Pretenţii. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 17/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.17
Ședința publică de la 9 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
P. - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
M. PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror V. D. C..
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant G. N. și de către recurentul-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, împotriva sentinței civile nr.874 din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și C. JUDEȚEANĂ DE PENSII I..
P. are ca obiect - pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă recurentul – reclamant G. N., recurentul-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, intimații-pârâți S. ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și C. JUDEȚEANĂ DE PENSII I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.12.2012, întâmpinare (care a fost comunicată părților adverse), prin care solicită aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, declară că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și față de împrejurarea că recurentul-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE a solicitat atât prin motivele de recurs, cât și prin întâmpinarea depuse la dosar aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din Codul de procedură civilă privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea recursurilor promovate în cauză de către recurentul – reclamant G. N. și de către recurentul-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pe toate capetele de cerere avute în vedere.
Curtea reține recursurile spre soluționare.
După reținerea în pronunțare a dosarului, la sfârșitul ședinței de judecată se prezintă consilier juridic T. C., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. MUNICII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, care depune delegația nr.4977/09.01.2013 la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 31.05.2012, sub nr._, reclamantul G. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. M., Familiei și Protecției Sociale și C. de Pensii a Județului I., pronunțarea unei hotărârii prin care să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive impuse împotriva sa și a familiei sale, de către regimul totalitar comunisto-securist, și ca urmare, obligarea pârâților la acordarea de urgență a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de el împreună cu familia. A mai solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 18.100 lei, actualizată cu indicele prețurilor de consum și a inflației, dar la valoarea pieței libere contemporane, conform datelor Institutului Național de S., plus dobândă, sumă ce a fost încasată ilegal de securitate, ca măsură administrativă cu caracter politic. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâților la repunerea sa în drepturi, prin recalcularea pensiei sale, cu recalcularea celor 18 ani ce i se cuvin de drept, deoarece a fost nevoit să plece din țară ca refugiat și primit în S.U.A. ca refugiat politic, din cauza măsurilor administrative cu caracter politic.
La data de 27.06.2012, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca nefondată.
Raportat la petitul nr. 4 al cererii de chemare în judecată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român. În susținerea excepției, a arătat că prin acest capăt de cerere reclamantul a solicitat recalcularea pensiei sale, calitate procesuală pasivă în acest sens având doar C. de Pensii I..
Pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, depusă la dosarul cauzei la data de 08.08.2012, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, în susținerea căreia a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4) teza a doua coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, "cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice", iar "hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) din legea de mai sus ... sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București". Prin urmare. M.M.F.P.S. nu are atribuții cu privire la solicitările reclamantului, cuprinse la punctele 1 - 3 ale cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește punctul 4 al acțiunii, prin care reclamantul solicită: recalcularea pensiei, cu luarea în calcul și a celor 18 ani, cât a avut statut de refugiat, M.M.F.P.S., de asemenea, nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 4 (2) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP și prin casele de pensii sectoriale, care se înființează, funcționează și îndeplinesc atribuțiile prevăzute de prezenta lege. Conform dispozițiilor art. 131 alin. 1 și 4 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice CNPP este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează sistemul public de pensii, iar C. de pensii a municipiului București și casele județene de pensii sunt servicii publice, învestite cu personalitate juridică. Potrivit art. 104 alin. 2 din lege ,,pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege’’.
Prin sentința civilă nr.874/25.09.2012, Tribunalul I. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei si Protecției Sociale pe capetele 1-3 de cerere, ca fiind lipsita de obiect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei si Protecției Sociale pe capătul 4 de cerere; a respins capătul 4 de cerere, ca fiind introdus în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea formulată de către reclamantul G. N., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE și C. DE PENSII A JUDEȚULUI I.; a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva reclamantului, a soției si copiilor acestuia; a respins capetele 2 și 3 de cerere, ca neîntemeiate și a respins capătul 4 de cerere, ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale pe capetele 1-3 de cerere, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a înțeles să deducă spre soluționare primele trei capete de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva sa și a familiei sale, obligarea la plata de despăgubiri și obligarea la restituirea sumei de 18.000 lei numai în contradictoriu cu ceilalți pârâți, iar nu cu pârâtul Ministerului M., Familiei si Protecției Sociale, motiv pentru care a respins această excepție ca fiind lipsită de obiect.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei si Protecției Sociale pe capătul 4 de cerere, tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.263/2010, administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP și prin casele de pensii sectoriale, care se înființează, funcționează și îndeplinesc atribuțiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit art. 131 alin. 1 și 4 din același act normativ, CNPP este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează sistemul public de pensii, C. de pensii a municipiului București și casele județene de pensii fiind servicii publice, învestite cu personalitate juridică.
În plus, art. 104 alin. 2 din legea menționată, pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile legale invocate, tribunalul a apreciat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei si Protecției Sociale pe capătul 4 de cerere, această instituție neavând atribuții în domeniul căruia i se circumscrie pretenția dedusă judecății de către reclamant prin acest capăt de cerere, fiind astfel admisă și în consecință respins capătul 4 de cerere ca fiind introdus in contradictoriu cu o persoana lipsita de calitate procesuala pasivă.
Pe fondul cauzei, referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii dislocării reclamantului și familiei acestuia, tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.
În urmarea acestui demers, Tribunalul a reținut, din probele administrate la dosar (filele 12-35) că reclamantul, G. N. și membrii familiei acestuia au fost supuși unor măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, constând în supravegherea informativă constantă a acestora începând cu anul 1980.
Prin urmare, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică, susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic și propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta.
Astfel, tribunalul a reținut, din întregul material probator administrat la dosar, că măsurile administrative de supraveghere informativă a reclamantului și a familiei sale au constituit o acțiune ce a reprezentat o gravă încălcare a drepturilor omului.
Prin urmare, tribunalul constatând că măsura dispusă împotriva reclamantului, soției și copiilor acestora s-a circumscris contextului istorico-politic de la acel moment, a admis acest capăt de cerere și a constatat caracterul politic al acestei măsuri.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului S. Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsurile administrative dispuse împotriva reclamantului și familiei sale, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul a stabilit care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. de Pensii a Județului I. la recalcularea pensiei cu adăugarea ca vechime în muncă a 18 ani, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri stabilește perioadele ce urmează a fi considerate ca vechime în muncă și în care persoanele au fost supuse unor condamnări sau măsuri administrative pe motive politice după data de 6 martie 1945.
Art. 10 alin. 3 din același act normativ reglementează procedura de urmat în vederea acordării drepturilor menționate mai sus, cu posibilitatea contestării deciziei pronunțate de organul administrativ la instanța de contencios administrativ.
Așadar, competența generală în materie reprezintă posibilitatea acordată în mod expres de lege unei jurisdicții din afara sistemului instanțelor judecătorești de a proceda la soluționarea unui conflict. Astfel, în cauză, este relevant art.10 alin. 2 din Decretul-lege nr. 118/1990, care stabilește competența de soluționare a cererii având ca obiect recunoașterea ca vechime în muncă a perioadei în care reclamantul a fost supus unor măsuri sau administrative cu caracter politic după data de 6 martie 1945 în favoarea direcției generale de muncă și protecție socială a județului I..
Pentru aceste motive, tribunalul a reținut că nu are aptitudinea de a soluționa cererea reclamantului ce formează obiect al acestui capăt de cerere, respingând, în consecință, capătul 4 de cerere, ca inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul G. N. și pârâtul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.
Prin recursul declarat, reclamantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul de a obliga S. Român prin M. Finanțelor Publică să plătească despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit în cuantum de 10.000 euro pentru reclamant, 5000 euro pentru soția sa și câte 5000 euro pentru fiecare din cei trei copii ai săi, cât și suma de 18.100 lei actualizată.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul reclamant a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică întrucât, pe de-o parte, a admis capătul de cerere ce constata caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva reclamantului și a celor trei copii ai săi de către regimul totalitar comunisto-securist, iar, pe de altă parte, a respins celelalte trei capete de cerere cu privire la acordarea despăgubirilor morale cuvenite, la restituirea sumei de_ lei vechi din anii 1980 și la recalcularea pensiei pentru cei 18 ani care i se cuvin de drept.
Astfel, recurentul reclamant consideră că hotărârea instanței de fond este contrară cu dispozițiile art.304 pct.9 din C.pr.civ., având în vedere că la dosarul cauzei există suficiente probe pertinente, utile.
Solicită instanței de recurs a citi cu atenție cele 4 pagini ale acțiunii de chemare în judecată, cât și celelalte înscrisuri anexate, printre care și cele de la C.N.S.AS. din care rezultă că reclamantul s-a împotrivit regimului totalitar comunisto - securist și pentru care mulți ani a fost luat în supraveghere informativă cu prioritate; și numai la intervenția personală a domnului G. Sultz - Secretarul Departamentului de Stat al SUA și Ambasadei Americane din București s-au aprobat formularele mari de plecare în exil cu statut de refugiat politic.
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal întrucât în mod greșit s-au interpretat deciziile Curții Constituționale nr.1354 din 20.10.2010, 1358, 1360 din data de 21.10.2010 ce nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rolul instanțelor și nu împiedica instanța să dispună repararea prejudiciului moral suferit, nefiind nevoie de un text legal în acest sens.
A aprecia altfel ar însemna a crea o situație discriminatorie bazată doar pe momentul în care s-a soluționat cauza altor persoane, iar neacordarea daunelor morale raportat la deciziile Curții Constituționale ar însemna o încălcare a principiului previzibilității ce este consacrat în jurisprudența C.E.D.O.
Recurentul reclamant consideră că deciziile 1354, 1358, 1360 nu sunt aplicabile în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Instanța de fond în mod corect a constatat caracterul politic al măsurilor administrative abuzive impuse împotriva reclamantului și a familiei sale, însă cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda despăgubiri morale în baza legii 221/2009 ca urmare a declarării art.5 ca neconstituțional, consideră că această decizie a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Recurentul reclamant consideră că instanța de recurs poate acorda despăgubiri morale conform art.5 alin 1 lit a pct.1și 2 din legea 221/2009 actualizata si anume 10.000 euro pentru reclamant; 5000 euro pentru soția sa si câte 5000 de euro pentru fiecare din cei trei copii ai reclamantului, dar numai puțin de 30.000 euro total.
De asemenea, recurentul reclamant pretinde ca S. Român să fie obligat să-i restituie suma de_ lei vechi din anii 1980, actualizată cu indicele preturilor de consum și a inflației, deoarece i-au fost luați ilegal de securitatea statului, ca măsură administrativ cu caracter politic, adică șantaj politic „nu plătești 575 lei de fiecare persoana pentru reexaminarea formularelor mari, nu pleci din țară”.
Astfel, a fost nevoit să plătească de 7 ori această sumă până când a intervenit domnul G. Sultz Secretarul de Stat al SUA (a se citi fila de la C.NS.A.S cu privire la această intervenție).
Solicită ca instanța de recurs să oblige S. Român să plătească despăgubiri morale de_ euro, cat si suma de_ lei actualizată.
În susținerea cererii de recurs invocă și alin.2 din art. 5 al Legii 221/2009 cat si art.3, 4, 998, 999 din Cod civil.
Recurentul pârât M. M., Familiei și Protecției Sociale, prin recursul declarat, a solicitat modificarea, în parte, a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, doar, în contradictoriu cu părțile arătate de reclamant și nu cu M.M.F.P.S., care nu are calitate procesuală pasivă față de nici unul din capetele acțiunii, astfel cum corect a constatat instanța de fond prin considerente.
Invocând dispozițiile art. 304 punctul 6 și 3041 din Codul de Procedură Civilă, recurentul pârât a susținut că instanța de fond, constatând că "prin cererea de chemare în judecată reclamantul a înțeles să deducă spre soluționare numai primele trei capete de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva sa și a familiei sale, obligarea la plata de despăgubiri și obligarea la restituirea sumei de 18.000 lei numai în contradictoriu cu ceilalți pârâți, iar nu cu pârâtul M.M.F.P.S.", a respins această excepție ca fiind lipsită de obiect.
Cu alte cuvinte, instanța de fond a subliniat, în acest fel, că lipsa calității procesuale pasive a M.M.F.P.S. nu mai trebuie pusă în discuție, deoarece rezultă cu prisosință, din solicitările reclamantului, astfel cum au fost ele formulate la punctele 1-3 ale acțiunii, din temeiul de drept invocat, dar și în raport cu părțile în contradictoriu cu care reclamantul a înțeles să se judece.
Ca atare paragraful 4 al dispozitivului sentinței recurate astfel cum a fost redactat poate conduce la concluzia că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte și în contradictoriu cu MMFPS, ceea ce nu este real, instanța de fond constatând și motivând corespunzător în considerente lipsa calității procesuale pasive a M.M.F.P.S. atât față de punctele 1-3 ale acțiunii cât și distinct fată de punctul 4 al acesteia.
Într-o atare formulare, Tribunalul I. ca instanță de fond, prin paragraful patru al dispozitivului sentinței nr._ admițând în parte acțiunea recurentului reclamant în contradictoriu cu M.M.F.P.S.. acordă mai mult decât s-a cerut, deoarece domnul G. N. nu a solicitat nimic Ministerului M. Familiei si Protecției Sociale la punctele 1-3 ale acțiunii.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Recurentul– reclamant formulează critici cu privire la modalitatea de soluționare a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 5 din legea 221/2005, apreciind că declararea neconstituționalității acestui text de lege nu are relevanță în prezentul litigiu .
Urmare sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și soluționării acestei excepții prin deciziile nr.1358 și nr.1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanță, că aceste dispoziții legale, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie”.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin.1 din Constituție: "Dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Cum aceste decizii nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010 iar până la data soluționării cauzei în fond, termenul de 45 zile, anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de fond, în mod corect a procedat la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii în prezenta cauză.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 11 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. 1 din același articol, Curtea Constituționala a constatat că trimiterile la lit. a alin. 1 al art. 5 din legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.
Curtea de apel, are de asemenea în vedere faptul că, în situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice. În cazul în care se decide că prevederea legală în cauză este neconstituțională cum este și cazul de față, ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice.
În plus, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) și nu sunt limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes).
O atare interpretare a fost deja însușită de Curtea Constituțională prin decizia nr. 98/ 2001, decizie în care s-a statuat: ,,caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității rezultă nu numai din dispozițiile art. 147 din Constituție, ci și din interpretarea sistematică a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. 1, potrivit cărora "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", precum și în art. 1 alin. 5, conform căruia "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
În lumina acestor texte constituționale este de observat că, în măsura în care deciziile Curții Constituționale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situația inacceptabilă ca una și aceeași dispoziție legală - a cărei neconstituționalitate a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - să nu se aplice în procesul în cadrul căruia excepția a fost ridicată, dar, pe de altă parte, să se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice altă împrejurare, în care nu se pune problema unui proces în fața unei instanțe judecătorești. Este însă evident că asemenea consecințe ar fi contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice -art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, fiindcă ar însemna, sub cel dintâi aspect, ca o lege declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale să nu se aplice față de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunțarea acelei decizii a Curții Constituționale), dar să se aplice față de alte subiecte de drept, iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritățile publice să aplice legea diferit față de unele sau altele dintre subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părți într-un proces în cadrul căruia excepția a fost ridicată. Tot astfel, asemenea consecințe ar fi contrare și principiului respectării Constituției art. 151 din Legea fundamentală.
Recurentul reclamant susține că aceste decizii nu ar trebui aplicate în cauză, în caz contrar ajungându-se la o discriminare, în raport de momentul soluționării cauzei.
Curtea reține însă, sub acest aspect, că principiul care stă la baza controlului constituționalității legilor, este acela potrivit cu care Constituția este superioară legii, așadar orice lege contrară Constituției nu este lege și că a admite contrariul înseamnă a se ajunge la aplicarea unei norme legale care înfrânge Constituția.
Ca urmare a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în temeiul art. 146 lit. c din Constituție, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată, încetându-și de drept efectele pentru viitor.
Având în vedere, pe de o parte, că efectele admiterii excepției se produc erga omnes și ca atare în aceleași condiții atât față de autorul excepției, cât și față de alții, iar pe de altă parte, că, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia s-a invocat excepția nu mai face aplicarea textului declarat neconstituțional prin ipoteză ulterior sesizării instanței, concluzia care se impune este aceea că norma juridică inferioară care înfrânge o dispoziție constituțională nu mai poate fi aplicată în cadrul tuturor proceselor aflate în curs de desfășurare la data publicării deciziei Curții Constituționale. Totodată, Curtea apreciază că efectele pentru viitor date deciziilor instanței constituționale, în controlul ,,a posteriori”, semnifică faptul că ele nu se aplică situațiilor juridice sau drepturilor câștigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca neconstituțională, ori, în cazul de față, hotărârea de primă instanță nu era nici măcar pronunțată.
Curtea constată că, în fața primei instanțe, unde se face o judecată în fond, nu există deci nici un impediment ca prevederile unei legi noi incidente în cauza dedusă judecății să se aplice și în cazul procesului pendinte, fără a se aduce vreo atingere principiului constituțional al neretroactivității legii noi, astfel că persoana care a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009, nu se poate prevala de un drept câștigat, atâta vreme cât litigiul nu a fost soluționat încă printr-o hotărâre definitivă și care să consfințească puterea lucrului judecat asupra pretențiilor deduse judecății.
În speța de față, nu se aplică o nouă lege, ci s-a declarat neconstituționalitatea textului dintr-o lege ce a constituit fundamentul pretențiilor deduse judecății, astfel că nu se poate aprecia că ar mai fi posibilă aplicarea în continuare a acelei norme legale neconstituționale, neputându-se susține că, pe de o parte, la momentul la care deciziile Curții Constituționale își produc efectele obligatorii prin pronunțarea sentinței recurate, ne-am găsi în prezența unei situații juridice consumate, iar, pe de altă parte, nici chiar faptul că o atare situație juridică ar putea fi opusă principiului supremației Constituției în cadrul legislației naționale, având în vedere ca argument suplimentar procedura excepției de neconstituționalitate prin care Curtea Constituțională poate fi sesizată oricând în cursul unui proces pentru stabilirea constituționalității unei legi aplicabile în litigiul respectiv și efectul constatării neconstituționalității chiar și în cazul pronunțării între timp a unei hotărârii definitive de către instanța de judecată .
Curtea retine totodată că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la efectele consacrării pe calea controlului de neconstituționalitate, a lipsei conformității unei prevederi legale cu Constituția, a fost deja în atenția Curții Constituționale, așa cum s-a arătat în cuprinsul deciziei, astfel că nu este de natură a conduce la alte concluzii, decât cele deja expuse.
În același sens, Curtea reține că, așa cum s-a statuat în cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei, hotărârea din 2 decembrie 2008, spre deosebire de restituirea în natură a bunurilor care au rămas intacte, dreptul la despăgubire nu se naște ex lege, ci este condiționat de depunerea cererilor și de aprobarea lor de către autoritățile administrative competente, astfel că reclamanții nu se puteau aștepta, ca dreptul lor la despăgubire să se materializeze înainte de finalizarea cu succes a procedurilor administrative,în cursul căreia autoritățile trebuie să verifice dacă îndeplinesc toate condițiile. În ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, Curtea a constatat că aceștia nu ar fi putut avea o „încredere legitimă" de a obține despăgubiri și că este greu de admis ca un act normativ care, imediat după . fost contestat pe considerentul că ar fi contrar principiilor constituționale esențiale - și a fost găsit ulterior neconstituțional pe acest motiv - poate fi apreciat ca fiind o bază juridică solidă, în sensul jurisprudenței Curții. Reclamanții nu aveau, prin urmare, o „speranță legitimă" că cererile lor vor fi soluționate în conformitate cu această lege, după invalidarea sa.
În același timp, în cauză, nu este vorba de o intervenție a legiuitorului sau a executivului în vederea influențării soluționării litigiului, de natură să aducă atingere principiului preeminenței dreptului și noțiunii de proces echitabil sau a principiului egalității și nediscriminării, ci a Curții Constituționale, care potrivit statutului său este o autoritate publică independentă și al cărei scop este garantarea supremației Constituției, iar pe de altă parte, intervenția a avut loc în principal, așa cum s-a reținut anterior pentru a înlătura un paralelism legislativ, apreciat de către autoritatea cu competențe în această materie, contrar normelor de tehnică legislativă și principiilor constituționale.
Ori, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului admite o atare intervenție, în acele situații de excepție în care există motive extrem de importante de interes general, „umplerea unui vid juridic”, adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului, (cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005,cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008).
Curtea apreciază că trebuie amintită in acest context și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza D. P. împotriva României din 26 aprilie 2007, hotărâre prin care s-a statuat între altele că „nici Convenția, în general, nici art. 13, în special, nu impun statelor contractante o manieră determinată de a asigura în dreptul lor intern aplicarea eficientă a prevederilor acestui instrument”, fiind important că „un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra drepturilor naționale este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale”.
Prin urmare, Curtea, văzând considerentele celor două decizii de neconstituționalitate, apreciază prin prisma art. 51 din Constituția României că, în aplicarea legii interne, trebuie respectată interpretarea dată acesteia de Curtea Constituțională în analiza compatibilității sale cu norma constituțională, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform art. 20 din Constituție, având în vedere rolul Curții Constituționale de unică autoritate de jurisdicție constituțională, ce are ca scop garantarea respectării Constituției și, implicit, efectele deciziilor sale pronunțate în această materie.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 12/19.09.2011 prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Recursul formulat de pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale vizând lipsa calității sale procesuale pasive nu este fondat.
Astfel, cum corect susține și recurentul prin motivele de recurs, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește primele trei capete de cerere că acestea nu au fost formulate în contradictoriu cu recurentul, astfel că a respins excepția invocată ca fiind fără obiect, iar în ceea ce privește capătul patru de cerere, capăt formulat în contradictoriu cu recurentul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
În aceste condiții, în mod eronat susține recurentul că, s-ar putea înțelege din dispozitivul sentinței recurate că acțiunea ar fi fost admisă, în ceea ce privește exclusiv capătul de cerere admis privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse în cauză, și în contradictoriu cu el, deși rezultă în mod clar că acest capăt de cerere nu a fost formulat în contradictoriu cu recurentul. Dispozitivul sentinței recurate este clar și în conformitate cu considerentele acesteia, nefiind nici o neclaritate și nelegalitate cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului în prezentul litigiu.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. curtea respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de recurentul reclamant G. N. și de recurentul pârât M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE împotriva sentinței civile nr.874/25.09.2012, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și C. JUDEȚEANĂ DE PENSII I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. I. A. H. E. V.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehnored.ADT/R.L.
2 ex/30.01.2013
----------------------------
T.I. – E.M.O.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 462/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
