Pretenţii. Decizia nr. 178/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 178/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 178/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 178

Ședința publică de la 23.02.2016

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M. H.

JUDECĂTOR - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă C. G. împotriva deciziei civile nr. 3052 A din data de 16.09.2015, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât V. M..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.01.2016, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera și față de imposibilitatea de prezentare a unui magistrat din cadrul completului de judecată aflat în concediu, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 26.01.2016, 02.02.2016, 09.02.016, 16.02.2016 și apoi la 23.02.2016.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.04.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta C. G. a chemat în judecată pe pârâții M. V. și Societatea Comercială Dr. M. V. Clinica Silhouette S.R.L., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 7.500 euro, cu titlu de daune materiale, a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, și a cheltuielilor de judecată.

La data de 06.05.2011, reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a arătat cuantumul în lei a pretențiilor, respectiv 235.175 lei - 30.679,5 lei pentru primul capăt de cerere și 204.530 lei pentru cel de-a doilea capăt de cerere, calculate la cursul de 1 euro = 4,0906 lei la data de 21.04.2011.

La termenul din 05.03.2012, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului 1 de cerere și de modificarea acțiunii, în sensul renunțării la judecata cu pârâta Societatea Comercială Dr. M. V. Clinica Silhouette S.R.L.

Prin sentința civilă nr._/18.12.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 6.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu expert parte.

Împotriva acestei sentințe, la data de 11.02.2014 a formulat apel reclamanta C. G., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția III-a Civilă la data de 23.06.2014.

Prin decizia civilă nr. 3052A/18.09.2015, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei decizii, la data de 03.11.2015 a formulat recurs reclamanta C. G., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16.11.2015.

La termenul din 19.01.2016, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității și excepția de netimbrare.

Asupra excepției de netimbrare, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se timbrează, iar conform art. 11 alin. 1 cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani. Potrivit art. 2 lit. f acțiunea se taxează cu 5.701,6 lei, astfel că pentru cererea de recurs s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante să plătească o taxă de timbru în cuantum de 2.852,3 lei.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilește că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând la primirea cererii că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, Curtea a pus in vedere recurentei-reclamante să achite suma datorată până la primul termen de judecată, fiind citată cu această mențiune conform art. 29 alin. 2 din Normele metodologice. Alineatul 3 din același text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste considerente, reținând și că până la termenul stabilit recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de plată, iar prin încheierea din 17.02.2016 pronunțată în dosarul nr._ /a1 a fost respinsă cererea de reexaminării a încheierii din 12.01.2016 prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea urmează să admită excepția și să anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează recursul formulat de recurenta-reclamantă C. G. împotriva deciziei civile nr. 3052A/16.09.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât V. M., ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. H. I. S. C. G.

GREFIER

S. R.

Red. C.G.

Tehnored. C.S./C.G.

2 ex./04.03.2016

T.B. Secția a III-a Civilă - E. M. S.

- C. T.

Jud. Sector 1 București - A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 178/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI