Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 413/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 413/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 413 A

Ședința publică de la 23 septembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - L. E. F.

JUDECĂTOR - M. S. C.

GREFIER - G. C. A.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul pârât B. loan (G.) cu domiciliul ales la S.C.A. Șurghie F. și Asociații din București, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.1291 F din 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. H. cu domiciliul ales la Cabinetul Individual Avocat A. F. din Baia M., .. 30-35, județ Maramureș.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la 23 septembrie 2015.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 11.09.2012 sub nr._, reclamantul H. S. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. I. (zis G. B.), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului prin afirmațiile rasiste făcute de pârât în public și acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 30.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea cererii, reclamantul H. S. a arătat că este vicepreședintele grupării „Gloria Bistrița” din L. a II-a de fotbal.

La sfârșitul anului trecut, mai exact în data de 5 noiembrie 2011, pârâtul B. I., zis și G., om de afaceri și impresar român de fotbal, a făcut declarații incendiare la un post de televiziune din București (GSP TV) la adresa reclamantului H. S.. Acesta a declarat despre reclamant că „ar fi fost agent SS” și „ar fi omorât evrei”, fiind un „securist german sub acoperire”.

Ca urmare a acestor declarații, la data de 06.12.2011 reclamantul H. S. a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș o plângere penală împotriva făptuitorului B. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la discriminare, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 317 din Codul Penal.

Prin Rezoluția din data de 09.12.2011, pronunțată în dosarul nr. 663/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B. I., considerându-se că lipsește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 317 Cod penal.

Împotriva acestei soluții reclamantul a formulat plângere, înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub dosar nr._ .

Prin sentința penală nr. 242/02.05.2012, instanța a respins ca nefondată plângerea și l-a obligat pe reclamantul H. S. la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A arătat că de la apariția în presă și televiziune a actului de instigare al pârâtului B. I., mai multe persoane de sex feminin și masculin l-au oprit pe reclamant în trafic sau pe stradă, aducându-i injurii atât acestuia, cât și poporului german.

De asemenea, există persoane care și în prezent îl sună pe telefon, inclusiv noaptea și îl amenință pe reclamant.

Pentru a sublinia gravitatea acuzațiilor aduse reclamantului, a redat cuvânt cu cuvânt, afirmațiile pârâtului: „Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”.

Reclamantul consideră că, în raport de starea de fapt prezentată mai sus, în cauză devin incidente prevederile art. 1.357 Cod civil, care reglementează domeniul răspunderii civile delictuale și care prevăd că: ”(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

A arătat că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existența vinovăției celui care a determinat prejudiciul.

În cauză prejudiciul este de natură nepatrimonială și constă în atingerea adusă unor drepturi personale ale reclamantului, respectiv onoarei, demnității, prestigiului și reputației acestuia.

Cu privire la fapta ilicită, aceasta este reprezentată de afirmațiile făcute de pârât, în public, fapt care a fost de natură să afecteze persoana reclamantului.

De asemenea, între fapta pârâtului și prejudiciul moral cauzat reclamantului legătura de cauzalitate este clară și indiscutabilă, iar cu privire la vinovăție, aceasta este sub forma intenției directe.

A considerat că prin declarațiile făcute, pârâtul a încălcat și dispozițiile art. 30 alin. 7 din Constituție, care prevăd: „Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

Daunele morale și cuantificarea acestora nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

A mai arătat că suma ce va fi stabilită de instanță ca și cuantum al despăgubirilor trebuie să corespundă principiului reparării integrale a prejudiciului, prin repararea în totalitate a prejudiciului înțelegându-se înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit.

A apreciat că suma solicitată cu titlu de daune este rezonabilă ca și cuantum, față de prejudiciul moral produs reclamantului, de trauma psihică cauzată acestuia, de atingerea adusă demnității reclamantului și imaginii sale, de inconvenientele ce au rezultat ca urmare a afirmațiilor făcute de pârât (telefoanele date în timpul nopții, injuriile aduse la adresa acestuia în public, pe stradă, etc.).

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.357 și urm. Cod civil, precum și art. 30 din Constituția României.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a atașat cererii de chemare în judecată: plângerea penală formulată împotriva pârâtului; Rezoluția din 09.12.2011, pronunțată în dosar nr. 663/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva învinuitului B. I., cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 317 Cod penal și a fost atașat dosarul penal nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 242/02.05.2012 de Tribunalul Maramureș și prin care a fost respinsă plângerea petentului H. S. privind măsura neînceperii urmăririi penale împotriva învinuitului B. I., dispusă de Procuror.

Totodată, au fost depuse extrase dintr-o . publicații: „Sportul B.”; „Realitatea Net – Prima TV – Sursă de știri”; ”Romanian Daily Sport Ofsaid.ro” și alte publicații sportive, din care s-a reținut că pârâtul B. I. (zis „G.”) a afirmat despre pârâtul H. S., că: „este SS-ist care a omorât evrei”; ”e agent secret al SS și e sponsor al Bistriței”; ”a omorât evrei, îl caută Mossad-ul”; ”H. S., om de afaceri și vicepreședinte la Gloria Bistrița, a fost agent SS și a avut legătură cu uciderea mai multor evrei”; „Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița” (reproducere de pe afirmațiile făcute la postul de televiziune GSP TV”.

Alte publicații, cum este ”Romanian Daily Sport Ofsaid.ro”, pe marginea acestor afirmații, au publicat știri senzaționale, cu impact în rândul publicului larg, precum: „Dezvăluire incredibilă a lui I. B.: H. S. a fost agent SS”; „Fostul impresar a dat frâu liber unor acuze fără precedent pentru fotbalul românesc, I. B. susținând că vicepreședintele formației Gloria Bistrița, H. S., a făcut parte din gărzile de elită ale lui Adolf Hitler, Schultz Staffel, în abreviere SS. De asemenea, vărul lui G. B. a spus că S. a fost unul dintre cei care au participat la epurarea etnică a evreilor. Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate. Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița, a tunat I. B.” (reproducere de pe relatările ”Romanian Daily Sport Ofsaid.ro”.

Despre ”SS”, s-a depus publicația potrivit căreia: „Sub atenta supraveghere a lui H. Himler și a lui Schultz Staffel, era cea mai de preț unitate a fostului conducător al Germaniei, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler. Aceste trupe au instalat frică și teroare pe tot mapamondul”.

Prin Notele de ședință din 23 mai 2013 (filele 40-43 din dosar), pârâtul B. I. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

A arătat că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea sa la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral cauzat prin afirmațiile rasiste făcute de pârât în public.

În motivarea cererii sale, reclamantul H. S. a arătat, în esență, că pârâtul B. I., în cadrul unei emisiuni televizate, a declarat ca acesta "ar fi agent SS și ar fi omorât evrei, fiind un securist german sub acoperire".

A mai arătat reclamantul, că afirmațiile publice făcute de pârât la adresa sa, i-au adus un important prejudiciu moral, fiindu-i lezată imaginea publică și demnitatea, primind amenințări și injurii din partea unor persoane necunoscute ca urmare a celor declarate de către pârât.

A solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, contrar celor dezvoltate în acțiunea introductivă.

A arătat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției.

Pentru a fi incidente în cauză prevederile legale indicate și pe care reclamantul își fundamentează cererea de chemare în judecată, este necesar a se proba (întrucât ele nu se prezumă, nefiind vorba despre un prejudiciu moral care nu trebuie demonstrat – cum ar fi, spre exemplu, pierderea unei vieți omenești) pe de o parte, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, vinovăția cu care s-a acționat, legătura de cauzalitate dintre faptă și paguba suferită, precum și prejudiciul efectiv încercat.

În măsura în care tribunalul va constata că faptele pârâtului B. I. (afirmațiile făcute de acesta la un post de televiziune) au, într-adevăr, un conținut jignitor putând fi încadrate, din această perspectivă, teoretic, în sfera ilicitului civil, a solicitat instanței să aibă în vedere că săvârșirea unei fapte ilicite nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar a se face dovada producerii unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate al acestuia cu fapta ilicită astfel săvârșită.

Prejudiciul, condiție a răspunderii civile delictuale, constituie rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite condiții, a unor simple interese.

Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Relevantă este producerea unei atingeri a valorilor ce definesc personalitatea umană, în sensul de consecințe negative, suferite pe plan psihic de o anumită persoană și nu de orice persoană care s-ar afla în respectiva situație.

Ca atare, prejudiciul moral se concretizează printr-o atingere adusă relațiilor sociale – reputație, onoare, demnitate – precum și a celor care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, respectiv tot ceea ce depășește limitele unei realități obiective și comensurabile.

A menționat că pentru obligarea pârâtului B. I. la plata daunelor morale consideră că este necesar să se fi produs efectiv un prejudiciu moral, simpla încălcare a unui drept subiectiv neputând conduce de plano la concluzia producerii unui prejudiciu moral titularului dreptului subiectiv.

Consideră că în cauză nu rezultă o atingere semnificativă adusă vreunuia dintre atributele esențiale ale persoanei reclamantului, respectiv onoarei și reputației reclamantului ori producerea unei suferințe morale a cărei intensitate să facă necesară acordarea unor daune morale.

Mai mult decât atât, nu rezultă că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputație pe care reclamantul pretinde că o are în mediul personal, social și profesional.

Susținerile reclamantului în sensul că ar fi oprit în trafic și i-ar fi adresate injurii ori că primește telefoane anonime prin care este amenințat nu pot fi apreciate ca pertinente și drept o dovadă elocventă că ar fi fost determinate de comportamentul/conduita pârâtului, fiind simple afirmații, fără un suport probator solid.

A apreciat că nu a existat și nu există o consecință negativă pe plan psihic, în ceea ce-l privește pe reclamant, de o anumită intensitate și durată, care să justifice acordarea de daune morale, simpla indignare a reclamantului nefiind de natură să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului B. I..

Mai mult decât atât, reclamantul se bucură de o oarecare notorietate pe plan local, astfel cum a arătat chiar în cuprinsul acțiunii introductive, fiind necesar a-și asuma această poziție, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, fie ele și oprobriul publicului, care disprețuiește ori dezaprobă persoana lui.

În fine, a arătat că este unanim acceptat și faptul că o anumită doză de exagerare (chiar ironică), este permisă în imputarea în public a anumitor aspecte în măsura în care acestea vizează persoane cu notorietate.

Așa-numita "conformitate a stării de lucruri" a fost analizată și interpretată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin prisma "criteriului adevărului", instanța europeană opinând în mai multe rânduri în sensul permiterii "exagerărilor" dacă acestea, prin raportare la persoana însăși, nu sunt apte a-i aduce o atingere atât de mare încât singura modalitate de restabilire a echilibrului să fie acordarea de daune morale.

Date fiind aceste circumstanțe, consideră că judecătorul fondului este ținut să uzeze de marja de apreciere necesară în astfel de cauze (astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului) și să constate că pârâtul B. I. nu a adus niciun fel de atingere drepturilor și intereselor pretins încălcate ale reclamantului.

A susținut că însuși reclamantul a făcut în public, afirmații defăimătoare la adresa pârâtului, imputându-i acestuia o . fapte penale neprobate și care nu au fost săvârșite de el și că inclusiv această împrejurare urmează a fi avută în vedere de către instanță, la analiza în concret a eventualului prejudiciu moral cauzat urmând a fi apreciat întregul context în care au fost făcute afirmațiile pârâtului, existând un "conflict mediatic" între părți.

A arătat că nu se poate aprecia că reclamantului i-ar fi fost lezate drepturile și interesele nepatrimoniale atâta vreme cât el însuși nu este "inocent", în sensul că afirmațiile făcute l-au vizat într-un anumit context și nu în afara unei baze factuale ce nu poate fi neglijată de instanță.

Nu în ultimul rând, arată că în plângerea penală formulată inițial împotriva pârâtului, însuși reclamantul susține că "a luat afirmațiile făptuitorului ca pe o glumă", ceea ce exclude, în mod evident, existența unui prejudiciu concret, fie el și moral, în condițiile în care impactul declarațiilor pârâtului nu a fost unul important, de o asemenea intensitate încât să se aprecieze, fără niciun dubiu, că onoarea, demnitatea și reputația, i-au fost lezate iremediabil.

Pe lângă probele cu înscrisuri, în cauză au fost administrate probe cu interogatorii și cu declarații de martori.

Prin răspunsurile sale la interogatoriu (filele 57/58 din dosar), pârâtul B. I., nu a fost de acord să-i plătească reclamantului daunele morale solicitate. A susținut că afirmațiile pe care le-a făcut, le-a aflat de la colaboratorii și prietenii reclamantului în Antalya, respectiv, de la numitul Jean P., în prezența altor persoane. Acesta a susținut că a aflat că reclamantul provine dintr-o familie germană, cu un trecut mai tulbure, referitor la colaborările cu organele de securitate, iar prin afirmațiile făcute la TV, a înțeles să sesizeze organele abilitate ale Statului Român și ale Statului Israel, deși cunoștea aspectul că reclamantul avea doar câțiva ani la data când s-a sfârșit cel de-al Doilea Război Mondial. Pretinde că afirmațiile au fost făcute, mai mult cu privire la trecutul familiei reclamantului, din cele auzite de el în Antalya, la un Hotel asupra căruia reclamantul pretindea că are un drept de proprietate și în care era găzduită echipa românească de fotbal Gloria Bistrița și chiar reclamantul, care le-a interzis accesul în hotel.

Pârâtul susține că a dorit doar ca reclamantului să i se verifice trecutul și că nu are probleme cu persoanele etnice germane sau de altă etnie.

A susținut că a dorit doar să afle cine este acest „om potent”, pe care i l-a prezentat însuși Președintele Clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean P. și care i-a interzis accesul în hotelul din Antalya, lucru care l-a intrigat. Pârâtul a menționat că nu are nici-o altă probă în sprijinul afirmațiilor sale despre reclamant, decât afirmațiile prietenilor săi.

Deși pârâtul, B. I., personal și prin avocat, a menționat că renunță la proba cu interogatoriul reclamantului H. S., solicitând încuviințarea probei testimoniale cu martorii care pretinde că au fost de față la momentul în care pârâtul a aflat acele informații despre reclamant, tribunalul a apreciat că este util cauzei un răspuns din partea reclamantului față de susținerile pârâtului, astfel că a procedat la administrarea unui interogatoriu din oficiu, care a fost consemnat în Încheierea de ședință din 5 noiembrie 2013 (fila 59 din dosar).

Răspunzând la întrebările instanței, reclamantul H. S. a arătat că: „a fost în Antalya în data de 05.02.2011, la hotelul Adora fiind cazat împreună cu echipa de fotbal Gloria Bistrița. Nu era hotelul său, însă știe că la un moment dat a venit pârâtul B., cu intenția de a discuta despre transferul unui jucător de fotbal de la echipa pe care o finanța reclamantul.

Discuțiile despre transfer nu se purtau cu el, ci, cu președintele clubului Jean P. și alte persoane din staff-ul echipei.

A susținut că a fost deranjat de aceste discuții pentru că nu era de acord cu acest transfer. Nu i-a adresat nici-un cuvânt pârâtului, însă acesta a început să strige prin holul hotelului, atitudine care a determinat personalul hotelului să ia măsuri de evacuare a acestuia. Știe că pârâtul a stat în holul acestui hotel circa 15 min. Nu cunoaște ce discuții a avut cu celelalte persoane din conducerea clubului Gloria Bistrița întrucât el a plecat. Transferul jucătorului s-a realizat fără acordul său.

A menționat că este numai cetățean german, lucrează în România din anul 1970, nu are cazier penal, iar părinții săi au fost simpli țărani din România și nu au avut legături cu organele de securitate germane și a pretins că în urma afirmațiilor făcute de către pârât, el are probleme în familie; ginerele său este șef de poliție în localitatea Simmertal din Germania și este tot timpul sunat de oameni curioși care seamănă cu pârâtul și care-l întreabă despre activitatea sa din SS.

De asemenea, a susținut că l-au afectat foarte mult afirmațiile făcute de pârât și mai ales familia sa a fost afectată și pretinde că s-a retras de la finanțarea echipei Gloria Bistrița tocmai din cauza acestor afirmații. De multe ori a fost oprit chiar pe stradă sau în trafic și apelat cu denumirea de „hitleristule” și a precizat că a fost și este o persoană cunoscută în Bistrița, Baia M., Timișoara unde își desfășoară activitatea de afaceri, desfășurând activități în construcții, are o avicola și un abator în Baia M. și altele și se teme atunci când iese în public, să nu fie amenințat sau întrebat: „Ce mai faci hitleristule?”

A mai arătat că din 1970 a lucrat în România cu fostele instituții de comerț exterior din acest stat”.

Martorul S. S. D. a arătat că: întâmplător pe la începutul lunii februarie 2011, l-a însoțit pe pârâtul B. I. la hotelul Adora din Antalya unde se discuta despre transferul jucătorului Junior Moraes de la Gloria Bistrița la Metalurg Donetsc. Împreună cu pârâtul, era și martorul S. D. A.. El nu reprezenta nici o parte din cele 2 cluburi aflate în negocieri, însă avea probleme cu pârâtul B., legate de un alt transfer și în aceste împrejurări l-a însoțit acolo.

A susținut că nu a fost foarte atent la ceea ce s-a discutat, însă știe că la un moment dat fiind prezent și reclamantul H. S., s-au iscat discuții despre sumele de bani realizate din transfer și modul în care urmau să fie plătite, la un moment dat discutându-se despre plata în rate. După câte a observat tendința reclamantului S. era de a se opune total transferului respectiv. În aceste împrejurări, pârâtul B. l-a întrebat pe președintele clubului Gloria Bistrița, Jean P., cine hotărăște acest transfer, întrucât cu el negociase altfel anterior și nu înțelegea cine decide: el sau H. S. și de ce nu mai rămâne valabilă înțelegerea realizată anterior. Au fost ceva divergențe de opinie, s-a ridicat probabil și puțin glasul din partea ambilor, însă martorul a apreciat că nu a fost vorba despre un scandal. Despre reclamantul S., martorul a susținut că știa că acesta era patronul hotelului, că tot pleca și venea la locul discuției, iar numitul Jean P. încerca să atenueze conflictul, spunându-i pârâtului B. I. să-1 lase în pace întrucât transferul se va realiza, făcând în același timp semn la umăr ca și când ar fi fost vorba despre epoleți (grade militare) și spunându-i să nu se pună cu el, ca și când ar fi fost vorba despre un agent. Martorul a susținut că el a înțeles că pârâtul era sfătuit să nu se pună cu acest om întrucât ar avea relații.

Când au început să întocmească înscrisurile referitoare la transfer, martorul a susținut că a ieșit afară din hotelul respectiv, după care, împreună cu pârâtul B. I. și cu martorul S. D. A., au plecat cu același microbuz cu care veniseră la hotelul Adora.

A susținut că a aflat că a doua zi, pârâtul B. I. și cu martorul S. D. A. nu au mai fost lăsați să intre în Hotelul Adora, datorită divergențelor pe care le-a avut cu reclamantul H. S..

Martorul S. D. A. a arătat că, în calitate de asistent al pârâtului B. I., pe la începutul lunii februarie 2011, se afla împreună cu acesta în holul hotelului Adora din Antalya. S-au prezentat în acel loc pentru a discuta cu președintele clubului Gloria Biastrița, Jean P., despre condițiile în care urma să se realizeze transferul unui jucător de fotbal, de la acest club la un alt club din străinătate. În holul hotelului respectiv discuțiile au durat circa o oră cu președintele clubului, după care acesta a precizat că urmează să cheme și membrii consiliului de administrație ai clubului pentru a le expune condițiile în care se realiza transferul și pentru a fi de acord cu acest lucru. Printre aceștia s-a aflat și reclamantul H. S. pe care l-a cunoscut în acele împrejurări și știe că într-un final acesta nu a fost de acord cu transferul respectiv, apreciind că ar fi fost prejudiciat clubul de fotbal Gloria Bistrița. Invoca faptul că suma propusă era prea mică față de valoarea jucătorului. La sfârșit, după ce pârâtul B. confirmase clubului Metalurg Donetsc transferul jucătorului și suma ce urma să fie plătită, reclamantul H. S. nu a mai fost de acord cu acest transfer. Pârâtul B. văzând atitudinea reclamantului 1-a întrebat "în ce calitate vorbește" întrucât aranjamentul se făcuse cu președintele clubului. Reclamantul s-a simțit ofensat și a plecat, iar președintele clubului, Jean P., le-a spus să-1 lase în pace că oricum el hotărăște condițiile transferului. Le-a făcut semn că ar fi un agent al securității din Germania, având în vedere și naționalitatea germană a acestuia și le-a făcut semn ca și când ar fi avut epoleți, spunând că este și patronul hotelului în care se aflau.

Chiar la circa 5 minute acesta s-a și întors la locul conflictului și a vorbit în limba germană cu un angajat al hotelului cerându-i să-i dea afară din acel local. La invitația președintelui clubului Gloria Bistrița, Jean P., au revenit și a doua zi în aceeași locație a hotelului Adora însă nu au mai fost lăsați să intre în hotel de către paza hotelului. Cei de la pază le-au spus că au indicații precise de la reclamant să nu-i lase să intre în acel hotel.

Martorul a susținut că pârâtul B. nu i-a adresat reclamantului injurii sau alte cuvinte jignitoare în acea împrejurare, spunându-i doar că nu dorește să discute cu el întrucât nu el are putere de decizie în club. Președintele clubului Gloria Bistrița, dorind să fie mai împăciuitor le-a spus să-l lase în pace pe reclamant că este un om "puternic" referindu-se la puterea de influență, la faptul că este un om cu bani mulți, că este patronul hotelului și agent al securității. Transferul jucătorului Junior Moraes din Brazilia, s-a realizat la Metalurg Donetsc, din punct de vedere sportiv, însă știa că clubul de fotbal Gloria Bistrița nu și-a mai luat banii din transfer, fiind într-un proces cu Metalurg Donetsc.

A susținut că banii nu s-au mai dat întrucât clubul de fotbal Gloria Bistrița a refuzat să-i elibereze jucătorului cartea verde necesară pentru munca în străinătate. După câte știe el, FIFA interzice condiționarea transferului unui jucător de fotbal de plata unei sume de bani, iar reclamantul urmărea să realizeze bani mai mulți, întrucât avea oferte de la mai multe cluburi. A susținut că la acel conflict din interiorul hotelului Adora din Antalya, au mai fost prezenți: D. S. și membrii consiliului de administrație Gloria Bistrița. Martorul a arătat că nu-și amintește să-l fi văzut pe domnul avocat A. F. în acea împrejurare la hotelul Adora și că, în prima zi când a avut loc conflictul, nu au fost legitimați la poarta hotelului, înțelegerea de a intra în acel local fiind aranjată de către șoferul turc al microbuzului cu care au fost duși acolo.

Din declarația martorului G. R. Adrain s-a reținut că: în calitate de Director General Adjunct al clubului de fotbal Gloria Bistrița, în perioada ianuarie – februarie 2011 se afla împreună cu această echipa de fotbal în cantonament la hotelul Adora din Antalya – Turcia. La același hotel se afla și reclamantul H. S. în calitate de sponsor al echipei și Vicepreședinte al Consiliului Director al clubului Gloria Bistrița, de asemenea, și numitul Jean P. în calitate de președinte al aceluiași club. A susținut că nu mai reține exact data concretă, dar precizează că într-una din zilele acestui cantonament, pe la amiază, s-a prezentat la acest hotel pârâtul B. I. în calitate de impresar de fotbal și era însoțit de un partener de-al său de afaceri pe nume D.. Cei doi au venit să intermedieze transferul jucătorului de fotbal Junior Moraes prezentând o ofertă pentru clubul Steaua. Această vizită a fost anunțată anterior. Discuțiile s-au purtat în holul de primire al hotelului în care aveau acces și se aflau efectiv și alte persoane străine de aceste discuții. Întrucât reclamantul H. S. nu a fost mulțumit de oferta făcută de pârât, nu a fost de acord cu încheierea tranzacției respective. În aceste condiții pârâtul având un temperament mai coleric a început să se manifeste zgomotos, i-a adresat acestuia injurii, alte cuvinte și expresii jignitoare. În locul respectiv unde a avut loc întâlnirea, erau amenajate fotolii și mese însă toată lumea a stat în picioare. Manifestările pârâtului au atras atenția publicului din zonă, care a înțeles că este vorba despre un conflict chiar dacă nu toți cunoșteau limba română. Martorul susține că a auzit doar injurii și amenințări de genul: „Lasă că te fac eu!”. Nu a auzit afirmații precum că reclamantul ar fi un colaborator al securității, sau al altor servicii secrete din România sau Germania, nici afirmații despre familia reclamantului ori faptul că aceștia ar fi omorât evrei.

A arătat că în aceste condiții a fost chemată paza hotelului iar pârâtul a fost invitat să plece.

Numitul Jean P. a acționat doar în sensul de a-l calma pe pârât și de a-l face să tacă. Nu a auzit să-i fi spus ceva despre situația reclamantului.

Martorul știa că pârâtul B. I., zis G. a fost însoțit doar de numitul D. și de un șofer turc din Antalya. Nu l-a văzut pe numitul S. S. D. deși îl cunoaște pe acesta. După acest incident, a doua sau a treia zi, seara, el împreună cu Jean P. din conducerea clubului Gloria Bistrița s-au întâlnit în afara acestui hotel la un restaurant cu specific pescăresc, cu pârâtul B. I. care a fost însoțit de numitul D.. A fost vorba despre o cină amicală dar pârâtul continua și în această împrejurare cu amenințările la adresa reclamantului în sensul că "o să-1 facă" însă el nu a înțeles în ce sens, cu precizarea că numitul Jean P. a încercat să-l calmeze și de aceasta dată. Nici în această împrejurare pârâtul nu a fost însoțit de numitul S. S. D..

Același martor, G. R. A., a arătat că nu l-a auzit pe Jean P. nici în cadrul discuției de la hotelul Adora și nici în cadrul discuțiilor de la restaurant, afirmând despre reclamantul H. S. că ar fi agent al SS, sau agent sub acoperire al securității germane.

A arătat că după acest conflict din Turcia, pârâtul B. a făcut afirmațiile de la știrile sportive de pe un post de televiziune GSPTV, în sensul că reclamantul ar fi fost ofițer SS și că ar fi omorât evrei. Reclamantul locuia la Baia M. însă venea săptămânal la Bistrița, astfel că în aceste împrejurări a observat că era afectat de afirmațiile care se făceau la adresa lui. Toți oameni de fotbal care erau în jurul clubului Gloria Bistrița îl compătimeau în legătură cu situația creată după afirmațiile publice făcute de către pârât.

Din Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, nr. 663/P/2011 din 9 decembrie 2011, tribunalul a reținut că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuitul B. I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 317 Cod penal.

Prin sentința civilă nr. 1291/04.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul H. S., în contradictoriu cu pârâtul B. I. (zis G. B.) și a fost obligat pârâtul la 1.000.000 lei daune morale către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, examinând actele existente în cauza penală și cele relatate prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș la data de 06 decembrie 2011 de către petiționarul H. S., tribunalul a reținut că acesta a solicitat efectuarea de cercetări față de învinuitul B. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 317 Cod penal.

În fapt, în esență, s-a reținut că la data de 06.11.2011, în cotidianul național „Libertatea", la pagina 17, precum și în emisiunea TV a postului de televiziune GSP TV din 05.11.2011, învinuitul B. I. a afirmat la adresa petiționarului că a fost agent SS și că „a omorât evrei". De asemenea, s-a mai susținut că, făptuitorul ar mai fi afirmat că nu înțelege cum de petiționarul este lăsat în libertate și că de ce Mossadul nu intervine pentru a-l elimina ".

În opinia petiționarului, aceste acuzații deosebit de grave și nefondate au generat la adresa persoanei lui atât un val de simpatie, cât și un val de proteste și amenințări din partea unor persoane care, luând la cunoștință de afirmațiile numitului B. I., au început să-1 oprească pe stradă și să-i adreseze saluturi naziste" și să profereze „injurii și jigniri" la adresa acestuia și a poporului german.

Din materialele puse la dispoziția organului de urmărire penală de către petiționar împreună cu plângerea, articole publicate pe diferite site-uri, CD care conține înregistrarea unui interviu acordat de făptuitor la un post de televiziune, s-a reținut că susținerile acestuia cu privire la existența afirmațiilor făcute de numitul B. la adresa sa sunt întemeiate.

Cu toate acestea, ținând cont de conținutul actului de sesizare și a documentației aferente, s-a apreciat că în cauză nu se pune problema săvârșirii de către făptuitor a infracțiunii prevăzută de art. 317 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește latura obiectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 317 Cod penal, s-a reținut că constituie infracțiune și se pedepsește de lege cu închisoare de la 6 luni la 3 ani instigarea la ură pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție ./S..

Totodată, instigarea, așa cum este definită în dicționarul explicativ al limbii române, reprezintă acțiunea de a instiga și rezultatul acesteia. Cu alte cuvinte, în vorbirea curentă, instigatorul este acela care îndeamnă pe altul să săvârșească o faptă, sugerându-i mai întâi ideea săvârșirii acelei fapte și facându-1 apoi să accepte acea idee și să treacă la realizarea ei.

În speță, s-a reținut că făptuitorul B. I. nu a făcut altceva decât să afirme, în public, anumite fapte sau împrejurări legate de persoana petiționarului care, dacă ar fi adevărate, ar fi de natură a-1 expune pe acesta din urmă disprețului public.

S-a reținut astfel, că afirmațiile făptuitorului B. I. constituie mai degrabă calomnii la adresa petiționarului însă, sub aspect penal, prin Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că: „Normele de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205 și art. 206 din Codul penal, precum și prevederile art. 207 Cod penal privind proba verității, abrogate prin dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curții Constituționale, nu sunt în vigoare".

Pe cale de consecință, în măsura în care petiționarul H. S. consideră că, prin afirmațiile făptuitorului B. I., i-a fost prejudiciată imaginea publică de care se bucură, s-a apreciat că are la dispoziție o acțiune civilă la instanța competentă, pentru repararea prejudiciului suferit, astfel că în temeiul art.10 lit. d Cod de procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Pentru rezolvarea cauzei, s-au atașat, atât dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș unde s-a formulat inițial o plângere penală împotriva pârâtului, cât și dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, dosar care a avut ca obiect „plângere împotriva rezoluției Procurorului de netrimitere în judecată pe art. 278¹ C.P.P”, prin Sentința penală nr. 242 din 2 mai 2012 fiind respinsă plângerea petentului H. S..

Analizând cererile și apărările părților și probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că în data de 5 februarie 2011 reclamantul H. S. în calitate de sponsor al echipei și Vicepreședinte al Consiliului Director al clubului Gloria Bistrița se afla împreună cu această echipa de fotbal în cantonament la hotelul Adora din Antalya -Turcia. La același hotel se afla și numitul Jean P. în calitate de președinte al aceluiași club.

În urma unei înțelegeri anterioare dintre numitul Jean P. și pârâtul B. I., în calitate de impresar de fotbal, privind transferul unui jucător de fotbal (Junior Moraes), de la clubul Gloria Bistrița, în ziua de 5 februarie 2011 pe la amiază, pârâtul B. I., însoțit de martorii S. D. A. și S. S. D., s-au prezentat în holul principal al Hotelului Adora din Antalya –Turcia, unde au discutat inițial cu Președintele clubului Jean P., căruia pârâtul i-a prezentat oferta privind transferul jucătorului de fotbal.

Această vizită a fost anunțată anterior, discuțiile s-au purtat în holul de primire al hotelului în care aveau acces și se aflau efectiv, din alte motive și pentru alte scopuri și alte persoane străine de discuțiile ce se purtau între cele două echipe de negociatori.

La un moment dat, Președintele clubului Jean P. și-a adus în acest loc public și celelalte persoane din conducerea Clubului Gloria Bistrița, pentru a le prezenta condițiile în care se putea realiza transferul, printre aceste persoane aflându-se reclamantul H. S. în calitate de sponsor al echipei și Vicepreședinte al Consiliului Director al clubului Gloria Bistrița și martorul G. R. A., în calitate de Director General Adjunct al aceluiași Club de fotbal.

Întrucât reclamantul H. S. nu a fost mulțumit de oferta făcută de pârât, nu a fost de acord cu încheierea tranzacției respective. În aceste condiții pârâtul având un temperament coleric cunoscut de martorii audiați în cauză, a început să se manifeste zgomotos, i-a adresat reclamantului H. S. injurii, precum și alte cuvinte, expresii jignitoare și amenințări de genul: „Lasă că te fac eu!”, discuțiile fiind încheiate în acest moment.

Manifestările zgomotoase ale pârâtului au atras atenția publicului din zonă, care a înțeles că este vorba despre un conflict chiar dacă nu toți cunoșteau și înțelegeau limba română. A fost chemată paza hotelului iar pârâtul și echipa sa au fost invitați să părăsească acel local public.

Tribunalul a constatat că numitul Jean P. a acționat în principal, în sensul de-al calma pe pârât și de-al face să tacă, iar martorul G. R. A., susține că nu a auzit ca susnumitul să-i fi spus ceva despre situația personală sau familială a reclamantului.

Același aspect a fost relatat, în esență, și de către martorii S. D. A. și S. S. D..

Aceștia au susținut însă, că a fost vorba despre divergențe de opinie, s-a ridicat probabil și puțin glasul din partea ambilor însă nu a fost vorba despre un scandal. Mai susțin că reclamantul tot pleca și venea la locul discuției, că a cerut pazei hotelului să-i înlăture pe cei trei, iar numitul Jean P. în timp ce încerca să atenueze conflictul, îi spunea pârâtului B. I. să-1 lase în pace pe reclamant, întrucât transferul se va realiza, făcând în același timp semn la umăr ca și când ar fi fost vorba despre epoleți (grade militare) și spunându-i să nu se pună cu el, ca și când ar fi fost vorba despre un agent al serviciilor de securitate și că ar fi un „om cu relații”.

A doua zi, pârâtului B. I. și martorului S. D. A., nu li s-a permis accesul în același Hotel Adora de către personalul de pază al hotelului, situația fiind determinată de conflictul care avusese loc cu o zi înainte.

Această situație conflictuală petrecută în Antalya – Turcia, i-a creat pârâtului B. I. o puternică stare de indignare care l-a determinat să desfășoare în perioada următoare, o adevărată campanie de răzbunare împotriva reclamantului.

În aceste condiții, în data de 5 noiembrie 2011, pârâtul B. I., zis și G., a făcut declarații defăimătoare la postul de televiziune GSP TV din București, vizând persoana și familia reclamantului H. S.. Acesta a declarat despre reclamant că „ar fi fost agent SS” și „ar fi omorât evrei”, fiind un „securist german sub acoperire”.

Mai concret, a afirmat: „Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”.

Reproduceri privind afirmațiile făcute de pârât la postul de televiziune GSP TV”, au fost reluate ca „știri de senzație”, într-o . publicații precum: „Sportul B.”; „Realitatea Net – Prima TV – Sursă de știri”; ”Romanian Daily Sport Ofsaid.ro”; www.libertatea.ro și alte publicații sportive, din care se reține că pârâtul B. I. (zis „G.”), a afirmat despre pârâtul H. S., că: „este SS-ist care a omorât evrei”; ”e agent secret al SS și e sponsor al Bistriței”; ”a omorât evrei, îl caută Mossad-ul”; ”H. S., om de afaceri și vicepreședinte la Gloria Bistrița, a fost agent SS și a avut legătură cu uciderea mai multor evrei”; „Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”.

Atât prin Notele scrise depuse la dosar, cât și prin interogatoriul său, pârâtul B. I. nu a negat aceste afirmații, ci, dimpotrivă, a susținut că afirmațiile pe care le-a făcut, le-a aflat de la colaboratorii și prietenii reclamantului în Antalya, respectiv, de la numitul Jean P., în prezența altor persoane. A susținut că a aflat că reclamantul provine dintr-o familie germană, cu un trecut mai tulbure, iar referitor la colaborările cu organele de securitate, prin afirmațiile făcute la TV, a înțeles să sesizeze organele abilitate ale Statului Român și ale Statului Israel, deși cunoștea aspectul că reclamantul avea doar câțiva ani la data când s-a sfârșit cel de-al Doilea Război Mondial.

A pretins că afirmațiile au fost făcute, mai mult cu privire la trecutul familiei reclamantului, din cele auzite de el în Antalya, la un Hotel asupra căruia reclamantul pretindea că are un drept de proprietate și în care era găzduită echipa românească de fotbal Gloria Bistrița și chiar reclamantul, care le-a interzis accesul în hotel. Susține că a dorit doar ca reclamantului să i se verifice trecutul și că nu are probleme cu etnia germană a reclamantului.

A susținut că a dorit doar să afle cine este acest „om potent”, pe care i l-a prezentat însuși Președintele Clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean P. și care i-a interzis accesul în hotelul din Antalya, lucru care l-a intrigat, deși nu are nici-o altă probă concretă în sprijinul afirmațiilor sale.

Răspunzând întrebărilor instanței, reclamantul H. S. a arătat că l-au afectat foarte mult afirmațiile făcute de pârât, atât în ceea ce-l privește pe el personal, cât și familia sa.

A pretins că este o persoană cunoscută în România, în mod special în localitățile Bistrița, Baia M. și Timișoara unde își desfășoară activitatea de afaceri încă din 1970 și că, în urma afirmațiilor făcute de către pârât, de multe ori a fost oprit pe stradă sau în trafic, a fost amenințat și i-au fost adresate apelative precum: „hitleristule”, „Ce mai faci hitleristule?”.

Totodată, a pretins că există persoane care și în prezent îl sună la telefon, inclusiv noaptea și îl amenință cu aceleași apelative, întrebându-l despre activitatea SS, aceleași întrebări fiindu-i adresate și ginerelui său, care este șef de poliție în localitatea Simmertal din Germania.

Tribunalul a constatat că reclamantul nu a dovedit situații concrete, în care el sau membrii săi de familie să fie asociați în public, cu persoana sau regimul lui Adolf Hitler, să fie amenințați sau să fie apelați telefonic pe această temă de către persoane necunoscute, însă, datorită gravității afirmațiilor făcute și asocierii persoanei și familiei sale cu fostele unități ”SS” (trupe aflate la dispoziția fostului conducător al Germaniei, în perioada celui de-al doilea Război Mondial, Adolf Hitler, care au instalat frică și teroare în întreaga lume), tribunalul nu a exclus ca astfel de fapte să se fi petrecut, mai ales datorită faptului că, atât reclamantul, cât și pârâtul, se bucură de o anumită notorietate în rândul spectatorilor de fotbal, împrejurări în care se fac cu mai multă ușurință, astfel de afirmații neverificate și chiar fără un suport real.

În consecință, tribunalul nu a exclus „de plano”, astfel de consecințe ale afirmațiilor pârâtului.

Martorul G. R. A. a arătat că după afirmațiile de la știrile sportive de pe postul de televiziune GSPTV, în sensul că reclamantul ar fi fost ofițer SS și că ar fi omorât evrei, a observat că acesta era afectat de afirmațiile care se făceau la adresa lui și că toți oamenii de fotbal care erau în jurul clubului Gloria Bistrița îl compătimeau în legătură cu situația creată.

Tribunalul a constatat că chiar și fără astfel de consecințe concrete, având în vedere naționalitatea germană a reclamantului, acuzațiile ferme ale pârâtului pe un post de televiziune și reluate apoi în suficiente publicații media ca știri de senzație („Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”), au fost în măsură să-i cauzeze reclamantului un prejudiciu moral de imagine și suferințe psihice.

Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a constatat că la 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Codul civil român din 2009, astfel că acesta este aplicabil faptelor petrecute la 5 noiembrie 2011 și în perioada ulterioară.

Tribunalul a constatat că, în raport de starea de fapt prezentată mai sus, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1.357 Cod civil, privind condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și care prevăd că: ”(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Cu privire la fapta ilicită a pârâtului B. I., tribunalul a constatat că aceasta este reprezentată de afirmațiile/acuzațiile făcute de pârât fără o justificare legitimă, pe un post de televiziune destinat publicului larg, acuzații care au fost propagate în mass/media și care au fost efectiv, de natură să afecteze persoana reclamantului, prin atingerea valorilor sociale, precum: demnitatea, onoarea, reputația, precum și memoria familiei sale.

Conform art. 72 alin. 1 Cod civil, ”orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale”, potrivit alin. 2 din același articol, fiind „interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75” (atingeri permise de lege sau de convențiile internaționale privind drepturile omului la care România este parte).

De asemenea, conform art. 72 alin. 1 Cod civil, ”orice persoană are dreptul la propria imagine”, limitele prevăzute la art. 75, fiind de asemenea, aplicabile.

Conform art. 79 Cod civil, „memoria persoanei decedate este protejată în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață”.

Pârâtul a recunoscut că a făcut afirmațiile/acuzațiile, care sunt dovedite și prin înscrisurile de la dosar.

Prin urmare, fapta prejudiciabilă pretinsă de reclamant există, iar pentru cele ce se vor arăta în continuare, tribunalul constată că această faptă are un caracter ilicit, fiind încălcate dispozițiile legale citate mai sus, care impun respectul vieții private și al demnității persoanei umane.

Pârâtul B. I. a susținut că atunci când a făcut aceste afirmații/acuzații, s-a bazat pe informațiile pe care i le-ar fi dat colaboratorii reclamantului și în mod special, numitul Jean P., care, din motive obiective, nu a putut fi audiat ca martor în cauză.

Chiar reale dacă ar fi fost aceste informații pretins date în mod special de către numitul Jean P., față de gravitatea lor și de consecințele reale pe care le pot avea cu privire la persoana reclamantului (cetățean german de naționalitate germană), pârâtul nu justifica un drept și un interes legitim să facă astfel de acuzații publice la adresa reclamantului.

În fața instanței, pârâtul a susținut că a dorit ca astfel, să sesizeze autoritățile Statului Român și ale Statului Israel, să facă verificările care se impuneau, mai ales cu privire la trecutul familiei reclamantului, despre care pretinde că ar fi colaborat cu unitățile SS.

Tribunalul a constatat că dacă ar fi fost determinat de mobilul aflării adevărului istoric în această privință, reclamantul avea la îndemână calea sesizării organelor abilitate ale Statului Român și ale Statului Israel să facă astfel de verificări, printr-o petiție care să nu fie adusă la cunoștința publicului până la verificarea aspectelor sesizate și nu avea dreptul să facă el însuși, astfel de acuzații neverificate și fără un suport real și rezonabil.

Nici comportamentul reclamantului din Antalya – Turcia, în sensul că nu i-a mai permis pârâtului accesul în hotelul în care avea dreptul să nu fie deranjat, sau că nu a fost de acord cu condițiile transferului unui jucător de fotbal de la echipa căreia el îi asigura finanțarea, nu justifică o astfel de reacție din partea pârâtului, cu atât mai mult cu cât, probele pe care se bazează pârâtul, nu sunt pertinente și nu s-a dovedit că ar avea vreo acoperire în realitate.

Prin urmare, chiar dacă împotriva pârâtului B. I. nu a fost antrenată răspunderea pentru o faptă penală din motivele arătate în Rezoluția Parchetului, această situație nu exclude răspunderea civilă, care poate interveni chiar și pentru cea mai ușoară culpă.

Așa cum a susținut pârâtul la interogatoriu, acesta a fost conștient de faptul că datorită vârstei pe care o avea reclamantul în perioada celui de-al doilea Război Mondial, acesta nu putea fi un colaborator al trupelor SS, fiind vorba despre un copil de 2-3 ani.

A susținut însă, că a dorit să afle situația familiei acestuia, „care ar fi avut o situație mai tulbure”.

Așa cum s-a reținut mai sus, pârâtul nu a avut și nu are nici în acest moment, alte probe, decât pretinsele afirmații ale numitului Jean P., care nu a putut fi audiat.

Sursa informației pe care o indică pârâtul B. I. nu este dovedită și chiar dacă ar fi fost dovedită, nu putea sta în mod rezonabil, la baza afirmațiilor grave, fără nici-o acoperire în realitate, pe care le-a făcut pârâtul la adresa reclamantului și a familiei sale.

Pârâtul B. I. cunoștea aspectul că numitul Jean P. nu avea nici-o atribuție privind depistarea unor eventuali colaboratori ai serviciilor secrete, a persoanelor care au avut vreo legătură cu regimul lui Adolf Hitler sau cu trupele SS, astfel că nu este vorba despre o sursă credibilă care să justifice în vreun fel afirmațiile pârâtului.

În realitate, este vorba despre intenția de răzbunare a pârâtului, care, fără să facă o analiză serioasă cu privire la consecințele afirmațiilor sale, a făcut afirmații grave la adresa reclamantului și a familiei sale, astfel că tribunalul apreciază că fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție de către pârât, care nu și-a cenzurat instinctul de răzbunare sau pretinsul temperament coleric.

Față de natura concretă a afirmațiilor neverificate și de consecințele acestora, în orice caz, se poate reține culpa cea mai gravă în ceea ce-l privește pe pârât, întrucât, nici celei mai neexperimentate persoane nu i-ar fi permis să afirme la adresa altei persoane sau a familiei acestuia, fără o bază factuală reală: „Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtului, este necesar să fie îndeplinite, pe lângă existența faptei ilicite și a vinovăției sau culpei, existența unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate între acestea și fapta pârâtului.

Tribunalul a constatat că reclamantul H. S. a suportat în mod real un prejudiciu de natură nepatrimonială, care constă în atingerea nejustificată legitim, adusă unor drepturi personale ale reclamantului, respectiv onoarei, demnității, prestigiului și reputației acestuia, precum și memoriei familiei sale.

Asocierea persoanei reclamantului și a familiei acestuia, cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS și afirmația că reclamantul ori membrii familiei sale, ar fi omorât evrei, sunt prin natura lor prejudiciabile, astfel că reclamantul a suportat un prejudiciu grav, chiar dacă nu a dovedit aspecte concrete în care să fi fost supus oprobriului public.

Astfel, prejudiciul există, pârâtul nu a făcut nimic pentru a dezminți acuzațiile pe care i le-a adus reclamantului, propagarea acestor acuzații în mass-media este consecința directă a afirmațiilor senzaționale făcute de pârât, astfel că între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul moral suferit de reclamant, există o legătură directă de cauzalitate.

În concluzie, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, acesta fiind dator să-i repare reclamantului prejudiciul creat.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, tribunalul a avut în vedere gravitatea deosebită a afirmațiilor făcute de către pârâtul B. I. la adresa reclamantului H. S. și a familiei acestuia, rezonanța acestor afirmații în mass-media, care le-a preluat ca pe niște știri senzaționale cu impact imediat în rândul publicului interesat de astfel de senzații și starea de pericol potențial creată în jurul persoanei reclamantului, în condițiile în care există suficiente persoane care sunt dispuse să perceapă ca fiind adevărate afirmațiile care se fac în mod public pe un post de televiziune, iar prin activitățile desfășurate, reclamantul este o persoană care participă la manifestații publice sportive, în care, spiritul de grup îi determină pe anumiți indivizi, să se manifeste într-un mod mai liber decât ar face-o în mod obișnuit.

Nu în ultimul rând, au fost avute în vedere suferințele psihice suportate de către reclamant, atunci când a văzut și auzit ce acuzații grave i se aduc, ori atunci când a fost nevoit să le explice, cel puțin persoanelor apropiate, că nimic din ceea ce a afirmat pârâtul nu este adevărat.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că prejudiciul de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, invocat de către reclamant, este justificat și rezonabil, astfel că s-a admis acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul B. I. la această sumă către reclamantul H. S..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care, în principal, invocă faptul că, deși afirmațiile sale jignitoare pot fi încadrate în sfera ilicitului civil, totuși nu a fost dovedită existența unui prejudiciu concret adus reclamantului, astfel încât, în lipsa prejudiciului, nu puteau fi acordate despăgubiri.

În subsidiar, apelantul apreciază că despăgubirile sunt exagerate în raport de prejudiciul real suferit de către reclamant.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant solicită respingerea apelului, ca nefondat, considerând legală și temeinică hotărârea pronunțată, prejudiciul cauzat fiind unul de natură nepatrimonială, respectiv vexațiile aduse conștiinței sale, onoarei, reputației și vieții sale particulare.

Pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor reflectă întru-totul nivelul prejudiciului suferit de către reclamant.

Apelul este fondat.

Prima instanță a reținut în mod corect existența unei fapte ilicite constând în afirmațiile făcute de către pârâtul-apelant în public, la un post de televiziune, pe fondul unor dispune anterioare, afirmații preluate ulterior și de alte publicații și având următorul conținut:

„Nu înțeleg cum acest om, H. S., este lăsat în libertate! Este agent SS dovedit, a omorât evrei! Fraților, voi nu înțelegeți? Omul acesta a omorât evrei și este liber! Arestați-l! A dat ce a dat prin Germania și îl lasă în pace, dar nu înțeleg ce face Mossadul! Au prins toți agenții de prin America și ăsta stă bine mersi la Bistrița”.

Cu toate acestea, prima instanță a stabilit în mod greșit că prejudiciul creat drepturilor personale ale reclamantului (onoare, demnitate, prestigiu, reputație și memoria familiei sale), constă în asocierea acestuia cu colaboratorii regimului hitlerist, cu trupele SS, ori în crearea percepției publice că reclamantul sau familia sa ar fi omorât evrei.

În realitate, ceea ce a fost mai degrabă o izbucnire colerică a pârâtului nu era în măsură să nască în mod credibil vreo îndoială cu privire la o presupusă veridicitate a aspectelor susmenționate (colaborarea cu regimul nazist și uciderea de evrei), afirmațiile fiind în mod vădit neverosimile și neserioase, cu greu putând fi crezute de cineva, cu atât mai mult cu cât vârsta reclamantului făcea imposibilă participarea sa la acțiunile regimului nazist din Germania (reclamantul ar fi avut 2 ani la momentul sfârșitului celui de-al doilea război mondial).

Aceasta nu înseamnă că nu a existat niciun prejudiciu concret adus reclamantului, însă singurul astfel de prejudiciu atingând drepturile personale nepatrimoniale ale acestuia (imagine, reputație, prestigiu, demnitate) constă doar în faptul că prin ieșirea nervoasă a pârâtului și prin manifestarea sa a reușit, practic, să îl târască pe reclamant, fără voia acestuia, în zona trivialului și să îl asocieze scandalului public.

Pentru acest prejudiciu, care nu afectează în mod grav reputația, demnitatea și onoarea reclamantului, fiind vădită pentru public lipsa sa de vinovăție și responsabilitate pentru manifestările scandaloase ale pârâtului și faptul că reclamantul este mai degrabă o victimă a temperamentului autorului afirmațiilor ilicite, este suficientă o satisfacție echitabilă de 2500 de lei alături de recunoașterea, prin prezenta hotărâre, a caracterului scandalos și neadevărat al celor afirmate de către pârât.

În baza art. 296 Cod procedură civilă va fi admis apelul și va fi admisă numai în parte acțiunea, urmând a fi acordate despăgubiri doar în cuantum de 2500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

în NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul-pârât B. loan (G.), cu domiciliul ales la S.C.A. Șurghie F. și Asociații din București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1291 F din 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. H., cu domiciliul ales la Cabinetul Individual Avocat A. F. din Baia M., .. 30-35, județ Maramureș.

Schimbă în tot sentința în sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă pe pârâtul B. I. la 1500 lei daune morale către reclamant.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. E. F. M. S. C.

GREFIER,

G. C. A.

Red. L.E.F.

Tehnored. T.I./PS 4 ex./06.10.2015

Jud. fond: S. V.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 193/2015. Curtea de Apel...		Pretenţii. Decizia nr. 970/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI