Legea 10/2001. Decizia nr. 180/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 180/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 180/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A IV-A CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 180 R
Ședința publică de la 29.01.2014
Curtea constituită din :
P. - M. S. C.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. C. B.
GREFIER - F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D.G.F.P.M.B. împotriva deciziei civile nr. 106A/05.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. (M.) S. și M. D., având ca obiect, Legea nr. 10/2001, pretenții și drept de retenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații-reclamanți Ș. (M.) S. personal și asistată și M. D. prin apărător, avocat Secri M., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 16 dosar, lipsă fiind recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul intimaților-reclamanți Ș. (M.) S. și M. D. solicită să se ia act că, doamna M. S. se numește acum Ș. S., fiind legitimată de instanță cu actul de identitate.
Apărătorul intimaților-reclamanți Ș. (M.) S. și M. D. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimații-reclamanți Ș. (M.) S. și M. D., prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 50 alin.3, astfel că nu interesează culpa acestuia în atragerea sa ca pârât în această cauză, culpă ce nici nu poate fi pusă în discuție, având în vedere că se află în situația unei răspunderi instituită prin lege și a unei răspunderi contractuale.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2011, reclamanții M. S. și M. D. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, R. C. și R. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 50/1 din Legea nr. 10/2001, la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, Calea Griviței nr. 67-69, Corp B, parter, ., sau, în subsidiar, la restituirea prețului actualizat achitat de reclamanți, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate nr. 468/112/16.07.1997;
- obligarea pârâților R. C. și R. L., în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, la plata despăgubirilor reprezentând sporul de valoare actualizat adus imobilului menționat, respectiv îmbunătățirile necesare și utile efectuate la imobil;
- instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la momentul plății de către pârâții R. C. și R. L. a sumelor reprezentând sporul de valoare adus imobilului; cu cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului . de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate nr. 468/112/16.07.1997, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât dețineau calitatea de chiriași în temeiul contractului de închiriere nr._/3.08.1992 încheiat cu S.C. ROM-VIAL S.A.
Încă de la momentul la care au intrat în posesia imobilului, acesta se afla într-o stare deteriorată de folosință, motiv pentru care au efectuat îmbunătățiri.
Prin sentința civilă nr._/14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 95A/15.02.2011 pronunțată de Tribunalul București, s-a recunoscut dreptul de proprietate al pârâților R. C. și R. L., acordându-se preferință titlului invocat de aceștia.
Reclamanții consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, arătând că pierderea bunului ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare este echivalată cu desființarea contractului.
În ceea ce privește contravaloarea îmbunătățirilor, reclamanții au invocat prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, învederând că pârâții R. C. și R. L. au calitatea de persoane îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48, art. 50, art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată și ale art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au evaluat provizoriu obiectul cererii de chemare în judecată, indicând valoarea de 170.500 lei pentru prețul de piață al imobilului, valoarea de 117.804 lei pentru prețul actualizat, și valoarea de 44.700 lei pentru îmbunătățirile necesare și utile; au arătat că renunță la al treilea capăt al cererii de chemare în judecată.
Pârâții R. C. și R. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; și cerere reconvențională, prin care au solicitat: obligarea solidară a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și a reclamanților-pârâți M. D. și M. S. la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a imobilului, calculate la nivelul chiriilor practicate pe piața liberă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 468/122/16.07.1997 la zi, valoarea obiectului pretențiilor fiind de 200.000 lei; obligarea solidară a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și a reclamanților-pârâți M. D. și M. S. la plata de dobânzi legale privind sumele datorate, de la data pronunțării la data executării; obligarea pârâților-reclamanți să ridice lucrările de construcție efectuate cu rea-credință la apartamentul nr. 10, monument istoric, și să readucă apartamentul la starea inițială; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._/22.11.2011, în temeiul art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 raportat la art. 271 C.pr.civ., Judecătoria sector 1 București a admis cererea reclamanților-pârâți M. S. și M. D. și cererea pârâților-reclamanți R. C. și R. L., în sensul de a se lua act de soluționarea pe calea medierii prin procesul-verbal de închidere a medierii încheiat în data de 14.11.2011 în prezența mediatorului ing. C. C. C. a conflictului ce face obiectul capetelor nr. 2, 3 și 4 ale cererii principale formulate împotriva pârâților-reclamanți R. C. și R. L., având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând sporul de valoare actualizat, instituirea unui drept de retenție și cheltuieli de judecată, precum și a capetelor nr. 1, 2, 3 și 4 ale cererii reconvenționale formulate împotriva reclamanților-pârâți M. S. și M. D., având ca obiect obligarea la plata echivalentului lipsei de folosință și a dobânzii legale aferente, obligarea la ridicarea lucrărilor de construcție și cheltuieli de judecată; iar în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea pârâților-reclamanți la judecata capetelor nr. 1 și 2 ale cererii reconvenționale formulate împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la plata echivalentului lipsei de folosință și a dobânzii legale aferente.
În temeiul art. 165 Cod procedură civilă, a disjuns primul capăt al cererii principale formulat de reclamanții M. S. și M. D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilului și, în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea prețului actualizat al imobilului, formându-se dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 9348/22.05.2012 Judecătoria Sectorului 1 București a admis primul capăt al acțiunii disjunse, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților M. S. și M. D., în solidar, suma de 40.925 Euro, în echivalent lei la cursul leu-euro comunicat de B.N.R. la data plății, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. 10 situat în București, Calea Griviței, nr. 67-69, corp B, parter, sector 1, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar V. M. A., a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere subsidiar; a obligat pârâtul la plata către reclamanți, în solidar, a sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente capătului de cerere admis (onorariu aferent expertizei în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare în cuantum de 1.000 lei și partea din onorariul de avocat aferentă cererii admise în cuantum de 3.000 lei) și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul aferent expertizei contabile și în diferența de onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 468/112 din 16.07.1997, încheiat între Primăria Municipiului București reprezentată prin S.C. ROM-VIAL S.A., în calitate de vânzător, și reclamanții M. S. și M. D., în calitate de cumpărători, s-a transmis dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, Calea Griviței, nr. 67/69, ., ., în baza Legii nr. 112/1995.
Valoarea de piață a apartamentului este de 41.000 Euro, după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare întocmit de expertul tehnic judiciar V. M. A..
Prin sentința civilă nr._ din 14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de numiții R. C. și R. L. în contradictoriu cu reclamanții M. S. și M. D., pârâți în acel dosar, aceștia fiind obligați să lase reclamanților din acel dosar, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 67-69, corp B, parter, .. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de pârâții din acel dosar, prin decizia civilă nr. 95 A din 15.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Astfel instanța de fond a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009.
Cu privire la prima condiție, instanța de fond a stabilit că contractul de vânzare-cumpărare nr. 468/112/16.07.1997 a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, în acest sens, reținând că nu există niciunul dintre motivele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 112/1995 pentru a interveni nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât cumpărătorii nu făceau parte dintre persoanele exceptate de la cumpărarea locuinței, conform art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, iar locuința cumpărată nu făcea parte dintre cele prevăzute de art. 10 din aceeași lege.
Instanța de fond a constatat că nu s-a formulat acțiune pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 468/112/16.07.1997, în termenul de prescripție prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, iar prin hotărârea definitivă pronunțată în dosarul nr._ nu s-a constatat nulitatea acestui contract pentru încălcarea Legii nr. 112/1995, menținerea soluției de admitere a acțiunii în revendicare fiind motivată de compararea titlurilor de proprietate și aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la a doua condiție, instanța de fond a constatat că, prin sentința civilă nr._ din 14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare nr. 468/112/16.07.1997, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de numiții R. C. și R. L..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente capătului de cerere admis (onorariu aferent expertizei în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare în cuantum de 1.000 lei și partea din onorariul de avocat aferentă cererii admise în cuantum de 3.000 lei).
Împotriva sentinței civile nr. 9348/22.05.2012 a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond in soluția data a statuat faptul ca apelantul are calitate procesuala, fapt pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că nu este îndeplinită niciuna din cerințele impuse de art. 501 din Legea 10/2001.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, apelantul-pârât a arătat că nu a dat dovada de rea-credință și nu se face vinovat de declanșarea litigiului.
Intimații-reclamanți S. (fosta M.) S. și M. D., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 106A/05.02.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 9348/22.05.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 468/112 din 16.07.1997, reclamanții au dobândit de la Municipiul București, reprezentat de S.C. ROM-VIAL S.A., dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, Calea Griviței, nr. 67/69, ., ., compusă din două camere și dependințe, în suprafață utilă de 58,72 m.p.
Prin sentința civilă nr._ din 14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de R. C. și R. L. în contradictoriu cu reclamanții M. S. și M. D., cumpărătorii chirăiși fiind obligați să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie aceste imobil.
Prin decizia civilă nr. 95A/15.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, irevocabilă prin nerecurare, a fost respins apelul declarat de cumpărători împotriva hotărârii primei instanțe, fiind păstrată soluția acesteia. În considerentele deciziei din apel, s-a reținut în mod irevocabil că în ceea ce privește susținerea apelanților referitoare la calitatea acestora de cumpărători de bună-credință a apartamentului în litigiu, această apărare nu constituie o critică adusă sentinței apelate, întrucât, conform considerentelor hotărârii, prima instanță a analizat acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în raport de dispozițiile dreptului comun, respectiv în raport de art. 480 Cod civil, precum și în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și nu în raport de buna sau reaua-credință a părților care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._, aspect ce vizează, eventual, valabilitatea acestui contract de vânzare-cumpărare, valabilitate ce nu se impunea să fie analizată întrucât prima instanță nu a fost învestită cu soluționarea unui capăt de cerere care să aibă un asemenea obiect.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale, tribunalul a reținut dispozițiile art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care prevăd că restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, astfel că legitimarea pasivă a Ministerului Finanțelor derivă direct din lege.
În ceea ce privește motivul de apel relativ la neîndeplinirea cerințelor înscrise în art. 501 din Legea 10/2001, tribunalul a arătat că nu există o soluție de constatare a nulității contractului, iar hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii în revendicare stipulează în mod expres că nu analizează buna sau reaua credință a cumpărătorilor la încheierea actului, susținerile apelantei potrivit cărora în cauză este dovedită reaua credință a reclamanților sunt neîntemeiate.
Verificând criticile invocate în cadrul celui de-al treilea motiv de apel, tribunalul a reținut că valoarea prețului de piață a fost stabilită de către expert potrivit obiectivelor propuse doar de reclamanți și încuviințate de către instanța de judecată, apelantul-pârât nu a propus obiective la raport, nu a formulat obiecțiuni la lucrarea de expertiză referitor la modalitate în care valoarea a fost determinată, în termenul prevăzut de art.212 al.2 C.pr.civ.
În ceea ce privește critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C.pr.civ. culpa procesuală aparține pârâtului căzut în pretenții.
Împotriva deciziei civile nr. 106A/05.02.2013 a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:
În mod eronat instanța de apel a apreciat că pârâtul are calitate procesuala pasiva, stabilind in sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputând nici profita si nici dauna unui terț.
Or, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți si Municipiul București prin Primar General prin mandatar S.C. ROM VIAL SA este terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se vărsa sumele încasate de Primăria Municipiului București.
In conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și următoarele din Cod civil, recurentul-pârât solicită sa se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Aceasta dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice și sa acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului la valoarea de piața.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că, potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesara îndeplinirea cumulativa a doua condiții: prima condiție este ca aceste contracte sa fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
In prezenta cauza nu este îndeplinita cea de-a doua condiție din cele doua prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001, și anume contractul sa fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Recurentul-pârât consideră ca hotărârea irevocabila prin care a fost admisa acțiunea in revendicare formulata de reclamanții R. C. si R. L. nu se încadrează in prevederile Legii nr. 10/2001, aceasta hotărâre neconstatând nulitatea acelui contract încheiat de reclamanți cu Primăria Municipiului București prin S.C. ROM VIAL SA.
Or, de vreme ce reclamanții nu au făcut dovada existentei unei sentințe definitive si irevocabile in ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiul București, nu se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piața a imobilului in cauza.
Recurentul a mai arătat că prețul achitat de reclamanți pentru cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr.112/1995, stabilit de art.16 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, era inferior valorii de piața a acestui imobil la data edictării legii, precum și in perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași, așa fiind, acordarea valorii de piața a imobilului constituie o îmbogățire fără justa cauza.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul are calitate procesuală în temeiul legii, iar admiterea acțiunii în revendicare a fost constant admisă de instanțele judecătorești în conceputul de „desființare” a contractului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a respins critica din apel referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, prin care recurentul-pârât susțin că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 1337 cod civil care reglementează evicțiunea instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală, astfel că răspunderea contractuală revenea Municipiului București; și că nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine calitatea sa procesuală pasivă; Curtea constată că este nefondată.
Astfel, potrivit art. 50 alin. 21 și alin. 3 din lege: „Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin urmare, legiuitorul a înțeles să reglementeze în cuprinsul unui act normativ cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun al răspunderii pentru evicțiune, condițiile în care operează obligația de garanție pentru evicțiune, atât sub aspectul obiectului, cât și al părților raportului juridic deduse judecății.
Sub aspectul obiectului raportului juridic dedus judecății, dispozițiile legale cu caracter special cuprinse la art. 50 din Legea nr. 10/2001 pretind verificarea condiției ca contractul de vânzare-cumpărare ce a reprezentat titlul de proprietate al reclamantei - încheiat, după caz, cu respectarea sau cu eludarea Legii nr. 112/1995 - să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Sub aspectul părților raportului juridic obligațional, s-a instituit ex lege obligația de dezdăunare a cumpărătorului în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, indiferent de ipoteza legală în care se încadrează cumpărătorii, respectiv atât în ceea ce privește restituirea valorii de piață, cât și a prețului actualizat.
Aceste dispoziții legale constituie norme speciale, derogatorii de la dreptul comun privind obligația vânzătorului de a răspunde pentru evicțiune (art. 1341 C.civ.). Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamant se încadrează în ipoteza normei juridice.
Practica judecătorească este unitară este în sensul reținerii calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni, ca și practica instanței supreme (deciziile civile nr. 1488/18.02.2011, nr. 3072/01.04.2011, nr. 3769/09.05.2011 ale ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
În ceea ce privește critica potrivit căreia nu este îndeplinită în cauză cea de-a doua condiție prevăzută imperativ de dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001, respectiv aceea ca actul de vânzare-cumpărare încheiat de intimații-reclamanți în baza Legii nr. 112/1995 să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, Curtea constată de asemenea că este nefondată.
În mod corect au asimilat ambele instanțe de fond situația autoarei reclamantei, al cărei contract de vânzare-cumpărare nr. 468/112/16.07.1997 încheiat în procedura Legii nr. 112/1995, a fost lipsit de efecte juridice în urma admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar, cu situația desființării contractului ca urmare a promovării unei acțiuni în anulare.
Această interpretare se fundamentează chiar pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 20 alin. 21 din lege, potrivit cărora: „(2^1) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor”. Prin urmare, chiar legiuitorul a avut în vedere, în definirea noțiunii de „desființare” a contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil vândut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, atât ipoteza admiterii acțiunii în anularea respectivului contract, cât și ipoteza admiterii acțiunii în revendicare, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Cum contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intimații-reclamanți în procedura Legii nr. 112/1995 nu a fost anulat pe cale judiciară, el este prezumat valabil încheiat și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și fiind îndeplinită și condiția ca acest contract să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, având în vedere că prin obligarea reclamanților de a lăsa în deplină proprietate imobilul cumpărat, acest act juridic a fost lipsit de efecte juridice; Curtea constată că în mod corect s-a reținut îndreptățirea intimaților-reclamanți la acordarea prețului de piață, conform dispozițiilor art. 50 alin. 21 și art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește suma reprezentând valoarea de piață, Curtea constată că aceasta a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în primă instanță fiind administrată proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții, conform Standardelor Internaționale de evaluare.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE D.G.F.P.M.B. împotriva deciziei civile nr. 106A/05.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Ș. (M.) S. și M. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. S. C. P. F. A. C. B.
GREFIER
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. TI/2 ex./14.02.2014
Jud. apel: M. L. R.
A. C.
| ← Strămutare. Sentința nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 32/2014. Curtea... → |
|---|
