Pretenţii. Decizia nr. 1197/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1197/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1197/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1197
Ședința publică din 08.09.2014
Curtea constituită din:
Președinte - F. P.
Judecător - C. M. T.
Judecător - D. A.
Grefier - E. C.
- XX -
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul E. I..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă G. R. G., împotriva sentinței civile nr.914 din 09.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă G. R. G. și lipsește intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care recurenta se legitimează, prezentând C.I. . nr._ eliberată de SPCEP Sector 1 la data de 26.09.2011.
Recurenta și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta reclamantă G. R. G. depune concluzii scrise pe care le susține oral pe larg.
În esență, recurenta arată că se consideră, ca și toate persoanele care au promovat procese în baza Legii nr.221/2009 și care au avut de suferit în regimul comunist, sunt în continuare persecutate politic.
Ține să sublinieze că a depus la dosar toate actele pentru a-și dovedi cererea ce vizează bunurile confiscate, eliberate de C.N.S.A.S., dar Tribunalul nu a ținut seama de aceste probe.
Important este, în opinia sa, faptul că instanța a recunoscut dreptul său, din moment ce a dispus efectuarea expertizei. Raportul de expertiză a fost depus la dosar cu mult înainte de apariția deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar instanța a amânat pronunțarea până la motivarea acestei hotărâri, în loc să pronunțe decizia în chiar ziua depunerii expertizei pe care o comandase, tocmai pentru că a considerat că reclamanta este proprietara bunurilor a căror contravaloare o solicită.
În plus, în hotărâre se vorbește despre Legea nr.10/2001, dar prezenta cauză nu se întemeiază pe dispozițiile acestei legi; reclamanta s-a judecat și în baza Legii nr.10/2001, timp de 20 de ani, dar nu a obținut nimic.
Solicită, în consecință, admiterea recursului astfel cum a fost motivat în scris și în cuprinsul concluziilor scrise, în sensul acordării despăgubirilor pentru bunurile expropriate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat. Cel de-al doilea ciclu procesual a vizat exclusiv acordarea de despăgubiri materiale așa cum rezultă din decizia de trimitere spre rejudecare.
Reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, acordarea de despăgubiri numai pentru bunurile mobile confiscate ca urmare a măsurii cu caracter politic.
Hotărârea nu poate să nu țină seama de interpretarea pe care o dă Înalta Curte de Casație și Justiție articolului 5 alin.1 pct.b din Legea nr.221/2009, care stabilește inclusiv faptul că pot fi restituite numai bunurile ce fac obiectul legilor speciale, nr.10/2001 și nr.247/2005. Or, formularea de către reclamantă a unor astfel de cereri în alte cauze nu are relevanță, având în vedere că instanța e ținută de cererea formulată în dosarul de față.
Cât privește susținerile referitoare la tergiversare, menționează că reclamanta formulează acum o cerere nouă, în temeiul art.6 din C.E.D.O. pentru tergiversarea soluționării, lucru ce nu poate fi acceptat în calea de atac a recursului, nefiind formulată o atare cerere pentru prima oară, în fața unei instanțe de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.914/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ - în rejudecare – s-a respins cererea formulată de reclamanții G. R. G. și G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 25.11.2009 sub nr._, reclamanții G. R. G., G. M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării autorului reclamanților în baza sentinței penale nr. 266/11.06.1960, să constate că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, având în vedere că autorul lor a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 și, în consecință, să dispună acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului reclamanților, C. I., acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că de pe urma defunctului C. I. au rămas ca moștenitori G. R. – fiică, conform certificatului de moștenitor nr. 41/07.06.1999 și C. A., în calitate de soție supraviețuitoare.
În baza certificatului de moștenitor nr. 51/17.07.2000 și a suplimentului nr. 74/23.10.2000, de pe urma defunctei C. A. a rămas ca moștenitor G. M., în calitate de nepot de fiică.
Reclamanții au mai arătat că autorul, C. I. a fost persecutat întreaga viață de regimul comunist, iar prin sentința penală nr.266/11.06.1960 pronunțată de Tribunalul M. C. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prin agitație, iar în baza art. 25 pct. 6 alin.1 Cod penal s-a dispus confiscarea în întregime a averii acestuia.
Reclamanta G. R. a mai susținut că a suferit întreaga viață atât în plan familial, cât și profesional și material datorită arestării și condamnării tatălui său, chiar și după eliberarea acestuia în anul 1964.
Reclamanții au arătat că sunt astfel îndreptățiți la despăgubiri în sumă de 500.000 euro care includ prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului C. I., salariul și veniturile nerealizate de autorul lor în perioada anilor de detenție, precum și echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
În drept și-a întemeiat cererea de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În susținerea cererii s-au depus la dosar înscrisuri.
La termenul din 23.02.2010, reclamanții au depus cerere precizatoare prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.200.000 ron reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului C. I., precum și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 25.000 ron reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate, a sumei de 756.000 lei (ROL), reprezentând cuantumul salariilor de care autorul a fost lipsit pe durata arestării și detenției sale și a sumei de 73.000 lei (ROL), sumă care reprezintă cuantumul consultațiilor de care autorul reclamanților le-ar fi acordat pe durata arestării și detenție sale, în perioada 24.09._63, la plata sumei de 400 lei (ROL), reprezentând cheltuieli de judecată la care autorul lor a fost obligat prin sentința penală și la plata sumei de 18.000 lei (ROL), reprezentând cheltuieli de întreținere ale mamei reclamanților pe durata detenției autorului lor.
La termenul din 23.02.2010, instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și audierea a doi martori, considerându-le utile în soluționarea cauzei.
La termenul din 25.05.2010, s-au audiat martorii propuși de reclamanți, I. V. și P. O., declarațiile acestora fiind atașate la dosar la filele 49-50.
La termenul din 02.12.2010, reclamanții au depus la dosar înscrisuri în susținerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1724/16.12.2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. R. G., G. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că numitul C. I. a suferit o condamnare cu caracter politic în baza sentinței penale nr. 266/11.06.1960 și a respins celelalte capete de cerere având ca obiect constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri, precum și acordarea despăgubirilor morale și materiale, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că numitul C. I. a fost condamnat prin sentința penală nr. 266/11.06.1960 pentru fapta prevăzută de art. 209 Cod penal, împrejurare care se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel încât instanța a admis acest capăt de cerere și a constatat că numitul C. I. a suferit o condamnare cu caracter politic.
Asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea daunelor morale, instanța a reținut că, deși reclamanții au suferit un prejudiciu moral, prin hotărârea emisă conform Decretului-lege nr. 118/1990 (filele 19-20 dosar), s-au acordat despăgubiri autorului reclamanților într-un cuantum apreciat ca suficient pentru repararea prejudiciului moral suferit de aceștia.
Referitor la cererea reclamanților de acordare a daunelor materiale, instanța a reținut că în ceea ce privește suma privind cuantumul salariilor de care autorul a fost lipsit pe durata arestării și detenției sale și suma privind cuantumul consultațiilor pe care acesta le-ar fi acordat, acestea sunt ipotetice și nu reprezintă bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, astfel cum se menționează expres în art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește suma reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că acestea nu au fost restituite sau aceștia nu au obținut despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr.221/2009, declarațiile de la filele 52 și 53 fiind insuficiente sub aspect probatoriu.
În ceea ce privește suma de 400 lei (ROL) reprezentând cheltuielile de judecată la care autorul reclamanților a fost obligat prin sentința penală de condamnare, precum și suma de 18.000 lei (ROL) reprezentând cheltuielile de întreținere ale mamei reclamanților pe durata detenției autorului C. I., instanța a reținut că acestea nu reprezintă bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, care să poată fi restituite în temeiul dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr.221/2009.
Față de cele reținute, instanța, în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, a admis în parte acțiunea, a constatat că numitul C. I. a suferit o condamnare cu caracter politic în baza sentinței penale nr.266/11.06.1960 și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs reclamantii G. R. G., G. M., admis prin decizia civila nr. 1142/03.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civila, și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea capătului de cerere privind despăgubirile materiale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civila, la data de 15.11.2012, sub nr._ .
Cu ocazia rejudecării, instanța a administrat, la solicitarea reclamanților, proba cu expertiza tehnica evaluare bunuri mobile ( raportul de expertiza întocmit de expertul I. S. fiind depus la filele 34-40 din dosar).
Analizand materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin decizia civila nr. 1142/03.10.2011, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, în dosarul nr._, astfel cum a fost indreptata prin incheierea din camera de consiliu din data de 19.11.2012, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul S. R. reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei civile nr. 1724/16.12.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila; a fost admis recursul formulat de recurentii G. R. G. și G. M. impotriva aceleiasi sentinte, a fost casata sentinta recurata și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea capatului de cerere privind daunele materiale solicitate de recurenti. Asadar, intrucat casarea a privind numai capatul de cerere prin care reclamantii G. R. G. și G. M. au solicitat obligarea paratului S. R. la plata sumei de_ lei, reprezentand echivalentul bunurilor mobile confiscate, a sumei de_ rol, reprezentand cuantumul salariilor de care ar fi beneficiat autorul reclamantilor pe durata arestarii și detentiei sale – 24.09._63, a sumei de_ rol, reprezentand cuantumul consultatiilor pe care autorul reclamantilor le-ar fi acordat și a sumei de 400 rol, cheltuielile de judecata la plata carora a fost obligat autorul lor prin sentinta penala de condamnare.
Reclamantii au precizat ca solicita contravaloarea urmatoarelor bunuri mobile: un sifonier masiv de culoare maro cu 4 usi; masa sufragerie de culoare maron, 1 canapea dubla în stare perfecta cu saltea, 1 birou; 1 bufet de sufragerie de culoare maron, 1 toaleta cu oglinda de sticla; 1 covor de lana marimea 4/2 m, 1 aparat de radio marca Veldi, doua tablouri în ulei, 5 scaune tapitate de sufragerie, 1 studio culoare bej inchis în stare buna, 1 servanda sufragerie de culoare neagra, un covor lana în stare buna, culoare alb marime 3/2, doua galeti de metal alb nichelate, un palton sofa de culoare bej, un costum beumarin, un costum bleu, un costum maron cu vesta, un costum de lana culoare maro, patru camasi de culoare bleu, un aragaz cu butelie, un birou cu doua corpuri din lemn de culoare maro, 1 aparat de radio marca Verdito 64 B în stare de functionare, 1 sifonier tripul de culoare maron, doua covoare de lana modele natural de ½, 1 bufet de culoare maron, din lemn, doua costume unul de culoare bleumarin și unul de culoare maron, trei scaune tapitate, uzate.
În temeiul disp. art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 “ orice persoana care ...a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum și dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata...b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri în echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii și justitiei, precum și unele masuri adiacente, cu modificarile și completarile ulterioare”.
Cu privire la interpretarea și aplicarea disp. art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009, prin decizia nr. 6/2013, Inalta Curte de Casatie și Justitie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie și Justitie și a stabilit ca pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categori de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificarile și completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, rep. cu mod. și compl. ult. și al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii și justitiei, precum și unele masuri adiacente, cu mod. și compl. ult., este limitat la terenuri și constructii ( imobile prin natura) și la utilajele și instalatiile preluate odata cu imobilul ( imobile prin destinatie). Asadar, disp. art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu cofera dreptul la acordarea de despagubiri pentru bunurile mobile confiscate, salariul sau alte venituri pe care persoana care a fost supusa unei condamnari cu caracter politic le-ar fi putut obtine.
Având în vedere și caracterul obligatoriu pentru instanțe al deciziilor date în interesul legii, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în ceea ce privește dezlegarea data problemelor de drept judecate, reglementat de art.329 alin.3 C.pr.civ., instanța urmează a respinge cererea, ca neîntemeiată”.
Împotriva sentinței civile nr.914/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ au formulat recurs reclamanții G. R. G. și G. M., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond (în rejudecare – nota red.) a reținut că „deși reclamanții au suferit un prejudiciu moral, prin hotărârea emisă conform Decretului - lege nr.118/1990, s-au acordat despăgubiri autorului reclamanților, într-un cuantum suficient pentru repararea prejudiciului moral”.
Recurenții au arătat că în realitate, autorul lor a decedat în 1986, astfel că nu a beneficiat de nici un fel de decret de reparație morală, iar suma pe care a încasat-o soția acestuia ca urmașă de deținut politic, a fost atât de derizorie, astfel încât chiar și instanța a omis a o enunța, departe de acoperirea prejudiciului moral suferit de tatăl deținut și familia acestuia, legea devine astfel o lege de tortură psihică a celor îndreptățiți la o minimă despăgubire pentru suferințe care abia de acum „sunt puse pe tapet de către ICCMER”.
Recurenții-reclamanți au depus la dosar procesele-verbale de punere sub sechestru și confiscare a bunurilor mobile, așa cum prevedea Legea nr.221/2009, astfel cum au fost obținute din dosarul autorului aflat la C.N.S.A.S. la 09.09.2010, iar în baza acestor înscrisuri, Curtea de Apel București a admis recursul reclamanților declarat împotriva unei prime sentințe pronunțate, cauza fiind trimisă în rejudecare aceleiași instanțe, în baza acestor dovezi, potrivit cărora, recursul Ministerului Finanțelor Publice a fost respins ca nefondat.
În rejudecare, însă, Tribunalul București nu a ținut seama de procesele verbale de sechestru și confiscare și a amânat judecarea cauzei de mai multe ori pentru motive total străine pricinii, a dispus apoi efectuarea expertizei de evaluare a bunurilor mobile confiscate, pentru care reclamanții au fost obligați la plata sumei de 700 lei, raportul de expertiză tehnică fiind depus la dosar la 26.03.2013.
A urmat un nou șir de amânări de pronunțare, fără motivare, reclamanții având „bănuiala legitimă” că s-a așteptat „R.I.L.ul” prin care Legea nr.221/2009 a deposedat pentru a doua oară pe condamnații politic de bunurile confiscate de securitate într-un stat care se pretinde „stat de drept” și se preface că deplânge suferințele celor care „nu s-au plecat sub cizma bolșevică”.
Or, potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr._ și dispoziția instanței de a se evalua de către un expert bunurile mobile confiscate în vederea despăgubirii reclamanților cu suma rezultată, se constată că reclamanții au fost repuși în drepturi, beneficiind de prevederile art.1 Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., ei având dreptul la un „bun” constând în despăgubiri pentru bunurile confiscate în înțelesul art.1 din protocolul 1 susmenționat.
Instanța de fond trebuia să țină seama de Protocolul 1 – art.1 – adițional la C.E.D.O., iar nu de R.I.L.-ul Procurorului General aflat de partea „statului jecmănitor”.
Instanța avea raportul de expertiză și se putea pronunța încă din data de 23.04.2013, iar nu să aștepte „R.I.L.-ul – decizia nr.6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susmenționat, care procedează ca un act politic, prin „încălcarea în picioare” a deținuților politici, trimiși în lagăre și închisori.
Recurenții reclamanți au solicitat să le fie acordate despăgubirile pentru bunurile confiscate expertizate – care constituie „bunuri” în sensul art.1 Protocolul 1 la C.E.D.O. care are prioritate de aplicare conform art.20 din Constituția României.
S-a solicitat, totodată, și acordarea de daune morale, pentru încălcarea art.6 din C.E.D.O., care impune că cetățenii sunt îndreptățiți la un proces corect într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, judecata fiind tergiversată în așteptarea unei decizii favorabile impuse de Procurorul General.
S-a solicitat și restituirea sumei de 700 lei (Ron) pe care i-au achitat expertului cu titlu de onorariu, astfel cum a impus instanța, care apoi a omis a se mai pronunța, după primirea expertizei, așteptând modificarea legii.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Critica din recurs, în sensul că în mod greșit s-a reținut în motivarea sentinței recurate, a faptului că prin hotărârea emisă în baza Decretului – lege nr.118/1990, s-au acordat despăgubiri autorului reclamanților, într-un cuantum suficient pentru repararea prejudiciului moral, întrucât autorul reclamanților (C. I.) a decedat în 1986, astfel că nu a putut beneficia de reparația morală în temeiul actului normativ susmenționat, este doar parțial fondată, în măsura în care, motivarea primei instanțe viza în realitate, situația soției supraviețuitoare a autorului comun al reclamanților pentru care s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite în perioada regimului comunist – și care a primit în temeiul Decretului – lege nr.118/1990, o indemnizație în calitate de urmașă a unui deținut politic, iar nu reclamanții în cauză – fiica, respectiv nepotul autorului condamnat politic.
Motivarea este îndreptată astfel, prin prezentele considerente, fără a fi necesară în cauză, reformarea sentinței recurate.
Cu privire la cuantumul modic invocat al indemnizației respective stabilite în baza Decretului – lege nr.118/1990, acesta nu poate constitui în speță, un argument legal care să conducă la admiterea cererilor formulate în instanță, de către recurenții reclamanți.
În jurisprudența constantă a C.E.D.O., în materia reabilitării, restituirii proprietăților confiscate ori acordarea de compensații pentru acestea, s-a reținut că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare, etc (Hot. C.E.D.O./23.11.2000 în cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Trimiterea cauzei în rejudecare, prin decizia de casare a Curții de Apel București, cu privire la cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, lipsirea de venituri salariale ale autorului, etc – daune materiale, nu are relevanță cu privire la soluția pe fond a acestei cereri, în sensul înțeles de către reclamanți, că ea ar fi și întemeiată și că s-ar fi tranșat problema de drept pe acest aspect prin decizia de casare, care s-ar impune ca atare, instanței de fond – în rejudecare.
Dimpotrivă, instanța de fond avea căderea a se pronunța pe toate aspectele pe acest capăt de cerere al reclamanților vizând daunele materiale solicitate, în raport de precizările care se impuneau cu privire la cele solicitate în acest caz de către reclamanți, în virtutea principiului disponibilității care operează în materia dreptului civil, și administrarea probelor legale pentru dovedirea cuantumului despăgubirilor materiale care justificau administrarea și a unei expertize tehnice de specialitate în acest sens, obligația de plată a onorariului de expert fiind în sarcina celui care pretinde despăgubirile materiale – în cauză, reclamanții fiind obligați să achite suma stabilită cu acest titlu.
Potrivit art.1169 C.civ., cel care pretinde un drept în instanță, trebuie să îl și dovedească, potrivit normelor legale procedurale din materia probelor (sublin.red.).
Respingerea pe fond a cererii de daune materiale, ca neîntemeiată, nu comportă obligația restituirii onorariului de expert către titularii pretențiilor deduse judecății, nefiind nici un text legal în acest sens, cu consecința lipsirii expertului tehnic pentru serviciul legal prestat, de onorariul stabilit, potrivit normelor aplicabile în materia expertizelor tehnice.
Amânările repetate ale pronunțării hotărârii invocate nu pot fi primite spre a fundamenta „bănuiala legitimă” că judecătorul fondului a așteptat soluția Î.C.C.J. pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009, pentru a lipsi pe reclamanți de o soluție favorabilă așteptată în cauză, mai întâi pentru faptul că într-adevăr, practica judiciară neunitară privind aplicabilitatea art.5 lit.b) din legea specială susmenționată a comportat două interpretări ale textului: 1) că este aplicabil și vizează doar imobilele confiscate, condiționat de faptul că nu s-a beneficiat anterior Legii nr.221/2009 ori concomitent de măsuri reparatorii în baza legilor speciale – nr.10/2001, nr.247/2005, etc.; 2) că nu ar fi aplicabil pentru orice alte bunuri confiscate – mobile, lipsirea de venituri, alte prejudicii materiale determinate prin condamnările politice din vechiul regim.
Fiind înregistrată o cerere de clarificare a unei probleme de drept soluționate în mod neunitar în practica judiciară, formulată de către P. General, potrivit atribuțiilor care sunt stabilite prin lege, la Înalta Curte de Casație și Justiție, era firesc să se aștepte interpretarea dată de instanța supremă, în materie, pentru tranșarea problemei de drept, deja aflată în soluționarea ei pe rolul instanței supreme, astfel că amânarea de pronunțare în acest sens, nu este imputabilă instanței de fond, și care în tot cazul, ar fi urmat să se pronunțe, și anterior pronunțării deciziei în interesul legii invocate, dar în sensul aceleiași soluții, de respingere a daunelor materiale, pentru bunurile mobile confiscate autorului reclamanților condamnat politic, veniturile de care a fost lipsit, etc., întrucât interpretarea corectă, legală a art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 – în aprecierea Curții – era în sensul în care a decis și instanța supremă.
Susținerea că în acest fel, Legea nr.221/2009 devine o lege de tortură psihică a celor îndreptățiți la o minimă despăgubire pentru suferințele, pe care le-au îndurat prin R.I.L.-ul nr.6/2013 al Î.C.C.J., fiind deposedați din nou condamnații politici din vechiul regim represiv comunist, nu poate fi primită, astfel încât să fie admis recursul, schimbată sentința și acordate despăgubirile materiale solicitate.
Instanțele sunt obligate să aplice soluțiile Î.C.C.J. privind dezlegarea unor probleme de drept ivite în practica judiciară și soluționate în mod neunitar, în scopul unificării practicii judiciare, potrivit art.3307 C.proc.civ., și nu să le ignore, astfel cum se sugerează de către recurenții reclamanți, în cererea de recurs pendinte.
Prevederile invocate ale art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O., în sensul că recurenții beneficiază astfel, de ocrotirea dreptului la daunele materiale ce fac obiectul cererii în cauză, nu pot fi primite, având în vedere inaplicabilitatea Protocolului susmenționat în cauză, întrucât recurenții reclamanți nu dețin un „bun actual și efectiv”, constând într-o recunoaștere a dreptului pretins, printr-o hotărâre judecătorească ori o decizie administrativă necontestabilă, care să fi statuat definitiv asupra acestui drept.
Cererea prin care – direct în recurs (omisso medio), recurenții solicită daune morale în temeiul art.6 C.E.D.O. privind nesoluționarea fondului în rejudecare, într-un termen rezonabil, nu poate face obiect de analiză în recurs, fiind o cerere nouă care nu a făcut, în mod legal, obiectul cererii mai întâi, într-o primă instanță pe de o parte, instanța de control judiciar neavând nici abilitatea legală procedurală pentru soluționarea cererilor de despăgubiri pentru judecarea procesului într-un termen nerezonabil – în propria cauză, în faza de exercitare a controlului judiciar, pe de altă parte.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă G. R. G., împotriva sentinței civile nr.914/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
E. C.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/22.09.2014
--------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1153/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1177/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
