Legea 10/2001. Decizia nr. 1162/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1162/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 1162/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1162
Ședința publică de la 02.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - S. G.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - R. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă C. I. – M., împotriva sentinței civile nr.87 din data de 23.01.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. M., în calitate de reprezentant al recurentei – reclamante C. I. – M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta – reclamantă C. I. – M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere decizia nr.269/2014 pronunțată de către Curtea Constituțională cu privire la termenele prevăzute de Legea nr.165/2013 în raport de care nu poate fi invocată excepția de prematuritate de instanța de judecată sau de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Totodată, solicită a se reține că interesul este prezent, născut și actual.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, în raport de deciziile Curții Constituționale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2013, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanta C. I.-M. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței, obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de teren de 685 m.p. situat în București, ., sector 4.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este moștenitoare mamei sale Craiter E. - decedate la data de 16.10.2007.
A arătat că autorii mamei sale au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_ din data de 24.09.1932 și transcris sub nr._/24.09.1932 de Grefa Tribunalului I..
Terenul a fost cumpărat de B. N., tatăl autoarei sale, împreună cu B. D. și B. Tavifta. Ca urmare a decesului celor trei a rămas unica moștenitoare, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 9813/1953, nr. 593/1988 și nr. 110/1967.
Terenul a fost expropriat și construcția demolată, în baza Hotărârii de Guvern nr. 556/17.05.1990 poziția 302 anexa 2 de la fostul proprietar Craiter E., așa cum rezultă din adresa nr. 151/15.02.02, emisă de S.C. AVL Berceni Sector 4 București.
După apariția Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării depuse, s-a format dosarul nr. 6034/2001 dosar complet la data depunerii sale. Dosarul nr._/2001 fiind complet, nu există nici un argument pentru pasivitatea pârâtei în soluționarea acestei notificări durata depășind termenul rezonabil de soluționare a cererii sale.
Dispozițiile legii prevăd ca în termen de 60 zile da la data înregistrării notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare să fie obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire.
De asemenea, legea prevede că persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementarilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și a Protocoalelor adiționale la aceasta convenție.
Având în vedere ca pârâtele nu au respectat dispozițiile legale, solicită obligarea pe cale judecătoreasca la respectarea cerinței legale.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.87/23.01.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prematurității și a respins ca prematur formulată, acțiunea privind pe reclamanta C. I. M. și pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Analizând excepția prematurității cererii, în raport de disp.art.137 C.pr.civ., tribunalul a constatat următoarele:
Cererile de soluționare pe cale judecătorească a notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001, se întemeiază pe faptul că unitatea deținătoare nu a soluționat aceste notificări în termenul de 60 de zile impus de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, precum și pe Decizia nr.XX/19.03.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanțele judecătorești pot soluționa notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001, când constată refuzul nejustificat al unității deținătoare în soluționarea acestor notificări.
Prin dispozițiile art. 33.- (1) din Legea nr.165 entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Astfel, tribunalul a constatat că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25(1) din Legea nr.10/2001, mai mult prin art.32(1) din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri, dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecință, analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr.165/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin disp.art.4.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, tribunalul a apreciat că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut, excepția de prematuritate fiind întemeiată, cu consecința admiterii acesteia si a respingerii acțiunii ca prematur formulată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta C. I. M., criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat că analiza notificărilor formulate in baza Legii nr.10/2001 urmează a se face in baza unui nou act normativ care prevede alte termene de soluționare, respectiv Legea nr.165/2013 si pe cale de consecință, dreptul reclamantei la măsuri reparatorii nu s-a născut încă.
Apreciază recurenta - reclamantă că excepția de prematuritate nu poate fi admisă pentru următoarele argumente:
- Prin textul Legii nr.165/2013 nu au fost abrogate nici una din dispozițiile Legii nr.10/2001 si dispozițiile art.25 rămân in continuare aplicabile, in procedura administrativa subzistând în continuare obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire in natură.
- Această cerere de chemare in judecată a avut in vedere legea aplicabilă la momentul sesizării instanței. Faptul că cererii reclamantei i se aplică art.4 din Legea nr.165/2013, arată că se încălcă principiul fundamental al neretroactivității legii, principiu prevăzut in art.6 alin.1 C.civ.
- . Legii nr.165/2013 care stabilește noi termene, pentru entitățile investite de lege cu obligația de-a soluționa cererile formulate in baza Legii nr.10/2001, in opinia recurentei - reclamante, nu este de natură a bloca judecarea cererilor depuse sub imperiul vechii legi, care e si azi in vigoare, ci vine să stabilească noi criterii in procedura de acordare de măsuri reparatorii.
- Nu in ultimul rând, recurenta – reclamantă arată că există practica judiciară a altor instanțe care au înțeles să continue judecarea cauzelor.
Față de cele arătate, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului.
In drept: 3041 Cod de procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în termen legal, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
I.1. Problema care se ridică în cauză, dată fiind modificarea legislativă intervenită în cursul procesului prin adoptarea Legii nr. 165/2013, este aceea a aplicării legii în timp.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 10/2001, era născut, ca urmare a refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare, un drept al reclamantului de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să soluționeze pe fond notificarea (posibilitate recunoscută cu putere obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în interesul legii nr. IX din 20 martie 2006 și nr. XX din 19 martie 2007), iar Legea nr. 165/2013 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croația, paragraful 81). Un asemenea raționament a fost expus de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 (pct. 4) și poate fi avut în vedere mutatis mutandis și în prezenta cauză.
Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă; preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția cazului în care există motive extrem de importante de interes general (Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28 octombrie 1999).
Singurul motiv acceptat până acum de Curte, când intervenția legislativă a corespuns unei „evidente și imperioase justificări a interesului general” a fost „umplerea unui vid juridic”, adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului. În aceste cazuri, Curtea a considerat că intervenția a fost previzibilă, era de așteptat și reclamanții nu puteau pretinde că ar fi avut un drept de a beneficia de situația astfel creată (cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005). În același sens, în cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o încălcare a principiului egalității armelor, reținând că „intervenția legiuitorului avusese ca scop înlăturarea unei erori de tehnică legislativă”.
O asemenea situație excepțională este incidentă în cauză - în contextul în care Fondul „Proprietatea” s-a dovedit a fi nefuncțional - numai în privința abrogării dispozițiilor referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care au fost înlocuite prin compensarea prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, nu însă și în privința celorlalte aspecte reglementate de Legea nr. 10/2001. În acest sens trebuie interpretat, sistematic și rațional, art. 4 din Legea nr. 165/2013.
2. Curtea are în vedere că potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, care constituie sediul legal al excepției de prematuritate: „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”.
În primul rând, în lumina considerentelor de ordin teoretic expuse anterior (pct. 1), analiza incidenței în cauză a prevederii legale citate se face în funcție de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Or, Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare la data de 20.05.2013, iar reclamanta a sesizat instanța în prezenta cauză la data de 14.02.2013.
În al doilea rând, Curtea are în vedere regulile de drept tranzitoriu stabilite de art. 6 noul cod civil și de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art. 6 alin. 2 noul Cod civil (art. 3 din Legea de punere în aplicare): „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Textul instituie o regulă tranșantă: actele și faptele trecute (facta praeterita) nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii, ori, după caz, al săvârșirii sau producerii lor, fie că este vorba despre efectele produse înainte de . legii noi - ceea ce se admitea și în trecut, ca regulă stabilită de practica judiciară și de literatura de specialitate și este impus de principiul constituțional al neretroactivității legii noi - fie că este vorba despre efectele produse după . legii noi, ceea ce constituie un element de noutate și, totodată, o infirmare legislativă a teoriei adoptate anterior, potrivit căreia în baza principiul aplicării imediate a legii noi legea noua se aplică, în principiu, și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.
Dimpotrivă, art. 6 alin. 5 noul Cod civil (art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011) consacră ideea că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare, încheiate, respectiv produse sau săvârșite în viitor, cu precizarea că noțiunea de „situație juridică” nu semnifică (și) „efectele juridice viitoare ale situațiilor juridice trecute”, astfel cum se admitea în vechea teorie a aplicării imediate a legii civile noi.
Cu alte cuvinte, în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice (acte, fapte) trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regulă, soluția ultraactivității legii în vigoare la data nașterii situației juridice.
Pe cale de consecință, ar exista retroactivitate ori de câte ori legea nouă atașează de un fapt (act) trecut o altă consecință juridică decât cea prevăzută de legea veche, fie și numai pentru viitor, și aceasta indiferent dacă legea nouă: - adaugă un efect juridic nou (o sancțiune nouă), neprevăzut de legea în vigoare la data ivirii situației juridice (încheierea actului, săvârșirea faptului etc.); - modifică un efect juridic al respectivului act (fapt), atașând consecințe juridice diferite de cele instituite de legea veche; - suprimă, în tot sau în parte, efectele juridice ale actului (faptului), fie și numai pentru viitor, atașând, iarăși, consecințe diferite (mai „reduse”) decât cele instituite de legea nouă.
Singurele materii în care legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile menționate, care pot fi privite și ca o expresie a „ultraactivității legii vechi”, sunt cele enunțate de art. 6 alin. 6 noul Cod civil (art. 5 alin. 2 Legea nr. 71/2011): „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”. În aceste materii, aplicarea imediată a legii civile noi constituie o exigență impusă de egalitatea dintre cetățeni, ca și de nevoia de previziune și uniformitate a raporturilor juridice în conținutul cărora intră drepturi reale. Este vorba, ca o notă comună, despre situații juridice legale, extracontractuale, în cadrul cărora necesitatea protejării unei previziuni legitime a părților fie nu există, fie are un caracter mai atenuat, ea cedând în orice caz față de exigențele aplicării imediate și unitare a legii civile noi.
Din această perspectivă, se constată că la expirarea termenului prevăzut de art. 25 (art. 21 în varianta inițială) din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 (art. 22 în varianta inițială) - ca situație juridică -, s-a născut - ca efect al acesteia - dreptul persoanei care a formulat notificarea de a se solicita instanței examinarea acesteia pe fond. Acest drept câștigat instantaneu de notificator - corelativ obligației entității notificate care intră în conținutul răspunderii civile, de a se supune hotărârii instanței fără să mai emită o dispoziție, care are titlu de sancțiune - nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție legală ulterioară.
Concluzia contrară ar însemna că Legea nr. 165/2013 ar reglementa, în sensul negării (suprimării) dreptului notificatorului de a se adresa instanței la expirarea termenelor sus menționate, efecte pe care situația juridică (în concret, faptul juridic) constând în nesoluționarea notificării le-a produs înainte de . și deci ar fi retroactivă, ceea ce nu poate fi admis întrucât contravine art. 6 alin. 2 noul Cod civil.
Și de această dată, interpretarea sistematică a art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin prisma regulilor instituite de art. 6 noul Cod civil, conduce la înlăturarea tezei susținute de recurentul pârât.
Mai mult decât atât, art. 33 din Legea nr. 165/2013 - act normativ adoptat în executarea obligațiilor ce decurg din hotărârea pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 de Curtea de la Strasbourg în cauza A. împotriva României - interpretat teleologic, nu face decât să reitereze obligația entităților învestite de lege de a soluționa într-un termen rezonabil cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, fixându-le anumite limite în timp maxime, ca măsură adoptată de Statul Român în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Astfel, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a arătat că: „232. Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor (…). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză. (…) 234. Curtea ia act cu interes de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative. O astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire”.
De aceea, acest text de lege nu poate fi interpretat tocmai în defavoarea persoanelor ale căror drepturi Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a dispus să fie protejate prin măsuri interne.
Aceeași opinie este exprimată în mod expres și de Curtea Constituțională ce prin decizia sa nr.88 din 27 februarie 2014, a decis că „art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
În consecință, Curtea apreciază că excepția prematurității a fost greșit admisă de către tribunal.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă C. I. M. împotriva sentinței civile nr.87/23.01.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehnored.M.H/R.L.
2 ex/17.09.2014
T.B-S.5 – F.L.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1230/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1155/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
