Pretenţii. Decizia nr. 203/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 203/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.203A
Ședința publică de la 9 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât M. A., domiciliat în Otopeni, .-B, județ I. și cu domiciliul ales la CIAv.C. T., în București, ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.111/23.01.2013 și a încheierilor de ședință din 05.09.2012, 03.10.2012, 14.11.2012 și 09.01.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți E. A. E., E. Doichița și E. G. Ș., cu domiciliul ales la avocat L. N., în București, ..19, sector 1, cauza având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-pârât reprezentat de avocat I. C. L., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 32) și intimații-reclamanți reprezentați de avocat L. N., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 51).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul apelantului-pârât solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu 2 martori, pentru a dovedi:
- modul de îndeplinire al mandatului în ce ceea privește restituirea sumelor de bani care au făcut obiectul mandatului de către mandatar, în sensul dovedirii dacă intimații au avut cunoștință despre suma existentă în conturile bancare, dacă li s-a comunicat faptul că plățile trebuie efectuate anterior semnării procurilor și dacă au fost de acord cu efectuarea plăților;
- dacă intimaților li s-au prezentat înscrisuri cu privire la cheltuielile de deplasare din România în Austria și care este cuantumul cheltuielilor de deplasare;
- dacă au cunoștință despre existența unor contracte de împrumut nematerializate prin înscrisuri între defunct și D. V., respectiv B. E. și dacă au cunoștință despre faptul că sumele cheltuite pentru deplasări au fost avansate de D. V.;
- dacă au cunoștință despre discuțiile purtate între părți despre existența datoriilor, despre faptul că au fost chemați intimații în biroul domnului D. V. și dacă li s-au adus la cunoștință despre suma din conturile bancare, despre existența datoriilor și despre planul de repartizare a sumelor.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea probei cu martori, ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art.1191 C.civ.
Apărătorul apelantului-pârât apreciază că dispozițiile art.1191 C.civ. prevede și niște excepții. În speța de față, arată că persoana de la care s-a împrumutat bani avea calitatea de președinte la . să dovedească relațiile de prietenie dintre părți. Apelantul avea calitatea de director adjunct la . avea calitatea de director general la . nu s-au prezentat la interogatoriu.
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că nu există imposibilitate morală, nu au existat relații de prietenie între defunct și apelant.
Curtea, deliberând respinge proba cu martori, apreciind că este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.1191 C.civ.
Apărătorul apelantului-pârât învederează că nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul intimaților-reclamanți învederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului-pârât solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea în parte a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și anularea în parte a încheierilor de ședință pronunțate la data de 05.09.2012; 03.10.2012; 14.11.2012 și 09.01.2013, în sensul aplicării dispozițiilor art.225 C.pr.civ. în ceea ce privește faptul că neprezentarea reclamanților E. G. Ș. și E. A. E. în vederea luării interogatoriului la termenul de judecată stabilit de instanță are valoarea recunoașterii susținerilor pârâtului. Solicită obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea sentinței apelate, ca fiind temeinică și legală. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea din 05.03.2009, reclamanții E. Doichița, E. G. Ș. și E. A. E. l-au chemat în judecată pe pârâtul M. A. pentru a fi obligat la plata sumei de 200.000 dolari.
În motivare, au arătat că după decesul autorului lor, M. Z., pârâtul s-a oferit să-i ajute, în scopul de a intra în posesia banilor existenți într-un cont din Viena, sens în care i-au dat procură. Acesta l-a restituit însă numai ½ din suma înscrisă în cont, fapt despre care au luat cunoștință de abia în cursul lunii martie 2006, când Banca din Viena le-a comunicat suma totală de aproximativ 400.000 dolari, aflată în contul autorului lor, la data decesului.
Prin sentința civilă nr. 5952/12.06.2009 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în baza art. 2 pct. 1 lit. b și art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în considerarea faptului că, la data de 19.04.2001, a predat reclamanților suma de 258.221 dolari, iar acțiunea a fost intentată la data de 05.03.2009, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat prin prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Prin încheierea din data de 9 decembrie 2009, tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și inadmisibilității, ca fiind neîntemeiate, luând act că nu s-a mai susținut excepția netimbrării cererii.
Prin sentința civilă nr. 201/17.02.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a respins acțiunea, ca prescrisă.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 23 A/18.01.2011, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.
Ambele instanțe au reținut că este incidentă excepția prescripției dreptului material la acțiune, de vreme ce pârâtul a predat reclamanților suma de 258.221 dolari, la data de 19.04.2001, și nu au întreprins nici un fel de demersuri, pentru a cunoaște situația reală a contului deschis pe numele autorului lor înlăuntrul termenului general de prescripție.
Recursul declarat de reclamanți a fost soluționat prin decizia civilă nr. 8088/15.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că acțiunea reclamanților este o acțiune personală patrimonială izvorâtă din contractul de mandat autentificat sub nr. 669/05.03.2001, în care nu s-a prevăzut un termen pentru îndeplinirea mandatului, astfel că data executării acestuia nu poate fi stabilită, prin raportare la procura respectivă.
În executarea acestui mandat, intimatul pârât avea obligația conform art., 1539 și 1541 Cod civil, de a executa mandatul și de a da socoteală mandanților despre îndeplinirea acestuia. Prin urmare, sarcina probei este inversată, conform art. 1541 Cod civil, revenind intimatului mandatar obligația de a dovedi predarea către mandanții recurenți a sumei de bani ridicată de la Banca Kathrine & Co din Viena.
Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție în cadrul căruia, mandanții pot pretinde suma ridicată de la mandatar, curge de la data la care aceștia au avut cunoștință de lichidarea depozitului bancar, respectiv de la data de 08.03.2006, astfel încât, cererea de chemare în judecată intentată la data de 05.03.2009, este introdusă înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, prev. de art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Intimatul pârât nu a dovedit că a remis reclamanților extrasul de cont eliberat la momentul lichidării depozitului bancar, sau că a adus la cunoștința acestora, suma reală ridicată de 391.420 dolari la momentul în care le-a înmânat suma de 258.221 dolari. Ca urmare, excepția prescripției a fost înlăturată, iar instanțele au fost reinvestite să judece acțiunea pe fond.
Prin încheierea din 05.09.2012, tribunalul, a reținut lipsa nejustificată la termenul fixat pentru administrarea interogatoriului a reclamanților E. G. S. și E. A. E..
Prin încheierea din data de 14.11.2012, tribunalul a respins proba testimonială solicitată de parat cu teza probatorie referitoare la modul de îndeplinire a mandatului, în ceea ce privește restituirea sumelor de bani de către mandatar și cu privire la existența și efectuarea cheltuielilor de deplasare în vederea executării mandatului, ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 111/23.01.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis, în parte, acțiunea, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 164.850 USD, în echivalent în lei, la cursul B.N.R din ziua plății.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului E. Z., decedat la data de 02.01.2001, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 11/16.02.2001 emis de BNP Totis A. M..
La data de 16.02.2001, reclamanții au împuternicit pe pârât să efectueze în România și în străinătate orice fel de operațiuni în conturile curente și de depozit, să gestioneze și să dispună de investițiile, fondurile, interesele de afaceri și familiale ale defunctului E. Z., astfel cum a rezultat din procura autentificată sub nr. 476/16.02.2001 de BNP A. M. Totis.
Ulterior, prin procura autentificată sub nr. 669/05.03.2001 de BNP A. M. Totis, reclamanții E. D., E. G. Ș., E. A. E. au împuternicit pe pârâtul M. A. ca în numele lor și pentru ei, să efectueze în Austria orice fel de operațiuni în conturile curente și de depozit, să gestioneze și să dispună de investițiile, acțiunile, fondurile, interesele de afaceri și familiale ale defunctului E. Z..
Pârâtul M. A. a predat suma de 258.221 USD către reclamanții E. D. și E. G. Ș., sens în care a fost întocmit înscrisul sub semnătură privată din data de 19.04.2001.
Ca efect al demersurilor efectuate de reclamanta E. D., prin adresa emisă la data de 03.03.2006, Banca Kathrein & Co Private Business Vienna i-a comunicat acesteia că suma de 391.420 USD depusă în contul de la această bancă pe numele defunctului Ena Z., a fost achitată integral pârâtului A. M. la data de 10.04.2001, subsecvent acestei operațiuni contul menționat fiind închis. De altfel, ridicarea sumei menționate din contul bancar a fost recunoscută de pârât cu prilejul răspunsului la prima întrebare din cadrul interogatoriului administrat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 1541 cod civil din 1864 (incident în speță raportat la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009) mandatarul este obligat să dea mandantului socoteală despre îndeplinirea mandatului, obligație în virtutea căreia este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în virtutea mandatului, bunuri, sume de bani, chiar dacă acestea nu s-ar cuveni mandantului.
Pârâtul a încasat suma de 391.420 USD de la Banca Kathrein & Co Private Business Vienna, la data de 10.04.2001, în executarea mandatului acordat acestuia prin procura nr. 669/05.03.2001 de BNP A. M. Totis, dar a achitat reclamanților doar suma de 258.221 USD, astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată datat 19.04.2001.
Tribunalul nu a primit teza reclamanților în sensul că suma predată ar fi fost în cuantum de 236.221 USD, diferența fiind reținută de pârât cu titlu de cheltuieli efectuate cu executarea mandatului, aceasta rămânând la nivelul unei simple susțineri, fără suport în probatoriul administrat în cauză.
în ceea ce privește diferența între suma totală de bani ridicată din contul unității bancare din Viena și cea predată reclamanților, pârâtul a susținut teza că aceasta a fost folosită pentru plata a două împrumuturi contractate de defunct cu numiții D. V. (în sumă de 50.000 USD) și Barboiani E. (în sumă de 100.000 USD). Aceste împrumuturi nu erau constatate prin act scris, însă pârâtul însuși avea cunoștințe personale cu privire la contractarea acestora, ca efect al relațiilor apropiate cu defunctul.
Tribunalul a reținut că natura juridică a actului juridic al plății sumelor de 50.000 USD și respectiv 100.000 USD, este cea a unui act juridic de dispoziție, prin prisma caracterului considerabil al acestor sume de bani, dublat de împrejurarea că plățile au fost orientate spre stingerea unor pretinse obligații izvorâte din contracte de împrumut a căror existență este incertă, nefiind constatate prin înscris.
Din dispozițiile art. 1535 Cod Civil din 1864 rezultă că mandatul poate fi din punctul de vedere al întinderii general și special; astfel, mandatul este special, când se dă pentru o singură operație juridică sau pentru anumite operații determinate și general, când mandatarul primește împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului.
Pentru actele de dispoziție se cere un mandat special potrivit art. 1536 alin. 2 Cod Civil din 1864. Specializarea nu trebuie dusă însă la extrem, mandatul va fi special dacă va indica natura operației juridice și obiectul ei, prin opoziție, actele de conservare sau de administrare pot fi încheiate de mandatar pe baza unui mandat general.
Potrivit art. 1536 alin. 1 Codul Civil din 1864, mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decât pentru acte de administrare, puterile conferite mandatarului fiind supuse unei interpretări restrictive, legea proteguind astfel interesele mandantului care ar putea fi păgubit în cazul redactării imprecise a procurii. Potrivit art. 1537 Cod Civil mandatarul nu poate face nimic în afara mandatului său.
Aplicând principiile menționate la situația de fapt din raportul juridic dedus judecății, tribunalul a reținut din interpretarea conținutului procurilor autentificate sub nr. 476/15.02.2001 și respectiv nr. 669/05.03.2001, că mandatul acordat pârâtului M. A., constituie un mandat general, care legitimează efectuarea de către mandatar a actelor de conservare și de administrare.
Ca atare, pornind de la aceste premise, tribunalul a constatat că, chiar dacă s-ar primi teza pârâtului în sensul că ar fi achitat suma totală de 150.000 USD unor terți pretinși creditori ai defunctului, acesta a acționat cu depășirea limitelor împuternicirii acordate.
Actele încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite nu obligă pe mandant dacă nu le-a ratificat expres sau tacit (art. 1546 Cod Civil din 1864). În lipsa ratificării și dacă nu poate fi invocată ideea mandatului aparent, actele excesive ale mandatarului obligă pe mandant numai în condițiile gestiunii de afaceri, ceea ce presupune printre altele dovada utilității pentru gerat (mandant) a actului încheiat.
Or, probatoriul administrat în cauză nu a relevat ratificarea, fie ea expresă sau tacită, de către moștenitorii defunctului E. Z. a pretinselor plăți efectuate.
De asemenea, nu poate fi reținută nici incidența gestiunii de afaceri; căci pentru fi incidentă această instituție se cere să nu se depășească limitele actelor de administrare. Nu este îndeplinită nici cerința ca prin actul încheiat să se fi evitat o pierdere patrimonială raportat la momentul când operațiunea a fost săvârșită (reclamanții nu erau expuși vreunui prejudiciu prin neplata unor pretinse împrumuturi neconstatate prin act scris).
Tribunalul a apreciat că în litigiul de față, în care judecata are ca obiect obligația mandatarului de a da socoteală de executarea mandatului, dovada existenței unor împrumuturi neconstatate prin act scris este inutilă. Chiar dacă o atare dovadă ar fi făcută, acest aspect nu ar înlătura obligația mandantului de restituire a sumelor de bani încasate în executarea mandatului a cărei valorificare se urmărește prin promovarea cererii introductive de instanță. De altfel, în cadrul probei testimoniale a fost propus a fi audiat în calitate de martor pentru dovada contractului de împrumut însuși unul din pretinșii împrumutători (D. V.), calitate incompatibilă cu acea de parte în raportul juridic a cărui dovadă se tinde a fi efectuată prin administrarea probei, fiind exclusă administrarea unei astfel de probe într-un eventual litigiu între împrumutător și împrumutat sau succesorii săi în drepturi.
Instanța a reținut ca fiind inechitabilă teza contrară, care ar permite mandatarului care a acționat cu depășirea limitelor mandatului, să facă dovada unor acte juridice neconstatate prin înscrisuri.
Reclamanta E. D. a susținut cu prilejul răspunsului la întrebarea nr. 8 din cadrul interogatoriului administrat în cauză că semnătura pentru suma de 258.000 USD, nu este doar pentru banii de la Viena, ci pentru de la mai multe bănci ( la ING existând 47.000 USD).
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că pârâtul a încasat de la ING BANK suma totală de 47.651 USD (37.747 USD și 9.904 USD), care cumulată cu suma ridicată din contul băncii vieneze dă suma totală de 439.071 USD. Din aceasta, a fost justificată suma de 274.221 USD, din care suma de 258.221 USD a fost predată reclamanților potrivit chitanței din data de 19.04.2001, suma de 1000 USD a fost predată reclamantului E. G. la datele de 08.03.2001 și 28.03.2001, iar suma de 15.000 USD reprezintă cheltuieli efectuate cu executarea mandatului necontestate de către reclamanți. Ca atare, rezultă în sarcina pârâtului obligația de plată a sumei de 164.850 USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.
Tribunalul a apreciat că lipsa nejustificată a reclamanților E. G. Ș. și E. A. E. la termenul stabilit pentru administrarea probei cu interogatoriu, nu poate fi calificată ca fiind o mărturisire deplină în folosul părții potrivnice. Din interpretarea dispozițiilor art. 225 Cod pr. civ. rezultă că exclusiv în ipoteza lipsei oricăror probe o astfel de conduită procesuală primește calificarea recunoașterii depline a pretențiilor părții adverse. Nu s-a putut reține nici că lipsa nejustificată a reclamanților la interogatoriu ar constitui un început de dovadă în folosul pârâtului în detrimentul probatoriului pe larg analizat în precedent.
Împotriva sentinței și a încheierilor de ședință din 05.09.2012, 03.10.2012, 14.11.2012 și 09.01.2013 a declarat apel pârâtul care, în susținerea motivelor de netemeinicie și nelegalitate, i-a adus următoarele critici:
- instanța de judecată nu a reținut în mod corect situația de fapt și nu a ținut cont de probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că reclamanții au avut cunoștință despre existența unor sume mai mari de bani în cont, decât sumele care le-au revenit, și au ratificat, cel puțin tacit, modul în care a avut loc împărțirea sumelor de bani, astfel cum rezultă din scrisorile adresate Președintelui Companiei Lukoil Moscova din 11.04.2006 și 27.12.2006;
- instanța a calificat greșit mandatul ca fiind general, și nu unul special, și nu a luat în considerare faptul că reclamanții au ratificat acest mandat în mod tacit. În acest sens, instanța trebuia să rețină cel puțin, incidența instituției gestiunii de afaceri, de vreme ce a fost împuternicit să gestioneze și să dispună de investițiile, acțiunile, fondurile și de interesele de a face ale defunctului E. Z.. Prin urmare, nu se poate reține că el ar fi avut doar dreptul de administrare, ci avea și dreptul de a dispune de plata datoriilor defunctului, probate prin declarațiile notariale aflate la dosarul cauzei;
- greșit instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă, în sensul recunoașterii executării mandatului, în condițiile neprezentării nejustificate la interogatoriu a reclamanților E. G. Ș. și E. A. E., fapt constatat prin încheierile din 05.09.2012 și din 03.10.2012;
- greșit instanța prin încheierea din 09.01.2013, a respins ca inadmisibilă proba cu martori pentru a dovedi existența împrumuturilor și plata lor către D. V. și Barboiani E., în condițiile existenței unui început de dovadă scrisă, respectiv a declarațiilor date de către aceștia și a incidenței prevederilor art. 1898 alin. 1 Cod civil. Astfel, conform acestor din urmă prevederi legale și a practicii judiciare în materie, este admisibilă proba cu martori în cazul imposibilității morale de a preconstitui un înscris. În speță, ne aflăm într-o astfel de situație datorită relațiilor de încredere reciproce de serviciu și de prietenie, existente între autorul reclamanților și colegii săi de muncă, respectiv D. V. și Barboiani E., fapt dovedit cu probele administrate în cauză;
- greșit nu s-au luat în considerare cheltuielile de deplasare de 15.000 USD efectuate în Austria în vederea lichidării contului, în condițiile în care, reclamanții nu au contestat aceste cheltuieli.
Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Referitor la primul motiv de apel, precum că reclamanții ar fi avut cunoștință despre existența unor sume mai mari de bani în contul din Viena, Curtea constată că este neîntemeiat. Astfel, în cauză există autoritate de lucru judecat, creată prin decizia civilă nr. 8088 din 15.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat, în mod irevocabil, că despre existența sumei reale de 391.420 USD în contul autorului reclamanților, deschis la Banca din Viena, aceștia au fost încunoștințați de abia la data de 08.03.2006, când banca le-a comunicat situația reală a contului.
În consecință, numai cu încălcarea efectului pozitiv al prezumției autorității de lucru judecat și a dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel ar putea stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de casare.
Din examinarea procurii nr. 669/05.03.2001 autentificată la Biroul Notarului Public A. M. Totis rezultă că reclamanții l-au împuternicit pe pârât, ca în numele lor și pentru ei, să efectueze în Austria, orice fel de operațiuni în conturile curente și de depozit, să gestioneze și să dispună de investițiile, acțiunile, fondurile, interesele de afaceri și familiale ale defunctului E. Z..
Conform art. 1535 Cod civil, mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afacere, ori este general pentru toate afacerile mandantului. J. a reținut instanța, în raport de termenii generali cuprinși în conținutul procurii menționate mai sus, că mandatul acordat pârâtului este general pentru toate afacerile mandantului, referitoare la operațiunile din conturile curente și de depozit existente în Austria și investițiile, acțiunile, interesele de afaceri și familiale ale defunctului E. Z..
Fiind conceput în termeni generali, mandatul cuprinde numai actele de administrare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1536 alin. 1 Cod civil.
Când este vorba despre înstrăinare ipotecară sau de întocmirea unor acte care, prin efectele lor, depășesc actele de administrare, mandatul trebuie să fie special, astfel cum se statuează în termeni imperativi prin dispozițiile art. 1536 alin. 2 Cod civil.
Or, pretinsele împrumuturi ale defunctului E. Z. către D. V. (50.000 USD) și Barboiani E. (100.000 USD), cât și plata acestora, reprezintă fără doar și poate, acte de dispoziție, și nu acte de administrare.
În consecință, pârâtul care, în baza art. 1541 Cod civil este dator să dea socoteală mandantului de toate actele sale, era obligat să încunoștințeze la momentul potrivit, respectiv în luna martie 2001 despre existența împrumuturilor, și să ceară un mandat special pentru executarea lor. Or acesta, cu depășirea limitelor mandatului a cheltuit mai multe sume de bani, fără a da socoteală mandanților despre modul în care s-a executat mandatul, așa încât este dator la daune interese.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri, căci conform art. 987 Cod civil, gestiunea intereselor altei persoane este o operație ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară și unilaterală, și săvârșește acte materiale sau juridice, în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă.
Din examinarea textului de lege sus menționat, rezultă cu evidență că gestiunea de afaceri exclude existența mandatului din partea celui în favoarea căruia se săvârșesc acte materiale sau juridice, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, actele de gestiune efectuate de gerant, nu trebuie să depășească limitele unui act de administrare, excepție făcând doar vinderea de către gerant a unor bunuri ale geratului supuse pieirii sau stricăciunii, care, deși sunt acte de dispoziție, raportate la patrimoniul geratului, capătă semnificația unor acte de administrare.
O altă condiție a gestiunii de afaceri este aceea ca ea să fie utilă geratului. Or, cum just a reținut prima instanță, plata sumei de 150.000 USD din suma ce li se cuvenea din contul autorului lor, către terți, nu poate fi considerată utilă sau folositoare acestora și nici act de administrare a patrimoniului defunctului.
Acceptarea la data de 14.04.2001 a sumei de 258.221 USD de către reclamanți de la pârât, în contul mandatului, nu semnifică ratificarea restituirii împrumuturilor către D. V. și Barboiani E., nici în mod expres, dar nici tacit.
În altă ordine de idei, conform art. 225 Cod procedură civilă, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Din încheierile din 05.09.2012 și 03.10.2012 rezultă că la termenul din 05.09.2012, reclamanții E. G. Ș. și E. A. E. nu s-au prezentat să răspundă la interogatoriu, deși a fost încuviințată la termenul anterior o astfel de probă și se preconiza administrarea ei la acest termen.
La termenul din 03.10.2012, cei doi reclamanți s-au prezentat la interogatoriu, dar pârâtul nu a mai insistat în administrarea acestei probe, solicitând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă.
Prezumția de mărturisire desprinsă din dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, poate fi răsturnată de cel chemat la interogatoriu, prin înfățișarea în instanță și justificarea atitudinii avute.
J. a reținut prima instanță că atunci când este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu nu poate fi recunoscută ca o recunoaștere a pretențiilor părții adverse. Facultatea pe o acordă instanței art. 225 Cod procedură civilă, nu scutește instanța de a exercita rolul activ în descoperirea adevărului.
Neprezentarea celor doi reclamanți la primul termen acordat pentru administrarea probei cu interogatoriu, nu poate fi interpretată ca o mărturisire a recunoașterii datoriilor defunctului și nici un început de dovadă scrisă.
Lipsa de transparență privind suma reală din contul băncii vieneze și referitoare la ridicarea întregii sume, fără a se dea socoteală cu privire la cheltuirea celorlalte sume din același cont, cât și din contul aflat la ING, au îndrituit instanța să deducă faptul că, în realitate, aceste împrumuturi nu au existat, și să nu dea eficiență dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă.
Prin încheierile din 14.11.2012 și 09.01.2013, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, proba testimonială solicitată de către pârât, având ca teză probatorie, modul de îndeplinire a mandatului în ceea ce privește restituirea sumelor de bani de către mandatar și cu privire la existența și efectuarea cheltuielilor de deplasare în cuantum de 15.000 USD, în vederea executării mandatului.
Într-adevăr, conform art. 1191 alin. 1 Cod civil, dovada actelor juridice, al căror obiect, are o valoare ce depășește suma de 250 lei, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
În speță, declarația extrajudiciară dată de către D. V. la 31.05.2012 în fața Biroului Notarului Public A. N. privind împrumutul de 50.000 USD, pe care l-ar fi acordat autorului reclamanților, E. Z., în cursul anului 2000, și care i-ar fi fost restituit în luna aprilie 2001 de către pârât, are caracter extrajudiciar, și nu face dovada deplină a existenței împrumutului și restituirii acestuia, în condițiile în care un împrumut în valoare atât de ridicată, nu a fost constatat prin înscris încheiat între părțile contractante, și nu a fost făcut cunoscut reclamanților la data întocmirii chitanței din 19.04.2001 când pârâtul s-a descărcat de mandat.
Chitanța numitului Barboiani E., datată 15.01.2002, care atestă primirea de la pârât a sumei de 100.000 USD, în cursul lunii ianuarie 2002, nu probează existența unui contract de împrumut între acesta și autorul reclamanților.
Aceste înscrisuri nu pot avea nici caracterul unor începuturi de dovadă scrisă, căci nu fac credibil, faptul pretins, în condițiile inexistenței contractelor de împrumut încheiate în formă scrisă, dintre autorul reclamanților și cei doi semnatari.
Într-adevăr, conform art. 1198 Cod civil, regulile înscrise în art. 1191 Cod civil, nu se aplică și nu au caracter imperativ, când există o imposibilitate materială, dar și o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului.
Existența relațiilor de serviciu, de familie, de prietenie și de subordonare, între defunct, pe de o parte, D. V. și Barboiani E., pe de altă parte, nu au fost considerate de către instanță imposibilități morale, de preconstituire a constituirii înscrisurilor constatatoare ale împrumuturilor.
Declarațiile extrajudiciare date în acest sens în cauză, nu sunt coroborate cu justificarea aceleiași încrederi și relații de prietenie, în raport de familia defunctului D. V., respectiv cu reclamanții, în condițiile în care, acestora nu le-a fost făcută cunoscută, eventuala restituire a sumei de 150.000 USD, ridicată din conturile defunctului, de către pârât, către ei.
În consecință, pe bună dreptate, pârâtul nu a făcut dovada imposibilității morale de preconstituire a înscrisului, pentru a deveni admisibilă proba cu martori, în condițiile art. 1198 Cod civil.
De asemenea, pârâtul nu a făcut dovada cu înscrisuri a altor cheltuieli de deplasare efectuate la Viena pentru executarea mandatului, decât cele deja deduse din suma totală extrasă din conturi (15.000 USD) astfel încât, în mod just, nu au putut fi deduse din totalul sumei ce li se cuvenea reclamanților.
În consecință, Curtea, reține că pârâtul a încasat de la ING Bank suma de 47.651 USD și de la Banca Kathrein & Co Private Business Vienna 391.420 USD, deci în total suma de 439.071 USD. Din această sumă, pârâtul a restituit reclamanților suma de 274.221 USD, (din care suma de 258.221 USD a fost predată reclamanților potrivit chitanței din data de 19.04.2001, suma de 1000 USD a fost predată reclamantului E. G., iar suma de 15.000 USD reprezintă cheltuieli efectuate cu executarea mandatului). Ca urmare, în mod just a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamanți a sumei de 164.850 USD.
D. urmare, în raport de cele de mai sus, reținând netemeinicia tuturor motivelor de apel, în baza art. 296 Cod procedură civilă, urmează a se respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât M. A., domiciliat în Otopeni, .-B, județ I. și cu domiciliul ales la CI Av. C. T., în București, ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.111/23.01.2013 și a încheierilor de ședință din 05.09.2012, 03.10.2012, 14.11.2012 și 09.01.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți E. A. E., E. Doichița și E. G. Ș., cu domiciliul ales la avocat L. N., în București, ..19, sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. V. R. P.
GREFIER
G. M. V.
Red. A.V
Tehnored. CG 7 ex
27.05.2014
Jud. fond C. M. I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 373/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
