Pretenţii. Decizia nr. 970/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 970/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 970/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.970
Ședința publică de la 28.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenții pârâți M. R. P., Ș. F. C., de recurenta reclamantă R. E. I., precum și de recurentul pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 924 A din 12.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/2013.
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Butan I. L., în calitate de reprezentant al recurenților pârâți M. R. P., Ș. F. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 30.08.2015, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, recurenta reclamantă R. E. I., personal și asistată de avocatul F. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 22.06.2015, emisă de Baroul V., pe care o depune la dosar, lipsind recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că recurenta reclamantă R. E. I., a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurenții pârâți M. R. P., Ș. F. C. și recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Apărătorul recurenților pârâți M. R. P. și Ș. F. C., solicită comunicarea întâmpinării și acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul acesteia; pe de altă parte, arată că, deși în citativ se menționează că au fost comunicate motivele de recurs formulate de pârâții din prezenta cauză, acestea nu au fost primite de părțile pe care le reprezintă.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar și acordă cuvântul asupra cererii de amânare a cauzei formulată de recurenții pârâți prin apărător, pentru a lua la cunoștință de motivele de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante R. E. I. lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii formulate de partea adversă.
Curtea, după deliberare, va respinge cererea formulată de recurenții pârâți, prin apărător, de amânare a cauzei față de motivele invocate, reținând că din dovezile de citare a părților rezultă că le-au fost comunicate toate motivele de recurs. Pe de altă parte, consemnarea nu este combătută azi de doamna avocat decât verbal, iar consemnările făcute în procesul verbal de comunicare fac dovadă pentru instanță până la înscrierea în fals.
Față de aceste aspecte, Curtea, reține cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurenților reclamanți pârâți, prin apărător să ia cunoștință de cuprinsul întâmpinării comunicată azi în ședința publică.
La a doua strigare a cauzei au răspuns aceleași părți.
Luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul recurenților pârâți M. R. P., Ș. F. C. solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că soluționarea apelului s-a efectuat în lipsa lor și fără citarea legală, atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea pe fond a cauzei. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului formulat de aceștia.
Apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel a încălcat dreptul lor la apărare, precum și principiul contradictorialității, deoarece nu au participat la administrarea probelor și a dezbaterilor pe fond, instanța nu a dispus citarea lor în mod legal pentru termenul privind administrarea probelor și dezbaterii, citația fiind transmisă pentru discutarea cererii de repunere pe rol după suspendare.
De asemenea arată că, instanța de apel, a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză și nu a reținut în mod corect situația de fapt, apreciind într-o manieră subiectivă și în mod trunchiat probatoriul administrat în cauză, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite.
Menționează că imobilul în care au locuit pârâții avea instalație de termoficare, calorifere și țevi, care erau funcționale, astfel că schimbarea instalației a fost o cheltuială voluptorie, pentru propriul confort, nefiind necesară. Mai exista și ușa la garaj funcțională, astfel că nu se justifica instalarea unei uși cu o valoare enormă, care după trecerea timpului și instalării unui grad de uzură potrivit estimării valorii făcută de expertul în cauză, este mai scumpă decât o ușă echivalentă aflată la vânzare în prezent.
La interpelarea instanței, de a preciza dacă în recurs sunt admisibile criticile care vizează probatoriile, apărătorul recurenților pârâți învederează că a invocat dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, iar criticile invocate se încadrează în aceste motive de nelegalitate.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită a fi respins, ca nefondat.
Referitor la cheltuielile de judecată, urmează să le solicite pe calea unei acțiuni separate .
Apărătorul recurentei reclamante solicită respingerea recursului formulat de pârâți din prezenta cauză și a se avea în vedere că aceștia au fost legal citați pentru termenul la care s-a judecat apelul, astfel că nu se poate invoca o lipsă de procedură sub acest aspect.
Cu privire la contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile apartamentului, acestea au fost discutate și respinse de către instanța de apel, arătând amplu motivele care au stat la baza acestei soluții.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită a fi respins ca nefondat și a se avea în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2009, calitatea procesuală pasivă în restituirea prețului reactualizat al imobilelor vândute de stat, imobile naționalizate, revine Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că dreptul material al reclamantei la restituirea prețului achitat pentru apartament ar fi prescris, arată că, în conformitate cu prevederile art.1,3,7 și urm. din Decretul Legii nr.167/1958, dreptul de restituire a prețului reactualizat, se naște după evacuarea din domiciliu, deoarece înainte de evacuarea din imobil reclamanta a posedat apartamentul.
Referitor la motivul de recurs privind faptul că S. Român nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, arată că acesta recunoaște că a mandatat Primăria Municipiului București să efectueze vânzarea prin unitățile sale specializate, întregul preț al apartamentului făcându-se venit la bugetul consolidat al statului.
Cu privire la obligarea solidară a ambilor pârâți, apreciază că această obligație este legală întrucât S. Român a vândut cu contract de vânzare-cumpărare prin mandatarii săi un apartament asupra căruia nu avea un drept de proprietate legal.
În ceea ce privește recursul declarat de partea pe care o reprezintă solicită a fi admis și obligarea Statului Român la plata contravalorii de piață a apartamentului stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Menționează că, în conformitate cu prevederile dispozițiilor art.501 pct.1 alin.1 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.1/2009 se impune a se verifica dacă au fost respectate condițiile legale prevăzute de Legea nr.112/1995, însă art.50 alin.1 din prezenta lege prevede că trebuie respectate condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995. Una din condițiile esențiale era de a avea calitate de chiriași și a avut această calitate, a achitat prețul contractului și nu a avut o altă locuință din fondul locativ de stat.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că în baza legii, pârâta a formulat cerere de cumpărare a apartamentului, având calitatea de chiriaș, a achitat contravaloarea apartamentului, ulterior foștii moștenitori ai proprietarilor apartamentului au introdus acțiune în revendicare împotriva Consiliului General al Municipiului București, acțiune care a fost admisă în situația în care această instituție nu avea calitate procesuală pasivă în dosar. Ulterior pronunțării acelei hotărâri a fost acționată în judecată, dispunându-se constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și evacuarea acesteia.
La interpelarea instanței, de a preciza dacă în ceea ce privește criticile formulate în recurs se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.1-9 din Codul de procedură civilă, apărătorul recurentei reclamante, învederează că a invocat motive de nelegalitate în sensul că, instanța de apel a apreciat că pârâta reclamantă nu se încadrează în prevederile art.50 pct.1 alin.1 care a fost introdusă prin Legea nr.1/2009, pentru a beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului.
Apreciază că reclamanta a respectat dispozițiile Legii nr.112/1995, iar sintagma cu rea credință a fost precizată în hotărârea în care s-a judecat cu o instituție care nu avea calitate procesuală pasivă.
Solicită și respingerea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
Apărătorul recurenților pârâți solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, considerând că motivele de recurs nu se încadrează în criticile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.1-9 din Codul de procedură civilă. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 04.05.2007, sub nr._, reclamanții M. R. P. și M. F. C. au chemat în judecată pârâții R. M. și R. E. I., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună evacuarea pârâților din apartamentul nr.1 situat în imobilul din București, ., Sector 2, proprietatea reclamanților, și obligarea pârâților la plata sumei de 5400 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință, începând cu data de 14.10.2002 la zi, și la 500.000 lei/zi, reprezentând daune de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor astfel stabilite prin hotărâre, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au susținut că prin decizia civilă nr.90/16.02.2001, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea lor în revendicare și a constatat că naționalizarea imobilului mai sus menționat a fost una abuzivă, pârâtul C.G.M.B. fiind obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie întregul imobil situat în ., compus din teren în suprafață de 212 m.p. și construcție. Această hotărâre nu a putut fi executată, deoarece, cu ocazia formalităților de predare-primire a imobilului, s-a constatat că cele trei apartamente din imobil au fost vândute chiriașilor, în baza Legii nr.112/1995, situație în care reclamanții au fost obligați să introducă acțiuni de constatare a nulității acestor contracte.
În continuare, au arătat că prin decizia civilă nr.1628/14.10.2002, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/28.10.1996, încheiat în favoarea pârâților în baza Legii nr.112/1995, dispunându-se totodată repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
După pronunțarea acestei hotărâri, reclamanții au susținut că au notificat pârâții în vederea încheierii unui contract de închiriere pentru apartamentul pe care aceștia îl ocupau, în conformitate cu O.U.G. nr.40/1999, dar pârâții au refuzat, continuând să ocupe fără titlu apartamentul nr.1 din imobil.
În aceste condiții, reclamanții apreciază că pârâții le datorează despăgubiri pentru lipsa de folosință a apartamentului, calculată în funcție de chiria practicată pe piața imobiliară, de la data pronunțării deciziei civile nr.1628/14.10.2002 la zi.
În drept, reclamanții au invocat dispoz.art.480 C.civ., art.2 din O.U.G. nr.40/1999, art.1 din O.U.G. nr.8/2004.
Pârâții au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată, arătând că prin sentința civilă nr.5095/25.06.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a respins cererea de constatare a nulității actului lor de proprietate, iar în speță sunt aplicabile dispoz.art.11 alin.1 din O.U.G. nr.40/1999, deoarece reclamanții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art.10 alin.1 din Ordonanță.
Pârâții au formulat și cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanții-pârâți și cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul București prin Primar General și S.C. Apolodor S.A., solicitând obligarea în solidar a acestora la plata contravalorii prețului reactualizat, necesar cumpărării unui alt apartament similar, instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului în litigiu și obligarea pârâților la achitarea contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentului, cu cheltuieli de judecată.
S.C. Apolodor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Municipiul București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr._/28.11.2008, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primar General și S.C. Apolodor S.A., s-a admis în parte acțiunea principală, s-a dispus evacuarea pârâților-reclamanți din apartamentul în litigiu și au fost obligați pârâții la 5400 lei contravaloare lipsă de folosință către reclamanți și 1917 lei cheltuieli de judecată; s-a respins cererea reconvențională și de chemare în garanție, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că între pârâții reclamanți și Primăria Municipiului București prin S.C. Apolodor S.A. s-a încheiat, în baza Legii nr.112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr.N00594/28.10.1996, privind apartamentul nr.1 situat în imobilul din București, ., sector 2, desființat ulterior prin sentința civilă nr.1698/14.10.2002 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, definitivă și irevocabilă.
Apărările pârâților-reclamanți, prin care se invoca sentința civilă nr.5095/25.06.2004, pronunțată în contradictoriu cu ceilalți coproprietari ai imobilului, au fost respinse de instanța de fond, reținându-se că aceasta a fost modificată în calea de atac, prin decizia civilă nr.782/A/10.05.2005, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, reținându-se, irevocabil, autoritatea de lucru judecat cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.
Din probele administrate în cauză s-a constatat că în baza sentinței civil enr.1628/14.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și a Dispoziției Primăriei Municipiului București nr.1316/17.11.2003, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a revenit reclamanților, care și-au îndeplinit ulterior obligația de notificare a pârâților în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.40/1999.
Instanța a apreciat că ocuparea imobilului de către pârâți este una abuzivă, motiv pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să primească de la aceștia contravaloarea lipsei de folosință pentru apartament, astfel cum a fost stabilită de expertiza contabilă efectuată în cauză.
S-a constatat ca fiind prescrisă pretenția reclamanților vizând lipsa de folosință pentru imobil aferentă perioadei 14.10.2002 – 04.05.2004, aceeași fiind și motivarea care a stat la baza respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâții reclamanți împotriva S.C. Apolodor S.A., Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Economiei și Finanțelor, cât privește contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului.
Instanța a mai reținut că pârâții Municipiul București prin Primarul General și S.C. Apolodor S.A. nu au calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție, având ca obiect plata prețului reactualizat achitat de către pârâții reclamanți, necesar cumpărării unei locuințe similare, față de dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, iar S.C. Apolodor S.A., dată fiind calitatea sa de simplu mandatar al vânzătorului în contractul desființat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții – reclamanți R. M. și R. E. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.697/23.06.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a, s-a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții –reclamanți-apelanți, iar prin decizia civilă nr.171R/18.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a, s-a admis recursul, s-a casat în parte decizia recurată, în sensul că s-a admis apelul, s-a desființat, în parte, sentința instanței de fond și s-a trimis cauza la Judecătoria Sector 2 spre rejudecarea cererii având ca obiect îmbunătățirile, prețul actualizat și dreptul de retenție, celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond și ale deciziei instanței de apel fiind menținute, ca fiind legale și temeinice.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că modalitatea în care instanțele anterioare au înțeles să soluționeze cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție este nelegală, contravenind dispoz.art.48 alin.3 din Legea nr.10/2001, forma în vigoare la data pronunțării sentinței de către prima instanță, cât și dispoz.art.48 din legea nr.10/2001, forma în vigoare la data pronunțării deciziei din apel.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut obligația instanței de rejudecare de a soluționa pe fond aceste cereri, dar și obligația de a pune în vedere recurenților pârâți R. să precizeze în scris dacă înțeleg să invoce dispozițiile Legii nr.1/2009 cu privire la temeiul de drept al cererii reconvenționale sau solicită judecarea acesteia în raport de îmbogățirea fără justă cauză. În raport de aceste precizări se va soluționa și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al statului.
În fond după casare, reclamanții au precizat cererea, arătând că solicită contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, de la pârâții M., și plata prețul de circulație și a prețului reactualizat plătit pentru apartament, de la pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții M. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata îmbunătățirilor, excepții respinse de instanță pentru motivele de fapt și de drept arătate în încheierea de ședință de la 02.02.2012.
Prin sentința civilă nr.3631/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, instanța de rejudecare a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Raduț E. I., în contradictoriu cu pârâții M. R. P. și Ș. F. C. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 4.128,6608 lei actualizată la data plății, reprezentând prețul contractului de vânzare cumpărare nr. 594/28.10.1996; a obligat pârâții M. R. P. și Ș. F. C. la plata sumei de 16.300 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri; a respins capătul de cerere privind dreptul de retenție, ca fiind rămas fără obiect; a obligat pârâții la 9600 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, respectiv, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice 4800 lei și pârâții M. R. P. și Ș. F. C. 4800 lei.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 2 București a reținut că reclamanții au cumpărat . București, . cu contractul de vânzare cumpărare nr. 594/28.10.1996, vânzător fiind Primăria Municipiului București prin S.C. Apolodor S.A., cu prețul de 41.286.608 lei ROL ( 4128,6608 RON).
Prin decizia civilă nr. 1628/14.10.2002 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare 594/1996.
Prin sentința civilă_/28.11.2008 s-a dispus evacuarea pârâților și obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 05.05._07.
În prezent pârâții au fost evacuați din imobil, astfel că cererea privind dreptul de retenție a rămas fără obiect.
În ceea ce privește îmbunătățirile aduse imobilului, instanța de fond a apreciat că se impune să fie luat în considerare al doilea raport de expertiză efectuat în cauză, acesta fiind singurul întocmit cu respectarea prevederilor art. 48 din Legea 10/2001.
Din concluziile acestuia, a reținut că expertul a stabilit patru îmbunătățiri aduse imobilului, respectiv înlocuirea arzătorului automat de aprindere gaze, montat ușă metalică garaj auto, montat coloană independentă alimentare cu gaze și montat centrală proprie apartament cu schimbarea întregii instalații termice a apartamentului în țeavă de cupru.
Cu privire la înlocuirea arzătorului automat de aprindere gaze, instanța a apreciat că aceasta nu mai reprezintă o îmbunătățire, de la data când s-a montat centrala termică, reclamanții folosindu-se de acest arzător doar până la montarea centralei termice, care are un astfel de arzător încorporat.
Pentru celelalte trei îmbunătățiri dovedite în cauză, instanța a considerat că pârâții sunt obligați, potrivit legii, să achite reclamanților contravaloarea acestora, în cuantum de 16.300 lei, așa cum a stabilit expertul, fără TVA, care a fost luat în calcul de expert și din facturile ce au stat la baza expertizei.
În ceea ce privește prețul apartamentului în cauză, instanța a apreciat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 alin 21 din Legea nr.10/2001, pentru restituirea prețului de piață al apartamentului, deoarece contractul de vânzare cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, așa cum s-a stabilit prin decizia civilă nr.1628/14.10.2002, care a constatat nulitatea absolută a acestui contract.
S-a apreciat că nu se poate restitui chiriașilor cumpărători decât prețul actualizat, iar restituirea trebuie să se facă de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art. 50 alin 3 din Legea 10/2001.
În temeiul art. 274 c.pr.civ și față de soluția pronunțată în cauză, instanța de fond a obligat pârâții la 9600 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, respectiv pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice 4800 lei și pârâții M. R. P. și Ș. F. 4800 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții pârâți M. R. P. și Ș. F. C., pârâta reclamanta R. E. I. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.04.2013.
În motivarea în fapt a caii de atac, reclamanți pârâți M. R. P. și Ș. F. C. au arătat că sentința este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 243 pct. 1 din C.proc.civ., având în vedere că, în cursul judecății a intervenit decesul reclamantului R. M., aspect adus la cunoștința instanței și, cu toate că s-a arătat instanței că se impune suspendarea judecății cauzei pentru introducerea în judecată a moștenitorilor, aceasta a continuat judecata, fără a avea un cadru procesual stabilit legal.
Au arătat că sentința este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză și nu a reținut în mod corect situația de fapt, a soluționat în mod eronat capătul de cerere privind obligarea apelanților la plata contravalorii îmbunătățirilor, a apreciat greșit înscrisurile și raportul de expertiză efectuat în cauză.
În opinia apelanților, raportul de expertiză de care instanța de fond a ținut cont era nelegal, acesta fiind și motivul pentru care au formulat obiecțiuni, iar acestea au fost admise de instanță, care a și dispus efectuarea unui alt raport de expertiză.
Potrivit principiului procedural statuat în art.129 alin.4 C. Pr. Civ., se impunea aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.243 pct.1 Cod procedura civila, reclamanta fiind obligată să facă dovada calității sale de unică moștenitoare a defunctului R. M., decedat în cursul judecății.
Cu privire la stabilirea contravalorii îmbunătățirilor solicitate de către reclamanți, apelanții au solicitat instanței de control judiciar să observe că sunt nedovedite, înscrisurile depuse în susținerea cererii neputând fi considerate documente justificative.
Cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză de dipl. ing. S. G., depus la termenul din 21.02.2013, apelanții au solicitat aprecierea acestuia, având în vedere concluziile expertului însuși, care precizează expres „acuratețea" probei. La pagina 6 se menționează: "s-a optat pentru acest mod de evaluare, având în vedere lipsa totală a unei documentații tehnico-economice scrise și desenate, de proiectare și execuție, considerându-se că se obține un grad acceptabil de aproximare a rezultatelor".
În privința dispozițiilor referitoare la persoana răspunzătoare pentru îmbunătățirile aduse de foștii chiriași imobilelor supuse regimului juridic al Legii 10/2001, astfel cum au fost modificate prin legea 1/2009, apelanții au considerat că, în speță, se impune aplicarea principiilor proporționalității și egalității de tratament juridic, potrivit practicii CEDO, în lipsa reglementărilor interne.
La data de 05.04.2013 prin serviciul registratură, pârâtă reclamantă R. E. I. a declarat recurs
În fapt, a arătat că sentința este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.9 c.p.civ. vechi, deoarece, instanța nu a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la suma stabilită de expert, ce reprezintă valoarea de piață a apartamentului, apreciind că atât apelanta, cât și defunctul ei soț Radut M., au fost de rea a credință, la data cumpărării apartamentului, încălcând prin aceasta prevederile art.50 alin 2 din Legea nr.10 /2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/ 2009.
S-a susținut că recurentă că atât ea, cât și soțul său au fost de bună credință la achiziționarea imobilului, fiind în eroare cu privire la calitatea statului de proprietar.
În aceste condiții, a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art.50 ind. 2 din Legea nr.10/2001 privind acordarea prețului de piață a imobilului, iar cu privire la suma de 16.300 lei, acordată de instanță fără TVA, a susținut că ar fi trebuit să se observe faptul că expertul a calculat îmbunătățirile aduse apartamentului la valoarea actuală.
La data de 02.04.2013 prin serviciul registratură apelantul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs.
În fapt, a arătat că, în mod greșit și nelegal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, deși, în condițiile anulării contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor, erau incidente dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ., răspunderea pentru prejudiciul suferit de parte revenind vânzătorului și nu apelantului recurent care nu a fost parte în contract.
A criticat sentința recurată și sub aspectul obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea întregului preț, inclusiv a comisionului de 1% din preț, care a fost reținut de S.C. Apolodor S.A., în calitate de mandatar.
În finalul motivelor de recurs, recurentul pârât a invocat excepția prescripției dreptului material al reclamanților R. de a solicita restituirea prețului actualizat.
Recurenta pârâtă R. E. I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea căilor de atac formulate de celelalte părți, ca nefondate.
La termenul de judecată din 15.15.2014, instanța de apel a calificat căile de atac exercitate de părți ca fiind apeluri, iar prin decizia civilă nr.924/A/12.03.2015, a respins apelurile, ca fiind nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul promovat de apelanta pârâtă reclamantă R. E. I., că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, atunci când a concluzionat că aceasta este îndreptățită la acordarea prețului actualizat și nu la acordarea prețului de piață pentru imobil.
S-a reținut în acest sens că, potrivit art.50 din Legea nr.10/2001, pot beneficia de prețul de piață al imobilului doar chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar din decizia civilă nr.1628/14.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr.2701/2002, rezultă că dispozițiile acestei legi nu au fost respectate de parte.
Cu privire la critica vizând îmbunătățirile, instanța a apreciat că este, de asemenea, nefondată, deoarece din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul a luat în calcul și TVA-ul menționat în facturi.
A fost apreciată ca fiind neîntemeiată și critica ce viza omologarea de către prima instanță a primului raport de expertiză, reținându-se că în cuprinsul acestuia nu erau enumerate în mod concret îmbunătățirile efectuate la imobil.
Analizând în continuare apelul promovat de apelanții reclamanți M. R. P. și Ș. F. C., tribunalul a observat că în dosarul de fond s-a depus la fila 127 certificatul de deces al defunctului R. M., din care reieșea că acesta a decedat la data de 01.12.2012, iar soția sa, R. E. I. a declarat la data de 21.02.2013 că este singurul moștenitor acceptant, judecata continuând fără să se depună un certificat de moștenitor, deși acesta ar fi fost necesar potrivit legii.
Tribunalul a apreciat însă, că prejudiciul astfel creat părților a fost ulterior înlăturat prin depunerea în apel a certificatului de moștenitor eliberat de pe urma defunctului, ce consfințea aceeași situație, respectiv calitatea soției supraviețuitoare de unică succesoare a defunctului.
Tribunalul a găsit că este neîntemeiat și motivul de apel referitor la îmbunătățirile aduse imobilului, în raport de dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001 și probele administrate în cauză.
Tribunalul a constatat că lucrările efectuate de apelanta pârâtă împreună cu soțul său decedat, au adus un spor de valoare imobilului cu destinația de locuință, prin îmbunătățiri necesare și utile, astfel că contravaloarea acestor lucrări trebuie restituită celor care le-au făcut, întrucât de aceste lucrări profită în prezent proprietarii actuali .
S-a considerat că instanța de fond a reținut corect că prima îmbunătățire, respectiv schimbat arzător, nu mai reprezintă o îmbunătățire utilă, întrucât, între timp, s-a montat centrală termică, iar aceasta are încorporat un alt arzător.
Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a obligat pârâții M. la contravaloarea celor trei îmbunătățiri aduse apartamentului pârâții în suma de 16.300 lei, așa cum a stabilit expertul, fără a se mai adăuga în plus TVA, deoarece expertul a luat în calcul odată TVA menționat în facturi.
În ce privește apelul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, tribunalul apreciat că este neîntemeiat, deoarece, potrivit art.50 alin.3 „restituirea prețului de piață al imobilului sau prețului reactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, în raport de obiectul acțiunii, s-a constatat că există identitate între cel obligat în raportul juridic dedus judecății și pârâtul chemat în judecată, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la prescripție, Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de soții R. prin care aceștia au solicitat prețul actualizat și valoarea de circulație, pe cale reconvențională, nu este prescrisă, întrucât termenul de prescripție de 3 ani, în care aceștia ar fi putut formula astfel de pretenții este de la data când s-a dispus evacuarea lor din locuință prin sentința civilă_/28.11.2008, până la această dată fiind lăsați să folosească imobilul.
În ce privește susținerea apelantului S. Român prin Ministerul Finanțelor, în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pentru restituirea comisionului de 1%, tribunalul a apreciat că este nefondată, deoarece art.50 din Legea nr.10/2001 nu face nicio distincție în ceea ce privește restituirea procentului de 1% din preț de către societatea ce a avut calitatea de reprezentant al Primăriei Municipiului București la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reglementând restituirea în întregime a prețului de către Ministerul Finanțelor Publice.
Și împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs reclamanta R. E. I., pârâți M. R. P. și Ș. (fostă M.) F. C. și pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă s-a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce ar atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta reclamantă a arătat că a fost de bună credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.10/2001, când, la fel ca întreaga țară, cunoștea că apartamentele închiriate de stat sunt proprietatea Statului Român și nu avea cum să prevadă că în anul 2001 o să apară Legea nr.10/2001, care avea să reglementeze restituirea în natură sau în echivalent a unor astfel de imobile către foștii proprietari.
În consecință, având în vedere numeroasele decizii date de C.E.D.O., prin care S. Român a fost obligat să plătească chiriașilor cumpărători contravaloarea prețului de piață al apartamentelor, faptul că a fost de bună-credință la data cumpărării apartamentului, o îndreptățesc pe recurenta reclamantă să solicite acordarea contravalorii prețului de piață.
Prin motivele de recurs formulate de recurenții pârâți M. R. P. și Ș. F. C., s-a invocat incidența în cauză a dispoz.art.304 pct.5 C.proc.civ., susținându-se că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului acestora la apărare și cu încălcarea principiului contradictorialității, în condițiile în care nu au fost legal citați de instanța de apel la termenul stabilit pentru administrarea probelor și pentru dezbateri.
Au arătat că judecarea apelului a fost suspendată la data de 09.10.2014, în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 C.proc.civ., întrucât apelanta R. nu a făcut dovada calității de moștenitoare, iar judecata a fost reluată, la cererea acesteia, și apelul a fost soluționat, la un termen la care recurenții pârâți au lipsit, fiind citați doar în vederea discutării cererii de repunere pe rol și nu pentru soluționarea pe fond a apelurilor.
Pe fondul cauzei, recurenții pârâți au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată și cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în soluționarea capătului de cerere ce privea contravaloarea îmbunătățirilor, prin aprecierea ca fiind necesare și utile o . îmbunătățiri voluptuarii aduse de reclamanți apartamentului în litigiu.
În finalul motivelor de recurs, au arătat că este criticabilă și reținerea instanței de apel, în sensul că vătămarea produsă prin nedepunerea certificatului de succesor la fond ar fi fost înlăturată prin prezentarea acestuia în apel, în condițiile în care dispozițiile art.243 alin.1 pct.1 C.proc.civ. privind suspendarea judecării cauzelor în astfel de situații erau imperative.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a menținut soluția dispusă de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, deși probele administrate în cauză dovedeau că nu erau îndeplinite condițiile art.50 din Legea nr.10/2001, iar despăgubirea reclamanților se impunea a fi făcută, în baza art.1337 C.civ., de vânzător.
În continuare, s-a susținut că instanța de apel a soluționat greșit și excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune, în opinia recurentului pârât, termenul de prescripție începând să curgă de la data la care aceștia au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv de la data pronunțării hotărârii irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.10/2001, și nu de la data la care au fost evacuați din imobil.
În continuare, același pârât a arătat că este eronată și soluția dispusă cu privire la comisionul de 1% reținut de S.C. Apolodor S.A., în calitate de mandatar, deși, potrivit art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, acest comision a fost încasat de societatea anterior menționată.
În finalul motivelor de recurs, s-a invocat nelegalitatea soluției instanței de apel dispusă asupra cheltuielilor de judecată, susținându-se că Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat la plata unei sume cu acest titlu, în condițiile în care nu a dat dovadă de rea-credință, neglijență și nu se face vinovat de declanșarea litigiului.
Recurenta reclamantă R. E. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenții pârâți M. R. P. și Ș. F. C., ca nefondat.
Analizând cu prioritatea impusă de lege motivul de recurs formulat de recurenții pârâți M. R. P. și Ș. F. C., privind nelegala citare la termenul de judecată la care s-a soluționat apelul, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 09.10.2014, instanța de apel a dispus, în baza dispozițiilor art. 1551 cod procedură civilă, suspendarea judecării apelurilor declarate de părți împotriva sentinței instanței de fond, pentru neîndeplinirea de către apelanta reclamantă a obligației stabilită în sarcina sa la termenul de judecată din data de 12.06.2014, privind depunerea la dosar a certificatului de moștenitor sau de calitate de succesor de pe urma defunctului său soț, R. M..
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 17.12.2014 apelanta reclamantă R. E. Liona a solicitat instanței de apel repunerea pe rol a cauzei, la cerere anexând acte de stare civilă, respectiv: copii de pe certificatul de naștere, cartea de identitate, certificatul de căsătorie și certificatul de deces al fostului său soț.
Prin rezoluție instanța de apel a stabilit termen pentru soluționarea acestei cereri la data de 12.03.2015 și a dispus citarea tuturor părților din dosar pentru acest termen de judecată, în vederea discutării cererii de repunere pe rol.
La termenul stabilit, pentru care părțile au fost citate, conform rezoluției judecătorului în vederea discutării cererii de repunere pe rol, apelanții pârâți M. R. P., Ș. F. C. și Ministerul Finanțelor Publice au lipsit, iar apelanta reclamantă prin apărător a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. 2/20.01.2015.
Fără să se pronunțe asupra cererii privind repunerea pe rol a dosarului, instanța de apel a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente pe fondul apelurilor.
O astfel de soluționare a apelurilor încalcă grav atât principiul contradictorialității, care obligă instanța de judecată să soluționeze toate cererile părților cu respectarea cadrului procesual stabilit de acestea prin cereri, și principiul dreptului la apărare pe care părțile îl au, mai exact a componentei acestuia care garantează dreptul lor de a participa la dezbateri și de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art. 107 Cod procedură civilă, obligă pe președinte să amâne judecata pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Întrucât aceste texte se leagă structural de principiile de bază anterior enunțate, rezultă că ele au caracter imperativ și pun în cauză ordinea publică.
În consecință, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citare ca de exemplu lipsa din citație a mențiunilor referitoare la anul, luna, ziua și ora de înfățișare sau a altor mențiuni obligatorii prevăzute de art. 88 Cod procedură civilă, atrage nulitatea hotărârii pronunțate, deoarece este de natură să influențeze asupra soluției date în lipsa părții sau a dovezii legale de citare a acesteia.
Și dacă s-ar trece peste omisiunea instanței de a dispune mai întâi repunerea pe rol a cauzei, nulitatea hotărârii este atrasă în continuare de soluționarea pe fond a apelurilor, în condițiile în care părțile lipsă erau citate doar pentru discutarea cererii de repunere pe rol și nu pentru judecarea cererilor de apel.
Lipsa acestor mențiuni de pe actul de citare atrage nulitatea acestui act potrivit prevederilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în care se arată că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Fiind evidentă vătămarea apelanților pârâți prin soluționarea de către instanța de apel a apelurilor declarate în cauză la un termen de judecată la care aceștia au lipsit și în condițiile în care nu erau legal citați, apreciind că o astfel de vătămare nu poate fi altfel înlăturată decât prin casarea deciziei pronunțată în aceste condiții cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, în fața căreia apelanții pârâți să aibă posibilitatea să-și expună punctul de vedere cu privire la legalitatea și temeinicia apelurilor declarate de părți, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 5 cod procedură civilă admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenți, care vizează fondul apelurilor și care nu vor mai fi analizate de instanța de recurs față de soluția de casare cu trimitere impusă de art. 304 pct. 5 cod procedură civilă coroborat cu art. 105 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții reclamanți-pârâți M. R. P., Ș. F. C., de recurenta pârâtă-reclamantă R. E. I., precum și de recurentul pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 924 A din 12.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/2013.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./20.10.2015
----------------------------------------
T.B-Secția a IV-a – L.I.F.
- R.E.G.
Jud.Sector 2 – N.S.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 413/2015. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 968/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
