Obligaţie de a face. Decizia nr. 643/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 643/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.643
Ședința publică din 09.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - L. D.
Judecător - S. G. P.
Judecător - M. V.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți U. T. S. și U. A. I. împotriva deciziei civile nr.953 A din 25.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. I. A. și V. P..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant U. A. I. asistat de avocatul S. V. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberate de Baroul București, avocat care reprezintă în cauză și interesele recurentei-reclamante U. T. S., precum și avocatul M. E. în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte V. I. A., lipsind intimatul-pârât V. P..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimata-pârâtă V. I. A. a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, precum și copii ale acesteia ce se comunicărecurenților-reclamanți.
Este legitimat recurentul U. A. I., care prezintă cartea de identitate . nr._, eliberată de DGEIP - EP la data de 12.06.2003.
Avocatul recurenților depune la dosar chitanța în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, pe care instanța le anulează, constatând că recursul este legal timbrat.
Părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții-reclamanți U. T. S. și U. A. I., prin avocat, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de apelanta-pârâtă-reclamantă.
În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor art.1201 și art.166 Cod civil, deoarece există triplă identitate de părți, obiect și cauză între dosarul nr._/3/CA/2010 și cererea reconvențională din litigiul pendinte; este adevărat că obiectul dosarului nr._/3/CA/2010 l-a reprezentat cererea de anulare a autorizației de construire în vreme ce în prezentul dosar se solicită desființarea construcției, dar în dosarul nr._/3/CA/2010 instanța a cenzurat solicitarea din cererea reconvențională de a se constata că soții U. au încălcat dispozițiile art.599 al.2 C.civ. Având în vedere că în dosarul nr._/3/CA/2010 instanța s-a pronunțat asupra cererii formulate de intimata V., în mod corect în cauza de față s-a reținut autoritatea de lucru judecat.
Consideră că cele două cereri formulate de intimata V. I.-A. întrunesc condițiile cerute de lege pentru constatarea autorității de lucru judecat, astfel că se impune admiterea recursului, desființarea hotărârii din apel și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanța ca fiind legală și temeinică.
Au mai arătat recurenții-reclamanți că instanța de apel nu face vorbire despre cererea de obligare a intimatei V. I.-A. să le permită accesul pe proprietatea sa în vederea efectuării lucrărilor la construcția edificată de reclamanți, deoarece instanța nu s-a pronunțat anume asupra acestei cereri și că vor solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Intimata-pârâtă V. I. A., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările formulate în cuprinsul întâmpinării; menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 28.07.2011 sub nr._, reclamanții U. T. S. și U. A. I. au solicitat obligarea pârâților, V. I. A. și V. P. să le permită accesul pe proprietatea acestora (curte) pentru a efectua lucrările de tencuire, finisare și izolare termică a zidului locuinței care se află la limita proprietății învecinate, sub sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în București, ., sector 1, învecinat cu imobilul proprietatea pârâților situat la nr. 6 și că au edificat locuința care se află alipită la calcan cu locuința proprietatea pârâților conform autorizației de construcție nr.753/71/P/_/20.10.2009; deși au solicitat, pârâții nu le-au permis accesul pe proprietatea lor pentru efectuarea lucrărilor de izolare, tencuire și finisare a peretelui dinspre proprietatea acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 588, art. 620 și art. 621 C.civ.
Pârâtul V. P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că imobilul este proprietatea exclusivă a soției sale, pârâta V. I. A. iar pârâta V. I. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâta V. I. A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamanților la desființarea construcției situate în București, ., sector 1, despre care a arătat că este construită cu încălcarea legii; în subsidiar, a solicitat obligarea reclamanților la aducerea la starea inițială, pe cheltuiala lor, a imobilului, proprietatea sa, din ., sector 1 (despre care a arătat că este deteriorat grav prin edificarea construcției pârâților), sub sancțiunea plătii de daune cominatorii în suma de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că în anul 1999, reclamanții-pârâți au început construcția casei la calcan cu casa acesteia, fără a deține autorizație de construcție. Ulterior, au fost de mai multe ori sancționați contravențional, dar cu toate acestea nu au desființat construcția ilegal realizată; în drept, au invocat dispozițiile art. 599 și 998 C.civ.
La data de 22.11.2011, reclamanții-pârâți U. T. S. și U. A. I. au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au invocat excepția inadmisibilității acesteia și excepția puterii lucrului judecat în raport de soluția pronunțată în dosarul nr._/3/2010 prin care s-a respins acțiunea pârâtei având ca obiect anularea autorizației de construcție nr.753/71/P/_/20.10.2009 și desființarea construcției.
Prin încheierea de ședință din 28.11.2011, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V. P..
Prin sentința civilă nr._/12.12.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea principală formulată de reclamanții U. T. S. și U. A. I., în contradictoriu cu pârâta V. I. A., a obligat-o pe pârâta V. I. A. să permită accesul temporar al reclamanților pe terenul proprietatea acesteia, situat în București, ., sector 1, în vederea efectuării lucrărilor de tencuire, finisare și izolare termică a zidului ce face parte din construcția edificată în ., aflat la limita proprietăților învecinate, pentru o perioadă maximă de 60 de zile, în intervalul temporal - luni-vineri, respectiv orar - 08-18, cu anunțarea prealabilă – în scris și în 2 zile - a începerii operațiunilor, precum și cu respectarea următoarelor condiții, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neconformare, respectiv: să nu afecteze proprietatea ocupată temporar, bunurile sau vegetația aflată pe aceasta, să mențină curățenia pe toată perioada efectuării lucrărilor iar la terminarea lucrărilor, să readucă curtea ocupată la starea inițială. Acțiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul V. P. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă, s-a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, a fost respinsă cererea de disjungere a cererii reconvenționale, ca nefondată, a fost admisă excepția puterii de lucru judecat, invocată de reclamanții-pârâți în raport de cererea reconvențională și a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă V. I. A. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți U. T. S. și U. A. I., pentru existența puterii lucrului judecat în dosarul nr._/3/2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții-pârâți U. T. S. și U. A. I. sunt proprietarii imobilului situat în București, ., sector 1, învecinat cu imobilul proprietatea pârâtei-reclamante V. I. A., situat la nr. 6, ..
Reclamanții-pârâți au edificat locuința ce se află alipită la calcan cu locuința proprietatea pârâtei-reclamante conform autorizației de construcție nr.753/71/P/_/20.10.2009, iar prin prezenta cerere, au solicitat accesul temporar în curtea pârâtei-reclamante din ., sector 1, în vederea efectuării lucrărilor de izolare, tencuire și finisare a peretelui situat la calcan cu proprietatea acesteia. La data de 18.10.2010 s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv locuința din ., sector 1, construcția fiind intabulată conform încheierii nr._/23.11.2010.
Conform art.2 din H.C.G.M.B. nr.334/2003, proprietarii de imobile si terenuri pe a căror limita de proprietate se afla construcții de locuința aflate in proprietatea sau deținerea altor persoane, vecini cu aceștia, au obligația sa permită accesul temporar, dar nu mai mult de 60 de zile, pe proprietate, deținătorilor de locuințe care necesita efectuarea unor reparații, în vederea realizării de către aceștia a lucrărilor de întreținere, consolidare sau izolare termică.
Instanța a arata că pe perioada maximă de 60 zile, deținătorii imobilelor care necesita efectuarea lucrărilor de reparații au obligația de a nu afecta proprietatea ocupata temporar, a bunurilor sau vegetației aflata pe aceasta, potrivit art. 3 din H.C.G.M.B. nr. 334/2003.
Având în vedere încheierea de ședință din 28.11.2011, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului V. P., instanța a respins acțiunea principală formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Deliberând asupra excepției puterii de lucru judecat, invocate de reclamanții-pârâți în raport de cererea reconvențională, prima instanță a admis-o motivat de faptul că prin cerere reconvențională, pârâta V. I. A. a solicitat obligarea reclamanților la desființarea construcției din București, ., sector 1, construită cu încălcarea legii, în subsidiar, obligarea acestora la aducerea la starea inițială, pe cheltuiala lor, imobilul proprietatea sa din ., sector 1, deteriorat grav prin edificarea construcției.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr.2218/31.05.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V. I. A. împotriva pârâților Primarul Sectorului 1 București, U. A. și U. S. având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 753/71/P/_/20.10.2009; în cuprinsul sentinței s-a arătat că potrivit art. 599 C.civ., în urma edificării unor construcții la calcan, lipsa acordului vecinilor construcțiilor învecinate poate fi suplinită printr-o expertiză de specialitate care să verifice dacă drepturile acestora sunt afectate. Prin expertiza tehnică având ca obiectiv verificarea respectării soluțiilor de protejare a construcțiilor vecine s-a concluzionat că lucrările executate corespund din punct de vedere calitativ, iar prin acestea nu a fost afectată in nici un fel rezistența, stabilitatea si siguranța de exploatare a clădirilor învecinate, în final constatându-se că autorizația de construire nr. 753/71/P/_/20.10.2009 a fost emisă cu respectarea condiției prevăzute de art. 599 alin. 2 Cod civil. Sentința civilă nr. 2218/31.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 a devenit irevocabilă urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr.2602/07.11.2011, astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus la fila 81 în dosar. Așadar, această hotărâre judecătorească se bucură de putere de lucru judecat în ce privește protejarea construcției vecine - cea de la nr. 6 de pe . construcției de către reclamanți la nr. 4A de pe aceeași stradă.
Instanța de fond a reținut că în ambele litigii, există identitate de părți și de obiect, litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 2218/31.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 a avut ca obiect analizarea autorizației de construire nr.753/71/P/_/20.10.2009 prin raportare la afectarea rezistenței și a siguranței de exploatare a clădirilor învecinate. De asemenea, între cele două acțiuni exista și identitatea de cauză, cauza fiind ansamblul împrejurărilor de fapt calificate juridic care au generat un anumit litigiu, respectiv raporturile de vecinătate dintre părțile litigante.
Raportat la cele expuse, instanța a admis excepția puterii de lucru judecat în dosarul nr._/3/2010, invocată în raport de cererea reconvențională.
Față de soluția de admitere a excepției puterii de lucru judecat, prima instanță nu a mai analizat excepția inadmisibilității, iar în conformitate cu dispozițiile art. 165 C.proc.civ., a respins cererea de disjungere a cererii reconvenționale, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta-reclamantă V. I. A., apel care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 20.03.2012, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit judecătoria a admis excepția puterii lucrului judecat deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege și anume existența triplei identități de părți,obiect și cauză.
Astfel, din analiza cererii reconvenționale formulate și din sentința civilă nr.2218/31.05.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul_/3/CA/2010, rezultă că în cererea reconvențională sunt părți U. T. S. și U. A. I., iar în dosarul nr._/3/2010 pârâtă este Primăria sectorului 1 București și doar în subsidiar, pentru opozabilitatea hotărârii, U. T. S. si U. A. I..
Cu referire la obiectul celor doua cereri apelanta-pârâtă-reclamantă a arătat că obiectul cererii reconvenționale formulate în dosarul nr._ îl constituie desființarea construcției din . edificată de reclamanții-pârâți sau obligarea acestora să aducă la starea inițială, pe cheltuiala lor, imobilul proprietatea apelantei din ., sector 1 daca prin efectuarea unei expertize tehnice se constata deteriorarea acestuia prin edificarea construcției reclamanților-pârâți în vreme ce obiectul cererii din dosarul nr._/3/2010 este anularea autorizației de construire nr.753/71/P/_ din 29.10.2009.
În ceea ce privește cauza, apelanta a arătat că în primul dosar aceasta constă în emiterea autorizației de construire cu încălcarea dispozițiilor art. 599 C.civ., în vreme ce în cererea reconvenționala cauza este reprezentată de eventualele prejudicii aduse imobilului proprietatea apelantei-pârâte prin edificarea construcției din . prin alipirea calcan la calcan cu acesta.
Apelanta-pârâtă-reclamantă a criticat și soluția de admitere a cererii principale, susținând că nu este legală instituirea în sarcina sa a obligației de a permite reclamanților-pârâți efectuare lucrărilor de tencuire, finisare și izolare termica a peretelui comun întrucât aceasta soluție nu poate fi luată decât in contextul stabilirii, în cadrul judecării cererii reconvenționale, a împrejurării dacă prin edificarea construcției intimaților au fost aduse prejudicii imobilului proprietate sa. Ori, acest lucru nu se poate stabili decât, în urma administrării probei cu expertiză tehnică în construcții, probă care a fost solicitată prin cererea reconvențională
Apelanta a precizat că nu se opune la efectuarea lucrărilor solicitate de reclamanții-pârâți însă dorește să protejeze imobilul pe care îl deține în proprietate de eventualele prejudicii produse.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 282 și urm. C.proc.civ.
Intimații-reclamanți-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a soluționat în mod corect excepția autorității de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr.953/A/25.10.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta – pârâtă - reclamantă V. I. A., a anulat sentința civilă nr._/12.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prima instanță nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.1201 Cod Civil, în ce privește soluționarea excepției autorității de lucru judecat în privința cererii reconvenționale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.1201 Cod Civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă V. I. A. a solicitat obligarea reclamanților la desființarea construcției din București, ., sector 1, construită cu încălcarea legii, în subsidiar, obligarea acestora la aducerea la starea inițială, pe cheltuiala lor, imobilul proprietatea sa din ., sector 1, deteriorat grav prin edificarea construcției, sub sancțiunea plătii de daune cominatorii în suma de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În dosarul nr._/3/CA/2010, soluționat prin sentința civilă nr.2218/31.05.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta V. I. A. prin care s-a solicitat anularea autorizației de construire nr. 753/71/P/_ din data de 29.10.2009 emisă de Primarul Sectorului 1, în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 1 București, U. A. și U. S..
Tribunalul a apreciat că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și de cauză.
Astfel, pentru a exista identitate de obiect este suficient ca din cuprinsul celor două acțiuni să rezulte același scop final urmărit de reclamant, însă se constată că obiectul cererii reconvenționale formulate în dosarul nr._ îl constituie desființarea construcției din . edificată de reclamanții-pârâți sau obligarea acestora să aducă la starea inițială, pe cheltuiala lor, a imobilului proprietatea apelantei din ., sector 1 dacă prin efectuarea unei expertize tehnice se constată deteriorarea acestuia prin edificarea construcției reclamanților-pârâți, în vreme ce obiectul acțiunii din dosarul nr._/3/2010 l-a constituit cererea de anulare a autorizației de construire nr.753/71/P/_ din 29.10.2009.
În dosarul nr._/3/2010, soluționat prin sentința civilă nr.2218/31.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, a fost analizată legalitatea actului administrativ contestat, luându-se în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că lucrările executate de pârâți nu au afectat în niciun mod proprietatea reclamantei.
S-a reținut că prin modul de introducere a celor două acțiuni, reclamanta nu a urmărit același scop în sens juridic, întrucât în dosarul de față se urmărește desființarea construcției, iar în dosarul soluționat irevocabil s-a urmărit numai anularea autorizației în baza căreia s-a construit imobilul; solicitările reclamantei sunt chestiuni distincte din punct de vedere al efectelor juridice, chiar dacă motivarea cererilor este asemănătoare.
A arătat instanța de apel că promovarea cererii prin care s-a solicitat anularea autorizației de construire reprezentă o primă etapă în urmărirea scopului de desființare a construcției, întrucât în eventualitatea admiterii ei se putea solicita desființarea construcției pe calea unui proces separat; chiar dacă s-ar fi admis acțiunea de anulare a autorizației de construire nu se putea proceda la desființarea construcției, în lipsa unei hotărâri în acest sens.
Pe de altă parte, nici cauza celor două acțiuni nu este identică, ceea ce interesează sub aspectul autorității de lucru judecat fiind cauza raportului juridic a dreptului pus în discuție, iar nu cauza acțiunii civile în ansamblul său; cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.
Tribunalul nu și-a însușit motivarea primei instanțe în sensul că între cele două cereri ar exista identitate de cauză, care constă în ansamblul împrejurărilor de fapt calificate juridic care au generat un anumit litigiu, respectiv raporturile de vecinătate dintre părțile litigante.
În opinia instanței de apel, în dosarul nr._/3/2010 soluționat prin sentința civilă nr.2218/31.05.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal (primul dosar), cauza o constituie emiterea autorizației de construire cu încălcarea dispozițiilor art. 599 C.civ., iar în cererea reconvențională cauza o constituie eventualele prejudicii aduse imobilului proprietatea apelantei-pârâte prin edificarea construcției din . prin alipirea calcan la calcan cu acesta.
În consecință, în raport de faptul că a doua cerere de chemare în judecată nu are acelei obiect și nu este întemeiată pe aceeași cauză, în mod greșit judecătoria a apreciat că prima hotărâre se impune cu autoritate de lucru judecat, în sensul prevăzut de art.1201 C.civ.
A mai arătat tribunalul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale și anume, pe aceea de excepție procesuală (conform art.1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și pe aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ., nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Prin urmare, efectul pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundat cu autoritatea de lucru judecat; prezumția de putere de lucru judecat are caracter absolut și conduce la concluzia că reclamantul nu poate introduce o nouă cerere de chemare în judecată în cadrul căreia să pretindă și să obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior pe cale judecătorească și care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției asigură, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârii judecătorești.
Având în vedere modul de soluționare a cererii reconvenționale, Tribunalul a apreciat că se impune admiterea apelului și anularea hotărârii primei instanțe, în condițiile art.297 C.p.c., urmând ca, în rejudecare, prima instanță să analizeze implicațiile soluției pronunțate în dosarul nr._/3/2010 soluționat prin sentința civilă nr.2218/31.05.2011 de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, față de cererile promovate în prezentul dosar și să analizeze temeinicia cererii reclamanților-pârâți în raport și de verificarea temeiniciei pe fond a cererii reconvenționale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 C.proc.civ., recurenții-reclamanți-pârâți U. T. S. și U. A. I., solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei recurate și păstrarea sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., recurenții-reclamanți-pârâți au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât nu a reținut că cele două acțiuni promovate de către V. I. A. sunt identice sub aspectul obiectului, în sensul că din cuprinsul acestora nu rezultă decât un singur scop final și anume, acela de a se constata încălcarea, de către reclamanți, a dispozițiilor legale la care aceasta a făcut trimitere.
Au arătat recurenții că prin cele două capete ale cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat, pe de o parte, desființarea construcției întrucât ar fi fost edificată cu încălcarea legii, iar pe de altă parte, ca reclamanții-pârâți să fie obligați de a aduce la starea inițială imobilul proprietatea pârâtei-reclamante, care ar fi fost deteriorat grav prin edificarea imobilului construit cu încălcarea dispozițiilor legale; din modul în care este formulată cererea reconvențională rezultă un singur scop și anume, că reclamanții-pârâți se fac vinovați de încălcarea dispozițiile legale prev. de art. 599 alin. 2 Cod civil.
Prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr._/3/2010, s-a solicitat anularea autorizației de construire nr.753/71/P/_ din data de 29.10.2009, pentru considerente similare cu cele expuse prin cererea reconvențională, care ar fi impus, în opinia intimatei, anularea autorizației de construire pentru încălcarea dispozițiilor art. 599 alin. 2 Cod civil.
Au susținut recurenții că instanța de apel, prin interpretarea oferită celor două capete ale cererii reconvenționale, a scos în evidență doar faptul că apelanta-pârâtă a solicitat desființarea construcției, fără să fi avut în vedere un element determinant, respectiv acela că a solicitat desființarea construcției întrucât ar fi fost edificată cu încălcarea legii, respectiv a disp. art. 599 alin. 2 Cod civil, aspect similar celui solicitat și prin acțiunea care a format obiectul dosarului nr._/3/2010.
Astfel, prin cel de-al doilea capăt al cererii reconvenționale, s-a solicitat ca reclamanții să fie obligați să ăducă la starea inițială imobilul proprietatea apelantei-pârâte deteriorat grav prin edificarea imobilului cu încălcarea acelorași dispoziții legale ale art.599 alin.2 Cod civil; în opinia recurenților, acest capăt de cerere a fost prezentat trunchiat de către instanța de apel în considerentele deciziei.
Recurenții-reclamanți-pârâți au apreciat că, întrucât în dosarul nr._/3/2010, instanța s-a pronunțat deja cu privire la solicitarea aceleiași persoane de a se constata dacă la edificarea imobilului reclamanților au fost încălcate dispozițiile art.599 alin. 2 Cod civil, operează autoritatea de lucru judecat.
Au mai arătat recurenții că scopul final, care demonstrează identitatea de obiect, este acela că apelanta-pârâtă tinde să demonstreze că reclamanții, prin edificarea locuinței lor, au încălcat dispozițiile legale referitoare la solicitarea acordului proprietarului vecin, aspect nereal de vreme ce, anterior eliberării autorizației de construire, au fost obținute toate avizele și aprobările necesare, și a fost întocmită și o expertiză în acest sens, tocmai pentru a fi astfel complinite disp. art.599 alin.2 Cod civil.
Recurenții au susținut și existența identității de cauză, arătând că au depus la dosar cererea principală de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr._/3/2010, din care rezultă că la baza promovării acțiunii formulate nu au stat decât așa-zisele prejudicii suportate de către aceasta, aceleași de altfel care stau la baza promovării și a cererii reconvenționale; prin urmare, în ambele dosare, cauza este reprezentată de eventualele prejudicii pretinse de apelanta-pârâtă, rezultate din raporturile de vecinătate dintre părți.
Recurenții-reclamanți-pârâți au criticat soluția de desființare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare și pentru considerentul că lucrările pentru care au solicitat să li se permită accesul pe proprietatea intimatei au caracter urgent și necesar și vor fi mult întârziate.
Pentru aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței, ca fiind temeinică și legală.
Intimata-pârâtă-reclamantă V. I. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în mod temeinic, instanța de apel a apreciat că nu s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.1201 C.civ. în ceea ce privește soluționarea excepției autorității lucrului judecat în privința cererii reconvenționale.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor și apărărilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul nu este fondat și urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Puterea de lucru judecat, res iudicata pro veritate habetur, este reglementată de dispozițiile art.1201 din Codul civil de la 1864 ca o prezumție legală, absolută, irefragabilă iar de dispozițiile art.166 Cod procedură civilă ca o excepție de fond, peremptorie și absolută; pentru a se putea reține existența puterii de lucru judecat trebuie să existe identitate de părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește noțiunile de obiect și cauză, care sunt disputate în cauză, Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată include atât pretenția concretă cât și dreptul subiectiv care poartă asupra acesteia, iar prin cauză se înțelege fundamentul pretenției afirmate (situația de fapt, calificată juridic), care nu se confundă cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.
În speță, recurenții – reclamanți - pârâți susțin că există identitate de obiect și scop care atrag autoritatea de lucru judecat.
Curtea reține că prin cererea reconvențională formulată în dosarul în care se desfășoară judecata recursului, pârâta-reclamantă a solicitat desființarea construcției edificate de reclamanții-pârâți, întrucât este construită cu încălcarea legii, iar în subsidiar, obligarea reclamanților-pârâți la aducerea la starea inițială a construcției proprietatea pârâtei-reclamante. În drept, această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art.599 și 998 din Codul civil de la 1864.
Cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr._/3/CA/2010 a avut ca obiect anularea autorizației de construire nr.753/71/P/_ emisă de Primarul Sectorului 1 București, pentru . pârâților U. care edificaseră construcția situată în București, . A sector 1, fără a avea autorizație de construire.
Această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art.599 alin.2 din cod civil de la 1864.
Sub aspectul obiectului celor două cereri, Curtea constată că nu există identitate. Așa cum în mod corect a arătat tribunalul, împrejurarea că ulterior anulării autorizației de construire (în măsura în care cererea de anulare ar fi fost admisă), V. I. A. ar fi avut deschisă calea de a solicita desființarea construcției edificate de vecinii săi, în condițiile prevăzute de lege, nu are semnificația că o cerere cu acest obiect, care nu a fost formulată în procesul anterior ar intra sub incidența identității de obiect pe care o implică puterea de lucru judecat.
Este adevărat că V. I. A. a indicat drept fundament juridic al cererilor sale dispozițiile art.599 alin.2 din Cod civil de la 1864, ceea ce ar putea justifica o identitate de cauză, însă acest lucru nu este suficient pentru a se concluziona că ne aflăm în prezența puterii de lucru judecat, ca excepție peremptorie care împiedică cercetarea fondului cererii reconvenționale, având în vedere că, așa cum s-a arătat deja, nu există identitate de obiect, iar cele trei elemente trebuie să existe concomitent.
Curtea reține, de asemenea, că sunt judicioase considerentele tribunalului în ceea ce privește consecințele pozitiv al lucrului judecat și diferențierea acestora de reglementarea procesuală a excepției puterii de lucru judecat.
Cu referire la critica prin care s-a arătat că tribunalul nu a făcut referiri la cererea principală care a fost admisă de prima instanță, Curtea reține că în mod corect sentința a fost anulată în totalitate, întrucât, având în vedere obiectul cererilor principală și reconvențională și greșita soluționare de către judecătorie a excepției puterii de lucru judecat, efectele admiterii apelului se întind asupra sentinței în ansamblu.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți-pârâți U. T. S. și U. A. I. împotriva deciziei civile nr.953/A/25.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă V. I. A. și cu intimatul-pârât V. P., ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. D. S. G. P. M. V.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehnored.SGP/B.I.
2 ex/12.06.2013
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.I.F.
- A.P.
Jud.Sector 1 – F.M.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1629/2012. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1677/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
