Grăniţuire. Decizia nr. 916/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 916/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 916/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.916
Ședința publică de la 23.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă P. V. C., împotriva deciziei civile nr. 87 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I.- decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii P. E. și P. V. și cu intimații pârâți N. N., F. D., FRĂNCU I. G. și P. C..
P. are ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 10 mai 2013, respectiv la data de 23 mai 2013, a unor întâmpinări formulate de către P. E. și N. N..
Se mai învederează instanței faptul că recurenta reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că întâmpinarea formulată de intimata pârâtă N. N. a fost formulată cu depășirea termenului procedural, motivat de faptul că această parte a fost legal citată încă din data de 28.02.2013, iar întâmpinarea a fost depusă la dosar numai la data de 23 mai 2012, motiv pentru care o va avea în vedere ca și concluzii scrise.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și față de împrejurarea că recurenta reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu privire la judecarea pricinii în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 367/18.01.2012 pronunțată de Judecătoria G. a fost respins capătul de cerere din acțiunea precizată și completată formulată de reclamanții P. I. și P. V. - C., în contradictoriu cu pârâta Napineanu N., privind revendicarea terenului în suprafață de 31,5 mp ca neîntemeiat, a fost respins capătul de cerere din acțiunea precizată și completată formulată de reclamanții P. I. și P. V. - C., în contradictoriu cu pârâta Napineanu N., privind grănițuirea proprietăților, ca neîntemeiat.
Prin aceeași sentința s-a dispus respingerea cererilor formulate de reclamanții P. I. și P. V. - C. privind obligarea pârâtei N. N. la plata cheltuielilor de judecată și respectiv de pârâta N. N. privind obligarea reclamanților P. I. și P. V. - C. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate și respingerea cererii precizată și completată formulată de reclamanții P. I. și P. V. - C. în contradictoriu cu pârâții F. I. și F. D., ca neîntemeiată.
De asemenea a fost respinsă cererea formulată de reclamanții P. I. și P. V. - C. privind obligarea pârâților F. I. și F. D. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și cererea formulată de pârâți F. I. și F. D. privind obligarea reclamanților P. I. și P. V. - C. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că în privința legii aplicabile litigiului de față, în ce privește grănițuirea și revendicarea nu există reglementări speciale prin Legea de punere în aplicare a Codului civil din 2009 urmând în consecință ca litigiului de față să îi fie aplicabilă legea anterioară Codului civil din 2009, aplicabilă raportului juridic dedus judecății la data constituirii sale.
În ce privește fondul acțiunii precizate și completate instanța de fond a reținut referitor la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 31,5 mp., că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 274 mp.
Astfel judecătoria a coroborat certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 392/12.05.1992 emis după defunctul P. A.- din care rezultă transmiterea dreptului indiviz de 1/4 din imobilul situat în G., ., constând în teren în suprafață de 330 mp. și casă de locuit moștenitorilor P. I. - în calitate de soție supraviețuitoare, P. I. în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 și A. C. în calitate de fiică- cu actele de proprietate care au stat la baza emiterii acestui certificat, respectiv actul de vânzare transcris la grefa Tribunalului V. sub nr. 1224/03.02.1937, autentificat sub nr. 502/03.02.1937- prin care V. St. P. a vândut lui A. St. P. și soției sale I. P. suprafața de 232 mp. loc de casă situat în G., bld. Exterior N., nr. 40, jud. G. și pe care se află o casă, învecinat astfel: la E -llie N., la V- N. P., la S- bld. Exterior N., la N- rest proprietate vânzătoare- și actul de vânzare autentificat de Tribunalul V. sub nr. 2676 bis și transcris de același tribunal sub nr. 6241/02.08.1937 V. St. P. a mai vândut lui A. St. P. încă o porțiune loc de casă în suprafață de 42 mp. situat în G., bld. Exterior N., nr. 40, în spatele proprietății cumpărătorului învecinat astfel: la E - llie N., la V- N. P., la S - P. St. A. și P. I., la N- rest proprietate vânzătoare în care se menționează că lățimea locului va fi egală pe ambele loturi spre N. și P. (4,2 m./10 m. deschidere).
S-a apreciat că ceea ce se putea transmite în mod valabil prin moștenire era numai ceea ce se deținea în proprietate respectiv suprafața totală de teren de 274 mp.
Reclamanții au devenit proprietarii terenului și ai casei prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 3305/25.05.1992 de notariatul de Stat G. rectificat prin încheierea nr. 3719/20.07.2009 de BNP Asociați U., prin care P. I. și A. C. au vândut reclamanților în schimbul întreținerii întreg dreptul lor indiviz de 13/16 ce aveau din imobilul situat în G., ., jud. G., constând în terenul în suprafață de 350 mp. și casă de locuit.
Și în privința acestui contract s-a reținut că se putea transmite în proprietate numai ceea ce se deținea în proprietate respectiv numai terenul în suprafață de 274 mp. și casa de locuit.
În ce îi privește pe pârâții F. I. și F. D. s-a reținut că autorul acestora P. C. a deținut în proprietate imobilul compus din terenul în suprafață de 440 mp. și casă de locuit situat în Mun. G. ., astfel cum rezultă din contractul de întreținere autentificat sub nr. 932/16.06.2010 de BNP C. V. și extrasul de carte funciară pentru autentificare.
În ce o privește pe pârâta N. N. s-a reținut că aceasta deține împreună cu ceilalți comoștenitori ai defunctului N. A., în fapt, terenul în suprafață de 200 mp. situat în . astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 134/12.06.1996 de BNP Sediul Mun. G. fără a deține acte de proprietate.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie varianta refăcută și completată, efectuat în cauză, s-a constatat că proprietățile părților sunt învecinate, respectiv proprietatea reclamanților astfel cum este ocupată de acesta în fapt este de 356 mp. mai mare decât cea care rezultă din actele de proprietate de astfel cum au fost coroborate de 274 mp., cât și mai mare chiar decât cea arătată în cuprinsul acestora 330 mp, respectiv 350 mp. în timp ce pârâta N. N. deține în fapt 194 mp.
Având în vedere că reclamații dețin în proprietate teren în suprafață de 274 mp., și în posesie 356 mp., s-a constatat că acestora nu le-a fost acaparată nici o parte din proprietate de către pârâta N. N., pe cale de consecință capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Napineanu N. privind revendicarea terenului în suprafață de 31,5 mp din acțiunea precizată și completată a fost respins ca neîntemeiat.
În ce privește capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților formulată în contradictoriu cu aceeași pârâtă N. N., instanța, a reținut că grănițuirea este acțiunea prin care reclamantul pretinde ca în contradictoriu cu pârâtul, ca instanța să determine prin semne exterioare întinderea celor două fonduri învecinate iar potrivit art. 584 C.civ. orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
S-a reținut că pârâta N. N. nu deține un drept de proprietate asupra terenului ce se învecinează cu proprietatea reclamanților, ci deține în fapt ca posesor, terenul ce se învecinează cu proprietatea reclamanților, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 584 C.civ. în sensul că numai proprietarul fondului învecinat poate fi obligat la grănițuire nu și un posesor al acestuia.
Prin urmare, a fost respins și acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat, apreciindu-se că reclamanții nu sunt afectați în nici un mod prin soluția adoptată câtă vreme își dețin proprietatea în întregul ei și o posesie a unui teren mai mare decât dreptul de proprietate deținut.
Pe cale de consecință, a fost respinsă și cererea formulată de reclamanți privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că pârâta nu căzut în pretențiile reclamanților și în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 584 C.civ. aceasta nu poate fi obligată nici la plata unei jumătăți din plata cheltuielilor de judecată.
Instanța fondului a respins și cererea formulată de pârâta N. N. privind obligarea reclamanților P. I. și P. V. - C. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că la dosar nu se regăsesc dovezi privind efectuarea de cheltuieli de judecată de către această parte.
În ce privește capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții F. I. și F. D. arătați ca fiind moștenitorii defunctului P. C. s-a constatat că terenul deținut în proprietate de defunctul P. C., este de 440 mp., astfel cum rezultă din contractul de întreținere autentificat sub nr. 932/16.06.2010 de BNP C. V. și extrasul de carte funciară pentru autentificare, din care, pârâții dețin în posesie 427 mp., mai puțin decât ar trebui să dețină în baza actului de proprietate, în timp ce reclamanții dețin în posesie mai mult teren decât dețin în proprietate potrivit celor reținute anterior.
În aceste condiții, instanța nu poate stabili linia de hotar potrivit celor solicitate de aceste părți, conform raportului de expertiză refăcut, deoarece această linie nu este conformă celor ce rezultă din actele de proprietate ale nici uneia dintre părți, nefiind conformă cu ceea ce trebuie stabilit în cadrul acțiunii în grănițuire, ce trebuie să aibă în vedere strict limitele de proprietate ale părților.
Pe de altă parte având în vedere că dreptul de proprietate deținut de reclamanți potrivit celor reținute mai sus în cadrul verificării acestuia dată fiind necesitatea verificării existenței și întinderii dreptului, având în vedere obiectul cauzei, este de 274 mp. în timp ce din actul de proprietate rezultă 330 mp. iar din încheierea de rectificare a actului de proprietate, din care nu rezultă motivul rectificării și actele în baza cărora s-a efectuat, ar rezulta un drept de 350 mp. instanța fondului a reținut că nici refacerea raportului de expertiză în vederea identificării proprietăților părților astfel cum acestea rezultă din actele de proprietate nu conducea la posibilitatea stabilirii unei limite de hotar definitive între părți, corespunzătoare dreptului deținut de reclamanți având în vedere că oricare din suprafețele ce s-ar putea reține dintre cele de mai sus situația nu putea fi una definitivă ci supusă unor litigii viitoare între părți, dată fiind contestația întinderii proprietății reclamanților efectuată deja în cauza de față.
În aceste condiții, având în vedere inadvertențele constatate în actele de proprietate ale reclamanților s-a reținut că nu se poate stabili la acest moment limita de hotar privind proprietatea reclamanților, iar pârâții nu au sesizat instanța cu grănițuirea proprietății lor.
În egală măsură s-a putut reține și cu privire la actul de proprietate al autorului pârâților P. C. din care rezultă că ½ din teren a fost dobândit de transmițător prin moștenire, nefiind efectuată nici o mențiune privind actul de proprietate în baza căruia s-a efectuat transmisiunea prin moștenire.
Pentru aceste considerente instanța de fond a respins și acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat, cât și cererea formulată de reclamanți privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiate.
În ce privește cererea formulată de pârâții F. I. și F. D. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată instanța de fond a admis-o, având în vedere că la dosar nu se regăsește dovada efectuării vreunei cheltuieli de către aceste părți, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanții P. I. și P. V. C.
În motivarea apelului lor, apelanții au arătat că prin cererea formulată au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții, să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților iar instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii, a respins acțiunea, considerând necesară verificarea existenței și întinderii dreptului acestora.
Astfel, dreptul la acțiune bazat pe dispozițiile art. 584 C.civ. semnifică posibilitatea pentru proprietar sau orice altă persoană ce este titularul unui drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, prin acțiunea în grănițuire, restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Într-o astfel de acțiune judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu al cărui contur este fixat decisiv, prin linia hotarului despărțitor (în acest sens s-a pronunțat ÎCCJ, secția comercială, decizia nr. 433 din 3 februarie 2006; Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2153 din 18 iunie 2005).
Conform expertizei efectuată în dosar, a rezultat că pârâta N. N. nu ocupă din suprafața apelanților de teren, situație în care instanța a rămas învestită cu cererea de stabilire a hotarului dintre fondurile învecinate. În acest sens, la termenul din data de 11.01.2012, au precizat că solicită admiterea doar a capătului de cerere privind grănițuirea.
A considerat instanța de fond că nu poate stabili linia de hotar, deoarece cu privire la suprafețele ce s-ar reține din actele pe care le-au depus, situația nu poate fi una definitivă, ci supusă unor litigii viitoare între părți.
Și această susținere a instanței de fond este nelegală și dovedește că instanța de fond nu cunoaște efectele acțiunii în grănițuire și anume: hotărnicia produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la însuși dreptul real, astfel că oricare dintre ele poate introduce, ulterior, o acțiune în revendicare privind suprafața determinată de teren, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în grănițuire.
Deși, așa cum au arătat, nu erau obligați să dovedească însăși existența dreptului asupra terenului lor, au făcut acest lucru și au depus înscrisuri care dovedesc dreptul reclamanților.
Au învestit instanța cu o acțiune în grănițuire fondată pe art. 584 C.civ. Aceasta trebuia soluționată cu respectarea principiului disponibilității, în sensul de a rezolva litigiul în limitele învestirii, așa încât referirile din sentința atacată cu privire la analiza dreptului de proprietate al părților, sunt străine de natura pricinii.
În acțiunea în grănițuire, părțile trebuie să producă dovezi pentru stabilirea traseului pe care urmează să se fixeze semnele exterioare dintre fondurile învecinate, fără a fi obligate a dovedi însăși existența dreptului asupra acestor porțiuni de teren.
Au dovedit, cu înscrisuri (contractul de întreținere autentificat sub nr. 3305/1995, rectificat prin încheierea nr. 3719/2009), traseul care urmează să se fixeze între fondurile învecinate, și toate părțile au fost de acord cu privire la granița propusă prin raportul de expertiză, însă instanța, fără a fi învestită în acest sens, face aprecieri asupra întinderii dreptului reclamanților, analizând însă trunchiat înscrisurile depuse.
Deși s-a menționat în acțiune că, în afară de terenul cumpărat de la V. P., autorul reclamanților a moștenit de la mama sa și diferența de teren pe care aceasta era proprietară, instanța nu a ținut cont de acest aspect.
În ceea ce o privește pe pârâta N. N., a considerat instanța că aceasta nu deține un drept de proprietate asupra terenului ce se învecinează cu proprietatea reclamanților și, întrucât numai proprietarul fondului învecinat poate fi obligat la grănițuire, a respins acțiunea în grănițuire în contradictoriu cu această pârâtă, ca neîntemeiat.
S-a precizat că o asemenea motivare a instanței de fond reprezintă de fapt o veritabilă excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. N., care însă nu a fost supusă dezbaterii și discuției părților, pentru a avea posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu acest aspect. Neprocedând în acest mod, prima instanța a încălcat atât principiul disponibilității, cât și dreptul la apărare al reclamanților.
Mai mult, acțiunea în grănițuire nu pune în discuție existența a însuși dreptului real, iar părțile nu sunt obligate să dovedească însăși existența dreptului lor, nefiind obligatoriu ca „vecinul", în accepțiunea art. 584 C.civ., să fie proprietarul, rezultă din interpretarea coroborată a art. 584 și art. 675 C.civ.
Astfel, în concepția Codului civil, grănițuirea este o servitute continuă și aparentă, iar potrivit art. 675 C.civ., o asemenea servitute poate fi apărată prin acțiunea posesorie, care presupune nu dovada dreptului, ci numai a stăpânirii de fapt, care este posesia.
În speță, s-a dovedit că pârâta N. N. are posesia fondului învecinat cu terenul lor, în baza certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 134/1996. Faptul că nu este singura moștenitoare a autorului său, nu este incident în cauză, deoarece acțiunea în grănițuire nu are caracter subsidiar în raport de acțiunea de ieșire din indiviziune, astfel încât o astfel de interpretare ar lăsa fără efect posibilitatea de a se solicita grănițuirea și reclamanții ar puși în imposibilitatea de a-și valorifica acest drept.
Respingând acțiunea pe considerentul că pârâta N. nu este proprietară, instanța de fond a interpretat restrictiv dispozițiile art. 584 C.civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea acestor dispoziții legale.
Așa cum a decis Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 123 din 13 ianuarie 2005, în înțelesul art. 584 C. civ., acțiunea în grănițuire este inadmisibilă numai între coproprietarii aceluiași fond, putând însă a fi utilizată de proprietar, uzufructuar și chiar de către posesor (mai puțin deținătorii precari) împotriva titularului unui alt drept real (uzufruct, superficie, drept de folosință), precum și împotriva chiriașului sau arendașului.
Aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor de către instanța de fond aduce atingere și dreptului reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 pct. 1 din Convenție, care nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate. Constată, însă, apelanții - reclamanți că motivarea instanței de fond, în loc să fie clară și precisă, se rezumă la o înșiruire de fapte și argumente care nu conduc în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, iar o astfel de motivare nu poate constitui pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor.
În drept, s-au invocat art. 287, 295 C.pr.civ.
La data de 18.05.2012 intimata N. N. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
În motivare, pârâta a arătat că acțiunea reclamanților împotriva sa este una în revendicare și în grănițuire nu doar acțiune în grănițuire și că s-a dovedit în fața instanței de fond că nu a mutat în nici un fel linia de hotar dintre proprietăți, ba din contră, a respectat-o, așa cum era de mai bine de 40 de ani.
În aceste condiții, a apreciat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă întrucât între proprietăți a existat dintotdeauna linie de hotar care nu a fost schimbată.
În motivele de apel, apelanții - reclamanți au invocat un drept de proprietate de 400 m.p. iar aceștia nu fac dovada întinderii dreptului lor de proprietate, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultând această suprafață.
Astfel, se arată ca A. P. și soția sa au cumpărat de la mama sa primul teren în doua rânduri: prin actul de vânzare nr. 1224/1937 au cumpărat teren în suprafața de 232 m.p. și prin actul de vânzare 2676 bis/1937 au cumpărat teren în suprafața 42, m.p., deci în total au cumpărat teren în suprafața de 274 m.p.
Reclamanții au susținut că din actele de vânzare rezultă că lungimi ale laturilor proprietății lui P. A. spre N. și P. de 4,2 m/10 m.
În prezent reclamanții pretind că ar trebui să aibă laturile proprietății de 5m/10m, fără a explica însă cum s-a ajuns de la 4,2 m, cât au dreptul conform actului de proprietate, la 5 m.
Pe de alta parte, se arată ca în urma decesului lui P. A. s-a reținut prin certificatul de moștenitor ca ar fi rămas de pe urma acestuia teren în suprafață de 330 m.p. și, iarăși reclamanți nu explică cum s-a ajuns de la 274 m.p. teren la suprafața de 330 m.p. teren. Mai mult, reclamanții se pretind proprietarii a 350 m.p. dobândiți prin contractul de întreținere nr. 3917/2009, ori din actele depuse la dosar, nu rezulta cum s-a ajuns de la 274 de m.p., la 330, m.p., pentru ca, în final ( în fata instanței de fond), să se pretindă ca ar fi proprietarii a 350 m.p., iar în fața instanței de apel să pretindă un drept de proprietate asupra a 400 m.p.
Din probele administrate în cauza s-a dovedit ca N. N. nu a ocupat în nici un fel proprietatea reclamanților și nici nu a mutat linia de hotar.
Față de motivele de apel invocate s-a apreciat că acestea apar ca întemeiate, în măsura în care nu este afectat în nici un fel dreptul părților asupra terenului pe care îl posedă.
Față de cele invocate, pe baza probelor administrate la instanța de fond, apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr.87/15.06.2012, Tribunalul G. – Secția Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de P. I. și P. V., în contradictoriu cu intimații pârâți N. N., F. D. și F. I. G., împotriva sentinței civile nr.367/18.01.2012 a Judecătoriei G..
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat în ceea ce privește limitele investirii instanței de fond, că față de precizarea făcută de către apelanții reclamanți în cadrul dezbaterilor de la data de 11.01.2012, aceștia și-au restrâns petitul cererii de chemare în judecată doar la acțiunea în grănițuire.
În consecință, față de disp. art.132 alin.2 C.pr.civilă instanța de fond ar fi trebuit să ia act de această modificare a cererii de chemare în judecată a reclamanților iar la dezlegarea pricinii să se rezume doar la analiza sub acest aspect, fapt pe care instanța de apel îl va avea în vedere la soluționarea căii de atac.
Tribunalul a constatat că este corectă critica apelanților cu privire la calitatea părții care poate solicita grănițuirea, adică să fie titularul unui drept real sau chiar posesor, calitate pe care aceștia o cumulează.
Acest fapt reiese, așa cum a constatat și instanța de fond din succesiunea de acte juridice încheiate asupra imobilului situat în mun.G., ., imobil care de la suprafața de 232 mp (act de vânzare din data de 03.02.1937) la care s-a adăugat suprafața de 42 mp (act de vânzare din data de 02.08.1937), în total deci 274 mp, să culmineze cu suprafața de 350 mp conform contractului de întreținere autentificat sub nr.3305/25.05.1992 (356 mp din măsurători) pentru diferența de suprafață apelanții neputând dovedi dreptul lor de proprietate.
Chiar și în această situație, Tribunalul a reținut din probele administrate în cauză că nu rezultă o modificare a liniei de hotar, chiar și prin creșterea suprafeței de teren deținută de către apelanți, care potrivit raportului de expertiză dețin în plus 6 mp.
Astfel martora audiată în cauză a declarat că nu a observat de-a lungul timpului să fi intervenit o modificare a liniei de hotar din între proprietățile părților, hotar care, de altfel, este stabilit prin semne exterioare și anume gardurile despărțitoare și casa de locuit a intimatei N. N., care de altfel din măsurători deține o suprafață de teren mai mică decât cea din acte.
Așa cum a stabilit și Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr.1330/1995 că în principiu grănițuirea reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine acțiunea exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul fiind întemeiată pe dispozițiile art. 584 din Codul civil.
De aici rezultă că grănițuirea, menită să apere dreptul de proprietate se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
Totodată este necesar, ca o grănițuirea dispusă prin hotărâre judecătorească să rezolve contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, dar și să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosință utilă a proprietăților.
În consecință, Tribunalul, în baza art.296 C.pr.civilă, a constatat că sentința atacată este legală și temeinică și pentru aceste considerente a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.87/15.06.2012 a Tribunalului G. a formulat recurs reclamanta P. V., criticând-o atât pentru nelegalitate (întrucât instanța de apel nu a aplicat și interpretat corect legea), cât și pentru netemeinicie (deoarece situația de fapt stabilită prin hotărâre nu corespunde probelor administrate).
Recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în parte, în sensul admiterii acțiunii în grănițuire, fixarea liniei de hotar între proprietățile părților, conform planului de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert S. Stelică G., astfel:- între imobilul situat în ., județ G., deținut de reclamanți, și imobilul situat în ., județ G., deținut de pârâții F. D. și F. losuf G., determinată de punctele 4-7-18;- între imobilul situat în ., județ G., deținut de reclamanți, și imobilul situat în ., județ G., deținut de pârâta N. N., determinată de punctele 29-16-23-17. Susține recurenta – reclamantă că prin cererea formulată reclamanții au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții, să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de fond și instanța de apel, cu aplicarea greșită a legii, au respins acțiunea, considerând necesară verificarea existenței și întinderii dreptului reclamanților.
Așa cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, stabilirea liniei de hotar și, ca o consecință, prin cererea precizatoare, respectarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului acaparat de pârâta N. N..
Conform expertizei efectuată în dosar, a rezultat că pârâta N. N. nu ocupă din suprafața de teren a reclamanților, situație în care instanța a rămas învestită cu cererea de stabilire a hotarului dintre fondurile învecinate, în acest sens, la termenul din data de 11.01.2012, reclamanții au precizat că solicită admiterea doar a capătului de cerere privind grănițuirea.
Consideră instanța de apel că nu se poate stabili linia de hotar, deoarece între părți nu există contestații, nu au pretenții cu caracter revendicativ, dar și să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze ce nu le sunt imputabile, pentru a se asigura folosința utilă a proprietăților.
Susține recurenta că a dovedit, cu înscrisuri (contractul de întreținere autentificat sub nr. 3305/1995, rectificat prin încheierea nr. 3719/2009), traseul care urmează să se fixeze între fondurile învecinate și toate părțile au fost de acord cu privire la granița propusă prin raportul de expertiză.
În speță, s-a dovedit că pârâta N. N. are posesia fondului învecinat cu terenul reclamanților, în baza certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 134/1996 iar faptul că nu este singura moștenitoare a autorului său, nu este relevant în cauză, deoarece acțiunea în grănițuire nu are caracter subsidiar în raport de acțiunea de ieșire din indiviziune, astfel încât o astfel de interpretare ar lăsa fără efect posibilitatea de a se solicita grănițuirea și reclamanții ar fi puși în imposibilitatea de a-și valorifica acest drept.
Aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor de către instanța de apel aduce atingere și dreptului reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 pct. 1 din Convenție, care nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate. Însă, recurenta constată că motivarea instanței de apel are în vedere o altă situație, respectiv aspectul că între părți nu există revendicări.
Potrivit probelor administrate, urmează să se aibă în vedere că între proprietățile părților nu există garduri, ori, așa cum au declarat în fața instanței de fond, dar și de apel, fiecare parte dorește să-și stabilească limitele proprietății fără a se ajunge la un alt litigiu.
În drept, invocă dispozițiile art.3047,3049 Cod de procedură civilă.
Intimata P. E., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii formulată de părinții săi, reclamanții P. V. C. și P. I., având în vedere la stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților, conform raportului de expertiză întocmit de expert S. Stelică G..
În drept, art. 584, art. 480 Cod de procedură civilă.
Intimata – pârâtă N. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare aceasta a arătat că acțiunea reclamanților formulată împotriva sa a fost una în revendicare și în grănițuire și nu doar acțiune în grănițuire, întrucât deși se susținea că se dorește doar stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților se pretindea în același timp că ar fi ocupat din terenul proprietatea reclamanților.
S-a dovedit în fața instanței de fond că nu a mutat în nici un fel linia de hotar dintre proprietăți, ba din contra, a respectat-o, așa cum era de mai bine de 40 de ani, astfel că apreciază că acțiunea reclamanților este inadmisibilă întrucât între proprietățile părților a existat dintotdeauna linie de hotar care nu a fost schimbată.
În motivele apel, apelanții reclamanți au invocat un drept de proprietate de 400 mp. Apreciază intimata - pârâtă că aceștia nu au făcut dovada întinderii dreptului lor de proprietate, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultând această suprafață.
Astfel, se arată că A. P. și soția sa au cumpărat de la mama primului teren în două rânduri: prin actul de vânzare nr. 1224/1937 au cumpărat teren în suprafață de 232 mp și prin actul de vânzare nr.2676 bis/1937 au cumpărat teren în suprafață 42, mp, deci în total au cumpărat teren în suprafața de 274 mp.
Reclamanții susțin că din actele de vânzare rezultă ca lungimi ale laturilor proprietății lui P. A. spre N. și P. de 4,2 m/10 m.
În prezent reclamanții pretind că ar trebui să aibă laturile proprietății de 5m/10m, fără a explica însă cum s-a ajuns de la 4.2 m, cât au dreptul conform actului de proprietate, la 5 m.
Pe de altă parte, se arată că în urma decesului lui P. A. s-a reținut prin certificatul de moștenitor că ar fi rămas de pe urma acestuia teren în suprafața de 330 mp or, reclamanți nu explică cum s-a ajuns de la 274 mp teren la suprafață de 330 mp teren. Mai mult, reclamanții se pretind proprietarii a 350 mp dobândiți prin contractul de întreținere nr. 3917/2009, ori din actele depuse la dosar, nu rezultă cum s-a ajuns de Ia 274 de mp, la 330, mp, pentru ca, în final (în fața instanței de fond), să se pretindă că ar fi proprietarii a 350 mp, iar în fața instanței de apel să pretindă un drept de proprietate asupra a 400 mp.
Față de motivele de recurs invocate, intimata - pârâtă apreciază că acestea apar ca neîntemeiate, în măsura în care nu s-a dovedit că de când este vecină cu reclamanții nu a mutat linia de hotar dintre proprietățile acestora, iar aceasta a existat dintotdeauna.
Față de cele invocate, pe baza probelor administrate la instanța de fond, solicită respingerea recursului.
În drept, art. 480 C.civ.,art. 115 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 274 Cod de procedură civilă.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei civile recurate prin prisma criticilor cu care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 584 din Codul civil: „Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
Potrivit acestei norme, grănițuirea este un atribut al dreptului de proprietate care este imprescriptibil, iar exercitarea acestui drept, constituie o facultate ce nu se stinge prin neuz, grănițuirea reprezentând o operațiune de delimitare, prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți distincte.
În sensul prevederilor art. 584 cod civil grănițuirea constituie o operațiune de determinare, prin semne exterioare si vizibile, a limitelor dintre doua proprietăți limitrofe pentru a se stabili limitele fondului asupra căruia poarta dreptul de folosința al proprietarilor celor două fonduri.
În sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoana care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului sau, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separa fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Într-o asemenea acțiune cum este grănițuirea, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur se impune a fi fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Pe de altă parte, așa cum s-a statuat constant în practică, interesul trasării graniței de proprietate între terenurile învecinate este justificat numai dacă ea nu este stabilită integral sau parțial sau dacă semnele de hotar existente sunt contestate.
În cauză, verificând limitele investirii primei instanțe, instanța de apel a reținut că la termenul de judecată din data de 11.01.2012, reclamanții și-au restrâns, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 2 din Codul de procedură civilă, petitul cererii de chemare în judecată, doar la acțiunea în grănițuire.
Curtea reține, totodată, că această statuare a instanței de apel, nu face obiect al criticilor formulate de recurenți în prezenta cale de atac, Curtea neidentificând vreun motiv de ordine publică prin care această problemă litigioasă, să poate fi repusă în discuție, astfel că ea a intrat în putere de lucru judecat, impunându-se prezentei instanțe.
Or, câtă vreme, în apel s-a statuat asupra renunțării reclamanților la judecarea acțiunii în revendicare cu care prima instanță fusese investită inițial, tribunalul avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței apelate, exclusiv în limitele în care s-a considerat legal investit, așadar doar în ceea ce privește acțiunea în grănițuire.
Așa fiind, instanța de apel nu mai avea posibilitatea de a proceda la verificarea existenței dreptului de proprietate al reclamanților, ci doar la soluționarea acțiunii în grănițuire cu care s-a considerat legal investit, considerentele deciziei civile recurate vizând această analiză, urmând a fi înlăturate.
Referitor la modul de soluționare al acțiunii în grănițuire, Curtea reține că operațiunile judiciare ale grănițuirii se circumscriu identificării hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în mod constant în doctrina și în jurisprudență, interesul introducerii acțiunii în grănițuire apare numai în situația în care, între cele două terenuri vecine nu au fost trasate semne despărțitoare sau în situația în care asemenea semne există, dar sunt contestate.
În cauză, potrivit situației de fapt stabilite în apel ca urmare a interpretării și aprecierii probatoriului administrat în cauză și care, în actuala reglementare a art. 304 din Codul de procedură civilă nu poate face obiect al contestației în recurs, există o linie de hotar între proprietățile părților cu interese contrare - hotarul fiind stabilit prin semne exterioare și anume gardurile despărțitoare și casa de locuit a intimatei N. N.- și nu s-a dovedit că în timp a intervenit o modificare a acestei linii de hotar existente între proprietățile părților.
Mai mult, introducerea acestei acțiuni în grănițuire de către reclamanți nu demonstrează că există un litigiu cu privire la linia de hotar existentă, câtă vreme, cauza pe care s-au întemeiat inițial reclamanții viza ocuparea fără drept de către pârâta Năipeanu N. a unei porțiuni din terenul acestora, cerere la a cărei judecată aceștia, astfel cum s-a statuat în apel, au renunțat.
Așa fiind, câtă vreme potrivit situației de fapt stabilite în cauză în urma analizării probatoriului, rezultă că linia de hotar între fondurile deținute de reclamanți și pârâți există, fiind delimitată ca atare prin semne de hotar vizibile și nemodificate în timp, concretizate în garduri și construcții, respectiv că granița dinte fondurile învecinate este cea trasată ca atare, prin aceste semne de hotar, pe amplasamentul deja existent, iar între părți nu se poate reține că există o situație de conflict cu privire la stabilirea liniei de hotar raportat la semnele de hotar existente, ca urmare a renunțării reclamanților la acțiunea în revendicare, nu se poate reține o aplicare greșită în cauză a prevederilor art. 584 din Codul de procedură civilă, din această perspectivă.
Aceasta întrucât, existând o delimitare a proprietăților, fără să apară ulterior modificări ale liniilor de hotar și fără să existe contestații asupra acestor semne de hotar, nu se justifică o altă grănițuire.
În acest sens, chiar în recurs, reclamanți solicită stabilirea liniei de hotar conform graniței propuse prin expertiză.
Or, potrivit expertizei invocate, pe toate laturile învecinate ale fondurilor deținute de părțile din litigiu, există garduri respectiv pereții construcțiilor C1 și C2, acestea constituind granițele dintre fondurile învecinate, expertul concluzionând că aceste semne de hotar sunt amplasate corect și propunând păstrarea acestor limite. De asemenea, se reține că nici reclamanții și nici pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din încheierile din data de 30.11.2011, respectiv 11.01.2012, solicitând omologarea acestuia, în condițiile în care în procedura de față părțile nu și-au disputat întinderea dreptului de proprietate.
În consecință, respingerea de către instanța de apel a acestei căi de atac, în ceea ce privește acțiunea în grănițuire formulată de reclamanți, cu această motivare, care înlocuia pe cea a primei instanțe, este corectă, câtă vreme ea se întemeiază, în fapt, pe lipsa unui interes actual al reclamanților în formularea acestui petit, acțiunea în grănițuire neputând fi admisă în situația în care între terenurile învecinate există o graniță stabilită de comun acord, care nu și-a schimbat în timp configurația și nu este contestată de la data dobândirii imobilelor de către părți (toate părțile litigante achiesând la concluziile expertizei care propune stabilirea granițelor conform actualului traseu, concretizat în gardurile existente și zidurile construcțiilor C1 și C2, edificate pe hotar).
Nu poate fi primită nici susținerea din recurs referitoare la încălcarea dreptului recurenților la un proces echitabil, ca urmare a adoptării acestei soluții, respingerea acțiunii reclamanților pentru considerentul că există deja între proprietățile părților semne de hotar necontestate, neechivalând cu o omisiune a instanței de apel de a cerceta cauza și de a analiza în mod real susținerile părților litigante.
În consecință, pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, găsind nefondate criticile formulate va respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurenta - reclamantă P. V. C., împotriva deciziei civile nr. 87 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. I.- decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii P. E. și P. V. și cu intimații - pârâți N. N., F. D., Frăncu I. G. și P. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N. LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă P. V. C., împotriva deciziei civile nr. 87 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. I.- decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii P. E. și P. V. și cu intimații - pârâți N. N., F. D., FRĂNCU I. G. și P. C..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehdact.R.L./M.I./cs
2 ex./11.06.2013
Trib.G. – I.C.-M.; Gh.T.
Jud.G. – D.A.R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 934/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 160/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
