Legea 10/2001. Încheierea nr. 18/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-12-2012 în dosarul nr. 2754/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18 decembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECĂTOR - A. C. B.
JUDECĂTOR - I. R. D.
GREFIER - M. L.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentele – reclamante B. S. și P. C. – moștenitoare ale recurentei – reclamantă defuncte C. S. împotriva sentinței civile nr.595/13.03.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009*, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă B. S. personal și asistată de avocat B. A. L., cu împuternicire avocațială CJ/_/B/2012, aflată la fila 36 din dosar, lipsind recurenta – reclamantă P. C. și intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – reclamantă B. S. a depus prin fax, la data de 17.12.2012, cerere prin care arată că nu i s-a confirmat adresa din București a recurentei – reclamantă P. C. și solicită citarea acesteia în SUA, indicând adresa. La aceeași dată, apărătorul recurentei – reclamantă B. S. a depus note de ședință, însoțite de împuternicire avocațială și înscrisuri.
La interpelarea Curții, recurenta – reclamantă B. S. personal învederează că nu a luat legătura cu sora sa din SUA – recurenta – reclamantă P. C.. Apărătorul acesteia depune dovada corespondenței purtate cu sora sa.
Curtea, deliberând, având în vedere disp. art.71 Cod procedură civilă urmează să respingă cererea de citare a recurentei – reclamantă P. C. în SUA, având în vedere că în dosar există împuternicirea dată de recurenta – reclamantă defunctă C. S., pentru toate actele din dosarul de recurs și nu a intervenit retragerea mandatului de către moștenitori, condiție impusă de art.71 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul recurentei – reclamantă B. S. formulează concluzii de admitere a recursului promovat împotriva sentinței civile nr.595/13.03.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Cu cheltuieli de judecată, pe care le va depune la dosarul cauzei. Solicită amânarea pronunțării cauzei, pentru a depune note scrise.
Arată că instanța de fond a considerat că recurentei – reclamantă defunctă C. S. nu îi sunt aplicabile disp. art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Precizează că a criticat opinia instanței de fond raportat la aceste motive, întrucât acest teren naționalizat nu putea di inclus într-un testament autentic, în condițiile regimului comunist.
Mai arată că sensul special al Legii nr. 10/2001 este unul derogator de la dreptul comun, aspect ce rezultă din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și invocă decizia nr. 843/2011 a acestei instanțe, care, din punctul său de vedere, nu reprezintă doar o practică judiciară în sine, dar dă și o corectă dezlegare a problemei de drept.
De asemenea, invocă principiul securității raporturilor juridice.
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea depunerii de note scrise, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei.
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 20.12.2012.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. S. A. C. I. R.
B. D.
GREFIER
M. L.
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2754R
Ședința publică de la 20 decembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECĂTOR - A. C. B.
JUDECĂTOR - I. R. D.
GREFIER - M. L.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentele – reclamante B. S. și P. C. - moștenitoare ale recurentei-reclamante defuncte C. S. - împotriva sentinței civile nr. 595/13.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2009*, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI, prin Primar General.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.12.2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de note scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.12.2012, când în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 18.09.2009, sub nr._/3/2009, reclamanta C. S. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea în întregime a notificării nr. 2683 din 18.09.2001 în raport de modificările aduse de art. 4 din Legea 10/2001 prin Legea 247/2005, înregistrată sub nr._ din 20.09.2011 și obligarea pârâtului la restituirea în natură și a celeilalte cote de ½ din imobilul situat în București, .-5, corespondent cu ., sector 3, compus din teren în suprafață totală de 1002 mp și construcție S+P+2E.
În motivare arată că a formulat notificarea menționată prin care solicitat în baza Legii 10/2001 restituirea în natură a întregului imobil situat la adresa de mai sus, fost proprietatea autoarelor sale Sarafidi I. și A. Lazaris, iar prin dispoziția primarului nr. 2500 din 17.02.2004 i-a fost soluționat parțial notificarea în sensul că i-a fost restituită doar cota de ½ din imobil pe motiv că nu ar fi fost depuse acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiația cu defuncta A. Lazaris. Mai arată că împotriva acestei dispoziții a formulat contestație la Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 666 din 30.06.2004 fiind respinsă ca nefondată contestația pe motiv că nu a făcut dovada că este îndreptățită și la restituirea cotei de ½ ce a aparținut defunctei A. Lazaris, apelul fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 620 din 06.04.2005, irevocabilă prin nerecurare.
Susține că prin modificările aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, în sensul că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, astfel încât a formulat un memoriu către pârâtă pentru reanalizare notificării. Arată că pârâta i-a răspuns prin adresa nr._ din 04.05.2009 pe care o interpretează ca un refuz de soluționare a cererii de restituire și a cotei de 1/2.
Afirmă că este persoană îndreptățită conform certificatelor de moștenitor de pe urma autoarelor Sarafidi I. și Lazaris A., care la rândul lor au moștenit acest imobil de la C. Xenocrat Kiriazi. Susține că de pe urma lui Lazaris A. au rămas trei moștenitori testamentari instituiți prin testament, respectiv M. I., B. E. și C. S., conform certificatului de moștenitor n. 885 din 1975.
arată că celelalte două moștenitoare nu au formulat notificare. Mai arată că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu actele de la dosar, reținute și prin dispoziția nr. 2500 din 17.02.2004 emisă de pârât, preluarea fiind făcută în baza decretului 92/1950, poziția nr. 6943 din anexă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
Prin sentința nr. 692 din 18.05.2010 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 666 din 30.06.2004 a Tribunalului București și a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 744 A din 20.12.2010 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat doar în ceea ce privește cota din partea de ½ din imobil cuvenită reclamantei, fiind desființată în parte, în rest, sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
In rejudecare, prin sentinta civila nr. 595/13.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila cererea a fost respinsa ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
„Față de dezlegările în drept din primul ciclu procesual din decizia de apel sus-citată, tribunalul reține că rejudecarea vizează doar dreptul de acrescământ invocat pentru moștenitoarele M. I. și B. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 885/1975.
Cu privire la situația de fapt, tribunalul reține că prin notificarea nr. 2683/2001 din 18.09.2001 înaintată de B. D., I. și Crafcenco, reclamanta C. S. a solicitat în baza Legii 10/2001 restituirea în natură a imobilului din București, .. 3-5, Sector 3, compus din teren în suprafață de 1170 mp și constrcuții cuprinzând 11 apartamente.
Prin testamentul autentificat de Tribunalul I. Secția notariat sub nr. 3073/1896, C. Xenocrat Kiriazi a moștenit de la mama sa imobilul ce face obiectul notificării.
Ca urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei C. Xenocrat Kiriazi, conform procesului-verbal nr._ din 30.09.1938 din dosarul nr. 5000/1938, au rămas ca moștenitoare ale acesteia nepoatele sale, I. Sarafidi și A. Lazaris, în cote de 1/2 fiecare.
Prin dispoziția nr. 2500 din 17.02.2004 Primarul General a dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de ½ din imobilul ce face obiectul notificării, încheindu-se și procesul-verbal de predare-primire nr. 525 din 22.04.2004. La baza emiterii acestei dispoziții a stat și certificatul de moștenitor nr. 283/1969 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1 conform căruia de pe urma defunctei Sarafidi I. a rămas unică moștenitoare C. S., ca moștenitor testamentar conform testamentului autentificat sub nr. 2803/1964 de Notariatul de Stat al Raionului Lenin, căreia îi revenea întreaga masă succesorală (ce includea cota de ½ din imobil).
Prin sentința civilă nr. 666 din 30.06.2004 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 343/2004 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva dispoziției menționate, prin decizia nr. 620 din 06.04.2005 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă din dosarul nr. 4247/2004 fiind respins ca nefondat apelul formulat, sentința rămânând irevocabilă prin nerecurare.
În prezenta cauză se pune în discuție dreptul reclamantei de a pretinde și cealaltă cotă de ½ din imobil prin invocarea dreptului de acrescământ față de ceilalți moștenitori ai defunctei A. Lazaris (acestea fiind limitele rejudecării conform deciziei de apel din primul ciclu procesual).
Prin certificatul de moștenitor nr. 885/1975 din 17.12.1975 eliberat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București, de pe urma defunctei A. Lazaris, decedată în data de 09.09.1975 au rămas următorii moștenitori testamentari: M. I., căreia potrivit testamentului olograf din 15 octombrie 1969 îi revin bunurile mobile, C. S., căreia potrivit testamentului autentificat nr._/1974 de Notariatul Sectorului 6 București ii revin drepturile de concesiune asupra locului de veci în suprafață de 21 mp din București Cimitirul Ș. V., și B. E., căreia conform testamentului olograf din 03.09.1974 îi revin drepturile de concesiune asupra locului de veci situat în București Cimitirul Ș. V. în suprafață de 45,50 mp.
După cum rezultă fără îndoială din cuprinsul certificatului de moștenitor, defuncta A. Lazaris a instituit legatar cu titlu universal (conform art. 894 alin. 1 C.civ – legatul tuturor bunurilor mobile fiind cu titlu universal) pe M. I., și doi legatari cu titlu particular conform art. 899 C.civ, respectiv pe reclamanta C. S. și pe B. E.. Conform Codului Civil, orice legat care nu este cu titlu universal (și, desigur, nici universal) este un legat cu titlu particular, față de dispozițiile art. 894 alin 2 C.civ. Legatul este cu titlu particular dacă conferă legatarului vocație succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate (art. 887 C.civ), privite izolat.
Cei doi legatari cu titlu particular nu au vocație de a dobândi altceva decât bunul ce face obiect al legatului, reclamanta putând pretinde cota din imobilul ce face obiectul notificării numai dacă această cotă ar fi făcut obiect al legatului cu titlu particular instituit, situație evident neincidentă în speță din moment ce legatele cu titlu particular instituite de defunctă vizau doar drepturi asupra unor locuri de veci diferite. În ceea ce o privește pe M. I., nici aceasta, în calitate de legatar cu titlu universal, nu ar fi putut pretinde altceva decât bunurile mobile, neavând vocația la întreaga moștenire, respectiv și la bunurile imobile.
Reclamanta nu poate pretinde de pe urma defunctei A. Lazaris decât dreptul ce face obiectul legatului, adică dreptul de concesiune asupra locului de veci în suprafață de 21 mp din București Cimitirul Ș. V., neavând nicio vocație asupra restului moștenirii. Legatarul cu titlu particular nu are vocație la unversalitatea sau la o cotă-parte din universalitatea masei succesorale, ci doar cu privire la bunul individual determinat sau determinabil ce face obiectul legatului, conform art. 899 și următoarele din Codul Civil. Tocmai pentru că nu are o vocație la universalitatea moștenirii sau la o cotă parte din aceasta, legatarul cu titlu particular nu este ținut să achite datoriile moștenirii (art. 909 C.civ.).
Dreptul de acrescământ prevăzut de art. 929 C.civ. operează în situația în care prin testament a fost instituit un legat conjunctiv. Potrivit doctrinei, legatul conjunctiv este acea dispoziție testamentară prin care același bun determinat individual sau numai generic este lăsat de testator în totalitate în favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare având o vocație (un drept eventual) la totalitatea bunului legat. În acest caz, dacă unul dntre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui nu se scade, pentru a profita altor moștenitori conform regulilor generale, ci va mări partea colegatarului care poate și vrea să primească legatul, oricare dintre ei având dreptul la totalitatea bunului legat. Dreptul de acrescămând operează astfel dacă sunt întrunite următoarele condiții: să existe o pluralitate de legatari cu titlu particular, legatul făcut în favoarea legatarilor să aibă același obiect (drept), vocația (eventuală) a colegatarilor să se întindă asupra bunului în totalitatea lui, nefiind fracționată, iar testatorul să nu fi înlăturat dreptul de acrescământ prin voința sa expresă, legatul să devină ineficace pentru unul (unii) dintre colegatari. Față de această definiție a dreptului de acrescământ, în cauză evident nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea acestuia, deoarece legatele cu titlu particular lăsate prin testament au vizat bunuri diferite (locuri de veci diferite), și nu același bun.
De asemenea, tribunalul reține că obiect al legatelor cu titlu particular nu este dreptul de proprietate asupra cotei din imobil pretinse de reclamantă, astfel încât nu există nicio justificare legală pentru ca în calitate de legatar cu titlu particular asupra unui loc de veci reclamanta să pretindă, în pofida voinței exprese a testatorului, un drept asupra unui bun imobil.
Numai dacă ar fi putut justifica o vocație universală sau cu titlu universal potrivit testamentului, reclamanta ca succesor universal sau cu titlu universal ar fi putut culege partea comoștenitorilor care nu pot sau nu vor să vină la moștenire, aceasta fiind regula în materia devoluțiunii testamentare a moștenirii.
Tribunalul reține că deși în dosarul Curții de Apel reclamanta a pretins că este fiica fratelui defunctei Lazaris A., invocând practic o calitate de moștenitor legal, aceasta a indicat cu claritate și faptul că fratele defunctei nu a recunoscut-o niciodată, astfel încât nu se poate reține vreo legătură de rudenie între reclamantă și defuncta A. Lazaris care să justifice formularea unor pretenții în calitate de moștenitor legal al acesteia. Față de succesiunea defunctei A. Lazaris reclamanta nu poate pretinde decât dreptul ce face obiectul legatului cu titlu particular care a fost instituit în favoarea sa.
Prin dispozițiile art. 4 alin. 2 și 4 din Legea 10/2001 nu s-a instituit o derogare de la regulile de drept comun ale devoluțiunii testamentare sub aspectul posibilității de a se formula pretenții de către un legatar cu titlu particular al unui anumit bun individual determinat cu privire la întreaga moștenire sau alte bunuri ce nu fac obiect al legatului, cu sfidarea voinței exprese a defunctului. În alineatul 4 din art. 4 s-a consacrat o aplicare particulară a regulilor generale menționate mai sus, potrivit cărora de cotele moștenitorilor (cu titlu universal, universal sau particular) care nu pot sau nu vor să vină la moștenire profită succesorul universal sau cu titlu particular care ar fi putut culege, în temeiul vocației sale, și partea comoștenitorilor care nu pot sau nu vor să vină la moștenire. Aceasta nu înseamnă că legiuitorul a înțeles să instituie o vocație la universalitatea moștenirii pentru legatarii cu titlu particular, dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001 fiind incidente doar dacă bunul ce face obiect al legatului cu titlu particular intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001, respectiv este un imobil preluat abuziv. Prin urmare, numai dacă bunul ce face obiect al legatului a fost preluat abuziv de stat, s-ar putea invoca aplicarea art. 4 alin. 2 și, eventual, alin. 4 din Legea 10/2001 de către un legatar cu titlu particular.
Din moment ce această situație nu este incidentă în speță, legatul cu titlu particular al cărei beneficiară este reclamanta de pe urma defunctei Lazaris A. vizând un loc de veci, și nu imobilul preluat abuziv de stat ce face obiectul notificării, tribunalul constată că nu se poate pretinde de către reclamantă acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură și a cotei de ½ din imobil ce a aparținut acestei defuncte, prin invocarea unei vocații mai extinse decât cea conferită strict prin testament.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul constată că solicitarea reclamantei este neîntemeiată și o va respinge ca atare.”
Impotriva acestei sentinte reclamanta a declarat recurs, in care, dupa expunerea situatiei de fapt si a stadiului procesual, a formulat urmatoarele critici:
„Hotărârea instanței de fond prin care s-a respins acțiunea subsemnatei este nelegala, fiind data cu incalcarea legii, respectiv a dispozițiilor art.4 al.2 si al.4 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la hotărârea atacata, criticam poziția si raționamentul instanței de fond potrivit căreia dispozițiile art.4 al.2 si al.4 din Legea nr.10/2001 sunt incidente numai daca bunul ce face obiect al legatului a fost preluat abuziv de stat: cu alte cuvinte daca imobilul in litigiu nu a fost menționat in testamentul autentic nr._/1974 al Notariatului Sector 6 București nu poate face obiect al Legii nr.10/2001.
In hotărârea atacata instanța ignora complet situația juridica a imobilului in litigiu la data întocmirii testamentului autentic, deoarece bunul se afla in condiția naționalizării cu toate efectele sale, proprietate a Statului R., inalienabila, insesizabila si imprescriptibila; un impediment absolut si o adevărata imposibilitate juridica de a fi cuprins un astfel de bun . in situația respectiva.
O astfel de motivare este rupta complet de realitate, respectiv de contextul istoric al timpului in care a fost intocmit testamentul de către defuncta A. Lazaris, având in vedere abuzurile comise de Stat in dauna proprietății cetățenilor sai, cu referire la persoana defunctei testatoare, scopul Legii nr.10/2001 fiind tocmai acela de reparare a unor astfel de abuzuri prin restituirea bunurilor imobile preluate abuziv persoanelor îndreptățite sau moștenitorilor acesteia.
Analizând considerentele care au stat la baza pronunțării hotărârii atacate, constatam ca toata motivarea instanței de fond pentru respingerea acțiunii este întemeiata exclusiv pe dispozițiile de drept comun in materie de succesiuni, nesesizându-se in esența caracterul special si derogatoriu de la dreptul comun al dispozițiilor articolului 4 din Legea nr.10/2001.
Raportat la condiția naționalizării cu privire la imobilul in litigiu existenta la data intocmirii testamentului autentic, defuncta A. Lazaris in mod firesc nu avea cum sa aiba reprezentarea legilor reparatorii ce urmau sa vina si a posibilității intoarcerii bunului naționalizat in patrimoniul sau.
Ceea ce este de remarcat cu privire la voința defunctei este grija si preocuparea constanta, manifestata din timpul vieții, de a cuprinde in succesiunea ce o va lasa toate bunurile asupra cărora avea cu adevărat
reprezentarea ca le are in patrimoniu .
Având in vedere conținutul certificatului de moștenitor nr. 885/1975 cu privire la masa succesorala rămasa dupa defuncta, rezulta ca aceasta cuprindea doua locuri de veci in cote-parti, precum si, ceea ce poate impresiona pe orice cititor, un garderob cu trei uși, o toaleta pe o masuta, una noptiera, toate foarte uzate, asa cum a consemnat in certificat notarul care a dezbătut succesiunea dupa defuncta A. Lazaris.
Pentru toate aceste bunuri si drepturi defuncta a intocmit nici mai mult, nici mai puțin decât trei testamente, care confirma cele de mai sus, anume intenția clara a defunctei de a nu lasa nimic in urma sa care sa nu aiba moștenitor, tocmai pentru ca nu dorea preluarea bunurilor sale de către Stat, cel care a deposedat-o abuziv atat pe dansa, cat si pe restul familiei sale de toate proprietățile deținute pana in 1950.
Toate acestea conduc la concluzia indubitabila ca defuncta a avut convingerea ferma ca a lăsat prin cele trei testamente intreaga sa avere mobila si imobila ce o avea in patrimoniu. Am precizat in mod expres toata averea imobila intrucat, conform testamentului autentic nr._/ 1974, subsemnata recurenta sunt beneficiara locului de concesiune ce conține o constructie-monument funerar, bun imobil. Având in vedere toate acestea, precum si vârsta inaintata avuta de defuncta la data decesului, in reprezentarea si nivelul sau de percepție cu privire la moștenirea ce o lasa prin testamente, sa aiba convingerea ca a testat de fapt intreaga sa avere.
In contextul celor mai sus arătate concluzia instanței ca daca s-ar face aplicarea disp. art.4 al.2 si 4 Legea nr. 10/2001 sub aspectul cotei de ½ parte din imobilul in litigiu, s-ar sfida voința expresa a defunctei pentru ca bunul naționalizat nu face obiect al legatului, apare in contradicție vădita cu scopul si sensul avut in vedere de legiuitor.
Mai învederam Onoratei Instanțe un aspect deosebit de importat cu privire la persoana subsemnatei, întrucât sunt nepoata de frate al celor doua surori Sarafîdi I. si A. Lazaris, tatăl meu fiind fratele acestora, Jean Haitas decedat la 21 mai 1972 in Paris.
Faptul ca subsemnata nu m-am bucurat de o recunoaștere oficiala in timpul vieții din partea tatălui meu se datorează tot împrejurărilor si contextului istoric survenite odată cu schimbarea de regim ce a avut loc in România dupa 30 decembrie 1947. Tatăl meu a părăsit România in mod definitiv si nu a mai indraznit sa se reintoarca niciodată, murind departe de tara la Paris, deoarece se temea de represalii din partea fostului regim, având in vedere ca dansul era unicul descendent pe linie masculina al unei importante familii de comercianți.
Astfel, in putinele comunicări pe care a reușit sa le aibe cu familia din tara, tatăl meu a evitat cu grija sa o expună in orice fel atenției autorităților acelor timpuri, astfel incat o recunoaștere oficiala a subsemnatei in acele vremuri nici nu mai prezenta un interes concret si nici nu era de dorit, intrucat aceasta situația ar fi atras subsemnatei si familiei mele multiple neplăceri . Cu atat mai mult se justifica aceasta protecție, având in vedere ca subsemnata si defunctul meu soț doctorul C. M., am fost victime ale regimului comunist, soțul meu fiind condamnat politic la ani grei de inchisoare, ambii fiind si dupa eliberarea soțului meu tot timpul in vizorul si supravegherea Securității Statului.
Dar faptul ca subsemnata am fost cunoscuta ca fiind fiica defunctului Jean Haitas, si nepoata surorilor sale, I. Sarafidis si A. Lazaris, rezulta din declarația pe care au dat-o in 1975 B. E. si B. E., respectiv Declarația autentica nr.7593/27.10.1975 redactata de Notariatul de Stat Sector 5 București; declarația sus indicata este demna de a fi luata in considerare, fiind făcuta in contextul acelor vremuri, neputand fi suspectata ca fiind făcuta din interes sau pro causa. Mai mult decât sa dea aceasta declarație notariala, B. E. a renunțat ulterior in favoarea subemnatei, in considerarea calității mele de nepoata de frate a defunctei, la ½ din cota de 2/3 moștenită din locul de veci dobândit prin certificatul de moștenitor nr.885/1975.
O alta critica pe care înțelegem să o aducem hotărârii atacate se refera la faptul ca instanța fondului nu s-a raportat la sensul real al Legii 10/2001 la prevederile art. 4 al. 2 si al. 4, tratând problema judecații strict prin prisma dreptului comun.
Fără discuție prin modificările introduse prin Legea nr.247/2005, Legiuitorul nu a înțeles să reitereze pe aceasta cale dispozițiile de drept comun cu privire la dreptul de acrescamant în materia succesorala deja reglementat de codul civil; ar fi absurd și fără sens sa tragem concluzia ca Legiuitorul a vrut doar sa procedeze prin inserarea al.4 al art.4 la o repetiție a normei legale in vigoare.
Instanța de fond nu a înțeles sensul derogatoriu al dispozițiilor art.4 din Legea nr.10/2001, care este acela de a conferi calitate de persoana îndreptatita in accepțiunea acestei legi persoanei chemate la moștenire, indiferent de tipul de moștenire legala sau testamentara.
Ca aceasta este interpretarea corecta a sensului avut in vedere de Legiuitor prin completarea legii nr. 10 cu al 4 la art.4, rezulta din insasi practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, care prin Decizia nr.843/03.11.2011 (dosar nr._ ) a statuat in acest sens, dand o corecta dezlegare acestei probleme de drept
Potrivit deciziei sus indicate nu prezintă relevanta si ca atare nu afectează calitatea de moștenitor in sensul cerut de art.4 al.4 faptul ca imobilul pentru care s-a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001 nu este obiect al legatului cu titlu particular. Importanta este calitatea de moștenitor constatata prin certificat, motivația Instanței Supreme fiind extrem de concisa, in sensul ca defuncta testatoare in mod firesc nu avea cum sa testeze un bun preluat abuziv de stat si care nu se găsea in patrimoniul ei la data deschiderii succesiunii .
Având in vedere practica Instanței Supreme apare ca vădit nelegala hotărârea instanței de fond care a respins acțiunea subsemnatei motivat ca bunul in litigiu nu a făcut obiect al testamentului.
Astfel, in mod concret prin Decizia nr.843/03.11.2011 pronunța de ICCJ in dosarul cu nr._, in care subsemnata sunt parte, s-au menținut dispozițiile Deciziei civile nr. 149/2010 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, decizie prin care s-au menținut dispozițiile Sentinței civile nr.409/2009 a Tribunalului Dambovita cu privire la calitatea de persoana indreptatita a subsemnatei in sensul Legii nr. 10/2001 raportat la calitatea de moștenitor dupa defuncta A. Lazaris conform certificatului nr.855/1075. In virtutea acestor hotărâri prin care mi s-a recunoscut calitatea de persoana indreptatita s-a dispus restituirea in natura in favoarea subsemnatei a imobilul preluat abuz de stat obiect al acelui dosar, in temeiul art.4 al.4 din Legea nr.10/2001.
Prin pronunțarea Deciziei nr.843/03.11.2011 sus-invocata, Instanța Suprema a statuat cu putere de lucru judecat, ca subsemnata am calitate de moștenitor dupa defuncta A. Lazaris si ca atare am calitatea de persoana indreptatita conform Legii nr.10/2001, putând culege si dreptul de proprietate asupra întregului imobil in condițiile in care M. I. si B. E., celelalte moștenitoare ale defunctei, nu au formulat notificare la Legea 10/2001, dând eficienta articolului 4 al.4.
In noua ordine de drept, raportat la pronunțarea Deciziei nr.843/2011 de către ICCJ, s-a statuat astfel ca subsemnata beneficiez de dispozițiile art.4 din Legea nr.10/2001, ...
Aceasta hotărâre se bucura de puterea de lucru judecat, întrucât beneficiază de o prezumție irefragabila ce exprima adevărul si care nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre, motiv pentru care o invocam ca atare in aceasta cauza.
Chestiunile expuse in aliniatul precedent au fost dezlegate irevocabil de ICCJ si ca atare nu mai pot fi puse in discuție in nici un litigiu, intrucat altfel s-ar infrange principiul securității raporturilor juridice, deoarece Instanța Suprema conform art.4 al. 4 din Legea nr.10/2001 a stabilit ca subsemnata am calitate de persoana indreptatita la Legea 10. Acest principiu are la baza faptul ca hotărârea irevocabila este prezumata a exprima adevărul, context in care o alta hotărâre ulterioara nu poate stabili contariul.
Daca Onorata Instanța ar respinge prezentul recurs si ca atare ar considera ca nu pot beneficia de disp. art.4 din Legea nr. 10/2001, s-ar contrazice dezlegarea de drept data de Instanța Suprema care a stabilit ca subsemnata benficiez de dreptul la restituire in temeiul acestei legi. Este inadmisibil ca pornind de la același temei de drept si același certificat de moștenitor nr. 885/17.12.1975, subsemnata sa beneficiez de dispozițiile art.4 in ceea ce privește un anume bun, iar cu privire la un alt bun sa nu mi se recunoască acest drept.
Indubitabil hotărârea judecătoreasca pronunțata de către Instanța Suprema este obligatorie pe chestiunea de drept dezlegata in virtutea puterii de lucru judecat a acesteia, existând identitate intre problema soluționata irevocabil de ICCJ si problema dedusa judecații in cauza de fata. Daca nu s-ar respecta acest principiu s-ar ajunge la pronunțarea unor soluții contradictorii si diametral opuse in cauze identice.
Jurisprudența CEDO impune concluzia ca principiul securității juridice constituie unul din elementele fundamentale ale societății, iar interpretarea data legii trebuie sa fie aceeași.
Pentru toate aceste motive va rugam sa admiteți prezentul recurs asa cum a fost formulat.”
La 15.11.2012 a fost depus la dosar certificatul de mostenitor testamentar nr. 59/5.09.2012, din care rezulta ca recurenta reclamanta a decedat la 22.08.2012, mostenitorii acesteia fiind B. S. si P. C., ambele in calitate de legatare cu titlu universal, revenindu-le cate o cota de ½ din masa succesorala.
Prin incheierea din 20.11.2012 s-a dispus introducerea in cauza, in calitate de recurente-reclamante a mostenitoarelor recurentei defuncte C. S..
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele:
Rejudecarea a purtat doar asupra dreptului de acrescamant invocat de reclamanta pentru cota de ½ din imobilul in litigiu, cota ce a apartinut numitei Lazaris A., drept de acrescamant invocat prin raportare la ceilalti mostenitori ai sus-numitei Lazaris A..
Potrivit certificatului de mostenitor nr. 885/1975 eliberat de Notariatul sectorului 3 Bucuresti, mostenitoarele sus-numitei Lazaris A. au fost M. I., ca legatar al bunurilor mobile, C. S., ca legatar particular al dreptului de concesiune asupra unui loc de veci in suprafata de 21 mp din cimitirul S. Voda, si B. E., ca legatar cu titlu particular al dreptului de concesiune asupra unui loc de veci in suprafata de 45,50 mp situat in acelasi cimitir.
Dreptul de acrescamant reglementat de Codul civil are ca temei vocatia la intreaga mostenire, la o parte din aceasta sau la un bun individual determinat, dupa caz si, pentru a opera, are ca situatie premisa existenta unui concurs cu alti mostenitori care au o vocatie concurenta, deci o vocatie care, daca ar fi valorificata, ar fi de natura sa diminueze intinderea vocatiei concrete a mostenitorului in favoarea caruia va opera acrescamantul.
Prin urmare, acrescamantul opereaza ori de cate ori mostenitorul legal sau testamentar ar putea veni in concurs cu alti mostenitori, legali sau testamentari, insa acestia nu pot sau nu vor sa vina la mostenire, astfel ca de cotele acestora vor profita mostenitorii legali sau testamentari care au venit la mostenire si ale caror cote ar fi fost diminuate in masura in care si cei care nu au venit sau nu au putut sa vina la mostenire si-ar fi valorificat propria vocatie.
Dreptul de acrescamant prevazut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 are ca temei aceeasi vocatie si opereaza in conditiile existentei aceleiasi situatii premisa.
Singura diferenta intre dreptul de acrescamant reglementat de Codul civil si cel reglementat de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 este data de imprejurarea ca acesta opereaza doar cu privire la bunurile ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Or, asa cum corect a retinut instanta de fond, reclamanta nu a avut niciodata vocatie la intreaga mostenire lasata de numita Lazaris A. si nici la o parte din aceasta mostenire. Vocatia reclamantei a privit un bun individual determinat, respectiv acel loc de veci care a facut obiectul legatului particular instituit prin testamentul autentificat sub nr._/1974 de Notariatul sectorului 6 Bucuresti, testament mentionat in certificatul de mostenitor nr. 885/1975 eliberat de Notariatul sectorului 3 Bucuresti.
Sustinerile recurentei C. S. in sensul ca prima instanta ar fi respins cererea motivat de imprejurarea ca imobilul in litigiu nu ar fi fost mentionat in testamentul autentic nr._/1974 si, prin urmare, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 si criticile formulate in legatura cu acest aspect nu au nicio legatura cu sentinta recurata, intrucat instanta de fond nu a retinut un astfel de rationament in fundamentarea solutiei pronuntate.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit careia instanta de fond nu ar fi sesizat caracterul derogatoriu de la dreptul comun al dispozitiilor cuprinse in art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, instanta de fond a analizat mecanismele de functionare a dreptului de acrescamant, precum si modul in care acesta opereaza in materia speciala a Legii nr. 10/2001, in temeiul art. 4 alin. 4 din aceasta lege.
Imprejurarea ca pe locul de veci ce a revenit recurentei C. S. exista si o constructie-monument funerar sunt complet lipsite de relevanta, intrucat intinderea vocatiei recurentei C. S. s-a rezumat la acel loc de veci, cu sau fara constructia-monument funerar, fara a putea fi extinsa asupra altor bunuri din mostenire.
Sustinerea recurentei-reclamante in sensul ca ar fi nepoata de frate a numitei A. Lazaris nu poate fi primita, atat timp cat recurenta-reclamanta nu poate face dovada filiatiei sale cu fratele numitei A. Lazaris si, implicit, dovada rudeniei cu numita defuncta.
Este real ca dreptul de acrescamant prevazut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 opereaza atat in cazul mostenirii legale, cat si in cazul mostenirii testamentare, singura conditie fiind aceea ca, in temeiul oricareia din cele doua tipuri de mosteniri, sa fie vorba de vocatia la o cota din mostenire. In cazul de fata C. S. nu a avut o astfel de vocatie la mostenirea numitei A. Lazaris, ci a dobandit doar un bun individual determinat din mostenire, in temeiul unui legat particular.
Nu poate fi primita sustinerea recurentei in sensul ca decizia nr. 843/2011 a ICCJ ar prezenta putere de lucru judecat in raport cu prezenta cauza, intrucat in cauza solutionata prin decizia invocata a fost analizat dreptul reclamantei, in calitate de mostenitoare a defunctei I. Sarafidi, care avea calitatea de coproprietara a unui imobil, impreuna cu numita A. Lazaris, in timp ce in prezenta cauza, rejudecarea a purtat doar asupra dreptului de acrescamant invocat de C. S. pentru mostenitoarele M. I. si B. E., dreptul de acrescamant fiind invocat in calitate de mostenitoare a numitei A. Lazaris.
In consecinta, fata de considerentele retinute mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentele – reclamante B. S. și P. C. – moștenitoare ale recurentei – reclamantă defuncte C. S. împotriva sentinței civile nr.595/13.03.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009*, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.12.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. S. A. C. I. R.
B. D.
GREFIER
M. L.
Red. MS
Tehnored. .> 2 ex. / 19.04.2013
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
Judecător: C. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1173/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1186/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
