Legea 10/2001. Decizia nr. 877/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 877/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 877/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.877 R
Ședința publică de la 23.09.2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - CRIȘCOV E. M.
JUDECĂTOR - O. M. D.
JUDECĂTOR - F. L. E.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta revuizuentă I. C., împotriva deciziei civile nr.1217A din 17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, ce are ca obiect”Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus prin serviciul registratură la data de 21.09.2015 concluzii scrise de către și dovada achitării taxei de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar de 1 leu, solicitându-se judecarea în lipsă.
Curtea, cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs constată că recursul este formulat în termen și invocă nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în cele prevăzute de art.304 cod pr. Civ. și reține cauza în pronunțare pe excepția nulității și pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 20.12.2013, sub nr._, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 115/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011**, formulată de revizuenta I. C., în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322-328 Cod procedură civilă.
În probațiune, revizuenta a solicitat admiterea probei cu acte precum și orice altă probă necesară și utilă cauzei.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că își întemeiază cerea pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 Cod procedură civilă și că a fost proprietara, prin cumpărarea apartamentului nr. 13 situat în București, Calea V. nr. 124, ., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_ din 29.01.1997 încheiat între Primăria Municipiului București reprezentată de ., în calitate de vânzător și ea, I. C., în calitate de cumpărătoare, pentru care a achitat suma de 17.231.365 lei (ROL) care au fost virați într-un cont extrabugetar conform legislației de atunci.
Deoarece în baza sentinței civile nr. 2565/19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2006, prin care numitei R. V. C. i s-a admis acțiunea în revendicare, ea, reclamanta, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
După darea hotărârii instanței de apel, reclamanta a intrat în posesia adresei nr. 828/21.11.2013 a . din care rezultă că reclamanta I. C. a fost cumpărătoare de bună-credință a apartamentului nr. 13 și au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale legislației în materie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997, pentru apartamentul nr. 13, instanța de apel nefiind abilitată să se pronunțe asupra bunei-credințe.
La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_ din 29.01.1997, pentru apartamentul nr. 13, situat la etajul 3 al imobilului din Calea V. nr. 124, sectorul 1, București, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, în evidența . nu figura vreun litigiu pe rolul instanței de judecată, în sensul revendicării de către fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, nu figura notificare pentru interdicție de vânzare.
La acea dată aplicarea Legii nr. 112/1995 se realiza în baza H.G. nr. 20 – Norme Metodologice publicate în Monitorul Oficial din 23.01.1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.
Conform art. 1 alin. 2 din aceste Norme Metodologice, „imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi: Decretul nr. 92/1950 ... precum și alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.
Apartamentul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, fiind preluat cu titlu potrivit legislației în vigoare la acel moment (HG nr. 20/1996), vânzarea s-a făcut cu bună credință în sensul prevăzut de art. 1898 alin. 1 Cod Civil, astfel că vânzarea s-a făcut cu respectarea deplină a dispozițiilor Legii speciale nr. 112/1995, neexistând nici un impediment legal la înstrăinare, statul fiind proprietar al bunului, neputând fi restituit în natură fostului proprietar, întrucât acesta nu locuia, nu era liber, iar pe calea administrativă nu se puteau acorda decât despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. 1217 A din 17.09.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 115/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011**, formulată de revizuenta I. C., în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat neîntemeiată cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Motivul de revizuire fundamentat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă se referă la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nepronunțarea acesteia asupra unui lucru cerut ori pronunțarea peste ceea ce s-a cerut.
Textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita) și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
În sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, ”prin lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.
Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare – dispozitivul.
Statuând asupra cererii de revizuire, raportat la motivele invocate, s-a constatat că nu se poate reține că tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita) sau a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Prin decizia pronunțată, instanța de control judiciar a analizat criticile susținute prin motive.
Aspectul că instanța de apel nu era abilitată să se pronunțe asupra bunei-credințe a fost invocat și prin motivele de recurs, fiind analizate prin decizia civilă nr. 2025/09.12.2013 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În ceea ce privește situația de minus petita, s-a avut în vedere, prin prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, ipoteza în care nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală (nu se aplică, de exemplu, pentru neanalizarea unei excepții sau a unui motiv de apel ori recurs), situație care nu subzistă în cauză.
Toate cazurile de revizuire determinate prin dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, se raportează la obiectul cererii de chemare în judecată, pe care instanța, ignorând principiul disponibilității, l-ar fi ignorat, pronunțându-se pentru mai mult sau mai puțin.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, printre altele, în situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Or, adresei nr. 828/21.11.2013 a . nu îndeplinește condițiile prevăzute de aceste dispoziții întrucât nu este un înscris reținut de partea potrivnică sau imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza M. contra României, reiterând jurisprudența sa anterioară, Curtea arată că principiul securității juridice impune ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumarescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII)).
În acest sens, Curtea a menționat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare.
Simplul fapt că revizuentul este nemulțumit de maniera în care a fost soluționată acțiunea sa, care a fost respinsă, nu constituie motiv de revizuire și nu poate conduce la admiterea unei asemenea cereri.
De altfel, toate considerentele pe care le expune, sunt, în realitate, considerente care țin de fondul cauzei, însă, în cadrul unei cereri de revizuire instanța nu procedează la o nouă rejudecare a acțiunii formulate de către reclamant, ci doar verifică dacă există motive de revizuire a hotărârii, limitativ prevăzute, motive de revizuire care nu există în speța dedusă judecății.
În consecință, în raport de considerentele arătate din cele ce preced, tribunalul a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 115/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011**, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs revizuenta I. C., care a susținut următoarele critici:
Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În fapt, solicită repunerea în termenul de recurs deoarece de la începutul procesului a solicitat comunicarea actelor de procedura la domiciliul ales, respectiv Cabinet Individual Avocatura "Motatu A." cu sediul în București ., ., ., sector 6, iar văzând că nu primesc această hotărâre, a depus cerere pentru comunicarea acesteia, termenul de recurs curgând de la comunicarea la domiciliul ales, respectiv 14.05.2015.
Recurenta arată că a formulat cerere de repunere în termen deoarece pe comunicare figurează recomunicare.
Pe fondul recursului, arată că a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 115/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011**, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 Cod procedură civilă.
Probele care s-au administrat au fost înscrisurile.
Prin decizia civilă nr. 1217 A din 17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, instanța a respins cererea ca neîntemeiată. Consideră că această decizie este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și completată reclamanta a chemat în judecată pârâți solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
Prin capătul de cerere principal:
- obligarea pârâților Municipiului București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice la plata contravalorii prețului de piață a prețului . București, Calea V. nr. 124, ., cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 încheiat între Primăria Municipiului București reprezentată de . în calitate de vânzător și I. C. în calitate de cumpărătoare, de care a fost deposedată prin admiterea acțiunii în revendicare;
- obligarea pârâților Municipiului București prin Primarul General și M. Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin capătul de cerere subsidiar:
- obligarea pârâților Municipiului București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice la restituirea diferenței dintre prețul de piață al imobilului, respectiv apartamentul nr. 13 situat în București, Calea V. nr. 124, . cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 încheiat între Primăria Municipiului București reprezentata de . în calitate de vânzător și I. C. în calitate de cumpărătoare și sumele de 17.321 365 rol (1.723,13 ron) reprezentând preț, sumă ce se va actualiza la data plății efective și suma de 54.471 ron reprezentând contravaloare îmbunătățiri pentru apartamentul nr. 13, situat în București, Calea V. nr. 124, ., stabilite prin sentința civilă nr. 8761/04.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul civil nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 1068/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .
Probele care s-au administrat au fost înscrisuri și expertiză.
Prin sentința civilă nr. 4291/14.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/3/2011, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General invocate de instanță din oficiu, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată, a admis în parte cererea formulată de reclamanta I. C. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma ce va rezulta în urma efectuării diferenței dintre suma de 549.008 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, Calea V. nr. 124, ., sector 1 și valoarea actualizată la data plății de către Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 1.723.13 lei, reprezentând prețul imobilului și suma de 54.4711ei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobil, sume ce au fost stabilite prin sentința civilă nr._.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, irevocabilă, a respins celelalte cereri ale reclamantei ca neîntemeiate. A respins cererea reclamantei împotriva pârâtului M. București prin Primarul General ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Prin decizia civilă nr. 115/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011** instanța a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata diferenței dintre prețul de piață și valoarea actualizată a sumelor plătite prin sentința civila nr. 8761/04.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată și a menținut în rest sentința civilă apelată.
Recurenta consideră decizia civilă nr. 115/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011** nelegală și netemeinică și solicită admiterea cererii de revizuire pentru următoarele motive:
Numita R. V. C. a chemat-o în judecată pentru:
- revendicarea prin compararea de titluri a apartamentului nr. 13 . București Calea V. nr. 124, sector 1 și obligarea pârâtei I. C. să lase reclamantei R. V. C. în deplină proprietate și posesie nr. 13 . București, Calea V. nr. 124, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 2565/19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2006 instanța a admis acțiunea, hotărârea rămânând irevocabilă.
Arată că a fost proprietară în calitate de cumpărătoare a apartamentului nr. 13, situat în București, Calea V. nr. 124, ., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 încheiat între Primăria Municipiului București reprezentată de . în calitate de vânzător și I. C. în calitate de cumpărătoare, pentru care a achitat suma de 17.231.365 lei (rol) care au fost virați într-un cont extrabugetar conform legislației de atunci.
Deoarece în baza sentinței civile nr. 2565/19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006 de revendicare numitei R. V. C. i s-a admis acțiunea în revendicare a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
Referitor la fondul cererii instanța de fond a verificat îndeplinirea condițiilor impuse de lege, reținând în mod corect în speță existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 având în vedere cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 și sentința civilă nr. 2565/19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006, irevocabilă, ce se bucură de putere de lucru judecat, în care s-a consemnat în mod expres că titlul pârâtei reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este valabil, nefiind lovit de nici o cauză de nulitate.
Astfel, în speță se aplică art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 în baza căruia actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
Nici în cadrul procesului de revendicare, respectiv în dosarul nr._/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2565/19.02.2007, irevocabilă și nici ulterior, nu s-a invocat reaua-credință a cumpărătoarei imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, iar conform dispozițiilor art. 1899 alin. 2 din Codul civil din 1864 (aplicabil în cauză, în baza art. 3 din Legea nr. 71/2011), buna-credință se presupune întotdeauna și sarcina probei cade asupra celui care invocă reaua-credință.
Deci, reclamanta este prezumată ca a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 cu bună-credință, respectiv cu credința că cel cu care contractează, respectiv statul este adevăratul proprietar, astfel că respectivul contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 se bucură de prezumția de legalitate.
În speță se aplică dispozițiile art. 3, art. 21, art. 50 alin. 2 și art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001; reclamanta este titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care include în noțiunea de bun și pe titularul unui drept de creanță.
Dreptul de creanță al reclamantei rezultă din faptul că a cumpărat apartamentul în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin sentința de retrocedare nr. 2565/19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006 rămasă definitivă și irevocabilă reclamanta a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu și a fost executată silit.
Ca urmare a pierderii apartamentului din patrimoniu reclamanta a rămas beneficiara dreptului de creanță constând în contravaloarea prețului de piață a acestuia, astfel cum a decis prin nenumăratele hotărâri pronunțate în diverse decizii de speță Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Aceste hotărâri CEDO vin în întâmpinarea legislației interne, respectiv art. 1084 Cod civil.
În caz de evicțiune totală, astfel cum este cazul în speță, art. 1344 cod civil se aplică.
Valoarea de piață a imobilului include atât prețul reactualizat al locuințelor pe care este instituită răspunderea prin art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 cât și excedentele valorii din timpul evicțiunii acordate prin art. 1344 Cod civil.
Prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 care instituie dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului pentru proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au fost incluse în conținutul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, astfel încât reclamanta are dreptul la plata integrală a acestui preț.
Acest contract de vânzare-cumpărare a devenit ineficient în urma comparării titlurilor de proprietate și a admiterii acțiunii în revendicare prin acordarea de preferabilitate titlului fostului proprietar.
Instanța de apel nu este abilitată să analizeze nici buna credință a reclamantei, nici incidenta Legii nr. 112/1995 atâta timp cât reclamantei nu i-a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, M. Finanțelor neformulând la instanța de fond cerere reconvențională având ca obiect nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și reaua credință la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu.
După darea hotărârii instanței de apel reclamanta a intrat în posesia adresei nr. 828/21.11.2013 a . din care rezultă că reclamanta I. C. a fost cumpărătoare de bună-credință a apartamentului nr. 13 și au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale legislației în materie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997, pentru apartamentul menționat, deoarece:
La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997, pentru apartamentul nr. 13 situat la etajul 3 al imobilului din Calea V. nr. 124, sectorul 1, București, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, în evidența . nu figura litigiu pe rolul instanței de judecată în sensul revendicării de către fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, nu figura notificare pentru interdicție de vânzare.
La acea dată, aplicarea Legii nr. 112/1995 se realiza în baza H.G. nr. 20 – Norme Metodologice publicate în Monitorul Oficial din 23.01.1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.
Conform art. 1, alin. 2 din aceste Norme Metodologice "imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi: decretul 92/1950, etc. ... precum și alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.
Apartamentul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, fiind preluat cu titlu potrivit legislației în vigoare la acel moment (H.G. 20/1996), vânzarea s-a făcut cu bună-credință în sensul prevăzut de art. 1898 alin. 1 Cod civil.
Astfel că vânzarea s-a făcut cu respectarea deplină a dispozițiilor Legii speciale nr. 112/1995, neexistând nici un impediment legal la înstrăinare, statul fiind proprietar al bunului, neputând fi restituit în natură fostului proprietar, întrucât acesta nu locuia, nu era liber, iar pe calea administrativă nu se puteau acorda decât despăgubiri.
Legea speciala nr. 112/1995 derogatorie de la dreptul comun, permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor închiriate și nerevendicate, în condițiile reglementate de art. 9, condiții ce au fost respectate de ambele părți, contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract cu titlu oneros.
Potrivit art. 46.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (republicată și modificată) aprobate prin HG nr. 498/18.04.2002, publicate în Monitorul Oficial nr. 324/14.05.2003 "Acele înstrăinări efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare și cu deplina respectare a condițiilor Legii până la apariția Legii nr. 213/24.11.1998 au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, operand principiul bunei-credințe atât pentru cumpărător cât și pentru vânzător.
Deci respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 se analizează la momentul încheierii contractului în speță 29.01.1997 aplicându-se principiul tempus regit actum, iar aceste dispoziții au fost pe deplin respectate astfel cum am arătat detaliat mai sus.
Prin pierderea bunului s-a născut dreptul la daune interese și au devenit incidente dispozițiile care reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor, respectiv prețul de piață care reprezintă o justă și echitabilă despăgubire pentru privarea de proprietate suferită de reclamantă, astfel cum în mod legal a statuat instanța de fond.
Din dispoziția nr. 812/11.02.2003 emisă de Primarul General al Primăriei Municipiului București art. 1. rezultă că (...) "nu fac obiectul restituirii (...) apartamentul 13, . baza Legii nr. 112/1995 cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 (...)".
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 1/2009 care dispun: în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și în ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Acest text de lege se referă deci și la situația în care cumpărătorul dintr-un contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost evins într-o acțiune în revendicare.
Rezultă deci, că dreptul chiriașului-cumpărător în cadrul unui contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995, desființat într-o acțiune în revendicare de a primi o despăgubire este reglementat de dispozițiile art. 50 și urm. din Legea nr. 10/2001.
În cauză, referitor la întinderea despăgubirii sunt incidente dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 care se referă la restituirea prețului de piață al imobilului.
Conform art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
În speță, motivul pentru care s-a admis acțiunea în revendicare a fost preferabilitatea titlului reclamantei din acel proces fără a se reține reaua credință a cumpărătoarei în baza Legii nr. 112/1995, caz în care, în mod corect au fost apreciate condițiile acordării prețului de piață de instanța de fond.
Referitor la cuantumul acestei pretenții, în speță a fost efectuată și o expertiză judiciară care a calculat contravaloarea prețului de piață al apartamentului nr. 13, . fond omologând în mod corect raportul de expertiză.
Arată că a anexat în acest sens ca practică judiciară, hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiuni cu același obiect acordându-se și contravaloarea îmbunătățirilor, respectiv:
- sentința civilă nr. 9224/07.07.2009 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 2072.1299/2007 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 60A/02.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. 2072.1299/2007 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1595 R/29.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, pentru vecinii M. ai recurentei-reclamante pentru . a fost obligat pârâtul M. București la plata sumei de 8595 lei către reclamanți;
- decizia civilă nr. 353A/17.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, irevocabilă, pentru vecina Mitoseru G. C. ai recurentei-reclamante pentru apartamentele nr. 16 și nr. 22, prin care a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 912.687,02 lei pentru apartamentul nr. 16 și la plata sumei de 426.865,89 lei pentru apartamentul nr. 22;
- decizia civilă nr. 827 A/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/299/2008*, definitivă.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 1217 A/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, revizuirea deciziei civile nr. 115/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011**, prin schimbarea acestei hotărâri, respingerea apelului formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și menținerea sentinței civile nr. 4291/14.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/3/2011 ca fiind legală și temeinică.
În drept, invocă dispozițiile art. 299-316, art. 322 – 328 Cod procedură civilă.
În dovedirea recursului și a cererii de revizuire înțelege să se folosească de probele cu acte, precum și orice altă probă necesară și utilă cauzei.
Analizînd cu prioritate excepția nulității recursului, Curtea reține că este fondată, urmînd să o admită pentru considerentele următoare:
Astfel, recursul poate fi formulat pentru motivele prevăzute de art. 304 C., în aceasta etapă cercetîndu-se numai nelegalitatea hotararii atacate.
În realitate recurenta critică decizia 115/07.02.2013, împotriva căreia s –a formulat revizuire, respinsă prin decizia nr. 1217A din 17.09.2014, atacată prin prezentul recurs.
Din examinarea motivelor expuse în cererea de recurs împotriva deciziei dată în revizuire, nu poate fi identificată nicio critica care să aibă legătură cu cele reținute în hotararea atacată, ce constituie obiectul prezentei căi de atac.
Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotararii recurate presupune încadrarea lor în unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C., recurentul fiind obligat să-și exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege. Aceste motive trebuie să aibă legătură cu hotararea atacată, în speță, recurenta readucînd în discuție critici la decizia 115/07.02.2013, pronunțată în recurs, hotarare irevocabilă.
Față de considerentele expuse, avînd în vedere și disp. art. 302, 303 alin. 1, 304, 306 C., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurenta-revuizuentă I. C., împotriva deciziei civile nr. 1217A din 17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primar General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Crișcov E. M. O. M. D. F. L. E.
GREFIER,
F. V.
Red. MDO
Tehnored. MDO/PS 2 ex.
29.10.2015
Jud. apel: Ș. Ț.
I. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 968/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 951/2015. Curtea... → |
|---|
