (50 lei), 5 seturi tacâmuri (100 lei), 7 platouri porțelan (50 lei), televizor (600 lei), combină muzicală (800 lei), calculator și masă (5000 lei).
De asemenea, instanța a mai reținut că din masa partajabilă face parte apartamentul 205, dobândit de părți în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare cumpărare nr._/4/1991 (fila 7), apartament situat în București, Șoseaua Giurgiului, nr. 107, ., .. Acest apartament a fost evaluat prin expertiză (fila 310, voi. 1) la suma de 191.070 lei (sau_ euro).
In consecință, în baza art. 30 Cod fam. și 6735 Cod procedură civilă instanța a reținut ca masa partajabila se compune din următoarele bunuri comune: apartamentul 205, situat în București, Șoseaua Giurgiului, nr. 107, sector 4 (191.070 lei), precum și următoarele bunuri mobile: mochete 2 bucăți (100 lei), casetofon Panasonic plus 2 boxe „tesla" (100 lei); televizor plus noptieră (250 lei); bibliotecă 7 corpuri (350 lei), colțar (750 lei), covor persan (200 lei), galerie plus perdea (100 lei); mobilier bucătărie plus hotă (1600 lei), casetofon „kereoke" (65 lei), mașină de spălat Whirlpool (450 lei), combină frigorifică Arctic (1000 lei), mașină de călcat (180 de lei), 5 seturi de lenjerie de pat (150 lei), storcător de fructe B. (350 lei), grătar inox (50 lei), 5 seturi tacâmuri (100 lei), 7 platouri porțelan (50 lei), televizor (600 lei), combină muzicală (800 lei), calculator și masă (5000 lei), valoarea totală a masei partajabile fiind de 203.315 lei.
Referitor la cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune instanța a reținut că potrivit art. 30 Cod familie bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt prezumate de lege a fi bunuri comune ale soților și potrivit art. 36 Cod familie acestea urmează a fi împărțite ținând seama de contribuția fiecărui soț la dobândirea acestora.
In cauză, reclamantul pârât a solicitat reținerea unei cote de contribuție egală, în timp ce pârâta reclamanta a solicitat să se rețină că are o contribuție majorată, de 70% la dobândirea masei partajabile.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul pârât pe durata căsătoriei, a fost angajat, realizând venituri salariale, astfel cum rezultă din cartea de muncă depusă la dosar (f. 105 - 122 voi. 1), pârâta reclamantă recunoscând la interogatoriu că reclamantul pârât a achitat cheltuielile curente la .>
Pe de altă parte, instanța a reținut că pârâta reclamantă a beneficiat pe durata căsătoriei de o pensie de boală (cf. deciziei de pensionare nr._/1999, fila 184), iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că pârâta reclamantă își completa veniturile vânzând fructe în piață pentru asociația familială a părinților ei, producători agricoli.
De asemenea, din declarațiile martorilor audiați (fila 4 și fila 11, voi. 2) instanța a reținut că părinții pârâtei reclamante au ajutat-o pe aceasta la achitarea avansului pentru apartamentul 205, respectiv a sumei de 11.000 lei din totalul de 96.174 lei (f. 7 voi. 2).
In raport de probele administrate în cauză instanța a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina pârâtei reclamante o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că, pensia obținută de aceasta era inferioară veniturilor salariale ale reclamantului pârât, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că contribuția acesteia la dobândirea apartamentului depășește 50% din valoarea masei partajabile, avansul achitat cu banii de la părinții pârâtei reprezentând doar aproximativ 1/9 din valoarea totală a apartamentului.
Cât privește contribuția majorată provenită din ajutoarelor acordate în timpul căsătoriei de părinții pârâtei reclamante, instanța a reținut din declarațiile de martori că acest ajutor era oferit ambilor soți și nu doar pârâtei reclamante și nu se poate stabili cu exactitate cuantumul acestora (declarațiile de martori de la f. 4 și 11 voi. 2) sau a sumelor obținute prin vânzarea de produse în piață.
Pe de altă parte, din Sentința civilă nr. 737/07.03.2008 a rezultat că reclamantul pârât a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea pârâtei reclamante, ceea ce dă naștere unei prezumții judiciare că pârâta reclamantă se afla în stare de nevoie, veniturile suplimentare obținute nefiind suficiente, astfel că în opinia instanței nu se poate reține o cota majorată în favoarea acesteia.
In raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, instanța în temeiul art. 6735 alin. 1, art. 6739 și art._ alin. ultim Cod procedură civilă și 728 cod civil a dispus ieșirea părților din indiviziune prin atribuire în natură, la alegerea modalității de ieșire din indiviziune instanța a avut în vedere criteriile impuse de art. 6739 Cod procedură civilă, luând în considerare faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură precum și cota de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.
In ceea ce privește apartamentul nr. 205, instanța a ținut cont, potrivit art. 673/9 Cod de procedură civilă, de faptul că pârâta reclamantă ocupă imobilul împreună cu cei doi copii rezultați din căsătorie, ambele părți fiind de acord ca acest apartament să fie atribuit în natură pârâtei reclamante, cu plata unei sulte către reclamant pârât.
Referitor la atribuirea bunurilor mobile, instanța a reținut că fiecare parte a solicitat atribuirea lor în natură către partea adversă, cu plata unei sulte, instanța urmând a avea în vedere faptul că bunurile mobile supuse partajului sunt în principal obiecte de mobilier din locuința ocupată de pârâta reclamantă, apreciind că este echitabil ca ambele părți să primească în natură bunuri electrocasnice, care, eventual, pot fi mai ușor valorificate.
In consecință, în conformitate cu dispozițiile art. art. 6735 alin. 1, 673/9 și 673 /10 alin. ultim Cod procedură civilă și 728 Cod civil instanța a atribuit în deplină folosință și posesie reclamantului D. D. următoarele bunuri mobile: televizor (600 lei), combină muzicală (800 lei), calculator și masă (5000 lei), bunuri în valoare totală de 6.400 și a atribuit pârâtei reclamante C. E. D. apartamentul 205, situat în București, Șoseaua Giurgiului, nr. 107, sector 4 (191.070 lei), precum și următoarele bunuri mobile: aflate în dormitor, mochete 2 bucăți (100 lei), casetofon Panasonic plus 2 boxe „tesla" (100 lei); televizor plus noptieră (250 lei); aflate în sufragerie, bibliotecă 7corpuri (350 lei), colțar (750 lei), covor persan (200 lei), galerie plus perdea (100 lei); aflate în bucătărie: mobilier plus hotă (1600 lei), casetofon „kereoke" (65 lei), precum și următoarele: mașină de spălat Whirlpool (450 lei), combină frigorifică Arctic (1000 lei), mașină de călcat (180 de lei), 5 seturi de lenjerie de pat (150 lei), storcător de fructe B. (350 lei), grătar inox (50 lei), 5 seturi tacâmuri (100 lei), 7 platouri porțelan (50 lei) bunuri în valoare totală de 196.915.
Pentru egalizarea loturilor instanța în temeiul art. 742 Cod civil și art. 673/10 alin. ultim Cod procedură civilă a obligat-o pe pârâta reclamantă C. E. D. să plătească reclamantului D. D. suma de 95.257,5 lei reprezentând sultă pentru egalizarea valorică a loturilor, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
In ceea ce privește pasivul masei partajabile, instanța a reținut că obligațiile contractate prin contractul de credit bancar nr. 88/2006 (f. 30 vol. 1) și prin contractul nr. 30/2006 ( f. 35 vol. 1), sunt obligații născute în timpul căsătoriei, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 32 și art. 33 Cod familie.
In consecință, reținând că în ceea ce privește contractul nr. 88/2006 ambele părți sunt semnatare ale contractului și nu s-a făcut dovada că sumele au fost utilizate în mod exclusiv de către unul dintre soți, instanța în temeiul art. 32 alin. 1 lit. b Cod familie, a reținut caracterul de datorie comună.
Referitor la contractul nr. 30/2006 instanța a retinut că acesta a fost încheiat de reclamantul pârât în timpul căsătoriei, din declarațiile martorului N. G. reieșind că acest împrumut a fost utilizat pentru îmbunătățiri aduse imobilului în care locuiau părțile, pârâta reclamantă recunoscând la interogatoriu (f. 225 voi. 1) că în cursul anului 2006 s-au făcut lucrări în apartament și s-a cumpărat mobilă de bucătărie, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 32 alin. 1 lit. a) și d) Cod familie, care conferă caracter de datorie comună pentru acest tip de obligații.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei reclamante la restituirea a jumătate din ratele achitate la bancă, instanța a reținut că sumele solicitate au fost achitate în timpul căsătoriei, considerată desfăcută la data de 19.03.2009 (data rămânerii irevocabile a sentinței de divorț - f. 50), fiind aplicabile în cauză prevederile art. 29 Cod familie, nefăcându-se dovada că reclamantul pârât a contribuit în mod exclusiv la plata tuturor ratelor.
In ceea ce privește chitanțele consemnând plata ratelor la data de 20.03.2009, 21.04.2009 și 25.05.2009 (f. 159 - 160), instanța a reținut că din conținutul chitanțelor nu rezultă contractul pentru care s-au realizat aceste plăți, nefiind dovedit faptul că acestea constituie plăti în executarea contractelor 88/2006 sau 30/2006, sarcina probei sub acest aspect revenind reclamantului pârât conform art. 129 Cod procedură civilă și art. 1069 Cod civil.
Cât privește obligarea pârâtei la plata sumelor datorate în baza contractelor de credit începând cu luna mai 2009 (creditul nerambursat) instanța a reținut că reclamantul pârât nu poate solicita efectuarea acestei plăți către sine, potrivit contractului acesta neavând calitate de creditor al obligației asumate și neputându-se substitui băncii decât prin acțiune în regres, exercitată potrivit art. 1052 și următoarele Cod civil, ulterior plății.
De asemenea, instanța a reținut că banca, în calitate de creditor, nu este parte în litigiu, nefiind posibilă modificarea raporturilor contractuale stabilite între părți potrivit art. 969 Cod civil, aceste obligații urmând să fie executate conform contractelor încheiate.
Pe de altă parte, conform contractelor depuse rambursarea creditelor se va realiza în termen de 120 de luni, începând cu anul 2006, astfel că ratele datorate ulterior lunii decembrie 2010, nu au ajuns încă la scadență, neputându-se solicita plata acestora în avans (art. 1022 - 1025 Cod civil).
Referitor la capătul de cerere privind includerea în masa partajabilă, ca bunuri dobândite în timpul căsătoriei, a unui aparat video în valoare de 250 de lei precum și a unor piese din aur (butoane cămăși, lănțișor, 2 verighete și două ghiuluri), bunuri cu privire la care pârâta reclamanta a afirmat (întâmpinare, fila 133) că au fost înstrăinate de reclamant în absența sa, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței acestor bunuri în patrimoniul părților, sarcina probei revenind reclamantului pârât, potrivit art. 129 Cod procedură civilă și art. 1069 Cod civil.
Cât privește capătul de cerere privind includerea în masa partajabilă a autoturismului Dacia 1310 înmatriculată cu nr. 5 B HFS, solicitată de pârâta reclamantă, instanța a reținut că prin răspunsul la interogatoriu pârâta reclamanta a recunoscut că automobilul a fost casat (fila 225), astfel că acest bun nu mai există în prezent și nu poate fi reținut în masa partajabilă, în cauză nefiind formulate cereri privind completarea masei partajabile cu contravaloarea acestui bun.
In consecință, față de situația de fapt mai sus expusă, instanța în temeiul art. 36 alin 1 Cod familie, art. 728 Cod civil, 6735 Cod de procedură civilă a respins ca neîntemeiată cererea de partajare a bunurilor mai sus menționate.
În ce privește cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că pretențiile fiecărei părți au fost admise în parte, instanța a procedat la compensarea acestora potrivit art. 276 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă C. E. D., care formulează critici arătând că prima instanță nu a examinat atent materialul probator al cauzei în raport de care se putea stabili o cotă de contribuție majoră de 70% pentru apelanta pârâtă la dobândirea bunurilor comune, totodată apelanta învederând că în mod eronat instanța de fond a reținut ca datorii comune ale soților cele două credite contractate în timpul căsătoriei dar folosite exclusiv de către intimat.
Că instanța de fond nu a luat în considerare depozițiile martorelor propuse de apelantă și care au relatat în sensul că avansul la apartament a fost suportat din sumele de bani oferite de părinții pârâtei care au obținut venituri constante din activitatea de producători de fructe și legume vândute în piețele din București, astfel că ajutorul financiar s-a extins și cu privire la ratele plătite pentru apartament.
Potrivit unei alte critici s-a susținut că valoarea apartamentului supus partajării este exagerată în raport de valoarea de piață a unui astfel de imobil, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice în acest sens.
A mai arătat apelanta pârâtă că hotărârea pronunțată este nelegală și întrucât instanța de fond a partajat în natură bunurile mobile deși pârâta nu a solicitat atribuirea către sine a unor bunuri mobile, fiind astfel nesocotite normele legale în materie.
În faza de apel a fost efectuată la solicitarea apelantei pârâte o nouă expertiză tehnică imobiliară având ca obiectiv stabilirea valorii actuale de circulație a apartamentului supus partajării.
Prin decizia civilă nr.433/A/24.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul apelanta pârâtă-reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat că valoarea apartamentului nr.205, situat în București, ., sector 4, este de 176.904 lei, a constatat că valoarea totală a masei partajabile este de 189.149 lei; a constatat că fiecărei părți îi revine o cotă valorică de 94.574,5 lei; a constatat că valoarea lotului atribuit pârâtei-reclamantă este de 182.749 lei; a constatat că valoarea lotului atribuit reclamantului-pârât este de 6400 lei, a obligat pârâta-reclamantă la 88.174,5 lei cu titlul de sultă către reclamantul-pârât și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Referitor la cota de contribuție pretinsă de apelanta pârâtă, respectiv de 70% la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a apreciat că nu este fondată critica formulată prin cererea de apel, fiind înlăturată, sub acest aspect prima instanță, reținând corect pe baza materialului probator al cauzei că în perioada căsătoriei reclamantul intimat a fost încadrat în muncă, realizând astfel venituri în timp ce pârâta a încasat pe durata căsătoriei o pensie de boală în cuantum redus potrivit deciziei de pensionare nr._/1999 anexată la dosar, la această pensie adăugându-se unele venituri obținute din vânzarea de fructe și legume la piață provenite de la părinții săi care sunt producători agricoli.
Totodată, conform răspunsului dat la interogatoriu de către pârâtă, aceasta a recunoscut faptul că reclamantul a achitat toate cheltuielile curente la apartamentul situat la . hotărârea dată în primă instanță.
Pornind de la depozițiile martorilor propuși de pârâtă, instanța a reținut că părinții apelantei au ajutat-o pe fiica lor cu suma de 11.000 lei pentru achitarea avansului la apartament însă concluzionează în mod judicios în sensul că în raport de această situație nu se poate reține în beneficiul părții o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, de vreme ce suma ce a constituit avans reprezintă doar circa 1/9 din valoarea totală a imobilului în litigiu, totodată ajutoarele financiare din partea părinților apelantei la care au făcut referire aceeași martori nu au putut fi cuantificate, în plus respectivele sume, ori produse constând în legume sau fructe pot fi catalogate drept ajutoare firești date soților și nepoților, cu atât mai mult cu cât pârâta apelantă realiza venituri modice conform pensiei de boală pe care o încasa lunar.
Tribunalul a înlăturat ca neîntemeiate susținerile apelantei pârâte potrivit cărora părinții acesteia ar fi contribuit material la plata ratelor la apartamentul în litigiu, aceste afirmații formulate de pârâtă nefiind susținute de materialul probator al cauzei.
În aceste circumstanțe, față de situațiile expuse, tribunalul a considerat că în mod just instanța a reținut în considerente cota de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, înlăturând pretențiile pârâtei cu privire la cota de contribuție superioară de 70% în beneficiul său.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată critica prin care se susține că în mod greșit instanța de fond a constatat că părțile au datorii comune rezultate din două contracte de credit bancar încheiate în anul 2006, întrucât ambele contracte au fost perfectate în timpul căsătoriei, unul dintre acestea fiind semnat și de către apelanta pârâtă care nu a administrat probatorii din care să rezulte fără echivoc faptul că sumele de bani obținute ar fi fost utilizate exclusiv de către intimatul reclamant în beneficiul propriu.
Prima instanță a avut în vedere relatările martorului propus de reclamant și care a învederat că împrumutul acordat de bancă a fost folosit pentru efectuarea unor îmbunătățiri la apartament, de altfel însăși apelanta recunoscând la interogatoriu că în cursul anului 2006 a fost cumpărată mobila de bucătărie și s-au făcut unele îmbunătățiri la imobil.
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat că instanța de fond a soluționat în mod corect aspectele privind pasivul masei supuse partajării, fiind just aplicate în cauză disp.art. 32 C. fam., fiind vorba în speță de datorii comune, plătibile în cote egale de părți.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la modalitatea de partajare a bunurilor mobile, sens în care instanța de fond a procedat în mod corect la atribuirea unor astfel de bunuri către fiecare dintre foștii soți, acest procedeu al instanței fiind nu doar legal ci și echitabil, cu atât mai mult cu cât pârâtei i-a fost atribuit în natură apartamentul, ca atare era firesc să i se dea acesteia și o parte din bunurile mobile, respectiv electrocasnice ce au fost achiziționate în timpul căsătoriei.
În faza de apel a fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară prin care s-a stabilit valoarea actuală a apartamentului în litigiu, așa încât în raport de noua valoare a bunului, tribunalul a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de pârâtă, în conformitate cu disp. art. 296 C.pr.civ.
Date fiind considerentele arătate, s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă și s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că valoarea apartamentului din ., sector 4 este de 176.904 lei, iar valoarea totală a masei de partaj este de 189.149 lei, fiecărei părți revenindu-i o cotă valorică de 94.574,5 lei.
Menținându-se lotizarea făcută de instanța de fond, s-a constatat că valoarea lotului atribuit pârâtei reclamante este de 182.749 lei, iar valoarea lotului atribuit reclamantului pârât este de 6.400 lei, așa încât pentru egalizarea loturilor s-a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata unei sulte în cuantum de 88.174,5 lei către reclamantul pârât. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. E. D., criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
O primă critică se referă la neacordarea cotei de contribuție de 70% recurentei la dobândirea bunurilor comune, arătând că a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, inclusiv pentru apartamentul bun comun, situat în București. ..
Apreciază că prezumția instituită de Codul familiei, referitoare la contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor a fost răsturnată în cauză, recurenta făcând dovada cotei majoritare la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, la data achiziționării bunului imobil, părinții săi i-au remis avansul pe care l-a dat în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dându-i totodată și bani pentru plata ratelor din contract.
Referitor la plata avansului, arată că în mod eronat instanța de apel nu a reținut că aceasta, chiar dacă a fost plătită de părinții săi, nu reprezintă un indiciu suficient al cotei majoritare la dobândirea bunului, în realitate, fiind vorba de o sumă de 11.000 lei pe care nu a restitui-o niciodată părinților, fiind astfel o dovadă concludentă a cotei sale superioare.
Răsturnarea prezumției de contribuție egală la dobândirea bunului imobil a fost dovedită cu martori și înscrisuri, pe care recurenta le reia în cuprinsul motivelor de recurs, susținând că se coroborează și cu proba cu înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr._/4/1991, precum și cu înscrisurile din care rezultă că părinții săi erau producători certificați de legume și fructe, având o asociație familială, iar recurenta a lucrat împreună cu aceștia și avea venituri constante din activitatea desfășurată în cadrul acestei asociații.
Apreciază că este nelegală motivarea instanței, conform căreia, faptul că primea pensie de la fostul soț reprezintă o prezumție judiciară, că era în stare de nevoie și avea venituri inferioare față de intimat. Pensia pe care a primit-o de la fostul soț a început să curgă din anul 2008, după ce a achitat ratele pentru apartament, astfel încât nu are legătură cu veniturile de la momentul dobândirii bunurilor.
Se arată că în mod greșit, a reținut instanța din depozițiile martorilor că ajutorul financiar al părinților săi a fost acordat ambilor soți, când de fapt banii îi erau destinați exclusiv. În acest sens, art.31 alin.2 C.fam. arată că nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. În acest caz, sumele de bani date de părinții săi sunt bunuri proprii, iar aceste bunuri proprii au fost folosite pentru plata ratelor, ceea ce duce la concluzia că are o contribuție majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
În acest sens, se invocă practica judiciară a Curții Supreme de Justiție, la nivelul anului 1990, potrivit căreia un alt criteriu de stabilire a cotei majoritare a unui soț în dobândirea bunului supus partajării este ajutorul primit din partea părinților la cumpărarea locuinței și la întreținerea gospodăriei soților.
De asemenea se mai citează și o speță din 2007 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Susține că în contraprobă, intimatul nu a dovedit contribuția sa într-un procent de 50% la achiziționarea apartamentului, după cum nici martorul audiat la propunerea acestuia și nici înscrisurile de la dosar nu indică modalitatea în care acesta ar avea o cotă de 50% la dobândirea imobilului.
Apreciază că în cauză se impune suplimentarea probatoriului prin audiere de noi martori, pentru a se dovedi cota superioară de contribuție a sa, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând acest motiv de recurs, Curtea îl apreciază ca nefondat, având în vedere următoarele considerente și precizări:
Recursul este o cale extraordinară de atac, iar motivele pentru care poate fi exercitat sunt expres și limitativ prevăzute în dispoz.art.304 pct.1-9 C.proc.civ.
Toate aceste motive reprezintă motive de nelegalitate, nefiind permis instanței de recurs să reanalizeze ori să reinterpreteze probele administrate în instanță, deoarece aceasta ar însemna o schimbare a situației de fapt reținută de instanțele anterioare.
Din acest motiv și față de dispoz.art.306 alin.3 C.proc.civ., Curtea apreciază că argumentele subsumate acestui motiv de recurs, care pot fi încadrate în dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., sunt cele care privesc aplicarea dispozițiilor art.30 și 31 alin.2 C.fam., restul argumentelor vizând interpretarea și reaprecierea probelor administrate deja în fazele anterioare ale procesului.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că dispoz.art.31 alin.2 C.fam. au fost corect interpretate și aplicate de către instanțele de fond, prin raportare la probele care au fost administrate în apel și în fond.
Curtea precizează, în contextul stabilirii cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, că acestea se calculează prin raportare la întreaga masă succesorală și nu în mod individual determinat, pe fiecare bun ori separat pe bunurile mobile și separat pe bunurile imobile, astfel cum tinde a pretinde recurenta.
Pentru a putea fi considerată o donație în sensul art.31 alin.2 C.fam. și să reprezinte un bun propriu al recurentei, ar fi trebuit ca suma de 11.000 lei despre care recurenta pretinde că i-au fost dați de părinți cu ocazia constituirii prețului avansului pentru bunul imobil ori pentru plata ratelor, era necesar să fie încheiat un act autentic de donație, prin care să se specifice că această donație este făcută exclusiv în favoarea recurentei și destinația sumei, având în vedere susținerile neunitare ale recurentei referitoare la această destinație.
În lipsa unui act autentic, care să dovedească cele menționate anterior, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au aplicat corect dispozițiile art.31 alin.2 C.proc.civ.
Astfel, recurenta nu a răsturnat prezumția de comunitate instituită de art.30 C.fam., referitoare la cota sa majoritară la dobândirea bunurilor comune, astfel cum pretinde prin motivele de recurs.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă critica potrivit căreia instanța de apel ar fi trebuit să suplimenteze proba cu martori pe aspectul dobândirii cotei majore de contribuție, cu atât mai mult cu cât această probă a fost solicitată și respinsă, fiind astfel îngrădit dreptul la apărare.
Nici această critică nu este fondată, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, pentru a se dovedi existența unei donații exclusive în favoarea recurentei din partea părinților săi, era necesar un act autentic care să specifice suma, destinația și în favoarea cui se face donația.
În raport de dispozițiile legale citate, proba cu martori este irelevantă sub acest aspect, astfel încât această cerere a fost corect respinsă de tribunal, prin încheierea de la 13.06.2012.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale din materia procedurii împărțirii judiciare.
Astfel, potrivit dispoz.art.673 ind.9 C.proc.civ. la formarea și atribuirea loturilor, instanța trebuie să țină seama după caz, de acordul părților.
Recurenta nu și-a manifestat niciodată acordul pentru a-i fi atribuite bunurile mobile, în fapt nici măcar nu a solicitat partajarea acestora, ci intimatul reclamant, arătând că nu dorește să-i fie atribuit nici un bun mobil dobândit în timpul căsătoriei, ci doar sulta cuvenită pentru egalizarea loturilor în cuantum de 70% din valoarea acestora, așa cum a fost estimată de intimat.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat, având în vedere că dispoz.art.673 ind.9 C.proc.civ. reprezintă o . criterii pe care instanțele trebuie să le aibă în vedere la formarea loturilor în situația împărțirii judiciare, însă ele nu exclud și alte criterii nespecificate de textul de lege, cu atât mai mult cu cât, art.673 ind.5 C.proc.civ. arată că dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțirii, aceasta trebuind să fie cu preponderență în natură, fiecare dintre părți trebuind să primească aproximativ aceeași cantitate de bunuri mobile ori imobile, în cazul în care acestea există.
Sub acest aspect, este semnificativă împrejurarea că niciunul dintre soți nu a solicitat atribuirea lor în natură, dimpotrivă, fiecare a dorit ca bunurile mobile să cadă în exclusivitate în lotul celuilalt. Fiind, în principal, obiecte de mobilier din locuința ocupată de recurenta pârâtă-reclamantă, instanța de fond a apreciat în mod corect că este echitabil ca ambele părți să primească în natură bunuri electrocasnice care, eventual, pot fi ușor valorificate.
Având în vedere natura acestor bunuri, apare lipsit de relevanță faptul că recurenta nu a formulat cerere de aducere a acestor bunuri la masa partajabilă și nici nu a solicitat atribuirea lor în natură, deoarece procedura prevăzută de art.673 ind.10 și 11 C.proc.civ., care reglementează vânzarea bunului prin bună învoială ori prin executorul judecătoresc, presupune existența unor bunuri mobile ori imobile cu o valoare considerabilă, pretabilă unei vânzări în asemenea condiții.
Ultimul motiv de recurs formulat se referă la faptul că instanțele anterioare, în mod greșit, au constatat că părțile au datorii comune rezultate din contractele de credit nr.88/1.02.2006 și nr.30/19.06.2006, plătibile în cote egale de către părți.
Se arată că sumele obținute din contractele de credit menționate au fost folosite exclusiv de către intimat, cardul de credit fiind folosit de acesta în interese extraconjugale, neintrând astfel ca și bun comun în patrimoniul soților.
Deoarece dispozițiile art.32 din Codul familiei arată că datoriile comune ale soților sunt strict și limitativ prevăzute, intimatul ar fi trebuit să dovedească existența acestor datorii comune, să administreze probe din care să rezulte atât existența datoriei, cât și caracterul ei comun, în condițiile art.1169 C.civ.
Se mai arată că unul dintre contracte, respectiv nr.30/2006 nu a fost semnat de către recurent, iar celălalt, nr.88/2006, deși a fost semnat, a fost folosit exclusiv de către intimat.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Cele două contracte de credit bancare au fost încheiate în timpul căsătoriei, iar obligațiile rezultate din aceste contracte, respectiv de restituire a împrumutului bănesc incumbă în egală măsură ambelor părți, aspecte care rezultă din probele administrate în cauză (fila 30 și 35 din dosarul instanței de fond), precum și din răspunsul la interogatoriu au recurentei pârâte-reclamante (fila 225 din dosarul de fond), potrivit cărora în a doua parte a anului 2006 soții și-au modernizat bucătăria, achiziționând mobilă, electrocasnice și o . îmbunătățiri constând în gresie și faianță.
Din această perspectivă, recurenta era cea care, potrivit art.1169 C.civ., trebuia să facă dovada contrară, în sensul susținerilor formulate în recurs că banii obținuți din cele două credite bancare ar fi fost folosiți în exclusivitate de către intimat.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat și văzând dispoz.art.274 C.proc.civ. va obliga recurenta pârâtă – reclamantă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă – reclamantă C. (fostă D.) E. D., împotriva deciziei civile nr. 433 A din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât D. D..
Obligă recurenta pârâtă-reclamantă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/04.06.2014
----------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – D.A.D.
- C.T.
Jud.Sector 4 – M.F.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 662/2014. Curtea... → |
|---|
