Legea 10/2001. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 46/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 46 R
Ședința publică din data de 14.01.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - L. E. F.
JUDECĂTOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - M. S.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant P. D. A. împotriva Sentinței civile nr. 2047/26.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant P. D. A. prin reprezentant, avocat Okombi L. A., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 8 dosar fond, lipsă fiind intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul recurentului-reclamant declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant P. D. A. prin apărător solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului la aceeași instanță, motivat de faptul că nu s-a expertizat imobilul în litigiu și nici cele solicitate în compensare, iar în recurs, administrarea probei cu expertiză nu este admisibilă.
Reprezentantul recurentului-reclamant arată că, în fața instanței de fond nu a fost finalizată administrarea probei cu expertiză evaluatoare, aceasta fiind încuviințată la termenul din data de 19.03.2013, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 22.04.2011, sub nr._, reclamantul P. D. A. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestuia la acordarea în compensare de alte bunuri imobile din domeniul privat, care să fie echivalente valoric cu imobilul teren în suprafață de 854,85 mp (720 mp, din acte) situat în București, ., nr. 22-24 sector 2, pentru care a formulat notificarea conform Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că imobilul situat în București, . nr. 22 – 24, sectorul 2 a fost dobândit de către unchiul său, Barcianu Ș. A. (fratele mamei sale), prin actul de vânzare-cumpărare nr._/08.08.1945 autentificat de către Tribunalul I. – Secția notariat, că este succesorul autorului său, în baza certificatului de moștenitor nr. 18/09.04.2002 emis de către BNP E. R., că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu, iar prin notificarea nr. 746/31.07.2001 a solicitat restituirea în natură a acestui imobil, notificare ce este înregistrată ca dosarul nr. 8927/06.08.2001, în evidențele Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
Terenul menționat, identificat prin expertiza extrajudiciara, este afectat în totalitate de modificări urbanistice, astfel încât nu poate fi restituit în natură.
Deși dosarul administrativ este complet, nici până în prezent pârâtul nu a soluționat notificarea. Acest fapt echivalează cu un refuz de restituire, or Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia de îndrumare nr. IX/2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 653/28.VII.2006 a arătat că, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin sentința civilă nr. 2047/26.11.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul P. D. A. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la obiectul cererii, că acesta se referă doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri enumerate de reclamant, potrivit dispozițiilor legii speciale. În consecință, reclamantul a exclus din analiza instanței posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri potrivit legii speciale.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data formulării acțiunii), în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Ca urmare a modificării implicite a dispozițiilor susmenționate, prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 (forma în vigoare la data soluționării cauzei), în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
În ceea ce privește aplicarea legii în timp, tribunalul a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Prin urmare, deși la data formulării acțiunii acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri, era prevăzută de Legea nr. 10/2001, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), această posibilitate nu mai este recunoscută prin legea specială.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea, ca inadmisibilă. Aplicând dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, nu a mai analizat pe fond cererea formulată de reclamant.
Împotriva sentinței civile nr. 2047/2013 a declarat recurs reclamantul P. D. A., în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Pentru a respinge acțiunea ca inadmisibilă, instanța a avut în vedere prevederile art. l alin. 2 din Legea nr. 165/2013 (în vigoare la data pronunțării sentinței), conform cărora, singura măsură reparatorie în echivalent care se putea acorda era cea în puncte valorice.
Or, având în vedere că, prin Legea nr. 368/2013 s-a modificat conținutul Legii nr. 165/2013, în sensul că, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, recurentul-reclamant consideră că este pe deplin îndreptățit să insiste în soluționarea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
Însă, dat fiind faptul că în fața instanței de fond nu s-a finalizat administrarea probei cu expertiză evaluatoare, încuviințată la termenul din data de 19.03.2013, este necesară trimiterea cauzei la instanța de fond pentru evaluarea atât a imobilului proprietatea sa, cât și a celor aflate în proprietatea pârâtului, solicitate în compensare.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Intimatul-pârât M. București nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Prin hotărârea recurată, Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, aplicabile în cauză în raport de dispozițiile art. 4 din aceeași lege reglementează un impediment legal în ceea ce privește admisibilitatea solicitării reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii constând în compensare cu bunuri sau servicii, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a terenului notificat.
Curtea constată că este întemeiată critica recurentului-reclamant privind greșita respingere a acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că ambele dispoziții legale în baza cărora instanța de fond a reținut inadmisibilitatea acțiunii au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Astfel, prin decizia nr. 88/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 16.04.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art.33 din Legea nr.165/2013 se aplică „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor”, conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție. (…) Aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție.
De asemenea, prin decizia nr. 200/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 19.06.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 sunt neconstituționale.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că, Legea nr. 10/2001 prevede la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", iar la art. 26 alin. (1) prevede că, "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită."
Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare în perioada 20 mai - 24 decembrie 2013 – potrivit cărora "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III" – au fost modificate prin art. I din Legea nr. 368/2013 în sensul că, "În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III".
Curtea Constituțională a observat că modificările legislative care s-au succedat au generat mai mult decât "divergențe de interpretare a textelor legale", ci chiar regimuri juridice diferite aplicabile unor situații identice. Abrogarea dispozițiilor legale care constituiau temeiul juridic al stabilirii dreptului persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin compensarea bunului preluat abuziv cu alte bunuri oferite în echivalent pentru un interval de 7 luni, perioadă în care titularii dreptului au fost obligați să accepte măsura reparatorie a compensării prin puncte, ca unică posibilitate de valorificare a dreptului lor, urmată de reinstaurarea acestui drept în forma prevăzută de legea anterioară, demonstrează caracterul arbitrar și imprevizibil al normelor adoptate de legiuitor. Succesiunea în timp a dispozițiilor legale este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 165/2013, lipsa de coerență și de previzibilitate a normelor adoptate în materia măsurilor reparatorii prin echivalent afectând în mod grav principiul securității raporturilor juridice, expresie a principiilor constituționale privind statul de drept și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că dezlegarea dată de Curtea Constituțională astfel cum a fost expusă în cele ce preced, obligatorie erga omnes de la data publicării deciziei Curții în Monitorul Oficial, contrazice soluția adoptată de tribunal, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și, întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în dezbaterea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 5 C.pr.civ., să admită recursul, să caseze sentința civilă recurată și să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant P. D. A. împotriva sentinței civile nr. 2047/26.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. E. F. M. S. C. M. S.
GREFIER,
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/2 ex./22.01.2015
Jud. fond: R. E. G.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1934/2014. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
