Pretenţii. Decizia nr. 1362/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1362/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2012 în dosarul nr. 1362/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1362
Ședința publică de la 10 septembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant J. B., împotriva sentinței civile nr. 31din 09.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-reclamante J. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei cereri formulate de recurentul-reclamant J. B. prin care solicită judecata în lipsă.
Reprezentantul intimatului-pârât arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, având în vedere că, în speță, este pe deplin aplicabilă Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, având în vedere aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. B. (B. I.) împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suferințele psihice și fizice suportate de reclamant în România, în anii 1978 – 1980, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.221/2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că timp de 20 de ani a cerut pașaport de plecare definitivă din țară, situație în care a fost înjurat, înjosit și bătut, fără ca cererea să-i fi fost vreodată soluționată favorabil.
A corespondat cu Radio Europa Liberă, motiv pentru care a fost amendat, conform procesului verbal nr._/4.05.1978, cu suma de 500 lei și conform procesului verbal nr._/23.06.1978, cu suma de 5.000 lei.
În continuare, a arătat că prin sentința civilă nr.732/29.07.1978 pronunțată de Judecătoria sectorului 7 București, a fost condamnat la 3 luni de închisoare, iar prin sentința penală nr.553/21.03.1979 a Judecătoriei Timișoara, a fost condamnat la un an de închisoare, din care a executat 6 luni și i s-a confiscat suma de 25.000 lei.
La plecarea din țară, pe aeroport, a fost tratat de autoritățile securității, de față cu celelalte persoane, ca un tâlhar.
La termenul de judecată din 12.10.2010, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, pentru soluționarea cauzei în primă instanță, iar prin sentința civilă nr._ pronunțată la aceeași dată, a admis excepția și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului T. – Secția Civilă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009.
La Tribunalul T., cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr.282/25.01.2011, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunal și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că domiciliul reclamantului este în străinătate, iar potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, „în cazul în care instanțele române sunt competente … și nu se poate stabili care anume este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul Municipiului București”.
În urma soluției de declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, iar prin sentința civilă nr.31/9.01.2012, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul solicită prin acțiune acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral ce i-a fost provocat de statul român în perioada 1978 – 1980, în baza Legii nr.221/2009.
Din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, instanța a reținut că prin procesele verbale de contravenție nr._/4.05.1978 și nr._/23.06.1978 reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, respectiv de 5.000 lei pentru corespondența cu posturi de radio din străinătate; prin sentința civilă nr.732/C/29.07.1978 pronunțată de Judecătoria sectorului 7 București i-a fost aplicată sancțiunea de 3 luni închisoare contravențională, iar în baza art.1 lit.d din Decretul nr.153/1970 a fost condamnat prin sentința penală nr.553/21.03.1979, pronunțată de Judecătoria Timișoara la 1 an închisoare și confiscarea sumei de 25.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.255 alin.1 C.pen.
Instanța de fond a apreciat că sancțiunile amenzii și închisorii contravenționale, precum și pedeapsa penală aplicată reclamantului prin sentința penală nr.553/1979 nu se încadrează în categoria condamnărilor sau măsurilor administrative, cărora Legea nr.221/2009 le recunoaște de drept caracterul politic, situație în care, pentru a putea solicita despăgubirile menționate în acțiune, reclamantul ar fi trebuit să solicite mai întâi constatarea caracterului politic al sancțiunilor ce i-au fost aplicate, astfel cum se prevede expres în art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009.
Cu privire la cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale, instanța a apreciat că nu poate fi primită, în condițiile în care dispoz.art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, iar referitor la cererea de despăgubiri materiale, a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată, atâta timp cât nu s-a solicitat constatarea caracterului politic al sancțiunilor aplicate reclamantului și nici nu au fost indicate bunurile confiscate în urma acestor măsuri.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul, susținând că nu cerut niciodată altceva decât schimbarea domiciliului său în RFG, conform Actului Final de la Conferința Internațională Privind Drepturile Omului la Helsinki din 1975. Nu a săvârșit niciodată o infracțiune politică, nu s-a exprimat și nu a urmărit cauze politice, cazul său fiind unul social .
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 3041 Cod Procedură Civilă și de cererile existente la dosar, Curtea va reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune recurentul reclamant a solicitat primei instanțe acordarea de despăgubiri pentru suferințele psihice și fizice suportate în România în anii 1978-1980, susținând că timp de 20 de ani a cerut pașaport de plecare definitivă din țară, ocazie cu care a fost înjurat, umilit și bătut. A fost amendat pentru că a corespondat cu Radio Europa Liberă și a fost condamnat la 3 luni de închisoare, pe care a executat-o la miliția județeană Timișoara, iar apoi la un an și 6 luni închisoare, executată la penitenciarul din Timișoara.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Printr-o aplicare corectă a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil și obligă instanța să se pronunțe doar asupra cererilor cu care a fost legal învestită de părți, fără a putea depăși cadrul procesual stabilit de reclamant prin acțiune, instanța de fond a soluționat acțiunea formulată de acesta, prin raportare la temeiul juridic invocat în cerere, respectiv dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Atacând cu recurs sentința instanței de fond, recurentul reclamant nu critică soluția ce se regăsește în dispozitivul acestei hotărâri, prin raportare la argumentele de fapt și de drept reținute de prima instanță în considerentele hotărârii, ci susține că nu a invocat niciodată o condamnare politică, ci doar faptul că a solicitat schimbarea domiciliului său în RFG.
Susținerea recurentului este contrazisă însă de motivele de fapt și de drept din cererea sa de chemare în judecată, redate mai sus, iar în condițiile în care, prin motivele de recurs nu s-au invocat de acesta alte aspecte de nelegalitate a sentinței recurate, Curtea va dispune, în baza art. 312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J. B., împotriva sentinței civile nr. 31din 09.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. BÂNĂ I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/19.09.2012
----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – R.N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 209/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 456/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
