Pretenţii. Decizia nr. 337/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 337/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 337/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.337 A
Ședința publică de la 09.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta – reclamantă N. L. A. și de apelantul N. M., împotriva sentinței civile nr. 43 din data de 08.03.2010, pronunțate de T. T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți T. T., P. DE PE L. T. T., P. DE PE L. J. A. și cu intimata J. A..
Obiectul pricinii – pretenții – daune morale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa apelantului N. M., a apelantei – reclamante N. L. A., a reprezentanților intimaților – pârâți T. T., P. DE PE L. T. T., P. DE PE L. J. A. și a intimatei J. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin încheierea de ședință din data de 12.05.2011, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art.242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, măsură menținută prin încheierile de ședință din 13.09.2012 și 25.04.2013.
Potrivit rezoluției administrative din 23.06.2014 (fila 72 verso), a fost stabilit termen pentru astăzi, 09.09.2014, în vederea discutării incidentului procedural al perimării cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului T. și înregistrată sub nr._ din data de 11 februarie 2010, reclamanta N. L. A. a chemat în judecată pe pârâții T. T., P. de pe lângă T. T. și P. de pe lângă J. A., solicitând obligarea acestora la plata daunelor morale în sumă de 10 miliarde lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, împiedicarea accesului liber la justiție, a fost supusă la presiuni publice permanente, cu rezultate dezastruoase – avort în luna a 3-a de sarcină.
Prin sentința civilă nr 43/ 08 03 2010, T. T. a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:
T., luând în examinare acțiunea formulată de reclamanta N. L. A., a constatat că aceasta nu a timbrat acțiunea cu taxă judiciară de timbru în sumă de_,00 lei și timbru judiciar de 5,00 lei, în cauză nefiind satisfăcută cerința plății timbrajului, deși reclamanta a fost citată cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de citare anexată la fila 8 din dosar.
D. urmare, pentru aceste considerente, potrivit art. 20 pct.3 din Legea nr.146/1997 – privind taxele judiciare și art.9 alin.3 din O.U.G. nr.32/1995 – privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea 123/1997 acțiunea a fost anulată ca netimbrată .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta .
La termenul de judecată din data de 10 06 2010, Curtea a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art 242 pct 2 cod procedură civilă. La data de 12 05 2011, în urma unei cereri de repunere pe rol, s-a luat din nou măsura suspendării în condițiile în care părțile au lipsit nejustificat și nu au înțeles să ceară judecata în lipsă. Curtea a menținut măsura suspendării judecății cauzei, la data de 13 09 2012 și respectiv 25 04 2013, în condițiile în care încheierea de suspendare a fost atacată pe calea recursului la instanța supremă, fiind soluționat prin decizia civilă nr 6789/06 11 2012.
La termenul de judecată din data de 09 09 2014, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției de perimare a apelului declarat.
Pentru soluționarea acestei excepții, Curtea pornește de la natura juridică a instituției perimării, astfel cum a fost elucidată această chestiune în literatura de specialitate, potrivit căreia, perimare are o natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată. Din economia dispozițiilor legale care reglementează această instituție juridică, precum și din dispozițiile art 252 alin 1 cod procedură civilă, Curtea reține că perimarea operează de drept la împlinirea termenului de perimare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe: organul judiciar să fie investit cu o cerere, care a declanșat o judecată în prima instanță sau într-o cale de atac, cauză să rămână în nelucrare timp de un an în materie civilă, din culpa părții. Aceste condiții, care circumstanțiază incidența instituției perimării rezultă din interpretarea prevederilor art 248 cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, cu mențiunea expresă a legiuitorului că partea nu este considerată în culpă, în cazul în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare, fiind un termen procedural legal peremptoriu ar trebui să curgă continuu, fără posibilitatea de a fi întrerupt sau perimat, dar normele codului de procedură derogă de la această regulă, statuând că termenul de perimare cunoaște instituția suspendării cât și a întreruperii. Potrivit dispozițiilor art 249 cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată și să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, așa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaște acest efect procedural( de exemplu o notificare). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părții, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 242 pct 2 cod procedură civilă, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data încheierii de ședință prin care s-a luat măsura suspendării sau data la care încheierea respectivă a rămas irevocabilă, deoarece din acest moment, oricare dintre părți poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecății.
Interpretând dispozițiile art 249 cod procedură civilă, prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituția perimării, Curtea ajunge la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare actul procesual( pe lângă faptul că trebuie să provină de la partea care justifică un interes și să aibă ca obiectiv repunerea pe rol) trebuie să fie și eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerințele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol. O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părților prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri, respectiv formularea unor cereri( care vizează soluționarea cauzei) în timpul suspendării judecății, dar care nefiind precedate de solicitarea repunerii pe rol a cauzei nu conduc practic la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părților și să aplice sancțiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină și concepției legiuitorului, reflectată prin dispozițiile art 252 cod procedură civilă, în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constată din oficiu de către instanță sau la cererea părții interesate.
Față de această situație, constatând că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății apelului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art 249 cod procedură civilă și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea va da eficiență prevederilor art 252 cod procedură civilă și va constata din oficiu că a intervenit perimarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de apel formulată de reclamanta N. L. Agelica împotriva sentinței civile nr 43/08 03 2010, pronunțată de T. T., în dosarul civil nr_, în contradictoriu cu pârâții T. T., P. de pe lângă T. T. și P. de pe lângă J. A. .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi 09 09 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red/dact IS
8 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 2068/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1307/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
