Partaj judiciar. Decizia nr. 1622/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1622/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2012 în dosarul nr. 1622/2012
Dosar nr._
(956/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1622
Ședința publică de la 8.10.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți M. C., M. Z., precum și de recurenții-intervenienți G. G. și G. M., împotriva deciziei civile nr. 101 A din 01.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. I., G. D., N. M. și cu intimații-intervenienți P. C. și P. V..
Cauza are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant M. C., personal și asistat de avocat M. O., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.05.2012, eliberată de Baroul București, depusă la dosar fila 36, același avocat reprezentând și interesele recurentei-reclamante M. Z., avocat M. D., în calitate de reprezentant al recurenților-intervenienți G. G. și G. M., în baza împuternicirii avocațiale nr. 31 din 28.05.2012, eliberată de Baroul București, depusă la dosar fila 38, intimații-pârâți G. D., personal și în calitate de mandatar al intimatei-pârâte N. I., în baza procurii autentificată sub nr.5104 din 24.10.2006, N. M., personal, și asistat de avocat P. M. și intimații-intervenienți P. C. și P. V. prin mandatar P. C., în baza procurii judiciare autentificată sub nr.4698 din 22.08.2007 .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției nulității recursurilor formulată prin cererea depusă la dosar.
Avocatul intimaților-pârâți învederează că motivele de recurs invocate de recurenții-intervenienți G. nu se circumscriu în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, din dezvoltarea acestora se desprind critici care vizează aspecte de netemeinicie și critici referitoare la probatoriul administrat și la modul în care instanța a interpretat acest probatoriu, ceea ce se circumscrie apelului, ca o cale de atac și nu a recursului.
Apreciază că aceeași situație privește în parte și recursul declarat de reclamanții M. referitor la interpretarea probelor cu privire la calea de acces. Față de această situație solicită să se constate nulitatea recursului declarat de intervenienții G. și în parte în ceea ce privește recursul reclamanților referitoare la greșita interpretare a probelor.
Avocatul recurenților-reclamanți M. pune aceleași concluzii de a se constata nulitatea recursului formulat de intervenienții G., având în vedere că nu au fost criticate în cererea de recurs motivele stabilite de legiuitor pentru nelegalitate, ci au fost indicate mai mult motive de netemeinicie.
Curtea unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Avocatul recurenților-reclamanți M., cu privire la recursul declarat de părțile pe care le reprezintă solicită a fi admis, modificarea deciziei civile atacate în sensul atribuirii către reclamanți a lotului identificat de cei doi experți.
Menționează că a atacat decizia pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă pe motiv de nelegalitate, având în vedere dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, respectiv motive străine de natura pricinii, arătând că nu a învestit instanța cu un teren de servitute, însă se face referire pe parcursul procesului de o alee de servitute pe care experții au intitulat-o în mod greșit, ca fiind o alee de servitute.
Menționează că hotărârea pronunțată de instanța de apel în mod greșit a identificat o alee de 1,4 m al cărui proprietar nu se cunoaște, iar toată motivarea cuprinde argumente străine de natura pricinii și nu s-a adus nici un argument legat de ieșirea din indiviziune așa cum a stabilit legiuitorul.
Avocatul recurenților-intervenienți G. solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că recursul este motivat în drept pe aceleași aspecte pe care le-a invocat și recurenții-reclamanți și a arătat faptul că instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere privind instituirea unui drept de servitute de trecere, capătul de cerere cu care a fost învestită instanța a fost doar în ceea ce privește ieșirea din indiviziune asupra lotului aparținând recurenților-reclamanți și intimaților-pârâți.
Arată că, ulterior prin introducerea în cauză a intervenienților s-a extins ieșirea din indiviziune cu privire la întregul lot inițial care cuprinde și loturile intervenienților, aspectele de nelegalitate pe care le-a susținut au fost că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, respectiv stabilirea acestui drept de servitute. În opinia sa, propune ca variantă anexa 2 a raportului de expertiză efectuat la data de 13.10.2008 de către expertul A. I., în sensul stabilirii acelui drept de trecere al recurenților-reclamanți pe lotul familiei N..
Menționează că prin ieșirea din indiviziune s-a încercat să se încalce și să se modifice actele de proprietate care au fost intabulate de recurenții –intervenienți, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 241 m. Faptul că, la momentul respectiv, în fapt, s-a stabilit prin actul de vânzare-cumpărare doar suprafața de 205 m, această suprafață este în favoarea intervenienților conform actelor de proprietate pe care le-au avut autorii săi, aceștia având deja cadastru pe suprafața de 241,75 m, din măsurători rezultând suprafața de 205 m. Câtă vreme același expert a stabilit că cea mai bună variantă de lotizare și de ieșire a lotului familiei M. este pe lotul familiei N., ulterior instanța întoarce această concluzie a expertului luând în calcul numai o poziție care este depusă la insistențele pârâților. În plus, arată că instituția drumului de trecere ar fi posibilă numai în condițiile în care din motive străine faptelor acțiunilor părților s-ar ajunge la situația unui lot înfundat și câtă vreme culpa îi aparține recurenților-reclamanți pentru crearea acestui lot înfundat, la acest moment nu mai poate beneficia de o servitute de trecere.
Avocatul intimaților-pârâți N. solicită respingerea recursurilor ca nefondate, în situația în care nu va fi admisă excepția nulității recursurilor.
Menționează că instanța în mod corect a sesizat faptul că în recurs s-au formulat critici care nu au fost formulate în apel și față de această împrejurare solicită să se constate că în marea majoritate a criticilor formulate în recurs ne găsim în situația de omisso medio. Ambele instanțe au motivat în mod corect și legal hotărârile pronunțate chiar dacă instanța a ales dintre variantele finale propuse de expert una care să facă și o judecată de asemenea măsură în care părțile să fie mai puțin afectate. A fost aleasă aceea soluție a partajului în care . redusă la 1,4 m, deși din acte, planuri și toată documentația rezultă că această alee avea 2,2 m.
În ceea ce privește criticile formulate, acestea dovedesc faptul că se referă la modalitatea de interpretare a probatoriului, ceea ce dovedește că în mod corect a invocat excepția nulității recursurilor.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții M. criticile se referă la două elemente, respectiv existența sau neexistența unei alee de acces și dacă a fost sau nu cerută instituirea unei servituți de trecere.
Arată că tot probatoriul administrat determină care este situația de fapt și în acest sens există expertiza efectuată de expertul A. I. care a fost omologată de instanța de judecată cât și cercetările la fața locului unde s-a stabilit că există o alee de acces de 1,4 m.
Față de această împrejurare apreciază că situația de fapt este pe deplin voită în cauză, urmând a fi aplicate dispozițiile legale.
În ceea ce privește chestiunea motivării hotărârii arată că, în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.5 din codul de procedură civilă prin raportare la art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă, este motivată, astfel încât criticile formulate sunt eronate.
Arată că în dispozitivul hotărârii nu se fac referiri la drumul de servitute.
Susține că pârâții au un drept de proprietate asupra construcțiilor consacrat irevocabil și orice variantă de lotizare care presupune demolarea de construcții nu poate fi admisă și consideră că instanțele au soluționat în mod corect și au atribuit loturile conform posesiei actuale și conform situației concrete de fapt.
Consideră că sunt pe deplin respectate dispozițiile art.673 ind.1 din Codul de procedură civilă și față de această împrejurare nu poate fi găsită o critică fundamentată împotriva soluției.
În ceea ce privește recursul formulat de intervenienții G. solicită să se constate că expertiza efectuată de expertul Z. D. a fost înlăturată din probatoriu și neexistând o cerere din partea intervenienților de stabilire a unui drept de servitute sau a unui drum de acces prin calea de atac a apelului, recursul este omisso medio pe acest aspect.
În ceea ce privește instituirea unei servituți sau partaj acestea nu se pot efectua prin demolarea unei construcții, iar chestiunile care privesc intabularea, arată că din înscrierea dreptului de proprietate pe numele V. M. se constată că și în Cartea funciară a fost înscrisă . determinată la 1,4 m și, în aceste condiții, a se pretinde că aceea alee face parte din lotul unei părți, este în afară a ceea ce părțile pot demonstra prin probatoriu și în afară a ceea ce legea permite.
Menționează că pe aceea alee se face accesul și nu se poate vorbi de un loc înfundat.
Mandatarul intimaților intervenienți P. urmează să depună concluzii scrise.
Avocatul recurenților-reclamanți M. cu privire la recursul declarat de intervenienții G. solicită, în principal admiterea recursului cu privire la capătul de cerere referitor la omologarea raportului de expertiză efectuat la data de 13.10.2008 de către expertul A. I., anexa 2 a acestui raport.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere solicită a fi respins cu privire la suma pe care o pretinde pentru suprafața de 90 mp, având în vedere că intervenienți nu dețin nici un act de proprietate pe acel teren și nu justifică nici un drept pe acest teren.
Cu privire la cheltuielile de judecată înțelege să le solicite pe cale separată.
Avocatul recurenților-intervenienți solicită admiterea recursului declarat de reclamanții M., în sensul admiterii acțiunii introductive.
Menționează că nu a invocat aplicabilitatea raportului de expertiză efectuat de expertul Z. D. care a fost înlăturat, ci raportul de expertiză efectuat de expertul A. I. la data de 13.10.2008, respectiv anexa 2.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.09.2006, sub nr._/300/2006, reclamanții M. Z. și M. C. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții N. A. și I. să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 519,25 mp ce constituie curtea imobilului din .. 5, sector 2, prin atribuirea către reclamanți a lotului din partea dreaptă, precum și, în situația în care se va dovedi necesară, suplinirea acordului de voință al pârâților pentru desființarea unui garaj și a unei latrine aflate în partea dreaptă a terenului, edificate fără autorizație.
În motivare, reclamanții au susținut că la adresa din .. 5, sector 2, se află imobilul proprietatea părților, terenul în indiviziune fiind în suprafață de 519,25 mp, din care 264 mp aparține reclamanților, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5179/02.10.2002, iar suprafața de 255, 25 mp se află în proprietatea pârâților. În continuare, reclamanții au arătat că pârâții au luat în stăpânire întreaga curte, împiedicându-i să aibă acces liber și direct la locuință din .. 5, fiind obligați să utilizeze o potecă îngustă aflată în spatele casei lor, ce nu le aparține. De asemenea, reclamanții au mai precizat că pârâții îi împiedică să efectueze lucrări de racordare la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480, 728, alin. 1 C. civ., art. 673 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. I., față de aspectul că numele acesteia a fost indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind N. I.. De asemenea, au mai invocat și excepția inadmisibilității cererii, întrucât nu figurează în proces toți titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Cu privire la fondul cererii, au arătat că, în situația în care se va dispune ieșirea din indiviziune, să le fie atribuit lotul pe care se află apt. nr. 2.
În motivare, pârâții au învederat faptul că în anul 1971 au cumpărat de la numiții A. G. și V. apt. nr. 2, situat în București, ., sector, împreună cu cota parte indiviză de 235, 9 mp din suprafața totală de 947, 9 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1971. La aceeași dată, s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._, având ca obiect apartamentul nr. 3 și cota indiviză de 264 mp din totalul de 947, 9 mp, de la aceeași adresă, între numiții V. P. și Z. și aceiași vânzători. Pârâții au mai arătat că la data de 13.01.1972, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 320, A. G. și V. au transmis către N. M. și A. dreptul de proprietate asupra apt. nr. 1 și asupra terenului de 484 mp din suprafața totală de 947, 9 mp. Cu privire la apartamentul nr. 3, în urma unei tranzacții intervenite între V. P. și Z., proprietatea acestui imobil a rămas în patrimoniul numitei V. Z., care încheie cu reclamanții, la data de 02.10.2002, un contract de vânzare-cumpărare cu drept de uz și habitație viageră, autentificat sub nr. 5179. Pârâții au invocat faptul că ieșirea din indiviziune ar trebui să privească suprafața totală de 947, 9 mp, chiar dacă proprietarii imobilelor de la nr. 3 și 3A au ieșit anterior din indiviziune. De asemenea, pârâții au mai susținut că reclamanții au avut cunoștință de la momentul cumpărării apt. nr. 3 că accesul în imobil se face pe o alee de acces din ., servitute de trecere instituită de frații N. cu consimțământul tacit al proprietarului imobilului aservit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115, 172, 673 C.proc.civ., art. 480, 728, alin. 1 C.civ.
La termenul din data de 20.11.2006, reclamanții au depus o cerere precizatoare și completatoare a celui de-al doilea capăt de cerere introductivă de instanță, în sensul că solicită suplinirea acordului pârâților pentru desființarea garajului și latrinei aflate în partea dreaptă a curții, edificate fără autorizație, în baza dispozițiilor art. 1073 C.civ., solicitând și ca, în situația în care pârâții refuză desființarea acestora, să fie reclamanții autorizați în acest sens, pe cheltuiala pârâților.
La termenul de judecată din data de 18.12.2006, reclamanții au precizat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a strecurat o eroare materială cu privire la numele pârâtei N. I., precum și faptul că terenul asupra căruia se solicită ieșirea din indiviziune se află la ., în suprafață de 519, 25 mp. La același termen de judecată, pârâții au învederat că nu mai insistă în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare.
La termenul din data de 19.02.2007, reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, învederând că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu P. C. și V. și G. G. și M., în calitate de intervenienți, solicitând ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de teren de 947, 9 mp.
În drept, au fost indicate prevederile art. 57 C.proc.civ.
La termenul din data de 26.03.2007, instanța a respins excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin completarea întâmpinării depusă prin serviciul registratură al instanței, pârâții N. A. și I. au arătat că în ceea ce îi privește, ieșirea din indiviziune nu mai este posibilă, întrucât invocă prescripția asupra terenului aferent apartamentului lor, posesia fiind în continuă și netulburată din 1971.
În drept, au fost indicate prev. art. 1846, 1847, 1890, 1841 C.civ.
La termenul din data de 12.11.2007, pârâții au invocat excepția inadmisibilității formulării cererii de partaj și excepția prescripției achizitive asupra terenului aferent apartamentului nr. 2 pe care îl posedă de peste 36 de ani. La același termen de judecată, pârâții au precizat că mențiunea din completarea întâmpinării referitoare la refacerea planului de amplasament este doar o apărare de fond.
La termenul din data de 28.01.2008, instanța a dispus, în condițiile art. 137 alin. 2 C.proc.civ., unirea cu fondul a excepțiilor inadmisibilității formulării cererii de partaj și a prescripției achizitive invocate de pârâți.
La termenul din data de 13.10.2008, față de decesul pârâtului N. A. din data de 12.09.2008, în temeiul art. 243 C.proc.civ., față de poziția procesuală a reclamanților în acest sens, instanța a dispus citarea în calitate de pârâți, a succesorilor pârâtului N. A., respectiv N. M. și G. D..
Prin sentința civilă nr. 9113/04.10.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 2 București a respins excepția prescripției achizitive ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității formulării cererii ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată formulată de reclamanții M. C. și M. Z., în contradictoriu cu pârâții N. I., G. D. și N. M. și intervenienții G. G. și G. M. și P. C. și P. V..
A admis cererea de chemare în judecată a altor persoane.
A dispus sistarea stării de indiviziune existente între părți.
A atribuit reclamanților lotul nr. 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I., depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-13-14 din anexa 1 la raport.
A atribuit pârâților lotul nr. 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 29-30-31-32-33-34-13-12-11-10-9-8-35-36-37-38 din anexa 1 la raport.
A atribuit intervenienților P. V. și C. lotul nr. 3, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 13-14-15-16-17-18-19-4-5-6-7-8-9-10-11-12 din anexa 1 la raport.
A atribuit intervenienților G. G. și M., lotul nr. 4, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 4-3-25-26-23-22-21-20-14-15-16-17-18-19-4 din anexa 1 la raport.
Pentru egalizarea loturilor, a obligat reclamanții la plata către pârâți a echivalentului în lei la data plății al sumei de 797 euro, cu titlu de sultă.
A respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind desființarea construcțiilor aflate pe lotul nr. 2 și cel privind suplinirea acordului pârâților la desființarea acestora.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei în cuantum de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei în cuantum de 700 lei.
A dispus compensarea cheltuielilor de judecată datorate de părți.
A obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei în cuantum de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată rezultată în urma compensării.
A respins ca neîntemeiată cererea intervenienților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat ca întemeiate în parte cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în judecată a altor persoane, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1971, numiții A. V. și A. G. transmit către pârâții N. A. și N. I. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat în București, ., sector 2, precum și asupra cotei indivize de teren în suprafață de 235, 9 mp din totalul de 947, 9 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/23.11.1971, numiții A. V. și G. înstrăinează către V. Z. și P. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobilul situat în București, .. 5, sector 2, împreună cu o cotă indiviză de 264 mp.
La data de 13.01.1972, sub nr. 320, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care aceiași vânzători transmit numiților N. M. și A. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în București, .. 3-5, sector 2, precum și asupra cotei indivize de teren în suprafață de 484 mp.
Conform certificatului de moștenitor nr. 651/1974, succesorii defunctei N. A. au fost desemnați: N. M. cu o cotă de ¼ din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apt. nr. 1 și terenului de 484 mp, și V. M., cu o cotă de ¾ din același bun.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1262/02.08.1991, succesorul defunctului N. M. este numitul P. D., căruia i-a revenit o cotă de 5/8 din dreptul de proprietate asupra apt. nr. 1 și terenului de 484 mp, situat în București, .. 3-5, sector 2.
Sub nr. 1312, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 19.05.1992, prin care numitul P. D. a transmis în patrimoniul numiților P. D. și P. C., cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în situat în București, .. 3, sector 2, compus din teren de 484 mp și construcția aflată pe acesta.
Prin sentința civilă nr. 6665/30.09.1993 pronunțată de Judecătoria Sector 2, a fost dispusă ieșirea din indiviziune dintre numiții P. D. și C. și numita V. M..
La data de 24.06.1997 se încheie între numiții P. D. și C. și intervenienții P. C. și V., contractul de vânzare-cumpărare nr. 3609 asupra cotei de 5/8 din imobilul situat în ., compus din teren în suprafață de 484 mp și construcția edificată pe acesta.
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uz și habitație viageră nr. 5179/02.10.2002, reclamanții au achiziționat de la numita V. Z., dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în București, .. 5, sector 2, precum și asupra cotei indivize de teren în suprafață de 264 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1039/12.08.2005, numitele T. F., D. Ș. și P. S., moștenitoare ale defunctei V. M., conform certificatului de moștenitor nr. 35/16.05.2005, au înstrăinat intervenienților G. G. și M., dreptul de proprietate asupra „lotului nr. 2, situat în București, ., (fost nr. 3, fost nr. 3-5)”, compus din teren în suprafață de 241, 75 mp (205, 42 mp rezultați din măsurători) și construcția aflată pe acesta.
Asupra excepției inadmisibilității formulării cererii de partaj și a prescripției achizitive, având în vedere că ambele au fost invocate ca urmare a opunerii unei posesii în condițiile art. 1846-1854 C.civ., au fost examinate coroborat, fiind respinse ca neîntemeiate, cu motivarea că interpretarea art. 729 C. civ. nu determină concluzia inadmisibilității formulării unei cereri de partaj în condițiile unei prescripții achizitive invocate asupra unui lot din bunul indiviz, ci doar în situația în care unul dintre copărtași exercită timp de 30 de ani o posesie exclusivă asupra întregului bun referitor la care se solicită la acest moment partajul, ca modalitate de dobândire a proprietății exclusive asupra acestui bun.
Referitor la sentința civilă nr. 6665/30.09.1993 pronunțată de Judecătoria Sector 2, instanța a constatat că, în raport de omiterea de la împărțeală a celorlalți copărtași asupra terenului aflat în indiviziune, partajarea inițială nu este opozabilă reclamanților și pârâților, urmând a fi analizată întreaga suprafață de teren de 947,9 mp.
Pe cale de consecință, constatând existența unei stări de indiviziune asupra terenului situat în București, .. 3-5, sector 2, instanța a dispus sistarea acesteia și, văzând criteriile stabilite de art. 6739 C. proc. civ., concluziile rapoartelor de expertiză tehnică specialitatea topografie, precum și solicitările părților, a dispus atribuirea reclamanților lotul nr. 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I., depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-13-14 din anexa 1 la raport, către pârâți lotul nr. 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 29-30-31-32-33-34-13-12-11-10-9-8-35-36-37-38 din anexa 1 la raport, către intervenienții P. V. și C. lotul nr. 3, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 13-14-15-16-17-18-19-4-5-6-7-8-9-10-11-12 din anexa 1 la raport, iar intervenienților G. G. și M., lotul nr. 4, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert A. I. depus la data de 13.10.2008, respectiv suprafața de teren identificată între punctele 4-3-25-26-23-22-21-20-14-15-16-17-18-19-4 din anexa 1 la raport. Instanța precizează că a avut în vedere această modalitate de partajare, apreciind că aceasta corespunde în cea mai mare măsură intereselor părților, respectiv situației de fapt constatate la fața locului de către expert. Pentru egalizarea loturilor, a obligat reclamanții la plata către pârâți a echivalentului în lei la data plății al sumei de 797 euro, cu titlu de sultă, rezultată din atribuirea unei suprafețe mai mari decât cea rezultată din înscrisuri.
Instanța nu a reținut apărările pârâților referitoare la greșita înscriere în cadrul contractelor de vânzare-cumpărare privind suprafețele de teren aflate în posesia intervenienților, întrucât acestea nu au fost invocate pe cale reconvențională, iar pe de altă parte, aceste aprecieri pot fi analizate în cadrul prevăzut de art. 1327 C. civ. Mai mult, din constatările raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că suprafețele de teren aflate în posesia faptică a părților sunt diferite de cele rezultate din conținutul titlurilor lor de proprietate, iar originea certă a acestora este lipsa identificării suprafețelor de teren înstrăinate la momentul fiecărei transmiteri a dreptului de proprietate.
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la desființarea construcțiilor aflate pe lotul nr. 2 și la suplinirea acordului pârâților la desființarea acestora, instanța le-a respins ca neîntemeiate, apreciind, din ansamblul materialului probator administrat în cauză (interogatorii, fișele cadastrale și cercetarea la fața locului), că reclamanții au acces la calea publică pe ., nu face parte din suprafața de teren totală de 947, 9 mp, însă asigură reclamanților o folosință normală a lotului care le-a fost atribuit. Instanța a apreciat că, într-adevăr, modalitatea de partajare a unui imobil trebuie să aibă în vedere asigurarea unei corespunzătoare exploatări a loturilor care se formează, însă, în cauză, nu se impune nici o afectare a lotului pârâților, deoarece reclamanții pot utiliza calea de acces folosită și până în prezent, după cum a rezultat și din răspunsurile acestora la interogatoriu. De altfel, instanța a constatat că anexele gospodărești există pe terenul posedat de pârâți de o perioadă foarte îndelungată de timp (fapt necontestat de reclamanți), iar impunerea desființării lor, chiar în condițiile neprezentării de către aceștia a unor autorizații de construire, la acest moment ar determina o gravă ingerință în dreptul lor de proprietate asupra acestor imobile, prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În baza art. 274 – 276 C.proc.civ., instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei în cuantum de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe reclamanți la plata către pârâți a sumei în cuantum de 700 lei, cu același titlu.
În raport de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., precum și ale art. 1143-1144 C.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată avansate de părți și a obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei în cuantum de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată rezultată în urma compensării.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., întrucât nu a fost probată de către intervenienți avansarea de sume cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâții.
Apelanții-pârâți N. M., N. I. și G. D., au arătat, prin motivele depuse la data de 19.10.2011, că:
1. În mod greșit prima instanța a apreciat că nu ar putea opera prescripția achizitiva asupra unei părți din bun cu motivația ca ar fi fost necesar sa fie posedat întregul bun. Daca partea interesata a exercitat o posesie utila asupra unei părți materiale din bun, nimic nu se opune constatării pentru acea porțiune a intervenirii uzucapiunii, or, consecința intervenirii prescripției este aceea a paralizării acțiunii de partaj.
2. Prima instanța a stabilit în mod greșit situația de fapt și, astfel, a valorificat eronat varianta din data de 13.10.2008 cuprinsa în raportul de expertiza A. I..
Instanța nu arată căror părți le sunt satisfăcute interesele prin acest mod de partajare, concluzia rezultata ca urmare a analizării lotizării respective fiind ca aceasta corespunde în cea mai mare măsura intervenientilor G. și reclamantei M., dezavantajând material intervenientii Pândele (care suferă o pierdere de teren) și parații N. împotriva cărora este formulata cererea de lotizare în vederea creării unui alt acces la drumul public decât cel existent în prezent.
Situația de fapt constatata de expert este diferita în cele trei variante de lotizare propuse, astfel încât considerentele instanței nu corespund probei tehnice respective. Altfel spus, fiecare varianta de lotizare prezintă o alta realitate de fapt, întrucât variantele corespund susținerilor părtilor, nu numai reperelor din teren.
Pe de alta parte, daca aceasta ar fi situația de fapt reținută de expert, ea contravine realității de fapt stabilita "ex propriis sensibus" de judecător cu ocazia cercetării le fața locului, când a putut constata el însuși ca există "o alee de acces cu piciorul de cca 1,40 m care trece prin fata construcției cu destinația de locuința a intervenienților G.".
În mod evident, varianta corecta este cea din data de 08.03.2010 - varianta II - completare, varianta care răspunde și corespunde tuturor probelor din dosar și care reliefează situația reala a terenului. Deși instanța pretinde în considerente ca partajează terenul în suprafața de 947,9 m.p., alege o varianta care conține un surplus de teren de 105 m.p, fără a da vreo explicație asupra acestei diferențe care nu este justificata de actele prezentate în cauza. În schimb, varianta de mai sus, prezintă o diferența minima de teren (de cca 7 m.p.), explicabila prin eroarea de măsurătoare, încadrându-se în limita de toleranta admisa.
Din dispozitivul hotărârii nu rezulta nici care este suprafața totala supusa partajului, nici care este suprafața fiecărui lot atribuit părtilor, deși în considerente s-a arătat neechivoc ca terenul supus partajului ar avea 947,9 m.p. Acordând preferința variantei din 13.10.2008, practic instanța a partajat un teren mai mare decât cel reținut în considerente, chestiune care ne prejudiciază prin aceea ca este partajat inclusiv o parte din drumul de acces al reclamanților (fiind atribuit intervenienților G.) ceea ce le da posibilitatea reclamanților de a invoca lipsa accesului la calea publica și necesitatea obligării noastre la demolarea unor construcții.
În mod greșit se apreciază ca susținerile cu privire la eroarea materiala strecurata în actele intervenienților nu ar putea fi reținute pentru ca nu au fost invocate pe calea unei cereri reconvenționale. Este greu de imaginat ca o cerere reconvenționala sa aibă ca obiect eroarea materiala strecurata . altfel intre considerente exista contradicție, întrucât în continuarea frazei respective instanța arata ca aceste susțineri pot fi analizate în cadrul prevăzut de art. 1327 C.civ., adică nu este necesara o cerere reconvenționala. O astfel de contradicție este asimilata de practica judiciara nemotivării, întrucât nu se poate cunoaște exact motivul înlăturării susținerilor lor, ceea ce face imposibil controlul judiciar cu privire la aspectele afectate de contradictorialitatea considerentelor. Instanța a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. Civ. prin modul de motivare a hotărârii.
Pentru toate aceste motive, au solicitat apelanții-pârâți admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în principal în sensul admiterii excepției de prescripție achizitiva și a respingerii cererii de partaj ca inadmisibila si, în secundar, modificării sentinței în sensul omologării variantei II completare a expertizei A. I. (08.03.2010) cu atribuirea în favoarea lor a lotului 2, menținând soluțiile date capetelor de cerere privind desființarea construcțiilor și suplinirea acordului paraților la desființarea acestora.
În drept, ai fost invocate disp. art. 282 și următoarele C.proc.civ.
La rândul lor, apelanții-reclamanți M. C. și M. Z. au arătat, în motivarea apelului lor, că:
1. Raportul de expertiza întocmit de expertul tehnic judiciar A. I., în singura varianta propusa de acesta, nu poate fi primit, atât din punct de vedere practic, cat, mai ales, din punct de vedere juridic.
Astfel, au învederat apelanții că, potrivit variantei de lotizare la care s-a oprit prima instanță, lotul ce le-a fost repartizat este complet închis, neavând acces la calea publică, în condițiile în care nu s-a stabilit cui aparține în proprietate acel drum de trecere, care este dreptul real în temeiul căruia ar putea utiliza acel drum de trecere și fara ca proprietarul respectivului teren sa fie chemat ca intervenient forțat în cauza de fata, spre a-i fi opozabila hotărârea.
De aceea, au susținut aceștia că se impune refacerea raportului de expertiză în sensul realizării a cel puțin unei variante prin care să li se asigure un acces legal la calea publica și nu doar unul de facto pe un teren al cărui proprietar nu se cunoaște. Iar, în opinia apelanților-reclamanți, cel mai lesnicios acces la calea publica este pe un drum constituit prin lotul pârâților (iar nu al intervenienților G. G. și G. M.), astfel cum s-a menționat la termenul de judecată din 19.10.2011, în acest sens putându-se ușor ridica de către proprietari cele 2 construcții improprii pentru destinația ce li s-a dat, mai ales ca aceste construcții s-au realizat fără autorizație.
2. Instanța a reținut un cuantum exagerat al sultei pe care au fost obligați să o plătească paraților, față de valoarea reală a terenului supus ieșirii din indiviziune.
Intervenienții G. G. și G. M. au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanții-reclamanți M. C. și M. Z., solicitând admiterea lui în parte, în sensul atribuirii către părți a loturilor conform sentinței atacate, insa cu stabilirea dreptului de trecere așa cum l-au solicitat reclamanții prin acțiunea introductiva, pe terenul apelanților-intimați-pârâți N. M., N. I. și G. D., dat fiind că:
1. Terenul situat în Bucuresti, ..3B.5 este comod partajabil prin crearea unei cai de acces de servitute prin lotul nr.2.proprietatea familiei N. către lotul nr. 1, proprietatea familiei M. prin desființarea garajului, construcție provizorie, de pe lotul 2, iar loturile nr. 3 și 4 rămân așa cum sunt în prezent (anexa nr. 2).
2. Loturile, așa cum sunt prezentate în anexa nr. 1 sunt identificate conform situației de fapt, iar aceasta situație de fapt este foarte apropiata de situația din actele de proprietate.
3. Deoarece situația din actele de proprietate este foarte apropiata de situația de fapt, pentru ca acele patru loturi sa aibă acces la drumul public împărțirea acestora trebuie sa corespunda anexei nr.2, în care accesul către lotul nr. 1 sa se facă pe latura de nord-est a lotului nr. 1, prin desființarea garajului.
Au învederat intimații intervenienți și că așa-zisa urmă de alee pe care o folosesc în prezent apelantii-reclamanti M. nu face parte din terenul supus partajării.
La data de 09.12.2011 G. G. și G. M. au formulat întâmpinare și la apelul formulat de apelanții-pârâți N. I., N. M. și G. D., solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu motivarea că instanța de fond a procedat corect când a respins excepția prescripției achizitive invocate, deoarece nu s-a dovedit intervertirea posesiei, dar și pentru că soluția pronunțata pe fondul cauzei este cea mai apropiata de situația de fapt existenta intre părți și căreia i s-au aplicat dispozițiile legale în materie. În acest sens, au reluat intimații argumentele din prima întâmpinare, învederând și că, dacă nu s-ar cuprinde în lotul lor aceea „urmă” de alee din partea de nord a terenului, suprafața cumpărată de ei ar fi aproape înjumătățită.
Apelanții-reclamanți M. C. și M. Z. au formulat întâmpinare la motivele de apel depuse de către reclamanții N. I., N. M. și G. D., prin care au solicitat respingerea căii de atac declarate de cei din urmă, susținând că excepția prescripției achizitive invocate nu poate fi primită, întrucât bunurile aflate în indiviziune nu pot fi uzucapate, iar, stabilirea corectă a situației de fapt formează obiect și al apelului lor, impunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză, obiectivele fiind, însă, diferite fata de ale pârâților.
Apelanții-pârâți N. I., N. M. și G. D. au depus întâmpinare la apelul reclamanților M. C. și M. Z., prin care au învederat, în esență, următoarele:
1. În mod greșit se arata de către reclamanți ca părțile ar fi căzut de acord asupra identificării masei de împărțit. Ca nu este așa o demonstrează formularea apelului de doua dintre părțile litigante și motivele concrete ale acestora.
Critica apelanților referitoare la împrejurarea ca prima instanța ar fi dispus partajul având în vedere argumente de ordin faptic, nu este fondată, câtă vreme legiuitorul, în cuprinsul art. 673 ind. 9 C proc civ. stabilește cu titlu enumerativ o . criterii ce pot fi avute în vedere la efectuarea partajului, parte din acesta fiind chiar de ordin faptic.
Afirmația ca lotul atribuit reclamanților este complet închis este una nereală, aceștia având acces dintotdeauna pe . în documentația cadastrala aflata la cartea funciara și care sta la baza dobândirii dreptului de proprietate al acestora de la autoarea V. M.. Aceasta alee de acces a existat și exista pe laturile de nord și vest ale terenului inițial și ea a fost folosita de autorii reclamanților și de reclamanții înșiși.
Chestiunea invocata în apel pentru prima dată, privind chemarea în judecata a altei persoane ca intervenient forțat, în vederea stabilirii unui drept de trecere este inadmisibila prin raportare la dispozițiile art. 294 alin. 1 C proc civ, conform căruia în apel nu se poate schimba calitatea pârtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata și nici nu se pot face alte cereri noi.
Pretenția de refacere a raportului de expertiză este nefondată, deoarece reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza în prima faza procesuala, nu au cerut refacerea raportului și nu au cerut o contraexpertiza în faza de fond a judecații, astfel încât au achiesat la concluziile raportului si, prin raportare la dispozițiile art. 212 alin. 2 și art. art. 129 alin. 51 C proc civ., nu pot solicita direct instanței de apel refacerea lui.
Părerea apelanților în sensul ca demolarea unor construcții ce se găsesc pe terenul proprietatea lor s-ar putea face fara autorizație de desființare este neîntemeiată, în condițiile în care art. 1 din Legea nr. 50/1991 dispune ca "executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare".
2. Apelanții nu au contestat valoarea rezultată din expertiza realizată la prima instanță, astfel încât critica lor este nefondata.
Sub aspect probator, tribunalul, față de disp. art. 292 și 295 C. proc. civ., a încuviințat doar proba cu înscrisuri, fiind respinse celelalte, ca neutile.
Prin decizia civilă nr.101/A/01.02.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți conform completării la raportul de expertiza realizat de expert topo A. I., depusă la data de 17.05.2010 și schiței anexă, respectiv:
Lotul nr. 1, în suprafață de 276 mp, se atribuie reclamanților Mitoriu Z. și M. C. și este delimitat de punctele 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 13, 14, 20, 21, 22, 23, 24, 25.
Lotul nr. 2, în suprafață de 233 mp, se atribuie pârâților N. I., N. M. și G. D. și este delimitat de punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 34, 32, 31, 30, 29, 38, 37, 36, 35, 8.
Lotul nr. 3, în suprafața de 255 mp, se atribuie intervenienților P. P. C. și V. și este delimitat de punctele: 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 4, 5, 6.
Lotul nr. 4 în suprafață de 206 mp, se atribuie intervenienților G. G. M. și G. și este delimitat de punctele: 4, 19, 18, 17, 16, 15, 14, 20, 21, 22, 23, 24, 40, 41, 4. A înlăturat dispoziția referitoare la plata sumei de 797 euro, cu titlu de sultă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins cererea apelanților-reclamanți de obligare a apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că pârâții N. I. și N. A., cel din urmă decedat pe parcursul procesului, au dobândit suprafața de 235,90 mp din totalul de 947,90 mp prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1971 și, privitor la aceasta, au invocat, pe cale de excepție, prescripția achizitivă (uzucapiunea de 30 de ani).
Instanța de fond a respins această apărare, ca neîntemeiată.
Soluția de respingere este apreciată și de către tribunal ca fiind corectă, dar cu motivarea că uzucapiunea însăși reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, prin posesiunea acestuia în timpul și în condițiile fixate de lege. Or, în speța de față, pârâții nu au exercitat asupra terenului amintit doar o simplă stăpânire de fapt, o posesie utilă, ci, după cum s-a reținut mai sus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1971 au dobândit chiar dreptul de proprietate. Iar, operațiunea de partaj este singura modalitate prin care să se determine limitele materiale externe ale întinderii dreptului lor.
Greșită este, însă, varianta de lotizare asupra căreia judecătorul instanței de fond s-a oprit, prin omologarea raportului de expertiză realizat de expert A. I., conform anexei I (f. 198-204 vol. II dosar fond), după cum au arătat atât apelanții-reclamanți, cât și cei pârâți.
Astfel, tribunalul a reținut, în acord cu apelanții-pârâți, că în partea de nord a lotului nr. 4, aparținând intervenienților G., a existat dintotdeauna și există și în prezent „o alee de acces”, ce nu se include în terenul proprietatea celor amintiți.
Că este așa, rezultă din:
- schița de plan anexă la contractul nr._/1971 (f. 31 vol. I);
- schița de plan care însoțește actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1992 (f. 81 vol. I);
- plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, fișa corpului de proprietate, memoriu tehnic, plan cadastral, toate întocmite pentru autoarea intervenienților G., numita V. M. (f. 82 - vol. I, f. 40, 42, 43 - vol. II);
- răspunsurile reclamanților la întrebările 2, 4 și 9 ale interogatoriului (f. 126-131), ale intervenientei G. M. la întrebările nr. 2, 3, 4, 8, 9, 12 și 13 (f. 121, 122 – vol. I), respectiv ale intervenientului G. G. la întrebările nr. 2, 3, 4, 5, 8, 9, 11, 12 și 13 (f. 124, 125 vol. I);
- planșele foto de la f. 184-186 vol. I;
- planul topografic din 1965 (f. 151 Vol. II);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de judecătorul fondului (f. 173, 174 vol. II);
- anexa la raportul de expertiz realizat de expert Basica G. din dosarul nr. 5115/1992, atașat la prezentul.
Privitor la această alee, au arătat intervenienții G. M. și G. G. că se include în suprafața dobândită conform actului de vânzare-cumpărare, dar, susținerea nu poate fi primită. Respectiv, intervenienții au cumpărat 241,75 mp, potrivit contractului autentificat sub nr. 1039/12.08.2005, dar, în fapt, au folosit și folosesc doar suprafața de 205,42 mp, după cum reiese și din măsurătorile și informațiile cadastrale (f. 40-42, 57-62 vol. II).
Controverse există și în privința lățimii acestei alei din partea de nord, fiind evident că aceasta s-a modificat de la 2,20 ml, cât era menționată în schița de plan care însoțea actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1992 (f. 81 vol. I), la 1,43 ml – 1,40 ml, după cum a rezultat din: răspunsul reclamantului la interogatoriu (întrebarea nr. 9 - f. 127 – vol. I), documentația cadastrală realizată pentru V. M. (f. 82, 83 vol. I) și procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de judecătorul fondului (f. 173, 174 vol. II).
Au pretins apelanții-reclamanți că s-ar impune efectuarea unui nou raport de expertiză pentru ca lotul lor să fie astfel configurat încât să li se asigure ieșire la calea publică reprezentată de .. 5, pe terenul proprietatea pârâților.
Solicitarea lor nu este, însă, întemeiată.
După cum a rezultat din probele administrate și prezentate mai sus, încă din anul 1971, atât dobânditoarea inițială, V. Z., cât și reclamanții, cumpărători subsecvenți, au folosit pentru ieșirea la drumul public . partea de nord și de vest a terenului aferent loturilor nr. 4 și 3.
În prezent, această alee se identifică conform schiței anexă la raportul de expertiză al expertului A. I. prin punctele 1-2-3-25-24-41-45-6-1, având o lățime de 1,40 m între punctele 24 și 25, o lungime de 24,46 m între punctele 1 și 2 și o lățime de 2,97 m între punctele 1 și 6.
Nu prezintă relevanță juridică faptul că nu se cunoaște cine este proprietarul terenul ce reprezintă . partea de nord, nici împrejurarea că aceea din vest aparține domeniului public, titularii drepturilor respective fiind cei care ar trebui să-și apere interesele, în măsura în care ar fi prejudiciate.
Nu este suficient a fi identificată calea cea mai lesnicioasă pentru reclamanți de ieșire la calea publică, ci, ar fi necesar, în primul rând, ca terenul proprietatea lor să fie un loc înfundat, conform art. 616 din vechiul C. civ.. După cum, în cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuși, nu se poate solicita ieșire pe terenul altuia. Dar, se are în vedere și faptul că, la stabilirea unui loc de trecere, trebuie să se țină seama inclusiv de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei.
Or, în cauză, reclamanții nu au probat lipsa ieșirii la calea publică, au cumpărat imobilul știind că ieșirea la drumul public se realizează pe . de expert, utilizând-o în toată această perioadă, iar atribuirea unei părți din terenul ce le aparține pârâților ar însemna încălcarea dreptului acestora de proprietate și suportarea unor pagube nejustificate (dărâmarea unei magazii, a unui garaj și a unei latrine).
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul a admis apelurile formulate în cauză și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți conform completării la raportul de expertiză realizat de expert topo A. I., depusă la data de 17.05.2010 și schiței anexă la acesta (f. 144-146 vol. III), apreciind că soluția este de natură a răspunde situației de fapt și juridice dintre părți.
Astfel, suprafața totală suspusă partajării este de 970 mp (față de 947,90 mp cât reiese din acte), cu respectarea toleranței de 2% admise.
Reclamanților M. Z. și M. C. li s-a atribuit lotul nr. 1 în suprafață de 276 mp (față de 264 mp, cât a rezultat din actul de vânzare-cumpărare), delimitat de punctele: 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 13, 14, 20, 21, 22, 23, 24, 25.
Pârâților N. I., N. M. și G. D. li s-a atribuit lotul nr. 2, în suprafața de 233 mp (față de suprafața de 235,90 mp, cât au în actul de vânzare-cumpărare) și este delimitat de punctele: 8, 9, 10, 11, 12, 13, 34, 33, 32, 31, 30, 29, 38, 37, 36, 35, 8.
Intervenienților P. C. și V. li s-a atribuit lotul nr. 3, în suprafață de 255 mp (față de suprafața de 240,25, conform sentinței civile nr. 6665/30.09.1993 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 5115/1992 - raport de expertiză Băsica G. și suprafața de 242,25 mp, cât stăpânesc în fapt) și este delimitat de punctele: 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 4, 5, 6.
Intervenienților G. M. și G. li se atribuie lotul nr. 4, în suprafață de 206 mp (față de suprafața de 241,75 mp, conform sentinței civile nr. 6665/30.09.1993 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 5115/1992 - raport de expertiză Băsica G. și suprafața de 205,42 mp, cât stăpânesc în fapt) și este delimitat de punctele: 4, 19, 18, 17, 16, 15, 14, 20, 21, 22, 23, 24, 40, 41, 4.
A fost înlăturată dispoziția referitoare la plata sumei de 797 euro, cu titlu de sultă, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins cererea apelanților-reclamanți privitoare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, față de soluția ce se va pronunța de către tribunal potrivit art. 296 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M. C. și M. Z., precum și intervenienții G. C. și G. V..
Reclamanții M. au solicitat modificarea deciziei în sensul de a li se atribui lotul identificat de către experții D. și I., cu ieșire la calea publică (. dreaptă, iar subsidiar casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.
O primă critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se că tribunalul a avut în vedere la pronunțarea deciziei motive străine de natura pricinii, fiind pronunțată fără temei legal.
În dezvoltarea acestui motiv se arată că după ce a identificat o alee pe partea de nord a proprietății, a cărei existență nu a fost negată de recurenți, motivează întreaga hotărâre printr-o instituție străină de natura pricinii și anume servitutea de trecere, art. 576 și urm. cod civil .
Dispozițiile art.616 Cod civil reglementează dreptul de servitute, ori reclamanții și celelalte părți, nu au investit instanța cu o cerere având ca obiect stabilirea vreunui drept de servitute.
Primul capăt de cerere din acțiunea principală a fost ieșirea din indiviziune și formarea și evaluarea loturilor, cu atribuirea către reclamant a lotului din dreapta, al doilea fiind acela de suplinire a acordului părților de desființarea a unui garaj și a unei latrine, aflate pe partea dreaptă a imobilului, edificate fără autorizație.
Dispozițiile legale pe care s-a întemeiat această cerere au fost art. 480 și 728 Cod civil, art.673 și urm. Cod procedură civilă .
Această situație de fapt rezultă și din încheierea din 13.09.2012 a Judecătoriei sectorului 2 București, unde s-a consemnat că reclamanții nu au formulat nici un capăt de cerere având ca obiect dreptul de servitute, precizând chiar că nu doresc stabilirea unui astfel de drept.
Cu toate acestea, tribunalul motivează soluția pronunțată numai prin prisma dispozițiilor art. 616 Cod civil, arătând că proprietatea reclamanților nu este un loc înfundat, nefiind suficient de a se indica calea cea mai lesnicioasă.
Fondându-și întreaga motivare prin prisma acestor dispoziții și a instituției servituții, motivarea apare ca străină de natura pricinii.
Apreciază că titulatura de „alee de servitute” pe care experții au dat-o suprafeței de teren identificată pe partea dreaptă a suprafeței indivize totale, așa cum au solicitat recurenții, nu schimbă cu nimic cererea lor și nici capetele de cerere cu care a fost investită instanța, aceasta putând include acea suprafață de teren în lotul lor, iar dacă prin aceasta s-ar fi adus o micșorare a suprafeței de teren deținută de pârâții N., față de cea menționată în actul de vânzare - cumpărare, s-ar fi acoperit cu o despăgubire sub formă de sultă, astfel cum au calculat și experții.
Această operațiune nu ține de dreptul de servitute ci de instituția împărțelii judiciare. Experții apreciind că bunul supus împărțelii este partajabil în natură, au indicat posibilitatea de lotizare, astfel încât lotul recurenților să aibă ieșire pe partea dreaptă.
Argumentarea că atribuirea unei părți din terenul pârâților ar însemna încălcarea dreptului acestora de proprietate și suportarea unor pagube nejustificate sunt de natură a arăta că instanța nu motivează în ce ar consta încălcarea dreptului părților la proprietate, având în vedere în vedere că procedura împărțelii judiciare reglementează posibilitatea ca unei părți să i se atribuie mai puțin teren decât are în acte cu obligația celeilalte de a-l despăgubi cu o sumă de bani sub forma unei sulte, astfel legiuitorul a creat un cadru legal acestei situații, iar motivarea suportării unor pagube nejustificate nu are argumentare și ține mai mult de instituția servituții de trecere.
Intervenienții G. G. și G. M. au criticat decizia întrucât apreciază că tribunalul a interpretat greșit situația de drept și de fapt dedusă judecății, lipsind de efecte juridice și faptice actele de proprietate.
Proprietarii lotului actualmente al intimaților-reclamanți M. au folosit lotul 4 - actualmente al recurenților intervenienți G., însă acest fapt nu a avut nicio transpunere corespondentă în actele de proprietate.
Este evident că în momentul în care, prin decese și înstrăinări succesive, cele 4 loturi ajungând în proprietatea unor persoane fără nicio relație de rudenie între ele, nu a mai părut firească și comodă această folosire „în comun" a proprietăților.
Deși atribuie recurenților-intervenienți loturi semnificativ reduse față de ceea ce au în proprietate aceștia, nici măcar nu acordă o sultă pentru egalizarea loturilor, cu atât mai mult nu analizează corect situația juridică a lotului acestora și-l "ciuntesc" radical.
Astfel, intervenienții nu înțeleg prin ce raționamente logice instanța de apel ajunge să împartă un lot mai mare decât au avut inițial autorii părților (970 mp, în loc de 947,9 mp din acte), în condițiile în care "scoate" din proprietatea recurentilor-intervenienti G. mai bine de 35,75 mp; deci instanța de apel "pierde" 35,75 mp din lotul G. 2,9 mp din lotul P. și cu toate acestea, ajunge ca la final să aibă o suprafață de împărțit cu 22,1 mp mai mare decât a fost inițial.
Raționamentul juridic, matematic și măcar logic ar duce însă la o concluzie contrară considerentelor sentinței din apel anume că așa-zisa alee de acces identificată de instanțe nu a fost niciodată astfel identificată pe vreun plan cadastral, ea aparținând lotului recurentilor-intervenienți G., numai relația de rudenie a autorilor a dus la folosirea ca drum a acestei părți din proprietatea recurenților-intervenienti.
În momentul în care fam.G. a cumpărat imobilul în speță, ei au cumpărat 241,75 mp, de la V. M. (autoarea inițială, așa cum se identifică în dosarul cadastral; că în mod tacit fusese o parte din acest lot folosit de rudele vânzătoarei să aibă acces la drumul public, nu le modifică și nu le micșorează cu nimic dreptul de proprietate dobândit printr-un act autentic, în baza unei documentații cadastrale efectuându-se și intabularea acestuia în cartea funciară.
Acest act juridic nu poate fi modificat prin nicio altă sentință de partaj între diverse părți.
Practic, prin decizia atacată, pe cale ocolită, se modifică atât un titlu executoriu - sentința definitivă și irevocabila 6665/1993, cât și un act autentic de vânzare-cumpărare (1039/12.08.2005/BNP Z. Ș. S.), întabulat deja, împreună cu dosarul său cadastral.
Instanța de apel invocă o toleranță admisibilă de 2% care, însă nu se regăsește nici între suprafața din acte a lotului inițial - de 947,9 mp și cea pe care o "afla" instanța de apel - de 970 mp (diferența de 2,33% peste toleranța admisibilă); aceeași derapare, majoră de data aceasta, se regăsește și în diferența dintre suprafața recurenților-intervenienți G. cumpărată prin act autentic (247,75 mp) și cea pe care o "primesc" de la instanța de apel - de 206 mp, diferența fiind de 15,02%, cu foarte mult peste toleranța admisibilă.
Cu toate acestea, deși recurenții intervenienți au subliniat aceste lucruri și în întâmpinarea și concluziile formulate, instanța nu găsește de cuviință nici măcar să acorde sultă intervenienților, deși sunt cei mai "vitregiți" de soluție, pierzând o parte importantă din proprietatea lor.
În ultimă instanță, situația de fapt și de drept ar fi trebuit rezolvată juridic în alt mod: dacă s-ar da crezare chiar susținerilor pârâților N. din întâmpinarea de la fond, "reclamanții au avut cunoștință de la momentul cumpărării apt.nr.3 că accesul în imobil se face pe o alee de acces din ., servitute de trecere instituită de frații N. cu consimțământul tacit al proprietarului imobilului aservit".
Instanța de apel nu a interpretat corect nici răspunsurile recurențilorintervenienți G. la interogatoriu, dând eficiență doar unor răspunsuri, necoroborându-le cu alte răspunsuri ale acestora, care la întrebările 12 și 13 răspund că accesul fam.M. se făcea și pe la nr.5 din . class="Stil"> În aceste condiții, culpa ar aparține intimaților-reclamanți, care în cunoștință de cauză și prin faptele/neglijența lor au ajuns în proprietatea unui imobil înfundat, astfel încât nu pot solicita servitutea de trecere pe terenul recurenților-intervenienți G., ca atare, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, la fel și apelurile.
În speță nu e vorba de o înfundare a lotului fam.M. ce a rezultat în mod natural, ci de o înfundare care a rezultat ca urmare neglijenței/lipsei de prevedere a fam.M., conjugată cu cea a autorilor lor și a intimaților-pârâți N..
Dispozițiile art.616 C.civ. (aplicabile la data introducerii acțiunii) sunt incidente numai în ipoteza locurilor care în mod natural nu au ieșire la calea publică, lipsa ieșirii la calea publică fiind străină de conduita proprietarului locului înfundat.
Astfel, „în cazul în care înfundarea este rezultatul faptei sau neprevederii proprietarului însuși, cum ar fi împărțeala unui loc ce nu era înfundat între mai mulți proprietari, vânzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezișul ieșirii, din toate acestea rezultând un loc înfundat, trecerea nu mai poate fi cerută"(CSJ - Secția Civila,dec.572/1990)
In acest sens sunt și dispozițiile N.C.C. -art.618 pct. 2, astfel încât numai cu consimțământul fam.G. ar putea da dreptul stabilirii vreunui drept de servitute de trecere pe proprietatea lor.
In plus, instanțele de fond și de apel au acordat mai mult decât s-a cerut, atâta vreme cât nu există niciun capăt de cerere privind stabilirea dreptului de servitute de trecere și nici nu s-a timbrat o astfel de cerere.
Soluția atacată nu ține seama de o . aspecte concrete de la fața locului, ce fac, practic, imposibilă exploatarea căii de acces stabilită și îngrădește și împovărează folosința ca adevărat proprietar a imobilului lor - atât a recurenților - intervenienți G., cât și a intimaților-reclamanți M..
Astfel, pe anexa completării raportului de expertiză A. I. din 17.05.2010, nu apare fântână ce exista la fața locului în mijlocul așa-zisei alei, fântână ce este identificată în expertiza Z. D. depusă la 10.03.2008 si chiar în dosarul cadastral al lui V. M., ce a stat la baza înstrăinării către fam.G. a terenului său.
Așa-zisa alee de acces identificată de expertiza omologată de instanța de apel are doar la . de 2,97m, între punctele 2 si 41 având sub 2,40 m.
Instanța de apel este și confuză în motivarea soluției, reținând considerente care ar fi dus la o altă soluție, de fapt.
Astfel, se stabilește ca "din constatările raportului de expertiza efectuat în cauză, a rezultat că suprafețele de teren aflate în posesia faptică a părților sunt diferite de cele rezultate din conținutul titlurilor de proprietate, iar originea certă a acestora este lipsa identificării suprafețelor de teren înstrăinate Ia momentul fiecărei transmiteri a dreptului de proprietate".
Instanța omite însă că recurenții-intervenienți G. au cumpărat suprafața de teren printr-un act autentic, cu dosar cadastral întocmit, cu număr poștal distinct obținut, având la bază o sentință definitivă și irevocabilă prin care se făcuse, deja un partaj.
Recurenții intervenienți apreciază că nu putea exista o identificare mai exactă decât aceasta pentru imobilul recurenților-intervenienți, ce alte documente ar fi trebuit să obțină și ce alte verificări ar mai fi trebuit să facă fam.G. - cumpărători fără pregătire juridică, cărora li se prezintă acte autentice și se înfățișează unui notar pentru perfectarea transferului de proprietate.
Suprafața pe care au cumpărat-o recurenții este foarte clar stabilită, iar instanța de apel o reduce substanțial, contrar unui act de vânzare-cumpărare rămas valabil.
Instanța consideră că este suficient să stabilească o așa-zisă folosință normală a lotului intimaților-reclamanți M., că "în cauză nu se impune nici o afectare a lotului pârâților N.”, însă recurenților-intervenienți li se poate lua aproape un sfert din proprietate fără nicio problemă, fără măcar a li se acorda o sultă, fiind victima unei neglijențe și proaste exploatări a unor străini, practic rude între ei, care au încălcat limitele proprietăților fără nicio problemă, atâta vreme cât trăiau cei 3 frați - autorii părților.
Se invocă chiar și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru protecția intimaților-pârâți N., asupra terenului căruia au stabilit toate celelalte expertize din dosare (chiar și prima efectuată de expertul A.) că ar trebui stabilită calea de acces pentru fam.M., însă atunci când se ajunge la tăierea drastică din terenul fam.G., instanța nu mai are atâta grijă în a-i proteja, nici măcar în stabilirea vreunei sulte infime.
Soluția instanței de apel este contradictorie raportat la considerente, atâta vreme cât chiar expertul, în răspunsul din 8.03.2010 stabilește că sulta trebuie achitată de reclamanții M. intervenienților G..
În momentul în care instanța a încuviințat efectuarea celui de-al doilea rând de expertize-efectuate de expert A. - nu a încuviințat susținerile pârâtului, cum a dorit să lase impresia acesta în concluziile orale, ci a dorit să se ia în considerare în dosar toate variantele posibile de ieșire din indiviziune, însă doar în sentința finală se va stabili, conform actelor din dosar, care varianta din toate expertizele este legală.
Toate părțile din dosar au arătat că acele "urme" de alee pe care, la insistentele pârâtului N., procesul verbal de cercetare la fața locului le-a consemnat, nu fac parte din laturile niciuneia dintre părțile din cauză, astfel încât, nefăcând obiectul dosarului, instanța nu se poate pronunța asupra suprafeței respective identificate de expertul A..
Intimatul-pârât N. a încercat să acrediteze ideea că recurențiiintervenienți G. ar fi modificat limitele proprietății, extinzându-se pe suprafața acelei așa-zise alei din nordul lotului lor.
În plus, de la momentul împărțirii lotului inițial între moștenitori - autorii părților - s-a purtat un proces de ieșire din indiviziune prin care laturile intervenienților au fost separate definitiv și irevocabil, s-au obținut numere poștale distincte, s-au obținut numere cadastrale diferite, s-a făcut un act de vânzare-cumpărare autentic, în urma căruia intervenienții G. și-au intabulat dreptul de proprietate, și așa diminuat în fapt decât ceea ce au cumpărat.
Iar acum, pe o cale ocolita și metode contrare legii, se încearcă o nouă diminuare a proprietății recurenților-interveninți, deși toate celelalte părți doresc stabilirea căii de acces pentru lotul intimaților-reclamanți pe lotul intimatului-pârât N..
Așa cum a arătat, în 4 rânduri, expertul D., acea cale de acces - pe lotul pârâtului N. - este cea mai convenabilă, cu cele mai puține implicații practice și legale pentru toate părțile implicate.
Pentru stabilirea unei căi de acces trebuie să fie avut în vedere și scopul practic, concret, pentru care aceasta este stabilită, trebuie să poată fi exploatată, utilizată normal, fără condiționări sau restricții, ori așa-zisa alee inventată de expertul A. este improprie folosirii sale, având în vedere lungimea, forma și dimensiunile.
În plus, lotul recurenților-intervenienți G. ar fi redus la extrem, rămânând cu o alee de max.70 cm în fața casei, astfel încât, în cazul în care - în caz de intervenție - ar trebui să intre pompieri cu furtunuri în casă sau să iasă un bolnav pe targă, ar fi practic imposibil pe ușa de intrare în casă. Aceleași aspecte se ridică în acest caz chiar și pentru intimata-reclamanta M..
In plus, pentru aceasta ar apărea și mari dificultăți în ceea ce privește aducțiunea utilităților pe acea presupusă "alee" a expertului A..
Intimații-reclamanți au arătat de la fond că toate utilitățile lor sunt aduse pe terenul proprietatea fam.N..
In acțiunea introductivă se și precizează că intimaților-reclamanți li se împiedică efectuarea de lucrări de racordare la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare de către intimații-pârâți N..
In plus, expertul A. se contrazice acum față de ceea ce a concluzionat în primul raport întocmit în cauză pentru termenul din 13.10.2008, când stabilea "terenul situat în București, .,3B,5 este comod partajabil, prin crearea unei căi de acces de servitute prin lotul nr.2, proprietatea familiei N. către lotul nr.1, proprietatea familiei M., prin desființarea garajului, construcție provizorie, de pe lotul.2, iar lotul nr.3 si 4 rămân așa cum sunt în prezent (anexa nr.2)".
Nu explica și nu justifică în niciun fel dl.expert cum a ajuns Ia a stabili această alee lata de 2.20 mp pe latura de nord a proprietății intervenienților G..
În cercetarea la fața locului s-a constatat că urmele unei căi de acces (în sensul că se observă resturi din pietre ce ar fi delimitat-o) sunt mai înguste de 1 m.
Aceeași lipsă de justificări legale este și în stabilirea aleii de acces pe latura de vest a lotului fam.P., alee stabilită la o lățime de 2,97 m (doar la stradă, spre colțul interior al casei fam.P., aceasta îngustându-se), pentru că aceasta este dimensiunea spațiului dintre casa familiei P. și vecinii din vest.
Probabil că dacă această distanță ar fi fost de 1 m sau de 5m, dl.expert ar fi stabilit accesul tot pe lățimea spațiului liber pe care-l găsea la fața locului și nu raportat la actele de proprietate ale părților, așa cum, de altfel, a avut stabilit ca obiectiv.
Părțile au formulat întâmpinări reciproce, fiecare solicitând respingerea recursului celuilalt.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul formulat de M. C. și Z. Curtea constată că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art.304 pct. 7 și nici cele ale pct.9 Cod procedură civilă .
Tribunalul nu a motivat soluția pronunțată cu argumente străine de pricină și nici nu s-a pronunțat asupra a ceea ce nu –a cerut, întrucât conform art.295 alin.1 Cod procedură civilă instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Apelul are un caracter devolutiv, însă instanța este ținută conform art.129 alin. 6 Cod procedură civilă, atunci când sunt indicate motive de apel, să se pronunțe exclusiv asupra acestora, deoarece în temeiul principiului disponibilității procesului civil,apelantul este cel care limitează devoluțiunea.
În cauză, apelanții M. au invocat prin motivele de apel că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală deoarece,” lotul ce le aparține este complet închis, neavând acces la calea publică, soluția la care s-a oprit instanța de fond fiind justificată pe acordarea de efecte juridice pe care nu le poate avea unei realități de fapt”.
De asemenea, au învederat că, potrivit variantei de lotizare la care s-a oprit prima instanță, lotul ce le-a fost repartizat este complet închis, neavând acces la calea publică, în condițiile în care nu s-a stabilit cui aparține în proprietate acel drum de trecere, care este dreptul real în temeiul căruia ar putea utiliza acel drum de trecere și fără ca proprietarul respectivului teren sa fie chemat ca intervenient forțat în cauza de fata, spre a-i fi opozabila hotărârea.
Au susținut în continuare că” justificarea unor soluții de drept doar pe considerent de ordin faptic este nu doar greșită pentru nu are fundament legal dar și primejdioasă pentru că poate constitui un precedent pentru soluții arbitrare lăsate la libera apreciere a instanței de judecată”.
În consecință, au solicitat prin motivele de apel, că se impune refacerea raportului de expertiză în sensul realizării a cel puțin unei variante prin care să li se asigure un acces legal la calea publica și nu doar unul de facto pe un teren al cărui proprietar nu se cunoaște, opinând că, „cel mai lesnicios acces la calea publica este pe un drum constituit prin lotul pârâților (iar nu al intervenienților G. G. și G. M.), astfel cum s-a menționat la termenul de judecată din 19.10.2011, în acest sens putându-se ușor ridica de către proprietari cele 2 construcții improprii pentru destinația ce li s-a dat, mai ales ca aceste construcții s-au realizat fără autorizație”.
Prin urmare, considerentele tribunalului nu reprezintă decât răspunsul la motivele de apel formulate, care au vizat doar crearea unei căi de acces legale la drumul public, prin lotul deja stabilit al intervenienților G., iar referirile la dispozițiile art.616 Cod civil, corect aplicate și interpretate de tribunal, un răspuns la solicitarea de a se justifica soluția în drept.
Operațiunea juridică de ieșire din indiviziune, presupune ca anterior să se verifice dacă bunul este comod partajabil.
Aceasta presupune, formarea unor loturi de proprietate, independente unele de altele, astfel încât instanța este obligată să verifice în ce măsură, fiecare coparatajant are acces la lotul său. În situația în care, se constată că un lot nu are acces la calea publică, în mod natural, instanța este obligată să verifice și să creeze o cale de acces la drumul public.
Această operațiune, nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității părții și nici că se pronunță asupra a ceea ce nu s-a cerut, deoarece stabilirea calității bunului de a fi comod partajabil în natură, impune o asemenea conduită.
Curtea constată și împrejurarea că situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal, acesta având în vedere să stabilească loturi cu o suprafață cât mai apropriată de ceea ce părțile dețin prin actele de proprietate și în concret în fapt, astfel încât criticile formulate nu sunt fondate.
În ceea ce privește recursul formulat de G. G. și M., se impune în prealabil a se preciza că nu toate criticile se încadrează în dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă .
Singura critică care se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este cea referitoare la încălcarea dreptului lor de proprietate, recurentul arătând că pe cale ocolită se modifică atât titlul executoriu – sentința civilă nr.6665/1993 ,irevocabilă, cât și actul autentic de vânzare - cumpărare nr.1039/12.08.2005 la Biroul Notarului Public Z. Ș. – S., intabulat deja, împreună cu dosarul cadastral și că în mod greșit nu i s-a acordat o sultă în compensare pentru terenul pierdut în urma lotizării.
Celelalte critici au în vedere interpretarea și aprecierea probelor de către tribunal, în raport cu situația de fapt, critici nepermise în recurs deoarece dispozițiile art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă, sunt abrogate expres de legiuitor.
De asemenea, mare parte din critici au în vedere sentința pronunțată în primă instanță, respectiv raportul de expertiză, deși recurenții nu au declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie. În aceste condiții, aceste critici sunt omisso medio și nu pot fi analizate direct în recurs.
Având în vedere că nu este posibilă o reapreciere a probelor administrate, Curtea va analiza doar motivul de legalitate menționat anterior, situație în care nu sunt incidente nici dispozițiile art. 306 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1039/ 12.08.2005 recurenții G. au cumpărat de la P. S., D. Ș. și T. F., dreptul de proprietate asupra lotului 2 situat în București, . B (fost nr.3, fost nr.3-5) sectorul 2, compus din teren în suprafață de 241,75 mp (205,42 mp rezultată din măsurătorile cadastrale) și construcția existentă pe acest teren.
De asemenea, s-a menționat expres în actul de vânzare - cumpărare că recurenții cunosc situația juridică și de fapt a imobilului, l-au vizionat personal și înțeleg să îl dobândească în asemenea condiții.
Dreptul de proprietate vândut recurenților a fost intabulat în Cartea Funciară la nr. 54235bis, conform încheierii nr._/14.06.2005.
În Cartea Funciară pentru lotul nr.2 de la adresa poștală . s-a înscris o suprafață de teren de 205,42 mp, atât pentru autorii recurenților G. cât și pentru ei, după încheierea actului autentic de vânzare - cumpărare nr.1039/2005 (filele 39-62 d.f vol. II).
Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză a rezultat că în realitate terenul cumpărat și deținut de recurenți este în suprafață de 205,42 mp, situație pe care recurenții au cunoscut-o și au acceptat-o prin semnarea actului de vânzare – cumpărare.
Lotul nr.4 care a revenit recurenților G. are o suprafață de 206 mp respectând astfel suprafața deținută în fapt și înscrisă în Cartea Funciară, de altfel singura suprafață care este opozabilă terților.
Tribunalul a dat întâietate înregistrărilor cadastrale și înscrierilor din Cartea Funciară soluția pronunțată fiind legală și motivată.
Cartea Funciară asigură publicitatea integrală a drepturilor, actelor și faptelor juridice privitoare la imobilele cuprinse în cartea funciară și garantează existența și valabilitatea acestora în folosul terților dobânditori de bună credință. În temeiul principiului legalității cartea funciară asigură exactitatea, corectitudinea și certitudinea înscrierilor în cartea funciară.
Potrivit principiului opozabilității față de terți, în afara cazurilor expres prevăzute de lege, dobândirea sau modificarea valabilă a unui drept real imobiliar nu poate fi opusă terților decât prin înscrierea acestuia în cartea funciară. În consecință, fără înscrierea în cartea funciară, dreptul real imobiliar este opozabil numai între părți (inter partes), nu însă și față de terți (erga tertios) chiar dacă, prin ipoteză, este vorba de un drept absolut,opozabil (realizabil) erga omnes, iar nicidecum de unul relativ.
În aceiași ordine de idei, principiul opozabilității față de terți a drepturilor reale înscrise în cartea funciară se referă în principal la intabularea drepturilor reale dobândite sau modificate prin acte juridice de transmisiune sau constituire de drepturi reale imobiliare, deoarece în cazul celor dobândite prin efectul legii sau al producerii unor fapte juridice complexe, cum ar fi uzucapiunea, drepturile reale sunt opozabile erga omnes, fără înscriere în cartea funciară. (art.25 și 26 din Legea nr.7/1996 republicată la 24 iulie 2010) .
Aceiași soluție a fost adoptată și de Noul Cod Civil. Astfel, regula prevăzută în NCC, potrivit căreia proba dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară și cea privind efectul constitutiv al înscrierii se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea ,la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective. Până atunci are doar efect de opozabilitate față de terți, înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte sau fapte juridice anterioare intrării în vigoare a NCC fiind supuse legii în vigoare la data la care acestea s-au produs.
Un argument în plus, îl constituie și dispozițiile art. 11 lit.e din Ordinul nr.634/2006 care arată că documentația cadastrală constituie actul de constatare a situației reale din teren, potrivit art. 258 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pe cale de consecință, nici critica potrivit căreia recurenților li se cuvenea o sultă compensatoare, nu este fondată, lotul nr. 4 având o suprafață de 206 mp iar dreptul lor de proprietate -205,42 mp, expertul I. A. arătând în completarea la raportul de expertiză, că în varianta care a și fost omologată de tribunal, loturile determinate corespund, ca suprafețe cu cele din actele de proprietate, fără să se mai acorde sultă între părți.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți M. C., M. Z., precum și de recurenții-intervenienți G. G. și G. M., împotriva deciziei civile nr. 101 A din 01.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. I., G. D., N. M. și cu intimații-intervenienți P. C. și P. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
2 ex/8.11.2012
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – R.M.V.
- B.C.
Jud.Sector 2 – M.B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 325/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1633/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
