Pretenţii. Decizia nr. 296/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 296/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.296
Ședința publică de la 9 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 364 A din 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._ 1, în contradictoriu cu intimatul pârât M. JUSTIȚIEI.
Cauza are ca obiect acțiune în pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate intimatului pârât să depună note scrise, precum și hotărârile pronunțate în dosarul nr._/3/2009 și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.02.2015, la 23.02.2015, la 02.03.2015 și apoi la 09.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5, la data de 25.10.2011, sub nr._, reclamantul M. București a chemat în judecată pe pârâtul M. Justiției, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 111.181,84 lei, reprezentând taxă de concesiune restantă, în cuantum de 78.349,35 lei, aferentă perioadei 2008, 2009, 2010 și majorări de întârziere în cuantum de 32.832,49 lei, calculate pentru neachitarea debitului principal până la data de 30.06.2011, majorări ce curg în continuare până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 236/23.08.1994, prin care au stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatare a blocului V53 din ansamblul 13 Septembrie-G., sector 5, București, iar în baza art.20 din contract pârâta s-a obligat la plata taxei anuale de concesiune a terenului pe care s-a construit blocul, aceasta datorând suma de 4.132.655 ROL, sumă ce va fi actualizată lunar cu rata inflației.
Reclamantul a precizat faptul că a convocat pârâta în vederea realizării procedurii de conciliere, cf. art.720 ind.1 C.p.c., însă nu au ajuns la nicio înțelegere.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr.215/2001, Legii nr.146/1997, Legii nr.50/1991, art.1270, 1271, 1350, 1547, 1548, 1531, 1535-1536 C.civ., Codul fiscal, contractul de asociere nr.236/1994.
La data de 01.03.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Totodată, a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la restituirea sumei de 193,57 lei, plătită necuvenit cu titlu de taxă de concesiune și indexare a acesteia, pentru perioada 2008-2009, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data la care au fost plătite și până la data executării efective a hotărârii judecătorești.
În motivare, pârâtul a arătat că, potrivit art. 20 din Contractul de asociere nr. 236 din 19.08.1994, M. Justiției avea obligația de a plăti taxa anuală de concesionare a terenului construit în valoare de 4.132.655 lei/an, valoare ce va suporta rata lunară a inflației. Suma urma să fie achitată în contul CLMB – Direcția de Investiții începând cu prima lună după terminarea construcției.
Totodată, potrivit art. 2 din Actul adițional la Contractul de Asociere înregistrat cu nr. 236 din 19.08.1994, pentru interpretarea și precizarea dispozițiilor referitoare la părțile contractante, temeiul de drept al contractului, drepturile și obligațiile părților, termenele de executare „Aportul părților contractante privind obiectul asocierii este de 11% pentru Consiliul General al Municipiului București și de 89% pentru M. Justiției.
Potrivit Anexei nr. ¼ din caietul de sarcini, prețul taxei de concesiune pentru blocul V53 este de 4.132.655 lei și va fi suportat în funcție de cota de asociere a fiecărei părți, respectiv de Consiliul Local al Municipiului București în suma de 454.592/an, în raport de cota de 11%, iar de M. Justiției în suma de 3.678.063 lei, în raport de cota de asociere de 89%. Data recepției finale a avut loc la 03.12.2003, ocazie cu care s-a încheiat Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2098/03.12.2003.
Având în vedere aceste prevederi, precum și practica constantă a instanțelor de judecată, în acord cu textele legale mai sus menționate, în sensul că indexarea taxei de concesiune se datorează începând cu luna ianuarie 2004 (data terminării construcției și data nașterii obligației de plată a taxei de concesiune), iar nu de la data achiziționării caietului de sarcini, astfel cum în mod greșit a procedat Primăria Municipiului București, M. Justiției a achitat cu titlu de taxă de concesiune și indexare a acesteia pentru perioada 2008-2010, următoarele sume: suma de 625,53 lei, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2008, cu OP nr. 289/25.02.2009, indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2008, în cuantum de 39,40 lei, cu OP nr. 290/25.02.2009, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2009, în sumă de 518,72 lei, cu OP nr. 2664/28.12.2009, indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2009, în cuantum de 24,58 lei, cu OP nr. 303/26.02.2010, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2010, în sumă de 515,96 lei, cu OP nr. 3082/29.12.2010 și indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2010, în cuantum de 41,07 lei, cu OP nr. 398/01.03.2011.
În concluzie, pârâtul a arătat că, făcând o interpretare sistematică a clauzelor contractuale ale art. 17,18,19 și 20 din contractul de asociere se poate lesne observa că părțile au convenit expres asupra termenelor de efectuare a plăților reprezentând contravaloarea cheltuielilor din evidențele contabile și a cheltuielilor de inițiere a asocierii, respectiv 30 zile de la semnarea contractului, în timp de suma reprezentând taxa de concesiune care suportă rata lunară a inflației urmând a fi plătită începând cu prima lună după terminarea construcției. Prin urmare, suma fixă reprezentând taxa de concesiune în cuantum de 4.132.655 lei (din care 89% din aceasta revenea Ministerului Justiției și 11% Consiliului General al Municipiului București) era scadentă în luna ianuarie 2004, fiind prima după terminarea construcției, iar rata lunară a inflației se datora începând tot cu aceeași dată, având în vedere că art. 20 alin. 2 din contractul de asociere nu face nicio distincție cu privire la termenul de plată pentru achitarea indexării. În atare împrejurări, pârâtul a arătat că părțile au avut un termen unic pentru achitarea taxei de concesiune și a indexării aferente. Conform clauzei contractuale la care a făcut referire, rata inflației se calculează și se datorează concomitent cu debitul principal, reprezentat de taxa de concesiune, așa cum de altfel s-a reținut și prin decizia civilă nr. 1376 din 25.09.2007, conform căreia „taxa de concesiune nu poate fi indexată pe o perioadă pentru care aceasta nu era datorată”, modalitatea de calcul aplicată prin raportare la data achiziționării caietului de sarcini fiind în mod vădit contrară voinței interne a părților.
A mai arătat pârâtul că a plătit în plus, către M. București, suma de 193,57 lei, cu titlu de taxă de concesiune și indexare a acesteia pentru perioada 2008-2009, astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză administrat în cadrul Dosarului nr._/3/2009, unde s-a arătat că, în urma efectuării calculației sumelor pe care M. Justiției le datorează cu titlu de taxă de concesiune și indexare a acesteia pentru perioada 2008-2009 pentru blocul V53, s-a constatat că sumele achitate și nedatorate de M. Justiției și pe care Primăria Municipiului București ar trebui să le restituie pentru perioada 2008-2009 sunt de 166,23 lei pentru anul 2008 și, respectiv, de 27,34 lei pentru anul 2009, rezultând, deci, un total de 193,57 lei.
Prin sentința civilă nr. 3404/13.04.2012 Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâtul M. JUSTIȚIEI, ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională și, în consecință, a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 193,57 lei, reprezentând taxa de concesiune și indexarea acesteia, achitată în plus, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data la care a fost plătită (25.02.2009 pentru suma de 166,23 lei, respectiv 28.12.2009 pentru suma de 27,34 lei) și până la data executării efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părțile litigante s-a încheiat Contractul de asociere nr. 236 din 19.08.1994, iar potrivit art. 20 din contract, M. Justiției avea obligația de a plăti taxa anuală de concesionare a terenului construit în valoare de 4.132.655 lei/an, valoare ce va suporta rata lunară a inflației. Suma urma să fie achitată în contul CLMB – Direcția de Investiții, începând cu prima lună după terminarea construcției.
Totodată, potrivit art. 2 din Actul adițional la Contractul de Asociere înregistrat cu nr. 236 din 19.08.1994, pentru interpretarea și precizarea dispozițiilor referitoare la părțile contractante, temeiul de drept al contractului, drepturile și obligațiile părților, termenele de executare, aportul părților contractante privind obiectul asocierii era de 11% pentru Consiliul General al Municipiului București și de 89% pentru M. Justiției.
Raportat la taxa de concesiune anuală în valoare de 4.132.655 ROL/an, instanța de fond a concluzionat că pârâtului M. Justiției îi revenea obligația de a achita suma de 3.678.063 ROL, respectiv 367,81 RON.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a constatat că pârâtul M. Justiției a achitat, cu titlu de taxă de concesiune și indexare a acesteia pentru perioada 2008-2010, următoarele sume: suma de 625,53 lei, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2008, cu OP nr. 289/25.02.2009, indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2008, în cuantum de 39,40 lei, cu OP nr. 290/25.02.2009, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2009, în sumă de 518,72 lei, cu OP nr. 2664/28.12.2009, indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2009, în cuantum de 24,58 lei, cu OP nr. 303/26.02.2010, contravaloarea taxei de concesiune aferentă anului 2010, în sumă de 515,96 lei, cu OP nr. 3082/29.12.2010 și indexarea taxei de concesiune aferentă anului 2010, în cuantum de 41,07 lei, cu OP nr. 398/01.03.2011.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară realizat în Dosarul nr._/3/2009 de către expert A. M., suma totală datorată de către pârâtul M. Justiției în baza contractului încheiat în cauză pentru anul 2008 era de 498,70 lei, iar pentru anul 2009 de 515,96 lei.
În raport de probele analizate, instanța a concluzionat că sumele achitate de către pârâtul M. Justiției în baza contractului de asociere nr. 236/23.08.1994 sunt superioare celor datorate și a respins acțiunea principală ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, în baza acelorași probe din care rezulta că, pentru anii 2008-2009, pârâtul a achitat în plus față de sumele datorate un total de 193,23 lei, respectiv 166,23 lei pentru anul 2008 și 27,34 lei pentru anul 2009, în baza principiului potrivit căruia „tot ceea ce s-a plătit fără debit este supus repetițiunii” (plata nedatorată), instituit de art. 1092 C.civ. anterior, instanța a dispus obligarea reclamantului la restituirea sumelor menționate către pârâtul-reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel de către Tribunal, reclamantul-pârât M. București prin Primar General.
În motivare, recurentul reclamant-pârât a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța s-a substituit în mod nelegal convențiilor parților. În concret, s-a arătat că, în condițiile în care M. Justiției și-a asumat obligația de plată a sumei de 4.132.65 lei, instanța nu avea posibilitatea de a reduce cuantumul taxei de concesiune la numai 89% din această sumă și, pornind de la acest eronat considerent, a calculat eronat suma reprezentând taxa de concesiune aferenta perioadei 2008-2010 datorată de M. Justiției, ca fiind în cuantum de 367,81 lei/an.
În continuare apelantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a stabilit sumele totale datorate ținând cont de un raport de expertiză judiciară realizat în dosarul nr._/3/2009. Ori, în prezentul dosar, având în vedere sumele achitate de pârâtă, instanța de fond trebuia să pună în discuție întocmirea unui raport de expertiză care ar fi stabilit în mod corect cuantumul sumelor datorate.
Potrivit art. 40 alin 2 din Legea 50/1991 republicată « o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale. De asemenea art. 41 din o Legea 50/1991 prevede ca « dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. » Astfel, cumpărătorul este obligat la plata taxei de concesiune pentru terenul aferent construcției, care aparține municipalității, ceea ce evidențiază calitatea sa de concesionar al terenului, respectiv calitatea de concedent al Municipiului București. Neachitarea la termen a taxei de concesiune obligă proprietarul la plata majorărilor și penalităților de întârziere stabilite de PMB. Pârâta a fost somată să achite taxa de concesiune dar a refuzat să dea curs solicitărilor.
Față de cele de mai sus apelantul reclamant a solicitat desființarea sentinței civile recurate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 111.181,84 lei din care_,35 lei reprezentând debit neachitat (taxa concesiune aferentă perioadei 2008,2009,2010) iar 32.832,49 lei majorări și penalități de întârziere aferente actualizate la data 30.06.2011 si la plata penalităților de întârziere calculate până la data plații efective a debitului.
La data de 06.09.2013 intimatul-pârât M. Justiției a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. S-a arătat, în esență, că prima instanță a ținut seama de convenția părților, prin care s-a stabilit în mod expres că aportul părților contractante privind obiectul asocierii este de 11% pentru Consiliul General al Municipiului București si de 89% pentru M. Justiției, modul de calcul al taxei datorate, fiind cel indicat în cererea reconvențională, în acest sens fiind practica judecătorească constantă.
Cât privește cea de a doua critică, în sensul că la stabilirea sumelor totale datorate instanța nu ar fi trebuit să țină cont de raportul de expertiză judiciară realizat în dosarul nr._/3/2009, se arată că acest raport de expertiză a fost administrat și omologat de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr._/3/2009 și a rămas câștigat cauzei, intrând în puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.
Prin decizia civilă nr. 364/31.03.2014 Tribunalul București - Secția a V a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că primul motiv de apel, prin care se susține că instanța s-ar fi substituit voinței părților în mod nelegal, se impune a fi înlăturat, fiind contrazis de probatoriul administrat, astfel cum în mod legal și temeinic a fost apreciat de către prima instanță.
Astfel, dacă potrivit prevederilor inițiale, respectiv art.20 din Contractul de asociere nr. 236 din 19.08.1994, M. Justiției avea obligația de a plăti taxa anuală de concesionare a terenului construit în valoare de 4.132.655 lei/an valoare ce va suporta și rata lunară a inflației, iar suma urma să fie achitată în contul CLMB - Direcția de Investiții începând cu prima lună după terminarea construcției, ulterior, prin art.2 din Actul Adițional la Contractul de Asociere s-a stabilit că ”aportul părților contractante privind obiectul asocierii este de 11% pentru Consiliul General al Municipiului București si de 89% pentru M. Justiției".
În același sens sunt și dispozițiile din Anexa nr. V din caietul de sarcini, potrivit cărora prețul taxei de concesiune pentru blocul V 53 este de 4.132.655 lei și va fi suportată în funcție de cota de asociere a fiecărei părți - respectiv de Consiliul Local al Municipiului București în sumă de 454.592 lei/an în raport de cota de 11%, iar de M. Justiției în sumă de 3.678.063 lei în raport de cota de asociere de 89%. Totodată, această taxă se indexează începând cu data terminării construcției iar nu de la data achiziționării caietului de sarcini, astfel cum eronat a procedat reclamanta, motiv pentru care în mod legal și temeinic a dispus prima instanță restituirea sumelor achitate în plus de către pârâtul-reclamant.
Instanța de apel a constatat că aceeași interpretare a clauzelor contractuale, referitoare la modalitatea de calcul și data indexării taxei de concesiune, a fost de altfel stabilită prin hotărâri judecătorești irevocabile, care se impun apelantului-reclamant cu putere de lucru judecat și pe care acesta este obligat să le respecte.
S-a reținut, în acest sens că, prin Sentința civilă nr.8519 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr._/3/2009 de Judecătoria Sectorului 5 București, irevocabilă prin decizia civilă din data de 09.12.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția A V-A Civilă în dosarul nr._/3/2009*, s-a stabilit, cu referire la același contract, că potrivit art. 23 din Contractul de asociere, Anexele nr. 1 (Caiet de sarcini) și nr. 2 (procesul verbal de predare preluare a bunurilor), art. 2 din contract, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional, dispozițiile contractuale trebuie interpretate în sensul că taxa anuală de concesionare trebuie suportată integral de ambele părți contractante în raport de cota acestora de participare la obiectul asocierii respectiv la împărțirea rezultatelor revenind în concluzie în sarcina Ministerului Justiției suma de 3.678.063 lei vechi, respectiv 367,81 ron cu titlu de taxă anuală de concesiune, actualizată cu rata lunară a inflației, precum și că taxa de concesiune nu poate fi indexată pe o perioadă pentru care aceasta nu era datorată.
În continuare tribunalul a constatat că este nefondat și cel de-al doilea motiv de apel, prin care se susține că prima instanță s-ar fi raportat în mod nelegal la un raport de expertiză dintr-o altă cauză, deoarece raportul de expertiză judiciară avut în vedere de către instanța de fond, s-a efectuat în dosarul nr._/3/2009, în care s-a pronunțat hotărârea mai sus menționată, a fost omologat de către instanță la momentul soluționării, stând la baza soluției pronunțate și – prin urmare - este opozabil ambelor părți. Mai mult decât atât, acesta este concludent pentru soluționarea cererii reconvenționale, întrucât stabilește în concret sumele achitate în plus pentru anii 2008-2009, potrivit modului de calcul stabilit mai sus.
Or, în condițiile în care nu au intervenit alte circumstanțe de fapt și de drept care să conducă la re-considerarea acestei probe și față de împrejurarea că reclamantul-pârât nu a solicitat în contraprobă administrarea unei noi expertize, Tribunalul a apreciat că instanța de fond, lămurind pe deplin situația de fapt, pe baza probatoriului administrat conform art.167 Cod procedură civilă de la 1865, nu avea obligația de a pune în discuție și a dispune din oficiu o probă ce nu avea caracter util.
În plus instanța de apel a reținut și faptul că, față de dispozițiile art.129 alin.51 Cod procedură civilă de la 1865, apelantul-reclamant nici nu ar putea invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu o probă pe care el însuși nu a propus-o în condițiile legii.
Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă de la 1865 Tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de judecată nu putea, potrivit legii, să se substituie convențiilor părților și să reducă cuantumul sumei de 4.132.655 lei, pe care intimatul pârât s-a obligat să o plătească apelantului reclamant.
În plus s-a arătat că suma datorată de intimatul pârât a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză extrajudiciară, realizat în alt dosar, deși, pentru soluționarea corectă a cauzei și pentru stabilirea adevărului ar fi fost necesar ca instanța să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize judiciare, pe baza actelor depuse la dosar.
Au fost reiterate în continuare dispozițiile art. 2 din contractul de asociere și art. 20 care statuau asupra obligației Direcției Generale a Penitenciarelor de a achita taxa anuală de concesiune a terenului construit în valoare de_ lei, dar și dispozițiile art. 256 alin. 3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal potrivit cărora pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
În continuare recurentul pârât a arătat că potrivit art. 40 alin 2 din Legea nr. 50/1991 republicată, o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale. De asemenea art. 41 din Legea nr. 50/1991 prevede că dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. Astfel, cumpărătorul este obligat la plata taxei de concesiune pentru terenul aferent construcției, care aparține municipalității, ceea ce evidențiază calitatea sa de concesionar al terenului, respectiv calitatea de concedent al Municipiului București. Neachitarea la termen a taxei de concesiune obligă proprietarul la plata majorărilor și penalităților de întârziere stabilite de PMB. Pârâta a fost somată să achite taxa de concesiune dar a refuzat să dea curs solicitărilor, situație în care instanța ar fi trebuit să admită acțiunea principală și să dispună obligarea pârâtului la plata taxei datorate.
Intimatul pârât a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia instanței de apel în raport de dispozițiile legale aplicabile cauzei și de criticile formulate de recurentul reclamant M. București prin Primarul General, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Interpretarea unei convenții presupune determinarea si calificarea conținutului acesteia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor părților. Dacă voința părților este clar exprimată, nu se pune problema interpretării, care este necesară doar în situația în care există discrepanță între voința reală si voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet.
Convenția încheiată între părți, astfel cum a fost interpretată și precizată chiar de acestea prin actul adițional la contractul de asociere înregistrat sub nr. 236/23.08.1998, pune în evidență, în mod clar, voința părților de a împărți rezultatele activităților comune convenite prin contractul de asociere, inclusiv plata taxei de concesiune, în funcție de aportul fiecărei părți, respectiv, în proporție de 11% pentru CGMB și 89% pentru intimatul pârât, cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare.
Clauza contractuală invocată de recurentă, respectiv dispozițiile art. 20 din contractul de asociere 236/23.08.1998, nu putea fi interpretată izolat, ci doar prin coroborare cu dispozițiile actului adițional anterior menționat, ce a avut ca scop, astfel cum arată chiar denumirea actului, interpretarea și precizarea dispozițiilor referitoare la: părțile contractante, temeiul de drept al contractului, drepturile și obligațiile părților, termenele de executare. Aceasta deoarece actul adițional la contract face parte integrantă din acesta, iar clauzele unui contract se interpretează întotdeauna unele prin altele și nu izolat.
Interpretarea dată de tribunal convenției părților nu aduce atingere voinței acestora, fiind susținută pe deplin și de Anexa nr. V din caietul de sarcini, potrivit cărora prețul taxei de concesiune pentru blocul V 53 este de 4.132.655 lei și va fi suportată în funcție de cota de asociere a fiecărei părți - respectiv de Consiliul Local al Municipiului București în sumă de 454.592 lei/an în raport de cota de 11%, iar de M. Justiției în sumă de 3.678.063 lei în raport de cota de asociere de 89%.
Nu aduce atingere nici dispozițiilor 256 alin. 3 din Legea nr.571/2003, potrivit cărora pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren, deoarece CGMB, în sarcina căruia cade obligația de suportare a taxei pentru cota de 11%, nu are calitatea de proprietar al terenului, astfel cum sugerează recurentul reclamant, ci de administrator.
Instanța de apel a apreciat că și intimatul pârât este obligat să suporte taxa anuală de concesionare, proporțional cu cota sa de participare la obiectul asocierii, fiind astfel pe deplin respectate și dispozițiile art. 40 alin 2 din Legea nr. 50/1991 republicată.
Ținând seama de această interpretare legală și în vederea stabilirii exacte a sumei datorată de intimatul pârât pentru perioada menționată în acțiune, atât instanța de fond, cât și cea de apel au avut în vedere, în exclusivitate, raportul de expertiză întocmit de către expert A. M. în dosarul nr._/3/2009.
Dispozițiile art. 169 alin. 1 cod procedură civilă, reglementând expres unul din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul nemijlocirii, statuează că ,,administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel.,,
Principiul, cu aplicabilitate exclusivă în ședința de judecată, constă în obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii, de a-și motiva soluția pronunțată doar pe probe judiciare, ce au fost puse în discuția părților și încuviințate chiar de această instanță.
Neprocedând astfel și menținând ca legală soluția fondului care fusese pronunțată exclusiv pe baza concluziilor unei probe extrajudiciare, respectiv un raport de expertiză dispus de o altă instanță, în altă cauză, instanța de apel a pronunțat o decizie lovită de nulitate absolută, iar vătămarea astfel produsă nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului de față, casarea deciziei recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare la aceeași instanță.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza la același tribunal pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 364/31.03.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. JUSTIȚIEI.
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.I.B.
2 ex./16.04.2015
-------------------------------------------------
T.B-Secția a V-a – E.P.-J.
- G.R.
Jud.Sector 5– M.C.A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 378/2015.... → |
|---|
