Pretenţii. Decizia nr. 202/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2012 în dosarul nr. 202/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 202 R
Ședința publică de la 01.02.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant S. T.-E. și recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1462 F/14.09.2011 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, având ca obiect, Pretenții – despăgubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul Ministerului Public, declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin reprezentant, solicită admiterea recursului formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, doar în ceea ce privește faptul că instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la caracterul politic în ceea ce privește condamnarea.
Apreciază că excepția a fost și este întemeiată, condamnarea reclamantului fiind cu caracter politic de drept, partea fiind condamnată în temeiul dispozițiilor art. 208 Cod penal.
În rest, apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant S. T.-E..
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 17.01.2011, reclamantul S. T.-E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul politic al celor două condamnări, pe care le-a suferit tatăl său, S. N., precum și a perioadelor în care a fost sub efectul unor măsuri administrative, deci a perioadei recunoscute de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, constituită conform Decretului - Lege nr.118/1990, adică detenția politică pentru o perioadă totala de 26 ani, 11 luni și 20 de zile, după cum reiese și din Decizia nr. 2779/08.09.1995 emisă de Direcția de munca si Protecție Socială a Sectorului Agricol I., decizie de pensionare modificată ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 47 bis/06.07.1995 de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politică) și să dispună recunoașterea perioadei cuprinse între 22.08.1957 (data nașterii reclamantului) și până în luna iulie 1964 (decretul de amnistiere cu numărul 411/1964, când a intervenit amnistierea tuturor deținuților politici si a celor persecutați pe criterii politice) ca perioadă de persecuție politică în ceea ce îl privește personal pe reclamant, ca și victima pentru prejudicii prin ricoșeu, prejudiciu separat de cel provocat inițial victimei directe.
În motivare, reclamantul a afirmat că solicită instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnărilor suferite de tatăl său, S. N., precum și a perioadelor în care a fost sub efectul unor măsuri administrative, ținându-se cont de prevederile art. 1 alin. 1 si alin. 2 litera a), art. 2, art. 3 și art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 221/2009.
În fapt, a arătat la data de 14.03.1948, tatăl reclamantului a fost arestat de organele de represiune si prin sentința nr. 445/20.04.1950 a Tribunalului M. Bucuresti a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecțională pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru schimbarea ordinei constituționale, prevăzut de art. 208 din Codul penal în vigoare în momentul respectiv. Prin decizia nr. 3003/14.10.1950 a Curții Militare de Casație si Justiție i s-a redus pedeapsa la 3 ani închisoare. Prin acte administrative i se prelungește perioada de detenție cu 2 ani, ajungând, ca în final, să execute de fapt peste 5 ani de închisoare (1948-1953). A mai arătat reclamantul că, deși se știa că i se admisese computarea pedepsei începând cu 14.03.1948 și ca atare trebuia să fie pus în libertate în luna martie 1951, se observă din conținutul adresei emise în data de 16.10.1951 ca încă era închis, iar din fișa personală reiese că era internat 12 luni, din 12.03._53. La data punerii în libertate, 12.03.1953, prin Ordinul MAI nr._/1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu in .. Suceava, fiind dislocat împreuna cu familia. La data de 09.06.1956, prin decizia MAI nr. 6390/1956 i s-au ridicat temporar restricțiile domiciliare, dar în realitate i s-a interzis să se întoarcă în Bucuresti, localitatea în care locuia si de unde a fost arestat, fixându-i-se domiciliul în localitatea P., jud. Suceava, iar după eliberarea din închisoare, în urma celei de-a doua condamnări, în anul 1961, i s-a fixat domiciliul tot in localitatea P. jud. Suceava, astfel încât, abia după amnistierea deținuților politici intervenită în anul 1964, i s-a permis să părăsească zona, primind și o notificare prin care a fost anunțat că i se ridică restricțiile domiciliare și ca urmare a plecat la Reșița, o întoarcere în București fiind imposibilă.
Reclamantul a precizat că, Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, constituită conform Decretului-Lege nr.118/1990, a considerat că perioada de detenție politică, perioada la care s-a făcut referire mai sus, cuprinsă intre 14.03.1948 și 09.08.1956, adică 8 ani, 2 luni si 25 zile. Ulterior, prin decizia civilă nr. 394/ 6 aprilie 1995, pronunțată în Dosarul nr. 627/1995, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a considerat ca perioade de detenție politică și perioadele: 09.06._61, respectiv 5 ani, 4 luni si 22 zile, 20.01.1962-01.05. l965, respectiv 3 ani, 3 luni si 11 zile, precum și 10.04._83, respectiv 10 ani și 22 zile. Astfel, aceste trei perioade însumează 18 ani, 8 luni si 25 zile. Rezumând, reclamantul arată că tatăl său, în timpul regimului comunist, a fost în detenție politică o perioadă totală de 26 ani, 11 luni si 20 zile, după cum reiese și din Decizia nr. 2773/08.09.1995 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Sectorului Agricol I. (decizie de pensionare modificată ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 47 bis/06.07.1995 de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice).
Decizia civilă nr. 94/06.04.1995 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a Civilă face referire la o eroare judiciară a cărei victimă a fost tatăl reclamantului, adică o condamnare pe nedrept a acestuia la pedeapsa închisorii. Astfel, prin sentința penală nr. 169/28.03.1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Vatra Dornei, autorul reclamantului a fost condamnat pentru denunțare calomnioasă la un an și șase luni închisoare corecțională și un an interdicție corecțională, iar după ce executase deja pedeapsa închisorii, la data de 19.03.1962, cu ocazia soluționării cererii de revizuire formulate de tatăl său, sentința penală nr. 169/28.03.1960 a fost desființată și tatăl său achitat.
A mai menționat reclamantul că autorul acestuia a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale București între anii 1943-1947, absolvent a 3 ani de Facultate de D. (1944 – 1947), dar i s-a interzis să își exercite profesia, fiind mutat forțat în 6 localități și 17 unități socialiste, aceasta culminând cu aprilie 1973, data la care a fost încadrat ca muncitor necalificat, fiind nevoit să se recalifice în meseria de cizmar la vârsta de 52 ani, motiv pentru care aceste împrejurări i-au provocat tatălui său un puternic șoc psihic, necesitând internarea în Spitalul nr. 9 București, iar ulterior fiind pensionat pe caz de boală până în anul 1983, an în care s-a pensionat definitiv. După cum reiese din decizia de pensionare medicală, autorul reclamantului a avut o vechime în muncă de doar 15 ani, vechime cu care s-a pensionat definitiv în anul 1983.
Reclamantul a apreciat că față de descrierea de mai sus a situației în fapt, rezultă în mod clar că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 și alin. 2 litera a), art. 2, art. 3 și art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 221/2009.
Reclamantul a solicitat instanței de judecată constatarea faptului că acesta persecuției s-a extins și asupra membrilor familiei tatălui său, cel mai mult asupra celor aflați în întreținerea lui, respectiv soție și copii, arătând că toți au avut domiciliu forțat și obligatoriu, fiind strămutați în altă localitate decât București, de unde tatăl a fost inițial dislocat, fixându-i-se domiciliu forțat in județul Suceava.
Concluzionând, reclamantul solicită recunoașterea perioadei cuprinse între 22.08.1957 (anul nașterii sale) și până în luna iulie 1964 (decretul de amnistiere nr. 411/1964, când a intervenit amnistierea tuturor deținuților politici si a celor persecutați pe criterii politice) ca perioada de persecuție politică, invocând o calitate de victimă pentru prejudicii prin ricoșeu, prejudiciu separat de cel provocat inițial victimei directe.
Reclamantul a făcut referire la prejudicii care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane. Astfel, arestarea propriu-zisă l-a introdus pe autorul reclamantului în categoria infractorilor, era considerat ,,bandit" si ,,dușman al poporului”, iar reclamantul era fiul unui ,,bandit”, fapt care i-a influențat mult copilăria, adolescența și nu in ultimul rând accesul la facultate, existând și mari probleme de ordin material, având în vedere faptul că în perioada copilăriei sale, tatăl său nu reușea să-și găsească un serviciu stabil.
S-a precizat că s-a născut cu un defect la inimă, defect Septal Ventricular, dar din cauza problemelor din familie, nu a fost tratat în mod corespunzător (în prezent având și o Fibrilație Atrială si un anevrism cardiac), neavând în copilărie acces la spitalele din Bucuresti, din cauza problemelor materiale, cât si a interdicțiilor de părăsire a domiciliului obligatoriu, in prezent fiind și deținătorul unui certificat care atestă faptul ca are o dizabilitate accentuată. Mai susține că a fost depistat cu această malformație de cord abia la vârsta de 7 ani, fiindu-i permisă internarea în Bucuresti abia la vârsta de 10 ani. Amintește faptul că tatăl său a avut domiciliu obligatoriu.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 1 si alin. 2 litera a), art. 2, art. 3 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009, art. 1 lit. e) din Legea nr. 118/1990; decizia nr.148/2001 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr.1462F/14.09.2011 Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes invocată de reprezentantul Ministerul Public raportat la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de numitul S. N. prin sentința nr. 445/1950 pronunțată de Tribunalul M. București - Secția a II-a, definitivă prin decizia nr. 3003/14.10.1950 a Curții Militare de Casare și Justiție, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. T.-E., a constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de S. N. prin sentința nr. 445/1950 pronunțată de Tribunalul M. București - Secția a II-a, definitivă prin decizia nr. 3003/14.10.1950 a Curții Militare de Casare și Justiție, respectiv prin sentința nr. 169/28.03.1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Vatra Dornei, precum și al măsurilor administrative aferente perioadelor 12.03._53, 09.06._61, 20.01._65 și 10.04._83 și a respins, ca neîntemeiat, capătul doi de cerere formulat pentru propria persoană, de S. T.-E., referitor la perioada 22.08.1957-iulie 1964.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cât privește prima condamnare suferită de S. N., că autorul părții reclamante S. T. E., prin sentința nr. 445/20.04.1950 pronunțată de Tribunalul M. București – Secția a II-a, definitivă prin decizia nr. 3003/14.10.1950 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție, fiind dată în temeiul art. 208 C.pen., art. 304 C.J.M. și 463 C.J.M., respectiv pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru surparea ordinei constituționale, se constată că temeiul de drept reprezentat de disp. art. 208 C.pen. se identifică printre cele menționate la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, fiind recunoscută expres (de drept) de către legiuitor ca și condamnare cu caracter politic.
Cât privește condamnarea suferită de S. N., autorul părții reclamante S. T. E., prin sentința nr. 169/28.03.1960 a Tribunalului Popular al Raionului Vatra Dornei, se constată că aceasta a fost pronunțată în temeiul art. 269 C.pen. rap. la art. 270 C.pen., respectiv pentru denunțare calomnioasă.
Cum textele menționate nu se încadrează în enumerarea art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, se va analiza incidența art. 1 alin. 3 din același act normativ raportat la disp. art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.
Astfel, din analiza extrasului din sentința nr. 169/28.03.1960 (filele 31 – 32) a Tribunalului Popular al Raionului Vatra Dornei se observă că S. N. a fost condamnat pentru o infracțiune de denunțare calomnioasă la adresa unui pădurar silvic și a unui plutonier de miliție, adică a unui exponent al autorității statului comunist, pentru ca ulterior, hotărârea judecătorească să se desființeze ca efect al unei cereri de revizuire formulate de condamnat, intervenind achitarea.
S-a mai constat existența la data de 15.12.1959 a unei adrese emise de MAI – Direcțiunea Regională Suceava, prin care se solicită Raionului MAI Vatra Dornei luarea de măsuri de a culege probe privind manifestarea dușmănoasă avută la 01.12.1959 de S. N., rezultatul urmând a fi raportat în termen de 5 zile. Ulterior, la data de 25.12.1959, MAI – RAIONUL DE SEC. VATRA DORNEI întocmește un referat cu propunere de arestare a numitului S. N..
Referitor la condamnarea în discuție, s-a impus amintirea faptului că, prin decizia civilă nr.394/06.04.1995 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, S. N. a fost privit ca „victimă a unei erori judiciare”, iar perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei aplicate a fost încadrată sub incidența Decretului – Lege nr. 118/1990, fiind apreciată ca un efect al persecuției politice.
Pentru aceste considerente, premisele reprezentate de contextul ce a precedat sentința penală de condamnare, calitatea pretinsei persoane vătămate și achitarea condamnatului în urma formulării unei cereri de revizuire, a susținut prezumția caracterizării ca și condamnare politică a condamnării intervenite prin sentința nr. 169/28.03.1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Vatra Dornei.
Cât privește măsurile administrative aferente perioadelor 12.03._53, 09.06._61, 20.01._65 și 10.04._83, Tribunalul constată că prin decizia civilă nr. 394/06.04.1995 pronunțată în dosar nr. 627/1995, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă le-a recunoscut ca fiind vechime în muncă pentru S. N. în condițiile Decretului – Lege nr. 118/1990, argumentând prin considerente că „a fost internat prin spitale de psihiatrie, a avut domiciliul obligatoriu și chiar strămutat dintr-o localitate în alta”.
Astfel, referitor la perioada 10.04.1973 – 02.05.1983, Curtea de Apel a reținut în considerentele hotărârii judecătorești menționate că „(…) la 10 aprilie 1973, ca o consecință a persecuțiilor politice, petentul – recurent a fost încadrat muncitor necalificat la Cooperativa Meșteșugărească B., deci pe un post necorespunzător pregătirii sale superioare profesionale (…)”.
Pentru perioada 20.01.1962 – 01.05.1965, aceeași instanță a reținut că „o altă perioadă de timp ce urmează a fi avută în vedere este cea de 20 ianuarie 1962 – 13 martie 962, când este deținut (până la achitarea pentru aceeași faptă) de Penitenciarul Caransebeș, (…) dată până la care încetează contractul de muncă, pentru ca ulterior, în urma executării condamnării să i se stabilească domiciliul în ., pentru a nu mai discuta și faptul că în cursul lunii august a lipsit nemotivat de la serviciu, perioadă pentru care există prezumția că a fost reținut de organele de securitate. (…) cum în acest interval și ulterior acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă sau a fost angajat pe posturi necorespunzătoare pregătirii sale superioare, se va avea în vedere acest interval până la 1 mai 1965, dată când este angajat contabil principal la Combinatul Siderurgic Reșița”.
Privitor la perioada ulterioară datei de 09.06.1956, Curtea de Apel a reținut că „(…) rezultă că petiționarul a avut domiciliul obligatoriu ca urmare a unei condamnări anterioare reținute de comisie și când a fost simplu angajat la Grupul de Șantiere Suceava unde i-a încetat contractul de muncă. (…) petiționarul a fost condamnat (și ulterior achitat), paralel cu internarea sa. Astfel, Penitenciarul Câmpulung și Spitalul de Psihiatrie Socola, potrivit adeverinței 514/1973 (…) precizează că în intervalul de timp 6 iulie 1960 – 24 iulie 1961 petiționarul a fost în executarea unei pedepse pentru denunțare calomnioasă, iar în acest interval, în cursul lunii martie 1961 a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. Apoi, în intervalul de timp 24 iulie 1961 – 13 octombrie 1961, atestă aceleași acte că a fost internat din rațiuni expuse deja (…)”.
Reținând că disp. art. 1 alin. 1 din Decretul – lege nr. 118/1990 recunosc vechimea în muncă pentru considerente legate de executarea unor măsuri privative de libertate sau ca efect al măsurilor de internare în spitale de psihiatrie, strămutare sau stabilire a domiciliului obligatoriu, toate pentru motive politice, Tribunalul apreciază că față de disp. art. 1 alin. 3, art. 3 alin. 1 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 rap. la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, considerentele deciziei civile nr. 394/06.04.1995 a Curții de Apel București prezintă putere de lucru judecat sub aspectul caracterizării ca având caracterul unei persecuții politice măsurile administrative la care a fost supus S. N. în perioadele menționate, adică al recunoașterii faptului că au fost considerente politice specifice regimului comunist cele care au condus la luarea măsurilor administrative, iar nu unele privitoare la înfăptuirea justiției în spiritul și cu respectarea demnității umane.
În același sens s-a impus a fi reținută și perioada 12.03._53, ulterioară executării pedepsei privative de libertate impuse prin sentința nr. 445/1950 pronunțată de Tribunalul M. București - Secția a II-a, definitivă prin decizia nr. 3003/14.10.1950 a Curții Militare de Casare și Justiție, când S. N. a fost încadrat administrativ prin Dec. MAI nr. 264/952 pentru un interval de 12 luni, după cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 18 - 19 și 24 din dosar.
Or, toate perioadele vizate și măsurile administrative care le însoțesc întrunesc cerințele art. 4 alin. 1, art. 3 alin. 1 rap. la art. 1 alin. 3 din Legea nr. 22/2009 rap. la 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, căci nu considerente imperioase de înfăptuire a justiției au stat la baza lor, ci unele de prevenire sau reprimare a conduitei protestatare a unui cetățean văzut ca un potențial pericol la adresa ordinii comuniste.
Referitor la cererea formulată de reclamantul S. T. E. în nume propriu, tribunalul a respins ca neîntemeiată, apreciind că referitor la persoana acestuia nu sunt întrunite condițiile Legii nr. 221/2009. Cum reclamantul nu a fost supus vreunei condamnări penale, rezultă că situația sa se analizează din perspectiva art. 3 și a art. 4 din Legea nr. 221/2009, adică eventuala incidență a vreunei măsuri administrative cu caracter politic.
În primul rând s-a impune constatarea faptului că nu se identifică luarea vreunei măsuri administrative directe la adresa părții reclamante, acesta nefiind dislocat, internat în unități sau colonii de muncă, nefiindu-i stabilit vreun loc de muncă obligatoriu și nici impus un anumit domiciliu.
În acest sens, Tribunalul a învederat că partea reclamantă S. T. E. s-a născut în anul 1957, după ce autorului său S. N. îi fusese stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Neagra Sarului, raionul Vatra Dornei, regiunea Suceava, astfel încât nu se poate aprecia că S. T. E. ar fi fost supus dislocării.
În plus, pentru considerente legate de vârsta părții reclamante, minor în intervalul relevant în cauză (1958 – 1964) astfel cum a fost indicat prin acțiune, nu se poate aprecia că prin vreuna dintre măsurile administrative luate față de autorul său, ar fi fost înfrântă în vreun fel voința numitului S. T. E., din moment ce acesta nu poate pretinde, față de vârsta sa, că ar fi avut libertate proprie de mișcare, de muncă sau de stabilire a domiciliului, independentă de voința și autoritatea reprezentantului legal.
În al doilea rând, simplul fapt că a fost recunoscută aplicarea unor măsuri administrative cu caracter politic la adresa ascendentului reclamantului pentru perioada 1956 – 1961 și 1962 – 1965, nu constituie o premisă suficientă pentru a recunoaște părții reclamante aplicarea disp. Legii nr. 221/2009 cu privire la persoana sa. Un argument în acest sens, de natură a configura voința legiuitorului în reglementarea ansamblului actului normativ, poate fi tras din interpretarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 (care deși nu produce efecte ca urmare a declarării sale ca neconstituțional) arată că la momentul legiferării, s-a intenționat a se face o distincție evidentă între persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și ceilalți membri ai familiei sale, soț sau descendenți.
De altfel, analiza cererii de chemare în judecată denotă că partea reclamantă însăși nu se consideră o victimă directă a vreunei măsuri administrative cu caracter politic, aspect ce reiese din invocarea unei calități de pretinsă „victimă, pentru prejudicii prin ricoșeu”.
În ce privește pretinsa interdicție de internare în spitalele din București susținută de partea reclamantă, Tribunalul a constatat că aceasta nu a rezultat din probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul S. T. E. și recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În dezvoltarea recursului său, recurentul – reclamant arată că instanța a omis să se pronunțe cu privire la perioada 1.04.1953 – 9.06.1956 perioadă în care tatăl său a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Neagra Sarului, județ Suceava.
De asemenea, în mod greșit a reținut instanța că cererea se bazează pe Legea nr. 221/2009, în realitate s-a solicitat recunoașterea persecuției și acordarea unor drepturi în baza Legii nr. 118/1990, art. 1 lit. e.
Persecuțiile la care a fost supus tatăl său s-au extins și asupra membrilor familiei sale, care au fost dislocați sau s-au născut în timpul domiciliului obligatoriu și au fost lipsiți de cele mai elementare drepturi.
În ceea ce privește recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta critică hotărârea pronunțată ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării autorului reclamantului, deoarece legiuitorul a prevăzut expres că fapta pentru care a fost condamnat autorul reclamantului constituie de drept condamnare politică. Ca atare, o asemenea constatare judecătorească nu era necesară.
Se invocă totodată lipsa de interes cu privire la petitul privind constatarea carterului politic al condamnării autorului reclamantului deoarece acesta a beneficiat de Decretul - Lege nr. 118/1990, stabilindu-i-se o indemnizație lunară și alte drepturi prevăzute de dispozițiile legale.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamant, susținerea recurentului privind omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la perioada 1.04.1953 -9.06.1956, este nereală, în realitate instanța de fond analizând caracterul măsurilor administrative pentru toate perioadele invocate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamant în nume propriu, în mod corect instanța de fond și-a raportat analiza la dispozițiile Legii nr. 221/2009, dispoziții pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
De altfel, din actele dosarului rezultă că reclamantul s-a născut în anul 1957, după ce împotriva autorului său se luase măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, astfel încât în mod eronat reclamantul susține că măsura ar fi fost luată și împotriva sa.
Susținerile privind constrângerile la care reclamantul personal ar fi fost supus în perioada în care autorul său a avut stabilit domiciliu obligatoriu, nu sunt dovedite, situație în care în mod corect acțiunea a fost respinsă și sub acest aspect.
În ceea ce privește recursul declarat de S. R., acesta este nefondat. Reclamantul a solicitat o confirmare judiciară a faptului că situația generală și abstractă vizată de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, este incidentă și cu privire la condamnarea suferită de autorul său, prin sentința nr. 445/1950, ceea ce nu poate constitui un fine de neprimire a cererii.
Reclamantul ca descendent al condamnatului politic S. N., este persoană interesată în sensul Legii nr. 221/2009, în a apăra memoria autorului său ca drept subiectiv civil nepatrimonial.
Finalitatea constatării judecătorești este aceea de a produce o satisfacție de ordin moral persoanei prejudiciate prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii ce încalcă reglementările internaționale privind drepturile omului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate ambele.
-PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant S. T.-E. și recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 1462 F/14.09.2011 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. C.G./ T.I.
2 ex./19.03.2012
Jud.fond:
B. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 67/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1319/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
